Arhive etichetă: publicatie

La Brăila, lansarea publicaţiei „Mercur economic”

*Editat de Biblioteca Judeţeană „Istrati”, filiala locală a Asociaţiei Bibliotecarilor şi CCIA Brăila * Miercuri, 18 aprilie 2018, de la ora 15.00 

În anul împlinirii a 100 ani de la Marea Unire a românilor de la 1 decembrie (Alba Iulia) şi a 650 ani de atestare documentară (https://brailachirei.wordpress.com/2018/01/19/braila-650-ani-de-atestare-documentara-la-muzeul-brailei-carol-i/) a Brăilei, în urbe reapare o publicaţie economică în buna tradiţie locală – de altfel, aici a părut în 1839 primul ziar comercial, se numea „Mercur”, din Principatele Române. Noua publicaţie poartă numele de „Mercur Economic” şi este un ziar editat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila – manager Adrian Dragoş Neagu, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – Filiala Brăila în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila – preşedinte Ştefan Fusea. Foto – capul de ziar al primei publicaţii comerciale, cea din 1839  

      <Publicația modernă se adresează mediului de afaceri brăilean și își propune să ducă mai departe tradiția ziarului local “Mercur” apărut în perioada 1839-1842 și continuat sub numele de „Financial Mercur” între 1990 – 2008. Cititorii vor găsi în paginile ziarului informații despre realitatea economică brăileană, reportaje din industrie, agricultură, construcţii, imobiliare, IT & media, turism, comerţ, legislaţie comentată etc. Vor fi şi articole din „Mercurul” vechi, iar rubrica „Magazin” va conține informații diverse, umor și caricatură. Ziarul este apolitic, independent, non profit și va fi distribuit direct firmelor brăilene care au sediul în municipiul și județul Brăila>, se subliniază în comunicatul bibliotecii, transmis de Laura Caplea – purtător de cuvânt.

         Lansarea primului număr al ziarului „Mercur Economic” va avea loc miercuri, 18 aprilie 2018, de la ora 15.00 la Regal Events & Ballroom (Clubul Progresul) cu prilejul Adunării Generale a membrilor CCIA Brăila. De asemenea, se lansează şi a 5-a ediții a albumului “Welcome to Brăila” – editat de CCIA (pe vremea când la conducerea Camerei de Comerț era Adrian Popa)

** *  “Mercur” a fost primul ziar comercial din Principatele Române care apărea în decembrie 1839, editat de Ioan Penescu – acesta profesa încă din 1833 la Şcoala Publică din oraşul Brăila. El a adus tiparul în urbe şi a scos ziarul “Mercur” în perioada 1839 – 1841. Cu ajutorul acestei maşini de tipărit  a lui Ioan Penescu a apărut, în 1829, şi „Cuvânt la sfinţirea bisericii Sfântul Nicolae din oraşul Brăila – spus de domnul Ioan Penescu, Profesorul Şcolii Normale”  – o lucrare în care se regăseşte „una din predicile bine alcătuite„, cum frumos spunea prof. univ. dr. Ionel Cândea – membri corespondent al Academiei Române, manager Muzeul Brăilei „Carol I”.

Ziua mondiala a consumatorilor – 15 martie

Pe 15 Martie 1962, într-un discurs în faţa Congresului American, preşedintele american J.F. Kennedy a enunţat patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a alege şi dreptul de a fi ascultat.

 Ziua Mondială a Consumatorilor a fost sărbătorită pentru prima dată în 1983 de către “Consumers International”. Doi ani mai târziu, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a acceptat liniile directoare ale Naţiunilor Unite în domeniul protecţiei consumatorilor si acre formulau principalele drepturi ale consumatorilor cerute de către organizaţiile de consumatori.
InfoCons ziar O publicatie care accentueaza toate acestea este ziarul InfoCons editat de Asociaţia Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPSR) si care are numarul 1 din luna decembrie a lui 2012.  Mai multe despre consumatori si drepturile lor gasiti pe site-ul amintit.
Ziarul, realizat în colaborare cu experţi în domeniile de interes şi beneficiind de testele comparative realizate în cadrul organizaţiei mondiale şi autonomă de industrie – International Consumers Research & Testing, are misiunea de a informa publicul, în totală independentă vis-a-vis de fabricanţi şi distribuitori. Să testăm produsele, să le comparăm pentru ca voi să vă faceţi cumpărăturile mai inteligent: aceasta rămâne misiunea noastră. Dar ne intreresează şi problemele actuale care vă preocupă! Sunteţi din ce în ce mai mulţi care cautaţi produse prietenoase cu mediul şi care sunt fabricate respectând etica. Sperăm să venim în întâmpinarea nevoilor voastre de infomare! Nu în ultimul rând sper că şi prin intermediul InfoCons să reuşim schimbarea de atitudine dintr-o atitudine pasivă într-o atitudine activă a consumatorilor din România prin Campania o9atitudine„, afirma Sorin Mierlea – preşedintele ANPCPPSR.