Gaudeamus 2017, invitat special… Uniunea Europeană

*În perioada 22 – 26 noiembrie, la Romexpo * UE este la târgul cu numărul 24 prin intermediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România 

      Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură (http://www.gaudeamus.ro/) 2017, a 24-a ediţie, are loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în binecunoscutul Pavilion Central Romexpo din Bucureşti. Manifestarea tradiţională, organizată de Radio România, are ca invitat de onoare de această dată chiar… Uniunea Europeană, prezentă la târg cu un stand generos al Reprezentanţei Comisiei Europene în România – şef Angela Cristea – şi care propune publicului un interesant program sub genericul „Casă în Europa”: „seria de ateliere și dezbateri va atinge subiecte variate: întâlniri cu autori români premiați în Europa, arta de a atinge echilibrul între muncă și viața personală, cum se exersează scrierea creativă, voluntariatul european, poveștile fascinante ale programului Erasmus, efectele economice ale Planului de investiții al Uniunii Europene. Copiii vor avea ocazia de a descoperi Europa prin intermediul jocului și al imaginației. Îl vor întâlni pe Micul Prinț, vor participa la ateliere, vor degusta ciocolată sau vor călători în Europa prin intermediul ochelarilor ce dau acces la realitatea virtuală”. Sub moto-ul „Unitate în diversitate”, Uniunea Europeană încurajează cât mai mulți oameni să descopere și să exploreze bogata moștenire culturală a Europei. Prezența ca invitat de onoare al Târgului reprezintă o avanpremieră pentru 2018 – Anul european al patrimoniului cultural. 

Preşedintele de onoare al Gaudeamus 2017 este dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec. Deschiderea oficială – miercuri, ora 12.00. Program de vizitare zilnic 10.00 – 20.00.

În spaţiul expoziţional de 14.000 mp, sunt prezente peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc. Programul evenimentelor – peste 800 de lansări, mese rotunde etc, ca de fiecare dată, este unul amplu şi dens – detalii în program gaudeamus2017 (click pe documentul în format PDF pentru detalii). Bineînţeles că cele mai multe relatări despre târg vor fi la Radio România Cultural (https://radioromaniacultural.ro).

Nu lipsesc editurile consacrate – ex. Polirom (n.aut. Abia aştept întâlnirea cu Doina Ruşti şi invitaţii săi – Bianca Burţa Cernat, Paul Cernat etc. de la lansarea noii ediţii „Fantoma din moară”), Cartea Românească, Militară, Junimea, Univers, Humanitas, Cartier, Vinea, Vremea (n.red. Cu o oferă pe care o îndrăgesc tare mult… cărţile şi ghidurile Silviei Colfescu – directorul editurii, ale lui Cristian Bădiliţă, ale Victoriei Dragu Dumitriu), dar şi editurile Rao, Eikon, Brumar, Herald, Tracus Arte, Semne (unde au apărut frumoase volume semnate Fănuş Neagu), Casa Radio, Paralela 45, Litera, Tritonic, Curtea Veche, All, Corint, Contemporanul – Ideea Românească, a Academiei Române (care lansează duminică „Meșteșugul doftoriei”, primul tratat românesc de medicină), Monitorul oficial – lansează acum albumul de artă Corneliu Baba – ori cele care încep să se impună mai ales în rândul publicului cunoscător – ex. Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Hyperliteratura, Zorio (a scriitorului Petre Crăciun, binecunoscut pentru cărţile pentru copii) etc. Să vă mai spun că merită să căutaţi în program şi evenimentele organizate de Pen România ori Fundaţia Golescu, să staţi aproape de echipele România Cultural, dacă aveţi copiii să le cumpăraţi şi lor cârţi (n. red. Aş sfătui să fie achiziţionaţi clasici).

De asemenea, sunt prezenţi în târg cantautorul Nicu Alifantis cu CD-uri muzicale… cum ştim, dar şi cu volume de carte (plus CD), dar şi Gheorghe Florescu (delicateseflorescu.ro) cu o ofertă… cafeaua, la fel de tentantă ca şi cartea (şi în plus, cea mai bună)!

Biletele de intrare costă 5 lei, 10 lei abonament pentru tot târgul. Copiii cu vârste sub 7 ani, elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice vizate la zi (carnet de elev/ student, legitimaţie de membru/ serviciu, talon de pensie); vizitatorii din aceste categorii, care doresc să participe la tradiţionala tombolă, trebuie să achiziţioneze bilete sau abonamente de intrare.