De Ziua mondială a teatrului 2019, un mesaj al cubanezului Carlos Celdrán

*Şi în care dramaturgul, regizorul vorbeşte despre „tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator”

Ca în fiecare an, la 27 martie serbăm Ziua mondială a teatrului (https://www.world-theatre-day.org) şi lecturăm cu emoţie şi bucurie mesajul internaţional transmis de o personalitate a lumii Thaliei. De această dată, mesajul aparţine lui Carlos Celdrán (foto de pe site-ul trupei sale – Argos Teatro, argosteatro.cult.cu), din Cuba, dramaturg, regizor, profesor care face din teatru casa sa, casa altora şi o lume mai bună. Iată textul, aşa cum îl prezintă şi UNITER pe site (https://www.uniter.ro/):

         Înainte de trezirea mea întru teatru, maeştrii mei erau deja acolo. Îşi construiseră lăcaşurile şi poetica pe vestigiile propriilor vieţi. Mulţi dintre ei rămân necunoscuţi sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniştea smerită a sălilor de repetiţie şi-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori. Pentru ca, pe nesimţite, la capătul multor ani de muncă presăraţi cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuţi şi să dispară. Când am înţeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înţeles totdeodată că am moştenit de la ei tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator.

       Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal. Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, şi ne dăm mâinile în întuneric.

        Tradiţia în teatru este una orizontală. Nimeni nu poate afirma că în teatru există un centru al lumii, care ar fi un oraş sau un edificiu privilegiat. Teatrul, aşa cum mi-a fost dat mie să-l percep, se propagă urmând o geografie invizibilă ce amestecă vieţile celor care fac teatru cu arta teatrală, într-un gest unificator. Toţi maeştrii teatrului mor cu momentele lor irepetabile de luciditate şi de frumuseţe, toţi se duc în acelaşi fel, fără ca nicio altă transcendenţă care să-i apere şi să-i facă iluştri. Maeştrii teatrului ştiu asta, nicio recunoaştere nu este mai preţioasă decât certitudinea ce stă la rădăcina muncii noastre: să creezi momente de adevăr, de ambiguitate, de forţă, de libertate în mijlocul celei mai mari precarităţi. Nimic nu le va supravieţui dincolo de însemnările despre munca lor şi de înregistrările video sau foto care vor reda doar o palidă idee a ceea ce au făcut. Dar ceea ce va lipsi mereu din aceste înregistrări este răspunsul silenţios al publicului, care înţelege într-o clipă că ceea ce se petrece nu poate fi nici tradus, nici regăsit în afară, că adevărul împărtăşit aici este o experienţă de viaţă, preţ de câteva secunde mai diafană decât viaţa însăşi.

         Când am înţeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naştere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te mişti din locul unde te afli, nu trebuie să fugi şi nici să te deplasezi. Publicul este acolo unde exişti tu. Acolo îţi sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găseşte toată realitatea ta zilnică, opacă şi impenetrabilă. Şi-atunci lucrezi din aparenta imobilitate în care te afli, pentru a construi una dintre cele mai măreţe călătorii, ca să refaci Odiseea, legendara călătorie a argonauţilor: eşti un călător imobil care nu încetează să accelereze densitatea şi rigiditatea lumii tale reale. Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere. La fel cum nimeni nu o va recunoaşte la justa valoare. E o călătorie prin imaginarul poporului tău, o sămânţă plantată în pământul cel mai îndepărtat: conştiinţa civică, etică şi umană a spectatorilor tăi. De aceea eu sunt statornic, veşnic legat de propriul cămin, printre cei apropiaţi mie, într-o aparentă nemişcare, muncind zi şi noapte, pentru că eu posed secretul vitezei (Traducere din spaniolă de Ligia Soare)

Carlos Celdrán

** * Carlos Celdrán – născut în 1963 la Havana. Carlos Celdrán şi-a perfecţionat pentru prima dată pasiunea pentru teatru şi competenţele în acest domeniu în cadrul Institutului Superior de Arte din Havana, unde a primit licenţa în Arte Performative. După ce absolvit cu înaltă distincţie în 1986, a început imediat să-şi pună cunoştinţele în practică, fiind mai întâi consultant rezident, apoi director de scenă rezident al Teatrului Buendía din Havana. A ocupat această poziţie până în 1996, când a hotărât că este momentul potrivit pentru a-şi crea propria trupă de teatru, Argos Teatro, azi cunoscută şi apreciată în întreaga lume. Trupa activează tot în Havana, Cuba, şi a cunoscut un succes extraordinar cu interpretări ale clasicilor europeni, opere de teatru lationamericane contemporane şi producţii originale sub conducerea expertă a lui Carlor Celdrán în calitate de director de scenă. Reprezentaţiile trupei Argas Teatro au dat un suflu nou canonului teatrului european modern, prin punerea în scenă a unor piese de Brecht, Beckett, Ibsen şi Strindberg, aducând cultura şi preferinţele europenilor în faţa publicului latinoamerican. Au adus în prim-plan şi dramaturgii cubanezi, prin producţii ale artiştilor locali precum González Melo, în multiple ocazii. Tocmai această fuziune a diferitelor culturi a ajutat Argos Teatro să devină una dintre cele mai importante trupe de teatru din Cuba şi să fie apreciată peste graniţe. Jocul său actoricesc, în căutarea unui limbaj comun între artele spectacolului, este apreciat drept o iniţiativă de a aduce împreună culturile lumii. Punctul culminant al activităţii companiei îl reprezintă producţia „Diez Milliones” („Zece milioane”), piesă scrisă şi regizată chiar de Carlos Celdrán, care a câştigat recunoaşterea criticii în Cuba şi la nivel internaţional. Cea mai recentă reprezentaţie, „Misterios y pequeñas piezas” („Mistere şi piese mici”), din 2018, de asemenea scrisă şi regizată de Carlos Celdrán, s-a bucurat de o primire la fel de bună. Toate aceste realizări pentru Cuba şi teatrul internaţional i-au adus lui Carlos Celdrán recunoaştere, premii şi aplauze în numeroase ocazii. A primit de mai multe ori Premiul Criticilor de Teatru din Cuba, categoria Cea mai bună punere în scenă: de 16 ori între 1988 şi 2018. Dincolo de aprecierea criticilor, a câştigat recunoaşterea propriei ţări şi a lumii, prin acordarea Distincţiei Naţionale a Culturii Cubaneze în 2000 şi a Premiului Naţional al Teatrului din Cuba în 2016, printre multe altele. De-a lungul carierei, Carlos Celdrán a rămas dedicat misiunii sale de a-i inspira şi a-i ajuta pe ceilalţi, activând ca profesor în instituţii de rang înalt din Cuba, America de Sud şi Europa. S-a preocupat constant să-şi îmbunătăţească şi să-şi aprofundeze cunoştinţele, obţinând titlul de Master în 2011 din partea Institutului Universitar de Dans ‘Alicia Alonso’ din Universitatea „Rey Juan Carlos” din Madrid. Abilităţile pedagogice i-au permis lui Carlos Celdrán să se alăture facultăţii Institutului Superior de Arte din Cuba, unde predă de peste 20 ani, şi să conducă Masterul de Regie de teatru din 2016 încoace, transmiţând cunoştinţele sale viitoarelor generaţii de creatori de teatru cubanez. În acelaşi timp, continuă să-şi concretizeze expresia artistică prin piesele pe care le scrie şi le pune în scenă cu Argos Teatro.

** * Ziua mondială a teatrului a fost propusă în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI – importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic, înfiinţată în 1948 la iniţiativa UNESCO), din 1962 devenit eveniment anual organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de Jean Cocteau. Mesajul, tradus în peste 50 limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentaţiilor din seara zilei de 27 martie, este publicat în ziare şi reviste, difuzat la radio şi televiziune.

Ziua Mondială a Teatrului 2017, serbată la Brăila cu Florin Piersic Jr. în spectacol

*Luni, 27 martie 2017, de la ora 19.00 *Spectacolul este un maraton cu 13 personaje interpretate de talentatul actor 

     Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie – este serbată la Teatrul „Maria Filotti” din Braila printr-o întâlnire cu Florin Piersic Jr și al său one man show, „Freak Show” luni, 27 martie 2017, de la ora 19.00 la Sala Mare. Realizat după un material scris de Florin Piersic Jr, în propria sa regie și interpretare, „Freak Show” este un one-man-show unic în România, „un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore; cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă; miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film sau profesor – acestea sunt doar câteva dintre cele 13 personaje pe care Florin Piersic Jr le aduce în lumina reflectoarelor„.
În 2014, „Freak Show” a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Teatru Nou de la Arad – Teatrul Clasic, Gala Star de la Bacău, Gala FESTCO din București – Premiul Special al Juriului, secțiunea Off, Festivalul Ideo ideis din Alexandria, Zilele Humorului de la Gura Humorului, Festivalul Butterfly Effect de la Galați. „Freak Show” a fost prezentat cu succes publicului român din Germania  la Koln, Canada in Toronto, Calgary, Ottawa, Moreal, Belgia la Bruxelles – Centrul Cultural Bozar, Franța  la Toulouse – Theatre de la Comedie, Marea Britanie la Londra – Leicester Square Theatre și a primit aplauze îndelungi din partea spectatorilor care au umplut sala Operei Naționale din Timișoara și a Operei Naționale din Cluj Napoca.

** * Ziua Mondială a Teatrului se serbează de 55 ani încoace, mai precis din 1961, cand la Viena Institutul Internațional de Teatru a avut o astfel de initiativă. Ziua mondială a teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual organizat de Centrele naționale ale Institutului Internațional de Teatru. Si tot an de an, o personalitate din lumea Thaliei sau din medii artistice conexe este invitată să scrie mesajul Zilei Mondiale a Teatrului; de această dată, el apartine actritei Isabelle Huppert (traducere Alice Georgescu):

Isabelle Huppert

O zi, adică 24 de ore, care încep în zona teatrului Nō şi Bunraku, trec prin opera în stil Beijing şi prin Kathakali, fac popas între Grecia şi Scandinavia, între Eschil şi Ibsen, între Sofocle şi Strindberg, apoi între Anglia şi Italia, între Sarah Kane şi Pirandello, dar şi în Franţa, unde ne aflăm şi unde Parisul este, totuşi, oraşul din lume care primeşte cele mai multe trupe străine. În continuare, cele 24 de ore ale noastre ne poartă din Franţa în Rusia, de la Racine şi Molière la Cehov, apoi traversează Atlanticul pentru a se opri într-un campus studenţesc californian, unde nişte tineri reinventează, poate, teatrul. Căci teatrul renaşte mereu din propria-i cenuşă. Nu e decât convenţie care trebuie abolită fără răgaz. Aşa rămâne el viu. Teatrul are o viaţă bogată, care sfidează spaţiul şi timpul, piesele cele mai contemporane sunt hrănite de veacurile trecute, repertoriile cele mai clasice devin moderne de fiecare dată când sunt puse din nou în scenă. O Zi Mondială a Teatrului nu este, desigur, o zi în sensul banal al vieţilor noastre cotidiene. Ea face să reînvie un imens spaţiu-timp şi, pentru a evoca spaţiul-timp, aş vrea să fac apel la un dramaturg francez pe cât de genial, pe atât de discret – Jean Tardieu. Îl citez: „Pentru spaţiu, se întreabă care e drumul cel mai lung între un punct şi altul. Pentru timp, se sugerează să măsurăm în zecimi de secundă timpul necesar pentru a pronunţa cuvântul «veşnicie». Pentru spaţiul-timp, se spune: «Fixaţi-vă în minte, înainte de a adormi, două puncte oarecare din spaţiu şi calculaţi timpul necesar, în vis, pentru a ajunge de la unul la celălalt»”. Ceea ce reţin eu de-aici este expresia „în vis”. S-ar zice că Jean Tardieu s-a întâlnit cu Bob Wilson. De asemenea, putem rezuma ziua noastră mondială a teatrului amintindu-ne de Samuel Beckett care, în stilul său expeditiv, o face pe Winnie să spună: „Oh, ce zi frumoasă va fi fost asta!” Reflectând la acest mesaj ce mi s-a făcut onoarea a-mi fi cerut, mi-am amintit de toate aceste vise din toate aceste scene. Aşa că nu vin singură în această sală a UNESCO; mă însoţesc toate personajele pe care le-am interpretat pe scenă, roluri pe care crezi că le-ai părăsit atunci când seria de spectacole s-a încheiat, dar care duc înăuntrul tău o viaţă subterană, gata să ajute sau să distrugă rolurile ce vor veni după ele: Fedra, Araminta, Orlando, Hedda Gabler, Medeea, Marchiza de Merteuil, Blanche Dubois… Şi mă însoţesc, de asemenea, toate personajele pe care le-am îndrăgit şi le-am aplaudat ca spectatoare. Şi, astfel, eu aparţin lumii întregi. Sunt grecoaică, africană, siriancă, veneţiană, rusoaică, braziliancă, iraniancă, romană, japoneză, marsilieză, newyorkeză, filipineză, argentiniancă, norvegiancă, coreeancă, nemţoaică, austriacă, englezoaică, într-adevăr lumea întreagă. Adevărata globalizare asta este. În 1964, cu ocazia acestei Zile a teatrului, Laurence Olivier anunţa că, după mai mult de un secol de luptă, în Anglia tocmai se crease, în sfârşit, un teatru naţional pe care el îl dorise, de îndată, un teatru internaţional, cel puţin prin repertoriu. Ştia bine că Shakespeare aparţinea, în lume, întregii lumi. Mi-a făcut multă plăcere să aflu că redactarea primului mesaj al acestor Zile Mondiale ale Teatrului, în 1962, i-a fost încredinţată lui Jean Cocteau, desemnat ca atare pentru că este, nu-i aşa, autorul unui „ocol al lumii în 80 de zile”. Eu am făcut ocolul lumii într-un mod diferit – în 80 de spectacole sau 80 de filme. Spun „filme” pentru că nu fac nicio deosebire între a juca în teatru şi a juca în film, lucru care surprinde întotdeauna când îl spun, dar e adevărat, aşa este. Nicio deosebire. Vorbind aici, nu sunt eu însămi, nu sunt o actriţă, sunt doar una dintre atât de numeroasele persoane prin care teatrul continuă să existe. Este oarecum datoria noastră. Şi necesitatea noastră. Cum ai spune: nu noi facem teatrul să existe, mai degrabă noi existăm datorită lui. Teatrul e foarte puternic, el rezistă, supravieţuieşte tuturor obstacolelor, războaielor, cenzurilor, lipsei de bani. E destul să zici „decorul e o scenă goală dintr-o epocă nedeterminată” şi să laşi să intre un actor. Sau o actriţă. Ce va face el? Ce va face ea? Vor spune ceva? Publicul aşteaptă, vrea să afle, publicul fără de care nu există teatru, să nu uităm asta niciodată. O persoană într-o sală este un public. Nu prea multe scaune goale, totuşi! Doar la Ionesco… La final, Bătrâna spune: „Da, da, să murim în plină glorie… să murim pentru a intra în legendă… O s-avem, cel puţin, o stradă cu numele nostru…” Ziua Mondială a Teatrului există de 55 de ani. În 55 de ani eu sunt a opta femeie căreia i s-a cerut să pronunţe un mesaj, în fine, nu ştiu dacă e potrivit cuvântul „mesaj”. Predecesorii mei (masculinul se impune!) vorbesc despre teatrul imaginaţiei, al libertăţii, al originilor, au evocat multiculturalitatea, frumuseţea, întrebările fără răspuns… În 2013 – nu sunt, aşadar, decât patru ani de-atunci –, Dario Fo spune: „Singura soluţie a crizei constă în speranţa că se va declanşa o mare vânătoare de vrăjitoare împotriva noastră, mai ales împotriva tinerilor care vor să înveţe arta teatrului: astfel va lua naştere o nouă diaspora de comedianţi care, fără îndoială, va scoate din această constrângere nişte beneficii de neimaginat, printr-o reprezentare de tip nou”. Beneficii de neimaginat – iată o formulă frumoasă, demnă de a figura într-un program politic, nu?… Pentru că mă aflu la Paris, cu puţin înaintea unor alegeri prezidenţiale, le sugerez celor care par să aibă chef să ne guverneze să fie atenţi la beneficiile de neimaginat aduse de teatru. Dar fără vânători de vrăjitoare! Pentru mine, teatrul este celălalt, este dialogul, este absenţa urii. Prietenia între popoare – nu prea ştiu ce vrea să însemne asta, dar cred în comunitate, în prietenia între actori şi spectatori, în unirea tuturor celor pe care-i reuneşte teatrul, cei care îl scriu, cei care îl traduc, cei care îl luminează, îl îmbracă, îl decorează, cei care îl interpretează, cei care îl fac, cei care merg la el. Teatrul ne apără, ne adăposteşte… Chiar cred că ne iubeşte… atât cât îl iubim… Mi-aduc aminte de un bătrân regizor tehnic de modă veche, care, înainte de ridicarea cortinei, în culise, spunea în fiecare seară, cu voce fermă: „Faceţi loc teatrului!” Acesta va fi cuvântul de încheiere. Mulţumesc”.

De Ziua Mondială a Teatrului, „lecţie” de dăruire in Campania „Artiştii pentru artişti”

 * La TMF este programat spectacolul „Platonov” de A.P. Cehov, regia Andreea Vulpe – premiera – in 27 martie de la ora 18.00 * Fondurile sunt pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate din intreaga ţară * De asemenea, se oferă spre vânzare şi CD-ul „Actorii cântă” al Margaretei Pâslaru şi a invitaţilor săi

 

Ziua Mondială a Teatrului – o initiaţivă a Institutului Internaţional de Teatru la Congresul Mondial din 1961, Viena – se serbează an de an la 27 martie, bucuria fiind deopotrivă a iubitorilor şi a slujitorilor Thaliei – actori, regizori, scenografi, oamenii din spatele scenei etc. In Romania, UNITER a instituit pentru aceasta dată, inca din 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” cu rolul de a-i ajuta pe artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate.

Platonov 1a          La Brăila, Teatrul „Maria Filotti”(TMF) ne invită la premiera spectacolului „Platonov” (foto din spectacol, la avenpremiera din 22 martie 2015) de A.P. Cehov, regia Andreea Vulpe. pe 27 martie 2015 de la ora 18.00 la Sala Studio a TMF, în Campania „Artiştii pentru artişti” (ce s-a instituit nu numai ca resort financiar, ci mai ales ca stimulator al solidarităţii artistice şi ca semnal pentru publicul de teatru, pentru mediul de afaceri, autorităţi; componenta solidarităţii teatrale este asigurată prin participarea artiştilor la realizarea unui spectacol de caritate, ce reprezinta punctul culminant al campaniei de strangere de fonduri şi, de asemenea, prin participarea instituţiilor de profil din România ce colaborează cu UNITER pe tot parcursul anului).

Dincolo de solidaritatea de breaslă, UNITER a incercat să dezvolte şi componenta de sensibilizare a opiniei publice prin atragerea de parteneri finanţatori, donatori, servicii, sponsorizări etc, o componentă ce s-a dezvoltat bine in ultimii doi ani, astfel incât programul „Artişti pentru artişti” este posibil in baza parteneriatelor deja stabilite.

Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un imens ajutor. Sumele strânse din vânzarea de bilete se vor dona în Fondul de Solidaritate Teatrală (Cont: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei). Ulterior, sprijinul financiar oferit artiştilor vârstnici cu probleme de sănătate va fi dovada că acest simbolic contract de solidaritate teatrală a fost asumat şi însuşit„, este invitatia UNITER la care răspundem, multumindu-le prin gestul de dăruire celor care ne-au oferit, pe parcursul anilor, farmecul şi bucuriile artei Thaliei, iar acum sunt la vârsta pensiei.

actorii canta          De asemenea, UNITER prin Fondul de Solidaritate Teatrală oferă la preţul de 20 de lei, CD – ul „Actorii cântă” în beneficiul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru Artişti”, CD de autor Margareta Pâslaru şi invitaţii săi. CD -ul poate fi achiziţionat de la Agenţia TMF, Str. Mihai Eminescu nr. 2).

Tot anual, de Ziua Mondială a Teatrului se transmite un Mesaj Internaţional cu rolul de a sublinia, mai cu seamă pentru audienţa din public, semnificaţiile şi profunzimile artei Thaliei; anul acesta, mesajul aparţine regizorului polonez Krzysztof Warlikowski (foto): regizor W

„Pe adevărații maeștri ai teatrului îi găsim, mai degrabă, departe de scenă. De obicei, ei sunt cei care înțeleg ca teatrul nu e o mașină de reprodus clișee și convenții. Sunt cei care-i caută sursa vie pe care nu o regăseşti tot timpul în sălile de teatru unde mulțimi de oameni se-nghesuie în fiecare zi, preocupați săcopieze o lume sau alta. Copiem, în loc să să ne creăm propriile lumi care să incite la dezbateri, care au la bază emoțiile ascunse în interiorul nostru. În fapt, tocmai Teatrul este cel care reușește să dezvăluie aceste lumi. De multe ori ma întorc la proză ca să înțeleg mai bine cum e teatrul. Zi de zi, mă surprind gândindu- mă la scriitorii care, acum aproape o sută de ani au descris în mod profetic, dar fără exagerare, decăderea zeilor europeni, apusul ce a cufundat civilizația noastră într-o beznă în care nici astăzi nu s-a făcut lumină. Măgîndesc la Franz Kafka, la Thomas Mann și la Marcel Proust. Acestor profeți le-aș adăuga astăzi numele lui John Maxwell Coetzee. Sentimentul lor comun al sfîrșitului inevitabil al lumii – nu al planetei, ci al unui model al relațiilor interumane – și al ordinii sociale și răsturnărilor acesteia, ne însoțește astăzi, marcându-ne profund. Pe noi, cei care trăim după sfîrșitul lumii. Noi, care trăim în fața unor crime și conflicte ce izbucnesc în fiecare zi, în mereu alte locuri, mai rapid chiar decât reu șesc să fie relatate de mijloacele de comunicare. De altfel, aceste „incendii” devin repede plictisitoare și dispar fără urmă din relatările de presă. Iar noi ne simțim neputincioși, îngroziți și încolțiți. Nu mai suntem capabili să înălțăm turnuri, iar zidurile pe care le construim cu încăpățânare nu ne ap ără de nimic; dimpotrivă, ele însele au nevoie de protecție și grijă, lucru care ne consumă o bună parte din energia noastră vitală. Și nu mai avem forța de a încerca să vedem ceea ce se află în spatele porților, dincolo de zid. Tocmai din acest motiv teatrul ar trebui să existe și, de acolo, din spatele porților, să-și caute forța. Pentru a pătrunde cu privirea acolo unde ne este interzis. „Legenda însă încearcă să explice inexplicabilul. De vreme ce pleacă de la un adevăr, trebuie să sfârşească din nou în inexplicabil” – în aceste cuvinte descr ie Kafka transformarea legendei lui Prometeu. Eu asociez profund aceste cuvinte modului în care ar trebui să fie teatrul. Și un asemenea teatru, care să-șiaibă începutul în profunzimea adevărului iar sfâr șitul în inexplicabil, le doresc tuturor slujitorilor acestuia, atât celor de pe sce nă, cât și celor din public. Le-o doresc din tot sufletul!” (traducere în limba română de Luiza Săvescu)