Se caută brăileni pentru show-ul tv „Românii au talent”

*The Music Pub şi PRO TV organizează selecţie de talente în 22 iunie 2017, de la ora 19.30 la terasa The Music Pub, lângă patinoar
           Organizatorii show-ului de divertisment , „Românii au talent” – pe care îl apreciază ca fiind cel mai urmărit din istoria televiziunii din România, pregătesc sezonul opt: Un sezon special, în care cu toții vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire”. Cu această ocazie, ne dorim să descoperim talentul autentic românesc de pretutindeni și să-l sărbătorim așa cum se cuvine. Ne dorim ca sezonul al 8-lea să fie cel puţin la fel de impresionant ca cele de până acum. De aceea, căutăm să cunoaştem cât mai mulţi oameni deosebiţi şi talentaţi pe care sî îi ajutăm să fie văzuţi şi apreciaţi„.
            Brăilenii care doresc să facă parte din spectacolul televizat sunt aşteptaţi în 22 iunie 2017, de la ora 19.30 la terasa The Music Pub, lângă patinoar. Cei care vor canta sau dansa sunt rugaţi să vină cu un stick USB/CD cu negativul melodiei. Rezervari la 0746479279, telefon PRO TV – Talent Coordinator – 0743890823. Preselecţiile în Bucureşti vor avea loc în 7 şi 8 octombrie 2017.

Viata strazii. „Alo, Politia? Cum protejati orasul…?

DSCN9769    Patrimoniul si legile care il protejeaza, regulile urbanistice si modul cum gandim (ori nu!) sa acceptam cresterea economica sunt doar cateva aspecte ale vietii cotidiene care nu reduc la simple formule verbale. Cel mai adesea, acestea se suprapun peste actiuni umane care incalca flagrant legea si bunul simt.

Este si cazul unor terase asa-zis sezoniere care nu doar ca se afla pe… trotuare, dar sunt si inumane – la propriu. Pe langa faptul ca nu au deloc caracter sezonier (a se vede in foto! din vremea cand a fost… chipurile dezafectata, apoi la exact o zi s-a pornit refacerea ei, tot cu podium de aspalt si structura metalica incastrata in trotuar), mai sunt si in calea… trecatorilor. In plus, cea la care fac aici referire incalca si Legea monumentelor  – cladirea langa care se afla fiind declarata monument istoric. Asa ca… Politia ar trebui sa ia masuri; nu simple notificari sau amenzi. Nu! Ci intrarea in legalitate, respectiv interzicerea acestei terase care se afla si pe artera principala Brailei. Si arhitectul sef ar putea sa mai faca notificari in acest sens. Tocmai pentru ca este Arhitect si, din cate stiu, Marian Ion isi iubeste profesia.

Iar eu iubesc acest oras, ca multi dintre voi, stimati cititori.  Ar trebui sa putem face mai mult pentur ca el sa arate cu adevarat uman, frumos, atragator! Cred – inca mai cred! – ca se poate!  Si nu cred ca oamenii de afaceri care iubesc si ei orasul nu vor putea sa isi faca treburile fiind in legalitate…

Costel Patrascan si Daniel Iancu, revenire la Braila cu spectacolul „Am trait bine!”

*Vineri, 5 august 2016, la The Music Pub (terasa), de la ora 21.02 * Rezervari la tel. 0746479279

patrascan si iancu la the music pub, aug 2016         La The Music Pub, terasa (Vadul Schelei nr. 17) din municipiul Braila, Catalin Curca – administrorul – si caricaturistul brailean Costel Patrascan ne invita la un show de umor suta la suta si muzica pe acelasi calapod, umor desenat marca Patrascan si muzica lui Daniel Iancu. Rezervările se fac la numărul de telefon 0746479279.

Patrascan: „Am pornit proiectul cu prietenul Daniel Iancu din Braila, cu 3 ani in urma. Ne intoarcem la locul crimei (s-a murit de ras atunci…) dupa ce am batut tara in lung, dar mai ales in lat. Vrem sa dam examenele de licenta la Braila, fiindca doctoratele le-am sustinut de mult timp! Va promitem doua ore de umor cantat si desenat. Vom rade subtil, aluziv si inteligent. Posibil ca unii dintre dumneavoastra sa fie dazamagiti: nu folosim cuvinte triviale! Va asteptam sa radem in grup la The Music Pub!”

Din nou film documentar, cu Asociatia Coloreria, la The Music Pub, terasa

*Marți, 24 mai 2016, de la ora 20.00 * Pelicula, tot din seria KineDok, este „Atat de departe, atat de aproape”, un film despre viața persoanelor care suferă de autism *Intrare LIBERA

Asociația Coloreria din Braila si The Music Pub, teresa https://www.facebook.com/vinylterasa/ (Str. Vadul Schelei nr. 17 , langa Patinoar) – administrator Catalin Curca – ne invită marți, 24 mai 2016, de la ora 20.00 la o nouă proiecție de film documentar (celălalt a avut loc in 26 aprilie 2016 – https://brailachirei.wordpress.com/2016/04/27/film-documentar-la-the-music-pub-cu-asociatia-coloreria/). Este tot o peliculă din seria KineDok, distribuită cu ajutorul Asociatiei OneWorld Romania – Asociația neguvernamentală brăileană Coloreria este partener, si care are ca temă viața persoanelor care suferă de autism. Event pe Facebook la https://www.facebook.com/events/107062239712302/permalink/114727485612444/

Intrarea este liberă. afis film KIneDor la terasa The Music Pub

afis Coloreria, The Music Pub, One World Romania

KineDok este un proiect de distribuție alternativă de filme documentare creative. Sunt 12 documentare din Europa Centrală și de Est proiectate în peste 20 de spații neconvenționale din Romania.

One World Romania (http://oneworld.ro/) dezvoltă si un Festival international de documentar si drepturile omului; editia de anul acesta a avut loc in 21 – 27 martie 2016, cand s-a lansat a doua ediție a programului KineDok powered by One World Romania. „La fel ca anul trecut, o serie de documentare incitante sunt proiectate în 26 spaţii alternative din țară din dorința partenerilor programului, care cred că în ţara noastră există oameni ce au povești care trebuie spuse. Iar filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas„, afirmă organizatorii.

Cele 15 filme din ediția 2016 vor putea fi văzute în Arad – la KF în parteneriat cu CitiZenit, Alexandria – la Restaurant Rustic în parteneriat cu Liber în Teleorman, Brașov – la HOF Cafe, Brăila, 24 mai  – la The Music Pub în parteneriat cu Asociația Coloreria, București – la Hecate, Make a Point și Spațiul Public European, Caracal – la Irish Pub în parteneriat cu BA DA, Cluj Napoca – la Casa TIFF, Constanța – la Șușote, Comănești – la Centrul 5 în parteneriat cu Europe Direct Comănești, Focșani – la Soho Pub, Galați – la Muzeul de Artă Vizuală Galați, Hunedoara – la Cafe d’ART, Iași – la Meru, Miercurea Ciuc – la Muzeul Secuiesc al Ciucului, Odorheiul Secuiesc – la Sala Audiovizuală a Bibliotecii Municipiului Odorheiu Secuiesc în parteneriat cu Asociația Culturală Fundația Bibliofil, Oradea – la Moszkva Cafe, Piatra Neamț – la Ceainăria Teaz, Podu Iloaiei – la Pizzeria Hap-Hap în parteneriat cu Info Podu Iloaiei, Satu Mare – la Muzeul de Artă Satu Mare în parteneriat cu SamStudia, Sfântu Gheorghe – la Casa de Cultură Kónya Ádám în parteneriat cu Asociaţia Culturală şi de Tineret MUKKK, Târgu Jiu – la Irish Pub în parteneriat cu Refugiul Urban, Târgu Mureș – la J’ai Bistro, Târgoviște – la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița în parteneriat cu Europe Direct Târgoviște și Timișoara – la Aethernativ.

Diamantele muzicii lăutărești, concert și dineu la Hanul cu Flori (Brăila)

* În seara de vineri, 19 septembrie 2014, Șoseaua Brăila – Focșani km. 5 

Hanul cu Flori 2      Pensiunea Hanul cu Flori (http://pensiunea-hanul-cu-flori.portalturism.com/), situată pe Șoseaua Brăila – Focșani la kilometrul 5, este nu doar un spațiu de cazare ci și o atracție pentru orășenii care vor să evadeze în natură, pentru locuitorii de la sate care doresc să ia masa într-o atmosferă deosebită. Cât mai e frumos afară, terasa este deschisă și merită să se profite de ea!

De când s-a deschis, localul dotat cu o bucătărie din a cărei ofertă nu lipsesc produsele gastronomice preferate de români are în program și momente cultural-artistice deosebite. Hanul cu Flori 1

afis Hanul cu Flori 19 sept       Spre exemplu, invitația pentru seara de vineri, 19 septembrie 2014, este la un concert sub genericul ”Diamantele muzicii lăutărești” care se va desfășura pe terasa special amenajată. Este programat și un dineu, o sărbătoare a toamnei, din care mi s-a dezvăluit un detaliu de meniu: ciorba de pește!

Numele de pe afiș nu mai au nevoie de prezentare – Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu, Nelu Ploieșteanu fiind ale unor artiști care nu prea fac rabat de calitatea muzicii, respectând modelele autentice ale genului.

Pentru cei care iubesc muzica populară va fi, cu siguranță, o încântare să se afle la Hanul cu Flori (amănunte și noutăți la https://www.facebook.com/hanul.cuflori.927) în preajma acestor reprezentanți ai muzicii lăutărești!

Redefiniri cu bun gust: Paradis Corso – gradina, terasa, local pentru prieteni, familii, tineri

*Exact in zona vechii bariere, in fata Catedralei * O oaza de liniste si frumos in miezul orasului Braila

Pentru cei care locuiesc sau nu in Braila, oras cosmopolit si plin de istorie – cu o lista de personalitati nascute aici (daca spunem doar Ana Aslan, Hariclea Darclee, Mihail Sebastian, Panait Istrati, Fanus Neagu, Catalina Buzoianu, Johnny Raducanu… ) care face sa paleasca orice alta de aiurea, urbea ofera in materie de spatii pentru petrecerea timpului liber – inclusiv restaurante – o varietate convenabila, nu exagerat de mare, doar cat sa se profite in limitele bunului simt.

100_5834          Nu intamplator am pronuntat Bun simt… el este caracteristic unui loc redescoperit de curand in Bulevardul Dorobantilor nr. 3, vis-avis de Catedrala. Aici, la restaurantul condus de Dana Sandu (o gasiti pe facebook la https://www.facebook.com/dana.dana.750546, tot la aceasta adresa web fiind si noutati despre local) se vede cu ochiul liber ca sunt si zone urbane care isi schimba, cu mare respect pentru clienti, estetica si ambientul, servirea si serviciile tocmai pentru ca Omul este cel care sfinteste locul – si e foarte bine asa! Restaurantul cu terasa se numeste acum Paradis Corso (pastrandu-se particula finala cunoscuta, alte detalii si la https://www.facebook.com/pages/Paradis-Corso/213715692093406 pe pagina Facebook); unii il stiau bodega si adesea trec cu viteza pe langa el fara sa sesizeze diferentele notabile.

Telefon de contact: 0740.885.995 Paradis Corso la mall prezentare 1

100_5845           In primul rand, teresa: acum cocheta, ambientata duplex cu scaune ale caror perne te imbie sa tot stai ori cu fotolii unde sa savurezi un cocktail, un ceai ori o cafea, un suc proaspat in compania agreabila a prietenilor, familiei si… bineinteles a ospatarilor – si ei o prezenta extrem de placuta!

Nunti, mese organizate, banchete, chiar karaoke

  100_5840            A savura inseamna deopotriva sa iti fie si foame, sa comanzi ceva din meniu – salate, gustari, gratare, paste, retete cu peste etc. Am inteles ca preferatele sunt clasicele ciorba de burta si ceafa de porc acompaniata in farfurie de cartofi, ceea ce denota ca ramanem, la Braila, conservatori in gusturi si preferinte. Nu e rau nici asa! Cu toate ca… adesea e plictisitor sau pagubos (n.aut. Dana imi povesteste ca au incercat cu luni in urma sa ofere un meniu mai elaborat, dar nu s-a vazut o cerere consistenta, astfel ca au revenit la preferintele gastronomice ale majoritatii). Aceasta nu inseamna ca o masa organizata, o nunta (care poate fi oricat de luxoasa!) ori un botez, o petrecere aniversare sau un banchet nu pot deveni adevarate banchete. spectacole culinare.  Adesea sunt seri de karaoke ceea ce e extrem de placut: si pentru cei care stiu si vor sa cante, dar si pentru cei care… vor sa se amuze la auzul afonilor care se cred vedete muzicale (deh! De gustibus…). 100_5842

Bucurii pentru copii, dar si zone romantice

               Pentru cei care au copii, popasul de zi ori de seara la Paradis Corso  este un binevenit respiro, micutii putand sa se joace – exista pe terasa un spatiu special amenajat pentru ei – in timp ce adultii isi consuma in tihna masa, clipele de relaxare. 100_5845

Pentru romantici, ambientul interior ofera caldura si intimitatea unei cine la blanda lumina a lumanarilor ori ba, dar si a unui pranz cu strangeri afectuoase de maini peste lungimea diametrului mesei (rotunzimea este si ea un reper… al dorintei de perfectiune si frumos!). 100_5838
Pentru cei care doresc sa pranzeasca in compania partenerilor de afaceri, spatiul interior ofera siguranta unui loc de incredere si a unor momente in care placerea se imbina fericit cu utilul.

Bun si ieftin: fara gluma!

       100_5835 (426x640)        Preturile sunt si ele un atu al localului; nu degeaba se numeste Paradis Corso…  Cand meniul iti ofera ciorba la 9 lei, spre exemplu, ori ficateii la tigaie ls 13 lei, mai poti sa te opui tentatiei? Nu cred!… Pe celelalte va invit sa le descoperiti singuri si sa va lasati in voia atractiei locului: veti vedea ca te poti simti si in mijlocul orasului ca in parc, ca la faleza… avantajul fiind ca aici va fi si tihna, si calm – muzica in surdina (dar este si formatie muzicala, la final de saptamana). 100_5846

O oaza binecuvantata pentru intalnirilor tinerilor

     100_5841         Si am sa inchei invitatia cu una speciala pentru tineri. In meniu sunt varietati de pizza si o multitudine de sucuri, freshuri etc. Dar, repet, cel mai  mult va fi pe placul vostru ambianta: si terasa – unde racoarea e un companion minunat pentru torida vara, dar si localul – ofera privilegiul transformarii voastre in cavaleri si printese ale… mesei rotunde! Acum, fara gluma: de ce sa stati in companii “ciudate” in zone cu personaje care nu sunt aidoma voua, cand puteti veni la Paradis Corso transformandu-l in propria gradina personala; sau in paradis la purtator care are si atu-ul unui prieten in persoana gazdei-administrator, Dana Sandu, care este prezenta zi-lumina si va poate prelua, de asemenea, doleantele – cum spuneam, organizarea si a diverselor evenimente care sunt importante in viata noastra si pot deveni de neuitat in locul numit, pe buna dreptate, Paradis Corso           

În Zilele Brăilei: muzică și umor cu Pătrășcan și Daniel Iancu

* Spectacolul ”Ochiul şi Timpanul”, care face parte din oferta TMF Independent, are loc la terasa Boema duminică – 17 august 2014, de la ora 21.00 * Biletele se găsesc la Agenția Teatrală

in Zilele Brailei, Patrascan si Iancu           Teatrul ”Maria Filotti” prezintă o serie de spectacole şi evenimente inedite în cadrul programul Zilelor Brăila, manifestare organizată de Primăria și Consiliul Judeețan Brăila în perioada 14 – 17 august 2014. 

Unul dintre momente face parte din programul ”TMF Independent” pe care l-a inițiat managerul Lucian Sabados în stagiunea ce tocmai s-a încheiat. Episodul 7 al TMF Independent este spectacolul ”Ochiul şi Timpanul” în care protagoniști sunt caricaturistul Costel Pătrăşcanu şi cantautorul Daniel Iancu.

Foto dreapta, din arhiva Armanda Filipine – revista de cultură și informație Braila Chirei, de la un spectacol similar din aprilie 2013 în care al treilea protagonsit a fost umoristul Mihai Frunză, președinte al Clubului Umoriștilor ”Ștefan Tropcea” Brăila Patrascan si Iancu, apr 2013

Evenimentul este programat duminică – 17 august, de la ora 21.00, în grădina restaurantului Boema (Calea Călărașilor nr. 15).

Pentru a vă asigura prezența în fața șarjelor de umor trebuie să achizionați bilete de la Agenția Teatrală.