Arhive etichetă: prelegere

Unirea Bucovinei cu țara mamă, la centenar

*Momente la Casa de Cultură Brăila, în 29 noiembrie 2018  * Cu prof. dr. Ștefan Aftodor, soliști de muzică populară și grupul folk ”Generații”

 

grupul folk ”Generații”

Congresul general al Bucovinei desfăşurat la 28 noiembrie 1918 (18 noiembrie. pe stil vechi) proclama la Cernăuţi, prin votul majorității prezente, „unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Istoria consemnează că acum 100 de ani, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan, adunarea având în frunte pe Iancu Flondor, Dionisie Bejan și Ion Nistor a confirmat aștepătările a mii de locuitori sosiți din toate colţurile provinciei bucovinene la Chişinău pentru a fi părtași la marele eveniment, unul așteptat, dorit. A fost al doilea moment al unirii, după cel din aprilie când s-a realizat unirea cu Basarabia, urmat de cel din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, Din nefericire pentru visul românesc de unire deplină și de Românie Mare, el a fost curmat încă înainte de al doilea război mondial, teritorii importante fiind cedate de guvernul român al epocii puterilor politice de la acel moment.

prof. dr. Ștefan Aftodor

Momentul este serbat an de an, în speranța că el va redeveni realitate spre a uni românii de pe cele două maluri ale Prutului. Astfel, la Casa de Cultură a municipiului Brăila – manager Mircea Ciucașu – are loc în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România – filiala Brăila şi Asociația „ProBasarabia și Bucovina” filiala „Vasile Voloc” Brăila un eveniment sub genericul „Dor de România Mare”.
Activitățile se desfășoară, ca de obicei, în Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă” marți, 27 noiembrie 2018, începând cu ora 17:00. Prof. dr. Ştefan Aftodor (foto arhiva Muzeului Brăilei ”Carol I” din mai 2018 când profesorul și-a lansat volumul ”Gropeni – istoria modernă a unui sat de baltă (1828-1918)”) – preşedintele filialei Brăila a Societăţii de Ştiinţe Istorice – va evoca evenimentul istoric și va susține o prelegere intitulată „România Mare, patriotism și sacrificiu pentru cauza sfântă la Brăila, în timpul Marelui Război”. De asemenea, vo fi momente artistic susținute de membri ai grupului folk „Generaţii” condus de profesor instructor Dumitru Popescu şi de solişti – pregătiți de instructor Dănuţ Militaru – de muzică populară ai Casei de Cultură.

Ziua Dunării, la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Ziua Dunării – 29 iunie, este marcată cu evenimente într-un program complex în care sunt implicate Secţia Memoriale – la Casa „Perpessicius”, Secţia Naturale, secţia Artă – la Centrul Nicăpetre şi nu numai * Activităţile au loc vineri, 29 iunie 2018 şi sâmbătă 

   Ziua internaţională a Dunării – 29 iunie – se serbează la Muzeul Brăilei „Carol I” printr-un program amplu, cu activităţi în care sunt implicate aproape toate secţiile.

      Astfel, vineri, 29 iunie 2018, de la ora 10.00 la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (în strada Cetății nr. 70) se desfăşoară activitatea interactivă cu tema „Dunărea bătrână”.
       Tot vineri, de la ora 11.00, are loc conferința „Dunărea în istoria poporului român” susținută de prof. univ. dr. Ionel Cândea – membru corespondent al Academiei Române, managerul Muzeului Brăilei „Carol I” la sediul central muzeal (Piața Traian nr. 3). De asemenea, aici se verniseaă şi fotoexpoziția cu titlul „Cetăți dunărene”. 
       La secţia Ştiinţele Naturii – în Parcul Monument, se prezintă filmului documentar „Dunărea, Amazonul Europei” şi fotoexpoziția „Delta Dunării” – vineri, 29 iunie 2018, de la ora 11.00.
       Iar sâmbătă, 30 iunie 2018, de la ora 11.00 la Centrul Cultural „Nicăpetre” (str. Belvedere nr. 1), drd. Alina Ruxandra Mircea – muzeograf la Secţia Artă – prezintă prelegerea „Brăila, Portul și Dunărea – Pictură și grafică din patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I”.
** * Ziua Internaţională a Dunării e aniversată anual la 29 iunie în toate statele considerate dunărene – cele unde se află bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina) şi cele au semnat Conveţia de strategii comune din partea Comisiei Europene – respectiv Bosnia, Herţegovina, Serbia şi Muntenegru. De altfel, fiecare stat riveran are datoria să adopte măsuri şi strategii comune pentru protejarea fluviului în faţa unor ameninţări diverse – fenomenele extreme (secetă sau inundaţii), poluări accidentale şi nu numai. Marcarea Zilei Internaţionale a Dunării s-a consfinţit după semnarea, în 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea la Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea. Convenţia, semnată la 29 iunie 1994, la Sofia, oferă cadrul de cooperare al guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţii de cercetare şi industrie. În ţările riverane au loc diverse evenimente: conferinţe, spectacole, concursuri, activităţi sportive pe apă etc.  Există şi un web dedicat http://www.danubeday.org Sloganul sub care au loc evenimentele din acest fiind „Get active for a healthier Danube!”

Prelegere la Centrul Cultural Nicăpetre, aniversare a sculptorului şi graficianului – ianuarie 2017

afis-nicapetre-prelegere-ian-2017*Sub genericul „Artist şi faun. Teme ale modernităţii timpurii în opera lui Nicăpetre”, este realizată şi sustinută de muzeogarf Alina Ruxandra Mircea sâmbătă, 28 ianuarie 2017, de la ora 11.30

La 27 ianuarie, acum 81 de ani in urmă, se năştea la Brăila cel care avea să devină importantul sculptor şi grafician Nicăpetre (Petre Bălănică în actul de naştere; 1936, Brăilița – 2008, Toronto). Pentru că cea mai mare parte dintre lucrările sale sunt acum parte din patrimoniul muzeului – donaţie a artistului către urbea natala, muzeul îşi face o datorie de onoare din a aduce cât mai des cu putinţă în atenţia contemporanilor viaţa şi opera sa. Evident că locul de desfăşurare a celor mai multe dintre întâmplarile culturale au loc în casa armatorului grec Emibiricos – fostul sediu al Casei Colectiilor de Artă, parte din lista monumentelor istorice din Brăila (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_jude%C8%9Bul_Br%C4%83ila), din 2002 Centrul Cultural Nicăpetre ce găzduieşte impresionanta colecţie/ donaţie; se pare că aici este si cel mai mare muzeu de sculptură in aer liber din România si nu numai – n.aut. Deci, merită cu atât mai mult vizitat! De asemenea, la Brăila – în organizarea muzeului, are loc şi  un important simpozion/ concurs de sculptură ce poartă numele marelui artist – ex.

Prima întâlnire a acestui an de la Muzeul Brăilei „Carol I”, Secţia Artă – muzeograf dr. Maria Stoica şef Secţie, sub semnul „Aer. Apă. Artă”, are loc sâmbătă, 28 ianuarie 2017, de la ora 11.30, şi este dedicată aniversării a 81 de ani de la nașterea lui Nicăpetre. Prelegerea „Artist şi faun. Teme ale modernităţii timpurii în opera lui Nicăpetre”, realizată şi sustinută de Alina Ruxandra Mircea – specializată în artă plastică – va urmări trei teme interconexe în cariera de după 1967/1968 a lui Nicăpetre: (1) tema „bunului sălbatic”, articulată autoreferenţial în jurul figurii Faunului; (2) tema sexualităţii paradisiace, problematizată în textele şi seriile de sculpturi dedicate cuplului Adam şi Eva; în sfârşit, (3) o temă „vitalistă”, mai generală în creaţia lui Nicăpetre, dar localizabilă în special în acele elaborări în jurul „formei originare” (seriile „Sămânță”, „Innate”, „Adam și Eva”).

             Chiar dacă se regăsesc copios în „mitologiile” moderniste ale secolului al XX-lea, aceste teme îşi au prima şi cea mai consistentă şi consecventă formulare în Modernitatea Timpurie (c. 1550 – 1750) iar ceea ce este interesant e că Nicăpetre le abordează apelând la forme (Faunul, Nimfa, recuzita „all’antica”, formula compoziţională a triumfului) şi soluţii stilistice aparținând aceleiaşi perioade, forme şi soluţii provenind mai cu seamă din sfera „anticlasică”, în speță din arta manieriştilor italieni şi din cea a lui Giambattista Tiepolo. Prelegerea va căuta să argumenteze că, în cazul lui Nicăpetre, preocupările în direcţia acestor teme au premers formelor, dar că, odată adoptate (în preajma anului 1971), formele Modernităţii Timpurii au contribuit să clarifice traiectoriile cercetării artistice şi să stabilizeze temele. Este posibil ca Nicăpetre să fi „descoperit” motivul raptului amoros prin intermediul lui Picasso, dar l-a adâncit şi l-a transfigurat – l-a făcut „al său” – prin revenirea continuă la exemplul lui Tiepolo. Principala ipoteză de lucru pe care „Artist și Faun…” va încerca să o avanseze este că o investigație sistematică a prezenței și ponderii acestor teme și forme ale Modernității Timpurii în cuprinsul întregii opere de maturitate a lui Nicăpetre poate oferi elementele pentru o mai precisă evaluare a ceea ce a fost numit, de către unii comentatori, „barochismul” său și poate contribui la izolarea, înăuntrul „genului proxim” al sculpturii românești post-brâncușiene, a acelei „diferențe specifice” care îi particularizează poetica – Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf.

„Gh. Naum – anii de ucenicie”, prelegere la Centrul Cultural „Nicăpetre”

*Gravorul, pictorul brailean este evocat sambătă, 14 mai 2016, de la ora 11.30 de muzeograf Alina Mircea in intalnirea derulata – ca şi multe altele, sub genericul „Aer. Apă. Artă” 

 

„Un caz ciudat de marginalitate: Mimi Şaraga Maxy”, prelegere la Sectia Arta a Muzeul Brailei

*La Centrul Cultural Nicăpetre, sâmbătă, 28 noiembrie 2015, ora 11.30 * Sustine tema ca de obicei, Alina Mircea – muzeograf

Iubitorii artei sunt invitati sâmbătă, 28 noiembrie 2015, de la ora 11.30 la Centrul Cultural Nicăpetre pentru ultima întâlnire din acest an sub genericul „Aer. Apă. Artă.” oferită impătimitilor de artă de Alina Ruxandra Mircea – muzeograf. De aceasta data, prietena noastră aduce în atenţie opera pictoriţei şi graficienei Mimi Şaraga Maxy (1923 – 2006). Celelalte ne-au (re)adus in atentie artisti – ex. Emilia Dumitrescu (1921 – 2005), Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939), colectionari – Paul Bălcănescu (1910–1965) si nu numai. afis Mimi Saraga Maxy

***

Totul – circumstanţele speciale în care s-a format şi a debutat, alcătuirea firii ei, avantajele şi dezavantajele pe care statutul ei social i le-au adus (a fost soţia lui Max Herman Maxy, diriguitor al artelor sub regimul comunist şi apropiat al nomenclaturii) –, totul a contribuit, încă de la început, să singularizeze traseul acestei artiste şi să facă din cariera ei un „caz” (mai) greu asimilabil cursului principal al dezvoltării artei româneşti de după 1945. Comparativ vorbind, Mimi Şaraga Maxy a avut, în fiecare etapă a activităţii ei, o poziţie particulară, contrastantă, un fel de a se situa în rândul celor puţini.

La începutul anilor ’50, când angajamentul politic – cvasi-unanim, de altfel, chiar dacă ipocrit – al artiştilor se traducea arareori în realizare formală, rămânând mai degrabă la un nivel declarativ, Mimi Şaraga Maxy s-a numărat printre foarte puţinii artişti care au făcut, din convingere şi cu entuziasm, pictură realist socialistă autentică în spirit şi în formă, lipsită aproape de orice cosmetizare modernistă, reuşind chiar să dea o operă canonică a realismului socialist românesc. După consumarea, rapidă şi intensă, a episodului realist socialist şi în timp ce lumea artistică autohtonă începea, după ce rezistase iniţial, să se lase pătrunsă şi modelată de poncifurile şi aşteptările regimului, pentru Mimi Şaraga Maxy a urmat dezmeticirea. Anii ’60 au însemnat, în cariera ei, o încercare de recuperare a experienţelor moderniste post-belice: ale lui Picasso întâi, ulterior ale expresionismului abstract. Această încercare vădită de sincronizare s-a petrecut într-un context local mai degrabă conservator, de multe ori folclorizant, în care eforturile recuperatoare erau, nu fără participarea abilă şi interesată a Partidului, orientate aproape exclusiv către tradiţie. Mai târziu, în anii ’70 şi ’80, perioada în care terminologia de sorginte structuralistă, metaforele cibernetice, scientismul şi (atât cât o îngăduiau condiţiile) tehnologismul dominau discursul artistic românesc, Mimi Şaraga Maxy alege să facă o artă foarte personală, cu îndârjire subiectivă, necomplezentă, liberă de ideologie, evoluând către un expresionism sui generis, greu încadrabil. 

            Mereu în contratimp cu atitudinile şi practicile dominante ale mediului în care a evoluat, Mimi Şaraga Maxy se înfăţişează, spuneam, ca un „caz” – mai mult, un caz curios, „ciudat”, pentru că, deşi aflată în imediata proximitate a aparatului politic, a fost, totuşi, consecvent după 1960, marginalizată şi privită cu reticenţă. După 1982, anul în care părăseşte definitiv România, lucrările ei dispar complet din circuitul public. Opera ei a fost şi rămâne, deocamdată, puţin cunoscută, puţin expusă şi încă şi mai puţin comentată. Ceea ce contribuie la „ciudăţenia” şi deci şi la interesul cazului ei e aceea că, deşi situată în afara mizelor care au animat scena artistică autohtonă în comunism, opera lui Mimi Şaraga Maxy constituie, totuşi – cel puţin pe un segment al ei – una dintre puţinele punţi de legătură cu mişcarea de avangardă europeană (interbelică românească şi post-belică occidentală) şi prin aceasta poate oferi, desigur fragmentar şi imperfect, o idee asupra modului în care arta românească de după război ar fi putut să evolueze în condiţii de mai mică servitute.

Alina Ruxandra Mircea – muzeograf

Despre peisajul urban şi industrial în grafica românească a anilor 1960 şi 1970

* Prelegere la Muzeul Brailei „Carol I’, la Galeria de artă „Naum”, cu Alina Mircea – muzeograf * Sâmbătă, 25 iulie 2015, de la ora 11.30 in ciclul „Aer. Apă. Artă”

afis prelegere, 25 iul 2015 Muzeu        Sâmbătă, 25 iulie 2015, de la ora 11.30 are loc în spaţiul Galeriei „Gheorghe Naum” (parte a Secţiei de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I’) a de-a treia prelegere „Aer. Apă. Artă” a acestui an.

Subiectul abordat va fi „Strategiile de reprezentare a peisajului urban şi industrial în grafica românească a anilor 1960 şi 1970”. Prelegerea va dezvolta nucleele tematice ale expoziţiei „Chipul nou al oraşului. Descriptiv, apologetic şi alegoric în reprezentarea peisajului urban în anii «construcţiei socialiste»” (detalii despre expoziţie la https://brailachirei.wordpress.com/2015/07/20/expozitie-chipul-nou-al-orasului-la-galeria-naum/). Prezintă Alina-Ruxandra Mircea, muzeograf la Secţia de Artă a institutiei muzeale brăilene. 

         N.red. (Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei)  Prelegerea are loc in ambianţa lucrărilor din expoziţie, una care permite o adevarată călătorie in timp facilitata şi de actualitatea urbană care nu ne desparte foarte mult de acest realism socialist prezent incă in blocurile de locuinţe construite in acei ani de comunism pe care multi adulţi il acceptă ca fiind „suportabil’ din varii motive, regăsit şi in simetria uneori deranjantă a unor aspecte de urbanism lipsite de strălucirea dată de activitatea unor specialisti de marcă ai domeniului. Intre noi fie vorba, oraşele noastre chiar au nevoie urgentă de activitatea unor specialişti in urbanism şi mai ales in estetica urbană, altfel nu vom ieşi prea curând şi Era Urâtului pe care a cultivat-o cu mare succes comunismul.  

Ecouri ale noii obiectivităţi in grafica lui Gheorghe Naum, prelegere la Centrul Nicăpetre

* Cu muzeograf Alina Ruxandra Mircea, despre perioada 1932 – 1937 din creaţia celui mai important artist brăilean din prima jumătate a secolului XX * Sambătă, 25 aprilie 2015, de la ora 11.30

 

Sub genericul „Privirea distantă/ Privirea moralizatoare: ecouri ale noii obiectivităţi in pictura si grafica lui Gheorghe Naum”, muzeograful Alina Ruxandra Mircea susţine sâmbătă, 25 aprilie 2015, a doua întâlnire  din 2015 (prima a fost despre ultima parte a creaţiei lui Nicolae Grigorescu – detalii la https://brailachirei.wordpress.com/2015/02/26/prelegere-despre-ultimul-grigorescu-la-muzeul-brailei-carol-i/) cu publicul din seria „Aer. Apă. Artă.” programată la Centrul Cultural Nicăpetre (str. Belvedere nr. 1) – parte din secţia de Artă a instituţiei muzeale. De asemenea, prezentarea va fructifica un material vizual în bună parte inedit, provenind din recenta donaţie făcută Muzeului Brăilei „Carol I” de către doamna Georgeta Naum – nora artistului. afis Naum

Invitaţia pe care ne-o face tânăra specialistă in artă este sugestivă si greu de trecut cu vederea de pasionatii genului, dar si de cei care doresc să-si desăvarsească si implinească bagajul de cunostinţe. Iat-o mai jos, asa cum a transmis-o:

An de an, în luna aprilie, Secţia Artă a Muzeului Brăilei îl sărbătoreşte pe GHEORGHE NAUM (1907–1968), cel mai important artist brăilean din prima jumătate a secolului al XX-lea. Corespunzând (şi fiind, până la un punct, un răspuns dat) unei perioade de criză – morală, materială, a reperelor de tot felul – arta Noii Obiectivităţi (c. 1923–1939) se caracterizează, în primul rând, printr-un anumit regim scopic. Privirea „neo-obiectivistă” este o privire absolută, sobră şi a-pathică, din care iluziile şi orice relativism au fost evacuate, care-şi cuprinde obiectul fără menajamente şi fără rest. Devenite minuscule sub privirea atotcuprinzătoare a pictorului, ca piesele pe o tablă de şah, lucrurile sunt descoperite „aşa-cum-sunt” (iar acest „aşa-cum-sunt” asumă un sens moralizator), în integralitatea şi, concomitent, în micimea lor, ca la o judecată în faţa eternităţii. O anumită insistenţă în privinţa compoziţiei (adesea „à vol d’oiseau”, peste care o privire detaşată pluteşte nestingherit), preocuparea pentru definirea precisă a formelor, volumele rectilinii, pe care culoarea capătă reflexe metalice, pe de o parte, ocurenţa unei iconografii specifice (clovni, arlechini, scene de bal mascat, peisaje de periferie şi scene de bordel), pe de altă parte, semnalează tot atâtea puncte de contact cu fenomenul internaţional. Estetica Noii Obiectivităţi este deosebit de clar exprimată în peisajele urbane şi industriale şi în grafica anilor 1932–1933, precum şi în unele compoziţii din 1935 („Amuzamentul Clownului” este un exemplu eclatant în acest sens), devenind din ce în ce mai „impură” stilistic către 1937, anul în care Naum se lasă din nou contaminat de maniera lui Ion Theodorescu-Sion. Prelegerea de sâmbătă va încerca să situeze această etapă din creaţia lui Gheorghe Naum în contextul cultural şi artistic mai amplu, românesc şi internaţional. Vor fi discutate acele particularităţi care o individualizează în raport cu realismul clasicizant dominant în pictura românească a anilor 1920 şi 1930, precum şi congruenţele între preocupările lui Naum din anii 1930 şi diversele formule stilistice contemporane redevabile esteticii Noii Obiectivităţi (Verismul german, „Il Novecento Italiano”, „Le rappel à l’ordre”, Regionalismul american).

            N.aut. Alina Ruxandra Mircea a mai sustinut o prezentare despre Gh. Naum (numele său a fost dat galeriei de artă din incinta muzeului) pe care Gabriel Stoica a filmat-o integral la vremea respectivă (26 aprilie 2014); se află la dispozitia celor interesati si poate fi vizionată pe canalul You Tube

* * *

autoportret Gh Naum           Pictorul şi gravorul Gheorghe Naum (17 aprilie 1907 – 15 mai 1968) s-a născut în Brăiliţa. La data aniversării nasterii, pe pagina Facebook a Sectiei de Artă a Muzeului Brăilei „Carol I” a fost postat autoportretul din 4 iunie 1929, artistul avea atunci 22 ani, care „ne prezintă un desenator matur, pe deplin stăpân pe resursele şi pe mijloacele sale. Siguranţa desenului, frontalitatea netă, concentrarea pe elementele esenţiale ale fizionomiei – conjugate cu un stil simplu, clar, lipsit de artificii – ţin de o anumită preferinţă, curentă în epocă, pentru onestitatea exprimării şi francheţea reprezentării. Dezvăluindu-se fără înconjur, artistul îl provoacă, în acelaşi timp, pe privitor să-i întâlnească şi să-i susţină privirea„, precizează specialiştii muzeografi.

Prelegere despre „ultimul Grigorescu”, la Muzeul Brailei „Carol I”

* Sâmbătă, 28 februarie, ora 11.30, la Centrul Cultural Nicăpetre * Cu Alina Mircea

Seria de întâlniri cu publicul desfăşurată sub genericul „Aer. Apă. Artă” debutează anul acesta cu o prelegere dedicată „ultimului Grigorescu”. Astfel, sâmbătă – 28 februarie 2015 – de la ora 11.30, la Centrul Cultural Nicăpetre are loc o discuţie despre aşa-numita „perioadă albă” din creaţia celui mai iubit pictor român.

ultimul Grigorescu         O introducere in interesanta şi atractiva prezentare (n.aut. Garantat! După celelalte intâlniri, sub acelaşi generic, cu Alina Ruxandra Mircea, stiu sigur ca aşa va fi!) ne oferă gazda evenimentului – muzeograf Alina Mircea:

Fluidă, eterică, aproape monocromă, pictura „perioadei albe” (desemnând, după unii comentatori, producţia ultimilor 15-20 ani de viaţă, după alţii, pe cea a ultimilor 7) este, de mai bine de un secol, o adevărată piatră de poticnire pentru judecata critică. „Nu după ultimele sale tablouri trebuie judecată întreaga operă a maestrului”, se grăbea să precizeze, cu o oarecare îngrijorare, Alexandru Tzigara-Samurcaş încă din 1907, imediat după moartea pictorului. În 1937, în preziua centenarului Grigorescu – aşadar, la vremea primului bilanţ – Prof. George Oprescu întărea, cu întreaga-i autoritate, opinia potrivit căreia ultimii ani de activitate, copleşiţi de obligaţiile pe care le aduce succesul, nu dăduseră la iveală decât „o pictură facilă, fără consistenţă, ultimele note ale unui cântec fericit”. Judecata contrară nu a fost nici ea mai puţin vehementă: încă din anii ’20, un Francisc Şirato scria că „perioada albă” este nu doar momentul de fericită sinteză din creaţia pictorului ci, mai mult chiar, „un punct culminant în arta românească”.

              O atât de categorică polarizare a conştiinţei critice semnalează prin ea însăşi un mănunchi de probleme, ce ţin atât de pictură ca atare, cât şi de istoria receptării, şi ridică, fireşte, o serie de întrebări.

                A fost Grigorescu, în anii din urmă, victima propriului succes? Să nu mai fi ştiut el să reziste asaltului de comenzi venite din partea unui public puţin avizat, dar avid să posede cât mai multe dintre pânzele care au făcut faima pictorului devenit „la modă”? Se datorează „maniera albă”, aşa cum s-a spus în epocă, unei epuizări a talentului, provocate ori cel puţin favorizate de mulţimea comenzilor şi de progresiva deteriorare a vederii? Ori este, dimpotrivă, nu rezultatul oboselii, ci al unui original efort de sinteză şi chiar de înnoire a mijloacelor de expresie, un răspuns cu totul personal la dezvoltările picturii moderniste din preajma lui 1900? Va fi fructificat ea, aşa cum s-a avansat recent, un filon simbolist, japonizant?

             Pornind de la aceste întrebări, prelegerea de sâmbătă va încerca o definire mai nuanţată a mult-dezbătutei „perioade albe”. Bazată pe examinarea unei părţi însemnate a picturii grigoresciene dintre 1885 şi 1907, discuţia în jurul „ultimului Grigorescu” speră să releve un creator mai complex şi o producţie mai puţin omogenă şi mai puţin previzibilă decât ar putea părea la prima vedere.

Povesti despre icoane pe sticla, la Muzeul Brailei

* Prelegerea Alinei Ruxandra Mircea va fi, de aceasta data, despre colectia Emilia Dumitrescu – regretata artista plastica lasand municipalitatii prin testament  tablouri, icoane si mobilier * Sambata, 26 iulie 2014, ora 11.30

semnal, Icoane pe sticla din colectia Emilia Dumitrescu            A cincea întâlnire cu publicul la Muzeul Brailei, in seria sub genericul „Aer.Apă.Artă”, are loc sâmbătă, 26 iulie, ora 11.30, la Centrul Cultural Nicăpetre şi este dedicată memoriei celui mai important artist brăilean din a doua jumătate a secolului al XX-lea: pictoriţa şi graficiana Emilia Dumitrescu (1921–2005).

Alina-Ruxandra Mircea, muzeograful care face de fiecare data oficiile de prezentator, ne spune despre ce va fi vorba: „Prelegerea de luna aceasta se concentrează asupra unui segment mic, dar deosebit de valoros, din donaţia făcută de artistă Primăriei oraşului Brăila în anul 2000 – anume, colecţia de icoane pe sticlă. Totodată, prelegerea este un pandant al expoziţiei „Note de drum din Vrancea şi Maramureş” (deschise la Galeria <Gheorghe Naum> începând cu 24 iulie) şi este menită să întregească informaţiile despre preocupările care au ghidat activitatea Emiliei Dumitrescu în decursul deceniului al VII-lea. Colecţia de icoane pe sticlă a fost constituită, cel mai probabil, între 1961 şi 1967, în timpul călătoriilor de documentare întreprinse de artistă în Maramureş, şi cuprinde 13 piese. Dintre acestea, una aparţine centrului de pictură pe sticlă din Sandl, Austria Superioară, celelalte provenind din ateliere nord-transilvănene aflate în zona de iradiere a vestitului centru de la Nicula. Cu excepţia unei replici databile în anii ’60 ai secolului trecut, toate icoanele aparţin celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Achiziţionate în primul rând pentru frumuseţea lor, icoanele pe sticlă din colecţia „Emilia Dumitrescu” nu sunt doar piese de o certă valoare artistică, ci şi bogate surse de informaţie privind istoria culturală, socială şi religioasă a spaţiului catolic germanofon şi a celui transilvănean între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Alături de expoziţia <Note de drum din Vrancea şi Maramureş>pe care o completează, prelegerea de sâmbătă îşi propune să contureze o imagine mai cuprinzătoare despre dimensiunea, diversitatea şi semnificaţia darului pe care Emilia Dumitrescu a înţeles să-l ofere oraşului său natal”.

n.aut (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chhirei) Data trecuta (album foto la  https://www.facebook.com/media/set/?set=a.678553012237291.1073741999.196618800430717&type=3), Alina s-a pregatit cu munitie si ne-a prezentat o adevarata istorie a portelanului in Europa secolelor XVI – XX cand manufacturi devenite celebre (Staffordshire, Sevres, Royal Crown Derby etc) incercau sa copieze si chiar sa adapteze retete de portelan si motive specifice asiatice.  Pornind de la obiectele din colectia  muzeala donata de Paul Bălcănescu (1910–1965) – din pacate, acestea necesita operatiuni de restaurare si nu pot fi, cel putin deocamdata,  prezentate publicului, Alina Ruxandra a adus in fata publicului si o serie de elemente caracteristice stilurilor japoneze care au facut din portelan o arta, oferind obiectelor din acest material, la inceput cu o reteta necunoscuta europenilor, o aura de mister care le-a facut foarte cautate; este adevarat si ca ele sunt extrem de atragatoare!

 

Dialog artistic la Muzeul Brailei: despre ceramica si portelan

* Muzeograful Alina Ruxandra Mircea va sustine, la Centrul Cultural Nicapetre, o prelegere despre piesele de ceramică şi porţelan din donatia colecţionarul brăilean Paul Bălcănescu

afis Muzeul sectia Arta                   Seria de întâlniri cu publicul desfăşurată la Muzeul Brailei sub genericul „AER.APĂ.ARTĂ”. continuă sâmbătă, 28 iunie, ora 11.30, la Centrul Cultural Nicăpetre (face parte din sectia Arta a Muzeului), cu o prelegere despre piesele de ceramică şi porţelan donate de colecţionarul brăilean Paul Bălcănescu (1910–1965). Ca si la intalnirile precedente (despre Ion Theodorescu-Sion, amanunte la http://brailachirei.wordpress.com/2014/03/30/ion-theodorescu-sion-in-parcurs-muzeal-si-nu-numai/, despre Gheorghe Naum, amanunte la http://brailachirei.wordpress.com/2014/04/27/pictorul-gheorghe-naum-prezentat-publicului-la-muzeul-brailei/), povestea/ lectie va fi sustinuta de tanara Alina Ruxandra Mircea – muzeograf.

De aceasta data tema este o colectie si un colectionar – tot brailean, la fel ca si artistii prezentanti anterior, iar materialul de prezentare are un farmec special pentru ca arta modelarii in ceramica si portelan este una care nu se afla la indemana oricui. Pentru acestea e nevoie de inca o abilitate, in afara talentului artistic, anume de stapanirea.. focului. Dar despre aceste amanunte vom afla daca venim la intalnirea programata!

Parte a unui ansamblu mai vast, ce numără nu mai puţin de 987 de obiecte, colecţia de ceramică şi porţelan donată de Paul Bălcănescu şi aflată, din 1965, în patrimoniul Secţiei de Artă a Muzeului Brăilei conţine 29 de piese de artă decorativă şi aplicată europeană şi extrem-orientală databile în intervalul de timp cuprins, cu aproximaţie, între 1830 şi 1940. Chiar dacă relativ restrânsă numeric, colecţia este îndeajuns de variată şi de reprezentativă pentru a permite o privire cuprinzătoare asupra principalelor căi de schimb comercial, stilistic şi cultural care au modelat gusturile, imaginaţia şi interesele societăţii apusene de-a lungul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale celui de-al XX-lea.

                    Convins de valoarea estetică şi documentară a pieselor din colecţia sa, Paul Bălcănescu şi-a exprimat, la un moment dat, speranţa că acestea vor prilejui şi pe mai departe „o lecţie practică de istorie şi artă aplicată, cercetată cu interes şi multă plăcere”. La aproape o jumătate de veac de la constituirea actului de donaţie, prelegerea de sâmbătă vine să răspundă, o dată mai mult, intenţiei generoase a colecţionarului. 

                    Paul Bălcănescu s-a născut la Brăila, în 1910. După absolvirea, în 1928, a Liceului „Nicolae Bălcescu”, a urmat cursurile Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1935. A profesat apoi în oraşul natal, la Farmacia Pantell, la Drogheria Popescu, la Spitalul nr. 1 şi, în ultimii ani de viaţă, la Spitalul T.B.C. Pasionat încă din studenţie de istorie şi arheologie, apoi şi de obiecte de artă, Paul Bălcănescu a reuşit, în timp şi cu preţul multor eforturi materiale, să asambleze o colecţie din ce în ce mai numeroasă şi mai diversă de antichităţi şi artă decorativă şi aplicată. Numele său, asociat astăzi celei mai ample şi mai semnificative colecţii de acest fel constituite la Brăila, rămâne unul de referinţă pentru istoria culturală locală„, ne prezinta Alina Ruxandra Mircea cateva date in speranta ca vom dori sa aflam mult mai mult.