Film documentar la Muzeul Brăilei ”Carol I”, parteneri KineDoc și Cinefeel

*Joi, 21 februarie 2019, de la ora 17.00 * Pelicula este „Nicăieri unde să te ascunzi (Nowhere to Hide)”, o producție Norvegia 2016

  La Muzeul Brăilei ”Carol I” are loc joi, 21 februarie 2019, de la ora 17.00 vizionarea filmului documentar „Nicăieri unde să te ascunzi (Nowhere to Hide)”, producție norvegiană 2016 – în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” (Piața Traian nr. 3, sediul central al Muzeului Brăilei „Carol I”). Intrarea este liberă. Evenimentul este organizată în colaborare cu KineDoc powered by One World Romania și CineFeel Brăila.

       Filmul descrie acțiunea desfășurată după ce americanii au părăsit Iraq-ul în 2011, iar un asistent medical numit Nori Sharif a fost rugat să raporteze despre starea țării sale, furnizând acces unic în una din cele mai periculoase și inaccesibile zone din lume – „triunghiul morții”, în centrul Iraq-ului. Lucrând în spitalul local din Jalawla, a filmat victimele războiului pe parcursul a cinci ani. Imaginile șocante arată familii sfâșiate, mutilate și distruse de violența din Irak, iar în fiecare zi sosesc tot mai multe, deoarece conflictele continuă și viața este perturbată de atacurile repetate Adesea nici măcar nu este clar cine sunt adversarii. Odată cu sporirea amenințării, când armata irakiană se retrage în 2013 din cauza grupurilor militante, populația fuge, însoțită de majoritatea personalului spitalicesc. Sharif este unul din puținii rămași. Când Statul Islamic avansează în Jalawla în 2014 și în cele din urmă preia orașul, Sharif continuă să filmeze. Apoi și el trebuie să fugă, pentru a-și păstra familia și pe sine, în siguranță.

** * KineDok (https://kinedok.net/ro) este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare din țările participante contribuie cu documentare produse în ultimii ani, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 teritorii, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

** * CineFeel Brăila (SC Arta Cinematografica Minerva SRL) este un proiect local, inițiativa unui inginer – Dan Ciurea – cu drag de partea bună a vieții, realizat cu scopul de a promova cinematograful de artă pentru iubitorii celei de-a șaptea arte. Noutăți găsim mereu la https://www.facebook.com/CinefeelBraila/ pe pagina dedicată în rețeaua Facebook. Spațiul de prezentare a filmelor se află în incinta Centrului de Creație Brăila – Piața Traian nr. 2, la etajul I.

De ce să vedem Film românesc sau ”Întoarcerea din iad”, la superlativ

*Regia, scenariul, imaginea și montajul, actorii fac din peliculă una de referință, o adevărată lecție despre cum trebuie să fie un film bun

    TVR 2 are duminica în program film românesc. O idee excelentă, mai ales în contextul în care România nu prea mai are cinematografe, iar la Mall nu întotdeauna sunt programate cu generozitate producții de-ale noastre. Poate că unii se feresc să vadă filmele despre care au aflat că sunt cam prea aproape de viața reală, adică de ce să mai vedem cât de anapaooda sau de urât trăim, ori nu doresc să își amintească epoca dinante de 1989 și prin intermediul peliculelor. Dar uneori, merită. Așa cum e cazul cu ”Întoarcerea din iad”, film din 1983 regizat de Nicolae Mărgineanu, cu un scenariu de Petre Sălcudeanu după nuvela ”Jandarmul” a lui Ion Agârbiceanu. Cum perioada în care s-a turnat filmul era în plină dictatură, ce uza cu voluptate – am aflat din multiple mărturii scrise și povestite – de cenzură, Mărgineanu a preferat să facă un film care ne duce în alt veac, în altă lume – cea a țărănimii dinainte de exproprieri și CAP-uri, a războiului încă uman (Notă. Acum e unul mai degrabă al mașinăriilor – computere, rachete deleghidate, al scuturilor computerizate, al proiecțiilor care păcălesc radare etc.).

Filmul este superb imagistic – de altfel Nicolae Mărgineanu a fost întâi de toate un specialist în imagine (a absolvit UNATC la această secție în 1969), are o bogăție de caractere (aici e meritul lui Agârbiceanu, dar și al lui Sălcudeanu care știe să extragă bine esențele) cum rar găsește un regizor modern în scenariile de astăzi, este jucat impecabil – mai ales dacă ne referim la actorii din capul listei de distribuție, pentru că ei au consistență în rol: Constantin Brînzea, Maria Ploae, Remus Mărgineanu, Ana Ciontea. Drama, indiferent că e legată de iubire și patimă, de război și camaraderie se conturează în tonuri care creează un tablou ca de Rembrandt, cu multă umbră și cu lumină doar atât cât să dea și mai mult sens lacrimii.

”Întoarcerea din iad” este realizat în stil realist, fără multă simbolistică – e drept și că în vremea lui Agârbiceanu nu prea se lucra așa în literatura română. Replicile nu ne pun pe gânduri, ci transmit exact, dar corect, starea și emoțiile personajelor. Imaginile sunt explicite și crude. Dacă e amor, el se vede și se simte în public, dacă e război e urât și e moarte. Fără să fie folosit în exces, prim-planul ne arată actori minunați care ne fac să fim mândri de școala românească de actorie. Expresii, priviri, replici, încruntări, chiar plâns și urlete – toate sunt dozate ca la farmacie asfel încât să nu distorsioneze, ci să completeze fericit (din punct de vedere artistic) scenele. Lumea rurală românească, cu morala ei binecunoscută – dar încălcată adesea de unii și alții, mai ales în iubire care se transformă și în adulter, soțul care se întâlnește pe ascuns și cu fosta iubită din tinerețe (ca în cazul unor personaje principale din film) sau în iubire de compromis (căsătoriile din interes sau la sugestia părinților) – este pictată în culori calde, nu se face mare tapaj de defecte, ci se urmărește cu acribie firul poveștii. Finalul e trist – eroul principal, scăpat ca prin minune cu viață din război, e pe undeva internat la nebuni, iar cele două femei pe care le-a iubit suferă fiecare în felul ei. Regizorul intervine în firul narativ doar ca să pună ordine în idei, arătând privitorului unde să fie atent la detalii sau când să urmărească de la distanță contextul integrator. Povestea însăși nu te scapă, nu te lasă să pleci din fața ecranului nici măcar o clipă. Fiecare detaliu te face să urmărești cu emoție continuarea – nu degeaba Sălcudeanu a vândut bine roman polițist (Poate că unii critici nu îl așează în rândul marilor scriitori, dar el este un autor onest, care face servicii literaturii din genul policier – chiar dacă și aici descoperim concesii făcute regimului comunist… Dar acum avem maturitatea să trecem peste ele).

Nu am fost atentă la coloana sonoră, dar e clar că ea se potrivește de minune din moment ce nu a intervenit perturbator (uneori, marile nume ale muzicii fac asta fără să vrea, muzica devenind personaj principal și obligându-te să îi dai atenție specială… Nu întotdeauna e rău asta!) în șirul narativ cinematografic.

Una peste alta, am vrut doar să vă atrag atenția asupra faptului că Filmul Românesc merită din plin atenția noastră. Că ne spune ceva despre a șaptea artă și nu e mereu ”vândut” politicului, așa cum au încercat unii să acrediteze, vorbind despre pelicule realizate în perioada comunistă – e drept că în unele scenarii apar și asemenea idei, care au fost puse acolo spre a ajuta filmul să treacă de cenzură (ex. Comisarul Moldovan al lui Sergiu Nicolaescu… făcând pe prietenul comuniștilor dizidenți în lumea regimului fascisto-legionar). Vă garantez că și dacă îl revedeți, filmul despre care v-am vorbit își păstrează prospețimea (cum mi se întâmpă mie când revâd seria comediilor B.D. regia Mircea Drăgan, nu mă satur de ele!) pentru că sunt realmente bune. Foarte bune! Artistic. Estetic.

Armanda Filipine. revista de cultură și informație Braila Chirei

Festivalul de film independent „Anonimul” 2018, a XV-a ediție la Sfântu Gheorghe

*Invitat special, regizorul Emir Baigazin * În perioada 6 – 12 august 2018

    În perioada 6 – 12 august 2018 are loc la Sfântu Gheorghe – județ Tulcea, în Delta Dunăarii, a XV-a ediție a Festivalului de film independent „Anonimul” (http://www.festival-anonimul.ro/). Miruna Berescu este directorul festivalului încă de la prima ediție. Ludmila Cvikova / curator de film, este selectorul festivalului pentru Competiția de Lungmetraj (din 2008). Criticul de film Ionuț Mareș este, din acest an, selectorul Competiției de Scurtmetraj. Invitat special al ediției este regizorul kazah Emir Baigazin. Premiile festivalului se oferă cu votul publicului.

„3 Faces” în regia lui Jafar Panahi, care a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes de anul acesta deschide festivalul românesc organizat de Fundația Anonimul. Regizorul iranian a câştigat premiul Ursul de Aur la Berlin în 2015 pentru filmul „Taxi”. Artistul se află în arest la domiciliu, de câţiva ani, din cauza regimului politic din Iran.

În festival va fi proiectat şi cel mai recent film al lui Radu Jude – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, câştigător al Globului de Cristal la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, pelicula fiind propunerea României pentru categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” la premii Oscar 2019. Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

„Seara Filmului Românesc” la Anonimul va debuta marţi, 7 august, cu proiecţia filmului „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” în regia lui Emanuel Pârvu, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo anul trecut, unde a şi câştigat Premiul pentru regie – Emanuel Pârvu şi Premiul pentru cel mai bun actor – Şerban Pavlu. Seara va continua cu un extras din următorul film al lui Dan Chişu – „Jandarmul”, urmat de scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun”, proiectat în prezenţa regizorului Bogdan Mureşanu şi proiecţia „Secretul fericirii”- debutul lui Vlad Zamfirescu în regia de film.

Vineri, 10 august, regizorul kazah Emir Baigazin va primi Trofeul Anonimul pentru „contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale”. Trofeul Anonimul a fost acordat în anii anteriori regizorilor Park Chan-wook (2016) şi Michel Franco (2017). Regizorul Emir Baigazin va prezenta publicului din campingul de la Sfântu Gheorghe „The Wounded Angel”, alături de filmul său de debut – „Harmony Lessons”, câştigător al Ursului de Argint pentru contribuţie artistică extraordinară, pentru imaginea semnată de Aziz Zhambakiyev, la Festivalul de Film de la Berlin în 2013; de altfel, toată filmografia artistului va fi proiectată în festivalul.

Emir Baigazin va susţine, sâmbătă, 11 august, un masterclass în Cinematograful din Green Village. Festivalul se încheie oficial sâmbătă seara, cu gala de premiere, urmată de proiecţia în premieră în România a filmului „BlacKkKlansman” în regia Spike Lee – recompensat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes 2018, inspirat din viaţa lui Ron Stallworth, primul ofiţer de poliţie afro-american care a reuşit să se infiltreze în Ku Klux Klan.

Berlinala 2015 şi-a desemnat câştigătorii

* Intre aceştia şi românul Radu Jude cu pelicula „Aferim!” care a primit Ursul de Argint pentru regie * „De ce eu?” in regia lui Tudor Giurgiu a fost prezentat in Panorama Special, sectiune neoficială

Berlinala 2015 (https://www.berlinale.de/), editia 65 a Festivalului International de Film de la Berlin, s-a dovedit incă o dată o platformă de lansare pentru filme din tări care nu prea contează in economia mondială a cinematografiei, dar care pun probleme de constiintă şi moralitate, subliniază conditii socio-financiare şi mentalităti, accentuează drame umane la ale caror profunzime nici nu indrăznim să ajungem pentru ca nu ne facem vreme sau nu ne interesează. Juriul alcătuit din regizorul american Darren Aronofsky – presedinte, actorul german Daniel Brühl, regizorul sud-coreean Bong Joon-ho, producătoarea americană Martha De Laurentiis, regizoarea peruană Claudia Llosa (Ursul de Aur in 2009 pentru „The Milk of Sorrow”), actrita franceză Audrey Tautou si realizatorul tv american Matthew Weiner a avut de ales dintre 19 pelicule inscrise in categoriile oficiale. Intre acestea şi „Aferim!” (co-producţie româno-bulgară-cehă), in regia lui Radu Jude (foto preluare de pe site-ul organizatorilor, la decernarea premiilor) care a starnit imediat după primele vizionari reactii pozitive in special pentru calitatea şi farmecul peliculei alb-negru de 35 mm, dar şi critici interesate de subiect (relatii inter-umane de acum mai bine de un secol, când la curtile boieresti trăiau robi tigani). Despre film/ realizatori găsim amănunte şi la https://www.facebook.com/aferimfilm140215_RH_1491_IMG_367xVAR

Si filmul care a câştigat aprecierea unanimă a juriului pentru decernarea Ursului de Aur are o poveste deosebită: intr-un taxi, soferul işi intervievează subtil fiecare client si realizează astfel un portret nu tocmai candid al Iranului (de altfel, tara nu l-a prea ajutat pe regizor, in ultimele două decenii acestuia fiindu-i aproape interzise activitătile profesionale).

„Aferim!” trailer

AFERIM_layered_28_Ianuarie_domestic      „Aferim!”, sinopsis: „Costandin, un zapciu din secolul 19, primeşte sarcina de a urmări şi prinde un sclav rom fugit de la curtea unui boier. Acesta este cu atât mai hotărât să prindă şi să-l pedepsească pe sclavul pe nume Carfin cu cât bănuieşte că soţia sa a avut o aventură cu el. Costandin va porni în urmărirea lui Carfin împreună cu fiul său adolescent Ion şi aghiotantul său Ghiţă, iar Radu Jude le va retrasa itinerariul aventuros filmând în Dobrogea, în munţii Măcinului şi în localităţi din judeţul Giurgiu„. Filmul este asteptat in cinematografele (n.aut. Cate mai sunt…) romanesti in prima decadă a lunii martie 2015.

Palmares Berlinale 2015

regizorul iranian Jafar Panahi pentru „Taxi” – Ursul de Aur; producătorul si regizorul chilian Pablo Larrain (nascut in 1976) pentru „El Club” (un film despre abuzurile asupra copiilor savarsite in cadrul Bisericii Catolice) –  Marele premiu al juriului; „Ixcanul”, regia Jayro Bustamante (din Guatemala) – Trofeul Alfred Bauer; Radu Jude, pentru „Aferim!” – Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor; regizoarea, scenarista si producatoarea poloneza Malgorzata Szumowska (născută in 1973) pentru „Body” – Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor (Ex Aequo); Charlotte Rampling pentru rolul din „45 Years” – Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriţă; Tom Courtenay pentru rolul din „45 Years” – Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor; chilianul Patricio Guzmán pentru documentarul „El botón de nácar”/”The Pearl Button” – Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu; Sturla Brandth Grøvlen (din Danemarca), director de imagine al filmului „Victoria” – Ursul de Argint pentru Contribuţie artistică excepţională; Evgeniy Privin şi Sergey Mikhalchuk, directori de imagine ai filmului „Under Electric Clouds” – Ursul de Argint pentru Contribuţie artistică excepţională (Ex Aequo); „Hosanna” de Na Young-kil (coreean) – Ursul de Aur pentru Cel mai bun scurtmetraj; „Bad at Dancing” de Joanna Arnow (din SUA) – Ursul de Argint pentru Cel mai bun scurtmetraj

afis_de_ce_eu      Un alt film românesc destul de bine primit – a fost invitat in Panorama Special, sectiune neoficială – la editia 2015 a Berlinalei a fost „De ce eu?” (co-productie România/Bulgaria/Ungaria) in regia lui Tudor Giurgiu, de asemenea după un subiect real extrem de dureros si cu o dilemă neelucidată incă: drama procurorului Cristian Panait, găsit mort, presupunea fiind de sinucidere (in 2002, la doar 29 de ani); s-a suspectat mult că moartea tânărului magistrat ar avea incărcătură politică (fusese pus să investigheze activitatea unui coleg, pe procurorul Alexandru Lele – suspendat din functie după ce il anchetase pe fiul unui prefect). In distributia acestui film il regăsim pe indrăgitul actor Mihai Constantin, dar si trei actori de la Teatrul „Maria Filotti” Braila: Emilian Oprea care joacă si rolul principal, Alin Florea, Liviu Pintileasa. Ei au participat, alături de regizor, la prezentarea peliculei la Berlinala. Filmul se va difuza incepând cu 27 februarie 2015.

Bucuria românească din acest an reface un traseu incă si mai frumos la Berlinală: acum doi ani, filmul „Poziţia copilului” de Călin Peter Netzer a câştigat Ursul de Aur.

Bucurii de cinefil: filme romanesti

* Astazi am revazut, cu satisfactia pasionatului, „Santaj” dupa romanul „Omul de la căpătul firului” de Rodica Ojog-Brasoveanu in regia lui Geo Saizescu, film politist realizat in 1982

 

Gratie unei televiziuni comerciale (Prima tv, la care nu ma mai uit… dar se afla inca in grila telecomenzii mele) am avut astazi bucuria sa urmaresc un film romanesc mai vechi care nu enerveaza nici pe cunoscatorii genului (poate doar pe cei prea „elitisti”) pentru ca e bine regizat, foarte bine jucat – galeria actorilor din distributie, aproape numai actori mari, e ca a unui blockbuster american care se respecta: pelicula „Santaj” dupa romanul „Omul de la căpătul firului” de Rodica Ojog-Brasoveanu in regia lui Geo Saizescu, film politist realizat in 1982 dupa un scenariu semnat de regizor si autoarea romanului (1939 – 2002) care merita recitita (supranumita Aghata Christie a Romaniei, are o biografie care si ea merita macar lecturata – a suferit ostracizarile regimului comunist – iar ca autor se remarca si prin faptul ca isi respecta cititorul, oferindu-i o intriga captivanta si personaje cu totul si totul deosebite, cum sunt acesti superbi maior Minerva Tutuvan, fost profesor de matematica, si locotenentul Dobrescu). Gasiti o multime de titluri de Rodica Ojog-Brasoveanu, ele meritand sa stea si in bibliotecile noastre personale – de altfel, unele se reediteaza (la Nemira, spre exemplu).

afis film Santaj            Filmata in zone ale Bucuresti-ul vechi, utilizand ca decor – fara sa faca tapaj de asta – cladiri in stil art nouveau, pe cale aproape sa dispara urmare a politicii imbecile de demolare a regimul comunist si ideilor lui Nicolae Ceausescu (regim care a permis, totusi, sa apara filmul, poate si pentru ca raufacatorii din scenariu apartineau regimului capitalist concurent… iar anchetatorii loco ieseau invingatori la final), povestea este una clasica de policier cu intriga din genul spionajului economic. Cartea Rodicai Ojog-Brasoveanu pune accent, si scenariul subliniaza asta, pe personaje – aparent fara sa sublinieze in exces, exact ceea ce multi autori contemporani nu mai reusesc in cartile lor. Povestea se urmareste „cu sufletul la gura” – cum se spune, dar cel mai mult imi place jocul actoricesc. Nu stiu de ce se spune, destul de des in anumite medii, ca nu ne putem lauda cu cinematografia romaneasca dinainte de 1989 decat in anumite zone si ca numai anumiti regizori au facut „istorie”… Nu sunt deloc de acord! Chiar si in acest domeniu aparent minor, al filmului politist – in care cinematograful romanesc nu are de ce sa fie mandru (ca nici prea multe titluri nu are la activ…) – avem aceste succese care ar putea fi reinventate, repuse in circulatie – daca am mai avea si reteaua de cinematografe (of!) – si daca cineva (?) si-ar da interesul sa faca educatie cinematografica publicului care incepe sa guste in exces, din pacate, filme de categoria C si D (si inca mai urate estetic…) popularizate de televiziunile comerciale fara perspectiva valorii adevarate. Deci, urmarim cu placere aventurile profesionale ale maiorului Tutovan – extrem de caustica in limbaj si cu inteligenta aplicata, fosta profesoara de matematica nedandu-se in alturi din a face mereu din locotentul Dobrescu un cal de bataie pentru propriile glume si teorii, fostul sau elev Dobrescu – acum si el anchetator, mereu gata s-o incasese de la maestra-sefa, tanara model (Enikõ Szilágyi joaca bine si iubirea falsa pentru admiratorii care ii ofera daruri, si spaima in fata anchetatorului) racolata si amenintata de raufacatori, profesorul care preda acasa ore de matematica pentru adulti – iar casa sa este o mostra de decadenta tipica asa cum o vedeau comunistii (in ruina, ca si cladirile art nouveau, prafuite, distruse si pe cale de disparitie) etc. Ca sa nu mai subliniez faptul ca Geo Saizescu este un regizor de calibru in comedie, deja un clasic al genului in filmografia noastra si nu numai.

Merita si trebuie sa subliniez, de asemenea, calitatea coloanei sonore in pelicula „Santaj”: muzica lui Temistocle Popa (1921 – 2013; am avut bucuria sa-l intalnim siin Braila postdecembrista, la editii ale festivalului de muzica usoara „George Grigoriu”) – care se pliaza perfect pe cerintele genului policier; la fel si calitatea montajului, a luminii, a culorii – nimic nu iese in evidenta peste masura, lasand ca intriga sa decurga firesc pana la deznodamantul final. In plina epoca de restrictii – incepuse sa fie taiat la populatie, sistematic, curentul electric, alimentele se dadeau si ele pe cartela – descoperim la cateva personaje o atentie subtila acordata aspectului fizic; nu ma refer la unele costumatii specifice conturarii caracterizarii lor (spre exemplu la cei patru prieteni, unul dintre ei arborand o cravata-esarfa legata ca o funda, foarte sic si contrar stilului vremii… care, in treacat fie spus, avea oroare de arhaismele cu iz aristocratic; sa nu uitam ca insasi autoarea romanului si co-scenarista a fost eliminata din facultate pe aceleasi criterii stupide, dar uzitate cu fenezie de elita comunista pentru a-si discredita dusmanii consacrati). Admir, deci, coafura impecabila – si care o prinde foarte bine – a maiorului Tutovan (minunata actrita Ileana Stana Ionescu, extrem de frumoasa la acea varsta), la fel cea a personajului interpretat de Ioana Bulca, despletita si de-a dreptul sexi intr-unul din momentele filmului. Admir si costumatia eroinei principale, maiorul Tutovan care, desi se pliaza pe genul de rol interpretat, iese in evidenta prin cateva detalii „excentrice’ estetice: camasi apretate si realizate din materiale fine, cu gulere se rafrang cu generoziate peste rever si ale caror mansete se intorc, exploziv, in sus – cu nonsalanta si cam retro – astfel incat efectul este unul care nu se repereaza din detaliile sumbre ale meseriei ci din caracteristicile unicitatii si atractivitatii personajului: o doamna extrem de inteligenta, eficace, tenace, plina de ingeniozitate.

Din distributie: Ileana Stana Ionescu – in rolul maiorului criminalist Minerva Tutuvan, Sebastian Pappaiani – in rolul locotentului anchetator Dobrescu, Enikõ Szilágyi, Amza Pellea, Dem Radulescu, Ion Besoiu, Octavian Cotescu, Silviu Stanculescu, Vladimir Gaitan, Ioana Bulca, Costel Constantin, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Adriana Schiopu, Nineta Gusti, Mitzura Arghezi, Mircea Septilici, Nae Lazarescu, Ovidiu Georgescu, Valentin Platareanu, Marius Pepino s.a. Afisul l-am preluat de pe cinemagia.ro (nu am gasit pe net imagini din film)

Faptul ca pe destui dintre pe actorii-stele nu-i mai putem vedea decat aici… in pelicule, ca sa amintesc doar de regetatii Nineta Gusti (1913 – 2002), Amza Pellea (1931 – 1983), Octavian Cotescu (1931 – 1985), Silviu Stanculescu (1932 – 1998), Dem Radulescu (1931 – 2000), este iarasi o bucurie a filmului, Si, cred, o lectie pentru actorii tineri care pot observa – daca au suficienta atentie a inteligentei meseriei – ca aici se joaca mult mai bine decat in multe filme straine (ilaliene, frantuzesti). Si publicul merita aceste filme, bune – orice s-ar spune – si in care nu se vad – ci doar se sugereaza – scene violente, in care nu se face tapaj de elemente de decor, ci se subliniaza farmecul personajelor – cu asupra de masura as zice, dar cat de frumos este parcursul!  Personal, abia astept sa revad pelicula si sa (re)citesc volume semnate Ojog-Brasoveanu! Voi?

fARAD – festival de film documentar la Arad

* Prima editie s-a desfăsurat in 20 si 21 decembrie 2014 * S-au proiectat filme conectate la realitate – documentare tradiționale, dar și formule cinematografice hibride și experimentale

Festivalul de film documentar fARAD, prima ediție, s-a desfăsurat în 20 si 21 decembrie 2014, la Cinema Arta (recent renovat) din Arad si a adus in fata publicului lungmetraje recent prezentate la festivalurile de la Cannes, Berlin și Sundance, dar și scurtmetraje realizate de regizori arădeni.

afis F Arad           Directorul artistic al fARAD – regizoarea Mona Nicoară, dar și Corina Şuteu, Mihai Chirilov, Oana Radu, colegi in echipa de organizare (ei organizează și Making Waves: New Romanian Cinema, la New York, prin Asociația FilmETC) ofera prin fARAD filme conectate la realitate, documentare tradiționale, dar și formule cinematografice hibride și experimentale. Si pentru că prima ediție a fARAD-ului coincide cu aniversarea a 25 de ani de la Revoluție, programul explorează felul în care documentarul se raportează la această idee — formal, emoțional, local și internațional. Astfel, festivalul a fos deschis cu două filme tematice: scurtmetrajul „Stremț ’89″ – comedie recentă ce recreează experiența Revoluției într-un sat de lângă Aiud, „Timișoara: Decembrie 1989″ – documentar de autor al regretatului Ovidiu Bose Paștina. Au urmat „Maidan” – filmul de anul acesta al ucraineanului Sergei Loznitsa (a avut premiera la Festivalul de la Cannes) și „București, unde ești?” al regizorului Vlad Petri si nu in ultimul rand „Videogramele unei revoluții” – filmul lui Harun Farocki și Andrei Ujică, care pune întrebări profunde despre ce știm, ce vedem, și care este perceptia noastra și a autorilor despre imaginile filmate.

Au mai rulat „Tzvetanka” în care Youlian Tabakov recreează poetic viața bunicii lui prin trei regimuri diferite, „Al doilea joc”  noul film al lui Corneliu Porumboiu, „Concerning Violence” (Despre violență) – film ce recuperează din arhivele televiziunii suedeze ultimele zile ale colonialismului European din Africa anilor ’60 și ’70 (pelicula a luat un premiu la Berlin) etc.

Produs de Romanian Film Initiative | FilmETC, sub patronajul Primăriei Aradului, fARAD  este primul eveniment cultural marcant organizat prin Centru municipal de Cultură (nou înființat) în colaborare cu Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 (în contextul noii strategii culturale a Aradului). Intrarea a fost liberă.

Filmele avangardei europene, vizionare la Bucuresti

* Avangarda Europeană (1919-1939) va fi prezentata prin filme aflate în Arhiva Națională de Filme a României * Avangarda revizitată,  sesiunea a IV-a il prezinta pe Abel Gance  cu pelicula „La Roue” din 1923

Sâmbătă, 23 februarie 2013 și duminică, 24 februarie 2013, de la 19.30, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (str. Eforie nr. 2) din Bucuresti continuă difuzarea filmelor avangardei europene aflate în Arhiva Națională de Filme (ANF) a României. Ce-a de-a patra sesiune din cadrul proiectului „Avangarda revizitată…” este dedicată împlinirii a 90 de ani de la premiera filmului LA ROUE / ROATA (Abel Gance, 1923). Proiecția copiei de la ANF se va face direct de pe pelicula de 35 mm, păstrând intertitlurile în limba rusă, așa cum a fost achiziționat filmul în anii ’70. 11.c.La roue

Artiști: Abel Gance, Blaise Cendrars, Arthur Honegger ș.a. Concept și viziune curatorială: Igor Mocanu Organizatori: Arhiva Națională de Filme a României – Cinemateca Eforie din Bucuresti

11.b.La roue Poate că Abel Gance (1889-1981) este unul din cei mai mari nedreptățiți ai avangardei cinematografice. Plasate undeva la intersecția estetică dintre experimentul vizual radical, apologia și critica miracolului tehnic, cartografierea noilor invenții ale capitalismului industrial, pe de o parte, și sentimentalismul lacrimogen, emoția dulceagă, ideologia erotică melodramatică până la absurd, pe de alta, filmele lui Abel Gance, epopei întinse, megalomane, primele de acest fel la vremea lor, prevestesc, cu fiecare premieră, de fiecare dată, câte o nouă eră în evoluția celei de-a șaptea arte. În La Roue (1923), Abel Gance suprapune în palimpsest mirajul metalurgic al drumurilor de fier și locomotivelor peste tribulațiile iubirii tatălui și fiului pentru fiica, respectiv sora lor adoptivă. Unghiuri insolite de filmare, supraimprimări, flashbakcuri analitice etc. Ne aflăm cu un an înainte de primul Rhythmus al lui Hans Richter și cu doi până la Simfonia diagonală a lui Viking Eggeling.

Sesiunea a IV-a. Program: 23 și 24 februarie, ora 19.30

ROATA / LA ROUE
Franța, 1923, a/n, mut, Ficțiune, 60 m
Regia: Abel Gance
Asistent: Blaise Cendrars
Sunet: Abel Gance
Imagine: Gaston Brun, Marc Bujard, Léonce-Henri Burel, Maurice Duverger
Muzică: Arthur Honegger
Montaj: Abel Gance, Marguerite Beaugé
Producător: Abel Gance, Charles Pathé
Cu: Séverin-Mars, Ivy Close, Gabriel de Gravone, Pierre Magnier, Max Maxudian, Georges Térof,
Gil Clary

Avangarda revizitată. Sesiunea a IV-a: Abel Gance (La Roue, 1923)
Avangarda Europeană (1919-1939) în Arhiva Națională de Filme a României

Context proiect

Avangarda revizitata. Avangarda Europeana (1919-1939) in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei – este un demers de revizitare a operelor cinematografice create de regizorii avangardei europene, cu scopul cercetarii modului in care s-a constituit cultura vizuala autohtona si cultura filmului in perioada de pana la si de dupa nationalizarea din 1948 a productiei cinematografice din Romania, cat si a filmelor detinute de cinematografele locale. Filme anterioare: Sesiunea I-a: LA FÊTE ESPAGNOLE (Germaine Dulac, 1919/1920), BALLET MÉCANIQUE (Fernand Léger, Dudley Murphy, 1923/1924), AU SECOURS! (Abel Gance, 1923/1924), ENTR’ACTE (René Clair, 1924), UN CHIEN ANDALOU (Luis Buñuel, 1928); Sesiunea a II-a: LA SOURIANTE MADAME BEUDET (Germaine Dulac, 1922), L’AGE D’OR (Luis Buñuel, 1929); Sesiunea a III-a: FIÈVRE (Louis Delluc, 1921), LA FEMME DE NULLE PART (Louis Delluc, 1921), LE SANG D’UN POÈTE (Jean Cocteau, 1930/1945). Urmeaza: Sesiunea a V-a: J’ACCUSE! (Abel Gance, 1938).