”Scrisori eminesciene” cu George Custură, la Teatrul ”Maria Filotti”

*În 15 ianuarie 2020 de la ora 18.00

   Ziua Națională a Culturii (15 ianuarie) va fi serbată la Teatrul ”Maria Filotti” cu un spectacol special, ”Scrisori eminesciene” sustinut de George Custură (brăilean de origine) – actor al Teatrului „Sica Alexandrescu” din Brașov. One-man-show-ul are loc miercuri de la ora 18.00.

Spectacol de teatru poetic, ”Scrisori eminesciene” (60 min) a fost realizat în 2000, când s-au împlinit 150 ani de la nașterea poetului, iar de atunci a fost jucat cu succes pe numeroase scene ale țării. Realizat și susținut de George Custură, ”Scrisori eminesciene” este o producție independentă, având la bază ”Scrisoarea I”, ”Scrisoarea II” și ”Scrisoarea III” – poemele eminesciene fiind prezentate într-o succesiune dramatică, o poveste ce aduce laolaltă temele fundamentale ale liricii eminesciene, epigonismul, filozofia, iubirea, istoria neamului.

** * Fragment din ”Scrisoarea II” de Mihai Eminescu

”De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile?
Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,
Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă
A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă?
Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă,
În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă,
Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă,
Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă?
Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,
Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. —
Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearcă prin poeme sa devie cumularzi,
Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane;
Iar cărările vieții fiind grele și înguste,
Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste,
Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră
C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră (…)”

Despre Eminescu în Ziua Națională a Culturii 2020, la Muzeul Brăilei ”Carol I”

*Evenimente în 15 ianuarie: de la ora 10.00 vernisaj expoziție ”Eminescu, ieri și azi” la Casa memorială ”Perpessicius”, de la ora 11.00 conferință și vernisaje la sediul central muzeal

    Muzeul Brăilei „Carol I” oganizează evenimente dedicate aniversării poetului Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale miercuri, 15 ianuarie 2020, la Secția Memoriale și la sediul central. Evenimentele se desfășoară în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București și Muzeul Național al Literaturii Române din Iași.

Astfel, de la ora 10.00 are loc la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (strada Cetății nr. 70), muzeograf Elena Ilie – șef Secție Memoriale – va fi gazda vernisajului expoziției ”Eminescu, ieri și azi”.

De la ora ora 11.00, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3) are loc o conferință sub genericul „Ipostaze ale visului eminescian” – prezintă prof. dr.  Viorel Coman (nume de autor Viorel Coman) – critic literar. De asemenea, se vernisează expoziția „Luceafărul, în viziunea artistului Mișu Teișanu” organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Bucureșt, dar și expoziția „Eminescu în medalii, plachete, monede și insigne” organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Moderator va fi prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române – manager al muzeului gazdă.

În turneul ”România MultiCulturală”, spectacol la Lyra dedicat Zilei Culturii Naționale 2020*

*Un spectacol poetic și muzical cu actrița Lamia Beligan, soprana Sorina Munteanu și pianista Viorela Ciucur în 16 ianuarie 2020 de la ora 18.30

  Turneul eveniment sub genericul “România MultiCulturală”, cu un spectacol de poezie și muzică se oprește și la Brăila, mai precis la palatul Lyra joi, 16 ianuarie 2020, de la ora 18.00. Evenimentul are loc cu sprijinul și în organizarea Filarmonicii ”Lyra – George Cavadia” Brăila – manager prof. Ionuț Săndel Balaban. Preț bilet: 20 lei Biletele se găsesc la agentia filarmonicii din Calea Călărașilor nr. 52 (Casa Tineretului) și pe BLT.ro la https://www.blt.ro/romania-multiculturala.html

În spectacol evoluează actrita Lamia Beligan, soprana Silvia Sorina Munteanu și pianista Viorela Ciucur. Vor fi prezentate poezii de Mihai Eminescu, dar si ale unor autori din etnii trătoare la noi: maghiară, germană, evreiască, armeană, greacă, polonă: Sándor Petőfi, Endre Ady, Nikolaus Lenau, Maria Banus, Nina Cassian, Haig Acterian, Alexandru Philippide, Alexandru Macedonski. Vor fi interpretate arii și lieduri compuse de creatorii români.

** * Lamia Beligan, absolventă a Academiei de Teatru si Film Bucuresti în1990, clasa Ion Cojar, a debutat la Teatrul National din Craiova. În prezent este actrita a Teatrului National din Bucuresti. În 2017 – 2018 a fost apreciată în spectacolele ”Vivien Leigh: ultima conferință de presă”, ”Două pe față, două pe dos”, ”Sinucigașul”. A fost distinsă cu Premiul Fundației ”Silvia Popovici” pentru cea mai buna actriță a anului 1998, Leul de Argint pentru rolul Marta din filmul “Hotel de lux” regia Dan Pita în 1992, Premiul de interpretare pentru rolul Gwendolline din comedia muzicală „Buna seara, domnule Wild” la Festivalul de la Liverpool în 1990, Medalia Meritul Cultural conferită de președintele Romaniei; de curând a primit Premiul Bussines Arena Magazine pentru Excelența în Artele Spectacolului.

Soprana Sorina Munteanu a absolvit Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Arte, specializarea Canto, in 1995, obtinand apoi un master la Academia Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, institutie unde a obtinut si doctoratul în muzică. Este prim-solistă a Operei Naționale București. A colaborat cu Teatrele de Opera de la Timişoara, Cluj-Napoca, Budapesta, Sofia, Craiova si cu Filarmonicile din București, Arad, Timişoara, Oradea, Baia-Mare, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Iasi. A susţinut concerte, spectacole de opera si recitaluri în SUA, Spania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Serbia, Germania, Olanda, Franta, Italia, Elveția.

Pianista Viorela Ciucur este cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București, este doctor in muzicologie, din 2003 este si profesor asociat la Universitatea din New Jersey. A susținut peste 300 recitaluri si peste 50 concerte cu orchestre în țară a cântat pe scene din Germania, Italia, Anglia, Olanda, Austria, Grecia, Canada.

„Eminescu – Luceafărul, Eu – o mică stea”, la Biblioteca Brăila. Ludoteca

*Activitate cu elevi de la Școala Gimnazială Tichilești dedicată Zilei Culturii Naţionale 

Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) şi aniversarea naşterii poetului Mihai Eminescu au fost subliniate în 2018, serbate cum se cuvine la Secția Împrumut pentru copii. Ludoteca a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” din Brăila. 

Doiniţa Stanciu, bibliotecar, a organizat activitatea „Eminescu – Luceafărul, Eu – o mică stea” în parteneriat cu Școala Gimnazială Tichilești, oaspeţi şi personaje principale fiind elevi din clasa a IV-a şi profesorul Viorica Peneș. 

Copiii au pregătit trei momente distincte pentru oamgierea marelui poet: o prezentare în format power-point a vieții și operei eminesciene, un recital de poezie (evident, din lirica eminesciană), realizarea unei scrisori-fluviu. S-au făcut şi desene inspirate din lirica marelui poet, iar creaţiile tinerilor au devenit lucrări într-o expoziţie amenajată pe un panou în bibliotecă.  Mai multe foto de la eveniment la https://www.facebook.com/pg/Secția-de-Împrumut-pentru-copiiLudoteca-394830023982410/photos/?tab=album&album_id=1176605982471473 pe pagina Facebook a Ludotecii.

La final, eroii întâmplării aniversare au fost răsplătiţi cu insigne pe care se află chipul lui Mihai Eminescu şi au primit cărticele. Doiniţa Stanciu, despre partenerii care au înnobilat activitatea: „… dar cel mai mare câștig este acela că au reușit să aducă un omagiu marelui poet al neamului nostru„.

La statuia poetului Mihai Eminescu din Brăila, de Ziua Culturii Naţionale

‘Ediţia din 2018 a întâlnirii, deja tradiţionale, organizate de Cercul Militar Brăila, Clubul Seniorilor din Învățământ, Cenaclul „Casa Speranței” a CARP Brăila, Asociația „Cultul Eroilor a reunit cititorii poetului la statuia din Gradina Publică

Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie, deopotrivă Ziua Culturii Naţionale (conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, data fiind aleasă tocmai pentru că este aniversarea poetului naţional), a fost serbată şi în 2018 de Cercul Militar Brăila, la fel (ca în anii trecuţi) şi de această dată împreună cu Clubul Seniorilor din Învățământ, Cenaclul „Casa Speranței” a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Brăila, Asociația „Cultul Eroilor Patriei” Brăila. A fost o reuniune, sub genericul „Tot mai citesc măiastra-ţi carte…”, cu tineri şi adulţi care nu uită (n.red. Cred… sper!) să-l citească pe poetul naţional la statuia sa din parcul Grădina Publică (Grădina Mare), bust realizat de artistul Dumitru Pasima şi dezvelit în 15 ianuarie 1990. Foto: Cezar Virgil Postelnicu de la Cercul Militar

      Conform programului anunţat, au ținut scurte alocuțiuni legate de eveniment profesorul Gheorghe Calotă (cel care s-a ţinut de capul autorităţilor brăilene până a fost schimbată denumirea străzii Republicii, fosta Regală, în Mihai Eminescu), prof. Adriana Grigorescu, prof. Paula Olşanschi, prof. Jenică Chiriac – toţi membri ai Clubului Seniorilor, dar şi jurnalistul publicist Vergil Matei, scriitoarea Doina Popescu – Brăila. De asemenea, au lecturat din poeme eminesciene elevi, au citit din creațiile lor Sibiana Mirela Antoche și Nicolae Matei – meembri ai cenaclului „Casa Speranţei”.

Statuia poetului a rămas vegheată de florile aduse de admiratorii şi cititorii săi, poetul meditând poate în liniştea parcului brăilean la singurătatea poeţilor din întreaga lume şi la sentimentul de

Ziua Culturii Naționale și a poetului Mihai Eminescu, la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Evenimente în 15 ianuarie 2018 la sediul central muzeal şi la Casa Memorială „Perpessicius”; un program realizat cu sprijinul Muzeului Literaturii Iaşi 

     Muzeul Brăilei „Carol I” şi Muzeul Național al Literaturii Române Iași sunt organizatorii mai multor activități dedicate Zilei Culturii Naționale, și poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie), ediţia 2018. Moderatorul evenimentelor programate va fi conf. univ. dr. Zamfir Bălan – director adjunct al Muzeului Brăilei „Carol I”.

Program

ora 10.00 la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (str. Cetății nr. 70), activităţi organizate de Secția Memoriale a Muzeului Brăilei „Carol I”, coordonator Elena Ilie – șef Secția Memoriale

– vernisajul expoziției „La steaua care-a răsărit…”,
– recital de poezie susținut de elevi ai Liceului Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” Brăila.

ora 11.00 la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3)

– vernisajul expoziției „Lirica eminesciană ilustrată de Leonard Salmen”, eveniment organizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române Iași (notă. În 2014, la Editura Istros a apărut volumul „Poezii” de Eminescu cu desene de Leonard Salmen, ediţie cootrdonată de Valeriu Coșereanu https://brailachirei.wordpress.com/2014/01/16/la-muzeul-brailei-aniversare-eminesciana-speciala/);
– „La trecutu-ți mare, mare viitor!” / Școala „Mihai Eminescu” Jubileu 50 – moment poetic susținut de elevii școlii;
– lansarea revistelor școlare „Constelația 23″ (nr. 25) a Şcolii „Eminescu” și „Excelența suntem noi” (nr. 1);
– festivitatea de premiere a elevilor participanți la Concursul Național de Creație Literară și Reviste Școlare „Mihai Eminescu” Brăila – ediția a XXI-a, organizat de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Brăila.

Ziua Culturii Nationale, la Muzeul Brailei „Carol I’

*Luni, 16 ianuarie 2017, la sediul muzeal – expozitie, prezentare de carte, conferinta, premierea Concursului Național de Creație Literară și Reviste Școlare „Mihai Eminescu” Brăila, ediția a XX-a – si la Casa Memoriala „Perpessicius”

afis-muzeul-eminescu-2017-ian     Luni, 16 ianuarie 2017, la Muzeul Brăilei „Carol I” sunt organizate manifestări dedicate Zilei Culturii Nationale (15 ianuarie) si aniversarii poetului național Mihai Eminescu. Moderatorul evenimentelor de la sediul muzeal va fi Ionel Cândea – membru corespondent al Academiei Romane, manager al institutiei muzeale.

Program
ora 10.00, la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” (str. Cetății nr. 70) – vernisajul expoziției „Luceferi ce răsar…”, eveniment organizat de secția „Memoriale”; prezintă Elena Ilie – sef Sectie;
ora 11.00, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3) – vernisajul expoziției Povestea „Luceafărului”; eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române Iași, prezintă Anca Maria Buzea; prezentarea cartii lui Mihai Eminescu, „Despre limbă, cultură, teatru”, ediție de Dumitru Irimia, carte apărută la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, prezintă Zamfir Bălan – director adjunct la muzeul brailean; conferința „Odiseea manuscriselor eminesciene” prezentată de Valentin Coșereanu, eminescolog; festivitatea de premiere a elevilor participanți la Concursul Național de Creație Literară și Reviste Școlare „Mihai Eminescu” Brăila – ediția a XX-a, organizat de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Brăila, prezintă Evelina Dumitrașcu.