Comisarul Corina Creţu, vizită oficială la Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea

*În perioada 1 – 3 decembrie 2018 * Comisarul european va serba şi centenarul în România

 

Corina Creţu,
comisar european

În perioada 1-3 decembrie 2018, Corina Creţu – comisar european pentru politică regional, va efectua o vizită oficială în România, fiind prezentă în Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea.

Astfel, sâmbătă – 1 decembrie 2018 – înaltul oficial participă, alături de reprezentanți de prim rang ai instituțiilor de stat din România, la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României și a celebrării Centenarului Marii Uniri, la Alba Iulia. De asemenea, comisarul Corina Creţu va susține un discurs pe tema Zilei Naționale și a Centenarului Marii Uniri în deschiderea evenimentului festiv organizat de Fundația Transilvania Leaders, la Cluj-Napoca.

Luni, 3 decembrie 2018, comisarul merge la Oradea unde se va întâlni cu reprezentanții autorităților locale și județene și va urmări proiectul cu finanțare europeană „Crearea unor trasee pietonale și îmbunătățirea transportului public de persoane în zona centrală a municipiului Oradea” dezvoltat de Primăria Oradea. Valoarea totală eligibilă a proiectului se ridică la aproape 14 milioane euro, din care contribuția din Fondul european de dezvoltare regională este de 11,8 milioane euro. Peste 2,3 milioane euro au fost alocați construirii Podului Centenarului din valoarea totală a finanțării pentru acest proiect. Construcția podului peste Crișul Repede, numit și Podul Centenarului, a avut ca obiectiv interconectarea traseelor de piste de biciclete și pietonale de o parte și de cealaltă a râului Crișul Repede, precum și îmbunătățirea  accesului către zona centrală prin introducerea unor noi linii de transport public.

** * Mai multe informații despre fondurile structurale și de investiții europene în România sunt disponibile pe Platforma de date deschise

şi în esi_funds_country_factsheet_ro_ro (click pe document în format PDF pentru amănunte).

Mândru că sunt român, la Şcoala „Nikos Kazantzakis” Brăila

*Activitate cu elevi din clasele primare, cu elevi cu CES şi părinţii lor

    Cu emoții și bucurie, elevii de la claselel I – IV din Şcoala Gimnazială „Nikos Kazantzakis” din municipiul Brăila au marcat Ziua Naţională a României – 1 Decembrie – printr-o activitate dedicată centenarului din care nu au lipsit cântecul şi poezia. De asemenea, copiii au confecţionat insigne cu steagul Romaniei, dragul tricolor roşu-galben-albastru. Pentru că la eveniment au participat şi elevi încadraţi în categoria CES (cerinţe educaţionale speciale), părinţii lor au fost şi ei prezenţi, realizand lucrări împreună.

Au fost împreună cu elevii şi părinţii învăţătoarele Felicia Dineata, Daniela Surdu, Elena Tureac, profesorul de sprijin Liliana Enisor, profesorul itinerant psiholog Teodora Maravela. Directorul şcolii, profesor Neaga Susanu, a fost coordonatorul activităţii. În incheierea programului „Mândru că sunt român”, elevii au primit laude şi încurajări din partea profesorilor şi au rostit cu toţii „La multi ani, România!”

Evenimentul face parte din amplul program de incluziune şcolară al elevilor cu CES, care dă roade pe plan relaţional, cognitiv şi comportanental dacă, aşa cum am spus, se implică şi ceilalţi colegi, dar şi părinţii.

Despre învăţare şi corectitudine, la Cerc pedagogic al învăţătorilor brăileni

*Tema Cercului pedagogic nr . 6 al învăţătorilor de la clase I, desfăşurat în 28 noiembrie 2018 la Şcoala „Alecsandri”, a fost „Formarea competenţelor de bază, citit – scris, prin abordarea integrată a conţinuturilor; activităţi de învăţare a scrierii corecte – dictarea“

 

  În data de 28 noiembrie 2018, Şcoala Gimnazială „V. Alecsandri“  Brăila a fost gazda Cercului pedagogic nr . 6 al învăţătorilor care predau la clasa I, activitate organizată şi susţinută de prof. înv. primar Cristina Băceanu şi Cristina Pamfile, moderator de cerc fiind prof. înv. primar Mariana Mircioi. Tema reuniunii periodice a cadrelor didactice a fost „Formarea competenţelor de bază, citit – scris, prin abordarea integrată a conţinuturilor; activităţi de învăţare a scrierii corecte – dictarea“.

În deschiderea activităţii, un grup de elevi, ai clasei a IV a B d la şcoala gazdă, grup condus de prof. înv. primar Camelia Chichiboi, a încântat audienţa  cu un program de cântece dedicate Zilei Naţionale a României (1 decembrie). Au mai prezentat materiale tematice şi prof. înv. primar Mariana Mircioi, Elena Vâlsan, Veronica Clas. Pentru exemplificarea temei au fost prezentate secvenţe din diverse activităţi la clasă desfăşurate cu elevi la orele de comunicare în limba română. Nu în ultimul rând, s-a evidenţiat demersul didactic în vederea formării scrierii corecte la elevul de clasa I.

La cercul pedagogic au fost prezente şi prof. Mălâia Gabriela – director Şcoala „Alecsandri”, prof. inv. primar Alina Grigoriţă – director adjunct Şcoala „Alecsandri”, prof. Ecaterina Bonciu – inspectorul şcolar pentru învăţământ primar – care a completat cu recomandări utile ideile dezvoltate în prezentările tematice.

Simpozion ,,Cultură și identitate românească”, la Şcoala Tichileşti

*Manifestarea, la care au participat 45 de cadre didactice din 14 şcoli, a fost dedicată aniversării centenarului Marii Uniri 

   Școala Gimnazială Tichilești, judeţul Brăila, a fost gazdă şi organizator marți – 27 noiembrie 2018 – pentru simpozionul județean intitulat „Cultură și identitate românească”.

Au participat  cu lucrări un număr de 45 cadre didactice – profesori, învăţători – din 14 școli ale municipiului și județului Brăila, fiecare împărtășind din experiențele didactice care ajută la împărtăşirea de cunoştinţe pe tema aleasă. De asemenea, au fost prezentate şi lucrări realizate de elevi ai claselor primare, exemple de bune practici și lucrări cu conținut științific referitoare strict la tematica simpozionului. 

Elevii Școlii Tichilești, îmbrăcaţi în frumosul costum popular românesc, au prezentat în deschidere un emoționant program artistic dedicat împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

Școala Gimnazială Tichilești reprezentată de director prof. Micu Ionuț și organizatorii simpozionului, învăţătorii Peneș Viorica, Vâlsan Elena și Crăciun Constantin , mulțumesc pe această cale participanților care au răspuns invitației și au făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment dedicat României la Centenar.

Deputatul liberal Antoneta Ioniţă, declaraţie în parlament despre criza din spitalele brăilene

*”Din păcate, în An Centenar, constatăm că România ocupă, pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria sau Albania„, a subliniat medicul brăilean în faţa colegilor parlamentari

 

Medic Antoneta Ioniţă,
deputat PNL

Medicul Antoneta Ioniţă – deputat al Partidului Naţional Liberal (PNL), preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila, membru în Comisia parlementară de sănătate, a susţinut recent o declaraţie politică referitoare la problemele cu care se confruntă pacienții și personalul medical din județul Brăila. Astfel, şi parlamentarii au aflat că în Spitalul Județean de Urgenţă din Brăila au existat, nu de puține ori, şi există în continuare sincope în aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare, unele dintre ele de importanță vitală.

         ”Criza din spitalele brăilene a atins din nou dimensiuni pe care nu le mai credeam posibile. Nu trebuie să fii economist să înțelegi că vorbim despre o  subfinanțare a sistemului, în condițiile în care 80% din buget reprezintă salariile personalului medical. În plus, finanțarea spitalelor prin intermediul consiliilor județene duce la o politizare excesivă a managementului sanitar și la situații de-a dreptul grotești. Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, care a deținut pasager o funcție de conducere chiar în Ministerul Sănătății și se presupune că ar trebui să cunoască problemele sistemului, îi ceartă public pe șefii de secție, pentru criza din spitale. Nu pe managerii care gestionează prost fondurile, dacă acestea au fost cumva alocate, a declarat Antoneta Ioniță.

În loc de consultații, medicii și asistentele dau acum explicații. Le explică pacienților de ce trebuie să-și aducă de acasă medicamente, mâncare și pijamale. Iar cei care ar trebui, de fapt, să dea explicații pentru situația critică a spitalelor aruncă pe umerii medicilor vina pentru crizele care se țin lanț în sistem. Din păcate, în An Centenar, constatăm că România ocupă, pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria sau Albania. Suntem pe ultimul loc la drepturile și informarea pacienților, la timpii de așteptare pentru consultații și tratament, la rezultatele tratamentelor, la gama de servicii oferite, la prevenție și farmaceutice.În aceste condiții, la Brăila și oriunde în România, calitatea în sănătate rămâne o poveste pe care actualii guvernanți o spun pe la emisiunile de televiziune. În realitate, în sistemul sanitar românesc este criză, subfinanțare și dispreț față de pacienți!”, a subliniat parlamentarul brăilean PNL.

Deputat liberal Vasile Varga: „Am reuşit modificarea Codului rutier”

*Propunerea legislativă vine urmare a accidentului din Brăila în care au fost ucişi oameni care aşteptau autobuzul. şoferul fiind cu antecendente medicale care în mod normal impuneau retragerea carnetului auto

Parlamentul a adoptat modificări la Codului Rutier, la inițiativa notarului Vasile Varga – deputat PNL de Brăila – în care se fac precizări referitoare la şoferii care suferă de afecțiuni ce le pot afecta capacitatea de a conduce şi care din acest motiv nu vor mai avea dreptul să se urce la volan. Demersul parlamentarului liberal brăilean vine urmare a tragediei din primăvara lui 2016, când cinci persoane care așteptau autobuzul au murit după ce au fost lovite de un autoturism care s-a urcat cu viteză pe trotuar, în stația Braicar de pe Șoseaua Râmnicu Sărat, șoferul dovedindu-se a fi diagnosticat cu afecțiuni neurologice.

Vasile Varga, deputat PNL

Modificarea Codului Rutier, prin care se reglementează circulația pe drumurile publice, se impunea mai ales pentru că din vechea formă a legii nu rezulta clar cine era responsabil de starea de sănătate a unui șofer. „Principala modificare a legii constă în faptul că examinarea medicală și psihologică a unui conducător auto se va face nu doar la obținerea sau prelungirea valabilității carnetului de conducere sau la obținerea certificatului de atestare profesională, pentru conducătorii profesioniști, ci ori de câte ori un medic de familie sau un medic specialist are suspiciuni că pacientul său are o afecțiune care îi poate afecta capacitatea de a conduce. Orice medic poate recomanda un consult de specialitate într-o unitate medicală autorizată, existentă la nivelul fiecărui județ”, a precizat Vasile Varga.

Lista unităţilor unde se vor efectua examinările medicale și psihologice va fi stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii, va fi publicată în Monitorul Oficial și pe pagina de internet a Ministerului Sănătății. Orice medic, atunci când va constata că o persoană prezintă afecţiuni de natură să pună în pericol siguranţa traficului, este obligat să îi emită bilet de trimitere către unul dintre cabinetele aflate pe listă, iar pacientul are obligația de a se prezenta la consultul de specialitate, în maximum trei zile. La rândul său, medicul specialist are obligația ca, atunci când constată că posesorul permisului de conducere este inapt să conducă o mașină, un tractor sau un tramvai, să comunice acest lucru, în termen de o zi, către poliția rutieră și medicul care a făcut trimiterea. Poliția rutieră va retrage imediat permisul de conducere al persoanei care are o afecțiune incompatibilă cu șofatul. Medicului care a avut bănuielile inițiale privind starea de sănătate precară a pacientului îi revine obligația ca, în cazul în care, în termen de 30 de zile, nu primește niciun răspuns de la unitatea medicală autorizată, să anunțe poliția rutieră pe raza căreia își desfășoară activitatea și să comunice numele, prenumele, codul numeric personal al pacientului și faptul că acesta a fost trimis spre examinare de specialitate. Sper sincer ca aceste modificări aduse Codului Rutier să elimine riscul ca tragedii precum cea întâmplată la Brăila să mai fie posibile. Am urmărit o responsabilizare comună, atât a medicilor de familie, cât și a medicilor specialiști, precum și a polițiștilor. Cred că, dacă toată lumea își va face onest datoria, cercul se închide, iar riscul ca un bolnav de epilepsie, spre exemplu, să mai ajungă la volan va fi unul aproape inexistent”, mai afirmă deputatul liberal.

TNL Brăila cere demisia ministrului Sănătăţii după declaraţiile cu medicii rezidenţi

*Mihai Pascale, preşedintele Tineretului Liberal Brăila, afirmă căPintea încalcă legislația muncii și deciziile ICCJ” şi ar trebui să îţi retragă imediat declaraţiile

Sorina Pintea – ministrul de la Sănătate – a făcut recent câteva declaraţii referitoare la tinerii medici, cum că aceştia ar trebui să rămână măcar câţiva ani în sistem (deci, să nu plece imediat după absolvire în străinătate, cum se întâmplă de cele mai multe ori în prezent, urmare a condiţiile neprielnice din domeniu), care au şocat pe toşi cei oboşnuiţi deja cu normele uropene în materie de educaţie, muncă, dreptul la educaţie şi la muncă.

Mihai Pascale, TNL Brăila

Mihai Pascale – preşedinte Tineretul Naţional Liberal (TNL) Brăila, dând glas nemulţumirii generale pe acest subiect, precizează: „Aceste declaraţii demonstrează nu doar o lipsă totală de respect pentru medicii tineri din România, dar și grave carențe în ceea ce privește cunoașterea legislației muncii, a liberei circulații a forței de muncă pe teritoriul UE și a situației de fapt din sistemul de sănătate. O informăm pe doamna Pintea că propunerea încalcă Directiva 2004/38/CE și art. 45 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: Orice cetățean al Uniunii are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre. Amintim ministrului Pintea că medicii rezidenți primesc un salariu din bugetul Ministerului Sănătății, ca urmare a muncii pe care o depun în clinici și spitale, în interesul bolnavilor și această remunerație nu poate fi folosită ca o formă de șantaj ulterior, pentru a-i obliga pe medici să profeseze într-un anumit loc. De altfel, în decizia ICCJ nr. 5/2015 se arată că astfel de tentative de a obliga medicii rezidenți să profeseze într-un anumit loc (rezidențiatul pe post), este ilegală și reprezintă o încălcare a dreptului la muncă și o pretenție abuzivă, în raport cu dispozițiile Codului Muncii,care prevede, la art.159 că salariații au dreptul la un salariu pentru munca prestată în baza unui contract de muncă. Mai exact, decizia Curții precizează  că nu se poate reține că activitatea medicului rezident este numai o activitate didactică și că remunerarea acestuia reprezintă cheltuieli de școlarizare. În plus, ministrul Pintea dovedește că nu cunoaște realitățile din sistem. Numărul posturilor și locurilor scoase la concursul de rezidențiat nu este stabilit printr-o procedură transparentă, care să țină cont de nevoile reale ale sistemului, iar specialitățile medicale pentru care sunt scoase la concurs locuri și posturi cu pregătire în rezidențiat, nu sunt corelate cu nevoile reale ale pieței muncii. Condițiile în care medicii tineri își pot desfășura activitatea în România nu sunt corespunzătoare pregătirii lor profesionale, aceștia ajungând să lucreze în condiții de epuizare extremă, fără aparatură și materiale sanitare, fără medicamente de bază sau dezinfectanți, fiind împinși de multe ori să încalce protocoalele terapeutice. În consecință, Tineretul Național Liberal îi solicită de urgență ministrului Pintea retragerea declarațiilor privind restrângerea drepturilor medicilor rezidenți la mobilitate și demisia din funcție„.

Expoziţia „Hashira-e”; gravuri-stîlp japoneze

*Expoziţie temporară, la Muzeului Naţional de Artă al României, cu lucrări din patrimoniul muzeal *În sălile Kretzulescu, perioada 29 noiembrie 2018 – 31 martie 2019

 

image description

Muzeul Naţional de Artă al României (http://www.mnar.arts.ro/) prezintă, în sălile Kretzulescu, o expoziţie temporară cu un grupaj de lucrări inedite din patrimoniul muzeal. Lucrările, de gravură tip ukiyo-eHashira-e, sau gravuri-stîlp. Autentică cronică a vieţii tumultuoase din capitala Edo (Tōkyō de azi), gravurile-stîlp erau un mijloc eficient de promovare a activităţilor culturale şi mondene specifice unei clase burgheze active și amatoare de divertisment. Ele au apărut pe la jumătatea secolului XVIII, au un mare succes vreme de nouă decenii, după care au căzut în uitare. Curatorul expoziţiei este Carmen Brad.

Sunt 45 exemplare de garvuri-stâlp în expoziţie. Ele ilustrează caracteristicile ce dau unicitate acestui gen neobişnuit: formatul foarte îngust, compoziţia novatoare, rezolvările spaţiale îndrăzneţe, recursul la imaginaţia privitorului. Evantaiul tematic divers include curtezane din cartierul Yoshiwara, perechi de îndrăgostiţi, femei frumoase, compoziţii cu semnificaţii simbolice faste, parodii ale temelor clasice. Sunt opere ale unora dintre cei mai reprezentativi creatori de hashira-e: Ishikawa Toyonobu (1711-1785), Suzuki Harunobu (1725?-1770), Isoda Koryūsai (1735-1790), Torii Kiyonaga (1752-1815), Kitagawa Utamaro (1754-1806), Hosoda Eishi (1756-1829), Katsukawa Shunchō (activ între 1780-1801), Kikugawa Eizan (1787-1867). Ansamblul principal este completat cu gravuri de tip kakemono-e, apropiate ca format şi factură artistică.

Expoziția se înscrie într-un program mai amplu dedicat de muzeu gravurii ukiyo-e sau „Imaginilor lumii trecătoare”, fenomen artistic original, definitoriu pentru cultura urbană a epocii Edo (1615-1868). Se poate vizita în Sălile Kretzulescu, în perioada 29 noiembrie 2018 – 31 martie 2019. Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00 -18.00. Prețul biletului: 10 lei, Gratuit, în prima miercuri din lună.

În exporturile UE, România are cea mai bună reprezentare a femeilor în domeniu

*Din studii recente reiese că România se numără printre țările cu cei mai mulți angajați, în jur de 1,4 milioane, care desfășoară activități corelate cu exporturile Uniunii Europene * Exporturile au permis existenţa a 36 milioane locuri de muncă în UE, dintre care 14 miloane sunt ocupate de femei * Totuşi, exporturile au crescut cel mai puţin în România, comparativ cu alte ţări ale UE 

De ce e important ca o ţară facă exporturi, o ştie oricine are cât de cât noţiuni de economie. De ce şi în România domeniul ar trebui să fie mai bine reprezentat, şi politicile din domeniu ar trebui să fie mai bine articulate, o spune şi Comisia Europeană care a identificat politica comercială drept o componentă esențială a strategiei 2020 pentru UE. De aceea, este important să fie înţeles modul în care fluxurile comerciale afectează ocuparea forței de muncă. În context, colectarea de informații și analize sprijină elaborarea de politici bazate pe date concrete.  Astfel, Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene și Direcția Generală Comerț a Comisiei au colaborat pentru a elabora o publicație care își propune să fie un instrument valoros pentru factorii de decizie și pentru cercetătorii din domeniul comerțului.

femeie_lucrator_comert_konstantin_malkov_dreamstime    Studii referitoare la exporturile în UE au fost publicate în 27 noiembrie 2018 de Comisia Europeană. De aici reiese că România se numără printre țările cu cei mai mulți angajați care desfășoară activități corelate cu exporturile Uniunii Europene la nivel mondial, respectiv 1,4 milioane de români. Dintre aceștia, femeile reprezintă 44 %, cel mai mare nivel din Uniunea Europeană. Jumătate din exporturile României în afara Uniunii sunt legate de servicii.

Exporturile UE la nivel mondial sunt mai importante ca oricând, sprijinind 36 milioane de locuri de muncă în întreaga Europă, cu două treimi mai multe decât în 2000. Dintre acestea, 14 milioane sunt ocupate de femei. În plus, exporturile UE către exterior generează în Uniune o valoare adăugată de 2.300 miliarde euro. La nivelul României, acestea se ridică la aproape 20 miliarde euro.

Cecilia Malmström – comisarul uropean pentru comerț: „Studiul arată cât se poate de clar că schimburile comerciale înseamnă locuri de muncă. Exporturile din UE către întreaga lume asigură mijloacele de trai ale unui număr considerabil și din ce în ce mai mare de cetățeni din fiecare colț al Europei. Aproape 40 % dintre persoanele ale căror locuri de muncă sunt susținute de comerț sunt femei. De asemenea, activitatea comercială a UE sprijină milioane de locuri de muncă dincolo de granițele Uniunii, inclusiv în țările în curs de dezvoltare. Iată încă o dovadă că schimburile comerciale pot fi în egală măsură benefice pentru toate părțile: ceea ce este bun pentru noi este la fel de bun și pentru partenerii noștri din întreaga lume”.

În România, locuri de muncă aferente domeniul export se regăsesc în servicii (50 %), materie primă (24 %), mașini și echipamente de transport (11 %), altele (15 %). Acești angajați reprezintă 16,2 % din forța de muncă la nivel național, iar cei mai mulți dintre ei (61%) au educație medie. Cu toate că este a opta țară din UE în funcție de numărul total al angajaților care depind de exporturile Uniunii la nivel mondial, România a avut una dintre cele mai mici creșteri la acest capitol între 2000 – 2017, de 26 % (de la 1,1 milioane, la 1,4). Țările cu cel mai mare avans au fost Bulgaria (312 %), Slovacia (213 %) și Portugalia (172 %). La nivelul României, din acești cei 1,4 milioane angajați, 300.000 au locuri de muncă legate de exporturile altor state membre UE. De asemenea, exporturile României susțin alte 56.000 locuri de muncă din celelalte țări UE. Cele mai multe locuri de muncă din UE susținute de comerțul cu restul lumii depindeau în 2017 de exporturile din Germania (8,4 milioane, din care 1,6 milioane în alte state membre), Marea Britanie (4,2 milioane), Franța (3,4 milioane) și Italia (3,2 milioane). Raportat la totalul forței de muncă din UE, acești angajați reprezintă 15,3%. De la preluarea mandatului de către actuala Comisie, în 2014, numărul de locuri de muncă susținute de exporturi a crescut cu 3,5 milioane. Acestea sunt, în medie, cu 12% mai bine plătite decât locurile de muncă din restul economiei.

Viorica Vlad, lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Brăila

*În 28 noiembrie 2018, de la ora 17.00

Viorica Vlad, la lansarea „Rătăcind printre gânduri” 2014, arhiva Braila Chirei

Miercuri, 28 noiembrie 2018, de la ora 17.00 la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” din Brăila are loc lansarea volumului “Gânduri fugare”, autor Viorica Vlad.

Cartea şi autoarea vor fi prezentate de prof. Roxana Daniela Vasile și prof. Dorina Tarachiu. Moderator la eveniment va fi bibliotecar dr. Eduard Claudiu Brăileanu – șef serviciu la biblioteca gazdă. 

Evenimentul are loc la Sala „Fănuș Neagu”, et.3, la sediul bibliotecii (Piața Poligon nr. 4). Intrarea este liberă.

** * Autoarea este cadru didactic în învăţământul preşcolar. În  mai 2014, îşi lansa (album foto – de Armanda Filipine – de atunci la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=670501473042445) la Casa memorială „Petre Ştefănescu-Goangă” volumul de versuri „Rătăcind printre gânduri” în prezenţa colegilor, elevilor care o îndrăgesc pe talentata educatoare.

Viorica Vlad, la lansarea din 2014. Video de Armanda Filipine, postare pe Facebook

Lacrimi (brăilene). La #Centenar

…. gânduri rezleţe (şi din păcate, triste) la #Centenar

    Dacă iubeam/ respectam acest oraș am fi refăcut nu doar toate fațadele zonei centrale de Monument istoric din Brăila (Lista Monumente Istorice-BR ) ci și faleza Dunării, cartierele din comunism (urâţite și mai mult de lucrările fără autorizații şi fără acordul vreunui arhitect), am fi construit rețele de canalizare în oras și în județ, am fi modernizat şcolile fără apă curentă și grup sanitar în clădire, am fi desenat/ format grădini la fel ca în occident (ca la ce parcuri avem… vai.. vai… cu toate că ele au o istorie şi la început – în secolul XIX – au fost frumoase), am fi deterninat copiii, elevii, studenţii să știe pe de rost lista personalităților  de talie mondială care au legătură cu Brăila etc etc. etc. Dacă am iubi acest oraş de legendă… dacă…

Titlu foto (neretuşată, din noiembrie 2018): „Peisaj din orașul care plânge”. Photo mobil Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Unirea Bucovinei cu țara mamă, la centenar

*Momente la Casa de Cultură Brăila, în 29 noiembrie 2018  * Cu prof. dr. Ștefan Aftodor, soliști de muzică populară și grupul folk ”Generații”

 

grupul folk ”Generații”

Congresul general al Bucovinei desfăşurat la 28 noiembrie 1918 (18 noiembrie. pe stil vechi) proclama la Cernăuţi, prin votul majorității prezente, „unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Istoria consemnează că acum 100 de ani, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan, adunarea având în frunte pe Iancu Flondor, Dionisie Bejan și Ion Nistor a confirmat aștepătările a mii de locuitori sosiți din toate colţurile provinciei bucovinene la Chişinău pentru a fi părtași la marele eveniment, unul așteptat, dorit. A fost al doilea moment al unirii, după cel din aprilie când s-a realizat unirea cu Basarabia, urmat de cel din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, Din nefericire pentru visul românesc de unire deplină și de Românie Mare, el a fost curmat încă înainte de al doilea război mondial, teritorii importante fiind cedate de guvernul român al epocii puterilor politice de la acel moment.

prof. dr. Ștefan Aftodor

Momentul este serbat an de an, în speranța că el va redeveni realitate spre a uni românii de pe cele două maluri ale Prutului. Astfel, la Casa de Cultură a municipiului Brăila – manager Mircea Ciucașu – are loc în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România – filiala Brăila şi Asociația „ProBasarabia și Bucovina” filiala „Vasile Voloc” Brăila un eveniment sub genericul „Dor de România Mare”.
Activitățile se desfășoară, ca de obicei, în Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă” marți, 27 noiembrie 2018, începând cu ora 17:00. Prof. dr. Ştefan Aftodor (foto arhiva Muzeului Brăilei ”Carol I” din mai 2018 când profesorul și-a lansat volumul ”Gropeni – istoria modernă a unui sat de baltă (1828-1918)”) – preşedintele filialei Brăila a Societăţii de Ştiinţe Istorice – va evoca evenimentul istoric și va susține o prelegere intitulată „România Mare, patriotism și sacrificiu pentru cauza sfântă la Brăila, în timpul Marelui Război”. De asemenea, vo fi momente artistic susținute de membri ai grupului folk „Generaţii” condus de profesor instructor Dumitru Popescu şi de solişti – pregătiți de instructor Dănuţ Militaru – de muzică populară ai Casei de Cultură.

Consiliul Local Municipal Brăila, şedinţa noiembrie 2018

*În 29 noiembrie 2018, de la ora 10.00 

Şedința ordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Brăila a fost programată pentru data de 29 noimebrie 2018, în sala de şedinţe a Companiei de Utilități Publice (CUP) ”Dunărea” SA de la ora 10.00.  Foto de la o ședință anterioară, arhiva reviwtei de cultură și informație Braila Chirei.

Primarul Marian Viorel Dragomir propune consilierilor următoarea ordine de zi (lista de propuneri cuprinde în total 80 de proiecte de hotărâre în PROIECT ORDINE DE ZI SEDINTA ORDINARA NOIEMBRIE 2018 – click pe document pentru detalii):

1) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară Brăila  pe anul 2018; 2) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică Seroplant Brăila pe anul 2018; 3) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor Brăila pe anul 2018; 4) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Brăila” pe anul 2018; 5) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea HCLM Brăila nr. 61/ 19.02.2018, referitoare la „Aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetul local al municipiului Brăila, pe anul 2018”, cu modificările ulterioare; 6) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Acordarea de granturi unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Brăila pentru premierea elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare (olimpiade școlare/ competiții internaționale și naționale) în anul școlar 2017 – 2018; 7) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Acordarea de granturi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Brăila pentru premierea elevilor şi cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanţelor şcolare (media 10 la examenul de evaluare naţională și bacalaureat) în anul şcolar 2017-2018; 8) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Brăila pe anul 20189) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului general centralizat al municipiului Brăila pe anul 2018; 10) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea cofinanțării obiectivului de investiții „Modernizare străzi Cartier Pisc”; 11) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea anexei 4 la HCLM Brăila nr. 617/ 21.12.2017 referitoare la „Aprobarea tarifelor activităților din cadrul serviciului de salubrizare valabile începând cu data de 1.01.2018”, cu completările aduse prin HCLM nr. 10/ 31.01.2018;

Liceul „Darclee”, corp E,
în Calea Galaţi nr. 33

 12) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea Art. 1 din HCLM Brăila nr. 40/ 23.02.2017 referitoare la <Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare corp E Calea Galați nr. 33 Brăila Liceul de Arte ”<Hariclea Darclee>”; 13) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă pentru anul 2019; 14) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Stabilirea numărului mediu lunar al legitimațiilor pentru care Direcția de Asistență Socială Brăila va asigura plata gratuității transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafață persoanelor cu dizabilități, încadrate în gradul grav și accentuat de handicap, asistenților personali cât și însoțitorilor acestora, pentru anul 2019; 15) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea numărului de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav pentru anul 2019 (…)

Festival naţional de folk „Chira Chiralina” 2018, editia a XII-a la Brăila

*În zilele de 7 şi 8 decembrie 2018, la Teatrul „Maria Filotti”

   Festivalul naţional de folk „Chira Chiralina” 2018, editia a XII-a se va desfăşura la Brăila în 7 şi 8 decembrie, la Teatrul „Maria Filotti”. La organizatorul principal, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila (Centrul de Creație Brăila, în Piaţa Traian nr. 2) se găsesc şi bilete; preţul unui bilet este de 16.20 lei/ seară. Foto din arhiva revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei de la o edişie anterioară. 

Participă concurenţi cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani, împliniţi, până la data preselecţiei. Fiecare concurent prezintă în concurs două piese muzicale, compoziţii proprii sau prelucrări din creaţia românească de gen. La această ediţie, de preferat este ca una dintre piese să fie dedicată Centenarului Marii Uniri. Participanţii se vor acompania singuri, la chitări sau la alte instrumente specifice muzicii folk; nu se admite acompaniament înregistrat (negativ).
Se acordă, din bugetul Consiliului Judeţean Brăila, Marele premiu – 5.000 lei, Premiul l – 2.500 lei, Premiul ll – 2.000 lei, Premiul III – 1.500 lei, Premiul pentru cea mai bună creaţie – 1.000 lei, Premiul pentru virtuozitate instrumentală – 1.000 lei, Premiul de popularitate – 1.000 lei.

Program festival „Chira Chiralina” 2018 

Vineri,  7 decembrie 2018

ora ora 18.00 microrecital cu Radu Comănescu – câştigătorul ediţiei 2017, concurs, recital cu trupa „Ţapinarii” Tapinarii

Sâmbătă, 8 decembrie 2018

ora 18.00  gala decernării premiilor, recital trupa brăileană „Antic” Trupa Antic, recital Ducu Bertzi & Friends. Ducu Bertzi Oficial

Organizatori: Consiliul Judeţean Brăila, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, cu sprijinul Primariei municipiulului Brăila – Teatrul „Maria Filotti”, organizează în perioada 7- 8 decembrie 2018, Festivalul Naţional de Folk „Chira Chiralina”, Editia a XII-a, Brăila, România.

Consiliul Judeţean Brăila, şedinţa noiembrie 2018

*Joi, de la ora 9.00 * Puţine subiecte de interes major: evident unul ar fi bugetul pe (hm!) strategia de dezvoltare a judeţului în 2021 – 2027, altul repartiţia locuinţelor ANL pentru medici 

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Brăila a fost programată de Iulian Francisck Chiriac – preşedintele CJ – în data de 29 noiembrie 2018, de la ora 9.00, în sala mare a clădirii administrative din B-dul Independenţei nr. 1. 

Consilirii judeţeani au de dezbătut şi votat următoatele proiecte pe ordinea de zi:

1) Proiect de hotarare privind desemnarea reprezentantilor CJ Braila in Consiliul de Administratie al Muzeului Brailei “Carol I” (nota red. Să îl schimbe pe liberalul Ovidiu Nechita oare, fost preşedinte interimar o vreme după ce a fost arestat social-democratul Gh. Bunea Stancu, liberalul devenit prea vocal şi având mereu contre la adresa puterii?); 2) Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei si statului de functii ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila; 3) Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de mentinere a calitatii aerului in judetul Braila, 2018-2022; 4) Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului „Strategia de dezvoltare a judetului Braila 2021-2027” si a cheltuielilor legate de proiect; 5) Proiect de hotarare privind stabilirea pretului mediu la masa verde de pe pajisti pentru anul 2019; 6) Proiect de hotarare privind aprobarea structurii de specialitati a membrilor Comisiei Sociale pentru analiza cererilor de locuinta si a Comisiei de Solutionare a Contestatiilor precum si Lista actelor justificative necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate in solutionarea cererilor si in repartizarea locuintelor construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL), destinate inchirierii pentru tineri specialisti din domeniul sanatatii; 7) Proiect de hotarare privind aprobarea propunerilor de criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate in solutionarea cererilor si in repartizarea locuintelor construite de ANL, destinate inchirierii pentru tineri specialisti din domeniul sanatatii; 8) Proiect de hotărâre privind aprobarea modificarii Contractului de concesiune nr.176/2015, incheiat intre Unitatea Administrativ-Teritoriala judet Braila si SC Tu Agrar Farm SRL, prin diminuarea suprafetei concesionate, de la 506,17 ha(lot 1), la 498,52 ha prin act aditional; 9) Proiect de hotarare privind aprobarea propunerii de trecere a imobilului “Garaj auto calatori” situat in municipiul Braila, Sos. Râmnicu Sarat nr. 117, din domeniul public al statului si administrarea CJ Braila, in domeniul public al judetului si administrarea CJ Braila; 10) Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii datelor de identificare ale imobilului situat in Braila, Sos. Buzaului nr. 2 (corp A), apartinand domeniului public al judetului Braila, administrat de Spitalul Judetean de Urgenta Braila; 11) Proiect de hotarare privind insusirea inventarului actualizat al bunurilor care apartin domeniului privat al judetului Braila; 12) Proiect de hotarare privind insusirea inventarului actualizat al bunurilor care apartin domeniului public al judetului Braila; 13) Proiect de hotarare  privind aprobarea executiei bugetului propriu al judetului Braila pentru trimestrul III al anului 2018; 14) Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului propriu al judetului Braila si a Programului de investitii publice pe anul 2018; 15) Proiect de hotarare privind aprobarea achitarii cotizatiei de membru al Asociatiei Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltarii Integrate a Zonei Pescaresti a judetului Braila pentru anul 2018; 16) Proiect de hotărâre privind acordarea de granturi unitatilor de invatamant preuniversitar de stat din judetul Braila, pentru premierea elevilor si cadrelor didactice cu rezultate deosebite in domeniul performantelor scolare (olimpiadele scolare/competitiile internationale si nationale, media 10 la examenul de bacalaureat si la evaluare nationala) in anul scolar 2017-2018; 17) Proiect de hotărâre privind aprobarea programului “Promovarea tradițiilor specifice Sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou” și a fondurilor necesare desfășurării acestuia; 18) Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii CJ nr.31/2018 privind aprobarea contributiei Consiliului Judetean Braila la dezvoltarea activitatii sportive a Handbal Club “Dunarea” Braila pe anul 2018; 19) Proiect de hotărâre privind aprobarea contributiei pentru anul 2018 a judetului Braila, prin CJ Braila, pentru cheltuielile necesare administrarii si exploatarii “Patinoarului artificial acoperit” din municipiul Braila, conform contractului de asociere incheiat intre Judetul Braila si municipiul Braila nr. 303/ 16.11.2018; 20) Proiect de hotarare privind modificarea Anexei nr.1 A, la Hotararea CJ nr. 266/27 octombrie 2017, privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru consumul lunar de carburanti al aparatului propriu si al institutiilor si serviciilor publice subordonate; 21) Informare referitoare la eficienta activitatii Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, pe primele 9 luni ale anului 2018;  22) Raport de activitate al Asociatiei Grupului Local pentru Promovarea Dezvoltarii Integrate a Zonei Pescaresti a judetului Braila (FLAG Braila), pentru perioada 2017-2018; 23) Alte probleme.

Programul MOL pentru sănătatea copiilor, ediţia X şi 650 beneficiari, copii cu nevoi speciale

*20 de ONG-uri primesc de la MOL România 400.000 de lei pentru proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, beneficari 650 copii și adolescenți cu nevoi speciale *  În cei zece ani de existență, prin program au fost finanțate cu peste 3,2 milioane lei un număr de 190 proiecte de care au beneficiat peste 11.000 copii și adolescenți 

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat în 23 noiembrie 2018 rezultatele concursului de proiecte din ediția a X-a a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Proiectele de terapie prin artă și terapie emoțională susținute prin Program vor ajuta 650 de copii și tineri cu nevoi speciale, cu deficiențe, cu boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.

        „În cei zece ani de existență a Programului MOL pentru sănătatea copiilor au fost înscrise în concurs peste 1.000 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, dintre care 190 au obținut finanțare totală de peste 3,2 milioane lei. Provocarea majoră a fost însă aceea de a îmbunătăți în mod real calitatea vieții celor peste 11.000 de copii și adolescenți, beneficiari ai proiectelor, precum și a familiilor acestora. Ne-am alăturat cu bucurie și îi susținem în continuare în concurs pe specialiștii care implementează aceste proiecte, precum și pe membrii juriului care selectează cu profesionalism, în fiecare an, cele mai bune propuneri de terapii complementare.”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

       În ediția jubiliară a Programului s-au înscris 92 organizații non-profit care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave, solicitând finanțare totală de peste 2 milioane lei. Organizațiile înscrise provin din 29 de județe şi din București: Lista proiectelor finanțate poate fi accesată pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro . Dintre cele 92 de organizații, 38 au participat și la ediții precedente ale Programului. În urma jurizării au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 20 proiecte care vor fi desfăşurate în perioada decembrie 2018 – august 2019.

       Fondurile alocate pentru această ediție a Programului sunt de 400.000 lei. Dintre cele 20 de ONG-uri câștigătoare, 9 obțin finanțare pentru prima dată, în timp ce 11 au mai beneficiat de sprijin și la edițiile anterioare. Juriul ediției 2018 a fost format din  Violeta Stan – medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Magda Cernea – psiholog-audiolog, Gyöngyi Tar – director Direcția de Sănătate Publică Harghita, Mircea Toma – jurnalist, psiholog și Adelina Toncean – reprezentanta Asociației Inima Copiilor din București.

         Câștigătorul Premiului MOL pentru sănătatea copiilor 2017 – Asociația Inima Copiilor din București – a obținut finanțare integrală de 25.000 lei, sumă alocată în completarea fondului de premiere pentru ediția actuală. Astfel, proiectul Asociației Inima Copiilor se adaugă celor 20 selectate în urma concursului.

** * Programul MOL Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave. În cei zece ani de existență, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost finanțate cu peste 3,2 milioane lei un număr de 190 proiecte de care au beneficiat peste 11.000 copii și adolescenți.

Virgil Andronescu, lansare „Nuclee aforistice”

*Miercuri. 28 noiembrie 2018, de la ora 17.00

    Virgil Andronescu ne invită la o nouă lansare de carte care va avea loc miercuri, 28 noiembrie 2018, de la ora 17.00 la Teatrul „Maria Filotti” (TMF) Brăila. Volumul cu care vine de această dată în faţa cititorilor este „Nuclee aforistice” şi a apărut la Editura „Proilavia” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.

       O fotografie cu autorul nostru la o expoziţie de fotografie şi poezie – autor Armanda Filipine, revista de cultură şi informaţie Braila Chirei din aprilie 2015.  

Virgil Andonescu, 2018
arhiva revistei Braila Chirei

Vor prezenta cartea şi autorul prof. dr. Valentin Popa și prof. pictor Hugo Mărăcineanu – autor şi al graficii volumului. Moderator al evenimnetului va fi Mihai Vintilă – coordonator Editura InfoEst, director al revistei culturale Litera13. De asemenea, din programul lansării fac parte şi Wanesa Radu  – cantautor, actriţă la TMF, Lică Barbu – autor al unei frumoase cărţi (cu nuanţe autobiografice) pentru copii – care vor lectura din volumul „Necropsie lirică” al lui Virgil Andronescu (apărut anul trecut la Editura Zorio). Nu în ultimul rând, va fi şi un moment de muzică folk susținut de prof. Florin Lazăr de la Școala Populară de Arte „Vesasian Lungu”.

** * Sunt aşteptaţi, se înţelege de la sine, şi colegi din cenaclul literar „Panait Istrati” de la Biblioteca judeţeană Brăila şi din cenaclul literar „Casa speranţei” unde activează autorul.

Carta Albă “Prioritățile României și Președinția Consiliului Uniunii Europene”, lansare

*Luni, 26 noiembrie 2018 * Dcoumentul este realizat de cadre didactice de la ASE

Carta Albă “Prioritățile României și Președinția Consiliului Uniunii Europene” se lansează în eveniment organizat de Institutul Aspen România cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, luni – 26 noiembrie 2018 – în intervalul orar 11.30 – 14.00, la Spațiul Public European (Bucureşti, str. Vasile Lascăr nr. 31, sector 2). Agenda evenimentului este disponibilă la https://ec.europa.eu/romania/sites/romania/files/docs/agenda_ro_0.pdf

Carta Albă (lucrare în limba engleză) a fost realizată de conf. univ. dr. Clara Volintiru și asist. univ. dr. Maria Popescu de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Academia de Studii Economice (ASE) din București.  

Documentul oferă o bază de discuții și o perspectivă mai largă înaintea viitoarei președinții a României la Consiliul UE, analizând provocările și oportunitățile pe care președinția și Uniunea în general vor trebui să le adreseze. Carta Albă prezintă o imagine de ansamblu asupra principalelor teme de politici publice de interes pentru România în ceea ce priveşte procesele de decizie europene, încercând să fie utilă atât decidenților, cât și publicului.

Deputat liberal Antoneta Ioniţă: „Criza de medici specialiști se adâncește la Brăila”

*Cu toate că DSP Brăila a solicitat 23 medici rezidenţi, ministerul a aprobat doar 12 * La nivel de ţară, fost scoase la repartiție 5.415 posturi de medici rezidenți pentru 8.419 candidați

Medicul Antoneta Ioniță – deputat PNL, preşedinte Organizaţia Femeilor Liberale Brăila – a atras un semnal de alarmă, transmiţând colegilor parlamentari îngrijorarea sa şi a colegilor din sistemul medical (Notă. Parlamentarul brăilean nu îşi neglijează activităţile de medic de familie, la fiecare final de săprămână fiind prezent în cabinetul medical) referitoare la situația medicilor rezidenți, una deloc ușoară.

Antoneta Ioniță, medic,
deputat PNL

Am ajuns o țară secătuită de cadre medicale, cu sute de rezidenți care aleg anual să plece în străinătate, umiliţi și ignoraţi de sistem. În lipsa lor, spitalele mici, din provincie, nu mai pot funcționa. Spitalele din orașele mari devin supraaglomerate, iar rezultatul îl știm cu toții: frustrare adunată atât în rândul cadrelor medicale, cât și al pacienţilor, pentru care holurile spitalelor sunt trepte ale răbdării și culoare ale suferinţei. În aceste condiții, calitatea actului medical este imposibil de atins, dar vorbim și despre condiția medicilor rezidenți, care parcurg un drum plin de examene și de emoţii, de renunţări personale și  de nedreptatea ca, medic fiind, să te bazezi pe ajutorul financiar al părinților. În plus, odată ce pătrund în malaxorul rezidenţiatului și al specializării, tinerii medici costată că, în loc de specializări și practică, au parte de gărzi peste gărzi, de o birocraţie sufocantă și de piedici la tot pasul”, a precizat Antoneta Ioniță.

Medicina a fost, în ultimii aproape 30 de ani, poate cel mai văduvit sistem românesc, alături de educație. Problemele nu contenesc, lipsurile sunt multe, iar românii sunt tot mai  nemulțumiți. În spitale se moare pe capete din cauza infecțiilor nosocomiale, a crizelor de medicamente și de vaccinuri. Dacă de ziua de astăzi nu ne pasă, poate ar trebui să ne gândim la mâine. La cine va mai lucra mâine în sistemul sanitar! În mod iresponsabil, ne alungăm viitorul din țară! Într-un sistem suprasaturat de pacienți, rezidentul român poate ar reprezenta șansa. O șansă de care, cu încăpățânare, guvernarea actuală continuă să își bată joc”, mai spune deputatul liberal.

** * Repartiția medicilor rezidenți, desfăşurată în 25 noiembrie 2018, demonstrează că în sistemul sanitar public din județul Brăila se perpetuează criza de medici specialiști. Dintr-un necesar de 56 de medici, estimat pentru următorii 3-6 ani în județ, Ministerul Sănătății a aprobat să scoată la repartiție 12 posturi, în ciuda solicitărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila care a dorit, numai pentru acest an, 23 de noi medici rezidenți. La nivelul întregii țări, au fost scoase la repartiție 5.415 posturi de medici rezidenți pentru 8.419 candidați. Fără alte comentarii!

Săptămâna Educației Globale 2018, la Şcoala „Alecsandri” Brăila

*Sub genericul „Lumea se schimbă. Noi?”, elevii au desfăşurat multiple activităţi interesante în 20 – 25 noiembrie, incluse în programul dedicat proiectului european

În Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din municipiul Brăila, în perioada 20 – 25 noiembrie 2018 elevii coordonaţi de învăţători şi profesori au desfășurat multiple activități interesante, în Proiectului European „Săptămâna Educației Globale”, tema ediţiei fiind ”Lumea se schimbă. Noi?”. 

S-au implicat în activităţi 472 de elevi din 20 de clase, în calitate de coordonatori fiind prof. Gabriela Mălâia – director Şcoala „Alecsandri”, prof. Alina Grigoriţă – director adjunct Şcoala „Alecsandri”, prof. Labeş Carmen – responsabil Comisie pentru proiecte și programe educative din şcoală, ca parteneri fiind (colegi din şcoală) prof. inv. primar Sloată Daniela, prof. inv. primar Butoi Ioana, prof. inv. primar Constantin Safta, prof. inv. primarPamfile Cristina, prof. inv. primar Vlad Gabriela, prof. inv. primar Băceanu Cristina, prof. inv. primar Tănase Georgica, prof. inv. primar Chirchiboi Camelia, prof. inv. primar Pescaru Lidia, prof. inv. primar Gavrilă Iustina, prof.  Dimian Mia, prof.  Ivașcu Gabriela, prof.  Barbu Elena, prof.  Bădără Dana Violeta, prof.  Chirpac Florina, prof.  Andronache Ion, prof. Lazărică Mitica Eugenia, prof. Bamiopol Laura.

   Numele activităţile reflectă destul de concis pe ce anume s-a pus accentul: „Copacul prieteniei”, „Învăţăm să reciclăm”, „Cine sunt eu? Ce drepturi şi îndatoriri am?” – caruselul drepturilor şi îndatoririlor penru egalitate de şanse, „Scrisoare din 2070”, „Toleranţa – primul pas spre schimbare”, „Visurile noastre” – dezbatere, „Prietenii naturii”, „Fenomenul bullyng în şcoli”, „Aspecte ale manifestării toleranţei în şcoli”, „Ce aş vrea să schimb? Dorinţele generaţiilor viitoare”, „Şi noi avem drepturi”, „Să contribuim la o lume mai bună” – dezbatere, lucru pe echipe, „Copiii şi gadgeturile” – dezbatere, „Ce aş vrea să schimb? Oamenii violenţi să devină buni”, „Cyberbullyng” – prezentare, dezbatere.

Au fost realizate şi un pliant (pliant Sc Alecsandri click pe document în format DOCX pentru amănunte) cu activităţile din şcoală, dar şi un album foto, panouri de prezentare. Printre rezultatele propuse ca urmare a derulării acestor frumoase şi interesante activităţi se află următoarele: formarea unui comportament responsabil față de propria persoană, față de semeni și fată de mediul înconjurător, identificarea fenomenului de bullying si eradicarea lui, combaterea şi prevenirea delincvenţei în rândul elevilor, îmbunătățirea cunoștințelor despre regulile de circulație, formarea unor abilități de lucru în echipă.