Arhive etichetă: regizor

„True West”, o nouă premieră marca Vlad Cristache la Brăila

*Publicul Teatrului „Maria Filotti” este aşteptat în 5 mai 2019 la premiera după piesa, premiată Pulitzer, a lui Sam Shepard

Teatrul „Maria Filotti” Brăila (TMF, site la https://www.tmf.ro) – teatrologul Lucian Sabados, manager – aduce în atenţie încă un text clasic, „True West” („Adevăratul vest”) semnat de cunoscutul dramaturg, actor si regizor american Sam Shepard (laureat Pulitzer pentru dramă în 1983 cu această piesă) prin premiera pregătită în regia lui Vlad Cristache. Publicul este invitat pentru prima întâlnire cu spectacolul al cărui scenografie e realizată de Andreea Tecla şi Madalina Nicolae în 5 mai 2019.

Vlad Cristache, regizor

       Binecunoscutul text (care a fost jucat de actori celebri, în teatru şi film, ex. John Malkovich, Gary Sinise, Dennis Quaid, Gary Cole, Bruce Willis, Philip Seymour Hoffman ş.a.) a fost tradus de Vlad Cristache şi Siviu Debu. Ilustraţia muzicală aparţine lui Vlad Cristache. În distribuţie: Emilian Oprea – în rolul „Lee”, Silviu Debu – „Austin”, Valentin Terente – „Saul Aaron”, Mihaela Trofimov – „mama”. 

Doi fraţi, Lee și Austin, unul viețuind în jungla urbană, la Hollywood, celălalt, veșnic rătăcitor prin desert, două personalităţi distincte, situate la extreme, una a vestului sălbatic neîmblânzit,brutal, dar adevărat, cealaltă a vestului sălbatic citadin, contrafăcut, degradat. Doi frați bântuiți de amintirile unei copilării apuse, poate nu prea fericită, aflați acum în căutarea unor răspunsuri existențiale: Ce înseamnă să trăiești oare cu adevărat? Mai există un western adevărat, ca viața? Doi frați și scenariul vieții lor, unul conflictual, în care ei înșiși devin personaje, în căutarea vieții adevărate, a visului american, dacă există așa ceva! True West, un text viu, antrenant, provocator, Sam Shepard, un cowboy avangardist, îndrăgostit de viață, sub toate aspectele ei. True West, un spectacol de neratat, la TMF!” – este invitaţia postată şi pe situl dramaticului brăilean.

Biletele se pot achiţiona de la Agenţia Teatrală, dar şi online prin intermediul https://www.blt.ro/spectacole-braila.html

** * Vlad Cristache (foto) a mai pus în scenă la TMF “Leonce și Lena” de Georg Buchner – premiera în 2014, „Povești de familie” de Biljana Srbljanovic – premiera în 2011, „Peer Gynt” după Henrik Ibsen – premiera în 2010.

Lux Film Prize 2018

*A XII-a competiţie girată de Parlamentul European a fost câştigată de pelicula „Femeie în război”, o coproducţie Islanda/ Franţa/ Ucraina regizată de islandezul Benedikt Erlingsson

 

regizorul Benedikt Erlingsson cu premiul

Filmul „Femeie în război”, o coproducţie Islanda/ Franţa/ Ucraina, a câștigat a 12-a ediţie a competiţiei europene Lux Film Prize 2018 – Premiului de Film LUX (Mai multe la Premiul de Film Lux 2018 şi filmele selecţionate). Anunţul a fost făcut de Antonio Tajani – președintele Parlamentului European (instituţia se ocupă de coordonare a competiţiei) în sesiune plenară la Strasbourg miercuri, 14 noiembrie 2018. Pe podiumul de premiere se mai află două filme: Cealaltă parte a tuturor lucrurilor – regia Mila Turajlić şi Styx regia Wolfgang Fischer (Germania-Austria). Foto preluare de la http://www.europarl.europa.eu/ 

       Preşedintele Tajani: „Sunt extrem de mândru de competiţia nostră de film, dedicată din 2007 producțiilor cinematografice europene axate pe teme fundamentale pentru Uniunea Europeană: universalitatea valorilor europene, integrare și toleranță și apărarea diversității culturale. Acordarea Premiului LUX nu a fost niciodată atât de dificilă ca în acest an. Nominalizările în concurs au fost extraordinare, atât din punctul de vedere al originalității, cât și al relevanței subiectelor pe care le acoperă.  Filmele finaliste abordează trei teme-cheie pentru viitorul Europei: riscurile asociate cu naționalismul extrem, necesitatea de a acţiona urgent pentru salvarea mediului și nevoia de a găsi răspunsuri coerente și coezive la problema migrației. Diferite ca stil și subiect, aceste filme au un punct important în comun: spun poveştile unor femei puternice care sunt hotărâte să schimbe status-quo-ul. În numele Parlamentului European, aș dori să mulțumesc regizorilor și scenariştilor prezenți, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor filme și la succesul acestei ediții a Premiului LUX. Prin prezentarea unor puncte de vedere noi şi personale asupra Europei noastre, aţi contribuit în mod semnificativ la dezbaterea politică care are loc în fiecare zi în această instituție”.  

** * „Femeie în război” (Kona fer í stríð), al regizorul islandez Benedikt Erlingsson, este un film politic, o saga feministă și o fabulă care spune povestea unei femei, profesoară de muzică şi activist de mediu. Ea îşi vede convingerile politice contestate atunci când planurile de a adopta un copil devin realitate. 

În Anul European al Patrimoniului Cultural, premiul este cu attât mai important cu cât propune o temă de care unii se feresc în Europa din ce în ce mai divizată exact pe motive de patrimoniu şi de multiculturalitate (Nota red. A se vedea cererile catalane de separare de Spania, supărările unora pe migranţii africani etc.)

După premiera de la TMF sau… Cum ajungem să iubim ”Bădăranii”

*Un spectacol exemplar regizat de Petru Vutcărău * În disctribuție: Marcel Turcoianu, Cătălina Nedelea, Ramona Gîngă, Jarcu Zane, Monica Ivașcu, Corina Borș, Dan Moldoveanu, Valentin Terente, Adrian Ștefan, Silviu Debu și Ioana Dragu, Ionel Spălatu * Premiera lunii ianuarie 2018 este o bucurie a oricărui iubitor de teatru

     Poți să știi aproape totul despre Carlo Goldoni și piesa sa ”Bădăranii”, dar cu siguranță, nu cred că ți-ar trece prin cap că de personajele lui te poți, realmente, îndrăgosti. Pentru că ne amintim, nu-i așa, bărbații aceia din alt veac, sunt neciopliți, degeaba sunt plini de bani că nu sentimente uman valabile și nici sensibilitate. Nu degeaba autorul italian i-a catalogat, încă din titlu, pur și simplu… bădărani. Și totuși, după ce veți urmări spectacolul omonim regizat de Petru Vutcărău (https://brailachirei.wordpress.com/2018/01/08/badaranii-lui-goldoni-noua-premiera-la-teatrul-maria-filotti/) la Teatrul ”Maria Filotti” (TMF) îmi veți da dreptate. În plus, veți realiza că da, este normal ca tema recunoscută și în mai recentul roman „Îl nome della rosa” de Umberto Eco (alt italian celebru) să rămână una de maxim interes pentru filozofie, teologie, psihiatrie, literatură şi, bineînţeles, teatru. Râsul şi comicul, căci despre ele e vorba, au fost mereu asimilate stării de bine chiar şi atunci când, aidoma subiectului central din mai sus menţionata piesă de teatru a repertoriului clasicizat în arta Thaliei, se face din umor armă – mai mult sau mai puţin cu tăiş contondent, țintită moral şi social, cu ascuţimi care duc, inevitabil, şi spre autoironie și persiflare, hilar înconjurate de aura bufă. Exact așa fac și personajele din „Bădăranii” jucat la dramaticul brăilean; ele se autopersiflează prin tot ce zic şi fac pe parcursul celor trei ore scenice. Nici nu simți cum trece vremea în sala de teatru urmărindu-i pe acei bărbaţi numai buni de „înţepat” cu armele ironiei şi umorului, pe acele dame care complotează cu bună credinţă ca să ajute la unirea în cunoştinţă de sine a doi tineri pe care oricum părinţii doreau să-i facă soţ şi soţie – dar în condiţii pe care mulţi dintre noi astăzi le considerăm crude, nedrepte şi anume fără să se cunoască deloc unul pe celălalt înainte de căsătorie, una doar de dragul uniunii de averi şi de păstrare a poziţiei sociale.

        Recunosc că pe mine m-a prins (mai mult ca altele, o prietenă chiar a observat că nu m-am mișcat deloc la premieră… am fost numai ochi și urechi, cum se spune!) spectacolul lui Petru Vutcărău. Dar nu subiectul în sine al piesei, că doar îl ştiam prea bine, m-a atras, ci arta maestrului Petru Vutcărău aureolată de farmecul jocului actoricesc – o echipă de milioane! – şi de simplitatea elegantă a decorului, de frumuseţea (puţin exagerată, dar neeclipsând absolut deloc noţiunea de estetic) a costumelor, elocvenţa coloanei sonore etcetera etc. În fapt, totul şi toate împreună contribuie la succesul acestui spectacol care aduce un plus de strălucire atractivului (ca arhitectură) teatru dramatic brăilean.

        Comedia nu e uşor de dus în luminile rampei. De multe ori se pierde în hlizeala tâmpă a celor care se amuză şi aplaudă doar la replică, la cuvinte „tari” sau la glumiţe fără perdea. Dar comedia banală se uită după primul şir de aplauze, şi acelea de complezenţă, din obişnuinţa finalul de oricare piesă, publicul nerămânând cu mare lucru după căderea cortinei… cel mult cu o stare de bine datorată mai mult ca sigur secreţiei hormonilor numiţi ai fericirii. Dar arta Thaliei e altceva. De aceea e ARTĂ. Şi spectacolul la care fac referire tocmai pentru acest înalt statut militează, în toate elementele lui.

       Deci, subliniam scenografia minimalistă pentru virtuţile ei. Da. Aşa e. Nu exagerat de sumară. Ci doar atât cât să sugereze la milimetru fastul şi opulenţa veneţiană din casele acestor oameni bogaţi care gândesc cam obtuz (pentru unele… oare?… gusturi de astăzi) inclusiv când vine vorba de propriile progenituri. Şi e perfect decorul astfel. Scenografii Vladimir Turturică şi Elena Gheorghe s-au achitat cu brio de sarcină.

       Spuneam că personajele sunt îmbrăcate strălucitor, atrăgător din punct de vedere estetic. Aşa e. Sugerează mult, inclusiv ideea de carnaval veneţian, pentru că e acea perioadă în piesa noastră. Şi cum doamnelor le era interzisă prezenţa în îmbulzeala carnavalescă – deh! aşa au hotărât dumnealor, bădăranii de soţi în piesă – noi vedem farmecul şi luxul manifestării în culorile şi formele alese de scenografi şi regizor pentru ele, aceste feminine care până la final ne fac să iubim piesa lui Goldoni, ba încă să-i îndrăgim inclusiv pe… bădăranii care, de ce nu, sunt şi ei oameni – şi nu oricum, ci bogaţi, de lume, iubitori de familie (în felul lor! Dar ce mai contează… au trecut atâtea secole…). Aceloraşi scenografi numiţi mai sus le datorăm asta.

        Din când în când, în spectacol se dansează. E şi acesta un element de noutate (față de alte montări ale piesei), ca şi secvenţele proiectate cu imagini carnaveleşti, noutăţi ca și multiplele momente de comedie ironică şi epatantă – spre exemplu, acelea în care Simon/ Jarcu Zane croşetează… ei, bine, da… ascultând (şi îmbrăcat hilar în ceva care seamănă mai mult a costumaţie de plajă) muzică clasică la volum destul de apropiat de maximum ori cele în care soţia sa, personaj Marina/ actrița Monica Zugravu îşi pictează pereţii casei (de parcă vreo doamnă in vremea sa ar fi făcut vreodată asta…!) agăţată, ca orice meseriaş, de o scară năltuţă… Gelu Baciu, Dana Baciu semnează – bine, am zis! – coregrafia. Și coloana sonoră aleasă de regizor este foarte sugestivă, atrăgătoare. În fapt, e și ea un personaj important în spectacol. 

        Explic acum şi de ce fiecare personaj te face să-l iubeşti, realmente, în așa fel încât la final parcă nu ai vrea să pleci din sală şi să nu-i mai vezi…

** Lunardo – bădăranul tată al fetei, interpretat de Marcel Turcoianu: e cabotin, sever, lăudăros, fanfaron, dar… e calculat cu măsură şi respectuos, e iubitor cu cei dragi. Rolul e meticulos construit, fără fisuri. 

** Maurizio, bădăranul tată al băiatului – Valentin Terente: persoană foarte calculată când vine vorba de bani şi de bogăţie în genere, rece, îngâmfat, vrea să pară un dur, dar regula de bază pare a fi – când vine vorba de familie şi copil – dorinţa unei vieţi bune, aşa că devine maleabil şi tolerant. I se iartă defectele. Publicul ajunge să-l placă pentru că Valentin Terente face un rol pe cinste.

** Simon, bădăranul prieten – interpretat de Zane Jarcu: persoană simplă în forul său interior, cu apucături ciudate pentru oricine are idei preconcepute despre oamenii bogaţi şi serioşi; îi place să… croşeteze. Dar e meloman şi chiar dacă face prea mult zgomot, e un soţ care îşi înţelege soţia indiferent cum se văd din afară reacţiile sale la diferitele ei doleanţe. Zane face din rol o culme şi ne invită să escaladăm un frumos munte artistic. Ne place mult asta!

** Lucietta şi Filippetto, copiii: ascultători, iar când nu sunt exact aşa, nu se duc chiar cu capul în gard. Cer ajutor cui trebuie şi finalul e fericit. Jocul celor doi actori, Ramona Gîngă şi Adrian Ştefan, întrece toate aşteptările. Sunt când copilăroşi, când maturi, când caraghioşi… dar oricum ar fi, sunt foarte bine în roluri. Şi cu o noutate a jocului care ridică, aşa cum tot precizez, ştacheta acestui spectacol mult… foarte mult.

** Margarita, mama vitregă – interpretată de Cătălina Nedelea: e mai bună ca o maşteră, şi se vede asta. Putea fi, cum o arată piesa, doar o femeie care s-a căsătorit din interes. Dar se dovedeşte un om bun. Şi rolul e strunit cu mână severă; îi iese impecabil.

** Marina, mătuşa – interpretată de Monica Zugravu: versatilă, cu ceva apucături de precupeaţă, dar ce bine o prinde rolul (pentru că ştie cum să-l construiască)… o îndrăgim de-a binelea când decide că trebuie să pună la cale viclenia prin care cei doi viitori miri se cunosc (da, ştiu, aşa e piesa, dar alte actriţe nu au reuşit performanţa de a atrage atât de mult simpatia publicului)… şi ce tonic râde!

 ** Dona Felice – interpretată de Corina Borş: o tânără parvenită care ştie să-şi facă jocurile (mofturile). Şi să ajute. O adevărată prietenă. Corina a găsit resursele potrivite pentru rolul care îi iese foarte bine.

** Canciano, soţul donei Felice – interpret Dan Moldoveanu: un accesoriu pentru foarte tinerica sa soaţă, prea în vârsta şi sub papuc (cred că mulţi bărbaţi preferă să joace şi în realitate rolul acesta numai ca să aibă lângă ei o frumuseţe epatantă, bineînţeles una care costă mult… şi necesită inclusiv clipe de închis ochii la infidelităţi… dar aceste neajunsuri par minore pentru dumnealor). Foarte bine în rol Dan Moldoveanu. Ne binedispune!

** Contele Riccardo, tânărul care o însoţeşte pe dona Felice – actorul Silviu Debu: un accesoriu al poveştii noastre bine pus la locul lui. Conturează şi mai bine elementele de bază ale scenariului cunoscut. El colorează unghiurile mai puţin vizibile. Pentru că Silviu Debu ştie cum.

  ** * Echipa de actori e completată de Ioana Dragu, Ionel Spălatu (care sunt oamenii de culise, de fapt), apoi şi de Mihai Ardeleanu – regia tehnică, Mihai Andrei – lumini, Marian Ecmegian – sunet, Ioana Dragu – sufleur (cum am zis!), Ionel Spălatu – recuzită (ce spuneam?), maşinişti – Gheorghe Decu, Gheorghe Staicu, Emanuel Bişa, Ilie Nelu, Ciprian Cristescu, cabiniere — Miţa Voicu, Adriana Tudose.

       Şi cum dragostea străbate, chiar nenumită, povestea italiană, ea învinge. Şi îmblânzeşte nu doar personajele, ci şi publicul. Care rămâne captivat de la început până la sfârşit şi, sunt sigură, se îndrăgostește de spectacol. La fel, de echipa TMF condusă cu delicateţe (aşa pare) de Petru Vutcărău.

        Iată cum, din multiple, fine şi delicate detalii, se naşte nu doar impresia, emoţia, farmecul artei Thaliei ori lacrima (bucuriei, speranţei), ci mai cu seamă o memorabilă reprezentare a sublimului în actul teatral. Uneori îi spunem lucrare măiastră. Alteori o înnobilăm cu apelativul capodoperă. Oricum îi vom spune, spectacolul „Bădărănii” – lucrat la TMF de o echipă care a înţeles exact, a transformat în realitate scenică sugestiile lui Petru Vutcărău, maestrul fără drept de apel în acest caz – rămâne un reper. Pentru ceea ce trebuie să fie Arta (cu majusculă). El – spectacolul – cuprinde, spune, sesizează, transmite, emoţionează, răzbate, răscoleşte şi, mai ales – cu ei, toţi care au contribuit la el – rămâne. În minte şi în suflet.

                                                                                                                    Armanda FILIPINE

„Bădăranii” lui Goldoni, nouă premieră la Teatrul „Maria Filotti”

*Spectacolul, regizat de Petru Vutcărău de la Chişinău, îşi întâlneşte publicul prima oară sâmbătă, 13 ianuarie 2018, de la ora 18.00  

O nouă premieră îşi aşteaptă, în primul rând publicul fidel, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila – manager Lucian Sabados. De această dată, întâlnirea este cu o comedie spumoasă şi de moravuri, după un text binecunoscut şi apreciat de generaţii şi generaţii de iubitori ai Thaliei – „Bădăranii” de Carlo Goldoni. Regia aparţine unui important regizor, Petru Vutcărău, care vine de la Chişinău unde este și director al Teatrului Național „Eugene Ionesco”. Premiera este programată pentru sâmbătă, 13 ianuarie 2018,  ora 18.00 în sala mare a dramaticului brăilean şi va juca cu casa închisă.  

Pentru această montare după „Bădăranii”, Petru Vutcărău a ales să lucreze după traducerea lui Sică Alexandrescu (regretatul regizor de teatru şi film care a realizat un film după „Bădăranii” în 1960). 
Distribuția spectacolul brăilean este următoarea: Marcel Turcoianu (Lunardo), Cătălina Nedelea (Margarita), 
Ramona Gîngă (Lucietta), Zane Jarcu (Simon), Monica Ivaşcu (Marina), Corina Georgiana Borş (Dona Felice), Dan Moldoveanu (Canciano), Valentin Terente (Maurizio), Adrian Ștefan (Filippetto), Silviu Debu (contele Riccardo), Ioana Dragu, Ionel Spălatu.
Petru Vutcărău semnează deopotrivă adaptarea și ilustrația muzicală. Scenografia este semnată Vladimir Turturică si Elena Gheorghe, iar coregrafia spectacolul este realizată de Gelu şi Dana Baciu. 

** *

Petru Vutcărău

      Petru Vutcărău (CV preluat de pe pagina oficială a Teatrului „Eugene Ionesco” aici ) este fondator al teatrului pe care îl conduce şi unde a dezvoltat o binecunoscută şi apreciată Bienală a Teatrului „Eugene Ionesco”, renumit festival internaţional. Petru Vutcărău (foto – Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei) a făcut studii de specialitate în Chişinău, Rusia şi în Georgia, activitatea sa profesională fiind apreciată şi recunoscută prin numeroase premii şi distincţii. Din 2011 este Artist al Poporului.

       „Bădăranii” de Carlo Goldoni, este o comedie în trei acte. Înainte de a fi publicată, în 1762, a fost prima oară pusă în scenă în 1760 la Teatro „San Luca” în timpul Carnavalului venețian. Chiar dacă timpul a trecut peste subiect şi personaje, ele rămân actuale – vor fi şi sunt mereu bărbaţi care se comportă ca nişte bădărani, femei care sunt mai interesate de veşminte şi de bârfe mai mult decât alte subiecte şi evenimente din viaţă, încă mai sunt căsătorii aranjate din interesul famiilor etc. Sau, cum spune teatrologul Lucian Sabados, „text mereu actual, un veritabil eveniment social, cu caractere înfăţişate de Goldoni direct, aspru, fără convenţii stereotipe,fără improvizaţii cu alunecări în grotesc şi vulgaritate, în care măştile şi costumele de bâlci au fost înlocuite cu fizionomii„.

Regizorul Alexa Visarion, lansare de carte la Galaţi

*Joi, 7 decembrie 2017, la ora 12.00 la Teatrul „Fani Tardini”

Cartea „Împotriva uitării”, eseuri de Alexa Visarion, se lansează joi, 7 decembrie 2017, de la ora 12.00 în foaierul sălii mari de spectacole a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, la Galaţi.
Evenimentul face parte din seria Salonului Literar AXIS LIBRI și este organizat de teatrul gazdă „Fani Tardini” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”.  Moderator va fi actrița Tamara Constantinescu. 

Cartea regizorului şi scenaristului de teatru şi film Alexa Visarion a apărut cu sprijinul Institutlui Cultural Român (ICR) la Editura Ideea Europeană, colecţia Teatru.  Autorul, sărbătorit la 11 septembrie 2017 pentru împlinirea vârstei de 70 ani (prin eveniment la sediul ICR), propune aici, într-o abordare interdisciplinară, fascinante trasee de creativitate ale universului Thaliei.

** * Alexa Visarion a montat în ţară şi străinătate peste 100 de spectacole, preferinţele sale fiind – se pare – dramaturgia lui I. L. Caragiale, A. P. Cehov, Shakespeare, Eugene O’Neill. Ca autor de film , a semnat şi „Înainte de tăcere” (1978), „Înghiţitorul de săbii” (1981), „Napasta” (1982), „Luna Verde” (2008),  „Ana” (2014). În 1983, Alexa Visarion a primit primul grant Fulbright în domeniul teatrului. În 1985 – 1986 a fost invitat să predea la Universitatea din Texas, iar în 1986 – 1988 i s-a acordat o nouă bursa Fulbright; a susţinut cursuri în domeniul filmului la universităţi din Los Angeles, New York şi Boston. A fondat, în 1991, Teatrul romano-american „Eugene O’Neill” – primului teatru independent bilingv din Romania, iar în 2002, a pus bazele Asociaţiei Culturale „Dialog”.

Film „Ceață peste râu”, marca KineDok, la Biblioteca Judeţeană Brăila

*Organizatori: Asociaţia Coloreria – care este partener One World România – şi Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila; miercuri, 21 iunie 2017, de la ora 19.30 

 

      La Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila rulează miercuri, 21 iunie 2017 de la ora 19:30 filmul documentar „Ceață peste râu”, marca KineDoc, eveniment organizat de biblioteca gazdă și Asociația COLORERIA. Pelicula a primit premii şi a participat la festivaluri: 2016| Febiofest MFFK: 2016| Visions du Reel Festival ,Nyon, Switzerland; 2016| Mayor of Piestany Award, Cinematik.doc section, International Film Festival Cinematik; 2015| Between the Sees, Jihlava International Documentary Film Festival.|

„Ceață peste râu”/ „Steam on the River”/ „Para Nad Riekou” este produs de Robert Kirchhoff, coproducător Filip Remunda, Republica Cehă, 2015, 83 minute.

Producer|Co-producer|Production Companies: Robert Kirchoff|Filip Remunda|Vít Klusák|Kamila Zlatušková|Hypermarket Film|Czech TV. Scenariu: Robert Kirchoff|Filip Remunda. Director of photography: Pšontek Matiášek|Jakub Halousek|Tomáš Staněk| Editing: Jana Vlčková. Sound: Václav Flegl, Michal Gábor.  Limba vorbită: Cehă|Engleză|Germană|Slovacă| Subtitrare în limba română|engleză.

SynopsisAsemeni ceții ce apare și dispare, la fel de silențios deasupra unui râu, viața fiecărui om este la fel de trecătoare, iar această particularitate se aplică cu atât mai mult în cazul artiștilor. Efemeritatea faimei lor este principalul subiect al acestui documentar și oferă o incursiune în viața a trei cântăreți de jazz ce înaintează în vârstă: trompetistul Laco Deczi, saxofonistul Ľubomír Tamaškovič și contrabasistul Ján Jankeje, toți trei fugind în Vest din Cehoslovacia ocupată de sovietici, unde au strălucit alături de cei mai iluștri muzicieni ai lumii. Starea de spirit melancolică a filmului, ce captează ultimile rămășițe ale faimei înainte de a se rispi, se reflectă în ritmul relaxat și introspectiv al narațiunii.

Trailer film

Din CV-ul regizorului Robert Kirchoff – născut pe 7 mai 1968, este un regizor, producător și scenarist independent din Nitra, Slovacia. Între 1995-2000 a studiat Regie de Film la Academia de Arte din Bratislava, unde a absolvit în 2000, și în 2006 din nou, ca Art Director. Numeroasele lui documentare au primit o recunoaștere semnificativă cu ajutorul festivalurilor, atât local, dar și internațional. Munca sa se focusează pe probleme sociale actuale care se ocupă de traumele lăsate de evenimente istorice din Europa Centrală a secolului 20. Pentru a numi câteva, el oferă o perspectivă critică în situațiile curente ale minorităților de la marginea societății în Slovacia post-comunistă (Black Word/Calo Lav, 1999), sau explorează identitatea morală și socială pe baza apariției capitalismului în fostul bloc sovietic (Hey you Slovaks, 2002). Documentarul său Normalization/Kauza Cervanova, 2013, explorează crima juridică. Proiecțiile și retrospectivele muncii sale includ locații precum Antologia Arhivelor Filmului din New York (2006), Columbia University, New York (2004) sau New School University New York (1999). Din 2002 este fondator și CEO al atelier.doc Ltd., stabilit ca organizație de producție independentă care se bazează în principal pe producția de documentare și filme artistice (www.atelierdoc.sk). Unul dintre cele mai mari proiecte ale sale este arhiva cronicelor culturale Alternative, care colecționează evenimente, memorii și discursuri sociale și culturale. Din 2003 s-a implicat de asemenea ca producător sau co-producător în unele dintre cele mai recunoscute și premiate documentare slovace și cehe. Titlurile includ: „Disease of the Third Power” (regia Zuzana Piussi), „Made in Ash” (regia Iveta Grofova), „Obscurantist and his lineage” (regia Karel Vachek). A co-produs de asemenea și documentarul „Blind Love” (regia Juraj Lehotsky), premiat cu premiul CICAE la Cannes, în anul 2008.