Arhive etichetă: retrospectiva

Traian Ştefan Boicescu, retrospectivă la Bucureşti

*Expoziţia poate fi admirată la sala „Brâncuşi” din Camera deputaţilor începând cu 11 aprilie 2018, când a avut loc vernisajul 

      Artistul plastic Traian Ştefan Boicescu prezintă la Bucureşti o expoziţie sub genericul „retrospectivă. Desen. Pictură. Tapiserie”  la sala „Constantin Brâncuşi”, Centrul internaţional de conferinţe din Palatul Parlamentului-

Vernisajul a avut loc miercuri, 11 aprilie 2018. A prczentat dr, Adrian Silvan Ionescu – director Institutul de Istoria Ariei „George Oprescu” al Academiei Româre. La eveniment a fost lasnat şi un album retrospectiv (accesibil şi la https://issuu.com/arts11/docs/album_20ro-it_20t.s.boicescu) cuprinzând lucrări semnificative ale artistului născut la 31 octombrie 1957, în Râmnicu Vâlcea, absolvent (din 1989) al Academiei de Artă București, Facultatea de Arte Plastice și Decorative – Sectia Arte Textile.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiştilor Plastrici – filiala Arte Decorative, Bucureşti. Expoziţia rămâne deschisă până în 30 aprilie 2018, ora de vizitare zilnic 10.00 – 17.00, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Noaptea Albă a Filmului Românesc, 2015 septembrie

*In Bucuresti, in data de 18 *Cinefilii au de ales dintre 38 de titluri

             Iubitorii cinematografiei autohtone se vor bucura pe 18 septembrie 2015 a șasea ediție a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc (https://www.facebook.com/NoapteaAlba): au de ales dintre 38 de titluri, scurt și lung metraje, ficțiune și documentare – pelicule pe care nu le-au putut urmari la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2015, proiectate în opt locații din capitală: cinema Elvire Popesco, ARCUB, Dianei 4, cinema Studio, J’ai Bistrot, Deschis Garstrobar, Muzeul National al Taranului Roman, CinemaPro. Program aici – click pe document in format DOCX pentru detaliiNOAPTEA_ALBA_A_FILMULUI_ROMANESC
            Secțiunea Panoramă 2014 aduce pe marile ecrane filme apreciate de publicul român, dar și de criticii de specialitate. Film recompensat cu cinci premii Gopo, „Q.E.D.” – regia Andrei Gruzsniczki – prezintă România anului 1984, unde decizia unui matematician de a publica o lucrare într-o revistă a unei universităţi americane, fără să ceară permisiunea autorităţilor comuniste, va declanşa un lanţ de evenimente care va schimba vieţile celor din jurul său. Filmul îi are în rolurile principale pe Florin Piersic Jr. – câștigător al Premiului Gopo Cel mai bun actor într-un rol principal, Ofelia Popii – Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal și Sorin Leoveanu – nominalizat și el la Premiile Gopo 2015.
          Nominalizat la Premiile Gopo la secțiunea Cea mai bună actriță într-un rol secundar – Iulia Ciochină, „Love Bus – cinci povești de dragoste din București” – regia Roxana Andrei, Mihai Mincan, Constantin Radu Vasile, Andrei Georgescu, Florin Babei – a fost turnat în regim independent, cu studenţi proaspăt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”; un debut promitator.
         „Poarta Albă” – regia Nicolae Mărgineanu – nominalizat la șase categorii la Premiile Gopo 2015, este un film inspirat din fapte reale, ce descrie ororile din timpul construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră. Adrian şi Ninel se numără printre deţinuţii înghesuiţi în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnaţi alături de ei se găsesc profesori, avocaţi, poeţi, filozofi, ţărani, artişti, oameni de ştiinţă. Cu toţii îşi dau seama treptat că munca forţată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre şi Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinţei organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminaţi.
Retrospectivă Mircea Daneliuc
              Celebrat anul acesta la TIFF, Mircea Daneliuc (foto, asa cum era in perioada filmărilor la „Probă de microfon”, unde a fost si actor) revine pe marile ecrane, cu o scurtă retrospectivă.  La 35 de ani de la premieră, cinefilii din București și Cluj au ocazia unei vizionări speciale a filmul „Probă de microfon (1980) ce vorbește „despre acele momente de adevăr care răzbat în situații controlate și ritualizate cum ar fi interviurile TV – momente în care, pe fațada socială apare o fisură ce dezvăluie o altă realitate, ascunsă privirii”, după cum descrie Richard Peña – fost director de programe al Film Society of Lincoln Center și președintele comitetului de selecție al New York Film Festival timp de 25 ani, un susținător devotat al cinema-ului românesc și admirator al operei lui Mircea Daneliuc.  Mircea_Daneliuc
Luiza şi Nelu, reporter şi cameraman, au o relaţie. Într-o zi, fac un reportaj în Gara de Nord, unde intervievează câţiva infractori. Aici, Nelu o cunoaşte pe una dintre aceştia, Ani, încercând s-o menajeze în momentul filmării, dar şi s-o întâlnească după aceea. O fată fără serviciu, fără părinţi, fără buletin de Bucureşti, Ani este într-o continuă vânătoare de bani pentru a-şi întreţine fratele alcoolic. 
Filmul „Patul conjugal” ce a concurat pentru Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin în 1993 – “marchează revenirea lui Daneliuc la realism.
Vasile Potop este administrator de cinematograf, după Revoluţie. Economia nu merge, filmele nu mai au spectatori, menajul cu Carolina a eşuat în plictiseală şi dezgust. Singurele momente de bucurie sunt date de Stela, casiera, cu care se închide din când în când în birou. În jur, toată lumea încearcă să facă un ban, apelând la idei de afaceri groteşti…
Ultimul film ce completează retrospectiva lui Mircea Daneliuc la Noaptea Albă, „Cele ce plutesc” (2009), spune povestea lui Avram care, aflat la muncă în Europa, bagă de seamă că italienii plătesc bine câinii dresaţi, dorind să se simtă în siguranţă în faţa valurilor de emigranţi. Acesta se întoarce în România spre a pune pe picioare o canisă pentru câini de pază, cu gândul de a-i exporta apoi în Italia. Nimereşte, însă, în vecinătatea unei tabere de proaspăt expulzaţi de la Roma. Astfel, volens, nolens, conflictul italian se mută şi aici, lângă Dunăre.

Comedia Remix, expozitie retrospectiva a anilor 1960 – 1970

* La Teatrul de Comedie din Bucuresti * Vernisaj luni, 5 ianuarie 2015

 

expo Comedia Remix 1         Din cand in cand avem nevoie sa rememoram trecutul pentru a ne revedea reperele, a (re)formula traseele… Cam in genul acesta este constituit proiectul „Comedia Remix” (amanunte si la https://www.facebook.com/comediaremix.ro) de Cristina Modreanu – criticul de teatru din echipa revistei Scena.ro (http://revistascena.ro/ – link permanent in revista Braila Chirei) si Maria Draghici. Finalul primei parti este o expozitie multimedia cu secvente din arhivele teatrului de comedie din perioada anilor 1960 – 1970.  Cele doua inimoase realizatoare transmit calduroase multumiri lui George Mihaita – actorul director al teatrului gazda – care a avut deschiderea de a risca cu un proiect in premiera pentru teatrul romanesc. expo Comedia Remix 2

Vernisajul are loc in 5 ianuarie 2015, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie din Bucuresti cand se deschide expozitia Comedia Remix, partea I si se reactiveaza trecutul recent al teatrului prin prezenta unor personalitati precum Lucian Giurchescu, David Esrig, Sanda Toma, Grigore Gonta etc.

Expozitia multimedia este o cercetare in adancime despre istoria recenta a teatrului romanesc; primul pas dintr-un proiect ce incearca sa structureze teoretic evolutia scenei romanesti moderne, impartind rezultatele cu publicul„, subliniaza organizatoarele.

N.aut (Armanda Filipine – revista Braila Chirei) Adevarul e ca perioada aleasa (re)aduce in atentie regizori, texte si performante actoricesti care au marcat epoca si prin spiritul de fronda, de lupta (cu mijloacele posibile care se puteau strecura prin furcile caudine ale cenzurei comuniste) impotriva unui regim opresiv care dorea sa impuna arta pentru mase, arta pentru popor – cum se spunea in documentele de partid, o arta care trebuia sa fie departe de anumite idealuri si de anumite idei considerate nocive (sistemului de partid si de stat tiranic)… foarte departe!

Cu siguranta, in alt registru – nu neaparat cel al comediei – ar putea fi readuse in fata publicului afise, imagini si marturii despre piesa „Podul sinugigasilor’ scrisa de Paul Ioachim in 1965 dar interzisa de cenzura comunista pentru ca subiectul nu cadra cu… ideile de partid, spectacolul „Revizorul” de Gogol pus in scena de regizorul Lucian Pintilie in 1972, la Teatrul Bulandra unde director era regizorul Liviu Ciulei, spectacol interzis dupa numai trei reprezentatii etc.

Retrospectiva Radu Gabrea, la ICR New York

* In perioada 17 – 19 octombrie 2014, in prezenta importantului regizor cineast

afis_radu_gabrea la ICR N Y          Regizorul Radu Gabrea este omagiat, la New York, în perioada 17 – 19 octombrie 2014. In evenimentul “Radu Gabrea Retrospective”, organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) din New York, director – scriitoarea Doina Uricariu –  și în colaborare cu Tribeca Cinemas, regizorul își va prezenta cateva dintre cele mai importante filme pe care le-a creeat. Retrospectiva va avea loc la sediile Tribeca Screening Room și ICR New York.

Regizorul Radu Gabrea vine la New York după ce participă, în aceste zile, la Miami și Fort Lauderdale, în festivalul “Romanian Cinema Fort Lauderdale/Miami Waves”. În prima ediție a Săptămânii filmului românesc de la Miami organizata de ICR New York și regizorul Andrei Zincă, Radu Gabrea prezinta două filme: “Rumenye, Rumenye” și “Moștenirea lui Goldfaden”, la Cinema Paradiso, Fort Lauderdale.

“Radu Gabrea Retrospective” are in program zece dintre filmele de referință din cariera marelui cineast român și începe vineri, 17 octombrie, ora 18:00, la Tribeca Screening Room, cu filmul “Mănuși roșii” (2010 – foto cu Marcel Iures, interpretul principal din povestea care aduce in prim-plan ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănţuită de „Securitatea română” în anii ce au urmat revoluţiei din 1956, din Ungaria, subiectul cartii cu acelaşi nume de Eginald Schlattner), urmat la ora 20.00 de filmul “O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013). Ambele proiecții au loc în prezența regizorului Radu Gabrea și a producătorului și actriței Victoria Cociaș; vor urma sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sâmbătă, 18 octombrie, seria de proiecții continua la ICR New York, cu un program amplu, fiind prezentate filmele „Rumenye, Rumenye” (2006) – ora 10.00, „Moștenirea lui Goldfaden” (2004) – ora 12.00, „Cocoșul decapitat” (2007) – ora 14.00, „Evrei de vânzare” (2012) – ora 16.00, „Călătoria lui Gruber” (2009), cu Q&A – ora 18.00, „Dincolo de nisipuri” (1973), prezentarea în premieră mondială a versiunii necenzurate a filmului, urmată de o sesiune specială de întrebări și răspunsuri – ora 20.00. Marcel Iures in filmul Manusi rosii, regia Radu Gabrea

Radu Gabrea și Victoria Cociaș vor participa și la cele două proiecții ce vor avea loc duminică, 19 octombrie 2014, la Tribeca Screening Room: „Un bărbat ca Eva” (1984) – ora 19.00, și „Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu)” (2012) – ora 21.00, fiecare film fiind urmat de discuții cu publicul.

* * *
Romanian Cultural Institute New York  200 East 38th Street(at 3rd Avenue), New York, NY 10016

Tribeca Screening Room 375 Greenwich St (between N. Moore & Franklin), New York, NY 10013

„Sfera politicii’, numar aniversar

A apărut numărul nr. 1 (173), ianuarie – februarie 2013, al revistei „Sfera politicii”. Numărul, publicat cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), reprezintă o retrospectivă a revistei apărute în ultimii 20 de ani.

Revista este una de colectie, cuprinzând articole de analiză politică semnate de Louis Ulrich, Steve Sampson, Stelian Tănase, Lavinia Stan, Dan Pavel, Adrian Cioroianu, Mihai Chioveanu, Alexandru Radu. Numărul cuprinde si analize recente despre comunismul și postcomunismul românesc, precum și recenzii. Sfera politicii

IICCMER este instituţie publică aflată în subordinea Guvernului României şi în coordonarea primului-ministru, are ca obiect de activitate administrarea şi analizarea memoriei regimului comunist din România, investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii, constituirea unor mecanisme educaţionale şi de informare, precum şi culegerea, arhivarea şi publicarea documentelor referitoare la exilul românesc.

Despre unul din recentele evenmente organizate de IICCMER am scris la http://brailachirei.wordpress.com/2012/12/21/razboiul-impotriva-taranimii-anii-colectivizarii-1949-1962-expozitie-la-muzeul-taranului-roman/, expozitia poate fi vizionata la Muzeul Taranului Roman pana pe 5 mai 2013.

Vernisaj Radu Pencea, la Galeriile de Arta Braila

 Galeriile de Arta gazduiesc in aceste zile expozitia de pictura si sculptura a lui Radu Pencea, membru al Filialei Braila a Uniunii Artistilor Plastici (UAP), fost cadru didactic. Este prima personala a artistului, acum pensionar, motiv pentru care pe simeze sunt prezente lucrari de facturi, stiluri si cu subiecte diferite. Exista insa o trasatura comuna pentru tablouri, anume coloristica: tonuri calde, optimiste, chiar vesele. Explicatii si considerente critice au venit la momentul vernisajului, ora de miezul zilei de sambata – 15 septembrie 2012 – de la colegi de breasla incepand cu scenograful Gheorghe Mosorescu – presedintele filialei brailene a UAP.

Am sa va rog sa va apropiati, pentru a ne auzi, pentru de cand s-a renovat aceasta sala a pierdut din acustica. Acum o saptamana, dupa o vacanta de o vara, ne intalneam la vernisajul unui artist plastic din Bulgaria (n.aut. Am scris aici http://brailachirei.wordpress.com/2012/09/09/la-galeriile-de-arta-braila-expozitia-lui-valentin-shaltev-din-balcic-bulgaria/ despre eveniment). Din pacate, programul nu a permis pentru ca acea expozitie sa stea mai mult. Domnul Radu Pencea a fost generos si a oferit din perioada de expozitie a domniei sale artistului bulgar; vreau sa-i multumesc pe aceasta cale pentru intelegere. Si iata ca astazi, domnul Radu Pencea vine sa se destainuie, as zice, in fata noastra cu ceea a reusit sa adune intr-o viata de om, de artist. M-am bucurat vazand lucrarile, ca sunt lucrari din ultima perioada a creatiei domniei sale. Nu neg ca la o anumita varsta artistii se gandesc la o retrospetiva si ma bucur ca Radu vine cu o expozitie noua astazi. El este inca tanar si in putere, sincer ma bucur si il felicit pentru acest lucru. Ca de obicei, nu vreau sa comentez lucrari dar nu ma pot abtine sa nu remarc o lucrare din toata aceasta expozitie care cred eu ca este chintesenta tuturor lucrurilor pe care le-a facut Radu si este vorba de prima lucrare de la intrare, numita <Alergator> daca am retinut bine, unde cred ca masura artistului Radu Pencea este intreaga. Din cate ne confirma artistul, expozitia va fi urmata si de altele deci consider acesta un bun inceput”, a precizat Gheorghe Mosorescu dand apoi cuvantul unei colege tinere, ale carei comentarii critice le-am mai audiat la Muzeul Brailei cu ocazia unor evenimente similare organizate la Salonul „Gh. Naum” din cadrul Sectiei de Arta.

 Claudia Moldovan, caci despre ea este vorba in calitate de tanara colega, a confirmat cateva caracteristici artistice incontestabile ale exponatelor pentru membrii auditoriului – numeros de aceasta data, alcatuit in majoritate din cadre didactice, dar cuprinzand si pe unii colegi din filiala UAP. Astfel, Claudia Moldovan a reiterat ideea care statea pe buzele tuturor privitorilor, anume ca lucrarile sunt pline de culoare si de o caldura aparte, datorata tonurilor calde alese pentru peisaje, pentru compozitii si chiar pentru costumatia personajelor – alegorice sau nu – alese de Radu Pencea sa ii populeze tablourile. „Peisajele de iarna sunt peisaje calde”, a subliniat vorbitoare, mentionand si ca sentimentul care a invaluit-o imediat ce a vazut lucrarile a fost acela de bucurie si de intoarcere in trecut, in cea mai frumoasa perioada a vietii si anume in copilarie. Autorul lucrarilor se inspira din realitate, o transpune in propria viziune si se reintoarce in real aducandu-ne aceste lucrari – fie pictate, fie sculptate – care au o frumusete si o sinceritate pe care Claudia Moldovan ne-a invitat, in finalul cuvantului sau, sa o descoperim reluand traseul expozitional ori de cate ori simtim nevoia astfel incat sa ne patrunda si pe noi bucuria respectiva.

Monumentul din parc, refacut intr-un tablou

 Unul din tablourile expuse are ca tema principala Monumentul care da numele parcului Kisselef, iar despre aceasta reconstituire iar si despre monumentul insusi, ridicat in memoria unei intamplari adevarate al carui personaj a fost printul Mihail I al Rusiei imperiale care scapase ca prin minune de un obuz turcesc cazut exact pe locul unde s-a ridicat mai apoi obeliscul – astazi disparut, ne-a oferit amanunte prof. Florica Miler care stia in detaliu si povestea lucrarii. De altfel, acest tablou a fost ales de autor ca tema si pentru o invitatie tip foto pe care a oferit-o fiecarui reprezentant al publicului la vernisaj. Iar impreuna cu prof. Miler, autorul a dat glas rugamintii catre autoritatile locale sa fie efectuate demersuri spre a se reface monumentul, in semn de respect pentru istoria locala, mai cu seama ca numele lui dainuie, dupa cum bine stim spatiul impadurit si traversat de numeroase alei din vecinatatea cartierului Hipodrom fiind numit de toata lumea in contemporaneitate Parcul Monument mult mai putin decat Parcul Kisselef.

Un alt vorbitor a fost si Hugo Maracineanu, colegul artist plastic si deopotriva profesor incercand sa ofere participantilor la vernisaj si cateva coordonate plastice de nivel national, in contextul in care Radu Pencea se inscrie cu toate datele profesionale …

Cum spuneam, artisti plastici au venit sa isi salute colegul la vernisaj, intre acestia Marilena Ioanid,  Constantin Boer-Dondos, Svetlana Potanga, Ionel Radu, Cristian Radu, Marius Teodorescu, dar si Alexandra Mosorescu, Sfefanescu Stef. De asemenea, numerosi fosti colegi de cancelarie ori din alte scoli au fost prezenti la vernisajul care a marcat si o aniversare a artistului expozant.

Un album foto de la eveniment gasiti la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.351474118278517.85262.196618800430717&type=1, respectiv pe pagina Facebook a Revistei de cultura si informatie „Braila Chirei’ (n.aut. Pagina web doar a mea – Armanda Filipine)

Expozitia ramane deschisa la Galeriile de Arta pana pe 4 octombrie, iar pe 5 octombrie 2012 ne asteapta la vernisaj Ionel Radu cu o personala.