Foto-expoziție ”Plante rare și ocrotite din România”, la Muzeul Brăilei ”Carol I”

*Poate fi urmarita la Secția de Științe ale Naturii din Parcul Monument si in luna octombrie 2015

afis Plante rare      La Secția de Științe ale Naturii a Muzeului Brăilei ”Carol I” este deschisă, in perioada septembrie – octombrie 2015, foto-expoziția ”Plante rare și ocrotite din România”. 
             „Această expoziție se adresează tuturor categoriilor de vârstă, celor care iubesc plantel
e sau celor care doresc să cunoască şi să protejeze natura. Sunt prezentate sub formă de planșe color o serie de plante rare, întâlnite pe teritoriul țării noastre, iar pentru completarea bagajului informațional sunt consemnate: denumirea ştiinţifică şi populară, familia, habitatul, răspândirea generală și statutul de conservare al fiecărei specii în parte. În țara noastră, datorită faptului că este situată la o adevărată răscruce fitogeografică, dar și a reliefului variat, există o mare bogăție floristică, cu numeroase specii endemice. Multe specii din flora spontană sunt ocrotite ca monumente ale naturii în întreaga ţară sau în anumite regiuni, recoltarea şi comercializarea acestora fiind interzise, în scopul salvării lor de la dispariție. Acestea sunt fie rarităţi sau endemisme, ori relicte, de mare însemnătate ştiinţifică, fie plante frecvente, cel puţin în anumite zone, dar atractive prin frumuseţea florilor sau prin efectul decorativ al frunzişului lor şi prin acestea ameninţate cu dispariţia prin recoltarea excesivă. De asemenea, numeroase plante sunt ocrotite în cadrul rezervaţiilor botanice sau mixte, create pentru biotopurile lor naturale, şi a unor fitocenoze specifice vegetaţiei şi peisajului autohton. În afară de acestea sunt ocrotite la noi şi anumite exemplare de arbori din specii autohtone, spontani sau în masiv, ori din specii exotice, fie ca rarităţi, fie pentru dimensiunile şi vârsta lor excepţionale, unele din acestea având şi o semnificaţie istorică sau legendară. Astfel, ocrotirea naturii a devenit astăzi în România, o problemă căreia i se acordă din ce în ce mai multă atenţie. Oamenii de ştiinţă, de la biologi, ecologi, agronomi și silvicultori şi până la geografi și geologi au dus şi duc în continuare o muncă metodică de cercetare ştiinţifică, abordând diverse teme inspirate din varietatea floristică a României, contribuind în acest fel la cunoaşterea şi ocrotirea speciilor de floră. Toate acestea demonstrează importanţa ocrotirii naturii, şi pentru toţi cei care o iubesc şi trăiesc în mijlocul ei, de la elevi la profesori, de la tineri la vârstnici, de la naturalişti la scriitori şi artişti, această nobilă acţiune ar trebui să constituie o datorie de onoare. În sprijinul acestei idei vine și expoziția noastră, care ne dorim să aducă un plus de cunoaștere, o contribuție cât de mică la conștientizarea opiniei publice asupra importanței ocrotirii speciilor rare sau pe cale de dispariție din țara noastră‘, subliniază dr. Nicolae Onea, cercetător – şef Secţia Ştiinţele Naturii. 

Persoanele varstnice, serbate la Scoala „Ion Creanga’ Braila

*Clasa a IV-a C si invatatoarea Mihaela Tesileanu asteapta bunicii la o adevarata serbare dedicata lor * Multe alte evenimente au loc in urbe cu ocazia Zilei Internationale a persoanelor varstnice (1 octombrie) 

Tesileanu Mihaela      Elevii clasei a IV-a C de la Scoala Gimnaziala „Ion Creanga” din municipiul Braila si-au invitat bunicii la un eveniment desfasurat la scoala in data de 1 octombrie 2015, dedicat lor cu ocazia Zilei internationale a persoanelor varstnice (1 octombrie). Gazda va fi alaturi de copii si prof. Mihaela Tesileanu – cadrul didactic pe care l-am admirat pentru dragostea si apropierea deosebita fata de elevii sai si la expozitia personala a elevei Alexandra Cibu din luna aprilie a acestui an, la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati’ (foto cu doamna invatatoare si cu acesti minunati copiii care stiu sa fie buni colegi si aici; mai multe foto de la acest eveniment la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.845159138910010.1073742123.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei)

cls 1 prof Mihaela Tesileanu        Invitatia nepotilor catre bunici arata asa:

           La bunici daca te duci,/ Iti dau mere dulci si nuci!/Si pe obraz, o sarutare,/ Sa cresti sanatos si mare!

Dragii mei bunici,

         In curand va fi o zi speciala pentru voi: “Ziua internationala a persoanelor varstnice “. Impreuna cu doamna invatatoare si colegii mei  de la clasa a IV-a C am adunat intr-un buchet al Toamnei: versuri, cantece si mesaje pentru voi ! Sunt nerabdator sa petrecem aceasta zi! Va  invit in ziua de 1 octombrie, la ora 12.00 la Scoala Gimnaziala “Ion Creanga“ Braila! Va astept  cu  mare drag!

Bunicii mei rasar ca din poveste:
Cu parul nins, cu zambet cald, cu pasii mici.
Si ne cuprind, adesea fara veste,
Cu dragoste si bucurii, c-asa e la bunici!

       N. red. Data de 1 octombrie este serbata de toate asociatiile de profil din Braila pentru membrii lor cotizanti, asa cum au explicat la sedinta Comitetului Consultativ de dialog civic pentru persoane varstnice de la Prefectura Brailei din 24 septembrie 2015 (amanunte in materialele anexate https://brailachirei.wordpress.com/2015/09/21/comitet-consultativ-de-dialog-civic-pentru-problemele-persoanelor-varstnice-la-braila-septembrie-2015/), prin diverse formule: oferirea de mici cadouri sau sume de bani, mese si intalniri festive, o calatorie cu vasul pe Dunare oferita de Primaria Braila, excursii – una dintre ele este oferita de Directia Judeteana pentru Cultura Braila, directorul executiv Ana Harapescu anuntand la acea sedinta acest frumos si interesant cadou – excursia este la Galati, cu vizitarea Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos (organizat de Arhiepiscopia „Dunarii de Jos” care si-a primit fostul sediu al Palatului Episcopal de la Muzeul de Arte Vizuale) si a capelei Palatului Episcopal. De asemenea, 50 de familii longevive – peste 50 ani de casnicie – vor fi premiate de Primaria Braila, primarul Aurel Gabriel Simionescu oferind personal darurile celor implicati, actiune desfasurata la Liceul de arte „Hariclea Darclee”, corpul de cladire din Calea Galati.

Gellu Naum, 100 ani de la nastere

*Autorul pinguinului Apolodor, un poet de-o rară sensibilitate, este serbat la Galeriile Artmark

afis gellu naum          Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001), Fundația Gellu Naum organizează seria de manifestări „Gellu Naum – 100”.

Unul dintre evenimentele dedicate centenarului nașterii are loc în zilele de 3 și 4 octombrie 2015 la Galeriile Artmark (Palatul Cesianu Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, București) unde sunt expuse desene, scrisori și manuscrise inedite ale poetului. De asemenea, aici au loc și intalniri/ dialog despre opera scriitorului, cum este cea din seara de duminică, 4 octombrie, dedicată teatrului lui Gellu Naum, eveniment la care i-au parte regizorul Mariana Cămărășanu, actrița Oana Pellea, dramaturgul Vlad Zografi.

* * *

            Gellu Naum s-a născut la 1 august 1915 la Bucureşti. Este fiul poetului Andrei Naum (mort în luptele de la Mărăşeşti) şi al Mariei Naum. Naum Gellu 1936-37

Între 1933 şi 1937 urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind filozofia. În 1938 pleacă la Paris (la îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pe care-l cunoscuse în 1936), unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind un doctorat despre Abélard. Prin intermediul lui Brauner ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. În 1939 se întoarce în ţară, unde va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit. Profund marcat de experienţa războiului, se îmbolnăveşte grav în 1944, fiind demobilizat. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate, deosebit de intensă între anii 1945 -1947, îl va face pe Breton să afirme: „Centrul lumii s-a mutat la Bucureşti”. După decembrie 1947, în condiţiile impunerii realismului socialist ca unică formă de exprimare, grupul se destramă, iar pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. Între 1950 şi 1953 predă lecţii de filozofie la Institutul Agronomic, iar mai apoi îşi cîştigă existenţa din traduceri (Diderot, Stendhal, Hugo, Dumas, Jules Verne, Gracq, Prévert, Char, Kafka, Beckett). După 1968 poate publica din nou. Universul lui poetic singular şi forţa talentului său, pregnante în volumele care se succed începînd cu acest an, îi vor aduce o binemeritată, dar tîrzie recunoaştere. Se retrage la Comana, împreună cu soţia sa Lyggia (născută Alexandrescu), cu care se căsătorise în 1946 şi care va deveni personajul emblematic al volumului Zenobia, publicat în 1985. Aici, pe „malul albastru”, va continua să-şi scrie poemele. După 1990 este invitat să susţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia. Opera sa este tradusă în principalele limbi de circulaţie internaţională, la edituri prestigioase, fiind încununată cu premii importante. În 1995 a fost timp de un an bursier DAAD la Berlin. Se stinge din viaţă la 29 septembrie 2001, dispariţia sa fiind resimţită ca o mare pierdere pentru poezie (din http://www.gellunaum.ro/)

             1958 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii, Bucureşti; 1968 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri, Bucureşti; 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, Bucureşti; 1986 Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate literară, Bucureşti; 1992 Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”, Botoşani; 1992 Premiul Republicii Zair pentru poezie străină, Kinshasa; 1997 Premiul Fundaţiei Culturale Române pentru excelenţă artistică, Bucureşti; 1999 Premiul european de poezie, Münster; 2002 Titlul de „Cavaler al Literaturii” acordat de Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte Oradea (ASLA); 2002 The merican Romanian Academy Arts Award.

              N.aut (Armanda Filipine, revista de cultură si informatie Braila Chirei) O carte pe care merită să o lectureze iubitorii lui Gellu Naum este teza de doctorat (susţinută in 2009) a profesoarei Ana Coman, brăileancă. Volumul “Dialectica imaginarului în opera lui Gellu Naum” este o frumoasă si incitantă prezentare a operei si biografiei indrăgitului scriitor.

Conferința de final in proiectul european ”Consiliere, instruire, mediere = Loc de Muncă”

*Proiectul finantat POSDRU a fost derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila si ARCA Brăila

 

lansare proiect Consiliere, instruire apr 2014       Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila a fost beneficiar al proiectului “Consiliere, Instruire, Mediere = Loc de muncă”, cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”, POSDRU/128/5.1/G/125127 – cateva date si la https://brailachirei.wordpress.com/2014/04/18/proiectul-european-consiliere-instruire-mediere-loc-de-munca-sansa-pentru-500-persoane/ in momentul lansarii proiectului (17 aprilie 2014); foto din arhiva revistei Braila Chirei de atunci.

Miercuri, 30 septembrie 2015, are loc a conferința de închidere a proiectului la sediul CJCPCT Brăila (Piata Traian nr. 2). Proiectul “Consiliere, Instruire, Mediere = Loc de muncă” s-a derulay în perioada 1.04.2014 – 1.10.2015 în parteneriat cu Asociaţia Regională de Consultanţă – dezvoltare, Asistenţă (ARCA) Brăila. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de  1.762.120, 00 lei.

Obiectivul general al proiectului: implementarea unui sistem integrat de masuri active de ocupare în rândul persoanelor fără loc de muncă în vederea reinserției pe piața muncii a acestora și creșterii mobilității ocupaționale. Grupul țintă căruia i s-a adresat proiectul a fost constituit din 242 persoane din care: 5 Persoane care au părăsit timpuriu şcoala, 20 persoane în căutarea unui loc de muncă, 20 persoane inactive, 22 şomeri, 85 şomeri de lungă durată, 30 şomeri peste 45 ani, 30 şomeri tineri, 30 şomeri tineri de lungă durată.

Rezultate obținute: 181 de participanți la 12 programe de formare profesională în ocupațiile modelator ceramică, cameristă, lucrător finisor în construcții, lucrător în comerț, manichiurist – pedichiurist, si in specializari manager de proiect, inspector resurse umane, competențe antreprenoriale, operator introducere, validare şi prelucrare date, comunicare în limba engleză; 25 persoane angajate in munca; doua persoane au demarat o afacere independentă.

„Liliom’, premiera oficiala la Teatrul „Maria Filotti” Braila

* In 1 si 2 octombrie 2015, la Sala Mare (renovata) de la ora 18.00

Liliom grand_0685         Cu siguranta, iubitorii Thaliei isi amintesc (https://brailachirei.wordpress.com/2014/04/15/liliom-premiera-la-teatrul-maria-filotti-braila/) spectacolul „Liliom’ de Ferenc Molnár (1878–1952; in 1940 a parasit Budapesta din motivele stiute: persecutia nazista asupra evreilor. A emigrat in America, iar la New York a primit curand recunoasterea meritelor pentru scrierea unui teatru modernist – cateva aspecte biografice si la http://www.yivoencyclopedia.org/article.aspx/Molnar_Ferenc) de pe scena Teatrului „Maria Filotti” (TMF) Braila si fiorii care s-au creat in timpul evenimentului si dupa… Nici nu se poate altfel; cand artistii Victor Ioan Frunză – care semneaza direcția de scenă si Adriana Grand – realizatorul scenografiei (decor, costume etc.) – aleg un text, are el intai ceva important de spus si, cu aceasta incarcatura grea de semnificatii, este configurat un produs teatral ce da fiori, la propriu. Piesele, toate, puse in scena de Victor Ioan Frunză si Adriana Grand au ceva special, emana o lumina aparte, adesea cu irizari nepamantene… din zonele eterate ale inteligentei creatoare si care tine neaparat cont de Om. Pentru ca, nu-i asa, trebuie sa iubesti si sa respecti tare mult Publicul ca sa ii oferi spectacole cu suflet si cu forta, spectacole pe care sa nu le uiti dupa ce iesi din sala de teatru, care sa te macine zile, luni in sir si sa-ti transmita nevoia unor interogatii de genul „Oare si eu sunt asa de… rau?”, „De ce nu m-am gandit pana acum la asta…?’… Liliom IMG_0060

Astfel ca anuntul lui Lucian Sabados – managerul TMF – cum ca „minunatul proiect teatral cu capodopera lui Ferenc Molnár – <Liliom>, lansat in aprilie 2014 de redutabilul cuplu de artisti Victor Ioan Frunză direcția de scenă si Adriana Grand – scenografia, se intoarce pe scena brăileană după un an și șase luni” mi-a oferit un motiv de reala bucurie. Distribuția este si ea una care contribuie la bunul mers al actului artistic: Alin Florea, Nicoleta Hâncu, Andrei Huţuleac, Emilia Mocanu, Valentin Terente, Silvia Tariq, Zane Jarcu, Florica Popa, Corina Borș, Narcisa Novac, Adrian Ștefan, Alexandru Marin, Iulia Vasilescu. Foto din spectacol de Adriana Grand.

Motivul acestei absențe, subliniaza Lucian Sabados pentru cei nefamilirizati cu subiectul (https://brailachirei.wordpress.com/2014/03/21/restaurarea-teatrului-brailean-maria-filotti-proiect-necesar-in-desfasurare/), este „pe cât de simplu, pe atât de pragmatic și anume intrarea Sălii Mari a teatrului într-un amplu proces de  modernizare și consolidare; recent, această bijuterie arhitectonică a fost redată circuitului public, așa că <Liliom>, spectacol de 2 ore fără pauză. se poate întoarce la el acasă. Distribuția răspunde într-un mod devotat și plin de talent unei concepții regizorale și unei imagini scenografice cu elemente  de modernitate a convenției , dar păstrând nealterate,  atât povestea tulburatoare și impresionantă, cât și profunda emoție și valorosul mesaj al unui text scris acum un secol. Cuplul artistic Victor Ioan Frunză  și Adriana Grand – un sinonim al valorii perene,  dovedește încă o dată, măiestria unui model teatral de succes! Universul și atmosfera piesei sunt completate de muzica live, interpretată de patru artiști instrumentiști și aparține compozitorului Tibor Cári. Cele trei reprezentații din 2014, prin calitatea și intensitatea ecourilor in public mărturisesc despre valoarea și necesitatea acestui tip de dramaturgie și de spectacol„, isi incheie managerul TMF pledoaria/ invitatie pentru zilele de 1 si 2 octombrie 2015, cand iubitorii Thaliei sunt asteptati de la ora 18.00 la ceea ce se poate numi premiera oficiala a spectacolului „Liliom’ de Ferenc Molnár la TMF.

Proiectul european „Formarea unei atitudini pozitive”, conferinta de final la Braila

*Derulat de AJOFM Braila cu parteneri, in perioada 1 aprilie – 30 septembrie 2015 cu fonduri prin POSDRU Axa prioritara 5 * S-au derulat 14 programe de formare profesionala, s-au acordat servicii de informare si consiliere etc.

ajofm IMG_9763       Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila – beneficiar și partenerii Asociaţia CIDIEDD,  SC Ceprohart SA,  Instituţia  Prefectului judeţ Brăila au implementat proiectul „Formarea unei atitudini pozitive”, in perioada 1 aprilie 2014 – 30 septembrie 2015. Conferința de închidere a proiectului  a avut loc in data de 28 septembrie 2015, la sediul Asociaţiei „Centrul de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă” Brăila la Vila Lăcrămioara, in Staţiunea Lacu Sărat. La conferinţa de final a proiectului au participat reprezentanți ai AJOFM Brăila, ai partenerilor, ai administraţiei publice locale, ai agenţilor economici interesaţi etc.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 18 luni și a beneficiat de finanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, Axa  prioritară 5 “Promovarea măsurilor active de ocupare ”, Domeniul major de intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”.

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 2.087.901,40 lei din care 1.794.342,46 lei reprezintă valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile acordată din FSE.  ajofm IMG_9753

Obiectivul general: dezvoltarea resurselor umane şi valorificarea potenţialului aferent de forţă de muncă din spaţiul rural al judeţului Brăila, prin intensificarea măsurilor active de ocupare durabilă şi promovarea şanselor egale de acces pe o piaţa a muncii, modernă, flexibilă şi inclusivă.

Grupul ţintă căruia i s-a adresat proiectul a fost constituit din 562 de persoane neocupate din mediul rural,din  judeţul Brăila, din care 259 persoane în căutarea unui loc de muncă, 162 persoane inactive, 15 persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, 36 şomeri, 69 şomeri de lungă durată, 21 şomeri tineri.

Rezultate obtinute: din rândul beneficiarilor de servicii de informare şi consiliere profesională, 240 persoane au fost incluse in 14 programe de formare profesională in ocupatiile de patiser, măcelar, confecţioner asamblor articole din textile, lucrător finisor pentru construcţii, operator introducere, validare şi prelucrare date, contabil, lucrător în comerţ, frizer, iar 231 persoane au fost certificate in muncă. De asemenea, din randul absolventilor programelor de formare profesionala se incearca angajarea a minimum 36 persoane.

Sedinta Consiliului Local Municipal, septembrie 2015

*Consilierii se reunesc miercuri, 30 septembrie 2015, de la ora 10.00

Primarul Aurel Gabriel Simionescu  a semnat propunerea ordinii de zi a şedinţei  ordinare din 30 septembrie 2015, a Consiliului Local Municipal (CLM) Brăila. Reuniunea are loc in sala de festivitati a Companiei de Utilităţi Publice „Dunărea” SA, de la ora 10.00. Foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei de la o sedinta anterioara a CLM. DSCN8137

Ordinea de zi este urmatoarea:

1) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila şi de doamna viceprimar Ciocan Doiniţa privind Aprobarea Strategiei culturale a municipiului Brăila pentru perioada 2015 – 20252) Proiect de hotărâre iniţiat de consilierii locali municipali Badiu Virginia Loredana, Dumitru Florin, Păun Dan, Pricop Cristian Florinel şi Traian Adrian, membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC BRAICAR SA Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC BRAICAR SA Brăila pe anul 20153) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Regia Autonoma Administratia Zonei Libere Braila pe anul 20154) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila pe anul 20155) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila6) Proiect de hotărâre iniţiat de domnul viceprimar Dănăilă Zaharia Alexandru şi de consilierii locali municipali Ciocan Ilie Eduard și Coroș Maria, membri în Adunarea Generală a Acționarilor la SC Administratia Pietelor si Targurilor (APT) SA Brăila privind Majorarea capitalului social la SC APT SA Brăila7) Proiect de hotărâre iniţiat de domnul viceprimar Dănăilă Zaharia Alexandru şi de consilierii locali municipali Ciocan Ilie Eduard și Coroș Maria, membri în Adunarea Generală a Acționarilor la APT  SA Brăila privind Aprobarea Regulamentului pentru închirierea bunurilor administrate de către APT SA Brăila, precum şi a nivelului minim al preţurilor şi tarifelor practicate de aceasta8) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea procedurii și a documentației de atribuire a contractului de delegare  a gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Brăila9) Proiect de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Centrului Social Multifuncțional pentru comunitatea romă din cartierul Lacu Dulce din municipiul Brăila10) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea liniilor prioritare de subventionare de la bugetul local, pentru anul 2016, a unitatilor de asistenta sociala, a categoriilor de cheltuieli eligibile si a nivelului mediu lunar al subventiei pentru o persoana asistata in cadrul asociatiilor si fundatiilor care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala in conformitate cu prevederile Legii nr.34/199811) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea și completarea HCLM nr.182/29.06.2015 referitoare la ”Aprobarea metodologiei de acordare a facilităţilor la transportul în comun pentru beneficiarii Hotărârii de Guvern nr. 1364/2006 pentru aprobarea drepturilor şi obligaţiilor donatorilor de sânge”12) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea Anexei nr.1 la HCLM nr.54/11.02.2015 privind lista imobilelor aparținând domeniului public al municipiului Brăila ce pot fi atribuite organizațiilor juridice constituite conform O.G.R. nr.26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare13) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul de principiu pentru asocierea între Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Brăila şi un partener privat în vederea amenajării în incinta școlii a unei minibaze sportive14) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul Consiliului Local municipal Brăila pentru repararea și reasfaltarea tronsonului cuprins între str. Odobești și str. Cloșca, până la Bd. Dorobanților, de către SC KAUFLAND Romania, conform documentației cadastrale; 15) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea anexei nr. 3 la HCLM Brăila nr. 31/11.02.2015 privind programul de reparaţii ce urmează a se realiza în anul 2015 la imobilele din administrarea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi a Cimitirelor Brăila, modificată prin HCLM nr.166/29.06.201516) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea HCLM Brăila nr. 208/31.08.2012 referitoare la desemnarea consilierilor locali municipali în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Brăila17) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind: Modificarea și completarea art.1 din HCLM nr.49/28.02.2006 referitoare la ”Asocierea CLM BRĂILA la Handbal Club  Dunarea Braila, structură sportivă autorizată de Ministerul Tineretului si Sportului”18) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Transmiterea în administrarea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi a Cimitirelor Brăila, pe o perioadă de 10 ani, a imobilelor situate în Brăila, str. Industriei, nr.200, bl.7, sc.3, apartamentele nr. 43 şi 44 şi str. Ghioceilor, bl. A57, ap.20, proprietatea publică a municipiului Brăila; 19) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea HCLM Brăila nr.51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”; 20) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al Unităţii Administrativ Teritoriale din intravilanul municipiului Brăila, în vederea atribuirii acestora conform Legii nr.15/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare21) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru obiectivul <Construire atelier tinichigerie auto>, situat în Brăila, str. Nufărului, nr. 53, iniţiat de Imbre Ștefan22) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna octombrie 201523) Informare privind stadiul analizării dosarelor depuse în baza Legii nr.15/200324) Alte probleme.

N.red. La punctul 23 din ordinea de zi, viceprimarul Alexandru Dănăilă Zaharia va explica public modul cum a gandit eficientizarea si transparentizarea procesului de acordare a terenurilor catre tinerii care doresc sa isi ridice o locuinta, astfel incat sa nu mai apara discutii, sa nu fie cineva „trecut’ peste rand, sa existe o reala transparenta a activitatii administrative si, bineinteles, sa existe si cateva proiecte tip – cu avizele necesare, oferite gratuit si din care tinerii sa aleaga – astfel incat cartierul numit generic „al tineretului” sa arate civilizat si, evident, placut din punct de vedere arhitectural.

Asociatia Clubul de Turism „PROILAVIA” Brăila, promotor de succes al Romaniei in Bulgaria

* Participarea in proiectul “YOUth CREAtive Tourism Environment (YOU CREATE)” a permis echipei de tineri voluntari sa prezinte potentialul turismului in mediul rural din zona Baltii Mici a Brailei si a Baraganului 

 

 
       DSCF8319      În perioada 15 – 22 septembrie 2015, Asociatia Clubul de Turism „PROILAVIA” Brăila a participat in Bulgaria la proiectul “YOUth CREAtive Tourism Environment (YOU CREATE)” – cum am anuntat deja la https://brailachirei.wordpress.com/2015/07/18/clubul-de-turism-proilavia-braila-in-proiectul-european-you-create/ – în programului european Erasmus+ , in calitate de partener al organizatiei Cluster Turism Sofia. 
             Echipa formată din tinerii Georgiana Tudor​Teodora Lungu,​ Iulia  Târhoacã,​ Mihaiță Tănase​, Florin Cheleș,​ Mădălin Ionuțși Gabriel​ Lâlă – lider de grup, presedintele Asociatiei „Proilavia’ – toti din judetul Braila (municipiul Braila, comunele Silistraru, Viziru, Chiscani, Sihleanu)  a reprezentat cu cinste Brăila și România.  Mai multe foto la https://www.facebook.com/lala.gabriel.58/media_set?set=a.973906635965668.1073741902.100000390236640&type=3&pnref=story  dar si la https://picasaweb.google.com/108363338861674605948/PlovdidBulgariaCapitalaCulturalaEuropeana2019
             Ideea proiectului YOU CREATE a fost de a crea o rețea de tineri profesionisti, intr-un mod inovator, pentru a dezvolta potențialul turismului rural ca o modalitate de a combate somajul în zonele rurale. Activitatile au fost in conformitate cu programul European de mobilitate pentru tineret Erasmus + 
DSCF8362
      DSCF8321 (1)       Peste 50 de tineri cu vârsta între 18 – 25 ani din 7 organizatii partenere au luat parte la acest proiect. Au participat urmatoarele organizatii: Cluster Tourism din Bulgaria, A.B.A.T. – Balkania Skopje din Macedonia, Shoqata Shqiptare e Ambjentalisteve Industriale din Albania, Canakkale Onsekiz Mart Universitesi din Turcia, Asociatia Clubul de Turism „Proilavia” Braila din Romania, Zavod za raziskave, izobrazevanje in trajnostni razvoj din Slovenia, Fundación Uxío Novoneyra din Spania, Mirkovo Municipality din Bulgaria.  DSCF9334
        DSCF9048     „Activitățile de mobilitate au inclus prezentari, seri culturale, sesiuni de teambuilding și activități care au stimulat dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor, jocuri strategice de grup, rezolvarea problemelor, sesiuni de brainstorming, vizite tematice in orasul Plovdid – Capitala Culturala Europeana în anul 2019, Sofia, Mirkovo, Chavdar,Koprivshtitsa – locuri pline de istorie, traditii si ecoturism. Potențialele beneficii pe termen lung ale acestui proiect pot fi vazute la toate nivelurile local, regional, național și european. Obiectivele proiectului au fost în conformitate cu prioritățile StrategieiEuropa 2020″, „Educație și formare2020″ și cadrul reînnoit pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului, perioada 2010-2018„, sublinaiza Gabriel Lâlă.  

„Doinele Trotuşului”, festival naţional de muzică populară pentru copii şi tineret

*Manifestare – editia I – derulata sambata, 26 septembrie 2015, la Oneşti

Ediţia I a Festivalului naţional de muzică populară pentru copii şi tineret „Doinele Trotuşului” de la Oneşti, judetul Bacau, s-a desfasurat sambata – 26 septembrie 2015 – reunind  copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 25 ani, din diverse zone ale ţării. Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti în parteneriat cu Primăria municipiului Oneşti, iar juriul a fost format din oameni de cultură, specialişti în domeniu, reprezentanti ai organizatorilor. Concurenţii au evoluat in secţiunile „Solişti vocali şi rapsozi populari”, „Solişti instrumentişti”, „Grupuri vocale” şi „Formaţii de dansuri şi tradiţii populare”. Romanasii de Rosiori

Asa cum informeaza conducerea Scolii Populare de Arte „Vespasian Lungu’ din Brăila, la manifestare au participat si membrii Ansamblului „Românaşii de Roşiori” aparţinând secţiei externe a Şcolii „V. Lungu’. Aici,  „Românaşii de Roşiori” (foto de pe You Tube unde sunt inregistrari cu formatia de dansuri) au obţinut mai multe recunoaşteri ale talentului şi calităţii pregătirii de care beneficiază în cadrul Secţiei externe din comuna Roşiori a Şcolii Populare „V. Lungu”.

Astfel, grupul vocal de la clasa Canto popular a obţinut Premiul I interpretând melodia <Cântă Dunărea> şi un colaj de cântece populare. Tot Premiul I a fost obţinut şi de formaţia de dansuri populare, coordonată de prof. Georgeta Lungu. Fără a fi mai prejos, Dorina Perianu şi Mirabela Bordei (eleve ale Şcolii Gimnaziale Roşiori şi membre tot ale clasei de Canto popular) au obţinut, fiecare în parte, Premiul II în calitate de soliste. Prestaţia remarcabilă a reprezentanţilor Secţiei externe a Şcolii a fost încununată de obţinerea Trofeului „Doinele Trotuşului”, care le oferă acestora posibilitatea de a participa ca invitaţi şi la spectacolul de gală al ediţiei din anul următor. Conducerea Şcolii Populare <Vespasian Lungu> Brăila felicită şi cu acest prilej pe tinerii talentaţi care au reprezentat cu cinste instituţia în ansamblu şi, în special, comunitatea locală din Roşiori şi îi asigură, ca şi până acum, de tot sprijinul pentru a continua pe această linie şi a deveni nume de referinţă pe scena muzicii populare româneşti„, subliniaza Romeo George Bunea – managerul Şcolii Populare „Vespasian Lungu” Brăila.

Festivalul Internaţional de Muzică Corală „Pro Muzica”, ediţia VI la Plopeni

*Au participat formatii corale din Romania – de la Botosani, Brasov, Braila, Ploiesti, Plopeni, Topoloveni, Valeni – si din Franta

 

A VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală „Pro  Muzica” s-a desfăşurat, sâmbătă – 26 septembrie 2015 la Plopeni, judetul Prahova. Manifestarea de la Plopeni are ca obiectiv promovarea ansamblurilor şi formaţiilor corale de amatori şi profesionişti, din ţară şi de peste hotare,  muzica corală creştină, polifonia, lucrările corale recunoscute din repertoriul naţional şi internaţional, prelucrările folclorice.

Pro Muzica Plopeni        Pe scena Casei de Cultură din Plopeni au urcat Corul „Chanilibre” din Millau – Franța, Corul Comunității Libaneze din România, Corul „Concentus” din Brașov, Corul bărbătesc „Armonia” al Casei de Cultură a municipiului Brăila, Corala „Preot Ion Ionescu” de la Centrul Cultural Topoloveni, Corala „Lira” din Botoșani, Corala mixtă „Anche Musica” de la Casa de Cultură „I. L. Caragiale” Ploieşti, Corala „Rapsodia” de la Centrul Cultural Văleni şi Corala „Armonia” a Casei de Cultură Plopeni.

Așa cum subliniază Mircea Ciucașu – managerul Casei de Cultură a municipiului Brăila, sub bagheta dirijorului Ioan Păvăloiu, corul brăilean a prezentat un program care a inclus piesele “Suită din Oaș” de Dariu Pop (solist prof. Ștefan Ionescu), “Tibie Paiom” de Dimitri Stepanovici Bortnianski și “Corul Briganzilor” de Giuseppe Verdi: „Evoluția excelentă a artiștilor brăileni a fost ovaționată îndelung de spectatori, fiind apreciată și de ceilalți participanți la festival„.