* Devenit Fericitul Vladmir Ghika pentru Biserica Catolica, va fi de acum celebrat la data de 16 mai * Exemplul vietii sale este un model autentic demn de urmat, inclusiv in detaliile dureroase, de toti cei care doresc cu ardoare sa faca bine nu sie insusi, ci semenilor
Când un om trăieşte frumos, face fapte bune şi este corect, el este o bucurie pentru cei din preajma sa. Iar când un om trăieşte deplin întru sprijinirea multor altor semeni, indiferent că ei fac parte ori nu din grupul ideatic la care acesta aderă, luminând în jurul său precum o torţă desparte apele întunericului, atunci se cheamă că acel Om capătă harul sfinţeniei. Şi această aură se revarsă asupra tuturor ca un corn al abundenţei. Aşa se poate descrie şi viaţa prinţului Vladimir Ghika, precum şi emoţionantul moment care se desfăşoară la Bucureşti, la Pavilionul RomExpo, sâmbătă – 31 august 2013, când are loc Sfânta Liturghie solemnă pentru Beatificarea Venerabilului Vladimir Ghika „Prinț, preot şi martir (1873 – 1954)”. Va fi dezvelită şi icoana sa, imaginea devenind chipul oficial care îl va reprezenta de-acum încolo în calitatea de Fericitul Vladimir Ghika. 
Sfânta Liturghie este prezidată de Cardinalul Angelo Amato – prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, trimisul special al Papei Francisc pentru acest moment deosebit din istoria Bisericii Greco-Catolice din România (mai multe pe http://www.vicariatbucuresti.ro/). Spaţiul expoziţional unde de obicei are loc şi unul din importante târguri naţionale de carte primeşte numeroşi oaspeti: episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi, dar şi oficiali. Mai multe la http://www.vladimirghika.ro/
Din pliantul (beatificare pliant Ghika) editat cu acest prilej, când se vorbeşte prima oară public în Romania postdecembristă despre Sfinţenie, am extras câteva cuvinte ilustrative pentru biografia celui care Papa Francisc i-a semnat actul de beatificare la 15 august 2013:
„De origini nobile, născut într-o familie de diplomaţi, Vladimir Ghika vine la lumina zilei de Crăciun, în anul 1873, la Constantinopol şi este botezat în Biserica Ortodoxă. Din 1879 părinţii săi se stabilesc în Franţa, ţara adoptivă în care se formează din punct de vedere uman şi spiritual. Urmează cursuri de teologie la Roma unde obţine doctoratul. După un îndelungat discernământ, îmbrăţişează taina Sfintei Preoţii prin mâinile Cardinalului de Paris, la 7 octombrie 1923. Aici slujeşte înprimii ani de preoţie în cea mai săracă zonă a metropolei, Villejuif. Cu aprobarea specială a Papei Pius al XI-lea devine primul preot biritual, care slujeşte atât în ritul latin cât şi în cel bizantin. Începând din 1939, când vine în România, slujeşte în București atât în biserica Sacré Coeur, construită cu largul său concurs, cât şi în biserica greco-catolică din strada Polonă. Din acest an nu mai părăseşte România, mişcat de dorinţa de a fi alături de poporul român, al cărui fiu era, în încercările războiului şi, apoi, ale opresiunii comuniste. Aici avea să rămână până la moartea ca martir în închisoarea de
la Jilava, la 16 mai 1954„,
Monseniorul este si cel care a pus bazele primului serviciu de ambulanta in Romania, dar si unul din servitorii credintei care nu s-a ferit sa intre in mediile cele mai defavorizate. Fiind un om de vita nobila, a avut sansa de a putea studia asa cum si-a dorit si astfel biografia sa inscrie studii de teologie si filosofie, de medicina si nu numai. Faptul ca a murit ca martir al credintei inchis fiind de comunisti nu este decat un amanunt al biografiei sale. Oricum viata sa ar fi urmat aceasta cale, a sfinteniei. Chiar si prima parte a vietii sale in calitate de prelat sugereaza aceasta, Vladimir Ghika alegand sa slujeasca intr-unul din cele mi sarace cartiere pariziene. unde se pare ca ar fi inceput declinul sanatatii sale. Exemplul vietii sale este un model autentic demn de urmat, inclusiv in detaliile dureroase, de toti cei care doresc cu ardoare sa faca bine nu sie insusi, ci semenilor Familia sa, Ghika, a dat Tarilor Romane nu mai putin de 10 domnitori. Pentru biografi este o provocare de a deszvolta ideea care a stat la baza convertirii monseniorului Ghika la catolicism. O parte a domeniului mostenit de monseniorul Ghika a fost donat unui asezamant destinat ajutorarii persoanelor cu dizabilitati.
Pentru memoria mediilor literare se poate inscrie si un amanunt biografic in care monseniorul Ghika este apropiat, efectiv, de scriitorul Panait Istrati. Cu acesta din urma se roaga, in strainatate, pentru sanatatea unei prietene din Belgia.
Incepand cu aceasta zi, Vladimir Ghika poate fi obiectul rugaciunilor credinciosilor. Va fi celebrat la data cand a murit, respectiv la 16 mai – ziua nasterii sale in lumea Domnului. La Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti a fost deschis un spatiu muzeal dedicat viitorului sfant Vladimir Ghika (procesul urmeaza cursul firesc al demersurilor in domeniu) al bisericii catolice.
Nota aut. (revista de cultura si informatie „Braila Chirei”, Armanda Filipine) Am avut privilegiul de a participa (amănunte la https://brailachirei.wordpress.com/2013/05/27/la-notre-dame-mesa-pentru-martiri-ai-comunismului-preoti-greco-catolici-romani/), la Notre Dame in 26 mai 2013, la o Mesă în vederea beatificării şi altor şapte martiri catolici români, morţi ca urmare a încarcerării şi terorii în închisorile comuniste din România.
Pentru ca in revista „Ziarul de Duminica” am găsit un articol frumos, cu mult detalii pe aceasta tema, semnat Marius Vasileanu, il ataşez:
„Sunt, am întâlnit, oameni care se întreabă de ce nu există şi astăzi sfinţi. Pentru că nu ştiu să caute şi să privească în jur, li s-ar putea răspunde. Cel mai bun exemplu al unui sfânt care a trăit printre noi până acum câteva decenii – ceea ce la scară istorică este infim – a fost prinţul Vladimir Ghika. Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, prinţ şi preot român, care a fost declarat „martir pentru credinţă” de Biserica Catolică, va avea loc mâine, 31 august 2013, la Bucureşti. Prin aceasta observăm că Biserica Catolică face un al treilea act de recunoaştere al martirajului pentru credinţa creştină petrecut în regimul comunist. Au mai fost declaraţi martiri episcopii Szilard Bogdánffy (mort în închisoarea de la Aiud în 1953) şi János Scheffler (mort în închisoarea de la Jilava în 1952). Nu mai spun nimic despre zecile de martiri pentru credinţă declaraţi de Biserica Ortodoxă Rusă. Despre martirii creştini ortodocşi morţi în închisorile româneşti şi aiurea în regimul comunist Biserica Ortodoxă Română nu zice nimic deocamdată…
Catolicii pregătesc cum se cuvine acest eveniment de excepţie, primul de acest fel desfăşurat în Capitala României: sunt aşteptaţi 3 cardinali, peste 20 de episcopi, peste 200 de preoţi, mii de credincioşi. Dar nu numai martirajul petrecut în închisoarea comunistă în anul 1954 impresionează, ci întreaga viaţă a prinţului Ghika născut în anul 1873 la Constantinopol. S-a dedicat îndelung acţiunilor de caritate, toată viaţa a stat lângă cei nevoiaşi. Putea să plece cu trenul regal o dată cu expulzarea regelui Mihai din ţară. Cu toate acestea a ales să rămână alături de cei pe care-i slujea. Inclusiv în închisoare a avut o atitudine demnă de un prinţ şi de un martir. Iată mai jos şi câteva acţiuni concrete, mai puţin cunoscute de neavizaţi (puse la dispoziţie de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti), prin care monseniorul Ghika s-a implicat activ alături de cei săraci ori aflaţi în nevoi: a creat primul serviciu de ambulanţă din România în timpul răscoalei ţăranilor din 1907; a înfiinţat primul dispensar gratuit din România, la Bucureşti. Dispensarul, cu numele Bethleem Mariae, a fost inaugurat la 20 iunie 1906; a înfiinţat la Bucureşti Sanatoriul Sf. Vincenţiu de Paul, condus de călugăriţele din ordinul Fiicele carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul. După 1948, când activitatea socială a Bisericii Catolice a fost suprimată, sanatoriul a fost naţionalizat. Actualmente, în clădire funcţionează Spital Parhon; a fost primul ambasador al României moderne la Vatican (1918-1919); a contribuit la înfiinţarea primului carmel feminin din Japonia, la Tokio. În 1933, a însoţit primul grup de călugăriţe carmelite în Japonia; a primit singura distincţie militară conferită în cadrul Războiului Balcanic din 1913; a elaborat liturgia aproapelui şi teologia nevoii pe care le-a şi trăit în viaţa de zi cu zi.
Oamenii simpli sau personalităţile care l-au cunoscut au lăsat mărturii memorabile: <Cu privirea sa de o blândeţe nuanţată de perspicacitate, cu barba sa diafană şi maiestuoasă şi cu părul său lung cu bucle, evoca destul de bine un tip de profet din Legea veche, cu deosebirea că el era făcut pentru laudă mai mult decât pentru imprecaţie, pentru gestul mâinilor întinse mai mult decât pentru acela al braţului ameninţător. Mai exact, sub trăsăturile lui mi-ar plăcea să mi-l închipui pe Păstorul cel Bun. Se exprima cu un glas blând, domol, firesc, puţin voalat, privindu-şi interlocutorul cu o bunătate tandră. Cristos trebuie să crească, iar eu să mă micşorez, aceasta părea a fi regula sa de viaţă. Prietenii săi, toţi cei care s-au apropiat de el, ştiu că frumosul lui chip de fildeş îi făcea să-l uite repede pe prelat şi pe prinţ şi să nu se mai gândească decât la Faţa aureolată de lumină care a strălucit într-o seară într-un han din Emaus>, scrie undeva Louis Chaigne.
Iată şi cele mărturisite de celebrul Jacques Maritain: <Disponibil la toate apelurile care îl cheamă în slujba sufletelor, Mons. Ghika e mereu pe drum: dimineaţa în Congo, la amiază la Buenos Aires, pentru ceaiul de ora cinci la Tokio, dar ce spun eu? Iată-l la Calcutta, apoi la Melbourne. Şi mereu la Paris cu inima. Această uimitoare disponibilitate este aparenţa în mişcare a unei bunătăţi fără frontiere. Lungul păr alb şi chipul de fildeş ale acestui nepot al ultimului domnitor al Moldovei, hrănit cu literele franceze, ajuns preot al Bisericii catolice romane şi comisionar al tuturor operelor pioase, evocă, la toate răspântiile carităţii, imaginea unui sfânt Nicolae de stil modern, rezistent la toate intemperiile, curios să afle toate şi informat de toate, bucuros să treacă, pentru săracii lui Cristos, peste toate regulamentele şi barierele sistemelor şi ale egoismului oamenilor, aspru cu sine însuşi şi zorindu-se să aducă oricărei nefericiri un remediu potrivit>.
…Despre prinţul Ghika se vor spune multe de aici înainte. Mărturiile celor care l-au cunoscut direct sunt însă cele mai convingătoare. Am avut şansa să stau de vorbă recent cu un domn care îl cunoscuse pe monseniorul Ghika chiar în închisoare. Nu voi scrie aici decât despre lumina care s-a instaurat dintr-odată pe faţa celui cu care vorbeam în clipa în care a început să-mi povestească despre cel pe care începând de mâine îl vom numi Fericitul Vladimir Ghika…
‘
BRAILA CHIREI 