* Publicul brailean, si nu numai, este asteptat la „Maria Filotti” in noua stagiune
Teatrul contemporan nu se desparte de marile teme ale Thaliei dintotdeauna: moartea, dragostea, relatiile interumane si cele familiale in mod special, prezentarea in culorile tari de sub reflector a tipologiilor umane – de la cel al inocentului sau al mamei denaturate, la cel al copiilor cu fel si fel de defecte cum este cazul personajelor din piesa “Sandros” de Katalin Thuróczy, regizata de Sorin Militaru la Teatrul “Maria Filotti” Braila. V-am anuntat aici https://brailachirei.wordpress.com/2012/09/13/deschidere-de-stagiune-la-teatrul-maria-filotti-avanpremiera-cu-sandros/
avanpremiera, intre timp am si vizionat cele doua reprezentatii – una in care rolul mamei, Hecuba, a fost interpretat de Silvia Tariq, cealalta cu Liliana Ghita in acelasi rol. 
Stim ca puritatea se pastreaza in conditii deosebite si ca inocentul sufera, pierde in dauna celui puternic si corupt, dar uitam adesea ca pe lume exista si razboaie – norocul nostru este ca nu traim in Romania ca in teatrele de operatiuni, cum li se spune locurilor unde lupta in prezent soldati, in Siria, Iran, Irak, Afganistan… – si ca acolo, in zonele unde moartea este o constanta si o realitate implacabila inocenta poate fi ceva care dauneaza, ba chiar ucide.
Ei bine, piesa lui Katalin Thuróczy ne reaminteste toate acestea cu o viziune ca sub lupa si o multitudine de detalii despre relatiile mama – copii, femeie – barbat. Astfel, Intr-o camera (beci) insalubra, ramasa prin miracol intreaga in timpul razboiului, supravietuiesc cateva femei, trei dintre ele sunt mama si fiicele, alte doua sunt nurori si mai este Sandros – un tanar copilaros, personaj care salveaza ideile de umanitate si de inocenta, de puritate si de ideal; la fel se intampla si in cazul Casandrei, dar aici lucrurile se complica. Relatiile dintre personajele feminine sunt tensionate,unul dintre ele fiind bine conturat de autoare, si anume mama Hecuba care este bolnava si irascibila; de altfel, patul ei domina scena Salii Studio si ea insasi ne intampina culcata, dormind, atunci cand noi, ca public, ne ocupam locurile pe cele trei laturi ale salii. Cele doua interprete alese pentru rol dau tonuri si nuante in consens cu personajul, ambele reusind sa fie convingatoare mai ales in a juca nebunia si duritatea acestei mame care seamana izbitor cu una din mediile asiatice ori arabe, unde copiii baieti sunt doriti de familie si adulati iar fetele tratate cu raceala. De remarcat este ca Liliana Ghita ii confera personajului ceva mai multa culoare, a se vedea jocul cu umbrela, iar la Silvia Tariq am remarcat in aceasta prima reprezentatie – evident, nu e obligatoriu sa mereu asa, fiecare spectacol fiind unic si irepetabil, in fond – accente de un dramatism si de gingasie pline de emotie. 
Coloana sonora este in armonie cu contextul dramatic, “jucariile” tematice gandite de Vlaicu Golcea, nu neaparat o melodie concreta cum a tinut sa sublinieze compozitorul Cornel Cristei dupa una din aceste prime spectacole. Astfel, ori de cate ori se aude muzica, ea accentueaza sentimentele si daca esti atent realizezi ca nu este doar un accent oarecare in scena, ci de-a dreptul un personaj ori un element cu adevarta important in spectacol – cum de altfel ar trebui sa fie mereu coloana Sonora in teatru, iar nu un simplu accesoriu cum e cel mai adesea.
In piesa noastra, personajele feminine sunt cand nervoase, cand conduse de sentimente la fel de nocive pentru mental – apare la unele dintre ele chiar si dorinta de a o ucide pe mama, posesoarea unei mult asteptate mosteniri – in realitate, o multime de valize ingramadite sub pat si care la final se dovedesc a fi fost o himera pentru ca sunt… goale.
Nici personajul feminin din afara casei, Penthesileea, nu este unul pozitiv care sa balanseze spre echilibru contextul scriptic alocat personajelor , ci unul atipic si conflictual. Interpretata de Mihaela Trofimov cu o raceala bine dozata, soldatul-femeie caci despre el este vorba, este un Rembo feminin, cum il caracterizeaza cu propriile cuvinte tanarul Sandros. Iar la un moment dat ni se sugereaza ca intre ea si un alt personaj feminin care devine vaduva se naste o relatie amoroasa. Scena in care ii sunt imbratisate picioarele Helenei si in care este implorata sa nu plece este aproape comica, de altfel ca la orice buna tragedie se si rade… pentru ca la fel ca in viata nu este nimic alb, nimic negru in intamplari, ci si multe combinatii “coloristice” evenimentiale.
Si nu e singurul amanunt care poate scandaliza publicul iubitor de teatru clasic si de subiecte comune, comode, fara tabu-uri. Mai apar pe langa aceste atacuri de nebunie si iubire homosexual-feminina, un avort, o bataie intre mama si una dintre fiice, explicatii destul de transparente a felului in care traieste un alt personaj caruia i se spune clar ‘tarfa’ – interpretat convingator de Emilia Mocanu. Mai sunt si destule gesturi “neortodoxe’ si cateva cuvinte tari, nu le pot reproduce aici, fiind considerate nepotrivite pentru urechile tinerilor si cu siguranta improprii uzul cotidian.
Iar cel mai dur moment din acest punct de vedere este baia obligatorie la care este supus personajul Casandra, cand i se scot hainele, ramane goala complet si i se arunca in trei randuri apa cu galeata peste corp. Ma bucur ca nu a comentat nimeni la avanpremiera, in sensul sa se auda in sala murmure si susoteli, semn ca publicul brailean nu mai are asa multe probleme in a sesiza nuante si tonuri artistice (doar doua persoane au parasit sala inainte de final, dar ma gandesc ca poate din alte considerente). Nuditatea Casandrei nu este doar o gaselnita regizorala, ea are un rost bine definit in economia spectacolului, in definirea personajului – unul la fel de pur si sensibil, ca si Sandros, doar ca in alt fel. Casandra are viziuni, premonitii, adesea trairile ei sunt cu trimiteri concrete la perioade antice, de unde si numele eroilor din piesa. Deci, era firesc sa apara si nud, goliciunea trupului fiind o caracteristica necesara pentru a fi subliniata curatenia sufletului, inocenta si imposibilitatea de autoaparare a unui asemenea spirit in fata duritatii lumii, in fata razboiului. 
Si mai e un motiv care ma face sa punctez mai apasat personajul Casandra. Interpreta Lana Moscaliuc este, din punctul meu de vedere, foarte interesanta pe scena, reuseste sa fie veridica si sa integreze datele personajului, deloc simple, intr-o maniera proprie a carei autenticitate iti da fiori, tie, public: si cand priveste in viitor, si cand lesina convulsiv, si cand se misca hipnotic prin scena ori cand vorbeste cu aparenta de normalitate.
De asemenea, Dorin C. Zachei in rolul Sandros are un joc credibil si bine axat pe personaj, cand vorbeste se observa ca si-a insusit toate tehnicile actoriei de calitate astfel incat replica suna clar, articulat si armonios, dictia fiind la fel de buna ca si jocul scenic.
Repet acest lucru pentru a aminti ca in general, acesta este un handicap al actorilor de provincie, acestia lasand pe locul doi exercitiile firesti de miscare si de dictie, si facand doar simplele eforturi de a memora rolul si de a intra in cadru acolo unde impune regia… si cine iubeste arta Thaliei stie la ce ma refer, nu mai este cazul, cred, sa exemplific aici…
Mai sunt in spectacol si o multime de semne si gesturi cu valenta simbolistica: gestul de a se pieptana al personajului Helena – erotismul fiind astfel si mai bine punctat, replica des repetata “aduc apa” a lui Sandros – apa fiind un element feminin, lunar astrologic, care subliniaza multiple caracteristici ale personajelor si nu numai, jucaria care chitaie pe care o tine Sandros agatata de buzunar – subliniind si mai bine copilaria personajului, insasi moartea eroului care da numele piesei in final… Altele va lasa sa le descoperiti singuri, sper sa nu va pufneasca rasul cand apare la un moment dat steagul Uniunii Europene pentru a acoperi lada de lemn ce ascunde ramasitele lui Hector, ucis in lupte, personaj care nu apare in piesa decat ca nume dar care explica mai bine unele relatii feminine. 
Sper ca v-am facut curiosi, de aceea nici nu complic notele mai mult, ca sa reveniti la premiera si la celelalte reprezentatii ale stagiunii 2012 – 2013. “Sandros” este cu certitudine o piesa care merita revazuta, si un motiv pentru care Sorin Militaru poate rasufla usurat – chiar daca unii, mai puritani, vor comenta ca sunt si motivele de ingrijorare pe care le-am notat mai sus, sper sa nu se trezeasca cineva sa spuna ca trebuie interzis celor sub 18 ani cum s-a intamplat cu un spectacol brailean din alta stagiune… Iar altii ar putea sa spuna “nu imi place”… dreptul lor, dar intai trebuie sa vezi si abia dupa aceea sa iti spui punctul de vedere …
La reprezentia din 15 septembrie a fost prezenta si viceprimarul Doinita Ciocan, la ambele au fost si tineri liceeni care fa parte din distributia unor spectacole brailene, sper ca acestia si ceilalti din public vor transmite idea ca orice parere am avea despre unii sau altii dintre actori, despre alte piese acre s-au jucat pe scenele brailene, a veni la teatru este un atribut sl omului civilizat si daca renunti la asta inseamna ca renunti ca fiinta umana, din start, la o formula privilegiata de a vedea lumea care ti-ar aduce multe beneficii, inclusiv aceea de a avea o bucurie, artistica, in plus in timpul vietii. 
Mai mult, cred ca este un spectacol care poate reprezenta bine TMF si in festivaluri , chiar daca distributia este doar jumatate a dramaticului brailean – fiind o piesa ce reflecta dramele lumii de astazi si ale oamenilor din secolul XXI, cu nimic mai buni decat cei din antichitate, cu nimic mai prejos decat eroii Iliadei si ai altor celebre tragedii care au creionat la inceputuri arta Thaliei.
Participantii editiei 2012 sunt din 36 de tari: Argentina, Australia, Austria, Azerbaijan, – cate un caricaturist, Belarus – doi participanti, Belgia – 4 participanti, Bosnia Hertegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, China, Columbia, Croatia, Cuba, Egipt, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, India, Republica Moldova, Romania, Rusia – un participant, Serbia – 8 caricaturisti, Spania – 4 concurenti, SUA – un concurent, Thailnada, Turcia – 3 carcaturisti, Ucraina – 8 concurenti, Uruguay – un participant, Uzbekistan – 3 caricaturisti.
BRAILA CHIREI 