Ziua Absolventului la Colegiul „Murgoci” Braila – Ziua carierei

* Editia 2013, a doua, a fost dedicata carierei, liceenii avand sansa sa afle de la absolventii deveniti specialisti o multime de „secrete”

la Murgoci Asociatia „Semper Fideles Murgoci” a organizat sambata, 25 mai 2013, a doua editie a evenimentului derulat sub genericul Ziua Absolventului – evident la Colegiul National „Gheorghe Munteanu-Murgoci’ din municipiul Braila. „Spre deosebire de prima editie, in acest an, orientarea resurselor s-a facut catre elevi, prin demararea programului de mentoring. Acestia au avut parte de o introducere in consiliere vocationala profesionista, sustinuta de doamna Mihaela Feodorof, specialist in cadrul companiei Your Way, dar si de discutii concrete pe diverse teme cu absolventi care au experienta in domeniile in care activeaza. In prima parte a zilei in cadrul reuniunii formale a absolventilor a avut loc si o licitatie cu scopul strangerii de fonduri pentru sustinerea desfasurarii activitatii Asociatiei. Sprijinul principal a venit din partea lui Costel Patrascan, care a donat doua caricaturi personalizate si le-a oferit autografe castigatorilor licitatiei. Sumele plătite au intrat în bugetul asociației, iar doi câștigători au primit și autograf din partea autorului„, ne povesteste Teodora Adamache – fosta eleva, de asemenea.  Patrascan caricatura
N.aut. (Armanda Filipine – revista ‘Braila Chirei’) Apelez la povestea ei pentru ca, desi as fi dorit – fiind tot absolventa de „Murgoci’ – nu am avut cum sa fiu prezenta la eveniment.

Mihaela Feodorof  În cadrul evenimentului (l-am anuntat la http://brailachirei.wordpress.com/2013/05/24/ziua-absolventului-la-colegiul-murgoci-braila/) au avut loc, ca și la prima ediție, o sesiune de lucru a membrilor asociației, un meci de baschet amical între echipa liceului și echipa absolvenților, dar și o reuniune informală.  Career Day – a fost numit programul destinat elevilor și a avut două părți. Prima a avut forma unei discuții în plen și a fost moderată de doamna Mihaela Feodorof (foto alaturata), specialist în consiliere vocațională și manager al companiei Your Way Conseling (www.yourway.ro) oferind tinerilor o vedere de ansamblu despre cum se pot evalua și cum pot alege cel mai bine ce li se potrivește pentru viitor. A doua parte a presupus împărțirea pe ateliere tematice, moderate de absolvenți de „Murgoci”.

Cristian Niculae președintele Asociației Semper Fideles Murgoci – a avut grija ca intreg programul sa se desfasoare conform planului: astfel, au avut loc cinci grupe de lucru pe domeniile management-administrație, aceasta fiind moderată de Ionuț Radu, Dorin Badea și Alexandru Dănăilă Zaharia (liderul Organizatiei Municipale a PNL Braila, viceprimar al municipiului Braila), medicină – moderată de Ștefan Chiscop, arhitectură – moderată de Marian Ion (seful Biroului de profil din cadrul Primariei Braila), juridic – moderată de Bogdan Covaci și inginerie – moderată de Țuga Ranislau, Janina Baiguș și Silviu Matei.

Eleva Diana Peneș, a X-a președinta Consiliului Elevilor din „Murgoci” – si-a exprimat bucuria pentru reactiile pozitive ale colegilor, dupa eveniment: „Participanții au fost încântați și interesați de discuțiile avute cu absolvenții. Abordarea subiectelor concrete despre parcursul în carieră, despre cum te influențează anumite decizii și cum să faci alegeri bune pentru viitor ne determină să așteptăm cu nerabdare organizarea unei noi ediții în toamnă. Vom propune și alte domenii în funcție de interesele elevilor. Ideea este foarte bună și această inițiativă este o șansă în plus pentru noi”.

Relațiile de mentoring pe care absolvenții și-au manifestat disponibilitatea să o aibă nu se opresc la întâlnirile organizate la liceu. La www.mentoringmurgoci.wordpress.com discuțiile pot continua și individual sau pot fi deschise în cadrul versiunii online a programului.

Proiect antialcool la Penitenciarul Braila

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila în parteneriat cu Penitenciarul Brăila a derulat în perioada iunie – noiembrie 2012 un  proiect de asistenţă psihologică specifică. Proiectul este  destinat persoanelor cu antecedente de consum de alcool, subsumat Programului derulat de Autoritatea Naţională a Penitenciarelor prin Direcţia de Reintegrare Socială, program denumit generic „Antialcool”. Programul de asistenţă psihologică specifică are la bază o abordare multidimensională a problematicii alcoolismului, fiind structurat pe două module: intervenţie psihologică asupra problemei alcoolismului şi cel de grup de suport social. Programul este justificat de faptul că dependenţa de alcool, similar altor tipuri de dependenţă, reprezintă una dintre cauzele creşterii criminalităţii în România.

Proiectul implementat la Penitenciarul Brăila a vizat dobândirea de abilităţi pentru menţinerea abstinenţei  şi prevenirea recăderii în consum. Obiectivele propriu-zise prin care a fost urmărit acest scop au fost cele de exersare de abilităţi necesare pentru evitarea situaţiilor de consum după liberare, optimizarea comunicării şi relaţionării interpersonale în penitenciar şi nu în ultimul rând informarea corectă despre drogul licit – alcoolul –morbiditatea indusă de consum, fazele instalării dependenţei, consecinţe.Grupul ţintă a fost selectat de psihologul penitenciarului – 16 persoane aflate în stare privativă de libertate care au savărşit fapta sub influenţa alcoolului sau cele care au  declarat antecedentele de consum.

Şedinţele derulate pe parcursul celor şase luni au avut o frecvenţă săptămânală, desfăşurate în spaţiul bibliotecii penitenciarului. Grupul de beneficiari a participat activ la întâlnirile echipa de psihologi – CPECA şi Penitenciar, dimanica dezbaterilor fiind întărită de multitudinea de exerciţii practice cuprinse în proiect. De la exerciţiile privind angajamentele de schimbare, povestea mea, afirmaţii automotivante pentru menţinerea motivaţiei pentru schimbare, analiza factorilor declanşatori, strategii pentru gestionarea situaţiilor de risc de consum, repararea relaţiilor interpersonale, gestionarea emoţiilor negative la gestionarea recăderilor, beneficiarii direcţi au făcut paşi către reflecţii asupra conduitei dependente, s-au regăsit adesea în studiile de caz dezbătute şi au găsit explicaţii la conduita deprevivă/agresivă care a condus la comiterea faptei. În cadrul şedinţelor informative au fost demitizate multe credinţe cu valoare de adevăr pentru o parte dintre ei, cu privire la alcool. Înţelegând mecanismul de instalare a dependenţei de alcool, afectarea judecăţii, sindroamele induse, în mod expres cel depresiv  şi forma sub care se produce degradarea vaselor de sânge şi implicit afectarea întregului organism al alcoolicului şi-au putut explica multe dintre comportamentele proprii şi deciziile pe care le-au luat la un moment dat. Materialele primite sub formă de fişe, jurnale, le vor servi atât personal cât şi pentru cei cu care se relaţionează. Fiecare şedinţă era finalizată cu un feedback din partea participanţilor, iar următoarea întîlnire era precedată de o scurtă recapitulare a celor însuşite anterior şi discuţii despre schimbările apărute în plan personal, dat fiind faptul că vindecarea este un proces care se petrece între cele două şedinţe, evaluate ca evenimente. Rezultatele obţinute din partea primului grup de beneficiari şi diseminate în rândul colegilor din penitenciar a condus la reluarea proiectului cu o nouă grupă de beneficiari selectaţi de către psihologul penitenciarului care va fi reluat la finalul lunii noiembrie„, precizeaza psiholo Olga Condrat – coordonator CPECA Braila.

Conform datelor oferite de Autoritatea Naţională a Penitenciarelor, numărul condamnărilor cu închisoarea pentru ifracţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a crescut de la 876 condamnaţi definitiv în anul 2010 la 1172 în anul 2011, ceea ce susţine necesitatea elaborării unui program centrat pe această problematică. Aceeaşi sursă indică faptul că alcoolismul, urmat de consumul de droguri ilegale, este corelat cu 50% dintre cazurile de sinucidere, 80% dintre crime, 30% dintre accidentele rutiere grave  şi aproximativ 15% dintre cazurile de înec. Este dovedit, sustin organizatorii, faptul că alcoolismul reprezintă un pericol social, în special în cazul formei cronice, fiind recunoscut ca factor declanşator al comportamentelor agresive.

Jocuri politice ale opoziţiei în administraţia de la Brăila. Înlăturarea oamenilor puterii din CJ şi CLM

* Caz, se pare unic în ţară, în ambele organisme de conducere ale judeţului şi municipiului Brăila au fost votate hotărâri prin care sunt eliminaţi din funcţii Giana Maria Pătraşcu şi Stănel Necula, vicepreşedintele CJ şi viceprimarul municipiului, ambii membrii ai partidului aflat la putere la nivel central * Propunerile în acest sens au venit de la grupuri de consilieri * Pentru ca votul să iasă cum s-a dorit, consilierii PSD au făcut front comun cu cei ai PNL şi PC

         S-a spus în câteva rânduri că Brăila postdecembristă devenise „roşie”, aluzie deloc străvezie la culoarea Partidului Social Democrat (PSD) ai cărui candidaţi – la nivel local – au fost preferaţi în alegeri atât de locuitorii judeţului, dar şi de cei ai municipiului. Acum, situaţia se poate rezuma în aceeaşi termeni date fiind rezultatele votului în cazul a două proiecte de hotărâri în Consiliul Judeţean (CJ) Brăila şi în Consiliul Local Municipal (CLM) Brăila. Practic, în şedinţele ordinare ale celor două organisme administrative s-a votat înlăturarea din funcţii a vicepreşedintelui CJ Giana Maria Pătraşcu şi a viceprimarului Stănel Ionel Necula, ambii membrii ai Partidului Democrat Liberal (PDL).

        Pentru acest demers s-a apelat la soluţia democratică a utilizării dorinţei şi votului majorităţii. În ambele consilii s-au aliat consilierii PSD cu cei ai Partidului Naţional Liberal (PNL) şi ai Partidului Conservator (PC), aceştia propunând excluderile menţionate, diferenţa constând în faptul că la CJ consilierii democrat-liberali nu au introdus buletinele de vot în urnă. Finalul a fost acelaşi: s-a votat, cu majoritate, înlăturarea reprezentanţilor puterii. Giana Pătraşcu a declarat că va uza de atributele justiţiei pentru a-şi face dreptate pentru că nu există, din punctul său de vedere, motivaţie pentru acest demers.

        Motivaţia îndepărtării celor doi reprezentanţi ai puterii din CJ şi CLM este, cel puţin în documentele ataşate proiectelor de hotărâre, una doar de formă – în conformitate cu reglementările Legii nr. 215 din 2001 şi ale statutului aleşilor locali. Nu se explică, în clar, dacă cei doi s-au făcut vinovaţi de ceva în faţa electoratului. Doar că aşa se ajunge la rezultatul pe îl prevedeau unii politicieni după ce, în CJ Brăila mai ales, mai multe proiecte de hotărâre nu au trecut la vot – între ele şi cel referitor la construirea podului peste Dunăre.

        Chiar dacă Prefectura va ataca sau nu cele două hotărâri, deocamdată se poate spune că la Brăila opoziţia politică a obţinut un scor foarte bun, reuşind să zdruncine serios scaunul puterii. Dacă amintim şi faptul că Giana Pătraşcu – fost preşedinte interimar al PDL local –  este mâna dreaptă a lui Gabriel Sandu – ministrul Comunicaţiilor, fost deputat de Brăila, artizan alături de Theodor Stolojan în formarea PDL la nivel naţional – atunci se înţelege miza şi dimensiunea situaţiei.

        Propuneri în vederea înlocuirii celor doi se vor concretiza  la şedinţele din luna septembrie ale CJ şi CLM Brăila.

        Conform rezultatului oferit de scorul electoral de la ultimele alegeri, la Brăila conducerile judeţului şi municipiului se află în mâna opoziţiei.  Gheorghe Bunea Stancu – liderul PSD local – este şi preşedintele Consiliului Judeţean, iar ex-senatorul Aurel Gabriel Simionescu – preşedinte executiv al organizaţiei judeţene PSD – a devenit primarul municipiului Brăila.