Arhive etichetă: tabara

Simpozion internaţional de sculptură monumentală „Nicăpetre” 2019 Brăila, deschidere

*Tabăra are loc în perioada 5 august – 9 septembrie * Participă artiştii Ana-Maria Negară, Tavanxhiu Genti din Italia şi Vlad-Dan Perianu

O nouă ediţie a taberei de sculptură de la Brăila, sub binecunoscutul generic Simpozionul internaţional de sculptură monumentală „Nicăpetre” – întru cinstirea memoriei artistului plastic Nicăpetre (Petre Bălănică, 27 ianuarie 1936, Brăila – 21 aprilie 2008, Canada) care dă şi numele fostei Case a Colecţiilor Brăila, acum Centrul Cultural Nicăpetre (parte a secţiei Artă a muzeului brăilean), se deschide oficial marţi, 6 august 2019, la ora 10.00 pe platoul din curtea Colegiului Tehnic „C. D. Neniţescu” (Şoseaua Buzăului nr. 15) unde s-a desfăşurat şi în anii trecuţi, în prezenţa iniţiatorului, consilierul judeţean Marian Căpăţînă (acelaşi care a finanţat, din banii proprii, primele două numere ale revistei de cultură „Luceafărul literar şi artistic”). Lucrări (nu toate) de la ediţiile precedente pot fi admirate în Brăila, pe Bulevardul Independenţei. De această dată, perioada taberei este 5 august – 9 septembrie 2019.

foto 1

        Tema propusă pentru sculpturile din acest an este „Mitul cultural şi jertfelnic. Se va lucra în marmură de Ruşchiţa, organizatorii (Consiliul Judeţean Brăila şi Muzeul Brăilei „Carol I”, Primăria municipiului Brăila) au adus deja blocurile (foto 1). Apelul pentru înscriere a fost deschis în perioada 28 iunie – 10 iulie 2019. Au fost primite 25 de proiecte, semnate de 18 autori (cinci din România, trei din Ukraina, doi din Bulgaria, şi câte unul din Republica Moldova, Taiwan, Iran, Japonia, Canada, Italia, Argentina, Costa Rica). Pentru că finanţarea nu mai este la nivelului primei ediţii, au fost invitaţi să participe trei artişti: Ana-Maria Negară cu proiectul „Lumina Sfântului Duh”, Tavanxhiu Genti din Italia cu proiectul „Fragile” şi Vlad-Dan Perianu cu proiectul „Pasărea Phoenix – Jertfă şi Renaştere”. Foto 2: la finalul unei alte ediţii (cea din 2016), în curtea liceului „Neniţescu”.

foto 2

** * Ana-Maria Negară (brăileancă), absolventă a Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi, promoţia 2008; membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, are în palmares 3 expoziţii personale în galerii din Iaşi şi Viena, 25 simpozioane de creaţie – România, Lituania, Cipru, Turcia, Egipt, Qatar, Omna, Iran, Israel, Italia, multiple participări la expoziţii de grup din ţară şi din străinătate; trei premii pentru sculptură. A participat la ediţiile 2015 şi 2018 ale Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală “Nicăpetre” şi lucrările sale pot fi admirate în oraş.

Vlad-Dan Perianu, absolvent al Academiei de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia 1995, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, are 7 expoziţii personale în Bucureşti, Braşov, Arcuş, 27 simpozioane de creaţie – România, Germania, Austria, multiple participări la expoziţii de grup din ţară şi din străinătate, Premiul UAPR pentru sculptură în 2018.

Genti Tavanxhiu este sculptor albanez cu reşedinţa în Italia. Organizează şi coordonează evenimente internaţionale de sculptură în Albania (Kora, Elbasan) şi Italia (Spinetoli). Are 10 expoziţii personale în galerii din Albania, Italia, Japonia, 39 simpozioane de creaţie – Albania, Italia, Arabia Saudită, Japonia, Turcia, Macedonia, Muntenegru, China, Taiwan, Luxemburg, Iran, Cipru, Franţa, Egipt, Israel, Portugalia, Dubai, Elveţia, Spania. Are 10 premii internaţionale pentru sculptură.

Tabăra de vară „Istorie, Cultură și Civilizație în Spațiul Românesc” 2019, la Oancea

*Organizată de Muzeul Brăilei „Carol I” și al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul în perioada 17 – 27 iunie 2019

O interesantă tabără de vară cu tema „Istorie, Cultură și Civilizație în Spațiul Românesc” a avut loc  la Oancea 2019” în intervalul 17 – 27 iunie 2019 în organizarea Muzeului Brăilei „Carol I” și al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, cu sprijinul Primăriei Oancea și al Sectorului de Poliție de Frontieră Oancea, al Episcopiei Basarabiei de Sud și al Consulatului General al României la Cahul.
În context, a fost serbată şi Ziua Drapelului – 26 iunie – şi marcată printr-o conferință susținută de prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române – managerul Muzeului Brăilei „Carol I” și printr-o vizită la cimitirul eroilor și la monumente din Oancea prezentate de col. (r) Victor Chiriloaie – primarul comunei gazdă. Foto de Costin Croitoru. Mai multe la https://www.facebook.com/pg/MuzeulBraileiCarolI/photos/?tab=album&album_id=2378224945794325 

În programul taberei, una de studiu, au fost lectori conf. univ. dr. Costin Croitoru – cercetător științific, Muzeul Brăilei „Carol I”, conf. univ. dr. Sergiu Cernea de la Universitatea „Hașdeu” Cahul, P. S. Veniamin – episcopul Basarabiei de Sud, dr. Stănică Pandrea – cercetător științific la Muzeul Brăilei „Carol I”, conf. univ. dr. Ion Ghelețchi de la Universitatea „Hașdeu”, dr. Mihaela Iacob de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Jan Ovidiu Tercu – muzeograf la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați.

Tabăra de chitară „Acustic Live Music Camp” 2018, ed. a XIV-a

*La Râmeţ, judeţul Alba în perioada 12 – 18 august 2018 * Unul dintre invitațíi lui Silvan Stâncel – organizatorul taberei – este A. G. Weinberger * Firma Hora, sponsor, oferă și în acest an chitare – șapte la număr. unor talentați tineri participanți   

     Tabăra de chitară „Acustic Live Music Camp” (http://www.tabarachitara.ro) iniţiată şi organizată de cantautorul Silvan Stâncel a ajuns la ediţia a XIV-a care se desfăşoară, tot la pensiunea Râmeţ din judeţul Alba, în perioada 12 – 18 august 2018. Participanţii care ajung cu trenul, în gara Teiuş, vor fi transportaţi gratuit la tabără.

Participă, ca de fiecare dată, tineri cu vârsta mai mare de 10 ani care au ocazia să înveţe sau să se perfecţioneze în utilizarea chitării electrice, chitării acustice cu corzi metal, chitării acustice cu corzi nylon în diferite stiluri: flamenco, chitară clasică, folk, chitară electrică pop, blues, country, rock, jazz clasic, fusion, hard rock, metal etc. În afara programului curent de studiu, tinerii au ocazia să participe la drumeţii în împrejurimi – la Mânăstirea Râmeţ, în Cheile Râmeţ – şi la focuri de tabără şi multe alte distracţii tipice unei tabere. Un eveniment deosebit în program este întâlnirea cu A. G. Weinberger, acesta urmând să susţină împreună cu Silvan Stâncel un concert pentru tinerii din tabără.

Silvan Stâncel

De menţionat este că sponsorul, Societatea Comercială Hora SA Reghin, www.hora.ro oferă şi în acest an premii, nu mai puţin de 7 chitare urmând să ajungă la tinerii merituoşi selectaţi de organizatori. Manifestarea este sprijinită de la Primăria Reghin, Casa de Cultură Reghin.

** *  Silvan Stâncel (http://www.silvanstancel.ro şi https://www.facebook.com/silvanstancel/) a iniţiat manifestarea ca proiect cultural ACUSTIC LIVE, pentru promovarea chitarei și a muzicii live – http://acusticlive.blogspot.com – în anul 2008.

Simpozion național de sculptură monumentală „Nicăpetre” 2018, Brăila

*Sunt aşteptaţi în tabăra de sculptură din 6 august – 15 septembrie, artiştii Carmen Tepșan, Ana Maria Negară, Florin Strejac, Florin Vîlceanu * este a treia ediţie a manifestării, primele două au fost internaţionale 

    În 11 iulie 2018, la Centrul Cultural „Nicăpetre”, în superba ambianţă dată de prezenţa lucrărilor regretatului artist Nicăpetre (nume real  Petre Bălănică, 27 ianuarie 1936, Brăila – 21 aprilie 2008, Canada), în frumoasa casă Embericos, monument istoric de arhitectură inclus în Lista de Monumente – parte din secţia Artă a Muzeului Brăilei „Carol I” – a avut loc jurizarea proiectelor participante la selecţia Simpozionului Național de Sculptură Monumentală „Nicăpetre” Brăila 2018, ediţia a III-a, manifestare care se se va desfăşura în perioada 6 august – 15 septembrie. Artiştii vor lucra, ca şi până acum, în curtea Colegiului Tehnic „C. D. Neniţescu” din municipiul Brăila.

   Juriul a fost format din Marian Căpăţână – consilier judeţean (iniţiator proiect în Consiliul Judeţean Brăila), prof. univ. dr. Ionel Cândea – manager Muzeul Brăilei „Carol I”, câte un reprezentant al oraşelor din judeţul Brăila care vor beneficia de câte o lucrare – Ianca, Însurăţei, Făurei. Din partea gazdelor a fost prezentă Alina Ruxandra Mircea – muzeograf, fără să fie în juriu – dar face parte din comitetul de organizare. Foto de Armanda Filipine, revista de cultură şi ifnormaţie Braila Chirei, de la jurizare.

Sculptorii ale căror proiecte au fost selectate spre a fi realizate în cadrul Simpozionului Național de Sculptură Monumentală „Nicăpetre” – Brăila 2018 sunt:

  • Carmen Tepșan;
  • Ana Maria Negară;
  • Florin Strejac;
  • Florin Vîlceanu.

Nu au fost desemnate rezerve. Toţi cei selectaţi au un CV impresionant, lucrările lor putând fi admirate în multe oraşe din ţară şi din străinătate.   Confirmarea participării la Simpozion se face până luni, 16 iulie 2018. Notă. Ana Maria Negară (brăileancă) a mai participat la una dintre ediţii şi a lăsat Brăilei o lucrare.

Organizatorii (Consiliul Judeţean – finanţator, Muzeul Brăilei „Carol I”): „Mulțumim tuturor sculptorilor care au răspuns invitației noastre și le dorim mult succes în tot ce vor întreprinde de-acum înainte!

LicArt, final la editia a 15-a

*S-au înscris 792 de liceeni la secțíunea Fotografie și 827 la Poezie *Finaliștii celor două secțiuni au petrecut o săptămână în Tabăra de Creație din București *

logo LicArt     La ediția a 15-a a LicArt (Festivalul National de Arte pentru Liceeni (www.licart.ro  cu logo si link permanent pe pagina de garda a revistei online de cultura și informatie Braila Chirei), cea mai mare competiție de acest gen din țara, festival inițiat, condus de jurnalistul și scriitorul Radu Herjeu) s-au înscris 792 de liceeni la secțíunea Fotografie și 827 la Poezie. Finaliștii celor două secțiuni au petrecut o săptămână în Tabăra de Creație din București (26 – 31 august 2016). Valoarea totală a premiilor (neincluzând tabăra) a fost de 12.000 de lei. Au jurizat personalități marcante din domeniile respective: poeții Simona Popescu, Răzvan Țupa, Radu Vancu și criticul Paul Cernat, respectiv fotografii Dinu Lazăr, Radu Sigheti, Vadim Ghirdă, Vlad Eftenie și Bogdan Panait. Au fost alături de organizatori și Primăria Generală a Capitalei, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Universitatea Politehnică București, West Gate Studios, Bioderma.

       Un excelent motto străjuiește demersul: „E timpul să încurajăm frumosul din tineri!”

2016_3-taramul-zanelor-alexandru-sabin-husariu
Taramul zanelor, Alexandru Sabin Husariu

Ca în fiecare an, în Tabăra de Creație – dupa cum afirma organizatorii in comunicat – utilul s-a lăsat împletit cu plăcutul, la numeroasele workshopuri susținute de poeții Simona Popescu, Răzvan Țupa și Sorin Despot, și fotografii Daniel Mihăilescu, Francisc Mraz, Cristian Munteanu și Vlad Eftenie, în cele câteva excursii tematice și în numeroasele concursuri interdisciplinare.

2016_2-batrana-bogdan-ionut-anghel
Batrana, Bogdan Ionut Anghel
2016_1-despre-viata-raul-craioveanu
Despre viata, Raul Craioveanu

La finalul taberei au fost anunțați și câștigătorii actualei ediții LicArt. La Fotografie, cele trei premii, în valoare de 1500 de lei fiecare (sponsorizate parțial de Fotohobby), au mers la Raul Craioveanu de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgășani – fotografie alb-negru, Bogdan Ionuț Anghel de la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” din București – fotografie portret („Batrana”), AlexandruSabin Husariu (din Tulgheș) de la Liceul Tehnologic Corbu – fotografie diversă.

            La Poezie, premiul I (1500 de lei) a revenit lui Petruț Dinu de la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” din Buzău, CodruțaIrina Corocea de la Colegiul Naţional „Dragoș-Vodă” din Câmpulung Moldovenesc – premiul II (800 lei), Bogdan Constantin Enache de la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Pașcani – premiul III (500 de lei). Pe site sunt toate celelate premii.
              Mihai de Petruț Dinu              
nu am sărit niciodată de la zece metri în râu.
era mihai care făcea asta în fiecare zi de vară,
copiii de noi îl aplaudam, el zâmbea
și uita pentru o clipă de bătaia de seară.

mic, uimit, înfricoșat eram de saltul lui
atunci când priveam cum îl aruncă
cerul, cu un braț nevăzut, spre noi
ca pe o pasăre cu o aripă ruptă.

pe mihai l-a călcat o mașină,
mi-a spus mie bătrâna din drum,
lejeră cu o mână la gură și una la sân,
l-a prins sub roți, iar acum…

privesc zidul înalt de piatră,
de pe care mihai sărea în fiecare zi de vară,
întrebându-mă dacă acum, în moarte,
îl mai așteaptă cineva să-l bată spre seară.

Chiralinele din marmura prind viata in tabara internationala de sculptura de la Braila

*Cei sapte artisti selectati de organizatorii Simpozionului international de sculptura monumentala „Nicapetre’ 2016, editia a II-a – Consiliul Judetean prin Muzeul Brailei „Carol I”, Centrul Cultural Nicapetre – dau forma blocurilor de marmura dupa tema aleasa, „Chira Chiralina, simbolul tinereţii şi al frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber”, pentru viitoarele statui care vor impodobi orasul de la Dunare in care s-a nascut scultorul in memoria caruia are loc manifestarea 

Cald; si praf… de piatra, uneori foarte mult praf. Dar nu orice piatra, ci marmura alba care pare sub mainile maiastre ale artistilor sculptori plastelina de modelaj, foaie de desen ori creionul pe care o zana misterioasa le misca, cu majestate, dezvaluind incet-incet cate ceva din ideea care la final va fi statuie – un model care sa corespunda temei „Chira Chiralina, simbolul tinereţii şi al frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber’ aleasa anul acesta pentru Simpozionul international de sculptura monumentala „Nicapetre’, editia a II-a desfasurat in perioada 7 august – 3 septembrie 2016 (https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/09/s-a-deschis-simpozionul-international-de-sculptura-monumentala-nicapetre-braila-2016/). In curtea fostului liceu de chimie din Braila, actualul Colegiu Tehnic „C. D. Nenitescu’ pare liniste daca faci abstractie de sunetele daltilor, ciocanelor, discurilor abrazive, a cutitelor pentru cioplit, frezelor etc; dar nu e decat o aparenta calmitate dincolo de care s-ar putea auzi gandurile creatorilor: „Oare am taiat bine?’, „Cred ca aici trebuia mai rotund…’, „Ah! Am intrat prea abrupt in material…’ imi imaginez ca isi spun Dinu Câmpeanu, Alexey Kanis, Leonid Kozlov, Malin Malinov, Iurie Platon, Elena Saracino ori Serhii Sbitniev – artistii sculptori selectionati (https://brailachirei.wordpress.com/2016/07/16/final-de-selectie-in-simpozionul-international-de-sculptura-monumentala-nicapetre-2016/) de organizatorii celei de-a doua tabere internationale de sculptura – Consiliul Judetean Braila prin Muzeul Brailei „Carol I”, Centrul Cultural „Nicapetre” din Sectia Arta – sef sectie muzeograf dr. Maria Stoica.

Cu siguranta, sculptorii – constransi de timpul relativ scurt (mai putin de o luna de zile) – isi vad cu grija de drumul ales (ei au configurat inca de la inceput tema, in vederea selectiei) si traseul artistic, metodic, practic de la idee la produsul finit nu e decat indemnare, curaj si multa, foarte multa munca bruta. Si atunci, te intrebi, descurajat de aceasta ordine aproape matematica, unde e poezia creatiei daca totul a fost deja desenat, trasat, formulat si acum doar se lucreaza la forma…? Pai, trebuie sa raspunzi constrans de realitate, poezia este exact aici, in fata ta. Se scrie arcuindu-se printre vartejurile de praf de marmura ce devine acum praf de stele, se armonizeaza din cuvinte care tipa in ritmul daltilor si al frezelor, cu rime care spumega in aer asa cum balonasele de sapun vorbesc copiilor in jocul din fata luminii… Poezia e pe fetele acoperite de praf alb si in mainile invaluite in manusi de muncitor, maini care stiu insa ce e dincolo de marginea pietrei n chiar miezul/ inima ei, maini care construiesc o magie cu nume atat de frumos; Sculptura. Frumos va fi si finalul, cand cele 7 Chiraline ivite din pietre ca Afrodita din spuma marii ori ca visul din ochii copilului inteligent, cuminte si curajos. Da, pentru ca inteligent trebuie sa fii sa transformi fara sa sfarmi Ideea de inceput in Statuie-femeie, cuminte trebuie sa fii ca sa spui oamenilor ce vrei tu dar in asa fel incat sa para ca le spui ce vor ei, curajos trebuie sa fii ca sa lasi in urma ta semne mai durabile decat propriul eu…

Film din tabara/ simpozion preluat (la fel ca si prezentarile celor 7 sculptori) de pe pagina Facebook a Centrului Cultural Nicapetre – 23 august 2016

dinu campeanu
Dinu Campeanu

dinu campeanu 1    Dinu Câmpeanu este licenţiat al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi membru al UAPR. Are în palmares 10 expoziţii personale; 35 simpozioane de creaţie (România, Austria, Elveţia, Germania, Liban, Olanda, Portugalia, Scoţia, Slovenia); 9 lucrări de artă monumentală (România); participări la expoziţii de grup din ţară şi din străinătate. Deţine 5 premii pentru sculptură. Creaţia sa, organizată în cicluri tematice, aduce în modernitate forme arhaice, cu toată încărcătura lor simbolică. Lucrează, cu aceeaşi virtuozitate, piatra şi lemnul, valorificând virtuţile expresive ale fiecărui material. Este pentru a doua oară invitat la Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală “Nicăpetre”. Proiectul lui Dinu Câmpeanu poartă numele personajului istratian, Chira Chiralina, şi reprezintă o siluetă feminină, dinamică, amplu drapată, forţînd ieşirea din captivitate. 

alexey kanis
Alexey Kanis

Alexey Kanis, din Rusia, este licenţiat al Academiei de Artă şi Industrie din Petersburg, departamentul de Sculptură. Are în palmares zece expoziţii naţionale şi internaţionale, şapte simpozioane de creaţie (Rusia, China, Italia, Finlanda, Bolivia, Cipru, Danemarca) şi două premii pentru sculptură. Sculptura monumentală figuratăvă, realizată de Alexey Kanis în diferite locuri de pe glob, include spaţiul şi îl transformă în componenta esenţială a formei. Golul, asociat absenţei sau folosit doar în scop compoziţional, pare a fi amprenta de identitate stilistică a tânărului artist. Dintre proiectele înscrise la simpozion a fost ales acela care poartă titlul “Tension” şi care reprezintă un tors de femeie cu forme voluptuoase, cu spatele arcuit, formând aproape unghi drept cu orizontala; atitudinea corpului pare să eternizeze o secvenţă dintr-un dans al Chirei Chiralina, ale cărui dinamism şi emoţie sunt subliniate plastic de forma spaţiului închis între volum şi suprafaţa de sprijin. 

leonid kozlov
Leonid Kozlov

Leonid Kozlov este sculptor, pictor şi grafician, licenţiat al Academiei de Artă din Kiev şi membru al Uniunii Artiştilor din Ukraina. Are în palmares: 11 expoziţii personale, participări la zeci de expoziţii colective şi de grup, interne şi internaţionale, 14 simpozioane de creaţie (Ukraina, China, Rusia, Uzbekistan), premii şi medalii. Creaţia sa, în fiecare dintre domenii, conţine două aspecte: unul prin care valorifică tradiţia realismului, în lucrări figurative, iar celălalt, prin care o sublimează pe aceasta, în lucrările nonfigurative. O temă iubită de sculptor este Dansul, exprimat printr-o serie de statuete din bronz, având ca subiect Balerina. Proiectul propus pentru simpozion se numeşte “Dance of life” şi se prezintă sub forma unui modul cilindric, în mişcare ascendentă, contrapunctată, răsucindu-se în punctul de maximă extensie pentru a urma traseul în sens invers. Miezul formei închide spaţiul şi îl înviorează.

iurie platon
Iurie Platon

Iurie Platon, din Republica Moldova, în prezent rezident în Germania, este licenţiat al Institutului de Arte din Tallin (Estonia), docent al Academiei de Arte din Chişinău şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Republica Moldova. Este un artist complex, cu activitate susţinută în domeniile sculpturii, picturii şi ceramicii. Are în palmares expoziţii personale şi de grup, interne şi internaţionale, simpozioane de creaţie (Germania, Cehia), burse şi premii. Creaţia sa conţine lucrări realizate în piatră/marmură, lemn sau bronz, de la sculptura mică la cea monumentală. Este autorul impresionantului monument din Chişinău, dedicat memoriei deportaţilor în timpul regimului comunist. În proiectul lui Iurie Platon, Chira Chiralina este o fantasmă alcătuită din forme senzual rotunjite, alunecând provocator şi imprimând ritm mişcării trupului. 

malin malinov
Malin Malinov

 Malin Malinov, din Bulgaria, licenţiat al Academiei de Arte Frumoase din Velico-Târnovo, este designer, sculptor şi pictor. Are în palmares: 12 expoziţii personale de sculptură şi pictură, 3 simpozioane de creaţie (Bulgaria, China, Iran), proiecte de design. Este membru al comisiei de design din cadrul Ministerului de comerţ interior de la Sofia. Creaţia sa conţine sculptură mică şi sculptură monumentală, în piatră, lemn, metal, ceramică sau materiale combinate; pictură realistă (portret, peisaj), compoziţii nonfigurative şi abstracte; icoane; obiecte decorative şi bijuterii. Proiectul propus Brăilei, cu titlul “Family”, este un ansamblu compus din trei module concave, sprijinindu-se unul de celălalt şi unduindu-se în spaţiu; atât forma, în întregul ei, cât şi mişcarea meandrică a volumelor în spaţiu sunt puse în valoare de piedestalul static şi solid, al cărui rol compoziţional este dublat de unul simbolic.

elena saracino
Elena Saracino

elena saracino 1    Elena Saracino, din Italia, este licenţiată în sculptură la Accademia delle Belle Arti, Carrara. Are în palmares doua expoziţii personale, 14 expoziţii de grup; 27 simpozioane de creaţie (Italia, Germania, Portugalia, Noua Zeelandă, Franţa, Turcia, Elveţia, Spania, Egipt, Slovenia). Este multiplu premiată la concursuri internaţionale de sculptură. Creaţia sa conţine sculptură monumentală, sculptură şi instalaţii ambientale.  Materialul preferat este piatra/marmura, dar lucrează şi în alte materiale. Se exprimă prin forme simbolice, compoziţii clare, volume gândite în armonie cu spaţiul care le conţine. Proiectul Elenei Saracino pentru Brăila este zeiţa Venus/Afrodita, reperul mitologic al frumuseţii şi iubirii, în care ne îndeamnă să recunoaştem o ipostază posibilă a personajului Chira Chiralina. 

serhii sbitniev
Serhii Sbitniev

serhii sbitniev 1     Serhii Sbitniev, din Ukraina, este absolvent al Institutului de Artă din Harkov şi membru al Uniunii Naţionale a Artiştilor din Ukraina. Are în palmares zeci de expoziţii personale şi de grup, zeci de simpozioane de creaţie (Ukraina, Rusia, Turcia, România), şi multe premii pentru sculptură. Este pentru a doua oară invitat la Brăila. Creaţia sa conţine sculptură mică, realizată mai ales din bronz, delicată ca un desen călător în spaţiu, şi sculptură monumentală din piatră – granit, gresie, marmură -, adesea cu detalii din bronz polisat. Subiectele, fie ele alese de pe hărţile cerului, pe care le studiază ca un pasionat de astronomie ce este, din literatură sau din realitate, sunt exprimate în forme figurative, din care emană câmpuri energetice. Proiectul trimis Brăilei, intitulat Heartstrings, înfăţişează o siluetă feminină, dominatoare, cântând la vioară; personajul însuşi se transformă în instrumentul care captează şi redă, prin muzică, mişcarea aştrilor, povestindu-le pământenilor destinul. 

Nota de final a autorului (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Dupa 3 septembrie 2016, Braila cea plina de frumuseti – de la cele cateva zeci de personalitati de talie mondiala la cladirile de patrimoniu si la atatea si atatea produse culturale (carti, tablouri, sculpturi etc.) – se va imbogati cu inca sapte. Nu pitici, ci femei frumoase. nemuritoare, din marmura. Gata se se ia la intrecere cu toate pietrele si lemnele ce poarta amprenta unica a lui Petre Balanica (numele real al celebrului sculptor Nicapetre care si-a donat institutiei muzeala intreaga opera si care sta la baza celui mai mare muzeu de sculptura din Romania). Si pe care autoritatile vor trebui sa puna in valoare aceste minunate Chiraline asa cum se cuvine, gasindu-le locul in urbe, pentru cei de azi, pentru cei de maine, multumind astfel si artistilor sculptori – Dinu Câmpeanu, Alexey Kanis, Leonid Kozlov, Malin Malinov, Iurie Platon, Elena Saracino, Serhii Sbitniev – care si-au pus in ele o particica de suflet, de dragoste, de vis. Pana atunci, noi, cei care iubim Arta, admiram operele si capodoperele, lucrarile de arta si artistii, va multumim!

S-a deschis Simpozionul international de sculptura monumentala „Nicapetre”, Braila 2016

*Aceasta a doua editie este tot o tabara de creatie, ce reuneste sapte sculptori din Bulgaria, Italia, Romania, Republica Moldova, Rusia, Ucraina *Artistii au fost selectati, conform regulamentului proiectului derulat de Centrul Cultural „Nicapetre’ – Muzeul Brailei „Carol I’ – si vor lucra inspirati de tema „Chira Chiralina, simbolul tinereţii şi al frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber” * Lucrarile realizate in perioada 8 august – 3 septembrie 2016 vor fi transferate de Consiliul Judetean Braila, finantator, Primariei Braila care va trebui sa le amplaseze in urbe

Luni, 8 august 2016, s-a deschis a doua editie a Simpozionului international de sculptura monumentala „Nicapetre’ de la Braila. El se desfasoara in perioada 7 august – 3 septembrie 2016. Artistii selectati (numele sculptorilor in textul de la https://brailachirei.wordpress.com/2016/07/16/final-de-selectie-in-simpozionul-international-de-sculptura-monumentala-nicapetre-2016/) vor lucra dupa tema „Chira Chiralina, simbolul tinereţii şi al frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber” aleasa de organizatorii manifestarii – Consiliul Judetean Braila, finantator, prin Muzeul Brailei „Carol I’ – Centrul Cultural „Nicapetre” (parte a Sectiei Arta – sef sectie Maria Stoica) – cu partener Primaria Brailei.

DSCN6905     Alte foto de la deschiderea oficiala si la https://www.facebook.com/196618800430717/photos/?tab=album&album_id=1125960360829885 pe pagina Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei.

DSCN6906     Evenimentul a avut loc in curtea Colegiului Tehnic „C. D. Nenitescu” unde sunt amplasate blocurile de marmura si unde se va lucra efectiv; s-a desfasurat in prezenta artistilor, a gazdelor – prof. univ. dr. Ionel Candea – membru corespondent al Academiei Romane, manager al Muzeului Brailei „Carol I”, conf. univ. dr. Zamfir Balan – director adjunct al muzeului, muzeograf dr. Maria Stoica – sef Sectia Arta a muzeului brailean,  a unor reprezentanti ai administratiei locale: Iulian Francisk Chiriac – presedintele Consiliului Judetean (CJ) Braila, Catalin Murea – vicepresedinte la CJ, Marian Viorel Dragomir – primarul municipiului, Marian Capatana – consilier judetean (cel care a propus in CJ prima editie a simpozionului), Florin Mircea – consilier judetean, Aurel Gabriel Simionescu – fostul primar al Brailei. DSCN6899

Cei sapte artisti (Dinu Câmpeanu din România; Alexey Kanis din Rusia; Leonid Kozlov din Ucraina; Malin Malinov din Bulgaria; Iurie Platon din Republica Moldova; Elena Saracino din Italia;Serhii Sbitniev din Ucraina) si-au luat in primire blocurile de marmura, uneltele si s-au apucat imediat de lucru. Practic, la inceput au testat sculele (achizitionate cu grija de organizatori), dupa cum a subliniat unul dintre artisti, pentru ca e un aspect foarte important al travaliului sculptorului. La finalul taberei de sculptura, lucrarile vor fi admirate si apoi transferate in patrimoniul Primariei Braila care va trebui sa le amplaseze in municipiu – in fond, acesta a si fost scopul simpozionului international de sculptura si pentru asta se cheltuie bani de la bugetul CJ, pentru ca Braila sa devina un si mai frumos oras. Unele dintre lucrarile de la primul simpozion/ tabara se afla inca in curtea liceului brailean (sculptor Andrej Mitevski – „Formă emergent”, Brăila 2015. in foto stanga sus).

Tabăra de pictură „Arta icoanelor pe sticlă”, ediţia a V-a la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti

*Pentru copii; în perioada 25 iulie – 5 august 2016

 

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti (http://www.muzeulgolesti.ro/), instituție subordonată Consiliului Judeţean Argeş, organizează în perioada 25 iulie – 5 august 2016, tabăra de pictură „Arta icoanelor pe sticlă”, ediţia a V-a. La atelierul de icoane pe sticlă, parte a programului cultural – educaţional „Vacanţa de vară… la ţară”, vor participa elevi de la şcoli şi grădiniţe din judeţul Argeş. Deschiderea are loc luni, 25 iulie, în parcul domeniului Goleşti. muzeul golesti

Arta pictării icoanelor pe sticlă este cu atât mai frumoasă și interesantă cu cât rafinamentul artistului se îmbină cu fragilitatea suportului. Încărcate de lumină și, parcă, însuflețite de sentimente, aceste creații pătrunse de har exprimă gravitate sacră, blândețe și înțelepciune izvorâte din sufletul țăranului român. Dintotdeauna, iconarii au surprins în picturile lor chipuri și personaje familiare, scene și motive tradiționale; toate acestea, împreună, le-au transformat în veritabile documente artistice și religioase care se dovedesc, în continuare, necesare în cultura românilor creștin-ortodocși„, subliniază organizatorii.

* * *

muzeul golesti 1         Muzeul din Goleşti a fost înfiinţat în 7 iunie 1939, de Regele Carol al II-lea, sub numele Muzeul Dinicu Golescu; s-a dezvoltat de-a lungul anilor cu noi expoziţii de bază reflectând istoria familiei, dar şi istoria culturii şi civilizaţiei tradiţionale româneşti.

Se deschide Tabăra de Creaţie şi re-Creaţie „Brăila – oraşul frate cu Dunărea”

*Duminica, 24 iulie 2016, in statiunea Lacu Sarat, de la ora 18.00

tabara 1         Primul eveniment, care deschide Tabăra de Creaţie şi re-Creaţie „Brăila – oraşul frate cu Dunărea” (anuntat si de noi, in calitate de prieteni ai Literaturii si de partener media la https://brailachirei.wordpress.com/2016/07/14/asociatia-universul-prieteniei-din-iasi-tabara-de-creatie-la-braila/) organizata de Asociatia „Universul prieteniei’ din Iasi condusa de Rodica Rodean, are loc duminica, 24 iulie 2016, de la ora 18.00 in statiunea balneara Lacu Sarat – hotel „Diana”.

Va fi o prezentare de carti si reviste, moderata de poetul Emilian Marcu (n.aut. De mentionat ca moderatorul este un laureat al Festivalului Poetilor din Balcani desfasurat an de an de Biblioteca Judeteana „Panait Istrati’ Braila si Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor  din Romania cu finantare de la Consiliul Judetan Braila).

Tabara are loc pe parcurul unei intregi saptamani, programul este descris in materialul deja publicat, cu intalniri la Biblioteca „Istrati” si un eveniment la Muzeul Brailei „Carol I” – sectia Etnografie condusa de Gabriela Closca (unde poeta si artista plastica Constanta Abalasei-Donosa, care a publicat sub egida Asociatiei „Universul prieteniei’ si va lansa in timpul taberei, a avut o expozitie de grafica).

Pana la deschiderea taberei, Rodica Rodean a realizat un scurt film despre Braila si l-a postat pe pagina sa din reteaua Facebook. Multumim, stimata Prietena!

Asociaţia Universul Prieteniei din Iași, tabără de creaţie la Brăila

*In perioada 24 – 30 iulie 2016, la Brăila şi în staţiunea Lacu Sărat * Rodica Rodean şi-a propus astfel să dezvolte relaţiile culturale dintre cele două oraşe

Rodica Rodean       Asociaţia „Universul Prieteniei” din Iași, preşedinte-fondator Rodica Rodean, promotor cultural (foto  stanga sus), organizează Tabăra de Creaţie şi re-Creaţie „Brăila – oraşul frate cu Dunărea”, manifestare realizată în perioada 24 – 30 iulie 2016 cu sprijinul Primariei municipiului Braila. afis Tabara creatie

N.aut (Armanda Filipine, revista de cultura şi informatie Braila Chirei) In 29 iunie, Rodica Rodean s-a intalnit cu poeta, artista plastica Constanţa Abălaşei Donosă si cu Dumitru Anghel – publicist, a mers la administraţia locala (foto stanga mai jos).
DSCN3341         „Aflată la a 8-a ediţie, tabăra are ca scop promovarea culturii româneşti, a valorilor etnografice şi etnomuzicologice, a potenţialului turistic şi, nu în ultimul rând, facilitează întâlnirea membrilor asociaţiei, şi în plan real, nu doar în cel virtual, realizând adevărate punţi sufleteşti între oameni. Vă invităm să ne fiţi alături, pe parcursul celor 6 zile, în care veţi avea parte de un program complex, care sperăm să satisfacă toate gusturile” – Rodica Rodean.

               PROGRAM

În perioada 24 – 30 iulie 2016, vă aşteptăm la Lacul Sărat pentru a participa la frumoasele seri de poezie şi muzică susţinute de participanţii la tabără, dar şi de scriitori brăileni;
Duminică 24 iulie 2016, ora 18.00, în sala de şedinţe a Hotelului „Diana”- staţiunea Lacu Sărat. Tabăra se deschide cu un „dialog al cărţilor şi revistelor literare”;

Luni 25 iulie 2016, ora 10.00 – Deschiderea oficială a taberei, la Casa Memorială „Petre Ştefănescu Goangă”/ sediul Casei de Cultură a municipiului unde sunt invitati partenerii, autorităţi locale, sponsorii, reprezentanţi ai unor instituții culturale brăilene, ONG-uri, media etc.; după festivitatea de deschidere urmează lansarea volumului – album, “Aşa am învăţat să iubesc Brăila”, autor Constanţa Abălaşei Donosă cu exemplificări sugestive de grafică în peniţă; expoziţia colectivă “Poezia culorilor” aduce pe simezele Casei „Petre Ştefănescu Goangă” lucrări ale unor artişti plastici din Iaşi, Bucureşti şi Brăila;
Marţi 26 iulie 2016, ora 18.00, în sala de şedinţe a Hotelului „Diana” din Lacu Sărat – Dezbateri pe temele „Lumea de dincolo de negură: Fănuş Neagu şi Panait Istrati” şi „Umorul involuntar contemporan”, ca un pretext de a face cunoştinţă cu scriitorii brăileni, membri ai Cenaclurilor literar “Panait Istrati” şi al Umoriştilor Brăileni “Ştefan Tropcea”;
Miercuri, 27 iulie 2016, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”: ora 10.00 – “Întâlnire cu copilăria”, prezentare a unor cărţi pentru copii; ora 18.00 – Prezentarea Colecţiei “Cărţile Chirei” care cuprinde 9 volume editate sub egida Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi (Antologie literară brăileană – în care sunt cuprinşi 43 scriitori; „Aşa am învăţat să iubesc Brăila”, volum-album, autor Constanţa Abălaşei Donosă şi 7 volume de poezie ale membrilor asociaţiei); momentele artistice vor fi prezentate de elevi de la Şcoala Populară de Artă “Vespasian Lungu”;
Joi, 28 iulie 2016, de la ora 10.00 – Zi dedicată valorilor etnografice şi etnomuzicologice: vizitarea Muzeului Brăilei „Carol I’, sectia Etnografie; participare la un mic spectacol oferit de elevi de la Şcoala Populară de Artă “Vespasian Lungu” şi de Comunitatea elenă din Brăila:
Vineri, 29 iulie 2016, ora 10.00 Prezentarea proiectului „2015 – anul Enescu la Iaşi”, de regizorul Mihai Zaborilă; spre seară, întâlnire cu o personalitate culturală brăileană.