La Brăila, atelier în proiectul CRED pentru cadre didactice din învățământul primar

*Organizat de Casa Corpului Didactic Brăila, în 29 septembrie 2023, atelierul ”Resurse educaționale CRED de la clasă la acasă” a fost dedicat Resurselor Educaționale Deschise

În municipiul Brăila s-a desfășurat Atelierul ”Resurse educaționale CRED de la clasă la acasă” – învățământ primar – în data de 29 septembrie 2023, în intervalul orar 11.00 – 15.00, la Inspectoratul Școlar Județean – corp 2 din str. Petru Maior nr. 20. Organizator a fost Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila, prof. dr. Cristina Elena Anton director.

La activități au participat experți naționali din partea Ministerului Educației – prof. Gabriela Bratu și prof. Dorin Roșcan, experți regionali – respectiv prof. Ștefan Torcărescu – director CCD Buzău, invitați – prof. dr. Cătălin Canciu, inspector școlar general la ISJ Brăila, prof. Ionel Cătălin Radu – președinte Sindicat Învățământ Brăila, prof. Mirela Mocanu – reprezentant Asociația EGIDA, Armanda Filipine –manager publicația online Braila Chirei, experți locali – expert local coordonare și formare prof. dr. Cristina Elena Anton – director CCD Brăila, expert formator prof. Ecaterina Bonciu – inspector școlar de specialitate Învățământ primar la ISJ Brăila, expert local implementare proiect prof. Costel Neicu, expert local grup țintă prof. Elena Buțea, metodiști ai CCD Brăila, metodiști ai ISJ Brăila pentru învățământ primar, profesori pentru învățământul primar care au susținut definitivatul în sesiunea 2023, directori/ directori adjuncți titulari pe post de învățători/ profesori pentru învățământ primar, câte un cadru didactic titular pe post de învățător/ profesor pentru învățământul primar din fiecare unitate de învățământ din mediul urban/ rural, părinți ai elevilor din învățământul primar din municipiul/ județul Brăila.

Agenda evenimentului: 1) Primirea participanților, cuvânt de bun venit și expunerea tematicii atelierului și a rezultatelor așteptate (10 min); 2) Prezentarea participanților (15 min); 3) Prezentare generală a contextului atelierelor: Proiectul CRED și dimensiunile principale de intervenție; rezultate atinse până în prezent, cu accent pe produsele relevante – de exemplu, ghiduri, opționalele integrate (20 min); 4) Prezentare conceptuală: un curriculum centrat pe competențe și potențialul/ rolul ghidurilor metodologice/ curriculumului la decizia școlii în promovarea unor activități de învățare care formează competențe (30 min); 5) Brainstorming/ activitate interactivă – pornind de la întrebarea ”Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați în prezent în aplicarea programelor de primar/ gimnaziu la clasă?” (30 min); Pauză (15 min); 6) Atelier de lucru (90 min); cum mă pot ajuta Ghidurile pentru a răspunde acestor provocări? Studiu de caz: Ghidul de Comunicare/ Limba și literatura română (https://ghiduri.educred.ro/primar/limba-romana); prezentarea în detaliu a secțiunilor din ghid; organizarea pe grupe; prezentarea rezultatelor lucrului pe grupe; discuție frontală pentru analiza rezultatelor; 7) Concluzii/ pași următori (10 min); 8) Feedback workshop (15 min).

Album foto de la eveniment la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10224928823234896

Video (fragm) de la deschiderea activităților din Atelierul CRED din 29 septembrie 2023, disponibil pe canalul You Tube – link mai jos

https://youtu.be/zaukgJNue6Q

*** „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial. CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Vera Maxim de la Poem Caffe & Poem Chocolat, premiu la Horeca Women Gala Awards

Vera Maxim de la Poem Caffe & Poem Chocolat, premiu la Horeca Women Gala Awards * Evenimentul a fost organizat de pentru a pune în evidență contribuția femeilor în industria Horeca

Horeca Women Gala Awards este un eveniment organizat de Horeca Insight (https://www.horecainsight.ro/tag/premii/) și desfășurat în 28 septembrie 2023, in București. A fost organizat pentru a pune în evidență contribuția femeilor în mai multe domenii din această industrie Horeca, recunoscând profesionalismul și performanțele unor cariere de succes.

Au fost decernate 16 premii – 14 pentru tot atâtea categorii de activitate, două fiind premii speciale. Cele 14 premii s-au acordat conform unui proces de vot realizat de un juriu de specialiști, plus câțiva profesioniști. Propunerile de candidați s-au selectat pe baza a cinci criterii referitoare la pregătirea și experiența profesională, performanțele și contribuția în dezvoltarea businessului și a industriei, influența și implicarea în proiecte de responsabilitate. Au fost câte cinci finaliste la fiecare categorie.

Vera Maxim (foto 1) – administratorul Cofetăriei brăilene Poem Caffe (str. General Eremia Grigorescu nr. 24) și al Poem Chocolat (Insula din Shopping City Galați), deopotrivă maestru patiser (Pastry Chef), este câștigătoarea trofeului Best Pastry Chef – Horeca Woman. Nota red. Iar noi nu uităm frumusețea de prințesă care a cucerit argintul (https://brailachirei.wordpress.com/2022/11/27/vera-maxim-argint-la-campionatul-mondial-de-gastronomie-2022-din-luxemburg-2/) la Campionatul mondial de gastronomie de la Luxemburg, în februarie acest an.

Detalii despre Horeca Woman Gala Awards – toate premiile, juriul etc. se regăsesc pe site-ul Horeca Women. Lista finalistelor este publicată la secțiunea Premii, împreună cu o scurtă prezentare. Evenimentul a fost dedicat profesioniștilor din toate segmentele industriei ospitalității: antreprenori, general manageri din sectorul hotelier, al restaurantelor, cafenelelor și barurilor, din segmentul de catering și evenimente, chefi, pastry chefi, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, reprezentanți ai unităților educaționale de profil, precum și reprezentanți ai celor mai importanți furnizori HoReCa și profesioniști din domenii conexe. Parteneri instituționali: FIHR – Federatia Industriei Hoteliere din Romania, SKAL International Bucuresti, HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

„Întâlnirea epigramiștilor” de la Brăila: invitație la Gala laureaților 2023

*”Întâlnirea epigramiștilor” la Brăila: invitație la Gala laureaților 2023 * Va fi, deopotrivă, și minunatul Duel al epigramiștilor din întreaga țară: sâmbătă, 30 septembrie 2023, în teatrul dramatic

O nouă ediție „Întâlnirea epigramiștilor”

se desfășoară la Brăila

(anunțat de noi încă de la enunțarea temelor – https://brailachirei.wordpress.com/2023/08/03/festivalul-concurs-intalnirea-epigramistilor-detalii-pentru-concurenti/). Festivalul concurs este organizat de Casa de Cultură în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (CUB) „Stefan Tropcea” – președinte Mihai Frunză, secretar Alexandru Hanganu

Foto din arhiva Armanda Filipine & revista Braila Chirei de la ediții anterioare (pentru că noi suntem prezenți de fiecare dată!). În foto 1 (din 2015, întâlnirea a fost în mansarda Casei de Cultură) Mihai Frunză; în foto 2 (din 2019, la sala Avangarde dib teatrul dramatic) Elis Râpeanu; foto 3 (din 2014, tot la sediul Casei de Cultură – în casa memorială Petre Ștefănescu-Goangă) managerul Mircea Ciucașu, prietenul din zona jurnalistică, și regretatul Ștefan Cazimir (10 nov 1932, Iași – 5 aug 2021, București) – critic literar, istoric literar, profesor de literatură română, epigramist de calibru aidoma doamnei Elis Râpeanu, la fel ca prietenul nostru Mihai Frunză

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Atelierele marca ”Proiectul CRED” revin în județul Braila

*În 29 septembrie 2023; dedicate Resurselor Educaționale Deschise realizate în proiect și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar

Prof. dr. Cristina Elena Anton – director Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila – anunță revenirea Atelierelor marca ”Proiectul CRED” în județul Braila. De data aceasta ele sunt dedicate Resurselor Educaționale Deschise realizate în proiect și se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc.

Astfel, în 29 septembrie 2023 în intervalul orar 11.00 – 15.00 la Inspectoratul Școlar Județean – Corp 2 din str. Petru Maior nr. 20 are loc Atelierul ”Resurse educaționale CRED de la clasă la acasă”. Această nouă serie de Ateliere CRED, a IV-a, este intitulată, în mod sugestiv ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”, evenimentele fiind centrate pe toate tipurile de Resurse Educaționale Deschise elaborate în proiectului ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED.

De la documente de politici educaționale, ghiduri metodologice, programe școlare pentru opționale integrate sau resurse educaționale digitale și până la rapoarte de cercetare și analize diverse (analiza nevoilor de formare ale cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial în domeniul abilitării curriculare; analiza situației curriculumului la decizia școlii și a cadrului actual de reglementare; analiza comparativă a recomandărilor europene referitoare la competențele-cheie; analiza nevoilor cadrelor didactice legate de utilizarea și crearea de Resurse Educaționale Deschise etc.), Resursele Educaționale Deschise CRED se constituie într-un fond educațional complex și valoros pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar românesc.

Atelierele sunt organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România, în toate județele țării, în fiecare județ fiind prevăzute a fi organizate câte 3, unul pentru cadrele didactice pentru învățământul primar și două pentru cadrele didactice care predau la nivel gimnazial. Excepție face Regiunea București – Ilfov unde vor fi organizate, în total, 9 ateliere. Astfel, în intervalul lunilor septembrie – noiembrie 2023, sunt programate 129 ateliere, desfășurate la nivel național. Sunt așteptați, în total, peste 3.300 participanți, aceștia având ocazia de a participa la un eveniment cu un puternic caracter interactiv, fiecare persoană prezentă putând să pună întrebări sau să ofere posibile noi perspective asupra subiectului prezentat de către lectori, fiind astfel urmărită valorificarea experienței participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe-cheie sau în lucrul cu acesta din urmă. În medie, durata unui Atelier este de patru ore.

Publicul țintă al Atelierelor CRED este, și el, unul variat și plurivalent, fiind constituit din cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, atât din mediul rural, cât și din cel urban, directori de școli, cadre didactice debutante, metodiști, inspectori de specialitate, reprezentanți de asociații și organisme non-guvernamentale, reprezentanți de sindicate etc.

Atelierele CRED sunt organizate pe o structură comună, iar ariile de interes și acțiune ale publicului prezent au directă legătură cu tematica abordată în cadrul fiecărui Atelier în parte. De la bun început, toate acțiunile și activitățile din proiectul ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED au purtat emblema împărtășirii, iar noua serie de Ateliere CRED, intitulată ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”, se înscrie în această linie de acțiune, obiective și valori. Mai multe detalii despre proiectul CRED și activitățile desfășurate sunt disponibile pe https://www.educred.ro sau pe pagina Facebook „Proiectul CRED”.

*** „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial. CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.

foto de la eveniment anterior (https://brailachirei.wordpress.com/2022/04/02/workshop-la-braila-pe-teme-de-educatie-si-competente-sociale-in-proiectul-cred/), tot la Brăila, inclus în calendarul proiectului cu finanțare europeană CRED

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Concert cu Lucian Moraru și Viniciu Moroianu, în festivalul SUBITO 2023

*În seara de 13 octombrie 2023 de la ora 18.30, pe scena Casei Tineretului

Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”, Petrea Gogu director/ manager, propune brăilenilor melomani o nouă ediție SUBITO – Festival național al muzicii de cameră, în zilele de 13, 14 și 15 octombrie 2023. Pentru unul dintre concertele din seara de vineri, 13 octombrie 2023, de la ora 18.30 sunt propuse două nume de anvergură în lumea muzicală, într-un duo de mare clasă, pe care nu trebuie să îl ratăm. Biletele se pot achiziționa de la agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online de pe platforma BLT.ro (https://www.blt.ro/subito-festivalul-national-al-muzicii-de-camera-braila.html)

** Lucian Moraru, născut la Galați, începe studiul viorii la vârsta de cinci ani. După școala primară își îndreaptă atenția către un alt instrument, viola, părăsind orașul natal pentru a-și urma profesorul, Gavril Manciu, la Liceul de Muzică de la Sibiu. Urmează apoi cursurile Academiei de Muzică din București sub îndrumarea profesorilor Valeriu Pitulac și a maestrului Ștefan Gheorghiu (violonistul). După 1990 participă la cursurile de măiestrie cu specialitatea muzică de cameră la Kercade în Olanda – profesor Milan Scampa (membru al cvartetului Smetana) și la Londra cu Amadeus Quartett. Lucian Moraru și-a început cariera muzicală ca membru al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din București, în paralel desfășurând și o consistentă activitate solistică apărând ca solist sub bagheta unor dirijori de renume ca: Sergiu Comissiona, Zoltán Peskó, Petre Zbârcea, Mihai Brediceanu, Daisuke Soga, Horia Andreescu, Iosif Ion Pruner, etc., iar în recitaluri alături de pianiști precum Sandu Constantin, Viorela Ciucur, Viniciu Moroianu, Horia Mihail, Horia Maxim, Iosif Ion Pruner, Andreea Butnaru, Marinela Mitria etc. Concertele și recitalurile solo includ apariții pe scene din România, USA, Suedia, Canada, Grecia, Rusia, Italia.
Cântă pe o violă construită de lutierul italian Bruno Tondo. Este cooptat în diverse proiecte ce aparțin genului cameral (cum ar fi) cvartet de coarde, trio de coarde, cvintet de coarde etc. La începutul anului 2005 înființează „Traffic Strings” – un grup instrumental care abordează un repertoriu variat: muzică pre-clasică, clasică, romantică, modernă și contemporană. Din 2002 Lucian Moraru renunță la cariera de instrumentist de orchestră ca membru al Filarmonicii George Enescu și alege să-și divesifice sfera activităților profesionale ca liber profesionist în domeniul industriei muzicale în calitate de producător muzical, producător de studio, regizor muzical al unor producții teatrale, cât și pentru transmisii de televiziune, dar mai ales este preocupat de compoziție și de conceperea unor aranjamente muzicale și orchestrații pentru instrumente precum vioară, violă, violoncel, cvartet de coarde, orchestră de coarde, clarinet, trompetă, saxofon și nai. Multe dintre lucrările sale sunt editate de Sonart Edition și distribuite la nivel internațional prin Schott Music, Boosey & Hawkes și Universal Music.

** Viniciu Moroianu s-a născut în București, în 1962, într-o familie de muzicieni. A susținut primul său recital la vârsta de zece ani, iar patru ani mai târziu a debutat ca solist cu orchestră. A manifestat de timpuriu înclinații pentru compoziție și literatură. A absolvit, în orașul natal, Liceul de Muzică ”Dinu Lipatti”, la clasa profesoarei Marta Paladi. La Universitatea Națională de Muzică, Viniciu Moroianu a fost îndrumat de pianistul și profesorul Gabriel Amiraș, fost elev al profesor rus Heinrich Neuhaus. La studiul acompaniamentului a fost discipolul Suzanei Szorenyi.
A studiat armonia cu compozitorii Doru Popovici și Pascal Bentoiu, și dirijatul cu Constantin Bugeanu. Începând din 1973 a fost distins cu premii întâi în competiții naționale de pian, fiind totodată laureat al concursurilor internaționale de la Paris (“Guilde francaise des artistes solistes” – 1979) și București (“George Enescu” – 1991). A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu și Premiul Fundației “Dinu Lipatti” din București (1992) pentru restituirea și prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Lipatti.
S-a afirmat în peste o mie de apariții pe podium. Repertoriul său vast include concerte cu orchestra (Integrala Beethoven, alte peste douăzeci de titluri, inclusiv românești), programe de recital (cu lucrări precum Variațiunile “Goldberg” de Bach, Variațiunile “Diabelli” de Beethoven, Sonata a opta de Prokofiev sau Integrala Lipatti, înregistrată în 2019, în premieră mondială), muzică de cameră (Integrala sonatelorpentru pian și vioară de Beethoven, lucrări de Enescu, Messiaen etc), cicluri de lieduri. A participat la festivalurile internaționale “George Enescu” (opt ediții), “Dinu Lipatti” (trei ediții), “Academia Sighișoara” (unsprezece ediții), precum și la Besancon, San Jose, Graz, Chișinău și Bratislava. A cântat pe scene din Grecia, Elveția, Franța, Italia, Germania, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria. A concertat cu toate orchestrele din România, precum și cu ansambluri din Marea Britanie, Austria, Elveția, Republica Moldova și Bulgaria. A fost transmis în direct prin EBU (1995, 2007, 2013) și la Radio “Bartok”- Budapesta (1995). Muzicianul român a apărut ca pianist în programele unor televiziuni din Franța și S.U.A., precum și la BBC. A realizat înregistrări la Radio România și Casa “Electrecord” (LP Brahms, cu violoncelistul Attila Szekely, 1981; LP Enescu, 1988; CD Enescu, 2011, incluzând două premiere camerale discografice). De asemenea, numele său figurează pe CD-uri editate la “Agora” – Grecia (1996), “Eurostar” (2015) și “Casa Radio” (2017).
A îngrijit ediții princeps ale unor lucrări de Dinu Lipatti și Radu Paladi, la Editura Muzicală și GrafoArt. Este membru fondator al Societății Române Mozart (1991). În anul 2005 a obținut titlul de doctor în muzică, cu teza “Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”. Între discipolii săi se află Mihai Ritivoiu, Andrei Licareț, Ana Silvestru, Silvan Negruțiu, Simona Strungaru, Abel Corban, Maria-Diana Petrache, Cătălin Răducanu. Din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România, devenind vicepreședinte din 2017. Predă la Universitatea națională de muzică din București, din 1990, ca titular la catedra Muzică de cameră (pănă în 1994) și Pian.

În proiectul ”Profesionalizarea carierei didactice – PROF”, vizită de studiu în Italia

*La Roma, în perioada 17 – 23 septembrie 2023 * Au participat experți din proiect, de la unitățile superioare de învățământ partenere – Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea ”Transilvania” Brașov, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea ”George Emil Palade” Târgu Mureș – și experți de la CCD Brăila, CCD Bistrița-Năsăud, CCD Dolj, CCD ”Spiru Haret” Iași și CCD Sălaj

În calendarul proiectul ”Profesionalizarea carierei didactice – PROF” a fost inclusă vizita de studiu de la Roma (Italia), desfășurată în perioada 17 – 23 septembrie 2023.

Obiective și activități în vizita de studiu: prezentarea proiectului PROF – România; Mentorat și formare de mentori pentru profesorii debutanți – Italia; vizite la școala ”Maria Montessori” din Roma; Mentorat pentru cariera didactică; Relația dintre mentor – profesor mentorat; vizită la Muzeul școlar și educațional „Mauro Laeng” din Roma – cea mai veche instituție muzeală italiană dedicată istoriei pedagogiei; Mentorat în educația incluzivă; parteneriat universitate – școală; program socio-cultural; evaluare și rapoarte.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației din România în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. La activități au participat experți din proiect, de la cele patru universități partenere -Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ”Transilvania” din Brașov, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș – și experți din proiect de la Casele Corpurilor Didactice (CCD) implicate în proiect – CCD Brăila, CCD Bistrița-Năsăud, CCD Dolj, CCD ”Spiru Haret” Iași, CCD Sălaj.

De la Casa Corpului Didactic Brăila a participat la aceasta vizită de studiu prof. dr. Cristina Elena Anton – director CCD Brăila, coordonator regional preuniversitar la nivelul proiectului PROF, care a declarat următoarele: ”Toate activitățile la care am participat în cadrul acestei vizite de studiu sunt utile pentru activitățile de formare pe care dorim să le realizăm cu privire la Evoluția în carieră și mentorat didactic, curs de formare continuă pe care intenționăm să îl acredităm la nivelul proiectului PROF pentru a asigura sustenabilitatea proiectului. Cadrele didactice din mediul universitar de la Departamentul de Științele Educației de la Universitatea Tre din Roma, Massimiliano Fiorucci – rector, Paola Perucchini – director al Departamentului de Științe ale Educației, Giovanni Moretti – șeful departamentului de formare a profesorilor debutanți nou angajați în serviciu în instituțiile de învățământ din Regiunea Lazio, au prezentat seminarii interesante despre mentorat și evoluție în cariera didactică, planuri de intervenție, relația profesor mentor – profesor debutant. Activitatea a fost foarte interesantă mai ales din perspectiva comparației dintre sistemele de mentorat din Italia și România în scopul coerentizării demersurilor, măsurilor și intervențiilor de sistem cu privire la mentoratul cariera didactică, la profesionalizarea carierei didactice, care să reglementeze, deopotrivă, debutul și evoluția în cariera didactică, în sistemul educațional preuniversitar, pentru eficientizarea și adecvarea acestuia la specificul educației contemporane”.

*** Proiectul ”Profesionalizarea carierei didactice – PROF” are ca beneficiar Ministerul Educației. Este finanțat prin POCU/904/6/25/ Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587. Obiectivul general al proiectului este asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în sistemul de învățământ preuniversitar, prin crearea unui sistem național coerent și fiabil de formare profesională și de dezvoltare a competenței didactice, ca formare psihopedagogică, necesare ocupării și exercitării unei funcții didactice precum și obținerii performanței pedagogice în învățământul preuniversitar din România, în activitatea de predare/formare și în activitatea de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.

În festivalul SUBITO. Quartetul Gaudeamus – o formație de excepție

*Quartetul Gaudesmus de la Filarmonica Brașov deschide ediția de anul acesta a SUBITO – Festivalul național al muzicii de cameră, ediția a II-a la Brăila

Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, Petrea Gogu director/ manager, organizează a doua ediție SUBiTO Festival național al muzicii de cameră în zilele 13, 14 și 15 octombrie 2023. Primul eveniment este concertul susținut de quartetul Gaudeamus de la Filarmonica Brașov, în 13 octombrie 2023, de la ora 18.30.

Bilete de la agenția filarmonicii din str. Ana Aslan, nr. 29 sau online la https://www.blt.ro/subito-festivalul-national-al-muzicii-de-camera-braila.html

*** Gaudeamus Quartet a fost înființat în anul 1986 la Iași, unde au beneficiat de îndrumarea renumitului Cvartet Voces. Prima apariție în fața publicului brașovean a avut loc în 1988, când au obținut Premiul I la Concursul de interpretare pentru cvartete studențești, din Festivalul internațional de muzică de cameră, ediția XIX. Au urmat și alte concursuri naționale și internaționale, în palmaresul Gaudeamus Quartet fiind incluse Premiul Special al juriului la concursul internațional de cvartet de coarde Mozart de la Salzburg, Austria (1995), premiul al II-lea la concursul internațional de muzică de cameră Vincenzo Bellini de la Caltanisseta, Italia (1995), Marele Premiu Rovere d’Oro la concursul internațional de muzică de cameră San Bartolomeo al Mare, Italia (2000) ș.a.

Artiștii Gaudeamus Quartet s-au perfecționat la cursuri de măiestrie în Marea Britanie cu Hugh Maguire (prim violonist al cvartetului Allegri) și cu membri ai Cvartetului Alban Berg. De asemenea, au lucrat la Salzburg cu Walter Levin (prim violonistul cvartetului La Salle), la Londra cu membri ai cvartetului Amadeus și cu Milan Skampa (membru al cvartetului Smetana). Au fost invitați, pentru două sezoane consecutive – Quartet in Residence – să susțină concerte săptămânale la Jubilee Hall din Aldeburgh, United Kingdom (perioada februarie-martie 1997 și 1998). Repertoriul cvartetului este impresionant, cuprinzând peste 200 lucrări din creația lui Luigi Boccherini, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Felix-Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, Edvard Grieg, Antonin Dvořak, Bedřich Smetana, Maurice Ravel, Claude Debussy, Béla Bartók, George Enescu, Dmitri Schostakovich, Serghei Prokofiev, Mihail Jora, Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger, Vasile Herman, Theodor Grigoriu, Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Vasile Spătărelu, Anatol Vieru, Menachem Zur ș. a. Gaudeamus Quartet se numără printre puținele formații care au reușit să interpreteze în trei ediții Integrala cvartetelor de coarde de Beethoven (Iași, Brașov și Genova). Au concertat atât pe scenele de concert din România, cât și pe cele din străinătate: Marea Britanie, Franța, Japonia, Italia, Germania, Austria, Spania, Turcia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Bulgaria, Cipru, Suedia, Rusia. Înregistrările audio (CD) ale formației cuprind următoarele titluri: (1999) Gaudeamus Quartet – CopyMedia Germany; (2002) Gaudeamus Quartet in Borken – Linos Konzert; (2004) String Time – Entercom Saurus Records; (2005) Emsdettener Totentanz – Palaton International; (2006) String and Sax – Entercom Saurus Records; (2009-2010) Integrale dei Quartetti per Archi di Ludwig van Beethoven – Gpmusica. Componența cvartetului s-a schimbat de-a lungul celor trei decenii de activitate concertistică, avându-i în prezent ca membri pe Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara II, Leona Varvarichi – viola și Ștefan Neagoe – violoncel, soliști concertiști ai Filarmonicii Brașov.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Consiliul Județean Brăila, ordinea de zi a ședinței din 26 septembrie 2023

*Consiliul Județean Brăila, ordinea de zi a ședinței din 26 septembrie 2023 *Reuniune în plen aferentă lunii în curs – de la ora 10.00

Consilierii județeni sunt convocați la ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Brăila în 26 septembrie 2023, ora 10.00 în sala mare a clădirii administrative. Ședința va fi prezidată de președintele Francisk Iulian Chiriac, de vicepreședinții Ionel Epureanu, Ionuț Ciprian Dobre. Ordinea de zi este următoarea.

1) Proiect de hotărâre privind Aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare si functionare ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila; 2) Modificarea HCJ Braila nr. 170/ 26.07.2022 privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și functionare ale Școlii Populare de arte și meserii „Vespasian Lungu”; 3) Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila; 4) Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”; 5) Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al CJ Braila (nota Red. Aici ne-ar placea să vedem o scădere a numărului de angajați… dar sigur nu va fi așa!);

6) Aprobarea Regulamentului de organizare și functionare al Centrului de primire în regim de urgență „Mirabela’” organizat în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila; 7). Aprobarea Regulamentului de organizare și functionare al Centrului de primire în regim de urgenta ,,Speranta’’ organizat in cadrul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila;8). Aprobarea listei produselor care vor fi distribuite în Programul pentru școli al României, în județul Braila, precum și a măsurilor educative aferente, pentru anii scolari 2023-2024, 2024-2025 și 2025-2026;9). Aprobarea acordării unui mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Dunărea” Brăila în vederea exercitării drepturilor Unității Administrativ Teritoriale județul Brăila prin CJ Brăila, în calitate de delegatar, în contract de delegare a gestiunii aferente proiectului ”Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brăila”;10). Aprobarea modificarii datelor de identificare a terenului în suprafață de 78.549,00 mp, situat în municipiul Brăila, înscris în Cartea Funciară nr. 91898/ Braila, aparținând domeniului public al județului Braila, administrat de CJ Brăila; 11) Aprobarea transmiterii terenului în suprafață de 250 mp, proprietate publică a judetului Brăila, situat in municipiul Brăila, Șoseaua Buzăului nr. 2, înscris in Cartea Funciara nr. 75268/ Brăila, din administrarea CJ Braila în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila; 12). Aprobarea solicitarii de trecere a terenului în suprafață de 260 mp, situat în extravilanul orașului Însurăței, județ Braila, adiacent DJ 203R, tarlaua 43, parcela 274/1/1, din domeniul public al orașului Însurăței, în domeniul public al județului Brăila – 13). Modificarea și completarea HCJ Brăila nr.198/ 26.09.2019 cu privire la aprobarea contractului cadru de închiriere și a cuantumului chiriilor pentru locuințele construite de Agenția Națională pentru Locuințe destinate tinerilor specialiști din domeniul sănătății; 14). Aprobarea transmiterii în folosință gratuită catre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” și Centrul Militar Județean Braila, pe o perioada de 6 ani, a unor mijloace fixe și obiecte de inventar;15). Aprobarea cuantumului și plata cotizației ce revine CJ Brăila în calitate de membru al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România pentru anul 2023;16. Proiect de hotarare privind aprobarea indreptarii unei erori materiale din cuprinsul Hotararii Consiliului Judetean Braila nr.176/31.08.2023 privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Gradistea, prin Consiliul Local al comunei Gradistea pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire teren exterior multisport si cladire anexa (grupuri sanitare), amenajare exterioara spatiu de recreere, cu desfiintare constructii existente C1, C2, C3 , C4”; 17). Aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Unirea, prin Consiliul Local al comunei Unirea pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Reabilitare stadion comunal, comuna Unirea, județ Brăila”;18). Proiect de hotarare privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu comuna Visani, prin Consiliul Local al comunei Visani pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Amenajare dispensar uman si unitate farmaceutica (farmacie comunitara) in localitatea Visani, comuna Visani”;19). Proiect de hotarare privind aprobarea asocierii Județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu orasul Insuratei, prin Consiliul Local al orasului Insuratei pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Sistematizare strada Victoriei pana la campus, oras Insuratei, judetul Braila”;20). Aprobarea asocierii Județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Mircea-Voda, prin Consiliul Local al comunei Mircea-Voda pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire teren sport sintetic multifuncțional cu balon pe structura metalică și nocturnă”; 21). Aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Sutesti, prin Consiliul Local al comunei Sutesti pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Spatiu agrement pentru tineret, comuna Șuțești, județul Brăila”, rest de executat; 22). Aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Salcia Tudor, prin Consiliul Local al comunei Salcia Tudor pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire cămin cultural, parter, și împrejmuire teren, desființare construcții C1- cămin cultural, C2- anexă și împrejmuire teren” în sat Olăneasca; 23). Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Surdila-Greci, prin Consiliul Local al comunei Surdila-Greci pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire teren exterior multisport în localitatea Făurei sat”; 24). Aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Victoria, prin Consiliul Local al comunei Victoria pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Modernizare spațiu de joacă în localitatea Victoria, comuna Victoria, județul Brăila”; 25). Aprobarea asocierii județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Victoria, prin Consiliul Local al comunei Victoria pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Modernizare și extindere loc de joacă Grădiniță de copii în satul Mihai Bravu, comuna Victoria, județul Brăila”; 26). Aprobarea asocierii Județului Brăila, prin CJ Brăila, cu comuna Tichilesti, prin Consiliul Local al comunei Tichilesti pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Lucrări de eficientizare energetică – sediul primăriei, căminul cultural și iluminatul public – în comuna Tichilești, județul Braila”; 27). Rectificarea bugetului local al județului Braila pe anul 2023 și estimările pe anii 2024-2026 și a Programului de investiții publice pe anul 2023 și estimările pe anii 2024 – 2026; 28). Redistribuirea pe primării (unități administrativ-teritoriale) a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate județului Brăila, destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile judetene și comunale pe anul 2023 și a sumelor estimate pe anii 2024- 2026; 29). Proiect de hotarare privind modificarea HCJ Braila nr.19/ 31.01.2023 privind aprobarea contributiei banesti cu titlu de cotizatie a CJ Braila la dezvoltarea activității sportive a asociației sportive HC Dunărea pe anul 2023 (cifra este de peste 1,2 milioane lei); 30). Alte probleme.

Foto – arhiva noastră

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

SUBITO – Festival național al muzicii de cameră 2023 la Brăila, ediția a II-a

*Se desfășoară în zilele de 13, 14 și 15 octombrie în organizarea Filarmonicii ”Lyra – George Cavadia”

Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, prof. col (r) dirijor Petrea Gogu director, desfășoară a doua ediție a SUBITO – Festivalului Național de Cameră, în perioada 13 – 15 octombrie 2023. Bilete, pe platforma online sau la agenția filarmonicii, la sediul din str. Ana Aslan nr. 29.

Manifestarea se deschide vineri – 13 octombrie, la Casa Tineretului, de la ora 18.00 cu recitalul oferit de ansamblul Gaudeamus: Lucia Neagoe la vioara I, Raluca Irimia la vioara II, Leona Varvarichi la violă și Ștefan Neagoe la violoncel, toți sunt soliști concertiști ai Filarmonicii Brașov. Al doilea recital al primei seri este susținut de Lucian Moraru la vioară și Viniciu Moroianu la pian. Cel de-al treilea recital al primei seri, și ultimul, este cu Imago Mundi: Adrian Buciu la flaut, Oana Ivașcu la oboi, Ștefan Barbu la vioară, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu – compoziții, chitară, cobză, Andreea Ţimiraș la violoncel, Daniel Ivașcu la percuție și Cristian Stănoiu – proiecții video live.

Programul zilei de sâmbătă, 14 octombrie, începe de la ora 11.00 la Casa Tineretului cu un recital care îi are protagoniști pe pianista Ludmila Calalb de la Brăila, profesoară la Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, și pe Gheorghe Constantinescu, clarinetist membru în cvintetul orchestrei de cameră „George Cavadia” al Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”. Alte momente sunt cu tineri balerini ai Operei Naționale București, tot pe scena Casei Tineretului. Programul lor este realizat sub îndrumarea artistică a lui Alin Gheorghiu, director de balet al Operei Naționale București. Tot sâmbătă, 14 octombrie, festivalului SUBITO continuă de la ora 18.30, pe scena Casei Tineretului, cu formația camerală Duo Kitharsis: Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Urmează un recital cu ansamblul de suflători Bucharest Wind Ensemble: Irina Naneș la flaut, Valentin Ghiță la oboi, Flaviu Ludușan la clarinet, Dumitru Dumitrache la corn și Ionuț Roșca la fagot. De asemenea, sâmbătă seara va concerta și ansamblul Musica Viva.

Duminică, 15 octombrie, activitățile din festival se desfășoară de la ora 11.00 la sediul filarmonicii din str. Ana Aslan nr. 29. Deschide programul zilei bas-baritonul Răzvan Georgescu și Iulia Olteanu la pian, duo-ul interpretând cantate de Bach și compoziții de Dan Dediu (compozitorul este născut la Brăila, fiind în prezent președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor; președinte de onoare al festivalului SUBITO și la această ediție – chiar și numele „SUBITO” l-a sugerat compozitorul). Tot în dimineața de 15 octombrie este programat un recital cu interpreți din Republica Moldova, respectiv Ioan Negură la flaut și Olga Iuhno la pian. Și un alt moment va fi oferit de Orchestra de cameră „George Cavadia” a filarmonicii brăilene. Programul serii de duminică, ultima din ofertantul festival, are ca loc de desfășurare sala de spectacole de la Casa Tineretului. Primul concert este al ansamblului Holodeck, urmat de Atheneum Brass Quintet și Orchestra de cameră „George Cavadia”. Finalul este cu un concert din proiectul “Wind Water Earth” în care evoluează violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea, Ștefan Cazacu la violoncel, compozițiile fiind ale lui Dan Popescu.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista Braila Chirei

În Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, vizită și acțiune de ecologizare cu elevi din Școala Cazasu

*La nivel mondial, perioada 16 – 24 septembrie este dedicată protecției și curățării zonelor costiere cu scopul protecției oceanelor – International Coastal Cleanup (ICC) * În 16 septembrie, Ziua Mondială a Curățeniei – World Cleanup Day, 23 septembrie – Zi internațională a curățeniei, 28 septembrie – World Maritime Day

    Elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Cazasu au mai fost în Balta Mică a Brăilei (BMB – Parcul Natural Balta Mică a Brăilei). Dar vineri, 22 septembrie 2023, au venit nu pentru o vizită educativ-instructivă ci pentru o activitate de ecologizare. S-a dovedit foarte util timpul acordat curățeniei pe un teren unde nu există echipe de salubrizare, ca în oraș, să facă asta. Pentru că, pe o suprafață de numai 50 – 80 metri pătrați, am strâns câțiva saci plini cu ambalaje din PET (polietilen tereftalat), ambalaje din sticlă în care fusese bere, pungi și alte obiecte din material plastic, polistiren extrudat s.a. Semn evident că pe acolo au poposit oameni certați cu etica și fără bun simț, fără respect pentru natură. Am adunat împreună cu elevii aceste dovezi de necivilizare, alături și de profesoara lor, Daniela Vrabie, dar și de Daniela Nicoară, Bogdan Albu de la Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei. Bineînțeles că am vorbit puțin cu elevii despre impactul acestor resturi, în principal cele din plastic, asupra vieții păsărilor și animalelor, asupra mediului înconjurător. Ei știu, au învățat la lecții, cât este de periculos plasticul, cât de greu se degradează natural (timpul minim este 100-150 ani) acest material care inițial a părut atractiv, dar acum se dovedește ucigaș. Sunt o mulțime de mărturii în lume referitoare la pericolul real al utilizării plasticului. Particule fine ajunse în apă și aer sunt mai apoi regăsite în corpul uman, dovezi în cazuistica unor boli grave. Pentru păsări și pești ori alte vietăți marine, plasticul s-a dovedit extrem de nociv. Sunt mii de imagini și video cu păsări și animale marine găsite moarte după ce au intrat în contact cu plasticul.

    Comunitatea la nivel mondial a propus eliminarea din industria ambalajelor pentru folosința curentă a acestui material. Comisia Europeană are aceleași preocupări, dar nu e simplu să se ajungă la eliminarea totală. Și așa cum se vede, utilizarea zilnică a acestui material se dovedește inclusiv neconformă regulilor civilizației.

    Pentru a ajunge la spațiul de ecologizat în acțiunea zilei, echipa BMB a folosit doua șalupe din dotare. Astfel, tinerii de la Cazasu au avut parte și de o plimbare pe fluviul Dunărea. Ne-am dus până lângă podul suspendat peste Dunăre, impresionanta lucrare realizată prin proiect cu fonduri europene, la fel cum a fost construit și pontonul muzeu al administrației parcului natural, ancorat în zona falezei. Ne-am plimbat cu șalupa pe fluviu până la podul suspendat, impresionanta lucrare realizată prin proiect cu fonduri europene, la fel cum a fost construit și pontonul muzeu al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, ancorat în zona falezei. Pe pontonul muzeu ne-am întâlnit vineri, și tot aici ne-am despărțit. Înainte de rămas bun, Bogdan Albu a oferit participanților câte un cadou, nu simbolic ci de-a dreptul practic și util: câte un ghid de ecologie și câte un tricou inscripționat cu sigla BMB. Ghidul este aproape un manual. Este intitulat „Balta Mică a Brăilei. Mic ghid de ecologie, clasele V – VIII” și a fost realizat prin proiectul cu fonduri europene desfășurat la BMB. Autorii lui sunt biologul Anca Andrei (de la Balta Mică), prof. dr. Cătălin Canciu, prof. Liliana Canciu, prof. Elisabeta Volcu.

   Toți cei care doresc să viziteze pontonul muzeu ori să desfășoare, în sala de conferințe, activități vor primi tot sprijinul din partea echipei BMB (https://bmb.ro/ – datele de contact sunt disponibile pe pagina web).

Un video din plimbarea noastră pe fluviul Dunărea (la https://youtu.be/aypXjgU-VKg)

** La nivel mondial, perioada 16 – 24 septembrie este dedicată protecției și curățării zonelor costiere cu scopul protecției oceanelor – International Coastal Cleanup (ICC), în 16 septembrie a fost Ziua Mondială a Curățeniei – World Cleanup Day, 23 septembrie este o altă Zi internațională a curățeniei, 28 septembrie – World Maritime Day (tot cu scop de protecție a mediului, pornind de la datele transportului maritim și oceanic și necesitatea unui transport care să rerespecte normele ecologiei).

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista Braila Chirei

La Brăila, conferința „Medicina de familie – prima linie în asistența medicală” 2023

*Ediția a XVIII-a, în perioada 5 – 7 octombrie, organizată de Asociația Medicilor de Familie Brăila * Ca de fiecare dată, există în program și secțiunea dedicată geriatriei și gerontologiei, în memoria Anei Aslan

Asociația Profesională a Medicilor de Familie (APMF) Brăila organizează conferința „Medicina de familie – prima linie în asistența medicală”, o ediție aniversară, a XVIII-a desfășurată în 5, 6 și 7 octombrie 2023, în teatrul dramatic ca și la alte ediții (am anunțat din vreme – https://brailachirei.wordpress.com/2023/07/14/invitatie-la-conferinta-medicina-de-familie-prima-linie-in-asistenta-medicala-2023-braila/). Și tot ca de fiecare dată, Houston NPA este partener în organizare – așteptăm cu nerăbdare reîntâlnirea cu Maria Mihaela Szerac (în foto 4, alături de Viorica Naumov).

În program sunt cuprinse prezentări din sfera stiinței medicale de înalt nivel, din cardiologie, gastroenterologie, neurologie, pediatrie, dermatologie, reumatologie, boli infecțioase, pneumologie, geriatrie etc. Toate acestea, merită precizat, demonstrează că cei 18 ani de conferință națională sunt sinonimi pasiunii pentru medicina de familie, bunei colaborări și lucrului în echipă la nivel local și național, inițiativei, muncii și inspirației, adaptării la noile provocări.

Conferința este coordonată și moderată de echipa inițiatorilor de acum 18 ani, de la prima ediție: dr. Ileana Brînză (in foto 3), medic primar medicină de familie, cu practică pediatrică/ președinte onorific APMF Brăila, care este coordonatorul științific al manifestării; dr. Viorica Naumov (foto 2) medic primar medicină de familie, vicepreședinte APMF Brăila – președintele Conferinței „Medicina de Familie – prima linie in asistența medicală”; dr. Daniela Măciucă, medic primar medicină de familie, președinte APMF Brăila.

Conferința este creditată cu 18 credite EMC. Participanții care se alătură și simpozionului pre-conferință „Dislipidemia o permanentă actualitate” de joi, 5 octombrie, de la ora 8.00 în Casa memorială „Ana Aslan”, primesc încă 4 credite EMC. Prezentarile vor fi susținute de prof. univ. dr. Dan Dobreanu, prof. univ. dr. Radu Sascău, prof. univ. dr. Cristian Stătescu, prof. univ. dr. Irinel Parepa. Locurile la curs sunt limitate. Nu se percepte taxă suplimentară. Din partea organizatorilor, Andrei (la telefon 0756.055.501) va oferi detalii și sprijin pentru înscrierea la cursul pre-conferință, dar și la întreaga manifestare.

Prezentatorii din program vor fi, ca de obicei, deschiși dialogurilor și dezbaterilor cu alți membri ai echipelor formate pe parcursul celor 18 ani: prof. univ. dr. Gabriel Prada – medic primar Geriatrie și Gerontologie și medic primar medicină Internă; prof. univ. dr. Simin Aysel Florescu – medic primar boli infectioase; șef lucr. dr. Laura Maria Condur – medic primar Medicina de Familie, medic specialist Geriatrie Gerontologie; dr. Mihaela-Codruta Ciongradi – medic primar medicină de familie; prof. univ. dr. Dan Gaiță – medic primar cardiologie; prof. univ. dr. Adriana Ilieșiu – medic primar cardiologie; prof. univ. dr. Camelia Diaconu – medic primar cardiologie și medicină internă; prof. univ. dr. Ioana Dana Alexa – medic primar medicină internă și geriatrie; prof. univ. dr. Daniela Bartoș – medic primar medicină internă și specialist cardiologie; șef lucrări dr. Beatrice Mahler – medic primar pneumologie; conf. univ. dr. Ginel Baciu – medic primar pediatrie și gastroenterologie pediatrică; dr. Mihaela Udrescu – medic primar medicină de familie; dr. Valeria Herdea – medic primar medicină de familie, cu practică pediatrică; dr. Emiliana Coștiug – medic primar medicină de familie, cu practică pediatrică; asist. univ. dr. Claudia-Felicia Pop – medic primar medicină de familie cu practică pediatrică; dr. Liliana-Elena Chițanu – medic primar medicină de familie; dr. Cristina Isar – medic primar medicină de familie; șef lucr. dr. Ioana Munteanu – medic primar pneumolog; dr. Marinela van den Heuvel – doctor în Ştiinţe Medicale; prof. Dr. Wim J. A. van den Heuvel – medic specializat în geriatrie, gerontologie şi nursing-home; dr. Armand Frăsineanu – medic primar neurologie; șef lucr. dr. Horia Nicolae – medic primar neurologie; conf. univ. dr. Lungu Mihaela, medic primar neurologie; prof. univ. dr. Carina Doina Voinescu – medicină de familie, medic specialist Reumatologie; conf. univ. dr. Camelia Bușilă – medic primar pediatrie; conf. univ. dr. Alina Doina Nicoară – medic primar boli infecțioase; dr. Ovidiu Lucian Bejenaru – medic specialist Geriatrie – Gerontologie.

** Înscrieri la Conferința ”Medicina de Familie – Prima Linie în Asistența Medicală”. Taxa de participare, de 500 lei, include accesul la lucrări; kitul de eveniment; diploma EMC; pauze de cafea (o pauză de cafea, joi, două pauze de cafea, vineri, și una sâmbătă); cocktail de bun venit, joi; prânz, vineri. Cei 18 ani plini de surprize merită marcați corespunzător inclusiv sâmbătă, după terminarea lucrărilor științifice, când va fi un prânz pescăresc servit pe parcursul unei plimbări memorabile pe Dunăre cu vaporașul. Locurile sunt limitate; taxa aferentă acestui moment special este 150 de lei. Pentru medic de familie membru SNMF, taxa de participare redusă – 500 lei (până la 4 octombrie 2023); taxa de participare la eveniment – 600 lei. Pentru medic rezident/ nemembru SNMF, taxa de participare redusă – 550 lei (până la 4 octombrie 2023); taxă de participare la eveniment – 650 lei. Detalii suplimentare și despre alte surprize pregătite în manifestare oferă Andrei Lipeț, mail andrei.lipet@houston.ro, telefon 0756.055.501.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

A treia ediție a Târgului pâinii

*A treia ediție a Târgului pâinii *Marchează Ziua Satului Românesc, la Muzeul satului ”Dimitrie Gusti”

Până duminică, 24 septembrie 2023, la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” (București, șos. Pavel D. Kiseleff nr. 30) este deschis Târgul pâinii.

Aflată la ediția a treia, manifestarea îi are în prim plan pe producătorii care păstrează rețete tradiționale. Invitația la târg este, deopotrivă, și din partea Ministerului Agriculturii, de a (re)descoperi bunătațile satului românesc și gustul de odinioară al produselor tradiționale. Târgul se pliază și pe calendarul evenimentelor naționale; Ziua satului românesc este consemnată în ultima duminică a lunii septembrie (instituită prin Legea nr. 44 din 2020)

Participă la Târgul pâinii producători din întreaga țară. Peste 100 produse atestate tradițional se regăsesc între cele peste 750 produse înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale din județele Alba, Botoșani, Brașov, Galați, Iași, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Ilfov și București. Organizatorii târgului confirmă: le putem gusta, în ambianța minunată a satului românesc reprodusă la Muzeului satului „Dimitrie Gusti”.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Viața străzii

*Afișajele din stații… au și ele momente de… somn… Uf!

A (încercat să) tot reparat, dar nu functionează.

Bine că autobuzele Braicar nu depinde de el… sau de ea (această aparatură care ne păcălește mereu când așteptăm autobuzul 4 și vine în stație unul de pe traseul 10 sau 2)…

Foto 1, din 20 septembrie 2023; Foto 2, din 21 septembrie 2023

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

La Brăila, deschiderea secției muzeale Casa Umorului Desenat

*La Brăila, deschiderea secției muzeale Casa Umorului Desenat *În seara de 20 septembrie, concomitent cu premierea și vernisajul de la Salonul internațional de caricatură 2023, ediția XVIII – de altfel, cel mai important segment din patrimoniul noii secții este oferit de premiații și participanții la edițiile atractivului concurs internațional

Casa Umorului Desenat, parte a secției Artă din Muzeul Brăilei „Carol I”, și-a deschis porțile pentru public Evenimentul inaugural a coincis cu vernisajul expoziției Salonului internațional de caricatură 2023, ediția XVIII, din seara de 20 septembrie, expoziție organizată Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) & Centrul de Creație Brăila – Alina Petronela Sulicu manager – în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”.

Managerul muzeului – dr. Costin Croitoru – a făcut cu bucurie oficiile de amfitrion subliniind importanța atracțiilor din Casa Umorului Desenat, ele fiind pe măsura așteptărilor celor care cunosc genul și îi apreciază pe artiști. O parte a desenatorilor caricaturiști care au lucrări în patrimoniul proaspetei secții muzeale au fost prezenți la eveniment, bineînțeles și membri ai juriului salonului – Leonte Năstase, Florian Doru Crihană, Dodo Niță, Marian Avramescu, Marius Tița, premianții ediției, Constantin Pavel, Julian Pena Pai și Mihai Boboc, dar și Aurel Stefan Alexandrescu, Gabi Rusu, Ovidiu Ambrozie Borta, Florian Vîlsan.

Lucrările pot fi admirate permanent în sălile de pe cele două etaje, plus parter, în Casa Umorului Desenat. Desenele murale sunt realizate de artistul desenator gălățean Viorel Baciu. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, de la 10.00 la 18.00.

În curte este și sediul Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”, in acest fel avantajul este acela că publicul de la recitalurile organizate aici ar putea să admire, înainte de evenimentele muzicale, lucrările expuse în Casa Umorului Desenat. Ele sunt doar o parte a frumoasei colecții care este, evident, abia la început. În acele prime momente a fost prezentată și prima producție editorială, cu titlul „Florian Doru Crihană. Brăila – o impresie satirică” și coordonată de Ruxandra Alina Mircea, muzeograf șef al secției Artă.

Foto de Armanda Filipine, în ziua deschiderii; 1 – Casa Umorului Desenat; 2 – Costin Croitoru și Florian Doru Crihană; 3 – Leonte Năstase; 4 – Florian Doru Crihană; 5 – regretatul Victor Chiriloaie Chiril, desenat de Viorel Baciu

Armanda Filipine & revista Braila Chirei

Consilier județean liberal Alexandru Bucălău: lucrările la bulevardul Independenței, o mare dezamăgire

*Liberalul aduce în discuție câteva aspecte din punerea în practică a detaliilor proiectului cu fonduri europene care și-a propus modernizarea frumosului bulevard (era… Nu pare să își păstreze pe viitor aspectul) * Criticile consilierului sunt, în parte, asemănătoare supărărilor multor brăileni – ex. Nici nouă nu ne place hidoșenia de navă din beton (hm! Chiar era cazul de așa ceva?!?)

Alexandru Bucălău (foto 1) – consilier judeţean, secretar general al PNL Brăila – are câteva puncte de vedere (notă. În parte, le avem și noi – voi reveni cu editorial pe acest subiect) referitoare la proiectul în derulare pe bulevardul Independenței, lucrări cu fonduri europene:

„Bulevardul Independenţei este în plină renovare, iar brăilenii încearcă încă să îşi dea seama cum va arăta la final şi, mai ales, când va fi acest final. Am parcurs pe jos o bună distanţă din acest bulevard şi, dincolo de modul haotic de aranjare a dalelor, proiectul nefiind respectat în totalitate, m-a surprins lipsa vegetaţiei. Pe părţile laterale ale traseului pietonal sunt doar câţiva copaci şi pământ cu urme de gazon ici şi colo. De departe iese în evidenţă fântâna-corabie, o lucrare executată grotesc, cu montarea camerei pompelor cu 20 cm mai sus faţă de nivelul trotuarului, oamenii fiind nevoiţi să urce şi să coboare dealuri şi văi în această zonă, existând riscul de a se împiedica şi a se răni grav în betonul dalelor amplasate alandala. Un proiect greşit cap coadă, care arată clar incompetenţa constructorului şi modul neglijent în care s-a lucrat pe bani europeni, o <carte de vizită> care va rămâne veşnic mărturie a nepriceperii şi mai ales a nepăsării cu care sunt executate lucrările în Brăila. O mare bătaie de joc la adresa brăilenilor>. Apropo de cele două corăbii noi, pe care primarul Brăilei şi le doreşte cu ardoare pe Bulevardul Independenţei – domnule Dragomir, dar grupul statuar format dintr-o ancoră metalică şi o mică fântână-cişmea, aflat la intersecţia bulevardului cu str. Şcolilor, care stă de ani de zile ruginit şi ascuns în bălării, când va intra în reparaţie? Dar statuia lui Gheorghe Naum, care are toate şansele să rămână cu postamentul distrus şi cu dalele sărite? Dacă tot v-aţi apucat să refaceţi bulevardul, nu credeţi că e vremea să reparaţi şi alte lucrări care zac aici distruse de ani de zile?”

.

„În martie 2022, pe Bulevardul Independenţei, între Gării şi Calea Galaţi, reabilitarea a început cu tăierea copacilor tineri. Pe lângă ce era putred, au fost tăiaţi atât copacii sănătoşi, cât şi trandafirii, culmea. Dacă în trecut mai exista o minimă preocupare a autorităţilor pentru amenajarea spaţiilor verzi, în prezent nu se mai ţine cont de nimic, se taie copacii, se aruncă ceva gazon, nici acela uniform, iar în rest se toarnă asfalt, inclusiv între rigolele dintre copaci”, subliniază consilierul județean.

„Toată vara coşurile de gunoi au stat sufocate de mizerie şi, doar după numeroasele semnale venite din partea brăilenilor care nu mai puteau suporta mirosul, au fost golite. Dalele care sar la tot pasul nu sunt văzute de dirigintele de şantier, iar angajaţii din Primăria Brăila, care ar trebui să verifice lucrarea, închid ochii. Intervenţiile pentru remedierea problemelor se fac abia după ce brăilenii sesizează neregulile în spaţiul public. Având în vedere că doar brăilenii sunt cei care monitorizează lucrările, sperăm ca, în final, măcar de jena acestora, să se muncească cu simţ de răspundere. În altă ordine de idei, Primăria Brăila a efectuat, în perioada 8 – 16 septembrie, probe tehnologice pentru punerea în funcţiune a instalaţiei de irigat şi a celei de iluminare a pistei pentru biciclete pe Bulevardul Independenţei. Brăilenii au fost atenţionaţi că, pe perioada probelor, iluminatul public pe bulevard va funcţiona şi pe timpul zilei. Sperăm că probele au meritat consumul de curent electric făcut ziua, în amiaza mare, timp de o săptămână. Poate măcar de acum înainte se va munci cu simţ de răspundere la acest proiect, în care sunt investite peste 15 milioane de euro fonduri europene, iar lucrarea va fi finalizată la timp şi nu cu întârzieri, aşa cum ne-am obişnuit din experienţa celor mai multe proiecte derulate în municipiul şi judeţul Brăila”, mai spune Alexandru Bucălău.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

HC Dunărea. Antrenorul danez Jan Leslie l-a înlocuit pe Costică Buceschi

*HC Dunărea. Antrenorul danez Jan Leslie l-a înlocuit pe Costică Buceschi * Conducerea clubului brăilean a făcut schimbarea în speranța că echipa va avea rezultate mai bune decât locul IV in campionat

HC Dunărea anunță instalarea lui Jan Leslie în funcția de antrenor principal al echipei de senioare.

Originar din Danemarca, n. 20 mai 1971, Jan Leslie este fost jucător de handbal. A fost antrenor principal pentru echipa Esbjerg între 2002 și 2006, pentru Randers HK din 2009 până în 2014, unde a câștigat primul campionat danez în 2012 la club și calificarea în Liga Campionilor EHF feminin, în sezonul următor. De asemenea, a câștigat Cupa EHF feminin 2009–10. A mai antrenat: echipa Esbjerg (perioada 2002 – 2006); echipa Aalborg DH (2096 – 2007); echipa Skjern Håndbold (ca asistent, 2007 – 2009); echipa Randers HK (2009 – 2014); echipa Rostov-Don (2014 – 2017); echipa Ribe-Esbjerg HH în 2017; echipa CSKA Moscova (2019 – 2021); echipa Horsens în 2021.

”Jan Leslie, noul antrenor principal al echipei, va merge în deplasare la Valur, Islanda, și va fi primul lui test major cu o echipă românească. Suntem conștienți de debutul brusc al noului antrenor, însă acesta ne-a dat un sentiment de încredere și seriozitate prin atitudinea echilibrată pe care o are. Echipa are nevoie de un antrenor care să reușească să mobilizeze astfel încât să nu se mai repete scenariul din ultima perioadă”, spune Adrian Manole – președinte HC Dunărea.

Deci, primul meci cu noul antrenor va fi duminică, 24 septembrie 2023, împotriva echipei islandeze Valur; meciul contează pentru runda a II-a de calificări în grupele EHF European League. În campionat, următorul meci al brăilencelor va fi în 27 septembrie, împotriva echipei Rapid București; joacă acasă, în sala Polivalentă. Meciul retur cu Valur este programat în 30 septembrie, pe teren propriu.

Adrian Manole: „Clubul nostru s-a despărțit de Costică Buceschi, antrenorul care a condus HC Dunărea Brăila în ultimele 12 luni. În stagiunea trecută, echipa a încheiat campionatul pe poziția IV, câștigând medalia de bronz în Cupa României și locul III în Super Cupa Românei. Am colaborat foarte bine cu familia Buceschi și am trecut împreună prin multe momente bune, dar și mai puțin bune. Consider că sezonul 2022/ 2023 a fost un sezon bun, cu atingerea obiectivelor pe care le-am stabilit. Dorim să evidenţiem profesionalismul şi angajamentul domnului Buceschi, care au permis panterelor să participe în EHF European League, să câștigemedalia de bronz în Cupa României și să obțină locul III în Super Cupă. Însă înfrângerea de la Cisnădie a fost una dureroasă şi ne-a obligat să luăm o decizie dificilă. Îi mulțumim lui Costică Buceschi pentru momentele frumoase și îi urăm mult succes în continuare. Obiectivele echipei rămân neschimbate: un joc cât mai bun în campionat, să prindem podiumul și să ajungem cât mai departe în EHF European league. Suntem convinși că împreună cu un nou antrenor, dar și alături de suporterii noștri unici, ne vom atinge obiectivele din noul sezon”.

Foto 1 (arhiva noastră) – echipa de HC Dunărea; Foto 2, Jan Leslie – de pe pagina sa Facebook

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Turneul cu opereta „Ana Lugojana”, și la Galați

*Turneul cu opereta „Ana Lugojana”, și la Galați *Eveniment programat pentru data de 21 septembrie 2023, la Casa de cultură a sindicatelor de la ora 19.00 * Dar de la ora 18.00 publicul este invitat la o expoziție tradițională – la care participă cu obiecte și Centrul de Creație Brăila – iar în pauza dintre actele operetei are loc o expoziție culinară cu degustare, la care ne invită Mihail Balaban, dar și degustare de vinuri

Spectacolul de operetă „Ana Lugojana” de Filaret Barbu, realizat la București pentru serbarea celor 120 ani de nașterea compozitorului și dirijorului – asociația Divas este organizatorul – reunește 80 de artiști, cor, orchestră și dansatori de folclor. Acest spectacol face un turneu național și orașul Galați este pe traseul turneului. Bilete, pe IaBilet și pe bilete.ro Evenimentul din Galați este programat pentru data de 21 septembrie 2023, la Casa de cultură a sindicatelor. În deschidere, în holul instituției gazdă va fi și o expoziție, cu obiecte artizanale, tradiționale la care a fost invitat și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale & Centrul de Creație Brăila, Petronela Sulicu Alina manager. Obiectele expuse sunt realizate la Atelierul de Revitalizare a Textilelor Tradiționale și Atelierul de ceramică, ambele funcționând la Centrul de Creație Brăila.

Există și o invitație de la Mihail Balaban – om de afaceri (firma brăileană Verum Natural) și nutriționist. „Vă invităm la deschiderea turneului național <Ana Lugojana>. Între actul 1 și 2 va fi și o degustare de vinuri din noua gamă <Traviata> de la Crama Bratu, completată cu degustarea unor produse alimentare din zonă. Prețul biletelor este de 150 lei (cu participarea la degustarea de vin și produse alimentare), 100 lei (fără participare la degustare), 50 lei elevi, studenți, pensionari, fără participare la degustare. Toate biletele vor participa la o tombolă cu surprize, fiecare surpriză fiind în valoare de peste 100 lei. Biletele pot fi achiziționate online sau pot fi sunat pentru rezervare (0723551670) și plata se va face la sosirea la Casa de Cultură. Cei care achiziționează bilete de 100 lei pot participa la degustare printr-o donație (la fața locului) de 30 lei către asociația Divas, organizatoarea spectacolului, la fața locului”.

Armanda Filipine & Armanda Filipine

Brăila. Incendiu la un autobuz electric nou

*Brăila. Incendiu la un autobuz electric nou *Pompierii vor supraveghea până când nu mai există pericol de reaprindere * În mod normal, intervenția la o mașină electrică aprinsă înseamnă inundare în apă… dar în acest caz nu e posibil

Update. Ora 8.17 (20 septembrie 2023) ISU „Dunărea” anunță că incendiul la autobuzul electric a fost lichidat pe timpul nopții. Două echipaje cu două ASAS au supravegheat permanent zona. La ora 7.40 autobuzul a fost preluat de o echipă a SC BRAICAR.

Later edit. (Seara de 19 septembrie 2023) „La incendiul izbucnit la autobuzul electric s-a acționat cu o cameră cu termoviziune pentru detectarea unor alte posibile focare. La fața locului a ajuns și o echipa de depanare de la SC Braicar”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al ISU. Plus imaginea de mai jos.

Echipe de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” au intervenit astăzi, 19 septembrie 2023, la ora 18.00 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autobuz electric, fără călători, aflat la capăt de linie (traseu 2) pe Calea Galați, în municipiul Brăila. Detașamentul 1 de pompieri Brăila este cel care se ocupă de situație, cu o autospecială de stins incendii tip ASAS. Ni s-a transmis că la ora 18.20 s-a deplasat la locul intervenției încă o autospecială ASAS. Incendiul se manifesta fără flacără deschisă.

Am dialogat cu col. Ștefan Stoian – purtător de cuvânt al ISU „Dunărea” – pe acest subiect delicat (autobuzul este unul dintre cele noi, aduse în oraș în vară – doar ce-au învățat oamenii de la SC Braicar să umble cu ele). Stoian explică faptul că nu e ceva nou incendiul de acest fel, dar că vor fi – cu certitudine – verificări detaliate pentru a se vedea exact cauza. De asemenea, purtătorul de cuvânt spune că la o mașină electrică în incendiu protocolul este unul singur: inundarea cu apă. La un autoturism e simplu: se scufundă într-o cuvă plină cu apă și se lasă acolo multe ore. Pentru că, de obicei, locul sensibil e al unui scurt circuit, e o zonă caldă și pericolul persistă până la răcirea completă.

Dar în cazul de față, unde să scufunzi un autobuz așa de mare? Deci, soluția este să stingi, apoi să rămâi în supraveghere până când te asiguri că pericolul a trecut cu adevărat. În întreaga regiune, spune col. Stoian, nu există posibilitatea de a se stinge un astfel de incendiu, la o mașină de mari dimensiuni, prin scufundare; nu a fost amenajat un spațiu anume în acest sens.

Bineînțeles că în zonă au fost și echipaje de la Poliție, cu rolul de a ține la distanță eventualii curioși.

Foto via ISU „Dunarea” Braila

Armanda Filipine & Armanda Filipine

TAROM, o istorie românească de 69 ani

*TAROM, o istorie românească de 69 ani *Dar și înainte de data consacrată au existat societăți care au organizat transportul aerian în țară noastră * Într-o vreme nici măcar nu eram lăsați singuri… (a se vedea perioada de influență sovietică)

La 18 septembrie, TAROM – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – a împlinit 69 ani de la înfiinţare. Era 1954, dar societatea comercială nu era una nouă. Se petrecuse mai degrabă o schimbare de nume și de patronaj. Ea a fost înainte de acest moment TARS, Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice, înființată în 8 august 1945, companie în subordinea guvernului român, dar și a celui sovietic.

Istoria consemnează date mai vechi ale aviației românești organizate astfel. În 1930 se înființa LARES, Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat, care în 1937 a fuzionat cu firma concurentă SARTA, Societatea Anonimă Română de Transporturi Aeriene, sub numele Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul. Compania TAROM a avut parte de dezvoltare și în perioada comunistă, în ciuda politicii de restrângere a drepturilor de liberă circulație. Spre exemplu, în 1966 TAROM efectua primul zbor peste Atlantic. Iar în 1969 un avion IL-18, reprezentând zbor al TAROM, a făcut ocolul globului pământesc în 80 de ore, distanța fiind 47.000 kilometri. Traseul a fost Bucureşti spre Delhi, Bangkok, Tokio, Honolulu, Los Angeles, Ciudad de Mexico, New York, Las Palmas, Roma, Istanbul și retur, Bucureşti. Erau și zboruri interne, către 15 destinații, înainte de 1989. Dacă ne uităm acum pe harta cu aeroporturi, vom observa că nu sunt cu mult mai multe decât atunci în România. Ba încă unele figurează pe hartă, dar sunt numai în faza de proiect: ex. Galați (unde a existat aeroport, din 1920 până în 1958). Începând cu deceniul 1980, TAROM a folosit și câteva aeronave Rombac produse în România, între anii 1982 și 1989, sub licență britanică, care au devenit parte din flota proprie. Rombac erau avioane de pasageri cu fuzelaj îngust.

În prezent, conform paginii oficiale, flota TAROM cuprinde 18 aeronave pentru zboruri interne și externe. Între ele se află AIRBUS A318 (achiziții de peste un deceniu), ATR 72-500, aeronave BOEING 737-800 NG, aeronave ART-600, unele dintre acestea din urmă (Boeing și ART) fiind închiriate în leasing operaţional.

Clienții au mereu păreri proprii. Unii nu comentează, destui au tot felul de reproșuri la adresa companiei românești. Cei cu sentimentul patriotic puternic spun că ar trebui să fim mulțumiți că există și o companie națională în domeniu. Ar fi oare bine să gândească și cei care conduc TAROM la fel? Poate că da. Ar fi mai puține pierderi și mai multă implicare pentru dezvoltarea unui management performant, nu atât pe profit cu orice preț ori pentru salarii uriașe în conducerea firmei, ci în satisfacerea nevoilor clienților plătitori.

Foto 1 (sursa Wikipedia) avionul Rombac 1 – 11 YR-BRE, primul produs din cele 11 in total; a zburat în septembrie 1982; foto 2 – harta aeroporturi in România și Republica Moldova

Armanda Filipine & Armanda Filipine