Arhive etichetă: sarbatori

Activitatea „Sânzienele/ Drăgaica, Ziua universală a IEI, sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, la Etnografie

*La Brăila, în 24 iunie 2022, cu elevi de la Școala „Sf. Andrei” parteneră în proiectul „Întâlnirile interculturale de la Etnografie”

Povești din spatele triplei sărbători din 24 iunie – Sânzienele (sau Drăgaica), Ziua universală a IEI, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – și alte detalii din lumea minunată a artei populare, am spus împreună cu elevi de la Școala Gimnazială „Sf. Andrei” – prof. Cătălina Rotaru director – din clasa a VI-a A și cu diriginta, prof. Emilia Buciumeanu, dar și cu gazda noastră, muzeograf Gabriela Dorina Cloșcă – șef secția Etnografie și artă populară din Muzeul Brăilei „Carol I”.

Ne-am ghidat în periplul nostru de astăzi folosind cea mai recentă publicație de specialitate, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată” a lui Marcel Lutic (mulțumim că a ales să lanseze ediția recentă – editura Vasiliana, 2022, – la Brăila! Și astfel avem minunatul volum), dar și înregistrările video pe care le-am făcut în localitatea maramureșeană Rogoz cu Delia Suiogan (universitar la Baia Mare) în perioada festivalului „Zilele IEI, zilele POEZIEI” (tot recent, manifestare cu scriitori desfășurată la Târgu Lăpuș).

Felicitări elevilor – Maria, Mihaela, Daria, Andra, Mihai, Adi, Leo – și dirigintei! Mulțumiri directorului Cătălina Rotaru pentru participarea in parteneriat (proiectul „Întâlnirile interculturale de la Etnografie”).

Bineînțeles că ne-am propus să ne revedem aici, in frumoasa casă Alexiu din str. Polonă nr 14 (in Lista Monumentelor istorice) și pe alte teme.

24 iunie 2022 (mai multe foto la https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10222324487408128&id=1445089699)

Armanda Filipine & Revista Braila Chirei

Despre sărbători și timp, sacralitate. Lansare de carte, la Brăila, la Etnografie

*Volumul este „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată” de Marcel Lutic

Secția Etnografie și artă populară din Muzeul Brăilei „Carol I” găzduiește lansarea cărții „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată” de Marcel Lutic (ultimele ediţii, revizuite si adaugite, la editura Vasiliana in 1998 și 2022, altă ediție la ed. Fundației Academice Axis) miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 17.00. Frumos scrie despre carte etnograful Varvara Buzilă (muzeograf din Rep. Moldova, specialist și în filologie): „(…) apare reeditată, acum, când istoria pare că vrea să închidă ușa în fața sărbătorilor populare, când practica culturală devine dezaxată din osia timpului înțeles drept sacru”.

Prezintă cartea și autorul Ana Hărăpescu – director Direcția Județeană pentru Cultură Brăila și conf. dr. Costin Croitoru – managerul instituției muzeale. De asemenea, în frumosul sediu (casa Alexiu – monument istoric de arhitectură, str. Polonă nr. 14) unde gazdă va fi Gabriela Dorina Cloșcă – muzeograf șef, grupul „Chiralina” coordonat de prof. Maria Radu va oferi un scurt program de muzică și dans popular.

**
Marcel Lutic (n. 28 iulie 1967, Botoșani) este absolvent de istorie, la Iași, și este muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Din CV-ul său reiese că este un adevărat pasionat pentru ceea ce face. A publicat foarte multe volume in domeniul etnografic,a realizat și emisiuni radio, in serial, despre sărbătorile populare.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

În minivacanța de Paște și 1 mai, securitate asigurată de jandarmi

*Cetățenii sunt rugați să evite implicarea în conflicte, să manifeste calm și răbdare atunci când se impune să aștepte, să aibă grijă de copii etc.

 

Biserica ”Sf. Pantelimon”, în stațiunea Lacu Sărat

Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Brăila va asigura ordinea şi liniştea cetăţenilor, cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a zilei de 1 mai (Ziua Internațională a Muncii, din 1889), în perioada 26 aprilie – 1 mai 2019.

Jandarmii  brăileni vor fi prezenţi în zona lăcaşelor de cult, pentru ca slujbele religioase să nu fie perturbate de fapte antisociale iar activităţile religioase să se realizeze în condiţii de siguranţă. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi  în zonele unde vor exista aglomerări de persoane precum gări, autogări sau pieţe cât şi în arterele intens circulate, Jandarmeria Brăila sporind numărul echipajelor pentru a asigura ordinea publică la nivelul municipiului, dar şi în localităţile aferente judeţului Brăila şi să intervină pentru soluționarea operativă a oricăror situații sesizate ce pot afecta siguranța cetățenilor. Totodată, în aşteptarea numărului mare de pelerini la mănăstirea Sfântul Pantelimon din staţiunea Lacu Sărat, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila suplimentează efectivele şi intensifică măsurile de ordine publică, în scopul bunei desfăşurări a activităţilor religioase. Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, IJJ Brăila recomandă pelerinilor următoarele: să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială; părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente; să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale – genţi, poşete, bagaje”, se arată în comunicatul transmisprin intermediul departmentului Informare, Relaţii publice şi cu Publicul al IJJ Brăila.

Sărbători în siguranţă, jandarmii la datorie

*Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, ca si colegii din intreaga ţară, vor asigura – conform legii – măsurile de ordine publică necesare 

 

dscn6100      Venind in sprijinul concetăţenilor, in conformitate cu textul legii, jandarmii vor asigura in perioada imediat următoare pe intreg teritoriul – Anul Nou, Revelion – măsurile de ordine publică necesare. Din materialul transmis de Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila – aflam mai multe.

În vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestările cu public numeros ocazionate de petrecerea în aer liber a Revelionului, aproximativ 100 de jandarmi se vor afla în misiune, în acest weekend. Jandarmii vor fi sprijiniţi de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Poliţiei Locale şi ISU Brăila, care vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal din zonele unde sunt organizate aceste manifestări şi pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

          În această perioadă, acţiunile desfăşurate de către jandarmii brăileni vor avea un caracter preponderent preventiv şi vor viza asigurarea unui climat civilizat, necesar desfăşurării evenimentelor organizate, depistarea şi sancţionarea celor care comit fapte antisociale, precum şi respectarea normelor legale vizând comercializarea sau folosirea de obiecte artizanale şi distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice„.

Sfaturi utile

Celor care doresc să participe la manifestările publice prilejuite de trecerea în noul an, jandarmii brăileni le fac următoarele recomandări: nu consumaţi băuturi alcoolice în exces, deoarece este un factor favorizant în producerea unor conflicte; evitaţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu intraţi în discuţii contradictorii, chiar dacă sunteţi provocaţi; păstraţi banii şi telefonul în compartimentele interioare ale hainei, niciodată în buzunarele de la spatele pantalonilor; ţineţi-vă geanta lipită de corp, în partea din faţă, cu sistemul de închidere orientat către corp şi protejaţi-o cu una din mâini’ dacă vă simţiţi înconjuraţi sau înghesuiţi de diverşi indivizi, asiguraţi-vă că nu rămâneţi fără bani sau acte; pe drumul la şi de la locul de desfăşurare a spectacolului, evitaţi compania persoanelor necunoscute şi alegeţi locurile bine iluminate„.

Efectivul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila urează tuturor Sărbători Fericite!

“Proiect de Crăciun” în PMT Tichileşti

Sărbătorile şi timpul sacru din preajma întâmpinării Crăciunului reprezintă o perioadă marcată de o puternică încărcătură emoţională. Pentru fiecare dintre noi, Crăciunul înseamnă bucuria de a trăi, de a renaşte, de a creşte frumos şi de a ocroti pe cei dragi, dar şi pe cei aflaţi în nevoi. În această perioadă, reînvăţăm să dăruim, ne amintim de cei sărăci, de cei fără adăpost, de cei bolnavi, de cei din închisoare, de bătrânii din azile sau rămaşi singuri, de copiii din orfelinate şi de toţi cei care suferă. Mai mult decât atât, învăţăm să ne ajutăm pe noi înşine, ajutând pe alţii, pentru că marea minune e dată de faptul că doar dăruind vei dobândi”, iar marea şi tainica revelaţie este că poţi dărui chiar din ceea ce nu ai şi că vei primi înapoi înmiit! Crăciunul are valori simbolice profunde pentru fiecare dintre noi și semnificaţii aparte pentru cei din penitenciar. Lipsa celor dragi, a familiei este acut resimţită de persoanele private de libertat,”, afirmă echipa de la Penitenciarul de Minori şi Tineri (TMF) Tichileşti implicată în această perioadă în activități menite să îi ajute pe tinerii pedepsiți.

DSCF7015          Acesta este motivul pentru care efortul personalului specializat al Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din PMT Tichileşti este de a readuce speranţa, continuând seria de activităţi de promovare a tradiţiilor româneşti şi a obiceiurilor de iarnă.

Astfel, în perioada 29 noiembrie 2013 – 7 ianuarie 2014 la nivelul unităţii, prin grija specialiştilor din cadrul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, se desfăşoară proiectul de activitate  “Proiect de Crăciun”, al cărui scop este cultivarea unui comportament bazat pe generozitate şi dragoste faţă de semeni, stimularea creativităţii, a lucrului în echipă, a cooperării şi a toleranţei, prin intermediul activităţilor de reintegrare socială, în rândul persoanelor private de libertate custodiate. ”Proiectul urmăreşte sensibilizarea persoanelor custodiate prin desfășurarea activităţilor care permit conştientizarea importanţei conservării tradiţiilor şi obiceiurilor Sărbătorilor Creştine de Iarnă; dezvoltarea comunicării cu mediul familial şi de suport prin antrenarea în activităţi specifice, necesare perceperii şi trăirii sărbătorilor în spaţiul carceral; încurajarea şi dezvoltarea unei atitudini proactive faţă de activitatea de voluntariat; promovarea în comunitate a activităţilor de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială, organizate în aşezământul de detenţie, în vederea facilitării reintegrării sociale a persoanelor private de libertate; dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu partenerii din comunitate, care pot sprijini procesul de reinserţie socială a persoanelor custodiate”, precizează subcomisar Jenie-Gianina Crăciun – director PMT Tichileşti.

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR

Organizarea unor dezbateri şi concursuri tematice despre semnificaţia Sărbătorilor de Iarnă: concurs de perspicacitate „Sudoko şi integrame” (9 dec.);  concurs tematic „Obiceiuri şi trediţii de Crăciun” (23 dec.); dezbatere „Originea şi istoria Crăciunului” (26 dec.);

Activităţi de voluntariat: “A venit Moş Nicolae!” – oferirea de cadouri confecţionate în cadrul atelierelor ocupaţionale, copiilor proveniţi din familii cu mijloace materiale reduse din comuna Tichileşti, activitate desfăşurată în colaborare cu Şcoala Gimnazială Tichileşti (6 dec.); Fundatia Berean Prison Ministry ofera unor minori privati de libertate 10 pachete cu alimente, imbracaminte si obiecte igienico-sanitare (17 dec.).

Activităţi sportive: Cupa Moş Nicolae – competiţie fotbalistică (6 dec.)

Activităţi artistico –plastice şi de difuzare a culturii: “Sărbătorile de iarnă oglindite în mâinile copiilor”- organizarea de ateliere ocupaţionale în vederea confecţionării unor obiecte decorative, a finisării şi ambalării acestora cu aspect de cadouri, pentru împodobirea bradului şi pentru pavoazarea spaţiilor de deţinere, cu implicarea unui număr cât mai mare de persoane custodiate (25.11.2013 – 7.01.2014); Serbare de Crăciun (obiceiuri tradiţionale româneşti, specific sărbătorilor de iarnă- colinde, Pluguşorul, Sorcova, Ursul, Capra) în 20 dec.; difuzarea de filme cu tematică specifică Sărbătorilor de Iarnă – ”Crăciun cu scântei”, ”Singur acasă” (19.12.2013-20.12.2013); Primind colindatori! – primirea grupului de colindatori ai Seminarului Teologic Galaţi (activitatea se va desfaşura în perioada Sărbătorilor de iarnă) şi a altor grupuri de colindători.

Activităţi în comunitate cu ocazia serbării hramului parohiei şi a sărbătorii zilei onomastice a persoanelor private de libertate: Biserica ”Sfântul Apostol Andrei” Brăila (30 nov); Biserica ”Sfântul Nicolae” din comuna Chiscani  (6 dec.); Biserica ”Sfântul Spiridon” Brăila (12 dec.);pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Lacu Sărat (30 nov, 6 și 12 dec.); Grup de colindători la bisericille si instituţiile publice din Municipiul Brăila şi Galaţi (18 dec.); Grup de colindători la bisericile din localităţile Tichileşti şi Chiscani (22 dec); Sfântul Ştefan – Biserica Înălţarea Domnului (Tichileşti – 27 dec); Biserica Înălţarea Domnului (Tichileşti – 6 ian 2014); Sfântul Ioan Botezătorul – Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril (Tichileşti – 7 iulie 2013).

Activităţi moral religioase: dezbatere “Sfântul Nicolae – model pentru viaţa tinerilor de astăzi” şi Concurs tematic “Sfinţii- învăţători şi sfinţitorii  vieţii nostre” coordonate de către preotul capelan desfăşurate în colaborare cu Şcoala Gimnazială Specială Tichileşti (6 dec);  conferinţa  „Colindele izvor de comuniune şi bunătate” cu preot Ovidiu Soare – conf. univ la Facultatea de teologie a Universitatii Galati (7 dec)

Pomul de Crăciun: împodobirea bradului de Crăciun (23 dec.)

Menţinerea legăturii cu familia şi mediul de suport: 6.12.2013 “A venit Moş Nicolae!” (6 dec.) şi Daruri din sacul Moşului -activitate de mediere a relaţiei cu membrii de suport – oferirea de felicitări realizate în cadrul atelierelor ocupaţionale, părinţilor persoanelor private de libertate (activitate desfășurată la sectorul vizită – 23 decembrie 2013).

Retete pentru sarbatori… dulci

Sarbatorile sunt prilej de bucurie in familie, cu prietenii si toti cei dragi. Un dulce la masa este, astfel, imposibil de ocolit. Iata cateva retete pe le-am primit de la o prietena pe mail, careia ii multumesc si vi le ofer cu drag si voua, stimati cititori si dragi prieteni.

Steluta de Craciun: http://savalaura.blogspot.com/2007/02/steluta-de-craciun.html

2   
Prajitura Snickers (foto stanga): 
http://savalaura.blogspot.com/2008/02/prajitura-snickers-by-pocahontas.html

Tort „Stele pe zapada”: http://savalaura.blogspot.com/2007/12/tortul-nostru-de-craciun-stele-pe.html

Spirala cu ananas: http://savalaura.blogspot.com/2009/02/ingrediente-pentru-cca.html3 miniamandine

Mini-amandine (foto stanga): http://savalaura.blogspot.com/2007/10/mini-amandine.html

Petit-Fours: http://savalaura.blogspot.com/2007/12/petit-fours.html

Saviecuta cu nuca si mac (Baigli): http://savalaura.blogspot.com/2009/01/saviecuta-cu-mac-si-nuca-baigli.html

4 Brath Prajitura Brath (foto stanga): http://savalaura.blogspot.com/2010/10/prajitura-brath.html

Prajitura „Greta Garbo”: http://savalaura.blogspot.com/2009/01/greta-garbo.html

Prajitura Mokka: http://savalaura.blogspot.com/2010/09/prajitura-mokka.html

Stele de ciocolata: http://savalaura.blogspot.com/2010/11/stele-de-ciocolata.html

Romburi cu nuci si cafea(dreapta): http://savalaura.blogspot.com/2010/01/romburi-cu-nuci-si-cafea.html romburi

Negrese cu ciocolata Toblerone: http://savalaura.blogspot.com/2010/01/negrese-cu-ciocolata-toblerone.html

Prajiturele cu vin rosu: http://savalaura.blogspot.com/2009/12/prajiturele-cu-vin-rosu.html

ciub de viespi  „Cuib” de viespi (foto stanga): http://savalaura.blogspot.com/2010/11/cuib-de-viespi.html

Salata de fructe in ananas: http://savalaura.blogspot.com/2010/01/salata-de-fructe-in-ananas.html

Napolitane cu dulce de leche: http://savalaura.blogspot.com/2007/03/napolitane-cu-crema-de-lapte.html

Trufe de ciocolata (dreapta): http://savalaura.blogspot.com/2009/06/trufe-de-ciocolata.html trufe

Tort de trufe: http://savalaura.blogspot.com/2009/06/tort-de-trufe-de-ziua-mea-si-lui-cipi.html

Tort Mascarpone: http://savalaura.blogspot.com/2010/03/tort-mascarpone.html

Tort de sampanie: http://savalaura.blogspot.com/2008/01/tort-de-sampanie-de-anul-nou.html

tort aniversar  Tort de ciocolata, aniversar(foto stanga) : http://savalaura.blogspot.com/2009/10/tort-de-ciocolata-aniversar.html

Tort de cafea: http://savalaura.blogspot.com/2009/11/tort-de-cafea.html

Tort cu trei feluri de ciocolata: http://savalaura.blogspot.com/2007/05/tort-cu-3-feluri-de-ciocolata-nadia-s.html

Tort-spirala cu crema ganas: http://savalaura.blogspot.com/2010/10/tort-spirala-de-ciocolata-cu-crema.html

Cupola „ninsa” de ciocolata(foto dreapta) : http://savalaura.blogspot.com/2008/05/cupola-ninsa-de-ciocolata.html   cupola ninsa

Tort alb cu blat de nuci si fructe: http://savalaura.blogspot.com/2007/12/tort-alb-cu-blat-de-nuci-si-coacaze.html

N.aut. Cum observati, toate sunt din aceeasi sursa: blogul Laurei Sava, careia ii multumim pentru oferta si ii uram, totodata, sarbatori fericite la fel cum va urez si voua!  

Sfânta Treime – Praznicul Sfântului Duh

        Lunea Rusaliilor este închinată Sfântului Duh şi este denumită în cadrul Bisericii Ortodoxe „Praznicul Sfântului Duh”. Conform tradiţiei, unele biserici cu hramul  Sfânta Treime fac astăzi sărbătoarea, altele în Duminica Rusaliilor.

        Şi-a serbat hramul şi Biserica “Sf. Treime” (foto mai jos) din cartierul brăilean Radu Negru – lăcaşul unde poposesc adesea preşcolarii de la Grădiniţa “Sf. Nicolae”, dar şi elevii Şcolii cu clasele I – VIII “Aurel Vlaicu”. Şi cum părintele paroh Ion Tudose este un om cu deosebită dragoste creştinească de aproapele, fiecare gest al enoriaşilor, al copiilor şi doamnelor Şcolii se constituie întrun veritabil semn de recunoaştere al Domnului. Ceea ce pare mărunt se face pentru mila lui Dumnezeu important şi rodeşte, ceea ce este necesar se împlineşte – aşa cum amintea la un moment dat medicul Daniela Bartoş – fost ministru al Sănătăţii, fost parlamantar de Brăila din partea Partidului Social Democrat – în cadrul unei acţiuni, cu ocazia unei sărbători importante, când a fost sponsor (cu ajutorul altor… sponsori) şi astfel copiii au primit daruri.

         Sfântul Duh ne păzeşte de rele, dacă Îi cerem aceasta cu inima curată şi cu credinţa că fi-vom buni şi drepţi, la fel cum Domnul nostru Iisus şi Maica Sa Sfânta Fecioară Maria ne ocrotesc în măsura în care nu ne facem noi înşine prea mare răul aici, pe pământ. “Cred Doamne şi ajută-mi necredinţei mele”, suna rugăciunea – deja clasică – a unui mare om de spirit, semn că orice am face şi oricât ne-am strădui, rămâne ceva impur în noi care să ne tragă în jos, să ne ademenească… Atenţie, deci, la ispite.

        Sfânta Treime, rânduită deloc întâmplător în ierarhia spirituală şi duhovnicească, cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh laolaltă, stă mărturie că Fiinţa nu e unică decât în măsura în care Viaţa ar fi unică. Dar Omul e unic. Şi singur fără ajutorul Domnului sau, ca să fim în ton cu semnificaţia sărbătorii, a Sfintei Treimi.

        Dar Omul e doar mic om dacă făptuieşte în afara Învăţăturii, spune Sfânta Carte. Şi cum noi vrem să fim Oameni, se cuvine să fim călăuziţi de Lumina de la Sfânta Treime, ceea ce ne duce la o concluzie aproape logică: fapta bună e şi ea necesară. Oare de ce n-am face măcar o faptă bună din când în când? Oare de ce n-am face o faptă bună în fiecare zi?

Domnul fie cu noi, şi toţi să fim în acord deplin cu Sfânta Treime!