Arhive etichetă: peste

Vânzătorul mincinos de scrumbie (era hering!), prins de jandarmi

*Individul avea în portbagaj 28 kilograme de pește și încerca să înșele oamenii, pretinzând că le vinde scrumbie * Culmea e că el a mai încercat astfel de… comerț și același tip de înșelăciune, tot în martie – anul trecut, atunci fiind prins cu o cantitate dublă de pește și tot fără acte de proveniență

heringi

În comunicatul transmis azi, echipa de la Departamentul Informare, Relații publice și cu publicul de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila arată că are și umor pentru că textul are titlul ”Niciodată heringul nu va ajunge scrumbie și totuși…”:

În 4 martie 2020, o patrulă a IJJ Brăila aflată în misiune în municipiul Brăila a depistat în zona străzii Ștefan cel Mare0 un bărbat care comercializa pește fără a deţine acte legale. El oferea spre vânzare peştele chiar din autoturismul proprietate personală, iar în urma verificărilor efectuate jandarmii brăileni au constatat că numitul Ș.S. în vârstă de 34 ani comercializa, de fapt, peşte din specia hering pe care îl prezenta ca și peşte din specia scrumbie. La momentul depistării, jandarmii au găsit cantitatea de 28 kg hering şi un cântar electronic care era folosit pentru comercializarea peştelui. Numitul Ș.S. nu este la prima abatere de acest fel, el fiind depistat de jandarmi şi anul trecut, tot în luna martie, atunci când au fost confiscate 59 kg de hering după același mod de operare”.

        Persoanei i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte” conform art. 64, lit. h din OUG 23 / 2008, și ,,înșelăciune” conform art. 244 alin. 1 Codul Penal.

Nota red. Cine a cumpărat deja heringul și îl va prezenta, la un moment dat, oaspeților pe post de scrumbie… să nu se mire când va fi luat peste picior. Oricum, de fraier a picat! Până data viitoare să învețe care e diferența dintre un tip de pește și altul.

Pescuitul ilegal, cea mai „buna” metoda sa distrugi Dunarea

*Bogatia apei, pestele, este sistematic compromisa de pescuitul realizat inconstient, ilegal, si cu metode nepermise tocmai pentru ca aduce uriase prejudicii *Cateodata, Jandarmeria da semnalul ca aceste fapte ar trebui sa inceteze si defereste justitiei pe cei prinsi in flagrant

De la izvor (Muntii Padurea Neagra, in Germania) si pana la varsare (Marea Neagra), fluviul Dunarea parcurge 10 tari (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) si locuitorii acestora se bucura de toate avantajele aduse de acest aspect, unul dintre ele fiind pestele – cu importante calitati nutritive, usor de digerat, bun la gust si in retete foarte simple. Din nefericire, pescuitul industrial si braconajul necombatut sistematic au adus la cote alarmant de mici cantitatea de peste care se mai gaseste in apele fluviului. Specialistii in mediu au tras semnale de alarma inca din ultimele decenii ale secolului trecut, aratand ca pescuitul inconstient aduce numai prejudicii, nelasand – impreuna cu poluarea – pestelui vreme sa se reproduca si sa creasca. Tocami de aceea Societatile de Pescuit impun restrictii si ii invita pe pescarii cu permis sa pastreze doar pestele de la o anumita dimensiune in sus. Din nefericire, oamenii se potoloesc doar atunci cand bratul lung si sever al legii intervine, Ca in cazul de fata (foto IJJ).

foto misiune      „Joi, 14 iulie 2016, în jurul orei 11.00, jandarmii brăileni au surprins în flagrant un bărbat care pescuia ilegal, în apa fluviului Dunărea, cu ajutorul unei plase de pescuit monofilament, în lungime de 25 m. Oamenii legii se aflau în executarea unei misiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, iar bărbatul în cauză, domiciliat în comuna Tufeşti, judeţul Brăila, a fost depistat într-o barcă metalică, în zona kilometrului fluvial 203. Jandarmii au ridicat plasa interzisă, în vederea continuării verificărilor, iar celui în cauză i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament. Deplasarea jandarmilor în acea zonă s-a efectuat cu ajutorul ambarcaţiunii de tip Drusila 470, aflată în dotarea Jandarmeriei Brăila„, aflam din comunicatul transmis de Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Braila.

Bogatia apei, pestele, este sistematic compromisa de pescuitul realizat inconstient, ilegal, si cu metode nepermise tocmai pentru ca aduce uriase prejudicii *Cateodata, Jandarmeria da semnalul ca aceste fapte ar trebui sa inceteze si defereste justitiei pe cei prinsi in flagrant, cum e precizat mai sus in comunicatul IJJ Braila.

Diamantele muzicii lăutărești, concert și dineu la Hanul cu Flori (Brăila)

* În seara de vineri, 19 septembrie 2014, Șoseaua Brăila – Focșani km. 5 

Hanul cu Flori 2      Pensiunea Hanul cu Flori (http://pensiunea-hanul-cu-flori.portalturism.com/), situată pe Șoseaua Brăila – Focșani la kilometrul 5, este nu doar un spațiu de cazare ci și o atracție pentru orășenii care vor să evadeze în natură, pentru locuitorii de la sate care doresc să ia masa într-o atmosferă deosebită. Cât mai e frumos afară, terasa este deschisă și merită să se profite de ea!

De când s-a deschis, localul dotat cu o bucătărie din a cărei ofertă nu lipsesc produsele gastronomice preferate de români are în program și momente cultural-artistice deosebite. Hanul cu Flori 1

afis Hanul cu Flori 19 sept       Spre exemplu, invitația pentru seara de vineri, 19 septembrie 2014, este la un concert sub genericul ”Diamantele muzicii lăutărești” care se va desfășura pe terasa special amenajată. Este programat și un dineu, o sărbătoare a toamnei, din care mi s-a dezvăluit un detaliu de meniu: ciorba de pește!

Numele de pe afiș nu mai au nevoie de prezentare – Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu, Nelu Ploieșteanu fiind ale unor artiști care nu prea fac rabat de calitatea muzicii, respectând modelele autentice ale genului.

Pentru cei care iubesc muzica populară va fi, cu siguranță, o încântare să se afle la Hanul cu Flori (amănunte și noutăți la https://www.facebook.com/hanul.cuflori.927) în preajma acestor reprezentanți ai muzicii lăutărești!

Personală Laurențiu Midvichi, la Lisabona

* Tema expoziției este una cu multiple semnificații plastice, creștine * Simbolistica accentuează și mai bine talentul artistului

afis Laurentiu Midvichi        Laurențiu Midvichi are în aceste zile o expoziție personală la Lisabona. Așa cum se vede și pe afiș, evenimentul are sprijinul Institutului Cultural Român. Personala a fost vernisată în data de 15 ianuarie – Ziua Culturii naționale. Mai multe imagini găsiți la https://www.facebook.com/midvichi.laurentiu/media_set?set=a.727269153953043.1073741832.100000098965375&type=1   pe pagina facebook a artistului plastic (colegul nostru la revista Literatura de azi – http://literaturadeazi.ro/  director Daniel Cristea-Enache, revista o puteți accesa direct și din Braila Chirei – unde susține rubrica săptămînală Arta de azi)

Titlul ales este și el expresiv: Fibras de silencio… (să mai traduc…? nu cred că e cazul) la expo 1 Laurentiu Midvichi

Un artist care pictează liniştea şi inaudibilul, care dă sentimentul că este un blând şi înţelept patriarh care ştie răspunsurile la marile întrebări ale vieţii. Simbol dens, abundent invocat în mistica creştină, peştele este un semn al vieţii proliferante, al miracolului (înmulţirea peştilor), al apei botezului, al tuturor creştinilor botezaţi în piscina sau baptisterium, al învierii cristice. Simon-Petru, piatra unghiulară a bisericii creştine, este, să nu uităm, “un pescar de oameni”. Profit de acest memento ca să vă mărturisesc că nu trebuie să încercăm să ne drapăm în false pudori atunci când vedem ciudatele juxtapuneri de peşti şi de trupuri feminine pe care le confecţionează Midvichi. Sigur, poate că anumite detalii anatomice sunt prea ţipătoare, poate că au o tentă prea naturalistă. Ele nu sunt însă menite să-l şocheze pe burghez, ci continuă, liniştit, o lungă tradiţie pentru ilustrarea căreia v-aş propune pavimentul igrejei din Aquileia, un mozaic înfăţişând laolaltă pescari-oameni şi pescari-îngeri, complet fără straie, pe apele unei mări pline de peşti. Peştele, animal totemic al Deltei Dunării, adică locul mirific de unde provine pictorul nostru, este însă în această antologie de ichtio-portrete şi altceva. Un simbol al zborului prin apă, al plutirii dincolo de bine şi de rău. (…) ”, spune despre artist și expoziția sa Daniel Nicolescu.

Atentie in Postul Pastelui la… peste

Postul Sfintelor Pasti in acest an dureaza intre 18 martie si 4 mai 2013, Sfintele Pasti – pe 5 Mai 2013.  Pentru ca deja a inceput si in practica ortodoxa exista zile de dezlegare la peste, va ofer – prin intermediul unor sfaturi de la Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (A.N.P.C.P.P.S cu site http://infocons.ro/) despre care v-am mai spus, inclusiv ca are o publicatie InfoCons pe care merita sa o studiati periodic – sfaturi despre alimentatia cu peste achiztionat din comert.  fish-market

Peste refrigerat sau congelat (examinat dupa decongelare) – nu se admite in consum pestele proapat, refrigerat sau congelat cu urmatoarele defecte: solzii partial decolorati si care se desprind cu usurinta ( cu exceptia heringilor si scrumbiilor), corpul acoperit cu mucus urat mirositor, ochii retractati in orbite, cu corneen opaca, branhiile de culoare cenusie sau bruna, cu mucus abundent, miros usor putrid, tesut muscular flasc ( la apasare cu degetul amprenta digitala revine incet si partial, musculatura se desprinde usor de pe oase), peretele abdominal moale sau rupt, cavitatea generala cu lichid sanguinolent, viscerele inmuiate si cu miros neplacut, dupa fiebere si sedimentare bulionul rezultat sa nu fie tulbure si cu miros neplcut.

Peste sarat si afumat – este neacceptat consumului produsul care contine solzi usor detasabili, (cu exceptia heringilor si scrumbiilor), branhiile cu miros strain si cu mucus abundent, consistenta scazuta, musculaturara care se desprinde usor de pe oase, tesutul paravertebral cu urme de sange, miros sau gust de acru, ranced, de mucegai sau putrid. Este util a se studia cu atentie lipsa parazitilor.

A.N.P.C.P.P.S. Romania – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

 

Nu uita sa citesti eticheta, pentru a te informa asupra provenientei pestelui, precum si a termenului de valabilitate. De asemenea, solicita si pastreaza bonul fiscal!