Arhive etichetă: prefectura Braila

Prefectul brăilean Iulian Timofei: „Sunt suficiente stocuri de combustibil”

*Sfatul este adresat posesorilor de autoturisme, să nu dea crezare zvonurilor alarmiste și să formeze cozi nejustificate la benzinării

Iulian Timofei (foto) – prefectul județului Brăila – a dispus câteva măsuri de menținere a ordinii, urmare a situației generate ieri, 9 martie 2022, de zvonuri privind o creștere exagerată a prețurilor carburanților. Astfel, așa cum arată informarea primită de la cabinetul prefectului, personalul de la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila desfășoară activități de control în stațiile de carburanți pentru a verifica modul în care au fost stabilite prețurile. De asemenea, începând de aseară (9 martie), lucrătorii din Poliție și Jandarmerie își intensifică patrularea în zona stațiilor de carburanți din municipiu și județ, inclusiv pentru prevenirea unor evenimente care ar putea afecta ordinea și siguranța publică, iar echipajele de Poliție aflate în serviciu acționează și pentru fluidizarea traficului rutier.

Transmit brăilenilor că nu e cazul să intre în panică și să nu stea la cozi. Sunt suficiente stocurile de combustibil. Guvernul României nu va permite nici un derapaj sau o tentativă de speculă în ceea ce privește comercializarea de carburanți”, afirmă Iulian Timofei

Se precizează, totodată, în informare că până la această oră nu s-a înregistrat vreun incident legat de acest subiect.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Mai bună activitate de vaccinare în județul Brăila, după solicitatea noului prefect

*În Dudești și Râmnicelu au fost deja echipele mobile * Urmează comunele Roșiori, Bărăganul, iar la Vișani continuă activitatea de vaccinare organizată în colaborare cu SC Agricost SA

Prefectul brăilean Sergiu Florin Dobrescu a avut o primă întâlnire cu reprezentanți ai mass-media în dimineața de luni, 15 noiembrie 2021, unul dintre subiecte fiind pandemia – de altfel, cel mai important subiect, care îl obligă pe noul conducător al Instituției Prefectului să se ocupe în mod special de toate aspectele ce decurg de aici (Nota red. vaccinarea e unul dintre ele pentru că fără o rată bună de vaccinare, așa cum au subliniat specialiștii imunologi – din datele culese în cercetarea realizată peste tot pe glob, nu scpăpm de marile probleme și mai cu seamă nu se reduce procentul mare al celor bolnavi grav și al deceselor în pandemie).

Săptămâna trecută am primit de la CNCAV intrucțiunile 279 din 29 oct. 2021 privind vaccinarea prin intermediul echipelor mobile. Am diseminat acest document la UAT-urile (primăriile) din mediul rural, în speță cele 40 de comune și trei orașe, solicitând să pună în aplicare aceste instrucțiuni. Prima comună care s-a organizat a fost Dudești. Am avut caravana mobilă în intervalul orar 10.00 – 15.00, total persoane vaccinate 108. Solicitatea fusese făcută în prealabil pentru 90 de persoane”, a afirmat prefectul.

  A fost și luni, 15 noiembrie, între orele 10.00 și 14.00 activitate de vaccinare în județ, în comuna Râmnicelu, cu ajutorul echipei mobile fiind imunizate 73 persoane, la 58 fiind folosit serul de la Pfizer și la 15 serul Johnson & Johnson (dintre cele puse la dispoziție, gratuit pentru beneficiari, de Comisia Europeană), așa cum au dorit cxei vaccinați. A fost prezent la Râmnicelu și prefectul, așa cum a făcut-o și la prima acțiune (în foto), cea din 12 noiembrie 2021, din comuna Dudești unde au fost vaccinate 74 persoane, tot cu cele două seruri menționate.

  Miercuri, 17 noiembrie, echipa mobilă se deplasează în comuna Roșiori, pentru desfășurarea activității de imunizare a tuturor persoanelor eligibile, cu vârsta de peste 12 ani, care doresc. intervalul orar este 10.00 – 13.00.

  Primăria comunei Bărăganul a solicitat, de asemenea, sprijin pentru a organiza activitate de vaccinare și, la nivelul Nucleului de coordonare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2 Brăila, s-a decis asigurarea unei echipe mobile de vaccinare care va ajunge joi, 18 noiembrie 2021, la dispensarul din localitate în intervalul orar 10.00 – 13.00.

  În acțiunea de imunizare inițiată ca urmare a solicitării SC Agricost SA (firma care activează pe teritorul Insulei Mari a Brăilei) va avea loc săptămâna aceasta la Vișani o acțiune, în principal pentru angajații societății comerciale care au dorit doza a doua și a treia de vaccin. Evident că în limita disponibilității cantității de vaccin necesare, vor putea beneficia de imunizare și alți doritori din comuna Vișani și nu numai.

  Activitățile se desfășoară sub coordonarea DSP Brăila, Spitalul Județean pune la dispoziția echipelor mobile personal medical, registrator, transportul se efectuează cu sprijinul ISU, spațiile unde are loc vaccinarea fiind avizate în prealabil de DSP Brăila.

  Nota red. Cadrul legislativ privind organizarea centrelor mobile exista și înainte de cel menționat de noul prefect brăilean. De ce acum se poate și înainte nu s-au făcut decât două-trei deplasări în județ pentru ca brăilenii să aibă șansa de a se imuniza împotriva acestui virus care se dovedește mortal atât de rapid? Nu avem un răspuns clar. Întrebat de noi, prefectul a subliniat că nu a avut o întâlnire cu primarii, ci că doar a trimis documentul și a specificat care sunt cerințele… Dacă e așa, atunci ori au înțeles între timp mai mulți primari brăileni că vaccinarea e cu adevărat utilă, ori noul prefect impune respect fără prea multe vorbe. Și întrun caz și în celălalt, e bine. O situație este, însă clară. La Dudești, prefectul Sergiu Dobrescu a vorbit cu oamenii care veneau să se vaccineze și ei au recunoscut că sunt bucuroși de prezența centrului mobil pentru că altfel ei nu ar fi avut cum să ajungă la centrele din municipiul Brăila ori la cel din Făurei.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Brăila. CJSU a luat noi măsuri în pandemie

*Aceasta pentru că numărul de cazuri COVID-19 nu scade!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brăila care funcționează la Prefectura (sau Instituția Prefectului – Județul Brăila) Brăila s-a întrunit în această după-amiază și a decis noi măsuri în pandemie, motivate de creșterea numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Documentul, integral mai jos.

Ministerul Afacerilor Interne
Instituția Prefectului – Județul Brăila

CJSU Brăila

HOTĂRÂREA NR. 56 din 16 octombrie 2020,
privind constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 856/ 14.10.2020

În baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/ 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/ 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/ 2016 privind managementul tipurilor de risc;

În baza prevederilor Legii nr. 55/ 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 856/ 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării și ministrului sănătăţii nr. 5487/ 1494/ 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă Brăila nr. 49/ 13.10.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Ținând cont de prevederile Hotărârii nr. 55/ 15.10.2020 a CJSU Brăila privind stabilirea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă, la nivelul județului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
În baza adresei C.J.C.C.I. Brăila nr. 1506936/ 16.10.2020 prin care se comunică incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile și analiza D.S.P. Brăila din care rezultă că nu se impune carantinare zonală;
Luând în considerare prevederile art. 1 al Hotărârii nr. 10/ 17.03.2020 a CJSU Brăila, care stabilește modul de adoptare a hotărârilor CJSU pe timpul stării de urgență;

În baza Regulamentului – Cadru privind structura organizatorică, atribuţiile şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1491/ 2004,

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila
HOTĂRĂŞTE :

Art. 1. Se constată încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 856/ 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 pentru următoarele localități:
a) Incidența cumulată mai mare de 1,5/ 1000 locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 locuitori:
1. Sat Baldovinești – comuna Vădeni (1,61);
2. Municipiul Brăila (1,76);
3. Sat Tichilești – comuna Tichilești (1,81);
4. Sat Surdila – Găiseanca – comuna Surdila Găiseanca (1,90);
5. Sat Tudor Vladimirescu – comuna Tudor Vladimirescu (2,08);
6. Sat Muchea – comuna Siliștea (2,16);

7. Sat Zăvoaia – comuna Zăvoaia (2,17);
8. Sat Țepeș Vodă – comuna Movila Miresii (2,20);
9. Sat Berteștii de Jos – comuna Berteștii de Jos (2,29);
10. Sat Corbu Nou – comuna Măxineni (2,35);
11. Sat Mihail Kogălniceanu – comuna Șuțești (2,74);
12. Sat Chichinețu – comuna Ciocile (2,75);
13. Sat Măxineni – comuna Măxineni (2,78);
14. Sat Frecăței – comuna Frecăței (2,79);
b) Incidența cumulată mai mare de 3/ 1.000 locuitori:
1. Sat Vultureni – comuna Cireșu (3,66);
2. Sat Cotu Lung – comuna Siliștea (4,10);
3. Sat Găvani – comuna Gemenele (4,50);
4. Sat Vărsătura – comuna Chiscani (4,94);
5. Sat Căldărușa – comuna Traian (5,65).

Art. 2. Persoanele fizice/ persoanele juridice/ autoritățile publice care au locuința/ sediul social/ punct de lucru în localitățile menționate la art. 1 vor respecta prevederile H.G. nr. 856/ 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și prevederile HCJSU nr. 55/ 15.10.2020 privind stabilirea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă, la nivelul județului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Art.3. Comitetele locale pentru situații de urgență din unitățile administrativ – teritoriale de care aparțin localitățile menționate la art. 1 au obligația să informeze toate persoanele fizice/ persoanele juridice/autoritățile publice care au locuința/ sediul social/ punct de lucru în aceste localități cu privire la respectarea măsurilor prevăzute în HG nr. 856/ 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și în HCJSU nr. 55/ 15.10.2020 privind stabilirea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă, la nivelul județului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Art. 4. Respectarea aplicării, în localitățile menționate la art. 1, a măsurilor prevăzute în HG nr. 856/ 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și în HCJSU
nr. 55/ 15.10.2020 privind stabilirea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă, la nivelul județului Brăila, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 se urmărește de către Direcţia de Sănătate Publică a județului Brăila și structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 5. Respectarea aplicării prevederilor art. 3 din prezenta hotărâre se urmărește de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila.
Art. 6. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prezenta hotărâre va fi comunicată instituţiilor implicate şi va fi postată pentru o perioadă de 30 de zile pe site-ul Instituţiei Prefectului – Județul Brăila,
 http://br.prefectura.mai.gov.ro

semnat, președinte CJSU Brăila,
subprefect cu funcție de prefect Simona Drăghincescu

16 octombrie 2020

Braila Chirei, revista de cultură și informație (Armanda Filipine)

Prefectura Brăila, în ”focul” problemelor. Subprefect Simona Drăghinescu: ”Se rezolvă!”

*Despre focare de COVID-19 (o bancă, Carrefour, Căminul pentru persoane vârstnice ”Sf. Petru și Pavel”) și de pestă porcină – acestea din urmă au fost rezolvate rapid, pregătiri pentru alegerile locale, sosirea a doi medici din Iași la UPU – pe perioadă determinată, încercarea de urgentare a lucrărilor de reparații la digul din Măxineni – la Corbu Vechi

   Simona Drăghincescu – subprefect al județului Brăila cu atribuții de prefect – a susținut azi, 27 august 2020, prima conferință de presă în care a prezentat câteva dintre problemele care țin agenda PrefecturII: pregătirea începerii școlii – va fi lunea viitoare o ședință specială a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență destinată subiectului, pandemia – câteva focare (Căminul pentru persoane vârstnice ”Sf. Petru și Pavel”, Carrefour, o bancă) care sunt ținute sub control, câteva (la ferma Penitenciarului Brăila, puține gospodarii in comunele Mărașu și Stăncuța) focare de pestă porcină – au fost stinse rapid, pregătirea alegerilor locale din 27 septembrie 2020, despre problema de la podul de Măxineni – Corbu Vechi (”dacă se puneau cap la cap toate hârtiile, de 15 ani încoace, se repara”, spune, glumind amar, subprefectul) unde dacă vine o viitură și încă una se duce de râpă totul, despre cei doi medici sosiți la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila (după ce Simona Drăghinescu a intervenit personal la medicul Raed Arafat – șeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne) din Iași, pe perioadă determinată.

Video BRAILA CHIREI, revistă de cultură și informație (Armanda Filipine)
pe pagina Facebook a revistei

Cătălin Boboc: ”8 luni de mandat la Prefectura Brăila, multe probleme rezolvate chiar și cu pandemie”

*Ultima conferință la Prefectură a avut loc în ziua când a fost emisă hotârârea de încetare a mandatului

Prefectul Cătălin Boboc, de aproape 8 luni de mandat în fruntea Instituției Prefectului – Județul Brăila, a anunțat public, în conferință de presă – Nota red. Noi știam că se va întâmpla curând, pentru că în 27 iulie PNL l-a prezentat ca fiind candidatul la președinția Consiliului Județean (CJ) în alegerile locale – desfășurată în 7 august 2020, că se retrage din funcție. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 397, lit. a, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în data de 5.08.2020 Cătălin Boboc a solicitat încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției publice de prefect al județului Braila (tocmai pentru că fusese desemnat candidatul Organizației Județene a PNL pentru funcția de președinte al CJ Brăila). În 7 august 2020 a fost discutată în ședința de Guvern și hotărârea în acest sens.

Cătălin Boboc a fost învestit în funcția de prefect în 13 decembrie 2019. Între timp, acesta a emis peste 200 ordine de prefect care au vizat, printre altele și situații de urgență precum virusul West Nile, virusul Pestei Porcine Africane (PPA), coduri de vreme rea, dar și pandemia de coronavirus.

Cătălin Boboc, prefectul județului Brăila

Cătălin Boboc (extras din conferința de presă): ”Astfel, se încheie un mandat al unui prefect care și-a propus să fie implicat, implicat în tot felul de probleme, destule probleme din perioada foarte dificilă de pandemie pe care m-am străduit să le rezolv în limita atribuțiilor și cred că nu le-am rezolvat altfel decât era normal și uman în condițiile date, chiar dacă unii au spus că îmi depășesc atribuțiile. Eu cred că atunci când nu încalci legea, și rezolvi problemele apărute, nu e cazul să se spună asta! Am încercat să fiu, încontinuu, alături de instituțiile publice din Brăila care aveau nevoie și de sprijinul meu. Nu mă-am ferit de subiecte fierbinți, am luat decizii – chiar dacă uneori îmi puteam imagina – care fiind nepopulare, dar le-am luat după ce am discutat cu cei care gestionau situațiile și după ce m-am convins că sunt bune. Prima a fost cea prin care am închis drumurile și mulți mi-au spus atunci că am avut mare curaj. De altfel și ce3i cu mai multă experiență ăn situațiile de urgență mi-au recomandat acest lucru și s-a dovedit o măsură bună în pandemie. \s-ar mai putea spune că mi-am încâlcat atribuțiile si referitor la sprijinul acordat la aducea în țară, în pandemie, cu avionul, a unor brăileni care erau în străinătate. Am ajutat atunci un om (nota red. Adelina Puia, directorul VARD, santierul naval brăilean) care am văzut că șine la angajații lui. Chiar dacă nu scrie în fișa postului, am făcut acest gest și cred că a fost ceva bun. Și am făcut-o cu mare bucurie”.

**Câteva dintre activitățile derulate de Cătălin Boboc din poziția de prefect

** Dintre proiectele inițiate în mandatul său, fac parte și două solicitări privind includerea în Programul Național de Construcții de interes Public sau Social a două obiective de investiții privind reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea sediului serviciilor publice comunitare din subordinea Prefecturii Brăila, respectiv a Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple și a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Veniculelor, care, între timp, a primit aviz pozitiv, dar și imobilul Casa inginer C.S. Budeanu din strada Brașoveni nr. 36 (https://brailachirei.wordpress.com/2020/06/17/prefectura-braila-la-ideea-prefectului-catalin-boboc-preia-o-cladire-din-centrul-vechi/), pentru care Prefectura Brăila a început demersurile pentru preluarea imobilului din administrarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru reabilitare și modernizare.

**  La inițiativa lui Cătlin Boboc, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), a propus ca DSVSA Brăila să pună la dispoziția Direcției de Sănătate Publică Brăila, laboratorul și toată dotarea RT-PCR pentru efectuarea testelor Covid-19, inițiativă care, de altfel, s-a și concretizat, astfel că laboratorul este funcțional în momentul de față.

** La scurt timp după confirmarea primelor cazuri de coronavirus în județul Brăila, prefectul Cătălin Boboc a înaintat către Societatea Națională „Nuclearelectrica” din subordinea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, o solicitare de sprijin pentru Spitalul Județean de Urgență Brăila, prin alocarea sumei de 1.500.000 lei, solicitare aprobată neîntârziat, suma fiind virată întegral în contul unității spitalicești pentru a se preîntâmpina lipsa echipamentelor și produselor necesare gestionării și tratării cazurilor de coronavirus.

**  În perioada stării de urgență, prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, împreună cu conducerea Șantierului Naval au solicitat sprijinul Companiei Naționale de Transporturi Aeriene de a efectua un zbor care să transporte din Italia în România, mai mulți muncitori din Brăila care lucrează la sucursalele companiei care deține Șantierul Naval. Solicitare a primit răspuns pozitiv, iar muncitorii au fost aduși în țară în condiții de siguranță, cu o aeronavă a companiei Tarom (https://brailachirei.wordpress.com/2020/03/19/transport-umanitar-italia-romania-cu-muncitori-navalisti-din-braila-si-din-venetia/).

**   La solicitarea expresă a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere( CNAIR), prefectul Cătălin Boboc s-a implicat în deblocarea etapelor premergătoare începerii lucrărilor la tronsonul de drum, care va lega Brăila de podul suspendat peste Dunăre, lucrare unde au fost semnalate o serie de întărzieri din cauza relocărilor utilităților necesare realizării acestui obiectiv.

**   Prefectul Cătălin Boboc a supus atenției, la nivel central, mai exact la Administrația Națională Apele Române, situația critică legată de eroziunea digului de la Corbu Vechi și a stadiului proiectului de consolidare, un demers în urma căruia a primit asigurări că se vor aloca fondurile necesare pentru consolidarea acestui dig aflat pe raza comunei Măxineni.
**  Un alt demers recent al prefectului Cătălin Boboc a fost și cel legat de proiectul bazinului olimpic de înot de la Brăila, blocat de mai bine de 12 luni, din cauza mai multor probleme, una dintre acestea fiind semnalată recent prefectului chiar de către constructor și viza achiziția echipamentelor de cronometrare pentru competiții. Subiectul a fost, astfel, adus în atenția conducerii CNI, de către prefectul județului Brăila, iar problema a fost rezolvată, fiind semnat contractul cu câștigătorul licitației, urmând ca lucrările la obiectivul de investiții să fie reluate (https://brailachirei.wordpress.com/2020/08/03/proiectul-bazinului-de-inot-lps-deblocat-de-prefectul-catalin-boboc-la-cni/).

***  Prefectul Cătălin Boboc a transmis, prin echipa sa – mai precis prin intermediul directorului de cabinet, Ana-Maria Curcă, situația centralizată a datelor pandemice, mass-mediei. Au fost în total 107 comunicate de presă, peste 20 informări de presă și peste 20 conferințe de presă pentru al căror scop a fost transparentizarea informațiilor către brăilenilor.

Nota red. Iar adversarii politici și-au irosit muniție în van (în zilele după anunțul liberal al candidaturii lui Boboc la CJ) pentru că subiectul demisiei prefectului nu era de niciun rost… nici pentru bătălia electorală efectivă (care trebuie dusă pe idei, propuneri, proiecte!) și nici pentru alegători!

Prefectura Brăila, la ideea prefectului Cătălin Boboc, preia o clădire din centrul vechi

*Casa inginer Budeanu, din Piața Traian – zonă în Lista Monumentelor istorice, unde a funcționat Administrația Financiară, a intrat în procedura de preluare în administrare a Prefecturii Brăila în vederea reabilitării și transformării ei în sediu 

Zilele acestea, prefectul Cătălin Boboc a anunțat într-o conferință de presă că dorește să preia, pentru sediul Prefecturii Brăila (care își desfășoară activitatea, la un loc cu angajații Primăriei municipiului și ai Consiliului Județean, în clădirea din Piața Independenței nr. 1… e cam înghesuială!) clădirea unde a funcționat multă vreme Administrația Financiară (care s-a mutat cu totul pe faleză, în clădire nouă), construcție care a fost lăsată în părăsire.

Nota mea. Ideea prefectului Cătălin Boboc este excelentă, mai ales că frumoasa casă se află în zonă declarată Monumett istoric de arhitectură și care ar fi trebuit, conform Legii monumentelor, să fie funcțională, să arate bine și să reprezinte un punct de atracție pentru orice iubitor de frumos, ca orice altă clădire din centrul vechi al Brăilei.

Cătălin Boboc, prefectul județului Brăila

Prefectul Cătălin Boboc vine azi, 17 iunie 2020, cu precizări: ”Am demarat procedura de preluare în administrarea Instituției Prefectului- Județul Brăila a clădirii numită ”Casa Inginer C.S. Budeanu”, situată pe strada Brașoveni la numărul 36 (în Piața Traian) de la Ministerul Finanțelor Publice, pentru reabilitarea și modernizarea construcției aflată într-un stadiu avansat de degradare. Casa inginer Budeanu este una dintre bijuteriile arhitectonice ale sec. XIX, construită de unul dintre inginerii arhitecți șefi ai orașului, cu realizări notabile în sistematizarea și modernizarea Brăilei și datează în planul urbei de la 1867. Este datoria noastră să avem grijă de patrimoniul orașului Brăila și chiar o onoare să putem face asta”.

      N.r. Clădirea are nevoie (avea de pe vremea când era Administrație Financiară! ) de lucrări de igienizare și mici reparații. Este o clădire superbă din punct de vedere arhitectonic, este bine și solid construită. Pentru că la Prefectură vin destui oameni din afara urbei, dar nu e o activitate cu publicul așa de intensă ca la primărie – spre exemplu, e binevenită ideea. În plus, se repară frumoasa casă! Repet, fiind în zonă Monument, ea trebuia renovată de mult! Transmitem felicitări prefectului pentru idee și sperăm în punerea ei rapid în practică.

Armanda Filipine, revista Brăila Chirei

Brăila. Pandemia de COVID-19. Situația la 14 aprilie 2020

*Prefectura Brăila anunță 6 persoane vindecate de COVID-19, 9 pacienți, 434 persoane în carantină și 1083 persoane în izolare la domicliu *În ultimele 24 ore, polițiștii au aplicat 134 amenzi pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare emise în Starea de Urgență

   Instituția Prefectului – Județul Brăila anunță prin prefectul Cătălin Boboc că astăzi, 14. aprilie 2020, în municipiul (Nota aut. Armanda Filipine – am atașat, stânga sus, harta de la 1892 pentru evidența frumuseții orașului) și județul Brăila sunt monitorizate 1083 persoane de angajați ai Direcției de Sănătate Publică (DSP), cetățeni aflați în izolare voluntară la domiciliu. De asemenea, sunt în atenție 435 persoane, aflate în carantină instituționalizată. Deja 4.010 de persoane au ieșit din autoizolare la încheierea celor 14 zile și 303 persoane au primit avize epidemiologice la ieșirea din carantină instituționalizată.

Cătălin Boboc, prefectul județului Brăila

Conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 15 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, respectiv 9 pacienți și 6 cazuri în care persoanele au fost declarate vindecate.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila informează că, în ultimele 24 ore au fost executate peste 100 misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 693 persoane, în 362 de spații, și au fost supuse controalelor 72 societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității. Potrivit IPJ Brăila, în urma activităților desfășurate a fost intocmit un dosar penal pentru infractiunile de fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals, si au fost aplicate 137 amenzi în valoare totală de peste 490.000 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate cu Ordonanța Militara nr. 3/ 2020. De la debutul epidemiei, polițiștii au intocmit 6 dosare penale pentru nerespectarea prevederilor legale în contextul pandemiei de COVID-19”, se mai arată în comunicatul transmis de Ana-Maria Curcă. șef Cabinet prefect.

În contextul pandemiei de COVID-19, la Brăila, nereguli în piețe și mijloace de transport

*Controlul Prefecturii a evidențiat nerespectarea unor prevederi din Ordonanțele Militare * Primăria municipiului Brăila trebuie să oblige SC APT si SC Braicar să intre în legalitate 

   Informarea de astăzi, 14 aprilie 2020, de la Institutia Prefectului – Judetul Brăila, respectiv de la prefectul Cătălin Boboc, evidențiază ceea ce știam și noi (nota red. Armanda Filipine, revista Braila Chirei), și anume că nu toate prevederile din Ordonanțele Militare din Starea de Urgență menite să ne ajute în lupta cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) și boala COVID-19 se respectă.

  ”În contextul unor posibile riscuri generate de pandemia de coronavirus, Corpul de Control al Instituției Prefectului-județul Brăila a început monitorizarea măsurilor întreprinse de Primăria municipiului Brăila dispuse de prefectul Cătălin Boboc, prin Ordin privind aprobarea planului de măsuri în conformitate cu Ordonanțele Militare. Astfel, în săptămâna 6 – 10 aprilie 2020 s-a verificat modul în care sunt respectate, de către operatorii de transport “normele impuse cu privire la protejarea și siguranța cetățenilor în contextul actual” conform precizărilor art.2 din Ordinul de prefect nr.164/ 27.03.2020. În acest sens, Corpul de Control al Prefecturii Brăila, aflat sub coordonarea subprefectului Vasilica Vîlcu, a monitorizat mijloacele de transport în comun, respectiv tramvaie și autobuze unde s-au constatat mai multe deficiențe privind curățenia, dar și nerespectarea distanței minime reglementate de Ordonațele Militare, gradul de ocupare al locurilor fiind de până 75% din capacitate. În ceea ce privește monitorizarea circuitelor în piețele din municipiu “care să permită fluidizarea cumpărătorilor și evitarea aglomerării, inclusiv prin limitarea accesului în interiorul piețelor, până la un număr care să permită respectarea distanței minime, conform recomandărilor” (art.5 din Ordinul Prefectului 164/27.03.2020), Corpul de Control al Prefecturii Brăila a constatat mai multe neconformități în Piața Concordia și în Hala Centrală: nu toți comercianții purtau măști și mănuși de protecție, iar ușile de acces erau prevăzute cu covorașe dezinfectante dar care erau uscate. În plus, alte două uși de acces în Hala Centrală, spre modulele de pește erau deschise, asta deși în adresa nr. M 1302/ 06.04.2020, Primăria municipiului Brăila menționează că aceste uși sunt blocate; Urmare a celor constatate, Prefectura Brăila a transmis Primăriei municipiului Brăila o serie de măsuri și atenționează, pe această cale, SC Braicar SA și SC APT SA să se conformeze urgent Ordinului de prefect, pentru limitarea riscului de răspândire a noului coronavirus, în caz contrar, cele două societăți fiind pasibile de sancțiuni”, se arată în comunicatul transmis de Ana-Maria Curca, șef Cabinet prefect.

Recomandări privind conduita socială în vederea prevenirii îmbolnăvirii cu covid-19

*Prefectura Brăila revine cu lista recomandărilor în speranța că oamenii se vor comporta astfel încât să nu se răspândesca exagerat SARS-coV-2 * Azi, 19 martie 2002, s-au anunțat 277 (noi 17 față de comunicarea de ieri) cazuri în România de persoane cu covid-19 dintre care 25 s-au vindecat

   Am mai publicat (https://brailachirei.wordpress.com/2020/03/11/cateva-reguli-de-conduita-sociala-responsabila-in-prevenirea-raspandirii-covis-19/), dar acum – la noua situație din 19 martie 2020***, Prefectura Brăila revine asupra recomandărilor transmise de Ministerele Sănătății și de Interne privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus (SARS-coV-2) și a bolii covid-19. Deci, le republicăm și noi. În plus, evident, în măsura în care se poate, stăm cât mai mult posibil acasă! 

Protejați-vă, evitați contactul direct!

🔴Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere ❗️Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe/obiecte comune de către un număr mare de copii.

🔴Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile ❗️Se recomandă, inclusiv în privința persoanelor împreună cu care locuiți, să NU intrați în contact direct decât după igienizarea mâinilor atunci când reveniți la domiciliu.

🔴Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces ❗️În cazul în care sunteți totuși nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind șervețele de unică folosință.

🔴Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane ❗️Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.

🔴Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În cazul în care programul vă permite, folosiți intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane ❗️În zonele urbane, pentru distanțe mici, se recomandă folosirea modalităților alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.

🔴Evitați deplasările în țările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus (COVID-19) și descurajați întoarcerea în țară a persoanelor din zonele de risc, respectiv din țările cu număr mare de cazuri cu noul coronavirus. Date actualizate în timp real despre țările vizate pot fi obținute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19” ❗️În cazul în care călătoriți într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus există riscul ca la momentul revenirii în țară, în funcție de actualizarea zonelor roșii/galbene, să fie necesar să rămâneți în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia ❗️În mod obligatoriu, românii care se întorc în țară din zone de risc vor trebui să intre în autoizolare la domiciliu, ceea ce presupune ca întreaga familie să facă același lucru.

🔴Limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line ❗️Transmiterea virușilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care ia contact, statistic, un număr foarte mare de persoane.

🔴Optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator ❗️Există recomandări din partea Ministerului Muncii, în atenția angajatorilor, pentru flexibilizarea programului de lucru pentru angajați și prezentarea eventualelor opțiuni legale pe care le au la dispoziție. Detalii, aici: https://bit.ly/2TGyV8d

🔴Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați. Folosiți masca de protecție doar în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți ❗️Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată ❗️Folosiți prosoape de hârtie, de preferat, pentru a vă șterge mâinile ❗️Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate ❗️Dacă strănutați sau tușiți acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință, pe care aveți grijă să-l aruncați imediat la coșul de gunoi ❗️Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de alcool sau clor, suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă ❗️Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități ❗️Luați medicamente antivirale sau antibiotice numai la prescripția medicului ❗️NU beți lichide din aceeași sticlă/pahar cu alte persoane și nu folosiți aceleași tacâmuri ❗️NU intrați în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus ❗️Masca de protecție/masca chirurgicală îi protejează pe cei din jurul dumneavoastră, în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, întrucât previne răspândirea virusului pe cale respiratorie ❗️Masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.

🔴Țineți cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus(COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăți în respirație) ❗️Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoștință de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus ❗️Informați-vă despre noul coronavirus numai din surse oficiale ❗️Puteți obține detalii dacă sunați la 0800.800.358, care este un număr de informare, nu este un număr de urgență ❗️Doar în cazul urgențelor sunați la 112!

Protejați-vă apropiații, nu-i expuneți!

🔴Evitați, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu imunitate scăzută/boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane ❗️Potrivit statisticilor, persoanele cele mai vulnerabile în cazul infectării cu noul coronavirus sunt vârstinicii cu multiple afecțiuni asociate (ex: diabet zaharat, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, cancer) ❗️În Italia, până pe 9 martie, mai mult de jumătate din cazurile de infecție s-au înregistrat la persoane de peste 65 de ani și aproximativ 90% din decese au survenit la pacienți de peste 70 de ani ❗️Nu s-a înregistrat niciun deces la pacienți cu vârsta sub 40 de ani și un singur deces între 40 și 50 de ani ❗️În cazul tinerilor și al copiilor (0-18 ani) a fost înregistrată cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus, respectiv 1,4%.

🔴Semnalați autorităților orice caz despre care aveți cunoștință că ar fi putut intra în contact cu o persoană confirmată cu noul coronavirus sau ar fi venit dintr-o țară afectată (zona roșie sau zona galbenă) și care nu se află în izolare ❗️Manifestați o atitudine preventivă față de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice.

🔴Semnalați imediat medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă. Detalii pot fi obținute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”, actualizată periodic ❗️În cazul în care nu puteți contacta medicul de familie, apelați la Direcția de Sănătate Publică din județul dumneavoastră și în ultimă instanță la 112.

🔴Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeți din primul moment la unitățile de urgență ❗️Există riscul, în cazul în care sunteți purtător al virusului, să transmiteți și altor persoane noul coronavirus ❗️Este de preferat să rămâneți la domiciliu, iar transferul către spital să se realizeze în mod organizat, respectând toate măsurile de izolare.

🔴Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse.
❗️În cazul în care încălcați regimul autoizolării la domiciliu riscați amendă de până la 20.000 de lei, precum și dosar penal în cazul în care contribuiți la răspândirea virusului.

                                        Grupul de Comunicare Strategică

*** Până astăzi, 19 martie 2020, în România au fost confirmate 277 cazuri de persoane infectate cu covid–19 (noul coronavirus). Dintre acestea, 25 au fost declarate vindecate și externate (16 la Timișoara, 8 la București și una la Iași) 🔴De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, astfel: 4 la Suceava, 3 la București, două la Cluj, două la Bistrița Năsăud, două la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța 🔴Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 19 ani și 67 de ani 🔴Starea generală de sănătate a pacienților este bună. La ATI, în acest moment sunt internați 6 pacienți, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli pre-existente) 🔴Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală 🔴Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973 de teste. Dintre acestea, 4.696 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu noul coronavirus 🔴În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.427 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Brăila; 10 martie 2020. Măsuri de prevenire a covid-19

*Prefectura Brăila anunță ultimele decizii ale Comitetului pentru situații speciale de urgență

   Imediat după ședința Comitetului pentru situații speciale de urgență, Prefectura Brăila face publice informații de interes în ceea ce privește gestionarea situației provocate de covid-19 și în contextul intensificării măsurilor de prevenire a creșterii numărilui de îmbolnăviri.

      ”În conformitate cu Hotărârea nr. 6/ 9.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență vă aducem la cunoștință obligativitatea respectării prevederilor acesteia, prin care, unitățile de alimentație publică (hypermarket, supermarket, market, magazine de cartier, cafenele, baruri, cluburi etc.) , precum și furnizorii publici și privați de transport persoane, trebuie să ia măsuri pentru asigurarea:

* dezinfecției frecvente a suprafețelor, în special, în zona caselor de marcat, precum și în alte locuri expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.) ;

* instituirii măsurilor privind evitarea aglomerării de persoane în spații comerciale;

* se instituie obligația ca toate instituțiile publice și private să asigure la toalete materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape hârtie, uscătoare de mâini) dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, precum și alte suprafețe expuse (mese conferință, birouri);

* dezinfecției frecvente a habitaclului mijlocului de transport la finalizarea traseului (ex. bare și suporți de susținere, uși, scaune etc.);

* instituțiile publice și operatorii economici vor analiza și vor dispune, în măsura posibilităților, desfășurarea muncii de la domiciliu pentru o parte din personal, în conformitate cu dispozițiile art. 108-110 din Legea nr.53/ 2003 privind Codul Muncii, coroborate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 81/ 2018 privind reglementarea activității de telemuncă”.

      Alte informații, și la http://www.dspbr.ro/coronavirus/