*In judetele Brăila, Constanta si nu numai * S-a intervenit la deszăpezire, sprijinirea echipelor de la Enel pentru refacerea sistemului electric din localităţile Ianca, Movila Banului şi Însurăţei – judet Braila etc.
Militarii Forţelor Terestre Române continuă şi sâmbătă, 7 ianuarie 2017, intervenţiile pentru ajutarea populației afectate de ninsori (https://brailachirei.wordpress.com/2017/01/05/avertizari-meteorologice-in-romania-ninsori-si-viscol/) – si meteorologii avertizeaza ca vremea extrem de rece – temperaturi foarte mici, mai joase de -25 garde Celsius – va afecta la fel de mult populatia si in urmatoarele zile (http://www.meteoromania.ro/anm2/avertizari/). Astfel, 31 de militari acţionează cu şase mijloace tehnice în judeţul Brăila pentru deblocarea căilor de acces din localitatea Chişcani şi sprijinirea echipelor de la Enel pentru refacerea sistemului electric din localităţile Ianca, Movila Banului şi Însurăţei. Militarii sunt de la Brigada 10 Geniu şi Regimentul 528 Identificare Supraveghere şi Recunoaştere.
Foto de pe pagina Facebook https://www.facebook.com/ForteleTerestre/
Vineri, 6 ianuarie 2017, aproximativ 100 de militari din unităţi din judeţul Constanţa au participat la nouă intervenţii în judeţul Braila pentru salvarea persoanelor blocate între localităţi, evacuare medicală a bolnavilor, degajarea căilor de acces şi deblocarea maşinilor înzăpezite. Militarii acţionează cu tehnică auto de mare putere, autocamioane 6×6, autotrailere şi şenilate. Tot vineri, 15 militari din Regimentul 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani” au acţionat cu un autocamion, un autotrailer şi un autotractor cu şenile, în localitatea Valea Dacilor, la intrarea pe autostrada A2, kilometrul 196, pentru evacuarea a 9 adulţi şi a unui copil, în municipiul Medgidia.
„Ministerul Apărării Naţionale rămâne pregătit să intervină, la solicitarea autorităților competente de la nivel centralși local, cu peste 2.600 de militari și circa 400 de mijloace tehnice cu putere sporită de deplasare, tractare și transport, autosanitare și automacarale, precum şi cu cinci elicoptere şi o aeronavă ale Forțelor Aeriene Române. La nevoie, pot fi puse la dispoziție și alte forțe și mijloace suplimentare„, este precizarea de la Biroul de presă al Garnizoanei Brăila.