In politica romaneasca postdecembrista criza a devenit atat de prezenta incat nu cred ca ar mai putea functiona altfel – dar, se pare, nici alte domenii – fara scandal, sicane, ultimatumuri, dosariade, povesti despre coruptie (doar povesti, ca de prins…, numai “pestii” mici ajung in plasele magistratilor… hm! acum acaparati de alt imperativ, mai personal si mai legat de propriul… buzunar) – ca, deh, Justitia legata la ochi cum e, poate inclina balanta in orice parte, nu? Divaghez, cum fac adesea, scuze, dar lista e atat de la vedere incat nu ma pot abtine… nu stiu dumnevoastra cum reactionati?!
Dar, ce e mai grav decat vizionarea acestei “fresce” locale crizata – om fi noi in Europa, dar pentru asemenea considerente, mi-e greu sa cred ca nu ne vor “taxa” serios reprezentantii tarilor dezvoltate (unde bunul simt si respectul pentru cei de langa tine e ceva mai de pret decat pentru noi, romanii) – daca nu cumva deja o fac… Pana una-alta, tot balcanici ramanem, in politica mai slabi decat in poezie – astfel, va invit sa revedeti povestea (prima parte din ea – urmeaza si altele) Festivalului Poetilor din Balcani de pe acest blog – balcanici si in bun simt, in responsabilitate cam la fel…
Spuneam, deci, ca e grav ce se petrece, crieyel acestea – cam dese, mult prea dese – dar si mai grav este ca ne obisnuim, asa cum ne (re)aminteste zicala “Bine-i fara rau, dar mai rau fara el”, tot de noi inventata…
Ce nedumereste pe toata lumea cu scaun la cap, cred, este faptul ca si cu galateanul Dan Nica, ministrul de Interne de la care a pornit in aceste zile tavalugul posibilelor remanieri, suparari, amenintari etc. etc., dar si fara el, populatia tarii ar avea de infruntat aceleasi pericole de la cei certati cu legea – culmea, oferite pe tava stirilor (macar de-ar fi de vreun folos asemenea informari!) zilnic, cu amanunte…
Asa ca, e greu de spus ce urmeaza. In realitate, greu de ucis miselia politiceasca, acea farsa din care au de castigat doar unii semeni, cei pusi/ ajunsi pe liste – ca si cele uninominale, cu toate ca acesta e alt subiect, din alta fresca loco – si din care omul de rand nu vede, nu mai intelege, nu castiga nimic!
Sa nu uitam insa care e miza (in ciuda faptului ca jucatorii de la masa nu sunt alaturi de cei carora le cer votul): alegerile prezidentiale, in care se vor arunca tone de mizerii – deja masacarada campaniei a inceput – si in care partidele au aruncat potentialii jucatori de atac (in ordine alfabetica, exact ca la catalog, si nu cum scriem noi, jurnalistii) Antonescu Crin, Basescu Traian, Geoana Mircea, dar la care se anunta si un alt competitor cu, de asemenea, real potential, Oprescu Sorin – cu toate ca, la fel ca pe vremea lui actualul presedinte al tarii, nu a reusit sa faca multa ordine in capitala situata pe malurile aceluiasi poluat rau Dambovita…
Altfel spus, criza politica, dupa cum bine si mult se vede, e un motto devenit aproape traditional, fara de care nu mai stim sa ne trezim, sa ne vedem de slujbe – daca le mai avem… – si sa ne intoarcem la ai nostri cei dragi cu speranta ca mai vine o zi, totusi, si mai avem vreo sansa sa ne vedem visele implinite. De fapt, tot astept – sper – ca atentia romanilor sa revina la subiecte cu adevarat stringente: cum iesim din clenciul efectelor crizei economice, refacerea in tonuri mai apropiate de normalitate a legii salarizarii bugetarilor – care acum destabilizeaza mase mari de sindicalisti in primul rand, dar si starea de sanatate, rostul educatiei si sensul ei, si nu in ultimul rand, ideea care merita – in fond – cel mai mult credit: prezentul si viitorul Romaniei, pentru care, cel putin la acest moment, nu pare ca avem mare respect, dat fiind ca lucrurile in loc sa se schimbe in bine (in acel bine la care sa nu conteze doar persoana, ci Societatea in integralitatea ei!!!) se duce grav in jos.
Imi cer scuze, ajunsa aici, stimatii mei prieteni cititori, ca am transferat in paranteza tocmai esenta existentei natiunilor si a statelor, a societatii, civilizatiei si democratiei, anume BINELE COMUN, dar mi se pare ca tocmai acolo o izgonim, noi, toti, intr-o vesnica paranteza, in cele 10-12 sau mai multe ore cat ne petrecem invartind axul timpului cotidian, cu mai mult sau mai putin succes, cu lacrimi sau fara, cu prieteni sau dusmani, cu dragoste sau indiferenta…, ca pe un titirez de joaca…
Si pentru ca personal, cred – la fel ca si dumneavoastra, cei care va aplecati din cand in cand asupra acestui colt de normalitate (asa il cred, in ciuda virtualitatii lui aparente, asa sper, cu toate ca deocamdata mai nimic din ce ne inconjoara nu seamana cu firescul) – ca a fi OM presupune a fi in contrapondere cu raul ( si nu degeaba il scriu cu litera mica, sa ramana sis a devina tot mai mic!!!) si, deci, a fi OM e sinonim cu a face bine, va propun un joc. Sa facem zilnic o fapta buna, cat de mica. Sa luptam cu frrecventa crizei prin normalitatea Vietii Umane, nu a celei animalice – dominata de instincte si dorinte – si sa ne aratam firescul umanului. Daca fapta dvs va fi demna de atentie – astfel incat sa fie un exemplu si pentru altii – va invit s-o prezentati aici, la comentarii. Daca sunteti discreti, astept relatarea pe mail la aaarmanda@gmail.com si de acolo o transform in poveste! Ce ziceti?
Pana una-alta, criza politica isi face de cap si noi o vizualizam. Si o privim – din nefericire – cu destul interes astfel incat cei care o invartesc pe partia in panta, ca pe un bulgare de zapada, o lasa sa zburde singura si ea creste, seamana tot mai mult cu Fat-Frumos din basme care se facea in sapte zile cati alti copii in sapte ani…
… Nu uitati de provocarea mea! Macar un zambet, un mic dar pentru un copil necajit, o floare pentru mama sau iubita, un pic de intelegere pentru iubitul microbist, o fi atat de dificil de pus in practica?!?