Arhive etichetă: partide

Antoneta Ioniţă, PNL: „După Summit-ul de la Sibiu, mai ales, avem două Românii. Cum procedăm?”

*Opinia medicul brăilean, deputat liberal, despre felul cum s-au comportat (şi) în evenimentele recente liberalii şi social-democaţii ar trebui să îi facă pe români să se decidă, dacă nu au făcut-o până acum, cu ce echipă politică votează în 26 mai 2019, la alegerile europarlamentare

Medic Antoneta Ioniţă,
deputat PNL de Brăila

Antoneta Ioniță – medic. deputat PNL de Brăila, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Brăila, site la https://antonetaionita.ro – vede în recentele evenimente petrecute la Sibiu și Iași o realitate din care reiese că România pare, sau chiar este, împărțită în două. „Pe de o parte, există o Românie a responsabilității, a apartenenței la Uniunea Europeană, a bunului simț și al respectului față de lege. A demonstrat-o Summit-ul de la Sibiu, unde 27 șefi de stat ale țărilor membre ale Uniunii Europene au dezbătut teme de importanță majoră pentru viitorul comun al UE. De partea cealaltă, este România lui Liviu Dragnea, care, la Iași, la mitingul electoral al PSD de la Iași nu a făcut decât să contrabalanseze spiritul pro-european. În timp ce, la Sibiu, țara noastră își consolida poziția în ochii partenerilor europeni, la Iași avea loc un spectacol grotesc, pus în scenă de PSD. Un circ ieftin, la care au participat mii de oameni amărâți, aduși cu forța de șefi de organizații, mii de funcționari publici, de medici, de profesori luați cu arcanul de la joburile lor, sub amenințarea că, dacă nu se deplasează la Iași, riscă să-și piardă locurile de muncă. Toți au ascultat discursul isteric al liderilor PSD, un discurs anti-european, care pune în pericol credibilitatea României în UE. Am constatat că există două Românii profund contrastante, două Românii dezbinate. În încercarea sa de a-l salva cu orice preț pe Liviu Dragnea, PSD periclitează parcursul nostru european”, precizează deputatul liberal. Foto Antoneta Ioniţă, preluare de pe site

Nici nu ar trebui să facem o comparație între Ludovic Orban – președintele PNL – care s-a întâlnit la Sibiu cu opt șefi de state și de guverne din țări membre ale Partidului Popular European (PPE – formațiunea care conduce Uniunea Europeană), și lideri ai PSD și ALDE, dar comparaţia este sugestivă pentru sublinierea opiniei parlamentarului liberal. ”Faptul că PSD și ALDE sunt respinse de familiile politice europene din care fac parte este îngrijorător pentru România, nu pentru cele două formațiuni, care par că și-au pierdut de tot busola. Conflictul cu UE, generat de liderii de la București orbiți de interese personale nu servește nimănui. PSD trece printr-o mare criză de imagine în România, dar și pe plan european. Cred că este responsabilitatea celor de la PSD ca astfel de conflicte, care împart România în două, să înceteze! Este lipsă de responsabilitate și de respect față de români și față de România, iar membrii onești ai PSDS, dacă există, ar trebui să conștientizeze acest lucru. Din cauza unui singur om, Liviu Dragnea, riscăm să fim izolați în Europa. Concordia între cele două Românii trebuie să devină o prioritate pentru viitorul acestei țări”, spune deputatul Antoneta Ioniță.

PMP și UNPR, congrese reunite pentru fuziunea sub numele Partidul Mișcarea Populară

* Miercuri, 20 iulie 2016 * Mișcarea tactică are ca scop, dupa cum a afirmat Traian Basescu – inițiatorul Mișcării Populare devenită partid, echilibrul pe scena politică dar și câștigarea, la alegerile parlamentare, procente mai mari decât ar fi reușit, separat, formațiunile  

congres PMP - UNPR 2         Congresele extraordinare reunite ale Partidului Mișcarea Populară (PMP) și Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) au aprobat cu vot unanim miercuri, 20 iulie 2016,  protocolul privind fuziunea prin absorbție a celor două partide, fuziune anunțată în 12 iulie 2016 de Traian Băsescu – președintele PMP. Noul partid se va numi Partidul Mișcarea Populară, însemnul electoral se menține cel al PMP și imnul este tot al PMP – piesa muzicală „Iarba verde de acasă” a lui Mircea Rusu.

Foto stanga sus: Traian Băsescu, flancat de Valeriu Steriu – liderul UNPR si Tomac – ex liderul PMP, plus alti colegi din conducerea noii formaiuni. Foto stanga jos, preluare din arhiva foto PMP de la congresele reunite. Foto dreapta, de la congresul extraordinar al UNPR, preluare de la Marioana Nistor – deputat de Brăila, președinte al Filialei Braila a UNPR; n.aut. – liderul PMP Brăila este prof. Viorel Botea, ales și în noul Consiliu Județean. congres UNPR pt fuziune, 20 iu 2016

congres PMP - UNPR 1       Initițial, conducerile PMP și UNPR s-au reunit la Parlament, pentru a discuta ultimele detalii legate de fuziune, eveniment la care au participat președinții PMP, Traian Băsescu, și UNPR, Valeriu Steriu, lideri din conducerile centrale ale celor două partide, parlamentari și lideri de filiale. De asemenea, anterior au avut loc congrese extraordinare ale celor două partide, evenimente care au pregătit fuziunea și unde, spre exemplu, PMP a votat creșterea numărului de membri ai conducerii centrale cu o funcție de președinte executiv și două de prim-vicepreședinte.

Zilei Eroilor României – 9 iunie, Înălţarea Domnului

*Program evenimente organizate de Prefectura, Consiliul Judetean si Primaria municipului la Braila, cu incepere de la ora 16.50

 

Programul manifestărilor din 9 iunie 2016 dedicate sărbătoririi “Zilei Eroilor României” (Înălţarea Domnului) la Brăila.

DSCN0361 ora  16.50 Întâlnirea oficialităţilor civile şi militare, în faţa Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, din partea Instituţiei Prefectului – judeţul Brăila, Consiliului Judeţean Brăila,  Primăriei municipiului Brăila, Arhiepiscopiei „Dunării de Jos”, Garnizoanei Brăila, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila; ora 17.00 Deplasarea, în coloană oficială, cu fanfară (Muzica Militară a Garnizoanei Brăila condusă de col. Petrea Gogu – foto stanga sus) şi gardă militară, la Cimitirul Eroilor, pe traseul str. Şcolilor – Cimitirul Sf.Constantin; ora 17.15 Ceremonialul militar – religios, din cimitirul Eroilor: Semnalul Trompetului, Marşul de întâmpinare, DSCN0376

DSCN0365 prezentarea onorului şi salutul Drapelului de Luptă, intonarea  de către fanfară (Muzica militară) a Imnului de Stat al României, serviciul religios, oficiat de soborul de preoţi; ora 17.20 Rostirea de alocuţiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Eroilor României: Mădălina Cochino – prefectul judeţului Brăila, col. Gheorghe Soare – comandantul Garnizoanei Brăila; ora 17.30 Depuneri de coroane de flori, pe fundalul  intonării de către Muzica Militară a „Imnului Eroilor”, la OSUARUL CENTRAL: Instituţia Prefectului – judeţul Brăila, Arhiepiscopia „Dunării de Jos”, Consiliul Judeţean Brăila, Primăria municipiului Brăila, Garnizoana Brăila, Asociaţia Veteranilor de Război, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Centrul Militar Judeţean Brăila, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”- Filiala  Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, Sectorul Poliţiei de Frontieră Brăila, Direcţia Judeţeană de Informaţii Brăila, Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Brăila, Partide politice (PSD, PNL, UNPR, ALDE, PMP, PRM, PNTCD, PND, PSRO), la MONUMENTUL EROILOR DIN CAMPANIA 1913: Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila. Direcţia pentru Agricultură a judeţului Brăila; MONUMENTUL EROILOR DIN 1918: Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Casa Judeţeană de Pensii Brăila, Direcţia de Sănătate Publică Brăila, Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, Direcţiei Judeţene de Informaţii Brăila, Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Brăila, serviciilor publice deconcentrate,  agenţilor economici; participă de asemenea cadre militare, veterani de război, sobor de preoţi, reprezentanţi ai partidelor politice si mass-media, cetăţeni.

     DSCN0397     La aceeaşi oră, 17.30,  se vor depune buchete de flori şi  la monumentele eroilor din municipiul Brăila, cu participarea unui reprezentant al Instituţiei Prefectului – judeţul Brăila (care va da citire mesajului Prefectului) şi a unui reprezentant al Garnizoanei Brăila: la MONUMENTUL EROINEI ECATERINA TEODOROIU din b-dul Independenţei: participă Cândea Cătălin  – Instituţia Prefectului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Brăila, Serviciul Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale; la MONUMENTUL CAPORALULUI MUŞAT din cartierul Viziru: participă Grosu Săndel – Instituţia Prefectului, Direcţia Silvică Judeţeană Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila; la MONUMENTUL GENERAL EREMIA GRIGORESCU din str. G-ral Eremia Grigorescu: participă Mustaţă Vladimir – Instituţia Prefectului, Penitenciarul Brăila, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila, Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor; la TROIŢA REVOLUŢIEI ROMÂNE  din Piaţa Independenţei: participă Mocanu Laurenţiu de la Instituţia Prefectului, Asociaţiile de Revoluţionari din Brăila, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Brăila, Direcţia Regională de Statistică Brăila; la MONUMENTUL EROILOR ROMÂNI DE NAŢIONALITATE EVREIASCĂ DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL  din cimitirul evreiesc: participă Jipa-Rubanov Adrian din partea Instituţiei Prefectului, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila, Biroul Vamal de Frontieră Brăila; Comunitatea Evreilor Brăila; 18.00 Defilarea Gărzii de Onoare în incinta cimitirului Eroilor; 18.05 Încheierea manifestărilor.

             „În oraşele și comunele județului Brăila se vor organiza manifestări  dedicate sărbătoririi Zilei Eroilor, la care participa primarul oraşului, consilieri locali, alte oficialităţi locale, preoţi, elevi, cetăţeni. Manifestările se vor organiza la monumentele ridicate în cinstea eroilor sau in locul marcat de o cruce, în care urmează a se ridica un monument al eroilor: se va intona Imnul de Stat al României (sau se va transmite pe bandă magnetică); se va organiza serviciu religios de pomenire a eroilor; se vor rosti alocuţiuni; se va susţine de către elevi un scurt moment artistic (recitări, cântece); se vor depune coroane, jerbe sau buchete de flori la monumentele eroilor„, se precizează in comunicatul Prefecturii Brăila.

Foto de Armanda Filipine, arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei, de la evenimente similare din 9 mai 2016.

În urma sesizării ACL, BEJ Brăila dispune interzicerea distribuirii pliantelor mincinoase ale PSD

* Nicăieri, în programul electoral al candidatului Klaus Iohannis sau în declaraţiile publice ale acestuia, nu se regăsesc aceste măsuri economico-sociale”, afirma intr-un comunicat co-presedintii ACL Catalin Boboc si Alexandru NazareDSCN1758

Campaniile electorale aduc, uneori, situatii pe care contracandidatii le considera „lovituri” nepermise si le sanctioneaza ca atare. Acest gen s-a dovedit a fi „fluturasul” pe care pensionarii l-au primit, cu Posta Romana, odata cu talonul de pensie.

Liderii Organizatiilor Judetene PNL si PDL Braila (in Alianta Crestin Liberala), senatorul Catalin Boboc si deputatul Alexandru Nazare (foto de la o conferinta de presa din saptamna trecuta), au actionat impotriva acestei „propagande mincinoase’ si au sesizat Biroul Electoral Judetean (BEJ), acesta din urma interzicand (in 21 octombrie 2014) transmiterea in continuare a materialelor electorale amintite, cum se vede si in comunicatul de mai jos:

                       Astăzi, Biroul Electoral Judeţean nr. 9 Brăila, a admis plângerea Alianţei Creştin Liberale privind pliantele electorale PSD cu propagandă mincinoasă, transmise prin intermediul Poştei Române, ataşate talonului de pensie şi prin care era transmis mesajul „Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia”.

 Alianta Creştin Liberală  a apreciat că prin distribuirea acestui pliant către pensionari, prin procedee de intimidare şi santaj emoţional, se aduc grave prejudicii candidatului Klaus Iohannis.

 Afirmaţiile mincinoase, folosite de Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, inoculează ideea că în eventualitatea alegerii în funcţia de preşedinte a candidatului ACL, Klaus Iohannis, acesta va proceda la tăieri de pensii şi salarii, va creşte taxele şi va contracta noi datorii pentru generaţiile următoare.

Nicăieri, în programul electoral al candidatului Klaus Iohannis sau în declaraţiile publice ale acestuia, nu se regăsesc aceste măsuri economico-sociale.

 În urma analizării sesizării depuse de ACL, BEJ Braila a dispus interzicerea distribuirii acestor pliante pe raza judeţului şi a municipiului Brăila.

ACL Brăila salută decizia BEJ Brăila, pe care o consider o revenire la un climat de corectitudine în campania electorală.

 

senator Cătălin BOBOC, co-preşedinte ACL PNL-PDL si  preşedinte Filiala Judeţeană PNL

deputat Alexandru NAZARE, co-preşedinte ACL PNL-PDL si preşedinte Filiala Judeţeană PDL

La Brăila, turneu feminin de șah ”Memorialul Albuleț” ediția VII

* Până pe 12 septembrie 2014, la Casa memorială ”Petre Ștefănescu-Goangă” * Concurentele sunt din Cehia, Georgia, Grecia, România * Partidele au loc zilnic, de la ora 15.30, accesul publicului fiind liber

albulet 2            A început la Brăila, ieri – 3 septembrie 2014, ediția cu numărul șapte a turneului internațional feminin de șah ”Memorialul Albuleț”, eveniment organizat de primăria municipiului și FIDE (World Chess Federation) România pentru a cinsti memoria Mariei Albuleț – maestră a sportului minții născută în orașul cu salcâmi, cum frumos îl prezenta într-un roman sciitorul Mihail Sebastian. Manifestarea se desfășoară în Casa memorială ”Petre Ștefănescu-Goangă”, tot aici având loc în dimineața de 4 septembrie conferința de deschidere (foto de la organizatori) în prezența viceprimarului Doinița Ciocan, a  maestrului Gheorghe Nicolae Doroftei (în picioare, în foto din stânga) – director al turneului.  afis Albulet memorial 2014

Partidele au loc zilnic, de la ora 15.30 și în 8 septembrie două runde (de la 9.00 și de la 16.00), la Casa ”Goangă” (clădire deosebită din punct de vedere arhitectural, renovată de primăria brăileană cu fonduri europene – deopotrivă sediu al Casei de cultură a municipiului Brăila). Doritorii au acces liber în calitate de auditoriu ai spectacolului sportiv.

albulet 1          Formula de disputare este turneu închis cu 10 participante, de peste hotare fiind invitate marea maestră Marina Makropoulou (din Grecia – fiica vicecampioanei olimpice din 1957 comemorată prin acest concurs, în picioare în imaginea din stânga, având alături pe viceprimarul Doinița Ciocan), maestrele internaţionale Tereza şi Karolina Olsarova (Cehia) şi Nato Imnadze din Georgia – maestra FIDE. Alături de acestea, evoluază marile maestre Irina Bulmaga, Elena-Luminiţa Cosma, Mihaela Sandu şi Irina Ionescu, maestra internaţională Camelia Ciobanu şi tânăra maestră Ioana Gelip. Arbitrează Radu-Cătălin Chirilă.

Portretul FIDE al jucătoarelor în PROFILUL FIDE AL JUCĂTOARELOR  – click pe documentul în format DOC pentru detalii. Festivitatea de premiere are loc în ultima zi a turneului – 12 septembrie.

               Maria Albuleț, portretul unei campioane

                  Maria Albuleț (foto dreapta), născută la Brăila în 16 iunie 1932, a profesat ca medic, specializarea pediatrie. A fost prima jucătoare din România cu titlul de maestră internațională. Maria Albulet

Multiplă campioană națională (1951, 1956 si 1957), obține împreună cu marea maestră de mai târziu, Margareta Teodorescu, prima realizare notabilă a reprezentativei feminine a României în competițiile pe echipe – locul II la Olimpiada de la Emmen (Olanda) în 1957, devinind vicecampioană olimpică, la egalitate de puncte cu echipa clasată pe locul I, reprezentativa URSS. Argintul olimpic este completat și de medalia de argint pentru rezultatul individual de la masa 1.
În 1957 câștigă și marele turneu zonal de la Cracovia (Polonia). În 1971 i se acorda titlul de maestră emerită a sportului pentru remarcabile performanțe pe plan sportiv. A decedat în Ploiești, unde și-a exercitat profesiunea de medic, în ianuarie 2005.

Deputatul Marian Viorel Dragomir nu crede in fuziunea PNL – PDL

Marian Viorel Dragomir.jpg  1  * Nici la Brăila nu vede social-democratul o colaborare viabilă între cele două formațiuni politice, mai ales că istoricul nu are date în acest sens 

Într-o conferință de presă organizată la Brăila. deputatul Marian Viorel Dragomir (PSD – foto stanga)  a afirmat că nu crede în realitatea fuziunii PNL cu PDL mai ales după declarațiile pripite ale noului președinte al liberalilor – Klaus Iohannis – când, imediat după congresul PNL a spus că viitoarea formațiune politică se va numi tot PNL (fără să aibă o confirmare în acest sens din partea forului partidului partener).

Mai mult, social-democratul brăilean a nuanțat cu detalii brăilene, referindu-se la situația ipotetică în care ar sta la aceeași masă –  a tratativelor pentru început – cei de la PNL și cei de la PDL. ”Nu-i văd stând la aceea și masă. Până acum au fost inamici”, a subliniat Marian Viorel Dragomir.

N.aut. Este adevărat că cele două formațiuni menționate, PNL – senatorul Cătălin Boboc, președinte Organizația Județeană – și PDL – deputatul Alexandru Nazare, președinte Organizația Județeană, nu au avut – sau nu au lăsat să transpară public- acțiuni comune până în prezent și nu au dat semnale că se grăbesc să se apropie, așteptând în acest sens semnalele de la centru.

Procent de euro-vot la ora 16.00 în România: 18.41 la sută

* Mai mare decât 2009 când a fost 14,95 la sută * Cine nu votează, nu participă la viitorul UE și al țării sale; începând cu acest mandat, europarlamentarii decid inclusiv numele președintelui PE

EU votez       România votează (http://brailachirei.wordpress.com/2014/05/25/votul-un-drept-castigat/, http://brailachirei.wordpress.com/2014/05/25/votam-europarlamentarii/), fiind așteptați peste 8,2 milioane de cetățeni la urne, cei 32 de europarlamentari care vor face parte din viitoarea formulă a Parlamentului European (UE). Votanții ar trebui să  nu uite că stând acasă nu participă în nici un fel la deciziile pentru viitor și nu vor avea motive, în consecință, să se plângă dacă nu le convin legile care se decid, în majoritate, la PE.

O nouă estimare a  prezenței la vot a fost prezentată de Biroul Electoral Central (BEC), pentru România, la ora 16.00. Procentul pentru național a fost de 18,4%, mai mare decât cel din 2009 când intraseră în secțiile de votare 14,95% dintre cetățenii aflați pe listele alegerilor europarlamentare.

În mediul urban, procentul a fost de 17,11%, iar în rural ceva mai mare – 20,18%. In 23 judete, prezența la vot a fost superioară mediei calculate la nivel național. Județele unde s-au înregistrat  procentele cele mai ridicate sunt Olt – 25,07%, Ilfov 23,75%, Mehedinti – 22,92%, Dambovita – 22,51%, Prahova – 21,39%. Județele cu participarea cea mai scăzută sunt Ialomița – 14,11%, Maramureș – 14,52%, Timiș – 15,38%, Arad – 15,59%, Buzău 15,62%. Toate datele orei 16.00 în materialul 2014-05-25-prezenta-vot-ora-16-00 (click pe documentul în format PDF pentru detalii)

La Brăila

          catalin boboc 086          Sediile partidelor sunt locul de desfășurare a activităților de monitorizare a alegerilor, astăzi – 25 mai. Senatorul Cătălin Boboc (foto) – președintele Organziației Județene PNL Brăila -n este la sediu și așteaptă finalul zilei, evident și rezultatul votului, încrezător în rezultat pentru echipa de campanie s-a mișcat bine, în municipiu și în județ, lansarea candidaților (http://brailachirei.wordpress.com/2014/03/22/lansare-regionala-pentru-europarlamentare-cu-pnl/) a fost un succes care  a atras o stare pozitivă și optimismul membrilor de partid și simpatizanților, prezența europarlamentarului Ramonei Mănescu, candidat – la fel – a adus un plus de iamgine formațiunii. Evident, că sunt așteptați în continuare votanți al secții pentru că așa cum se vede în documentul BEC  la Brăila s-au prezentat la urne până la ora 16.00 doar puțin peste 16 procente din cei înscriși pe liste.

Și la sediul Partidului Mișcarea Populară, filiala Brăila, echipa se află la datorie.  Prof. Viorel Botea (foto dreapta)- președintele formațiunii – a subliniat următoarele: ”Îi invit pe brăileni la la vot, indiferent pe cine vor alege să-i reprezinte în PE. Bineînțeles, vom fi bucuroși să voteze PMP, dar important este să vină la urne, să-și exercite dreptul constituțional”. Viorel Botea 009

Și la sediul PDL Brăila sunt echipele de campanie în priză, cum se spune. Aici există și o nemulțumire:  Biroul Județean Electoral le-a respins cererea de a avea copii xerox după listele suplimentare de vot (N.aut. Nu am înțeles de ce? Sunt cumva secrete? Vrea cineva să le măsluiască la noapte? Nici nu vreau să știu ce răspuns ar putea avea cei de la BEJ, ideea este oricum o stupizenie și confirmă nemulțumirea electoratului care speră că absenteismul, evidențiat clar prin cifrele menționate. va da de gândit serios clasei politice…).

Despre PSD nu mai zic mare lucru: ei oricum au ponderea în județ așa că nu au spaime în ceea ce privește cifrele finale. Cu toate că, dacă ne gândim la situația economică a zonei, nemulțumirile sunt uriașe…

PDL Brăila scoate din joc afișe electorale ale PSD-UNPR-PC, cu avizul BEJ

* BEJ Brăila a admis plângerea PDL pentru interzicerea folosirii sintagmelor “Mândri că suntem români”şi  “România puternică în Europa” de către PSD-UNPR-PC * Ar trebuie, în consecință, să nu mai vedem prin municipiu și județ afișe, bannere de acest fel

 

mandri-ca-suntem-romani-full           Biroul Electoral Județean (BEJ) Brăila a decis în data de 20 mai 2014, cu majoritate de voturi, admiterea plângerii Partidului Democrat Liberal (PDL) Brăila prin care se solicita obligarea alianței PSD-UNPR-PC și a fiecăruia dintre partidele membre, în mod individual, de a înlătura în termen de 24 de ore toate materialele de campanie electorală care conţin sintagmele “Mândri că suntem români” şi  “România puternică în Europa”, folosite în campania electorală pentru alegerea Parlamentului European din data de 25 mai 2014. Photo4396

Decizia BEJ Brăila vine ca urmare a analizării plângerii depuse de PDL Brăila prin care erau invocate motivele pentru care folosirea celor 2 sintagme de către PSD-UNPR-PC în campania electorală trebuie interzisă. Apreciem pe această cale că hotărârea BEJ Brăila vine în sprijinul menținerii unui climat de legalitate a campaniei electorale și sancționează comportamentul înșelător și deviant al Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC și al fiecăruia dintre partidele membre, care au dus o campanie electorală mincinoasă, inducând în eroare românii de bună credință”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă PDL Brăila transmis la inițiativa deputatului Alexandru Nazare – președintele Organziației Județene PDL Brăila.

Până acum au fost în destule alte județe ale țării, mult mai devreme în timpul campaniei electorale, decizii similare. Astfel, partidele din alianța electorală amintită ar fi trebuit să renunțe la acest gen de reclamă (dar nu s-a întâmplat astfel!). Zilele acestea, un BEJ a revenit asupra deciziei inițiale și a admis afișele pe care inițial le-a condamnat la eliminare.

Photo4397           N.aut. Deocamdată, două (foto stânga – dreapta) astfel de bannere au fost vizualizate de brăileni și nu numai într-una dintre cele mai circulate zone… ideal ar fi fost ca partidele (sau mai degrabă firmele la care au apelat pentru realizarea spoturilor, afișelor, bannerelor și altor materiale de campanie) să aibă mai multă aplecare spre respectarea normelor de bun simț… Chiar așa: de ce ar fi numai unii mândri că sunt români și doar în campanie electorală pentru Parlamentul European?

 

 

Unirea lui Cuza, inca in memoria brailenilor

* Serbata de autoritati si cu participarea multor braileni – poate nu atatia cati ne-am astepta – unirea de la 24 ianuarie 1859 a scos, cum se spune, istoria  in strada si ne-a facut sa ne gandim si la viitor * Elevii ne-au prezentat dramatizat momentele unirii, Muzica Militara a Garnizoanei si Corul „Armonia’ au intonat melodii tematice, iar la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost depuse coroane si  buchete de flori

100_7961 Sala de spectacole a Casei Tineretului din municipiul Braila a fost ocupata pana la refuz de brailenii dornici sa fie prezenti la sarbatoarea inchinata Unirii de la 24 ianuarie 1859. Si nu doar oficialitati in frunte cu prefectul Mihaela Marcu, reprezentanti ai partidelor politice ori directori de directii, servicii si consilieri locali, judeteni, ci si cetateni simpli au urmarit programul anuntat – am scris despre el si pin paginile revsitei de cultura si informatie „Braila Chirei” la http://brailachirei.wordpress.com/2013/01/23/serbarea-unirii-de-la-1859-la-braila/ si au venit la eveniment. Reprezentantii primariei au inmanat celor prezenti la Casa Tinertului insemnul tricolor pentru a fi purtat in piept, iar impreuna cu reprezentanti ai unor organisme tip ONG au avut grija sa imparta steagulete tricolore.

Programul artistic din prima parte a actiunii de joi, 24 ianuarie 2013, s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Despre momentul efectiv al unirii ne-a vorbit prof. univ. dr. Ionel Candea – directorul Muzeului.

N.aut. Si este foarte bine ca am avut astfel in fata, ca si cum am fi fost acolo,  un tablou complet la evenimentelor care au pus bazele Romaniei moderne – o Romanie care se straduie, prin reprezentantii ei de marca, sa faca o figura mareata in lume. Pacat ca altii, destui din nefericire, fac tot ce pot sa fie invers… Depinde insa de noi sa remeiem aceste aspecte.

100_7998 Elevii ne-au prezentat dramatizat momentele unirii, echipe de tineri de la Scolile „Alecsandri” – coordonatori prof. Daniela Petre si prof. Luminita Dihter, „Kogalniceanu” – coordonator prof. Nicoleta Lepadatu, „C. Sandu Aldea” – foarte buni, talentati copii coordonator de prof. Gabriela Vasiliu.

Muzica Militara a Garnizoanei si Corul „Armonia’ au intonat melodii tematice. Conducatorul Muzicii Militare – col. Petrea Gogu, un fin si atent aranjor al multor piese cantate de fanfara militarilor braileni  – a fost dirijorul formatiilor reunite, spectacolul fiind prezentat de actrita Wanessa Radu de la Teatrul „Maria Filotti”. 100_8007

Un album cu imagini de la eveniment am postat pe pagina din reteaua de socializare Facebook a revistei „Braila Chirei’ la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.406051842820744.99348.196618800430717&type=1

Ii veti vedea acolo si pe parlamentarii Catalin Boboc, Marian Viorel Dragomir, Ion Rotaru, pe viceprimarii Doinita Ciocan si Alexandru Danaila-Zaharia, inspectorul scolar general Iulian Danielescu, prof. Emilia Meirosu – director Scoala „Fanus Neagu’ si consiler judetean, reprezentantul Ministerului Culturii in teritoriu – Ana Harapescu, director al Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu National Braila, un grup de copii cu reprezentanti ai Palatului Copiilor in frunte cu directorul Ghita Nedelcu, dar si pe multi din cei care au dorit sa marcheze acest moment, o aniversare a unirii – chiar asa, mica, dupa cum mai este numita in istorie pentru a nu fi  confundata cu cea de la 1 decembrie 1918. 100_7962

100_8111 Alaiului alcatuit din cei prezenti la Casa Tineretului li s-a alaturat si alti braileni pe drum, Calea Calarasilor si la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza unde au fost depuse coroane si buchete de flori de catre oficiali, partide si Uniunea pensionarilor.

N.aut. Personal, remarc cu bucurie faptul ca toto mai multi braileni, si elevi, au fost prezenti la eveniment. E semn bun!

Braila isi organizeaza filiala Partidului Poporului – Legea Cojocaru

In ciuda unor divergente destul de acut(izat)e intre personajele din zona de la varf a partidelor politice, sau poate exact din acest motiv, scena politica romaneasca se anima mai abitir in apropierea alegerilor. Politicienii cauta sa se alieze sau isi faca mai vizibil numele, altii se despart de parteneri traditionali, iar altii se grabesc acum sa puna piatra de temelia a unor noi formatiuni. Despre acest din urma caz va prezint aici cateva date, respectiv despre Partidul Poporului – Legea Cojocaru (PP-LC) cu notorietate scazuta din pricini binecunoscute. Acesta nu este insa motiv de a intarzia aparitia la Braila a unei filiale de care se ocupa Ene Tache (foto stanga).

 Ene Tache este pensionar militar  – general in rezerva, pensionat cu gradul de colonel, fost comandant timp de peste 14 ani la Brigada 25 Artilerie. Dupa pensionare, Ene Tache nu a stat deoparte  de mediul politic, a activat din 2005 in Partidul Democrat pe vremea cand era condus de regretatul Horia Vasioiu. Dar cand situatia la conducerea formatiunii s-a schimbat, cu venirea generalului Eugen Badalan si a altor colegi care sunt si in prezent la PD-L, Ene Tache s-a retras din mediul politic.

Acum, Partidul Poporului – Legea Cojocaru i s-a parut ca intruneste conditiile pe care dumnealui si doreste si a inceput sa se ocupe personal de organizarea unei filiale la Braila, in municipiu dar si in judet. „Pe unii nu ii intereseaza sa rezolve problemele oamenilor – spre exemplu, sa creeze locuri de munca la Braila – cand intra in poltica, ci vor doar sa isi rezolve problemele lor, sa isi fac propriile jocuri si interese„, spune Ene Tache referitor la motivatiile sale de a fi activ in continuare mediul politic.

Astfel, in data de 15 februarie 2012 a infiintat Biroul Permanent Interimar al PP-LC Braila din care fac parte si Georgeta Ionescu – pensionara, fosta secretara la Tribunal, Lucian Buzea – avocat, Marcel Paraschiv – fost ofiter MAN, Gheorghe Chiru, Adina Ioanide – economist in mediul privat, Ionel Ghita – subinginer, Victoria Ghita – frizerita,  Alin Oprea – profsor, Alexandru Radu – pensionar, profesor de matematica, Sandu Ionel – maistru militar pensionar, George Nistor – maistru militar pensionar, Ioana Botan – pensionara activa in antreprenoriat, Dumitru Juntu – pensionare, Petrica Scarlet – fost ofiter, pensionat, Floarea Oprea – pensionara, profesor, Mihai Costel Lemnaru – muncitor in constructii, Cornel Giol – fost subofiter sanitar, Mihai Milichi – fost subofiter, Valentin Ilie – muncitor.

In 12 comune, dar si in orasele din judet,Ene Tache ar deja contacte ferme care sa permita organizarea de filiale PP-LC.

Pentru municipiul Braila se duc tratative in vederea obtinerii unui sediu. Cei care vor sa afle mai multe informatii, si care doresc sa faca parte din echipa PP-LC de la Braila se pot adresa lui Ene Tache la tel. 0743.615.347 – „la mobilul personal, pentru ca nu am nimic de ascuns„, dupa cum afirma liderul interimar al PP-LC Braila.

N. aut. Nu stim cat scor electoral va obtine formatiunea la alegerile ce se prefigureaza la mijlocul acestui an, dar cu siguranta vor fi destui cei care isi vor pune sperante odata cu stampila de vot, respectiv cetatenii nemultumiti de actuala conducere, satui de promisiunile desarte ale celor care deja au mai fost prin Parlament si prin diverse functii de conducere si nu au lasat mare lucru in urma lor.