„100 de modele pentru centenar”. Brăila, la serbarea Marii Uniri

*Personalităţi care s-au născut sau au trăit în Brăila şi rămân în istorie ca valori autentice şi modele demne de urmat; lista e însă mai lungă

La aniversarea centenarului Marii Uniri se cuvine să fim mai mult decât festivi, mi-am zis. Merită să fim cu istoria în inimi şi în gând. Aşa că am ales ca împreună cu elevi membri ai Cercului de Jurnalism (profesor coordonator Armanda Filipine, subsemanta) de la Palatul Copiilor Brăila să serbăm altfel Ziua Naţională a României – 1 decembrie – şi să subliniem într-un mod special cei 650 ani de atestare documentară a Brăilei. Astfel, am selectat 100 de nume ale personalităţilor (ele sunt mai multe…) care şi-au pus amprenta asupra istoriei urbei, a ţării şi nu numai. Toate aceste nume sunt ale unor oameni pe care îi considerăm, pe bună dreptate, valori autentice şi modele demne de urmat. 

Am scris aceste nume pe coli de hărtie şi le-am expus (foto de Gina Bahor – mulțumim!) la defilarea de 1 decembrie. Poate că nu toată lumea le-a văzut bine, poate că unii nici nu ne-au remarcat în mulţimea venită să asiste la defilare, să mănânce fasole cu cârnaţi, să caşte gura la tărgul de iarnă (https://brailachirei.wordpress.com/2018/12/01/braila-program-evenimente-in-1-9-decembrie-2018/) şi să asculte muzica populară din programul zilei. Important e că aceste personalităţi au trăit şi noi le-am cuprins în micul nostru proiect-surpriză. Şi, repet, putem urma exemplul acestor uriaşi înaintaşi.

 

 * Constantin Sandu Aldea (1874, Tichilești, Brăila – 1927) inginer agronom, scriitor, traducător * Florian Anastasiu (1929 – 2004) arheolog * Petre Andrei (1891 – 1940) sociolog, filosof * Jean C. Andrian (1887 – 1945) compozitor * Octavian Angheluţă (1904 – 1978) pictor * Nicu Apostolescu (1896 – 1984) artist liric * Ana Aslan (1897 – 1988) medic, farmacist * Anton Bacalbaşa (1865 – 1899) scriitor (bun pamfletar), ziarist * Constantin Bacalbaşa (1856 – 1935) ziarist, memorialist * Ion C. Bacalbaşa (1863 – 1918) ziarist, cronicar dramatic, dramaturg * George Baronzi (1828, Brăila – 1895) scriitor, traducător * Paul Bălcănescu (1910 – 1965) farmacist, colecţionar, donator al muzeului brăilean * Alexandru Bărcănescu (1873, Brăila – 1950) artist liric, compozitor, dirijor * Ion Băncilă (1901, Scorţaru Nou, Brăila – 2001) geolog * Vasile Băncilă (1897, Brăila – 1979) filosof * Mihai Berechet (1927, Brăila – 1991) actor, regizor * Radu S. Campiniu (1834 – 1896) publicist * Lilly Carandino (1908 – 1995) actriţă * N. Carandino (1905 – 1996) critic de teatru, memorialist * George Cavadia (1858 – 1926) compozitor, artist liric * Theodor Constantin (1910 – 1975) scriitor * Lucia (Grosu) Cerveni Harden (1877 – sec. XX) – pianistă * Nedelcu Chercea (1857 – 1946) industriaş, filantrop * Gh. K. Constantinescu (1888 – 1980) genetician, medic veterinar * Hariclea Darclée (1860 – 1939) artistă lirică * Vasile Demetrescu Brăila (1876 – 1941) medic, publicist * Atanasie Demosthen (1845 – 1925) general medic, întemeietor al şcolii ronâneşti de chirurgie militară * Ion Dinescu (1909 – 1991) regizor, actor, profesor * Valeriu Dinu (1905 – 1997) jurist, economist, publicist * Alexandru Djuvara (1858 – 1913) jurist, publicist, om politic * Trandafir Djuvara (1856 – 1935) diplomat, literat * Octav Doicescu (1902 – 1980) arhitect * Anastase Dragomir (1919 – 1964) inventator al celulei paraşutate, prima cabină catapultată din lume * Mihu Dragomir (1019 – 1964) scriitor * Anton Dumitriu (1905 – 1992) filosof * Emilia Dumitrescu (1921 – 2005) artist plastic; a donat lucrările sale Brăilei * Victor Gheorghiu (1888, Brăila – 1951) compozitor * George Niculescu Basu (1882 – 1964) artist liric * Johnny Răducanu (1931 – 2011) muzician de jazz * Alexandru Enăceanu (1912 – 1975) artist liric * Enrico Fanciotti (1924 – 1993) arhitect, dirijor, compozitor * Leon Feraru (Leon Enselberg 1887 – 1961) poet, istoric literar, traducător * Nicolae Filipescu (1862 – 1916) mare proprietar, om politic, publicist * Maria Filotti (1883 – 1956) actriţă * Liviu Floda (Adolf Leibovici 1913, Brăila – 1997) prozator, ziarist, dramaturg * Androcle Fotino (1834, Brăila – 1907) medic general * George Grigoriu (1927 – 1999) compozitor * Cezar Grigoriu (1929 – 1978) interpret, realizator film * Constantin Halepliu (1816 – 1873) autor dramatic, actor  * Nicolae Harţuche (1928 – 2003) arheolog * Constantin Hepites (1804 – 1890) medic, farmacist * Ştefan C. Hepites (1851, Brăila – 1922) fizician, meteorolog * Theodor Horneţ (1903, Brăila – 1982) medic neurolog * Dumitru Ionescu (1846 – 1919) afacerist, om politic, primar; a donat actuala clădire a teatrului Brăilei * Nae Ionescu (1890 – 1940) filosof, ziarist * Alexandru Ghibericon Ionescu (n. 1891) actor * Panait Istrati (1884 – 1935) scriitor * Josepf Moses Juran (1904 – 2008) inginer, consultant de management * Ioan Lerescu (1831 – 1895) publicist, ziarist * Vespasian Lungu (1927 – 1994) artist plastic, profesor * Bujor Macrin (1942 – 2013) actor * Gheorghe T. Marinescu (1895 – 1986) inginer, om de cultură, întemeietor al publicaţiei „Analele Brăilei” * Alexandru Marcuş (1900 – 1968) actor * Ioan C. Massim (1825 – 1877) lingvist * Max Herman Maxy (1895 – 1971) artist plastic * Olimpia Mărculescu (1873 – sec. XX) artistă lirică * Liviu Mihăilescu (1935 – 1996) etnograf * Ştefan Mihăilescu Brăila (1925 – 1996) actor * Mina Minovici (1858, Brăila – 1933) medic legist, farmacist * Nicolae Minovici (1868 – 1941) medic legist * Ştefan Minovici (1867 – 1935) chimist * Leonte Moldovan (1865 – 1943) avocat, publicist * Jean Moscopol (1903, Brăila – 1980) cântăreţ * George Motoi (1936 – 2015) actor * Basil Munteanu (1897 – 1972) istoric literar * Gheorghe Naum (1907 – 1968) artist plastic * Fănuş Neagu (1932 – 2011) scriitor, academician * Elisabeta Neculce Cartiş (1923 – 1998) artistă lirică * Nicăpetre (1936 – 2008) artist plastic; a donat lucrările sale muzeului brăilean * Edmond Nicolau (1922 – 1996) cibernetician, istoric al ştiinţei * Ioan Penescu (1808 – 1868) traducător, publicist, ziarist * Dumitru Panaitescu Perpessicius (1891 – 1971) critic literar, întemeietor al Muzeului naţional al Literaturii Române * Pericle Pestemalgioglu (1831 – 1938) tipograf, ziarist * Eugen Schileru (1916 – 1968) critic literar şi de artă, scriitor * Mihail Sebastian (Josef Hechter; 1907, Brăila – 1945) scriitor, dramaturg * Petru Simionescu (1922 – 1990) actor  * Anastase Simu (1854 – 1935) om de cultură, licenţiat în drept şi ştiinţe politice, mare donator * Irina Răchiţeanu Şirianu (1920 – 1993) actriţă * Petre Ştefănescu Goangă (1902 – 1973) artist liric * Cristodul Suliotis (1854 – 1908) jurist, publicist, traducător * Petrea Creţu Şolcan (1810 – sec. XX) lăutar * Vasilica Tastaman (1933 – 2003) actriţă * Ion Theodorescu Sion (1882, Ianca, Brăila – 1939) artist plastic * Ştefan Tropcea (1915 – 1986) epigramist * Cristian Vasile (1908 – 1973) cântăreţ * Nae A. Vasilescu (sec. XIX – sec XX) publicist, ziarist * Mihail Vâlsan (1907 – 1974) filosof * Arthur Verona (1868 – 1946) pictor * Ilarie Voronca (1903 – 1946) poet * Romulus Vrăbiescu (1884 – 1951) artist liric * Iannis Xenakis (1922 – 2001) arhitect, compozitor, inginer constructor

Am fost sprijiniţi în micul nostru proiect de încurajări de la prieteni (se ştiu… şi le mulţumesc în mod deosebit!) care iubesc arta şi cultura, care ştiu ce înseamnă Educaţia, de Liceul de Arte „Hariclea Darclee” – director Nicoleta (Leti) Brânzia şi Atelierul lui Catrinel – coordonator prof. Elisabeta Pătraşcu, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”. Mulţumiri se îndreaptă şi spre alţi copii care au dorit să ni se alăture – de la Şcolile „Nedelcu Chercea” şi „I. L. Caragiale”, dar şi profesorilor, părinţilor

Secvenţe video unde ne vedem şi noi – postare pe paginile Armanda Filipine şi revista de cultură şi informaţie Braila Chirei (din reţeaua Facebook)

şi

 

Reclame

Povești marinărești la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Cu reprezentanţi ai Comunităţii Elene Brăila, ai Flotilei Fluviale şi ai Palatului Copiilor Brăila 

Muzeul Brăilei „Carol I” organizează miercuri, miercuri, 21 noiembrie 2018, de la ora 10.00 la Centrul Diversităţii Culturale (Piaţa Traian nr. 3) o manifestare sub genericul  „Poveşti marinăreşti” organizat de Camelia Hristian – coordonator Centrul Diversităţii Culturale şi şef relaţii Publice în muezul brăilean, Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” Brăila, Palatul Copiilor Brăila şi Comunitatea Elenă Brăila.

  Programul manifestării cuprinde prezentări cu tema „Activităţi din viaţa marinarilor militari de la fluviu”, un atelier de confecţionare a nodurilor marinăreşti cu cpt. Nicoleta Burlacu, lt. Marina Topor şi alţi reprezentanţi ai Flotilei Fluviale „Kogălniceanu”, prezentări cu tema „Vă aşteptăm la Palat” şi „Navomodelismul, mai mult decât o pasiune” realizate de prof. Ghiţă Nedelcu – directorul Palatului Copiilor Brăila, coordonator al Cercului Orientare turistică şi prof. Mihail Ţarălungă – maistru instructor de navomodele. De asemenea, o sesiune de amintiri va fi derulată sub semnul „O viaţă trăită pe Dunăre, în marina comercială” de Mihai Feraru – comandant de navă, membru al Comunităţii Elene Brăila.

Nu în ultimul rând, cei prezenţi vor vizita şi expoziţia „Călători pe Dunăre şi mare” (https://brailachirei.wordpress.com/2018/10/29/ziua-marelui-nu-2018-sarbatoare-a-comunitatii-elene-braila-la-muzeu/) deschisă cu ocazia Zilei „Marelui NU” care include lucrări de pictură ale artistului plastic Karl Robert Perko, obiecte marinăreşti, hărţi, cărţi, documente din colecţiile unor membri ai Comunităţii Elene, fotografii din arhiva Centrului Diversităţii Culturale şi de la muzee din Grecia, navomodele din colecţia Palatului Copiilor, obiecte marinăreşti din colecţia Flotilei Fluviale, panoplii, accesorii şi noduri marinăreşti. Expoziţia poate fi vizitată până luni, 26 noiembrie 2018.

Palatul Copiilor Brăila, deschidere oficială an şcolar 2018-2019

*Sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 10.00 * Cercurilor deja cunoscute li s-au adăugat anul acesta școlar cursuri de canto și de limba spaniolă  

   Deschiderea festivă a cursurilor la Palatul Copiilor Brăila pentru anul şcolar 2018–2019 are loc cu derularea unui mic program artistic și prezentarea activității instituției în ziua de sâmbătă, 15 septembrie 2018 la sediul din bulevardul Independenţei nr. 97. Evenimentul se desfășoară începând cu ora 10.00. Participă profesori coordonatori ai cercurilor ce funcţionează în Palatul Copiilor, elevi, părinți, bunici și alți pasionați ai activităților derulate în instituția care completează educația și instrucția din școli și propune o alternativă spre excelență. De asemenea, la eveniment participă și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brăila, instituție care supervizează activitățile instituției. Foto de la deschiderea anului școlar 2017-2018 / album foto la https://www.facebook.com/BrailaChirei/videos/1551661201593130/ pe pagina facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei (manager și unic redactor Armanda Filipine, profesor coordonator Cercul de Ziaristică din Palatul Copiilor). 

    Ghiţă Nedelcu – directorul Palatului Copiilor Brăila, profesor coordonator la Cercul de Orientare turistică – este gazda evenimentului. De altfel, dumnealui va face și o scurtă trecere în revistă a palmaresului cercurilor din Palat, cu accent pe competițiile care se desfășoară la inițiativa și sub coordonarea Palatului Copiilor: ex. Concursul naţional de ecoturism “Danubius” (Palatul Copiilor este partener important în competiție, probele având loc în Parcul natural Balta Mică a Brăilei) la care este coordonator Ghiță Nedelcu și Cercul de orientare turistică, Festival Concurs naţional de folclor “Lină Chiralină” în care se implică directorul Palatului Copiilor și Cercul de dans popular, Concurs național de karting “Cupa Brăilei“ coordonat de Cercul de karting, Concursul județean „Brăila, oraş de legendă în Europa unită” inițiat și coordonat de Cercul de Ziaristică (Jurnalism) etc.

Cursurile la Palatul Copiilor sunt gratuite și se desfășoară în clasele amenajate în cele două sedii – Bulevardul Al. I. Cuza şi strada Campiniu – şi în spaţiile din Parcul Monument, la baza sportivă. Cursanții de la Palatul Copiilor au șansa de a-şi dezvolta pasiuni şi abilităţi, de a se perfecţioneze în domenii de interes.  Înscrierile încă se mai fac (unde mai sunt locuri disponibile) la secretariatul instituției, de luni până vineri de la 8.30 la 17.00 și la profesorii coordonatori,

Video de la deschiderea festivă a Palatului Copiilor Brăila, an școlar 2017-2018

 

 

La Brăila, Festival-concurs național de folclor pentru copii „Lină Chiralină”

*În perioada 9 – 11 august 2018, zilnic pe scena de la esplanada Dunării  * Principal organizator, Palatul Copiilor Brăila * Participă ansambluri folclorice din întreaga ţară – judeţele Bacău, Brăila, Braşov, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Călăraşi, Iaşi, Ialomiţa, Prahova, Maramureş, Mureş, Tulcea – şi din Serbia

   O nouă ediţie a Festivalului-concurs de folclor pentru copii „Lină Chiralină”, cu participare internațională, are loc la Brăila în perioada 8 – 12 august 2018. Întâlnirile cu publicul au loc în zilele de 9, 10 şi 11 august pe scena de pe Esplanada Dunării. Competiţia organizată de Palatul Copiilor Brăila – director Ghiţă Nedelcu – deschide evenimentele dedicate Zilelor Brăilei care marchează în acest an şi 650 ani de atestare documentară a Brăilei (https://brailachirei.wordpress.com/2018/01/19/braila-650-ani-de-atestare-documentara-la-muzeul-brailei-carol-i/), dar şi centenarul unirii de la 1 decembrie 1918. Participă solişti şi ansambluri din ţară – judeţul Brăila, Braşov, Brătuleşti – Galaţi, Călăraşi, Irbiceni – judeţ Iaşi, M. Kogălniceanu – judeţ Ialomiţa, Moineşti – judeţ Bacău, Oradea – judeţ Bihor, Pleşoiu – judeţ Olt, Ploieşti – judeţ Prahova, Reghin – judeţ Mureş, Rm. Sărat – judeţ Buzău, Sighetul Marmaţiei şi Şomcuţa Mare – judeţ Maramureş, Sulina – judeţ Tulcea, Telciu – judeţ Bistriţa-Năsăud, – şi din Serbia. 

În prima zi competiţia începe la ora 19.00. A doua zi are loc binecunoscuta paradă a costumelor populare, cu începere de la ora 18.00 – de la Bariera Călăraşilor. Cea de-a treia zi reprezintă şi finalul concursului, respectiv are loc şi Gala laureaţilor. Foto dreapta de la parada unei alte ediţii (2016), arhiva revistei Braila Chirei.

Video (de Armanda Filipine) din ediţia 2017 a festivalului, postare pe reţeaua Facebook în pagina revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei.

Palatul Copiilor Brăila, locul I la Campionatul Naţional de Karting Şcolar 2017

*Echipa de la Cercul de karting condus de George Prisecaru a făcut o figură frumoasă în prima etapă a competiţiei desfăşurată la Bacău şi a devansat echipa din Reşiţa; au participat 15 echipaje

 

În perioada 26 – 28  mai 2017, pe cicuitul Speed Park din Bacău, echipa de la Cercul de Karting de la Palatul Copiilor Brăila . director Ghiţă Nedelcu, a participat la prima etapă a Campionatului Naţional de Karting Şcolar.

Echipa Cercului de karting de la Palatul Copiilor Brăila

Din cele 7 clase de concurs, 5 au fost câştigate de piloţii brăileni Raisa Benescu, Andrei Bănică, Răzvan Mircea, Vlad Pavel şi Dragoş Prisecaru. Un merituos loc II a obtinut Răzvan Costache de la acelaşi Cerc de karting brăilean coordonat de prof. George Prisecaru.

Graţie punctelor acumulate de aceştia împreună cu colegii de echipă Ştefan Sezonov, David Boiciuc, David Petrea, Rareş Cambur, Yanis Marin, Andrei Cotigă, Ştefan Rogoz, Rareş Androne, Cosmin Neagu şi Andrei Perianu, echipa Palatului Copiilor Brăila a urcat pe prima treaptă a podiumului, reuşind să depăşească puternica echipă de la Reşiţa, campioana naţională din 2016. Aceştia au concurat cu 15 echipe echipe din toată ţară„, confirmă antrenorul Prisecaru.

Notă. Ce mă bucură este şi că ei fost primii care au dorit să facă parte, împreună cu Cercul de Ziaristică, din marea familie brăileană care a serbat Ziua Europei anul acesta (https://brailachirei.wordpress.com/2017/05/10/ziua-europei-9-mai-sarbatorita-prin-concursuri-de-elevi-la-braila/). Felicitări şi pentru minunatul loc prim de la Bacău!

Concurs european „Tineri în pădurile Europei”, etapa judeţeană la Brăila

*Coordonatorul evenimentului a fost prof. Ghiţă Nedelcu – directorul Palatului Copiilor Brăila; au participat 18 echipaje şi s-au calificat şase elevi de la Colegiul Naţional „Bălcescu”  

 

     Etapa judeţeană a Concursului european „Tineri în pădurile Europei” (https://brailachirei.wordpress.com/2017/02/19/concursul-european-tineri-in-padurile-europei-in-romania/) s-a desfăşurat la Brăila în data de 20 martie 2017, coorrdonator fiind profesor Ghiţă Nedelcu – director la Palatul Copiilor Brăila, conducător al Cercului de orientare turistică. Jurizarea a fost realizată de Ghiţă Nedelcu, Angelica Poască – profesor ecologie la Palatul Copiilor Brăila, Elisabeta Vasile – profesor chimie experimentală la Palatul Copiilor Brăila. Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila. Foto – preluare din pagina Facebook a compeţiei (https://www.facebook.com/Concursul-International-YPEF-Tineri-in-padurile-Europei-952943651486025/)

În primă fază au participat la competiţie 18 echipaje, liceeni din municipiul Brăila şi din oraşele judeţului Brăila. Tinerii au avut de rezolvat un test grilă alcătuit din 30 de întrebări. După evaluare, trei echipaje (două de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” şi unul de la Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”) au obţinut câte 100 de puncte, un echipaj 97 de puncte – de la Colegiul Naţional „Murgoci” elevii Andrei Jamgochian, Alexandra Orlea, Dragoş Lipan cu prof. Manuela Gheorghiu, altul 94 – de la Colegiul Naţional „Murgoci” elevii Luiza Balaban, Ramona Ion, Ana Maria Radu cu prof. Viorica Moşescu, alte echipaje (de la Colegiul Naţional „Bălcescu”) au obţinut 80 puncte.

Juriul a hotărât să selecteze finaliştii după o probă de baraj în care s-a mai rezolvat un test grilă cu 10 întrebări. Pentru următoarea fază, preselecţia naţională, a concursului „Tineri în pădurile Europei” s-au calificat două echipaje, ambele de la Colegiul Naţional „N. Bălcescu” coordonate de prof. Maria Cîineanu: elevii Ana Filip, Mara Sterian, Despina Ciuburuc şi elevii Maria Cristina Barac, Andrei Nicolae Onea, Eros Răzvan Teodorescu. Tinerii au de compus un eseu, în limba engleză, cu tema „The role and importnace of forests to society”; textul va fi transmis către comisia naţională de evaluare prin email.

** * Concursul european „Tineri în pădurile Europei” şi-a propus, pentru România, următoarele obiective: conştientizarea în rândul elevilor şi a cadrelor didactice a valorilor cadrrului natural european, educarea elevilor în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a conservării biodiversităţii, implicarea tinerilor în proiecte comunitare. Organizatorul în România al concursului este Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS a Ministerului Educaţiei Naţionale.

La concurs se înscriu elevi de liceu, în echipaje de cîte trei şi un profesor coordonator. O condiţie obligatorie este cunoaşterea limbii engleze cel puţin la nivel mediu. Etapa I, pe judeţ, a concursului are loc în perioada 20 februarie – 20 martie 2017, coordonatori fiind directorii Palatelor Copiilor. Etapa a II-a, preselecţia naţională, poate avea loc în oricare dată din intervalul 20 martie – 10 aprilie 2017, coordonatori fiind RNP Romsilva şi Asociaţia ALUTUS. Pentru această etapă, tinerii au de compus un eseu în limba engleză cu tema „The role and importnace of forests to society”. El va fi transmis către comisia naţională de evaluare prin email. În luna mai se va desfăşura etapa naţională, iar în septembrie 2017 va avea loc etapa europeană a concursului „Tineri în pădurile Europei”.