Arhive etichetă: vaccin antiCOVID

Din 28 septembrie 2021, campanie de administrare a dozei a treia de vaccin anti-COVID

*Destinată persoanelor care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua * De această dată se folosesc doar seruri de la Pfizer și Moderna, de tip ARN mesager * Bineînțeles, continuă campania normală de vaccinare – mai ales că în România nu prea s-a grăbit lumea să se imunizeze…

A început, azi – 28 septembrie 2021, campania de imunizare cu a treia doză de vaccin anti-COVID, destinată doar persoanele care au cel puţin şase luni de la administrarea întregii scheme. Scopul acestui act este acela de a ajuta și mai mult organismul în lupta cu noua tulpină (Delta – mutantă) a coronavirusului pandemic. Ideal ar fi să se vaccineze primii cei din categoriile vulnerabile – persoane în vârstă, cei care au boli cronice, cei care au și alte afecțiuni (s-a văzut deja ce repede atacă virusul și organisme sănătoase, ba încă și ce ușor se moare…!), persoane din categorii cu risc mare la expunere (sistem sanitar și alte medii unde se lucrează în colectivități mari – cum este învățământul).

Campania are loc prin programare pe platforma RoVaccinare sau simplu, prin prezentarea directă la centrele de vaccinare (nota red. Evident că cei care nu s-au vaccinat deloc sunt, în continuare, așteptați la centrele amenajate în toată țara – vaccinurile sunt GRATUITE, costurile fiind suportate din bugetul Uniunii Europene).
Doza a treia se va realiza cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, respectiv cele de la companiile Pfizer & BioNTech si Spikevax (Moderna).

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

UE și campania de vaccinare. Încă nu am atins ținta propusă de Comisie

*România stă prost și la capitolul vaccinare, deci și la capitolul imunizare

Belgia este ţara cu cel mai ridicat procent de vaccinare, 78% dintre persoanele adulte primind cu cel puţin o doză de avccin antiCOVID. La polul opus la clasamentului vaccinării se află Bulgaria, unde s-au vaccinat 17% dintre cetățeni. Stau bine în clasament Olanda – 73,3%, Finlanda – 73%, Malta – 72%, Danemarca – 70,5%.
România e, și la acest capitol, aiurea, mai precis spre coada clasării, procentul de vaccinare fiind 30%. Letonia are 39%, Croaţia – 43,7%, Slovacia – 44,3%, Slovenia – 46,7%.
Stau binișor cu vaccinarea țări unde s-a suferit mult în pandemie: Italia – 67,4% (adulţi s-au vaccinat cu o singură doză), Spania – 65%, Germania – 64,2%, Franţa – 63,6%.
Țările membre UE au primit în jur de 430 milioane doze de vaccin (din cele achiziționate cu fonuri UE), fiind folosite peste 364 milioane doze din vaccinurile BioNTech-Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson and Johnson (aprobate în UE).
Aceste date au fost prezentate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, fiind subliniat că din populaţia de 450 milioane persoane, cam 225 milioane au primit cel puţin o doză de vaccin antiCOVID. Deci, 61,5% din populaţia adultă a UE este vaccinată cu o singură, 40,2% dintre europeni sunt vaccinați complat. Practic, la acest moment dorința (anunțată la începutul campaniei de vaccinare) Comisiei Europene de imunizare a 70% din populaţia adultă cu cel puţin o doză de vaccin nu s-a îndeplinit.

Nota red. Repetăm, cu toate că ar fi trebuit până acum să se înțeleagă, de ce e util vaccinul în pandemia de COVID-19. Pentru a reveni mai repede la normalitatea cu care eram obișnuiți, pentru a trăi fără frica bolii care a ucis atâtea persoane dragi. Practic, dacă ne-am vaccina în procent de peste 70 – 80 la sută dn populație am reuși să căpătăm imunitate de grup și asta ar conduce la îmbolnăvirile foarte grave, mai ales la evitarea situațiilor de la începutul pandemiei când mureau sute de pacienți zilnic. Virusul SARS-CoV-2 este mult mai rău decât cel al gripei (cercetările o demonstrează!), se instalează repede în sistemul respirator, dar și în creier, unde produce în timp foarte scurt daune ireversibile pentru organism, pentru sănătate. Practic, încet-încet echipele medicale vor trebui să se concentreze și pe stabilirea de măsuri recuperatorii pentru cei care au trecut prin boala COVID-19.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Vaccinare pentru populație în spitalele militare

*Din 4 mai, timp de o săptămână, fără programare *În toate spitalele militare din țară, non-stop, a anunțat ministrul Ciucă

Nicolae Ciucă – ministrul Apărării, a declarat, într-un interviu pentru Digi24, că din 4 mai 2021 începe un proiect-pilot prin care în spitalele militare se va realiza vaccinarea antiCOVID, la orice oră, fără programare destinat întregii populații. Deci, oricine dorește se poate vaccina în spitalele militare, iar imunizarea se va face cu vaccin de la Pfizer-BioNTech sau de la Moderna. Vaccinarea va avea loc în toate cele 11 spitale militare din țară (precizarea ministrului). Proiectul este parte din campania națională de vaccinare cu produse asigurate în România, ca și în celelalte țări ale Uniunii Europene, cu fonduri din bugetul UE.

Nota red. Noi am găsit în lista MApN cel puțin… 12 astfel de unități: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Ștefan Odoblejea” Craiova, Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” Focșani, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Aristide Serfioti” Galați, Spitalul Clinic de Urgență „Avram Iancu” Oradea.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Vaccinarea antiCOVID în cabinele medicilor de familie: deloc simplă

*La Brăila se caută soluții, dar cabinetele nu prea oferă șanse în primul rând pentru că nu întrunesc condițiile * La nivelul țării, medicul Valeriu Gheorghiță anunța – în momentul declarațiilor referitoare la creșterea capacității de vaccinare – că ar fi cam 30 la sută din totalul (puțin peste 10.000) medicilor de familie dispuși la acel moment să intre în programul național de vaccinare

Era anunțată zilele trecute normalizarea vieții în România posibil de la 1 iunie 2021, dacă ne vaccinăm în procent foarte mare împotriva virusului SARS-CoV-2, premierul Florin Cîțu a subliniat aceste idei (detalii în articol la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/guvernul-pregateste-normalizarea-vietii-in-romania/). O modalitate de creștere a capacității de vaccinare, având în vedere că vor veni în țară regulat foarte multe doze de vaccin (de la cele patru companii acceptate de EMA – respectiv Pfizer-BioNTech, AstraZeneca, Moderna și Johnson & Johnson), a fost agreată deschiderea cabinetelor medicilor de familie și spre această activitate. Dar acum două zile, medicul militar Valeriu Gheorghiță – președintele Comitetului național care gestionează vaccinarea antiCOVID, anunța că cifra medicilor de familie dispuși să intre în campania națională este mai mică decât cea scontată, respectiv doar 3.028 dintr-un total 10.940 din țară, deci cam 30%.

De ce nu se grăbesc medicii de familie să intre în campanie și care sunt problemele identificate, nu doar de ei, ci chiar de organizatori, am discutat cu medicul de familie Dorina Tite (foto) – președintele Departamentului Profesional-Științific din Colegiul Medicilor Brăila. Dumneaiei a precizat că deocamdată la Brăila nu va intra niciun medic de familie în campanie, în (1) primul rând pentru că nu au fost identificate cabinetele care să permită circuitele adecvate (persoanele care vin la vaccinare nu trebuie să intre în contact cu alte persoane, cu alți pacienți sosiți la tratament, consult etc.). Un alt (2) impediment este oferit de faptul că în foarte multe cabinete programul este tură peste tură – o echipă dimineața, altă echipă după-amiaza, deci nu există timp în care cabinetul să fie liber de activitățile curente. Alt (3) neajuns este acela că nu se poate asigura monitorizarea postvaccin, nici nu există spațiu pentru așa ceva. Și nici nu s-a vorbit de trusa de urgență (4) care există la cabinetele (unele improvizate) până acum special pentru vaccinare, cabinete unde există inclusiv echipaj SMURD tocmai pentru ajutor în caz de eventuale reacții adverse pe care le pot avea persoanele nou vaccinate. Altă (5) problemă o reprezintă ideea că la cabinetele medicilor de familie ar urma să fie folosit vaccinul de la compania Johnson & Johnson despre care, spune medicul Dorina Tite, nu există încă suficiente răspunsuri referitoare la felul cum reacționează persoanele vaccinate cu el și în consecință medicii de familie și-au exprimat reticența în a folosi un produs medical care nu are destule informații postutilizare.

Dorina Tite: ”Noi nu ne jucăm cu viața pacientului. Nu am pus absolut deloc (nota red. Știm asta în dreptul doamnei Tite!) problema plății, medicul de familie urmând să efectueze activitatea de vaccinare în afara programului de la cabinet cu pacienții. Acest aspect este chiar pe ultimul loc. Am discutat și la Colegiul Medicilor, noi ne punem probleme referitoare la pacient, la persoana care este vaccinată și trebuie să fie monitorizată, controlată. Noi oricum facem de când a început pandemia monitorizarea persoanelor care sunt în carantină, am ajutat fără nicio problemă și fără vreo plată persoane, pacienți de-ai noștri, să se înscrie în platforma de vaccinare, deci practic nu ar fi până la urmă probleme să facem și vaccin antiCOVID în cabinetele noastre, dar acest lucru trebuie să se și paotă, fizic, iar activitatea trebuie să întrunească toate condițiile în așa fel încât rezultatul final să fie unul bun pentru persoana vaccinată”.

Un alt (6) aspect care pune cumva probleme, nu neapărat unul de netrecut, dar stresant și el, l-a semnalat și medicul Ileana Lucia Brînză (foto stânga jos)- președintele de onoare la Societatea Medicilor de Medicină Generală/ Medicina Familiei Brăila, anume acela că pentru intrarea în campania de vaccinare medicul de familie va trebui să aibă dublu contract, unul cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) și altul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru vaccinare, pe care medicii de familie oricum o fac (pentru copii, dar și antigripalul care se administrează inclusiv la adulți), există contractul cu DSP-ul. Unii medici și-au exprimat nemulțumirea față de această dublă impunere și, deci, activitate administrativă (hărtii cât cuprinde!) în plus care îngreunează mult și scurtează timpul pentru activitatea medicală. Dar, spune Ileana Brînză, se va vedea cum reacționează medicii de familie în această campanie de vaccinare spre finalul lunii aprilie întrucât funcționează deja un proiect-pilot la Timișoara, cu 50 medici.

Campania de vaccinare oricum continuă. Chiar dacă pe listele de așteptare pare să nu mai fie locuri, avem asigurări de la oficialii de la București că vor veni suficiente vaccinuri în țară și se vor dezvolta noi centre astfel încât populația – în condițiile în care dorește să revină la viața dinainte de pandemie – să fie vaccinată.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei