Unirea Bucovinei cu țara mamă, la centenar

*Momente la Casa de Cultură Brăila, în 29 noiembrie 2018  * Cu prof. dr. Ștefan Aftodor, soliști de muzică populară și grupul folk ”Generații”

 

grupul folk ”Generații”

Congresul general al Bucovinei desfăşurat la 28 noiembrie 1918 (18 noiembrie. pe stil vechi) proclama la Cernăuţi, prin votul majorității prezente, „unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Istoria consemnează că acum 100 de ani, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan, adunarea având în frunte pe Iancu Flondor, Dionisie Bejan și Ion Nistor a confirmat aștepătările a mii de locuitori sosiți din toate colţurile provinciei bucovinene la Chişinău pentru a fi părtași la marele eveniment, unul așteptat, dorit. A fost al doilea moment al unirii, după cel din aprilie când s-a realizat unirea cu Basarabia, urmat de cel din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, Din nefericire pentru visul românesc de unire deplină și de Românie Mare, el a fost curmat încă înainte de al doilea război mondial, teritorii importante fiind cedate de guvernul român al epocii puterilor politice de la acel moment.

prof. dr. Ștefan Aftodor

Momentul este serbat an de an, în speranța că el va redeveni realitate spre a uni românii de pe cele două maluri ale Prutului. Astfel, la Casa de Cultură a municipiului Brăila – manager Mircea Ciucașu – are loc în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România – filiala Brăila şi Asociația „ProBasarabia și Bucovina” filiala „Vasile Voloc” Brăila un eveniment sub genericul „Dor de România Mare”.
Activitățile se desfășoară, ca de obicei, în Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă” marți, 27 noiembrie 2018, începând cu ora 17:00. Prof. dr. Ştefan Aftodor (foto arhiva Muzeului Brăilei ”Carol I” din mai 2018 când profesorul și-a lansat volumul ”Gropeni – istoria modernă a unui sat de baltă (1828-1918)”) – preşedintele filialei Brăila a Societăţii de Ştiinţe Istorice – va evoca evenimentul istoric și va susține o prelegere intitulată „România Mare, patriotism și sacrificiu pentru cauza sfântă la Brăila, în timpul Marelui Război”. De asemenea, vo fi momente artistic susținute de membri ai grupului folk „Generaţii” condus de profesor instructor Dumitru Popescu şi de solişti – pregătiți de instructor Dănuţ Militaru – de muzică populară ai Casei de Cultură.

Ziua Dunării, la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Ziua Dunării – 29 iunie, este marcată cu evenimente într-un program complex în care sunt implicate Secţia Memoriale – la Casa „Perpessicius”, Secţia Naturale, secţia Artă – la Centrul Nicăpetre şi nu numai * Activităţile au loc vineri, 29 iunie 2018 şi sâmbătă 

   Ziua internaţională a Dunării – 29 iunie – se serbează la Muzeul Brăilei „Carol I” printr-un program amplu, cu activităţi în care sunt implicate aproape toate secţiile.

      Astfel, vineri, 29 iunie 2018, de la ora 10.00 la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (în strada Cetății nr. 70) se desfăşoară activitatea interactivă cu tema „Dunărea bătrână”.

       Tot vineri, de la ora 11.00, are loc conferința „Dunărea în istoria poporului român” susținută de prof. univ. dr. Ionel Cândea – membru corespondent al Academiei Române, managerul Muzeului Brăilei „Carol I” la sediul central muzeal (Piața Traian nr. 3). De asemenea, aici se verniseaă şi fotoexpoziția cu titlul „Cetăți dunărene”. 

       La secţia Ştiinţele Naturii – în Parcul Monument, se prezintă filmului documentar „Dunărea, Amazonul Europei” şi fotoexpoziția „Delta Dunării” – vineri, 29 iunie 2018, de la ora 11.00.

       Iar sâmbătă, 30 iunie 2018, de la ora 11.00 la Centrul Cultural „Nicăpetre” (str. Belvedere nr. 1), drd. Alina Ruxandra Mircea – muzeograf la Secţia Artă – prezintă prelegerea „Brăila, Portul și Dunărea – Pictură și grafică din patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I”.

** * Ziua Internaţională a Dunării e aniversată anual la 29 iunie în toate statele considerate dunărene – cele unde se află bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina) şi cele au semnat Conveţia de strategii comune din partea Comisiei Europene – respectiv Bosnia, Herţegovina, Serbia şi Muntenegru. De altfel, fiecare stat riveran are datoria să adopte măsuri şi strategii comune pentru protejarea fluviului în faţa unor ameninţări diverse – fenomenele extreme (secetă sau inundaţii), poluări accidentale şi nu numai. Marcarea Zilei Internaţionale a Dunării s-a consfinţit după semnarea, în 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea la Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea. Convenţia, semnată la 29 iunie 1994, la Sofia, oferă cadrul de cooperare al guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţii de cercetare şi industrie. În ţările riverane au loc diverse evenimente: conferinţe, spectacole, concursuri, activităţi sportive pe apă etc.  Există şi un web dedicat http://www.danubeday.org Sloganul sub care au loc evenimentele din acest fiind „Get active for a healthier Danube!”

Prelegere la Centrul Cultural Nicăpetre, aniversare a sculptorului şi graficianului – ianuarie 2017

*Sub genericul „Artist şi faun. Teme ale modernităţii timpurii în opera lui Nicăpetre”, este realizată şi sustinută de muzeogarf Alina Ruxandra Mircea sâmbătă, 28 ianuarie 2017, de la ora 11.30

La 27 ianuarie, acum 81 de ani in urmă, se năştea la Brăila cel care avea să devină importantul sculptor şi grafician Nicăpetre (Petre Bălănică în actul de naştere; 1936, Brăilița – 2008, Toronto). Pentru că cea mai mare parte dintre lucrările sale sunt acum parte din patrimoniul muzeului – donaţie a artistului către urbea natala, muzeul îşi face o datorie de onoare din a aduce cât mai des cu putinţă în atenţia contemporanilor viaţa şi opera sa. Evident că locul de desfăşurare a celor mai multe dintre întâmplarile culturale au loc în casa armatorului grec Emibiricos – fostul sediu al Casei Colectiilor de Artă, parte din lista monumentelor istorice din Brăila (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_jude%C8%9Bul_Br%C4%83ila), din 2002 Centrul Cultural Nicăpetre ce găzduieşte impresionanta colecţie/ donaţie; se pare că aici este si cel mai mare muzeu de sculptură in aer liber din România si nu numai – n.aut. Deci, merită cu atât mai mult vizitat! De asemenea, la Brăila – în organizarea muzeului, are loc şi  un important simpozion/ concurs de sculptură ce poartă numele marelui artist – ex.

Prima întâlnire a acestui an de la Muzeul Brăilei „Carol I”, Secţia Artă – muzeograf dr. Maria Stoica şef Secţie, sub semnul „Aer. Apă. Artă”, are loc sâmbătă, 28 ianuarie 2017, de la ora 11.30, şi este dedicată aniversării a 81 de ani de la nașterea lui Nicăpetre. Prelegerea „Artist şi faun. Teme ale modernităţii timpurii în opera lui Nicăpetre”, realizată şi sustinută de Alina Ruxandra Mircea – specializată în artă plastică – va urmări trei teme interconexe în cariera de după 1967/1968 a lui Nicăpetre: (1) tema „bunului sălbatic”, articulată autoreferenţial în jurul figurii Faunului; (2) tema sexualităţii paradisiace, problematizată în textele şi seriile de sculpturi dedicate cuplului Adam şi Eva; în sfârşit, (3) o temă „vitalistă”, mai generală în creaţia lui Nicăpetre, dar localizabilă în special în acele elaborări în jurul „formei originare” (seriile „Sămânță”, „Innate”, „Adam și Eva”).

             Chiar dacă se regăsesc copios în „mitologiile” moderniste ale secolului al XX-lea, aceste teme îşi au prima şi cea mai consistentă şi consecventă formulare în Modernitatea Timpurie (c. 1550 – 1750) iar ceea ce este interesant e că Nicăpetre le abordează apelând la forme (Faunul, Nimfa, recuzita „all’antica”, formula compoziţională a triumfului) şi soluţii stilistice aparținând aceleiaşi perioade, forme şi soluţii provenind mai cu seamă din sfera „anticlasică”, în speță din arta manieriştilor italieni şi din cea a lui Giambattista Tiepolo. Prelegerea va căuta să argumenteze că, în cazul lui Nicăpetre, preocupările în direcţia acestor teme au premers formelor, dar că, odată adoptate (în preajma anului 1971), formele Modernităţii Timpurii au contribuit să clarifice traiectoriile cercetării artistice şi să stabilizeze temele. Este posibil ca Nicăpetre să fi „descoperit” motivul raptului amoros prin intermediul lui Picasso, dar l-a adâncit şi l-a transfigurat – l-a făcut „al său” – prin revenirea continuă la exemplul lui Tiepolo. Principala ipoteză de lucru pe care „Artist și Faun…” va încerca să o avanseze este că o investigație sistematică a prezenței și ponderii acestor teme și forme ale Modernității Timpurii în cuprinsul întregii opere de maturitate a lui Nicăpetre poate oferi elementele pentru o mai precisă evaluare a ceea ce a fost numit, de către unii comentatori, „barochismul” său și poate contribui la izolarea, înăuntrul „genului proxim” al sculpturii românești post-brâncușiene, a acelei „diferențe specifice” care îi particularizează poetica – Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf.

„Gh. Naum – anii de ucenicie”, prelegere la Centrul Cultural „Nicăpetre”

*Gravorul, pictorul brailean este evocat sambătă, 14 mai 2016, de la ora 11.30 de muzeograf Alina Mircea in intalnirea derulata – ca şi multe altele, sub genericul „Aer. Apă. Artă” 

 

            La Centrul Cultural „Nicăpetre” (municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 1) – parte din Secţia Arta a Muzeului Brăilei „Carol I’, şef secţie Maria Stoica – are loc sâmbătă, 14 mai, la ora 11.30 o nouă  întâlnire sub genericul „Aer. Apă. Artă” dedicată anilor de ucenicie ai pictorului şi gravorului brăilean Gheorghe Naum (1907–1968). Muzeograf Alina Roxana Mircea va fi cea care ne conduce prin meandrele unei biografii deosebite, a unui artist care imbogăteşte colecţiile muzeale brăilene cu o multitudine de opere interesante, atrăgătoare – gravuri, picturi, desene, schiţe etc.

             Tot Alina Mircea face şi prezentarea de mai jos, pentru cei care vor să fie… convinşi de adevărurile din spatele artei.

„Şarpele, până nu mănâncă alţi şerpi, nu se face dragon e o observaţie dintr-o fantezistă istorie naturală pe care am citit-o cândva […]; oricât de falsă ar fi pentru dragoni, ea e foarte adevărată pentru artişti.” Cuvintele acestea, provenind dintr-un text fundamental al pedagogiei artistice occidentale – e vorba despre Cele cincisprezece discursuri despre artă (1769–1790) ale lui Sir Joshua Reynolds – reafirmă, împotriva prejudecăţii „originalităţii” absolute şi a „inspiraţiei” atotdeterminante, un vechi şi solid adevăr: acela că drumul spre sine trece întotdeauna şi în mod obligatoriu prin alţii. Un artist ajunge la sine însuşi numai după ce va fi „consumat” experienţa unui alt eu creator, numai după ce-şi va fi însuşit, cu discernământ, exemplul profesorilor săi

           Nu altfel s-au petrecut lucrurile cu studentul Gheorghe Naum. Recenta donaţie făcută Muzeului Brăilei „Carol I” de către doamna Georgeta Naum a pus la dispoziţia cercetării o seamă de documente ce permit cunoaşterea în detaliu a primei etape din evoluţia artistului. Între acestea, un corpus consistent de desene şi caiete de schiţe datând din anii studenţiei (1924–1930) şi din cei imediat următori (1931–1932) relevă cât de îndatorat a fost tânărul Naum primilor săi îndrumători: Gabriel Popescu, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu.

            Prelegerea îşi propune să discute anii de formaţie ai lui Gheorghe Naum în legătură cu opera şi practicile pedagogice ale celor care l-au influenţat, fie în cadrul formal al atelierului (Popescu, Ressu), fie informal, în temeiul exemplului propriu şi al unor afinităţi elective (Theodorescu-Sion). „Portretul artistului la tinereţe” este, prin forţa lucrurilor, un portret de grup. Ocupându-se de cazul particular al lui Gheorghe Naum, prelegerea va schiţa, implicit, şi „portretul” unei vârste a învăţământului artistic românesc.

Evenimentul – întâlnirile sub genericul „Aer. Apă. Artă” au început in 2014 https://brailachirei.wordpress.com/2014/02/14/pictura-romaneasca-moderna-in-dialoguri-la-centrul-nicapetre/ – face parte din categoria Educaţia muzeala si ar trebui sa fie gustat de un variat public: elevi – in principal (cred) cei de la clase de profil, pasionaţii de arte, potenţialii colecţionari.

„Un caz ciudat de marginalitate: Mimi Şaraga Maxy”, prelegere la Sectia Arta a Muzeul Brailei

*La Centrul Cultural Nicăpetre, sâmbătă, 28 noiembrie 2015, ora 11.30 * Sustine tema ca de obicei, Alina Mircea – muzeograf

Iubitorii artei sunt invitati sâmbătă, 28 noiembrie 2015, de la ora 11.30 la Centrul Cultural Nicăpetre pentru ultima întâlnire din acest an sub genericul „Aer. Apă. Artă.” oferită impătimitilor de artă de Alina Ruxandra Mircea – muzeograf. De aceasta data, prietena noastră aduce în atenţie opera pictoriţei şi graficienei Mimi Şaraga Maxy (1923 – 2006). Celelalte ne-au (re)adus in atentie artisti – ex. Emilia Dumitrescu (1921 – 2005), Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939), colectionari – Paul Bălcănescu (1910–1965) si nu numai. 

***

Totul – circumstanţele speciale în care s-a format şi a debutat, alcătuirea firii ei, avantajele şi dezavantajele pe care statutul ei social i le-au adus (a fost soţia lui Max Herman Maxy, diriguitor al artelor sub regimul comunist şi apropiat al nomenclaturii) –, totul a contribuit, încă de la început, să singularizeze traseul acestei artiste şi să facă din cariera ei un „caz” (mai) greu asimilabil cursului principal al dezvoltării artei româneşti de după 1945. Comparativ vorbind, Mimi Şaraga Maxy a avut, în fiecare etapă a activităţii ei, o poziţie particulară, contrastantă, un fel de a se situa în rândul celor puţini.

La începutul anilor ’50, când angajamentul politic – cvasi-unanim, de altfel, chiar dacă ipocrit – al artiştilor se traducea arareori în realizare formală, rămânând mai degrabă la un nivel declarativ, Mimi Şaraga Maxy s-a numărat printre foarte puţinii artişti care au făcut, din convingere şi cu entuziasm, pictură realist socialistă autentică în spirit şi în formă, lipsită aproape de orice cosmetizare modernistă, reuşind chiar să dea o operă canonică a realismului socialist românesc. După consumarea, rapidă şi intensă, a episodului realist socialist şi în timp ce lumea artistică autohtonă începea, după ce rezistase iniţial, să se lase pătrunsă şi modelată de poncifurile şi aşteptările regimului, pentru Mimi Şaraga Maxy a urmat dezmeticirea. Anii ’60 au însemnat, în cariera ei, o încercare de recuperare a experienţelor moderniste post-belice: ale lui Picasso întâi, ulterior ale expresionismului abstract. Această încercare vădită de sincronizare s-a petrecut într-un context local mai degrabă conservator, de multe ori folclorizant, în care eforturile recuperatoare erau, nu fără participarea abilă şi interesată a Partidului, orientate aproape exclusiv către tradiţie. Mai târziu, în anii ’70 şi ’80, perioada în care terminologia de sorginte structuralistă, metaforele cibernetice, scientismul şi (atât cât o îngăduiau condiţiile) tehnologismul dominau discursul artistic românesc, Mimi Şaraga Maxy alege să facă o artă foarte personală, cu îndârjire subiectivă, necomplezentă, liberă de ideologie, evoluând către un expresionism sui generis, greu încadrabil. 

            Mereu în contratimp cu atitudinile şi practicile dominante ale mediului în care a evoluat, Mimi Şaraga Maxy se înfăţişează, spuneam, ca un „caz” – mai mult, un caz curios, „ciudat”, pentru că, deşi aflată în imediata proximitate a aparatului politic, a fost, totuşi, consecvent după 1960, marginalizată şi privită cu reticenţă. După 1982, anul în care părăseşte definitiv România, lucrările ei dispar complet din circuitul public. Opera ei a fost şi rămâne, deocamdată, puţin cunoscută, puţin expusă şi încă şi mai puţin comentată. Ceea ce contribuie la „ciudăţenia” şi deci şi la interesul cazului ei e aceea că, deşi situată în afara mizelor care au animat scena artistică autohtonă în comunism, opera lui Mimi Şaraga Maxy constituie, totuşi – cel puţin pe un segment al ei – una dintre puţinele punţi de legătură cu mişcarea de avangardă europeană (interbelică românească şi post-belică occidentală) şi prin aceasta poate oferi, desigur fragmentar şi imperfect, o idee asupra modului în care arta românească de după război ar fi putut să evolueze în condiţii de mai mică servitute.

Alina Ruxandra Mircea – muzeograf

Despre peisajul urban şi industrial în grafica românească a anilor 1960 şi 1970

* Prelegere la Muzeul Brailei „Carol I’, la Galeria de artă „Naum”, cu Alina Mircea – muzeograf * Sâmbătă, 25 iulie 2015, de la ora 11.30 in ciclul „Aer. Apă. Artă”

       Sâmbătă, 25 iulie 2015, de la ora 11.30 are loc în spaţiul Galeriei „Gheorghe Naum” (parte a Secţiei de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I’) a de-a treia prelegere „Aer. Apă. Artă” a acestui an.

Subiectul abordat va fi „Strategiile de reprezentare a peisajului urban şi industrial în grafica românească a anilor 1960 şi 1970”. Prelegerea va dezvolta nucleele tematice ale expoziţiei „Chipul nou al oraşului. Descriptiv, apologetic şi alegoric în reprezentarea peisajului urban în anii «construcţiei socialiste»” (detalii despre expoziţie la https://brailachirei.wordpress.com/2015/07/20/expozitie-chipul-nou-al-orasului-la-galeria-naum/). Prezintă Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf la Secţia de Artă a institutiei muzeale brăilene. 

         N.red. (Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei)  Prelegerea are loc in ambianţa lucrărilor din expoziţie, una care permite o adevarată călătorie in timp facilitata şi de actualitatea urbană care nu ne desparte foarte mult de acest realism socialist prezent incă in blocurile de locuinţe construite in acei ani de comunism pe care multi adulţi il acceptă ca fiind „suportabil’ din varii motive, regăsit şi in simetria uneori deranjantă a unor aspecte de urbanism lipsite de strălucirea dată de activitatea unor specialisti de marcă ai domeniului. Intre noi fie vorba, oraşele noastre chiar au nevoie urgentă de activitatea unor specialişti in urbanism şi mai ales in estetica urbană, altfel nu vom ieşi prea curând şi Era Urâtului pe care a cultivat-o cu mare succes comunismul.