Salon internaţional de caricatură 2019, ediţia XIV la Brăila

*Premiere şi vernisaj la Galeriile de Artă Brăila în 27 septembrie, de la ora 17.00

     A XIV-a ediţii a Salonului internaţional de caricatură are loc la Brăila, premierea şi vernisajul expoziţiei cu lucrările lauareate şi altele, la fel de expresive, având loc vineri – 27 septembrie 2019 de la ora 17.13 – în Galeriile de Artă (Piaţa Traian nr. 2). Intrarea la eveniment este liberă.
Tema ediţiei este „Râsul (caricaturi la care se râde)”. Juriul salonului este format din Tudor Octavian, Mihai Boacă, Doru Axinte, Leonte Năstase, Costel Pătrăşcan.

Organizatorii manifestării sunt Consiliul Județean Brăila prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (Centrul de Creaţie) Brăila.

Concursul naţional de artă „Imaginile lui Enescu”, la premiere

*Luni, 16 septembrie 2019, de la ora 19.00 vernisaj şi festivitate de premiere la Biblioteca Naţională a României * Juriul final care a desemnat finaliştii a fost unul muzical

    Prima ediţie a Concursului naţional de artă „Imaginile lui Enescu” (https://www.festivalenescu.ro/imaginile-lui-enescu/), program asociat Festivalului Internaţional „George Enescu”, se finalizează luni, 16 septembrie 2019, de la ora 19.00 în Biblioteca Națională – sălile Papirus, Pergament și Scriptorium – unde are loc vernisajul expoziției și decernarea premiilor (marele premiu – 1000 euro, câte 500 euro pentru premiile I). Un număr de 180 artişti vizuali români (dintre care 131 la secţiunea Artişti consacraţi) au răspuns invitaţiei, fiind selectate 30 de lucrări în care au fost transpuse în limbaj plastic şase compoziţii enesciene: „Impresii din Copilărie”, „Vox Maris”, „Suita Nr. 2 pentru pian”, „Săteasca”, „Şapte Cântece”, „Suita Nr. 3 pentru pian”. Ultima dintre ele, Suita nr. 3 pentru pian – Pieces Impromptues op. 18 a inspirat mai mulți câștigători: pe cel al Marelui Premiu și pe cei ai Premiului întâi la categoria Artiști consacrați, la secțiunea Pictură și la cea de Grafică.

 Palmares ediţia I

„Suita nr. 3 pentru pian” de Adriana Pop

graficiana Adriana Pop din Cluj-Napoca – Marele Premiu cu lucrarea „Suita nr. 3 pentru pian”

secţiunea Pictură 

„Suita nr. 3 pentru pian” de Traian Ţamuris

categoria Artiști consacrați  Traian Ţamuris din Brăila – premiul I

categoria Tinere talente Costel Chițimuș din Cluj-Napoca – premiul I cu lucrarea „Vox Maris”

„Vox Maris” de Costel Chiţimuş

secțiunea Grafică

categoria Artiști consacrați Margareta Udrescu din București – premiul I

categoria Tinere talente Andrei Răzvan Neciu din Timișoara – premiul I cu lucrarea ”Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.

Lucrările au fost, în primă fază, selectate de o comisie formată din prof. univ. dr. Vică Adorian de la FAD – UVT Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea de la UNArte Bucureşti, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu de la UAD Cluj-Napoca, lector univ. dr. Olimpia Bera de la UAD Cluj-Napoca, lector univ. dr. Ioan Gherman de la FAD – UVT Timișoara. În final, notarea a fost realizată de un juriu format din violonistul Remus Azoiței – profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeșelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Cristian Lupeș – dirijor și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naționale, pianistul Josu de Solaun și Alexandru Tomescu – solist concertist al Orchestrei Naționale Radio.

Cei 30 de finalişti sunt Beatrice Anghelache (București), Ionuț Theodor Barbu (București), Florin Bârză (București), Natalia Veronica Bica (Timișoara), Marijana Biţulescu (București), Otilia Măndescu Canavra (București), Violeta Carp (București), Costel Chițimuș (Cluj-Napoca), Ionuț-Bogdan Craiu (București), Krisztina Struguraș-Fazakas (Cluj-Napoca), Botond Gagyi (Cluj-Napoca), Cornelia Gherlan (București), Mihai Guleș (Cluj-Napoca), Robert Lorincz (Cluj-Napoca), Laurențiu Midvichi (București), Marcel Muntean (Cluj-Napoca), Andrei Răzvan Neciu (Timișoara), Lisandru Neamțu (București), Laura Niculescu (București), Diana Morar Oancea (Bistrița), Adriana Pop (Cluj-Napoca), Camelia Rusu Sadovei (Suceava), Otilia Gruneantu Scriuba (Toronto, Canada), Mădălina Stan (Hunedoara), Teodor Ștefan (București), Diana Tăicuțu (Focșani), Traian Tamuris (Brăila), Margareta Irina Udrescu (București), Beti Vervega (București), Florentina Voichi (București).

Concursul național de artă ”Imaginile lui Enescu” este un parteneriat între organizatorul Festivalului Internațional ”George Enescu” (Artexim) și Primăria municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte. Parteneri sunt Uniunea Artiștilor Plastici, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Artă și Design din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.

Ziua Dunării 2019, sărbătorită în avans la Brăila

*În 20 iunie – Ziua Dunării a fost stabilită pe 29 iunie – au loc evenimente în organizarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila cu partener Administraţia Parcului Natural Balta Mică, sub egida Ministerului Mediului  

Agenţia Naţională Apele Romane – Administratia Bazinală de Apă Buzău Ialomiţa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila este principalul organizator al Zilei Dunării (care se serbează anual la 29 iunie, a fost stabilită după Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea care a avut loc în 29 iunie 1994, la Sofia), ediţia 2019 la Brăila cu partener Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, sub egida Ministerului Mediului (http://www.mmediu.ro). Manifestarea va avea loc în avans, în data de 20 iunie 2019.

  În prezenţa membrilor comitetului de bazin Buzău Ialomiţa are loc şedinţa Comitetului de bazin la Hotel Belvedere, în sala de conferinţe. Aici vor fi prezentate mesaje oficiale dedicate Zilei Dunării şi “Planul de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare în spaţiul hidrografic Buzău – Ialomiţa“, plan actualizat 2019 ce va trebui avizat.

    Cei prezenţi la eveniment vor fi invitaţi să viziteze un stand al echipamentelor din dotarea Centrelor de intervenţie rapidă Watman. Apoi vor participa, la Centrul de informare şi vizitare (navă-ponton muzeu amplasată la malul Dunării, realizată în proiectul „Restaurarea Complexului de ecosisteme acvatice şi terestre din ostrovul Fundu Mare – Balta Mică a Brăilei – sit Ramsar 1074” derulat din mai 2015 până în 2017 cu fonduri norvegiene prin EEA Grants şi cu sprijin de la Ministerul Mediului din România; un album foto referitor la acest ponton muzeu găsiţi la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1405603592865559 ) al Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei (APNBM pagină Facebook la https://www.facebook.com/parcbmb/), la premierea elevilor implicaţi în activităţi dedicate Zilei Dunării. Tot va putea fi vizitată expoziţiile tematice amenajate în centru (pe pontonul muzeu). Finalul manifestării va fi o plimbare cu vasul pe bătrânul fluviu. Foto cu pontonul muzeu, respectiv Centrul de informare şi vizitare APBMB.

** * Pentru programul de serbare a Zilei Dunării 2019, elevii brăileni au fost provocaţi să deseneze pe tema “Să spunem NU plasticului în Dunăre” (N. red. O temă de actualitate date fiind coordonatele realităţii când mii de vietăţi, poate mult mai multe, mor din cauza prezenţei plasticului; de altfel, o Directivă Europeană a impus interzicerea progresivă a producerii obiectelor de uz curent din materiale plastice nereciclabile: în ultimul timp, la câteva evenimente cultural-artistice din România – la Sibiu s-a întâmplat asta, pentru că Primăria are un proiect în acest sens şi a oferit finanţare – au fost interzise cu desăvârşire materiale de plastic de acest fel, fiind folosite numai pahare, farfurii, tacâmuri din materiale biodegradabile), iar lucrările lor fac obiectul unei expoziţii la Centrul de informare şi vizitare al Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei. O altă activitate în programul zilei este lecţia de biologie sub genericul “Apa şi dependenţa noastră de plastic” care se va defăşura tot în Centrul de informare şi vizitare, la fel ca şi “Locuitorii acvatici ai Dunării” – altă temă din lecţia de biologie destinată copiilor. Cu determinarul şi microscopul, elevii vor putea identifica principalele grupe de macronevertebrate. Tot la microscop, copiii vor putea urmări “Organismele dintr-o picătură de apă” (n.aut. Şi sper ca micuţii să nu devină refractari la actul… de a bea apă după această ultimă activitate!)

„Doi pe un balansoar”, spectacol nou la Brăila

*La Teatrul „Maria Filotti”, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand * Avanpremiera în 7 mai 2019

O perioadă prolifică pentru Teatrul „Maria Filotti” din Brăila şi publicul său. Lucrate aproape simultan, două premiere văd luminile rampei: „True West” de Sam Shepard (https://brailachirei.wordpress.com/2019/04/28/true-west-o-noua-premiera-marca-vlad-cristache-la-braila/) şi „Doi pe un balansoar”

William Gibson

(publicul brăilean a mai vizionat spectacolul, demult…).  Ultima provocare este un spectacol în direcţia de scenă a binecunoscutului Victor Ioan Frunză, cu scenografia semnată Adriana Grand – artist plastic şi scenograf, cu doi actori apreciaţi de iubitorii Thaliei – Corina Moise şi Alin Florea (din echipa TMF) şi care va putea fi vizionat la sala Studio „Bujor Macrin”. Foto, preluare de pe Wikipedia, cu scriitorul americano-canadian William Gibson născut în 17 martie 1948, autorul textului-scenariu.

Avanpremiera spectacolului „Doi pe un balansoar” este programată marţi – 7 mai 2019, de la ora 19.00. Invitaţia managerului Lucian Sabados exte suficient de explicită: „O poveste de iubire – în distribuţie fiind doi redutabili actori, Corina Moise şi Alin Florea, care oferă, ca de fiecare dată, o demonstrație teatrală de mare intensitate , emoție și performanță actoricească – o complicată relație de dragoste dintre un avocat și o dansatoare, într-un New York imposibil. O femeie care atrage ca un magnet bărbați nepotriviți, escroci sentimentali, cinici, victima perfectă, cea care rămâne deobicei singură, nefericită, fără de noroc și care într-o zi cunoaște un bărbat, primul din viața ei, care nu vrea să profite de ea, cel care o transformă dintr-o persoană singuratică, plină de complexe, într-o femeie mândră de frumusețea ei. Însă acea zi minunată trece, dispare, odată cu cel care o iubise cu adevărat. <Doi pe un balansoar>, prin premiera sa new-yorkeză din 1957 a reprezentat debutul propriu-zis al autorului în teatru. După 1957 piesa face o strălucită carieră internațională. Roluri memorabile au fost create pe scenă, cel feminin de Anne Bancroft, Shirley MacLaine, Annie Girardeau, cel masculin de Robert Mitchum, Peter French, Henri Fonda, Jean Marais, Marcello Mastroiani de-a lungul anilor, în montări de excepție precum cele ale lui Peter Brook, Luchino Visconti, Miklos Gabor ș.a. La noi în ţară, istoria spectacologiei românesti evidenţiază ca memorabil spectacolul Teatrului Mic din Bucuresti, de la începutul anilor 1970, cu o lectură exemplara a marelui regizor Radu Penciulescu, avându-i în distribuţie pe nimeni altţi decât Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc. Acum valorosul nostru coleg, Victor Ioan Frunză ne (şi va) propune o lectură proprie, rodul unei experienţe de teatru şi de viaţă cu totul deosebite. Consider un adevărat privilegiu darul colegului nostru, al minunatei scenografe şi al colegilor actori. Şi o şansă pentru o Brăilă culturală de a promova texte, autori şi realizatori de o valoare incontestabilă. Numai cu un program repertorial valoros si stimulativ poti” provoca” trupa si publicul, prin marea performanta! Acest mare eveniment teatral, chiar dacă este programat intr-o zi de marţi se cuvine a fi onorat de publicul brăilean, asa cum îl ştim noi, cei de pe scenă, un public entuziast, exigent, mândru, care ştie să îşi preţuiască valorile şi să le sprijine prin prezenţa sa„.

Grădiniţa PP nr. 2 Brăila, din nou „şcoală europeană”

*Este a doua oară când unitatea de învăţământ primeşte titlul * Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Bucureşti, în 24 mai 2018

 

Competiția națională ”Școala Europeană”, ajunsă la ediţia a XV-a, s-a finalizat joi, 24 mai 2018, la Palatul Parlamentului, în sala ”Nicolae Iorga” cu festivitatea de premiere. Competiţia este organizată de Ministerul Educației Naționale şi este recunoscută de instituțiile europene ca un exemplu de bună practică la nivel european, unitățile de învățământ românești arătând că promovează tradițiile naționale dar și valorile europene, că derulează proiecte europene de parteneriat între școli și alte intituții ale Uniunii Europene, că implementează un management coerent și performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene. Certificatul și titlul de ”Școală Europeană” are o valabilitate de trei ani, după care școala respectivă trebuie să reintre în concurs pentru reconfirmarea titlului. La ediţia 2018 „Şcoală europeană” au participat 112 unități de învățământ din 39 de județe și din Bucureşti rezultate_scoala_europeana2018 (click pe documentul în format PDF pentru detalii).

Grădinița cu Program Prelungit (PP) nr. 2 Brăila condusă de prof. Rodica Topal a reconfirmat pentru a doua oară (prima titulatură a fost primită în 2014 https://brailachirei.wordpress.com/2014/05/22/gradinita-nr-2-braila-singura-din-romania-cu-titlul-scoala-europeana-la-editia-2014/) titlul de ”Școală Europeană”.

prof. Rodica Topal – director Grădiniţa PP nr. 2

Profesor Rodica Topal – directorul Grădiniței PP nr. 2: ”Este o recunoaștere binemeritată, ținându-se cont că au participat un număr de 112 unități de învățământ din 39 de județe și capitală. Din acest număr, doar 61 de unități au căștigat acest titlu, dintre care numai două unități au fost de nivel preșcolar. Grădinița nr. 2 din Brăila s-a clasat pe poziția 29, ceea ce conferă o imagine asupra profesionalismului cadrelor didactice din această unitate și plasează Grădinița nr. 2 în topul unităților de învățământ preuniversitar cu rezultate deosebite. Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Brăila îşi desfaşoară procesul instructiv–educativ în patru unitaţi de învăţământ, una cu personalitate juridică şi trei structuri, are un efectiv total de 255 de preşcolari, 20 cadre didactice şi 14 cadre didactice auxiliare şi nedidactice. Înscrierea în competiţia naţională Şcoală Europeană şi mai ales câştigarea acestui titlu pentru a doua oara, a constituit o prioritate a organizaţiei noastre în ultimii 3-4 ani şi iată că după o activitate susţinută prin care am vizat DIMENSIUNEA EUROPEANĂ atât în formarea profesională a cadrelor didactice, cât mai ales în educarea copiilor, rezultatele nu au întârziat să se concretizeze. Pe lângă participarea la numeroase concursuri şi proiecte la nivel local, judeţean şi naţional, am derulat două proiecte Erasmus+, unul de mobilitate școlară și altul de parteneriat strategic și trei proiecte e-Twinning împreună cu alte unități de învățământ din Europa. Proiectele au contribuit la perfecţionarea profesională continuă a resursei umane şi la asigurarea unui act educaţional de calitate. Suntem foarte bucuroşi de această reuşită reînnoită şi personal vreau să mulţumesc colegelor mele care sunt cu adevărat  o sursă de iniţiere în tainele cunoaşterii pentru cei mici şi desfăşoară o activitate didactică în care sunt promovate tradițiile naționale dar și în spiritul formării valorilor europene (spirit civic, nediscriminare, întrajutorare, solidaritate, responsabilitate, toleranţă). De asemenea doresc să mulţumesc copiilor care deşi sunt mici, vin cu drag la grădiniţă şi nu în ultimul rând părinţilor şi comunităţii locale care ne susţin să oferim un mediu educaţional primitor, atractiv, stimulativ, prin  care valorizăm nevoia de joc a copiilor şi  asigurăm achiziţii importante în plan afectiv, emoţional, cognitiv pentru a forma cât mai complex personalitatea copiilor”.

     La festivitatea de premiere, delegaţia Grădiniței PP nr. 2 Brăila a fost formată din reprezentanţi ai unităţii de învăţământ – prof. Rodica Topal – director, prof. Iuliana Radu, prof. Elena Bunea, şi ai Inpectoratului Școlar Județean Brăila – prof. Daniela Petre, inspector pentru proiecte educaționale, prof. Dan Mihai Gheorghiță – inspector școar general adjunct.

N. red. La această ediţie, din Brăila este câtigătoare a titulaturii de „Şcoală europeană” şi Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”.

Ziua Greciei, serbată la Brăila şi la Centrul de informare turistică

*Duminică, 25 martie 2018 * Evenimente realizate de Primăria Brăila şi Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria”, Clubul de şah „Micul Prinţ”, Comunitatea Elenă Brăila

      Ziua Greciei – 25 martie – a fost serbată de două ori la Brăila. După amplul program (https://brailachirei.wordpress.com/2018/03/23/ziua-culturii-elene-editia-2018-la-braila/) de sâmbătă, 24 martie 2018, realizat de Muzeul Brăilei „Carol I”  în parteneriat cu membrii Comunităţii Grecilor din Brăila – preşedinte Adrian Mavrochefalos, a mai fost o manifestare, duminică, 25 martie 2018, la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (str. Edmond Nicolau nr. 4 A), manifestare coordonată de Camelia Guşatu Chiriac – director Direcţia Cultură, Învăţământ, Sport din Primăria Brăila. Acest al doilea program este organizat de Primăria Brăila în colaborare cu Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria” – preşedinte Constantin Haraga, Comunitatea Elenă şi Asociaţia sportivă Clubul de şah “Micul Prinţ” Brăila – preşedinte Iulian Preda. 

Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1737429729682942 pe pagina din reţeaua Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei.
    Practic, în sediul Centrului de informare turistică a fost amenajată o expoziţie cu fotografii ale familiilor grecești din perioada interbelică, eveniment realizat cu sprijinul Comunitătii Elene din Brăila. Tot aici, au fost premiaţi câştigătorii concursului de şah rapid Cupa „Oraşul cu Salcâmi” – eveniment desfăşurat în perioada 10 – 25 martie 2018 la iniţiativa lui Iulian Preda, în organizarea Clubului „Micul Prinţ” şi a Primăriei Brăila care a oferit cupele şi diplomele. Copiii premiaţi au fost felicitaţi şi de viceprimarul Doiniţa Ciocan.
Nu în ultimul rând, Ansamblul „Pandora” al Asociației Culturale Filo-Elene „Eleftheria” a prezentat un program artistic – dansuri tradiționale grecești.

Olimpicii şi elevii cu excelente rezultate, premiere la Brăila din fonduri publice

*Vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 16.30 la Teatrul „Maria Filotti”

  Elevii brăileni care au obţinut premii la olimpiade, excelente rezultate la evaluarea naţională (finele gimnaziului) şi competiţii şcolare de anvergură, inclusiv sportive, vor fi premiaţi vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 16.30 la Teatrul „Maria Filotti”. De asemenea, profesorii lor vor fi şi ei recompensaţi. Aşa cum s-a sugerat de la nivel naţional încă de acum câţiva ani în urmă, administraţiile locale alocă sume din buget special pentru aceste premieri. La Brăila, în Consiliul Local Municipal şi în Consiliul Judeţean s-a votat în favoarea acestor recompense băneşti, în total peste 340000 lei. Astfel, elevii premiaţi la olimpiade internaţionale primesc câte 9600 lei, profesorii lor câte 4800 lei, elevii cu premii la olimpiade naţionale sume de la 800 lei la 4800 lei şi profesorii lor sume de la 400 la 2400 lei, elevii care s-au evidenţiat – au luat media 10 – la evaluarea naţională sau bacalaureat primesc câte 3000 lei şi profesorii lor câte 1000 lei.
Judeţul Brăila, aşa cum a subliniat Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila la momentele respective, s-a situat pe primele poziţii în ţară la examenele naţionale – locul I la evaluarea naţională, ca şi în alţi ani. Foto din arhiva revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei de la festivitatea de premiere a olimpicilor din 2016, tot decembrie, tot la teatrul dramatic; pe scenă se află (cum vor fi şi acum) prof. dr. Cătălin Canciu – inspector şcolar general, Iulian Francisk Chiriac – preşedintele CJ, Marian Viorel Dragomir – primarul municipiului.

** * N.red. Excelentă ideea guvernamentală de a recompensa excelenţa… dar tot din banul public? Ştim că cei foarte buni sunt puţini… nu vor fi niciodată de ordinul sutelor premienţii şi olimpicii la nivel local, dar nu înţeleg de ce nu-i premiază mediul privat? Părinţi care au firme, medici cu cabinete particulare, bâncile şi firmele de asigurări – care fac profit (toţi fac profit, că altfel s-ar închide ori ar fi obligaţi să falimenteze… ), oameni care au nevoie de tânăra generaţie care îi va înlocui la un moment dat… Nu aşa ar fi firesc?!? Nu cred că un copil de şase-şapte, în catalog, va trage tare să devină olimpic doar pentru că o dată pe an cineva îl va premia… nu cred! Mai degrabă ar trebui să găsim metode, multe şi diverse, de a-i convinge pe elevi să înveţe şi să vrea, ei singuri, să devină elită, înţelegând că numai aşa vor avea şansa unei vieţi mai bune.

Şi mai cred ceva… că unii dintre aceşti copii premianţi vor face măcar un dar din aceşti bani primiţi, altui copil, mai puţin norocos… Cred că dintre aceşti copii excepţionali se nasc viitorii Mecena, cei care vor oferi la rândul lor premii când vor deveni adulţi… Chiar cred asta!