Prevenţia cancerului de cap şi gât: consultaţii gratuite pentru brăileni

*În campania ”Responsabilitate pentru sănătate” iniţiată de medicul deputat Antobeta Ioniţă, parte a campaniei europene “Make Sense”, 50 de persoane vor fi incluse în programul zilei de 21 septembrie 2019 

     Brăilenii pot beneficia de consultații gratuite, pentru prevenția cancerului de cap și gât, în campania ”Responsabilitate pentru sănătate” iniţiată de medicul deputat liberal Antoneta Ioniţă (https://antonetaionita.ro). Cei care doresc să primească asistenţă în acest sens se pot programa la telefon 0742.180.410.

Programul de depistare precoce a cancerului de cap și gât ”Responsabilitate pentru sănătate” este o campanie inițiată de deputatul liberal Antoneta Ioniță (preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila) încă din 2018, iar acest nou program de screening face parte din campania europeană “Make Sense” (https://makesensecampaign.eu).

medic Antoneta Ioniţă, deputat PNL

Antoneta Ioniță derulează acest program în parteneriat cu Asociația ”Sănătate pentru Comunitate” şi îi invită pe brăilenii interesați să participe sâmbătă, 21 septembrie 2019, la Veneția Medical – Spital de recuperare și boli cronice din strada Baldovinești nr. 16, la campanie. Un număr de 50 persoane vor beneficia de consultații gratuite, acordate de medicul specialist stomatolog Mihai Moroianu, începând cu ora 10.00.

Este un demers de informare și de conștientizare cu privire la simptomele, factorii de risc și importanța diagnosticării precoce a cancerelor localizate în zona capului și gâtului, în cadrul căreia se vor acorda 50 de consultații gratuite. Brăilenii trebuie să conștientizeze că o diagnosticare la timp a acestor tipuri de  cancere ridică rata supraviețuirii până la 80-90%. Principalul nostru obiectiv, pe lângă oferirea de consultații stomatologice gratuite, este să educăm populația cu privire la factorii de risc ai acestor boli și la importanța diagnosticării în stadii incipiente”, precizează medicul Antoneta Ioniță.

În România, anual, peste 6.000 de pacienți primesc acest trist diagnostic, iar doi din trei află când boala este deja în stadiu avansat. Un simplu control stomatologic sau ORL poate ajuta la depistarea în faze incipiente și la salvarea pacienților.

Săptămâna UE a programării, in octombrie 2014

* Copii, părinți, cadre didactice, antreprenori și factori de decizie interesați de domeniul programării IT pot participa la evenimentele sau cursurile organizate în timpul Săptămânii UE a programării, în perioada 11 – 17 octombrie 2014

codeweek          Săptămânii UE a programării va avea loc în perioada 11 – 17 octombrie 2014. Toți copiii, părinții, cadrele didactice, antreprenorii și factorii de decizie din România interesați de domeniul programării IT vor putea participa la evenimentele sau cursurile organizate atunci. Inscrierile se fac si prin intermediul ambasadorului Săptămânii în România, Gabriel Dragomir – director executiv Webikon (gabriel.dragomir@webikon.com). Scopul inițiativei este de a face mai vizibilă programarea, de a demistifica competențele legate de ea și de a reuni persoanele motivate, pentru a învăța. Detalii despre manifestare se gasesc la http://codeweek.eu/

Cum se poate participa la Săptămâna UE a programării?

              Copiii, adolescenții și adulții pot participa la evenimente privind programarea; Cei care desfășoară activități de programare pot organiza ateliere în școlile locale, în diverse spații sau centre ale comunității; Cadrele didactice care desfășoară activități de programare pot preda noțiuni legate de programare, pot împărtăși altora planurile lor de lecții și pot organiza ateliere pentru colegii lor; Cadrele didactice care nu desfășoară activități de programare pot organiza seminare sau îi pot invita pe părinți ori pe elevi să își predea unii altora noțiuni legate de programare; Părinții își pot încuraja copiii să participe la un atelier de programare; Întreprinderile și organizațiile nonprofit pot găzdui ateliere de programare, pot să își pună la dispoziție personalul lor ca instructori în activități de „reinstruire”, pot organiza pentru elevi concursuri amuzante legate de programare sau pot sponsoriza evenimente privind programarea; Toți cei care participă la o activitate privind programarea pot împărtăși experiența trăită și îi pot inspira pe alții!

 * * *

                       Săptămâna UE a programării este o inițiativă a tinerilor consilieri ai comisarului Neelie Kroes –  vicepreședintă a Comisiei Europene, idee care s-a bucurat de sprijin din partea unor mișcări din domeniul programării și educației cum sunt CoderDojo și RailsGirls, dar și din partea unor companii importante din domeniul informaticii și al tehnologiei. Astfel, milioane de copii vor fi familiazarizati cu aspectele legate de programare prin oferirea unor sesiuni de inițiere în programare, prin dezvoltarea unor module de învățare și printr-o contribuție la instruirea cadrelor didactice. Companii precum Rovio (Angry Birds), Microsoft, Google, Telefonica, Liberty Global și Facebook sprijină Săptămâna UE a codificării, multe dintre acestea ca parte a angajamentului lor față de Marea coalitie pentru locurile de munca in sectorul digital (Unul dintre obiectivele inițiativei europene „Marea coaliție pentru locuri de muncă în sectorul digital” – un parteneriat european multiparticipativ ce își propune să faciliteze cooperarea dintre întreprinderi, cadre didactice, opinia publică și actorii privați pentru a soluționa problema neconcordaței dintre cererea și oferta de competențe digitale de pe piața europeană a forței de muncă printre altele prin modernizarea educației – este de a face mai atrăgătoare carierele din domeniul TIC) – amanunte la http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/grand-coalition-digital-jobs

* * *

                   Codurile stau la baza fiecărei interacțiuni dintre oameni și calculatoare, fără nicio excepție, indiferent dacă creați o aplicație web, urmați o rută indicată de GPS atunci când conduceți sau doriți să revoluționați interacțiunile sociale. Programarea este omniprezentă și este fundamentală pentru a putea înțelege lumea noastră, care este hiper-conectată. În plus, în viitorul foarte apropiat, pentru multe locuri de muncă vor fi necesare, de asemenea, competențe de bază în materie de programare. În ziua de azi, peste 90% dintre ocupații necesită competențe în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC). De asemenea, persoanele care își desfășoară activitatea în domeniul TIC sunt un pilon de bază al forței de muncă moderne în toate sectoarele economiei europene; cererea de specialiști în domeniu crește anual cu 3%, însă numărul absolvenților de știința calculatoarelor nu ține pasul cu această creștere. Drept urmare, multe posturi din domeniul TIC nu pot fi ocupate, în ciuda ratei ridicate a șomajului în Europa. Dacă nu abordăm în mod adecvat această problemă la nivel european și național, este posibil ca până în 2020 deficitul de personal din domeniul TIC să fie de până la 900.000.