Arhive etichetă: scoala online

Din 9 noiembrie, noi măsuri în pandemie în România

*Măștile de protecție se vor purta și în spațiile deschise – indiferent se incidența cazurilor în localități sau județe, școlile vor doar online, magazinele se închid la ora 21.00, piețele din spații închise se reorganizează la exterior, noaptea se circulă numai în interes de serviciu sau de sănătate – și este nevoie de formularele tipizate

Pandemia schimbă iar cursul vieții, nu doar în România. Dar numărul mare (în 6 noiembrie 2020 s-a ajuns la peste 10.000 persoane infectate – cazuri noi) de cazuri noi de infectări cu virsului SARS-CoV-2 a făcut ca și guvernul liberal (n.red. Indiferent că asta îi va face pe unii să urle că li se îngrădesc drepturile ori pe alții că se pun frâne economiei…) să gândească revenirea la măsurile speciale de pandemie, menite să încetinească răspândirea bolii COVID-19. Aceste măsuri se aplică începând cu data de 9 noiembrie 2020, între acestea fiind creșterea activităților online în dauna celor clasice – inclusiv școlile vor avea doar cursuri online timp de 30 de zile, purtarea măștilor de protecție și în spațiile deschise – indiferent se incidența cazurilor în localități sau județe, magazinele se închid la ora 21.00, noaptea se circulă numai în interes de serviciu sau de sănătate iar cei care au aceste necesități în intervalul 23.00 – 05.00 trebuie să aibă asupra lor declarația pe proprie răspundere (dacă e scrisă de mână, să aibă toate rubricile și să fie semnată) într-una din cele două formule –

https://stirioficiale.ro/storage/0611_Model%20Declaratie%20proprie%20Raspundere.pdf
Si de la https://stirioficiale.ro/storage/0611_Adeverinta%20pentru%20angajatori.pdf

Astfel, în 7 noiembrie 2020, Ministerul Afacerilor Interne a transmis Prefecturilor următoarele instrucțiuni referitoare la functionarea piețelor agroalimentare: ”Primarii de orașe și municipii sau comune care au organizate piețe agroalimentare sa ia măsuri urgente pentru asigurarea accesului producătorilor autohtoni, astfel a) acolo unde sunt piețe închise si se pot rabata pereții să se organizeze urgent pentru a le deschide în vederea reducerii infecțiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/ 05.11.2020); b) acolo unde nu se pot deschide să scoată mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea piețelor, dar să restricționeze accesul auto în spațiile respective; c) acolo unde nu există nici această posibilitate să organizeze Piețe agroalimentare volante in aer liber pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli autohtoni și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale. În 8 noimbrie, la ora 11.00 prefectii vor organiza ședințe la Prefecturi cu primarii, pentru a lua act de masurile luate”. La Brăila, în municipiu, la Piața Halelor a fost la miezul zilei de duminică o revoltă a comercianților, primarul Marian Viorel Dragomir a fost acolo și a calmat spiritele (n. red. Oare nu era mai bine ca cineva de la Administrația Piețelor să meargă în cursul zilei de sâmbătă și să explice situația?!?).

În cursul zilei de 8 noiembrie 2020, Ministerul Educației și Cercetării a emis Ordinul nr. 5972 prin care se suspendă, începând cu 9.11.2020, pentru o perioadă de 30 zile, activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor: ”Activitățile didactice vor fi desfășurate în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului și conform Regulanentului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin Ordinul MEC nr. 5.545/ 2020. Inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet”, se precizează în Ordinul nr. 5972. Nota red. Vom reveni cu detalii referitoare la numărul de elevi care au în prezent posibilitatea să participe, în condiții decente, la cursurile online (deci, nu cu telefonul!).

Braila Chirei (https://www.facebook.com/BrailaChirei/), revista de cultură și informație – Armanda Filipine 

Alte școli brăilene trec la scenariul ”roșu”

*Clasa a III-a de la Școala ”Mihu Dragomir” și III A de la Școala ”Al. I. Cuza” din municipiu, clasele X-a B, a XII-a B și a V-a B din Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), prezidat de subprefect cu funcție de prefect Simona Drăghinescu, a aprobat prin Hotărârea nr. 53 din 13 octombrie 2020 trecerea și a altor clase din unități de învățământ în scenariul ”roșu”, respectiv învățarea doar online, urmare a apariției unor cazuri COVID-19. De altfel, HCJSU nr. 53/ 13.10.2020 este disponibilă, timp de 30 de zile, și pe site-ul Prefecturii Brăila pentru consultare. La Liceul Teoretic ”Angelescu” din Ianca, pentru siguranța întregului colectiv, s-a procedat la o dezinfecție generală încă din data de 9 octombrie 2020 (foto). Reamintim că în municipiu și câteva sate situația pandemică (fiind înregistrate creșteri ale numărului de cazuri noi COVID-19) a impus, tot prin hotărâre a CJSU, purtarea măștii de protecție și în spațiile deschise pentru intervalul 13 – 26 octombrie 2020.

Art. 1. (1) Se aprobă suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „faţă în faţă” pentru clasa a III-a B din Şcoala Gimnazială „Mihu Dragomir” Brăila, începând cu data de 4.10.2020, conform hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1914/ 7.10.2020, și se dispune menținerea măsurii de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 14 zile. (2) Se aprobă reluarea cursurilor preșcolare care presupun prezența „faţă în faţă” pentru grupa mare de la Grădinița cu Program Normal nr. 19, structură a Grădiniţei cu Program Săptămânal nr. 49 Brăila, începând cu data de 8.10.2020, conform avizului nr. 10617/ 8.10.2020 al Direcției de Sănătate Publică a Județului Brăila. (3) Se aprobă reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „faţă în faţă” pentru clasa pregătitoare C din Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Brăila, începând cu data de 9.10.2020, conform avizului nr. 10617/ 08.10.2020 al Direcției de Sănătate Publică a Județului Brăila. (4) Se aprobă suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „faţă în faţă” pentru clasa a III-a A din Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Brăila, începând cu data de 8.10.2020, conform hotărârii Consiliului de Administrație nr. 2596/ 09.10.2020, și se dispune menținerea măsurii de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 14 zile; (5) Se aprobă suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „faţă în faţă” pentru clasele a X-a B, a XII-a B și a V-a B din Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca, începând cu data de 9.10.2020, conform hotărârii Consiliului de Administrație nr. 5519/ 9.10.2020, și se dispune menținerea măsurii de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 14 zile. Art. 2. (1) Unitățile de învăţământ menționate la art. 1 vor respecta măsurile de organizare a activităţii în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii și ministrului educaţiei şi cercetării. (2) Reluarea cursurilor care presupun prezența „faţă în faţă” pentru clasele menționate la art. 1 alin. (1), (4) și (5), suspendate temporar, se dispune prin Hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, după obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică a Județului Brăila și cu informarea unității de învățământ și a Inspectoratului Școlar Județean Brăila” – din HCJSU nr. 53/ 13.10.2020.

Școală online în preajma alegerilor locale, la Brăila, în toate unitățile

*Așa e ultima hotărâre CJSU, inclusiv în unitățile unde nu sunt amenjatate secții de votare * Astfel, elevii vor face cursuri doar online în zilele de 24 și 25 septembrie – înainte de alegerile locale din 27 septembrie, dar și în zilele de 28 și 29 septembrie 2020 

Simona Drăghincescu, subprefect/ prefect

Simona Drăghincescu – subprefect cu funcție de prefect la Prefectura Brăila, aduce la cunoștința publică o hotărâre recentă a CJSU:

       „Pentru pregătirea în condiții de siguranță epidemiologică a procesului de învățământ si a procesului electoral din data de 27.09.2020, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Braila a hotărât ca în TOATE unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brăila în zilele de 24 si 25 septembrie 2020, in 28 și 29 septembrie 2020 cursurile se vor desfășura in aceasta perioada numai online (scenariul roșu). Reluarea cursurilor care presupun prezența „faţă în faţă” pentru unitățile de învățământ preuniversitar, desfasurate temporar numai online, se va face după scenariul în care au funcționat anterior desfășurării alegerilor (verde, galben sau roșu). Personalul de îngrijire din unitățile în care sunt organizate secții de votare va asigura dezinfecția sediilor secţiilor de votare înaintea procesului electoral din ziua de 27 septembrie 2020 și după încheierea acestuia.
         Unitățile de învăţământ în care sunt organizate secții de votare vor întreprinde toate măsurile şi acţiunile organizatorice prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii și ministrului afacerilor interne nr. 1594/ 140/ 2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral„.
       Nota red. Hotărârea mulțumește, cu siguranță, părinții care și-au exprimat deja îngrijorarea – dată fiind pandemia de COVID-19 cu o accentuată revenire a îmbolnăvirilor – referitor la prezența atâtor persoane străine în spatiile școlilor unde sunt amenajate secții de votare și, deci, reprezentând o sursă de pericol pentru sănătatea elevilor.
22 septembrie 2020

La Brăila, clasă și grupe trecute exclusiv online din motive pandemice

*La Colegiul ”Murgoci” – o grupă de la clasa XI F, la Școala ”Al. I. Cuza” – clasa VIII A, Grădinița PP nr. 37 – o grupa mare

      Prin Hotărârea nr. 40 din 21 septembrie 2020; Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care funcționează în coordonarea Prefecturii Brăila a aprobat următoarele, motivat de existența unor cazuri COVID-19:

      ”Se aprobă suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „faţă în faţă” pentru clasa a VIII-a A din Şcoala Gimnaziala „Alexandru Ioan Cuza” Brăila, începând cu data de 18.09.2020, conform hotărârii Consiliului de Administrație nr. 2320/ 18.09.2020, și se dispune menținerea măsurii de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 14 zile;
(2) Se aprobă suspendarea cursurilor preșcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” pentru Grupa mare nr. 1 din Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 37 Brăila, începând cu data de 18.09.2020, conform hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1598/ 18.09.2020, și se dispune menținerea măsurii de suspendare a cursurilor preșcolare pe o perioadă de 14 zile;
(3) Se aprobă suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „faţă în faţă” pentru clasa a XI-a F – Grupa nr. 1 din Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila, începând cu data de 19.09.2020, conform hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1965/ 18.09.2020, și se dispune menținerea măsurii de suspendare a cursurilor școlare pe o perioadă de 14 zile”.
          Simona Drăghinescu – subprefect cu atribuții de prefect – a transmis documentul (HCJSU nr. 40/ 21 sept. 2020) către presă, actul fiind disponibil spre consultare și pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Brăila (https://br.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/29/2020/09/HCJSU-40.pdf) pentru o perioadă de 30 zile, conform legii.