*Vine în 1 martie 2018 *Are programate întâlniri cu preşedintele României şi alţi înalţi oficiali
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene (CE), responsabil pentru mai buna legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, va efectua o vizită oficială la București, în data de 1 martie 2018.

Înaltul oficial european se va întâlni cu Klaus Werner Iohannis – președintele României, Călin Popescu Tăriceanu – preşedintele Senatului, dl. Liviu Dragnea – președintele Camerei Deputaților, premierul Vasilica Viorica Dăncilă.
De asemenea, prim-vicepreședintele Timmermans se va întâlni cu reprezentanți ai sistemului judiciar din România și membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. Nu în ultimul rând, înaltul oaspete va susţine joi şi o conferinţă de presă, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, în sala Nicolae Titulescu (bucureşti, str. Vasile Lascăr nr. 31).
Nota, red. Contextul politic al vizitei lui Timmermans este unul complicat, atât la nivel european – Brexitul, câştigul tot mai evident al extremelor politice etc. – cât şi în România unde partidul de la putere şi acoliţii lui încearcă, prea vizibil, să destabilizeze justiţia prin tot felul de tertipuri – de la modificări ale legilor justiţiei (unele încercări au ca scop chiar distrugerea modului în care se efectuează anchetele – cum e cazul propunerii de a nu mai putea fi folosite înregistrările video ca probe în tribunal) până la încercarea de a fi demis procurorul şef de la Direcţia Naţională Antocorupţie, Laura Codruţa Kovesi – premiată şi lăudată de o mulţime de instiţuţii internaţionale tocmai pentru lupta consistentă împotriva corupţiei. Şi mai e un subiect sensibil: un acord pe tema gazului – cu Ungaria, la care au fost participanţi din partea română doar preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi despre care românii au aflat… din presa ungară (ceee ce este o mare prostie şi o încălcare flagrantă a uzanţelor diplomatice).