Literatură și filme policier în festivalul ”Misterele Bucureștiului”

*Târg de carte, lansări, dialoguri, proiecții de filme, piese de teatru în perioada 7 – 9 iunie 2019 * Cele mai multe evenimente au loc la sediul Muzeului Literaturii, principal organizator

În programul Sezonului cultural România – Franța 2019 (derulat cu ocazia președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, președinție ce are loc în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019) este inclus și un interesant festival intitulat ”Misterele Bucureștiului”, ediția I care are loc în perioada 7 – 9 iunie 2019, la București. Proiectat inițial pe modelul festivalului lyonez ”Quais du polar” dedicat literaturii polițiste, având în program și proiecții de filme de gen, festivalul își propune să extindă conceptul, oferind publicului, alături de un târg de carte, mese rotunde cu participarea unor autori și editori români și francezi  – editurile Crime Scene Press, Tritonic și Trei din România, care au publicat romane traduse din limba franceză, lansări de carte, sesiuni de autografe, filme, un mini-festival de piese polițiste realizat în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Coquette. Evenimentele se desfășoară în limba română și în limba franceză și toate intervențiile vor fi traduse consecutiv. Traducere și adaptare – Nadine Vlădescu.

Unul dintre punctele de atracție va fi, fără îndoială, târgul de carte polițistă, dar și lansarea unui roman polițist ”Femeia din portbagaj” scris (la patru mâini) de doi autori, un român și un francez, Lucian-Dragoș Bogdan și Jacky Schwartzmann. evenimentele au loc la sediul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR,, instituție care are printre inițiatori pe brăileanul Dumitru Panaitescu Perspessicius) – sala „Perpessicius”, ceainăria și în grădina din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la Teatrul Dramaturgilor Români – sala „Iosif Naghiu”, din Calea Griviței 64 – 66, la Institutul Francez din București – Cinema „Elvire Popesco” din Bulevardul Dacia nr. 77. Întreg programul este disponibil la https://mnlr.ro/festivalul-misterele-bucurestiului-editia-i-desfasurat-in-perioada-7-9-iunie-2019/

Literatura noir sau mystery & thriller, crime fictionpolar în franceză sau giallo în italiană a cunoscut o dezvoltare fără precendent în ultimele două decade, când în concertul clasic franco-americano-britanic au apărut exploziv autorii nordici, care deja domină copios piața. Mulți critici, jurnaliști culturali, agenți literari și editori de carte se întreabă care va fi noua direcție în noir? Sudul mediteranean sau, poate, sperăm noi, estul balcanic? Festivalul Misterele Bucureștiului adaugă un jalon important pentru România și Europa de Est, dar și pentru literatura internațională de gen. Autorii români de mistere și suspans au astfel, la fel ca cei din Franța, SUA, Marea Britanie, Spania sau Italia, un festival dedicat lor care le oferă ocazia de a se întâlni cu cititorii, criticii și jurnaliștii, încercând astfel o coagulare și o întărire a pieței. Cei mai importanți autori români de noir vor fi prezenți în acest an la Misterele Bucureștiului, împreună cu cele mai noi volume semnate de ei” – organizatorii.

Organizatorii sunt Muzeul Național al Literaturii Române – scriitorul Ioan Crisetescu, director – în parteneriat cu Quais du Polar/Lyon, Institutul Francez din România și Teatrul Dramaturgilor Români.

Bucurii de cinefil: filme romanesti

* Astazi am revazut, cu satisfactia pasionatului, „Santaj” dupa romanul „Omul de la căpătul firului” de Rodica Ojog-Brasoveanu in regia lui Geo Saizescu, film politist realizat in 1982

 

Gratie unei televiziuni comerciale (Prima tv, la care nu ma mai uit… dar se afla inca in grila telecomenzii mele) am avut astazi bucuria sa urmaresc un film romanesc mai vechi care nu enerveaza nici pe cunoscatorii genului (poate doar pe cei prea „elitisti”) pentru ca e bine regizat, foarte bine jucat – galeria actorilor din distributie, aproape numai actori mari, e ca a unui blockbuster american care se respecta: pelicula „Santaj” dupa romanul „Omul de la căpătul firului” de Rodica Ojog-Brasoveanu in regia lui Geo Saizescu, film politist realizat in 1982 dupa un scenariu semnat de regizor si autoarea romanului (1939 – 2002) care merita recitita (supranumita Aghata Christie a Romaniei, are o biografie care si ea merita macar lecturata – a suferit ostracizarile regimului comunist – iar ca autor se remarca si prin faptul ca isi respecta cititorul, oferindu-i o intriga captivanta si personaje cu totul si totul deosebite, cum sunt acesti superbi maior Minerva Tutuvan, fost profesor de matematica, si locotenentul Dobrescu). Gasiti o multime de titluri de Rodica Ojog-Brasoveanu, ele meritand sa stea si in bibliotecile noastre personale – de altfel, unele se reediteaza (la Nemira, spre exemplu).

afis film Santaj            Filmata in zone ale Bucuresti-ul vechi, utilizand ca decor – fara sa faca tapaj de asta – cladiri in stil art nouveau, pe cale aproape sa dispara urmare a politicii imbecile de demolare a regimul comunist si ideilor lui Nicolae Ceausescu (regim care a permis, totusi, sa apara filmul, poate si pentru ca raufacatorii din scenariu apartineau regimului capitalist concurent… iar anchetatorii loco ieseau invingatori la final), povestea este una clasica de policier cu intriga din genul spionajului economic. Cartea Rodicai Ojog-Brasoveanu pune accent, si scenariul subliniaza asta, pe personaje – aparent fara sa sublinieze in exces, exact ceea ce multi autori contemporani nu mai reusesc in cartile lor. Povestea se urmareste „cu sufletul la gura” – cum se spune, dar cel mai mult imi place jocul actoricesc. Nu stiu de ce se spune, destul de des in anumite medii, ca nu ne putem lauda cu cinematografia romaneasca dinainte de 1989 decat in anumite zone si ca numai anumiti regizori au facut „istorie”… Nu sunt deloc de acord! Chiar si in acest domeniu aparent minor, al filmului politist – in care cinematograful romanesc nu are de ce sa fie mandru (ca nici prea multe titluri nu are la activ…) – avem aceste succese care ar putea fi reinventate, repuse in circulatie – daca am mai avea si reteaua de cinematografe (of!) – si daca cineva (?) si-ar da interesul sa faca educatie cinematografica publicului care incepe sa guste in exces, din pacate, filme de categoria C si D (si inca mai urate estetic…) popularizate de televiziunile comerciale fara perspectiva valorii adevarate. Deci, urmarim cu placere aventurile profesionale ale maiorului Tutovan – extrem de caustica in limbaj si cu inteligenta aplicata, fosta profesoara de matematica nedandu-se in alturi din a face mereu din locotentul Dobrescu un cal de bataie pentru propriile glume si teorii, fostul sau elev Dobrescu – acum si el anchetator, mereu gata s-o incasese de la maestra-sefa, tanara model (Enikõ Szilágyi joaca bine si iubirea falsa pentru admiratorii care ii ofera daruri, si spaima in fata anchetatorului) racolata si amenintata de raufacatori, profesorul care preda acasa ore de matematica pentru adulti – iar casa sa este o mostra de decadenta tipica asa cum o vedeau comunistii (in ruina, ca si cladirile art nouveau, prafuite, distruse si pe cale de disparitie) etc. Ca sa nu mai subliniez faptul ca Geo Saizescu este un regizor de calibru in comedie, deja un clasic al genului in filmografia noastra si nu numai.

Merita si trebuie sa subliniez, de asemenea, calitatea coloanei sonore in pelicula „Santaj”: muzica lui Temistocle Popa (1921 – 2013; am avut bucuria sa-l intalnim siin Braila postdecembrista, la editii ale festivalului de muzica usoara „George Grigoriu”) – care se pliaza perfect pe cerintele genului policier; la fel si calitatea montajului, a luminii, a culorii – nimic nu iese in evidenta peste masura, lasand ca intriga sa decurga firesc pana la deznodamantul final. In plina epoca de restrictii – incepuse sa fie taiat la populatie, sistematic, curentul electric, alimentele se dadeau si ele pe cartela – descoperim la cateva personaje o atentie subtila acordata aspectului fizic; nu ma refer la unele costumatii specifice conturarii caracterizarii lor (spre exemplu la cei patru prieteni, unul dintre ei arborand o cravata-esarfa legata ca o funda, foarte sic si contrar stilului vremii… care, in treacat fie spus, avea oroare de arhaismele cu iz aristocratic; sa nu uitam ca insasi autoarea romanului si co-scenarista a fost eliminata din facultate pe aceleasi criterii stupide, dar uzitate cu fenezie de elita comunista pentru a-si discredita dusmanii consacrati). Admir, deci, coafura impecabila – si care o prinde foarte bine – a maiorului Tutovan (minunata actrita Ileana Stana Ionescu, extrem de frumoasa la acea varsta), la fel cea a personajului interpretat de Ioana Bulca, despletita si de-a dreptul sexi intr-unul din momentele filmului. Admir si costumatia eroinei principale, maiorul Tutovan care, desi se pliaza pe genul de rol interpretat, iese in evidenta prin cateva detalii „excentrice’ estetice: camasi apretate si realizate din materiale fine, cu gulere se rafrang cu generoziate peste rever si ale caror mansete se intorc, exploziv, in sus – cu nonsalanta si cam retro – astfel incat efectul este unul care nu se repereaza din detaliile sumbre ale meseriei ci din caracteristicile unicitatii si atractivitatii personajului: o doamna extrem de inteligenta, eficace, tenace, plina de ingeniozitate.

Din distributie: Ileana Stana Ionescu – in rolul maiorului criminalist Minerva Tutuvan, Sebastian Pappaiani – in rolul locotentului anchetator Dobrescu, Enikõ Szilágyi, Amza Pellea, Dem Radulescu, Ion Besoiu, Octavian Cotescu, Silviu Stanculescu, Vladimir Gaitan, Ioana Bulca, Costel Constantin, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Adriana Schiopu, Nineta Gusti, Mitzura Arghezi, Mircea Septilici, Nae Lazarescu, Ovidiu Georgescu, Valentin Platareanu, Marius Pepino s.a. Afisul l-am preluat de pe cinemagia.ro (nu am gasit pe net imagini din film)

Faptul ca pe destui dintre pe actorii-stele nu-i mai putem vedea decat aici… in pelicule, ca sa amintesc doar de regetatii Nineta Gusti (1913 – 2002), Amza Pellea (1931 – 1983), Octavian Cotescu (1931 – 1985), Silviu Stanculescu (1932 – 1998), Dem Radulescu (1931 – 2000), este iarasi o bucurie a filmului, Si, cred, o lectie pentru actorii tineri care pot observa – daca au suficienta atentie a inteligentei meseriei – ca aici se joaca mult mai bine decat in multe filme straine (ilaliene, frantuzesti). Si publicul merita aceste filme, bune – orice s-ar spune – si in care nu se vad – ci doar se sugereaza – scene violente, in care nu se face tapaj de elemente de decor, ci se subliniaza farmecul personajelor – cu asupra de masura as zice, dar cat de frumos este parcursul!  Personal, abia astept sa revad pelicula si sa (re)citesc volume semnate Ojog-Brasoveanu! Voi?