Prin Ministerul Mediului, programul Rabla pentru sobe


*În România, a spus ministrul Fechet, se folosesc prea multe sobe cu randament mic: ele mai mult fac fum și poluare decât căldură * Ghidul de finanțare este prezentat în dezbatere publică

  Mircea Fechet – ministrul de la Mediu (https://www.mmediu.ro/) – a anunțat în conferință de presă, astăzi – 17 ianuarie 2024 – lansarea în consultare publică a Ghidului de finanțare pentru Programul privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor. Prin program vor fi sprijiniți cetățenii, din 27 de județe, să-și poată înlocui sobele vechi, cu unele noi. În prezent sunt tehnologii care pot să crească randamentul sobelor la peste 80%.

   „Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat. Programul este unul pilot. Se adresează pentru început comunelor din 27 judeţe situate în zonă montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor”, a afirmat Mircea Fechet.

   Programul Rabla pentru sobe are un buget de 500 milioane lei și se adresează solicitanților din comunele montane din 27 județe, conform Legii muntelui nr. 197/ 2018. Se acordă unui solicitant finanțare 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare aparat de încălzire care deserveşte o gospodărie.

   Aparatele pentru încălzirea locuințelor vor putea folosi drept combustibil lemnul pentru foc, peleți sau bricheți, fiind acceptate inclusiv termosobele, șemineele, termoșemineele care respectă standardele din Directiva EcoDesign: putere nominală de 8kw – 35kw, randament de minimum 80%, emisii de particule (PM) sub 40mg/m3, emisii de gaze volatile sub 120 mg/ m3, emisii de monoxid de carbon sub 1500 mg/ m3, emisii de oxizi de azot sub 300 mg/ m3.

   „O particularitate a României este că avem sobe pe lemn chiar şi în capitală. Probabil că nu sunt multe capitale în Uniunea Europeană unde cartiere întregi folosesc o astfel de metodă de a se încălzi în sezonul rece. Şi problema nu e reprezentată de tipul de încălzire în sine, pentru că lemnul este o resursă regenerabilă. Lemnul de foc este folosit în foarte multe alte ţări pentru încălzire şi nici nu-şi propune cineva neapărat să schimbe acest lucru, mai ales în acele comunităţi dependente, aflate în vecinătatea pădurilor. Însă lucrul la care vreau să mă refer, în primul rând, este legat de randamentul extrem de scăzut al acestora. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii, randamentul mediu în sobele din România este undeva la 30% – între 20% şi 40%. Cu alte cuvinte, 30% dintr-un buştean pus pe foc se transformă în căldură, restul se transformă în fum şi în poluare. Din acest motiv, există calcule matematice care demonstrează inclusiv faptul că o sobă cu un randament atât de scăzut poluează mai mult decât o face un camion diesel de generaţie foarte veche. Conform datelor statistice, peste 6,4 milioane metri pătraţi de lemn ajung anual pe foc. Asta înseamnă, aşa cum am spus şi mai devreme, o presiune inclusiv pe fondul forestier”, a mai precizat ministrul Mediului.

   La https://shorturl.at/elwFJ poate fi consultat ghidul.

Foto – o sobă cu vechime de peste 100 ani (via site de vânzări), dar asta s-ar putea să fie una dintre cele care produc căldură

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

  

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.