Arhive etichetă: PEN Club

Bienala europeană de poezie 2021

*La Brașov, în zilele de 22 și 23 octombrie: ediția a V-a

Astăzi – 22 octombrie – și mâine, 23 otombrie, la Brașov are loc Bienala Europeană de Poezie – Screen Time, ediția a V-a, organizată de Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov. Se va desfășura la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov (intrare liberă, condiții de pandemie – obligatoriu Certificatului verde ce poate fi obținut de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro/; cel mai bine, cu rezervare – cu mesaj la cultural@unitbv.ro).

Sunt invitați la manifestare șapte poeți români și șapte străini, plus trei performeri din România și din Republica Moldova. Crispin Best (UK), Iris Colomb (UK), Nadia De Vries (NL), Sergej Timofejev (LV), Kinga Tóth (HU), Yulya Tsimafeyeva (BY), Alhierd Bacharevič (BY) și 7 poeți români: Ruxandra Novac, Svetlana Cârstean, Dósa Andrei, Ioana Zenaida Rotariu, Bogdan Ghiu, Cosmina Moroșan, Deniz Otay. La finalul fiecărei zile va fi un recital muzical susținut de pianista Diana Ionescu (RO) și un performance poetic & muzical cu Fanfarov și Von Aim (MD).

*** Proiectul Bienala de Poezie, inițiat în 2013, a fost gândit ”să stimuleze dialogul intercultural prin intermediul unui eveniment care să încurajeze și să ofere un spațiu pentru schimbul intelectual și artistic, necesar dezvoltării oricărei societăți democratice”, reamintesc organizatorii. La prima ediție a Bienalei au venit la Brașov 34 de poete din zece țări europene, invitate să prezinte diversitatea și forța poeziei feminine contemporane. Anul acesta, proiectul are și sprijinul Primăriei Brașov, PEN Club România, Institutul Ghoete.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Ahmet Altan, eliberat după 4 ani de închisoare abuzivă în Turcia

*Decizia salutară nu a venit de la guvernul țării sale, ci după o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului * În continuare, în Turcia se află în regim de detenție 158 scriitori, jurnaliști

Scriitorul turc Ahmet Altan a fost eliberat ieri, după patru ani de închisoare abuzivă, în urma unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Radu Vancu – președintele PEN Club român: ”PEN România a adresat 11 scrisori de susținere către 11 scriitori și jurnaliști turci, în semn de protest pentru închiderea lor abuzivă de către statul turc. Ahmet Altan a fost cel dintâi (https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) dintre scriitorii căruia i-am adresat public o scrisoare, prin vocea lui Liviu Antonesei. Eliberarea lui a venit în ziua în care am publicat ultima dintre cele 11 scrisori, cea a Elenei Vlădăreanu. PEN România cere autorităților turce eliberarea imediată a celor 158 de scriitori, jurnaliști și lucrători turci închiși abuziv de regimul politic”.

PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a 11-a, ultima din proiect, adresată de Elena Vlădăreanu lui Erkan Akkuș

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 15 aprilie 2021, cu scrisoarea a a 11-a adresată de scriitoarea, jurnalista (radio Cultural) Elena Vlădăreanu jurnalistului Erkan Akkuș (foto).

Dragă Erkan Akkuș, Nu știu nimic despre tine, doar că înainte de a fi fost arestat și condamnat la aproape 7 ani de închisoare ai stat ascuns patru ani. Patru ani! Ce poți face în patru ani? În patru ani, un bebeluș devine un copil care merge, vorbește, mănâncă și se îmbracă singur. În patru ani, poți încheia un ciclu școlar,  în patru ani, poți pierde tot (chiar și în mai puțin de patru ani poți pierde tot). Cum trec patru ani atunci când te ascunzi și te gândeși că în ziua următoare, dar nu în ziua următoare, ce zic eu?, ci acum, în minutul următor, poliția poate veni la ușa și să te închidă pentru nu se știe cât? Te-ai ascuns și de familie, de prieteni? În altă parte, am citit că atunci când ai fost prins, erai în casa părinților tăi și că te-a dat pe mâna poliției cineva de acolo, un vecin poate. Îmi este imposibil să îmi imaginez prin ce ai trecut, ce ai simțit, cum ai stat cu teamă atâta timp. Sau, poate, dimpotrivă, patru ani este o perioadă suficient de lungă încât să poți pretinde că viața ta este normală. Pentru mine, ca pentru mulți colegi scriitori și jurnaliști culturali din România, libertatea, pierderea libertății, libera expresie sunt mai degrabă noțiuni abstracte. Foarte puțini dintre noi pot spune că au avut de-a face de-a lungul timpului cu cenzura, cu atât mai puțin cu amenințări la adresa vieții, siguranței, libertății, familiei. Lucrez în presa culturală de 20 de ani. În timpul ăsta, bineînțeles, am auzit deseori despre cenzură și despre încercări de limitare a libertății presei. Dar în România a lucra în presa culturală vine la pachet cu o serie de dezavantaje și privilegii. Un privilegiu ar fi că nimeni nu prea își bate capul cu jurnaliștii care scriu despre cultură, că sunt într-un fel protejați și își pot face treaba fără ingerințe (iar atunci când sunt, acestea sunt mai degrabă amuzante, cum ar fi un regizor de teatru care își imaginează că poate scăpa de supărarea pricinuită de o cronică negativă sunându-l pe directorul publicației și cerându-i ca autorul cronicii să fie dat afară). Dezavantajul ar fi că, tocmai pentru că lipsește miza politică, în presa privată mai ales, salariile sunt mici și joburile jurnaliștilor culturali sunt primele amenințate. Am prins o perioadă, acum mai bine de 15 ani – încă puteam discuta la nesfârșit despre presă scrisă vs online –, când paginile de cultură ale cotidienelor erau primele care dispăreau la restructurări. Dar nimeni nu m-a amenințat vreodată, nici pe mine, nici pe colegii mei care scriau despre cărți, filme, spectacole și niciodată viața mea nu a fost în pericol. Asta nu înseamnă că nu am disperat de multe ori. Dar una e să disperi în libertate și alta e să disperi între gratii. Am citit despre Silivri, locul în care ești închis acum, parcă e descrierea unei nave spațiale.  E mai mare disperarea într-o astfel de închisoare, extrem de sigură, de tehnologizată?  Ce te duce pe tine în pragul disperării? Dorul de familie? De o  viață normală, în care să te vezi cu prieteni, să te plimbi, să mergi la un concert? Ce faci când simți că nu mai poți? Scrii? Citești? Îți imaginezi? Te ajută scrisul să treci dincolo de pereții celulei? Nu te cunosc, am găsit foarte puține lucruri despre tine, dar mă gândesc la tine și poate într-o zi o să-mi răspunzi la aceste întrebări la o cafea în Istanbul, în timp ce îți treci mâna prin blana unei pisici.

Elena Vlădăreanu

PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a zecea, de la scriitorul Radu Vancu – președintele PEN Clubului român – către Nuh Gönültaş

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 14 aprilie 2021, cu scrisoarea a zecea adresată de scriitorul Radu Vancu – președinte al PEN Clubului român – jurnalistului Nuh Gönültaş (foto).

Dragă Nuh Gonultaș,

M-a indignat și m-a întristat enorm ce am citit despre uriașa nedreptate care ți s-a făcut. Iubesc Turcia, am fost de multe ori acolo la festivaluri de poezie, iubesc Istanbulul – și iau foarte personal tot ce se întâmplă în Turcia. Admir enorm, în plus poezia turcă – și, de asemenea, proza ei de azi, de la Orhan Pamuk la Asli Erdogan și la Burhan Sonmez. În fine, iubesc libertatea – în mod evident, nu așa de mult ca tine, fiindcă în protestele mele din România nu am fost nevoit să-mi asum riscuri atât de mari cum ți-ai asumat tu. Exact asta țin să-ți spun: curajul tău, dragostea ta de libertate, forța ta și a colegilor tăi turci sunt demonstrații admirabile că libertatea există. Citind memorii și jurnale despre închisorile tuturor totalitarismelor care au desfigurat planeta, îi admirăm cutremurați pe oamenii care au străbătut infernul în locul nostru, iluminându-l cu uriașul lor curaj, cu umanitatea lor firavă și de neînfrânt. Și știm, grație lor, că există în om ceva mai puternic decât omul. Tot astfel, citind despre lupta voastră de acum, despre sacrificiile voastre imense de azi, știm că libertatea există – și că există oameni suficient de puternici încât să lupte pentru ea. Poate că, uneori, vi se pare că, întrucât v-au închis, sunteți învinși. Vă asigur – fără să fac exerciții de literatură sau de stil – că nu e deloc așa: de pe toată planeta se vede limpede că voi sunteți învingătorii. Dacă mai există vreo speranță pentru ceea ce numim om, de la oameni ca voi vine. Vă sunt – ca toți cei îndrăgostiți de libertate, ca toți cei care cred încă în om – recunoscător. Și sper îți pot spune asta cât de curând, față în față, la o cafea turcească. Prietenul tău, cu admirație,

Radu Vancu

PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a noua, de la Cosmin Perța către Ali Ahmet Böken

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 13 aprilie 2021, cu scrisoarea a noua semnată de scriitorul Cosmin Perța și adresată jurnalistului, coordonatorului din zona media Ali Ahmet Böken (foto).

Dragă Ahmet,

Nu mă cunoști, eu sunt Cosmin și sunt un scriitor român. M-am născut într-o dictatură comunistă, dar când împlineam opt ani am scăpat de ea. Eu nu am crescut cu teama de securitate și de poliție politică, așa cum crescuseră părinții mei, eu nu a trebuit să mă feresc să spun ceea ce cred, deși oamenii șușoteau în continuare în jurul meu din inerție, dintr-o spaimă care li se implantase ca o grefă sub piele. Am crescut în libertate. În minciună și manipulare, da, un pion pe o tablă de interese uriașe, dar în libertate și nu-mi pot imagina ce înseamnă să îți fie luată această libertate ultimă, de a te exprima. Prin urmare nu o să te mint și nu o să spun că înțeleg ce se întâmplă în inima ta. Înțeleg spaima, înțeleg furia, înțeleg frustrarea, înțeleg neputința, pentru că le-am trăit la rândul meu, dar nu pot înțelege lipsa de libertate deși știu, cum și tu știi foarte bine, că este unul dintre cele mai fragile lucruri din univers, pe care mulți îl privesc ca pe un dat. Libertatea se pierde. Așa cum se și câștigă. Ce nu se poate pierde însă este demnitatea. Caracteristica aceea finală, cea care face diferența dintre un om și un individ, ceea care, cred eu, alături de smerenie, va conta cel mai mult atunci când ne vom înfățișa în fața Creatorului. Iar demnitatea ta, Ahmet, este neștirbită. Așa că nu te întrista, drag prieten de la distanță, mii de oameni se gândesc la tine, din libertate, pentru că știu că libertatea lor are un preț și tu ești unul dintre cei care l-au plătit pentru ei. Pentru că ești un exemplu de demnitate și cei ca tine au suferit cel mai mult de-a lungul istoriei, dar tot ei au fost și cei care au pus mereu puținul curaj în inimile oamenilor care i-au urmat pe lungul drum al adevărului. Și mai cred ceva, Ahmet, cred că deși suferi, fiind la distanță de copiii tăi, și îți este teamă pentru ei, pentru copiii tăi ești un erou, așa cum ești un erou pentru mine și pentru vocile acelea fără de număr și fără de identitate, amuțite. Pentru oamenii aceia care nu au avut puterea ta și nici nu trebuie să le-o ceri, dar care adânc în interior știu adevărul. Nu îți voi ura nimic la final pentru că nimic din ce ți-aș ura eu tu nu ai deja. Curaj, dârzenie, răbdare, verticalitate? Le-ai dovedit din plin. A, ba da, poate ceva la care nici tu nu te-ai gândit încă. Îți urez ca la un moment dat, după mulți, mulți ani, să îi poți ierta. Asta cu adevărat i-ar umili. Cu prietenie și încredere,

Cosmin Perța

PEN România, solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a opta, de la Ioana Morpurgo pentru Zafer Özcan

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 12 aprilie 2021, cu scrisoarea a opta semnată de Ioana Morpurgo și adresată gazetarului turc Zafer Özcan (foto).

Dragă Zafer,

Azi dimineață aud la știri că țării tale i s-a făcut iar sete de durere. Guvernul turc a anunțat retragerea din Convenția Consiliului Europei pentru Prevenirea Violenței Împotriva Femeilor. Poate că zecile de jurnaliști aflați deja după gratii, printre care și tu, nu erau de ajuns. Cuvinte și femei. De ce-i e atât de frică națiunii tale de libertatea lor? Am găsit pe internet, tradusă în engleză, o scrisoare pentru fiica ta, Ebrar, în care descrii porțiunea de cer vizibilă dincolo de gratiile ferestrei tale – a milky blue sky  – ‘un cer lăptos albastru’. E ceață aici, în sudul Angliei, acum când îți scriu. Un cer de culoarea uitării, a somnului fără vise, la care nu vreau să mă uit. Mă gândesc la cerul tău, la visele tale, la culoarea memoriei tale. Ai terminat romanul acela de care îi spuneai lui Ebrar în aceeași scrisoare ? Cine sunt oamenii din paginile lui și ce fac ei cu libertatea lor? Ce fac cu frica și disperarea atunci când n-o mai pot conține în sufletul lor? În ce noi legi deghizează ura, în ce uniforme o îmbracă? Pe cine aleg să pedepsească în locul propriei conștiințe? Și cei care iubesc în romanul tău, atunci când pot să iubească, cine sunt? Te ascult, Zafer. Sunt cu tine în celula ta, invizibilă și tăcută, rezemată cu spatele de perete. Și da – văd pe fereastră, dincolo de gratii, bucata ta de cer alb. Ciudat cum experiența a jumătate de continent (pe harta căruia e și țara ta), deceniile de comunism în care dreptul la libera expresie a fost cenzurat, dizidența decimată și închisorile pline de ziariști, filosofi, poeți, etc. nu le dă de gândit autorităților turce care au decis că locul tău și al altor jurnaliști, în momentul de față, este după gratii. Tactica asta nu s-a dovedit niciodată, în nici un context istoric, viabilă. Pentru fiecare propoziție cenzurată într-un articol de ziar, mii de alte cuvinte vor fi scrise pe aceeași temă de zeci de alți jurnalisti, în zeci de alte țări. Pentru fiecare scriitor închis pentru ideile sale, sute de alți scriitori vor publica cărți cu aceleași idei peste tot în lumea largă. Pentru fiecare fiică și fiu care au fost forțați să crească fără tatăl sau mama lor, trimiși la închisoare de autorități pentru exprimarea liberă a ideilor lor, se va naște o întreagă generație de dizidenți, nu o generație mută. Singura metodă viabilă de a reduce vocea dizidenței este de a-i asigura un loc legitim în societate, de a o asculta și de a lua în serios ce are de spus. Ziarele au zis că în drum spre casă, după ce ți-ai dus copii la școală într-o zi ca orice altă zi, ai fost arestat. De-acum înainte, în fiecare dimineață, în drum spre casă, dupa ce îmi voi duce copiii mei la școala aici, la capătul ăstalalt al continentului, voi șopti numele tău. Gândeste-te la asta ca la un fel de rugăciune pentru umanitatea pe care o împărțim, dincolo de națiuni, guverne, geografii, dincolo de timpul prezent ce sângerează. Cu solidaritate și multă căldură,

Ioana

P.S. Și un poem de Emily Dickinson, scris acum vreo 150 de ani, pentru tine:

No Rack can torture me

No Rack can torture me –
My Soul – at Liberty –
Behind this mortal Bone
There knits a bolder One

You cannot prick with saw –
Nor pierce with Scimitar –
Two Bodies – therefore be –
Bind One – The Other fly

The Eagle of his Nest
No easier divest –
And gain the Sky
Than mayest Thou

Except Thyself may be
Thine Enemy –
Captivity is Consciousness –
So’s Liberty.