*Participă autori din țară, din Republica Moldova, Franța, Ungaria * În zilele de 23, 24 și 25 septembrie – evenimente la CJCPCT, Biblioteca Județeană ”Istrati”, Muzeul Brăilei ”Carol I” și o plimbare pe Dunăre
Asociația culturală ”Europoezia”, de această dată prin Maria Bucovală și prieteni, organizează o nouă ediție a Festivalului Europoesia la Brăila (așa cum am anunțat https://brailachirei.wordpress.com/2021/09/21/festival-europoesia-stere-bucovala/), rămâne internațional doar că de această dată este, deopotrivă, In memoriam Stere Bucovală (2 iunie 1961, Tulcea – 23 noiembrie 2020, Brăila) regretatul prieten poet fiind inițiator & organizator al manifestării, alături de poetul Valeriu Stancu…
Așa că Festivalul Europoesia ”Stere Bucovală”, ediția 2021, are loc în perioada 23 – 26 septembrie, cuprinzând evocări, prelegeri, recitaluri de poezie, lansări de carte. Se deschide joi, 23 septembrie, de la ora 17.00 la sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Piața Traian nr. 2, etaj, intrare prin Calea Galați) cu o evocare a poetului Stere Bucovală realizată de criticul literar Viorel Coman (prof. dr. Viorel Mortu), urmată de recital poetic/ intervenții ale invitaților: Guy Allix (Franța), Simion Bogdănescu (România), Daniel Corbu (România), Leo Butnaru (Republica Moldova), Teo Chiriac (Republica Moldova), Adi Cristi (Romania), Emilian Marcu (România), Valeriu Mititelu (România), Constantin Gherghinoiu (Romania), Olimpiu Nuşfelean (România), András Petocz (Ungaria), Ioan Es. Pop (România), Vlad Scutelnicu (România), Florian Silişteanu (România), Valeriu Stancu (Romania), Valentin Tălpălaru (România), Aurel Ștefanachi (România), Arcadie Suceveanu (Republica Moldova), Câțcăuan Alexandru (România), Vasile Spiridon (România).
Ca și la alte ediții, caricaturistul și desenatorul Marian Avramescu este prezent, cu siguranță pentru a ”prinde” în linii grafice memoria festivalului, cu participanții lui (nota mea. Am deja un portret de la o ediție precedentă unde a fost amenajată și o expoziție cu lucrările lui Marian Avramescu)
Vineri, 24 septembrie, de la ora 10.00 ne întâlnim la sediul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” (în Piața Poligon) pentru două lansări de carte, una dintre ele a regretatului Stere Bucovală, alta – cel mai recent volum semnat Constantin Gherghinoiu, anul acesta poetul (și fostul director al Liceul Pedagogic ”D. P. Perpessicius”) fiind și unul dintre directorii festivalului, alături de Maria Bucovală, Valeriu Stancu.
Programul Festivalului continuă vineri (25 septembrie) după-amiază, la sediul central al Muzeului Brăilei ”Carol I” (Piața Traian nr. 3), de la ora 17.00, cu lansări de carte ale regretatei poete brăilence Mia Cuțitaru, a poetului Florin Silișteanu și cu un recital al unor poeți/ intervenții ale unor cunoscuți autori brăileni: Gheorghe Lupașcu, Vasile Datcu, Armanda Filipine, Luminița Dascălu, Zamfir Bălan, Valentin Popa.
Sâmbătă, 25 septembrie, evenimentul de încheiere are loc începând cu ora 10.00, fiind o plimbare pe fluviul Dunărea în timpul căreia are loc binecunoscuta festivitate de premiere – vor fi acordate diplome onorifice şi de participare.
Festivalul Europoesia a fost gândit ca o reuniune a celor mai importante nume ale poeziei actuale, adună an de an, la Brăila nume importante ale poeziei româneşti cât şi din afara graniţelor ţării, fiind o manifestare culturală dedicată poeziei europene, în general. La primele ediții (la care s-au realizat și frumoase antologii) au participat poeți din Franța, Italia, Luxemburg etc. Anul acesta se alătură organizatorilor Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, Muzeul Brăilei Carol I şi Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila – care sunt gazde ale unor întâlniri din program, la fel și Primăria municipiului care pune la dispoziția scriitorilor nava ”Lacu Sărat” pentru plimbarea pe fluviu.
** Nota organizatorilor. Intrarea la evenimente este liberă, accesul fiind permis persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare), a persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.)
Armanda Filipine & Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei