Sărbătoarea copiilor, în capitală

*Evenimente distractive, artistice, sportive și de prezentare în curtea Palatului Parlamentului

Curtea de la Palatul Parlamentului (Casa poporului – în perioada comunistă, când a fost construit) a fost în 5 iunie 2021 (ce trebuie să fie în 1 iunie, dacă permitea vremea) spațiul de desfăsurare a multor activități distractive, artistice, sportive și de prezentare derulate sub genericul #SenatulCopiilor organizate în contextul Zilei Internaționale a Copilului.

Au fost prezentări și jocuri la standul UNICEF România (coordonator al programului), Opera Comică pentru Copii a organizat plimbări cu un trenuleţ pe aleile din faţa Senatului, dar și tiroliană, un stand pentru face painting etc., atracții oferite de Circul Metropolitan din Bucureşti, ateliere „Lumea lui Ţăndărică” oferite de Teatrul de animație ”Țăndărică”, statui vivante din programul binecunoscut al Teatrului MASCA. De asemenea, structurile Ministerului Afacerilro Interne au fost prezente nu doar pentru pază și ordine. Poliția Națională a pregătit pentru copii concursuri interactive cu reguli de circulație, standuri cu tehnică proprie, o expoziție de uniforme utilizate de-a lungul timpului, Poliția de Frontieră a prezintat dotări tehnice specifice. Un punct de atractie a fost atelierul de cavalerie și atelierul câinilor de serviciu, ambele organizate de Jandarmerie Română. În plus, jandarmii au venit și cu muzica militară. Pompierii salvatori au expus elemente de tehnică, în standurile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI prezentând un elicopter folosit de echipele SMURD.

A fost prezentată și componenta din programul național de vaccinare dedicată copiilor și tinerilor, amintindu-se că tinerii de 16-18 ani se pot vaccina fără probleme, iar mai nou și copii de peste 12 ani (cu serul Pfizer-BioNTech) – cu acordul scris al părinților/ tutorilor.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Centrul de vaccinare Drive-Thru, deschis în continuare la Brăila Mall

*Serul folosit este cel de la Pfizer-BioNTech, de el beneficiind deja în cele două zile de funcționare 183 persoane * Zilele urmatoare va sosi si ser de la Johnson & Johnson

Centrul de vaccinare de tip Drive-Through, deschis (https://brailachirei.wordpress.com/2021/05/28/in-sfarsit-un-drive-thru-la-braila/) sâmbătă – 29 mai 2021 – în parcarea Brăila Mall de la Vărsătura are doritori, ceea ce e bine, mai ales că la Brăila nu prea s-a făcut exces de zel în acțiunea de imunizare a populației împotriva virusului SRS-CoV-2, virus care face în continuare victime, unele persoane decedând. Dar, așa cum subliniază toți specialiștii imunologi care-și cunosc bine meseria, vaccinarea este singura metodă de a scăpa de pandemie și de spaima bolii COVID-19.

Serul folosit în centru este cel de Pfizer-BioNTech (unul dintre cele achizitionate de Comisia Europeană cu fondurile UE și de care beneficiază și țara noastră). Program: luni – vineri în intervalul orar 16.00 – 20.00: sâmbăta și duminică: 10.00 – 20.00.

IMPORTANT. Se pot vaccina și tinerii de 16-18 ani, tot cu actul de identitate ca și ceilalti, dar ei trebuie să fie însoțiți de un părinte/ tutore sau să aibă acceptul scris al acestora.

Nicușor Ciocan – prefectul județului Brăila, cu o declarație astăzi, 31 mai 2021: „Mulțumesc tuturor celor care au contribuit – cu suflet și profesionalism – la buna funcționare a centrului de vaccinare drive-through deschis sâmbătă în parcarea Centrului Comercial Brăila Mall: medici, asistenți medicali, registratori, voluntari și colaboratori! Campania de vaccinare continuă, centrul drive-through îi așteaptă pe cei interesați să se imunizeze, in ciuda vremii nefavorabile! Sambata, 29 mai, in prima zi au fost imunizate 132 persoane, iar duminica, 30 mai, 151 persoane. Multumesc in mod special celor doi medici voluntari veniti din Iasi in sprijinul acestei campanii, fara de care nu puteam deschide acest centru. In continuare fac apel public la medicii braileni sa se implice la aceasta campanie„.

Zilele următoare va fi disponibil în centru Drive-Thru și vaccinul de la Johnson & Johnson pentru că au existat solicitari în acest sens și Prefectura Brăila se preocupă să le dea curs.

Nota red. Din raportarea Direcției de Sănătate Publică & Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” referitoare la campania de vaccinare de la Brăila avem pentru această dată (31 mai 2021) următoarele cifre: 76.495 persoane vaccinate de la începutul campaniei (la Spitalul Județean de Urgență Brăila – 32.260; la Spitalul de Psihiatrie – 5.620; la Spitalul de Pneumoftiziologie – 176; la Spitalul Orășenesc Făurei – 7.257; la Școala ”Mihai Eminescu” – 11.160; la Brigada ”10 Geniu” – 5.361; la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” – 12.995; în Cabinete medici de familie – 1.284; la Centrul drive-thru – 283.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

În sfârșit… un Drive-Thru la Brăila!

*În parcarea Mall Brăila, Vărsătura, începând cu 29 mai 2021 ora 10.00 * Vaccinare cu ser Pfizer-BioNTech, fără programare, doar cu actul de identitate * Și tinerii de 16 – 18 ani se pot vaccina; trebuie să fie însoțiți sau să aibă consimțământul scris al unui părinte la ei

De mâine, 29 mai 2021, începând cu ora 10.00 primul Centru de vaccinare tip Drive-thru se deschide în parcarea Brăila Mall – Vărsătura. Va funcționa în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 20.00, dar și în zilele de luni – vineri în intervalul orar 16.00 – 20.00. Vaccinul administrat este Pfizer-BioNTech (unul dintre seruruile antiCOVID-19 achiziționate de Uniunea Europeană din fondurile UE pentru toate țările membre). Persoanele care doresc să se imunizeze se pot prezenta doar cu actul de identitate, fără programare.

Chestionarul de triaj și acordul pacientului informat pot fi completate anterior prezentării la vaccinare pe formularele disponibile și la http://www.dspbr.ro/wp-content/uploads/2021/05/Acordul-pacientului-informat.pdfla http://www.dspbr.ro/wp-content/uploads/2021/05/Chestionar-triaj-vaccinare-adulti-conform-Instructiunea-172-din-19.05.2021.pdfsau la http://br.prefectura.mai.gov.ro/chestionar-triaj-vaccinare-adulti-si-acordul-pacientului-informat/ Dar se pot completa și la fața locului, în zona special amenajată din centru.

IMPORTANT! Se pot vaccina și tinerii cu vârsta de peste 16 ani, Ei trebuie să fie însoți de un părinte sau tutore legal sau să aibă consimțământul scris al părintelui/ tutorelui la ei.

Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculul sau a spațiului special amenajat. Acțiunea de vaccinare propriu-zisă va fi realizată de doi medici brăileni și de alți doi medici ieșeni. Nota red. Mulțumim ISU „Dunărea” pentru informare.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Drive-Thru și la Galați

*În parcarea Shopping City Galați * Deschis până în data de 8 iunie 2021 *Evident, vaccinarea se realizează fără programare, doar pe baza de act de identitate

Dacă am înțeles, sper cu toții, că vaccinarea este singura metodă de a scăpa de pandemie și de a reveni cât mai repede la normalitatea cu care eram obișnuiți, atunci trebuie să ne vaccinăm în număr foarte mare pentru a dobândi imunitatea de grup. Dar ca să ne vaccinăm foarte mulți, trebuie să existe locuri amenajate de autorități. Salutăm administrația locală din Galați care s-a preocupat să dezvolte și un centrul de tip Drive-Thru, venind astfel în întâmpinarea cetățenilor.

Centrul de vaccinare drive-through va funcționa până în data de 8 iunie 2021, în parcarea Shopping City Galați. Persoanele doritoare se vaccinează direct din mașină. Nu e nevoie de programare, așa cum se știe deja, ci doar de actul de identitate pentru a fi înscrise în bazele de date ale campaniei naționale de vaccinare. Sunt organizate patru fluxuri, se utilizează serul Pfizer-BioNTech (asigurat, ca și celelate vaccinuri antiCOVID din bugetul Uniunii Europene pentru toate statele membre), iar programul este între orele 8.00 și 20.00.

Primăria municipiului Galați a asigurat amenajarea și dotările necesare pentru buna funcționare a centrului de vaccinare.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei