Arhive etichetă: personaj

Farmecul, imposibil de refuzat, al filmelor polițiste din genul „clasic”

*Dar mai ales regalul spectacol oferit de actorul David Suchet jucându-l pe Hercule Poitot

(Notă. Poate pentru unii, se voi spune aici pare banalitate. Dar cum nu toți cunoaștem arta dramatică și filmul… pentru că un film – la fel, teatrul – nu e doar o poveste, un decor, câteva personaje… ce spun aici e, sper, binevenit. Câteodată e frumos să înțelegi. Pentru că arta cinematografică e mai mult decât ce pare la suprafață. La fel cum și politica pare doar subiect de bârfă… și nu e!)

Când simt nevoia de ordine și farmec – două noțiuni care par cumva greu de apropiat – și pe care nu le regăsesc în viața de zi cu zi, mă grăbesc să revăd filme după Aghata Christie, cele cu minunea de personaj Hercule Poirot. Nu oricare…e-adevărat. O să mă refer altă dată la cele în care celebrul detectiv este interpretat de Peter Ustinov, dar acum mă voi opri (oricare moment e bun) la altele. La cele cu David Suchet (foto 1 – exact în rolul la acre mă refer aici), un actor care a reușit performanța de a face atrăgătoare câteva manii, ticuri și defecte, cum e felul caraghios de a rosti cuvintele în limba engleză (nu uităm că el, în cărțile talentatei scriitoare, este belgian).

Adesea încerc să definesc, și nu e deloc simplu, toate aceste elemente care dau farmec filmelor englezești după Aghata Christie – o întreagă serie, întinsă pe câțiva ani buni pentru că îl vedem îmbătrânind de pe dragul nostru personaj principal, pe secretara Lemon, pe prietenul său Hastings și pe polițistul Japp. Nu e doar felul unic în care pășește Poirot/ David Suchet, cu toate că și acest mers special, ajutat de un baston impozant și adesea complet inutil, contribuie la farmecul personajului. Nu e nici mustața sa deosebită, pe care o îngrijește cu delicatețe – fără să facă un secret din asta, dar cu siguranță și acest mic detaliu de fizionomie are un rol destul de mare în nota sa de atractivitate.

Cu siguranță s-a spus prin cronici (nu le-am citit, dar trebuie să existe în presa de specialitate engleză în special!) că Poirot-ul lui David Sachet este maniacal și inteligent exact cum l-a vrut Aghata Christie. O inteligență care depășește cu mult media, de aceea are și o faimă pe măsură. Una dintre manii ține de ordine, felul în care se grăbește să aranjeze, să alinieze obiecte – pe etajere, noptiere, rafturi… în ordine, la distanțe egale, ca o înșiruire matematică din care nu lipsește regula. De fapt este o calitate pe care i-a atribuit-o autoarea, îmi place să cred, în consonanță cu ordinea pe care o desprinde, în final, rezolvând misterul morților și descoperind vinovatului/ vinovații. Tot la capitolul manii se poate include felul cum ia masa Poirot: mereu îmbrăcat elegant, chiar și în interiorul casnic – cu toate că la el (în fine, în film) acest interior e mai degrabă birou (de detectiv, evident), nu simplă casă.

Toate aceste detalii și încă vreo câteva fac deliciul filmului – părerea mea. Plus subiectul, care nu se demodează. Mereu vor exista – fie că decorul, stilul arhitectural, moda se schimbă (deci timpul însuși) – oameni avizi de îmbogățire și care fac orice, deci și crimă pentru a-și atinge scopul, îndrăgostiți care vor să fie împreună în ciuda tuturor impedimentelor și atunci pot să și ucidă pentru a fi împreună, parteneri de afaceri care vor să-și ascundă cu orice chip greșelile, acest aspect putând fi tradus prin crimă etc.

Evident că vârful atracției rămâne finalul fericit – rezolvarea crimei. În cazul filmelor polițiste e, cred, de la sine înțeles că finalul fericit e de preferat oricărui altuia. Această nevoie de ordine (dreptate – ne place să-i spunem) e și ea undeva bine înfiptă în mintea unora dintre noi. Poate cu educație. Poate cu dorință proprie. Dar e inclusă în pachetul „clasic”. Mie îmi place. Îmi oferă siguranță și îmi dă încredere, mai ales atunci când lumea reală din jur e contrariul a ceea ce e în film – nu oferă siguranță, încredere și nici măcar o urmă vagă de speranță că ar urma în viitorul apropiat așa ceva…

Vizionarea unui film bun e o terapie pe care vă invit să o urmați chiar dacă nu aveți neapărat nevoie. Pentru că filmele la care mă refer (bine, au englezii cu ce bani le face!) în întregimea lor sunt fermecătoare: poveste bună, locuri de filmare superbe, costume impecabile, muzica exact câtă trebuie, actori foarte buni, plus șansa de a te bucura de un personaj care depășește media inteligenței celorlalți. Și finalul in care vinovatul își primește pedeapsa! Evident că, trebuie să recunosc, la toate acestea contribuie regia și echipa filmului, dar… dacă Aghata Christie nu-l gândea astfel pe Hercule Poirot… despre ce mai vorbeam acum?

Foto 2: scriitoarea engleză Aghata Mary Clarissa Christie, Lady Mallowan (15 sept. 1890 – 12 ian. 1976)

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Filmul „Scara” de Vlad Păunescu, premiera de gală la Brăila

*În Teatrul „Maria Filotti”, sâmbătă – 6 noiembrie 2021 – de la ora 18.00

Noua producție regizată de Vlad Păunescu (n. 12 aprilie 1953 la București, absolvent de UNATC la secția Regie; foto 2), filmul „Scara” (137 minute) – produs de Transilvania Film (nu la Castel Film, studioul pe care Vlad Păunescu l-a înființat în 1992) are premiera de gală, în prezența echipei, la dramaticul brăilean, sâmbătă – 6 noiembrie 2021 – de la ora 18.00. Regizorul dedică această peliculă tuturor creatorilor din lumea artistică și își pune speranțele în înțelegerea publicului față de anii trăiți în România postdecembrist (așa a afirmat intr-un interviu).

„Scara” are un scenariu bazat pe întâmplări reale: revoluția din România lui decembrie 1989 si mineriadele unde actorul Dragoș Pâslaru (foto 3) a fost bătut de mineri in iunie 1990 de a ajuns la spital, aproape mort; când s-a trezit din comă, a decis să părăsească viața laică.

La fel se petrec lucrurile, evident cu alte detalii (de aceea este dificil de remarcat similitudinea dacă nu știi parcursul vieșii lui Dragoș Pâslaru) și cu personajul principal al filmului, Andrei, interpretat de un debutant – Eduard Trifa. Din distribuția filmului fac parte și actori foarte cunoscuți: Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Ioana Crăciunescu, Magda Catone, ba chiar si regizorul Dragoș Galgoțiu.

Nota red. Evident că e cu respectarea regulilor severe de pandemie (municipiul Brăila are o rată uriașă a îmbolnăvirilor, nici nu mai spun cât… pentru că s-au vaccinat prea puțini!). Deci, cu certificatul verde (se-nțelege)!

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Brăila

*“Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga, roman inspirat de biografia domnitorului Vlad Ţepeş, a fost prezentat sâmbătă. 16 iunie 2018  

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila a fost gazda lansării cărții “Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga (Iris Sânziana pe facebook https://www.facebook.com/iris.sanziana), apărută la Editura Smart Publishing, un roman inspirat de personajul istoric, devenit deopotrivă legendă, Vlad Tepeş. Foto autoarea, în dreapta, de Carmen Ionescu.

Raluca Alina Iorga

 Au prezentat Tudorița Tarniță – jurnalist, Vergil Matei – jurnalist, ambii cu volume publicate, membri ai Cenaclului literar „Panait Istrati” Brăila, și prof. dr. Ionel Alexandru, de asemenea autor a câtorva cărţi. Moderator al evenimentului a fost Dragoș Adrian Neagu – managerul Bibliotecii Judeţene Brăila (foto la lansare, de Nicu Iorga, de la dreapta – Dragoş Neagu, Vergil Matei, autoarea, Tudoriţa Tarniţă, Ionel Alexandru).

  Cartea este o poveste condimentată de secrete întunecate şi uimitoare, Raluca Alina Iorga – profesează ca jurist – încercând să atragă cititorul pe parcursul a peste 600 de pagini în aventura dezlegării unei enigme: viaţa şi personalitatea domnitorul Vlad Ţepeş, aşa cum le-a gândit autoarea, cea care oferă la finalul volumului şi o listă bibliografică, semn că a studiat subiectul. N. red. În fond, subiectul ne permite o revenire asupra personajului real, care are în istoria româneasă o frumoasă aură eroică şi deopotrivă justiţiară, trăsături binevenite în orice timp. 

   ** * Vlad Ţepeş – traducerea fidelă a supranumelui Kazıklı Bey, prinţul Ţepeş, dat de turci acestuia, pentru că obişnuia să pedepsească nesupunerea şi alte delicte (inclusiv împotriva negustorilor care nu respectau regulile impuse de domnitor) cu tragerea în ţeapă a împricinaţilor – sau Vlad Drăculea, a trăi între 1431 şi 1476. Este fiul lui Vlad al II-lea Dracul, şi el supranumit astfel după un ordin cavaleresc primit – Ordinul Dragonilor (având ca simbol un dragon, oamenii simpli ai vremii îl traducea prin… diavol) de la Sigismund de Luxemburg. Vlad Ţepeş a fost domnitorul Ţării Româneşti de trei ori, în 1448, între anii 1456 – 1462 şi în 1476. Legenda vieţii domnitorului, cu adevărat una picantă – a stat şi la curtea Otomană pe post de zălog (ostatec), a fost închis 12 ani la Vișegrad, apoi aproape 2 ani a avut domiciliu forţat la Buda,  plus obiceiul trasului în ţeapă au fost denaturate de străini, mai ales prin intermediul romanului alegoric „Dracula” din 1897, a scriitorului irlandez Bram Stoker, care ficţionează întâmplări în ţinutul Transilvaniei şi în teritorul englez al secolului XIX, impunând un personaj vampir numit de el Dracula, om potrivire fericită pentru subiectul vampirilor şi care a prins foarte mult la audienţa dornică de lecturi atractive, cu detalii şocante. 

„Don Quijote”, la Opera Comica pentru Copii

* In luna februarie 2014, in ficecare zi de luni – doua reprezentantii

donquijote          Opera Comica pentru copii din Bucuresti (site operacomica.ro, sediu în Calea Giuleşti, nr. 16, sector 6) invita publicul la un minunat spectacol „Don Quijote”.

Celebrul roman spaniol semnat de Miguel de Cervantes Saavedra a fost transformat într-un balet a cărui muzică plină de viaţă, cu ritm de castaniete ce evocă evantaie şi fuste cu volane colorate, a fost concepută de compozitorul austriac Ludwig Minkus. Aventurile pline de umor ale exoticului personaj Don Quijote ne aşteaptă în zilele de luni (10, 17, 24 februarie) şi de marţi (11, 18, 25 februarie), de la orele 11.00 şi 13.00 – două reprezentaţii în aceeaşi zi”, subliniaza echipa Operei.

Spectacolul  de balet de pe scena Operei Comice pentru copii poartă semnătură regizorală şi coregrafică a lui  MIHAI BABUŞKA – „artist a cărui carieră a fost puternic marcată de activitatea sa ca balerin, coregraf sau director al companiei de balet în cadrul Operei Naţionale Bucureşti şi care a dansat în toate rolurile majore ale baletului clasic pe scene din ţară şi străinătate, dedicându-se ulterior coregrafiei” (frumoasa prezentare a organizatorilor).

Scenografia este realizată de VIORICA PETROVICI, asistent de coregrafie este CĂTĂLIN CARACAŞ, iar în distribuţie îi veţi aplauda pe balerinii OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Alis Gheorghe, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Mihai Pricope, Andy Ardeleanu, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Andrei Dogaru.