Festivalul internațional „Mihail Sebastian” 2022. Brăila


*În perioada 18 – 20 octombrie, la teatrul dramatic – organizator al manifestării alături de Comunitatea Evreilor Brăila

Scriitorul, dramaturgul, omul de cultură Mihail Sebastian este omagiat anul acesta în Brăila printr-o manifestare care are doar componentă teatrală, organizatori ai tradiționalului Festival internațional „Mihail Sebastian” fiind Teatrul „Maria Filotti” (TMF – foto 1, casa Rally în Lista Monumentelor Istorice, sau Casa Dumitru Ionescu așa cum apare în unele cărți poștale din prima parte a secolului trecut) din Brăila patronat de Primăria municipiului Brăila și Comunitatea Evreilor din Brăila. Programul cuprinde trei piese de teatru, toate după piesa „Steaua fără nume” a lui Sebastian, fiecare reprezentație având loc la teatrul dramatic (al cărui foaier mare – foto 2 din grupajul al doilea de imagini – poartă de ceva vreme numele celui omagiat). Bilete, pe platforma BLT la https://www.blt.ro/teatrul-maria-filotti.html și la agenția teatrală. O notă a redacției. Nu știu de ce numim internațională o manifestare în care avem moldoveni de peste Prut?!? Când invitații sunt tot.. români – dosr că ei trăiesc între granițe pe care cursul istoriei le-a făurit diferit…

De asemenea, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” a pregătit o expoziție documentară dedicată lui Mihail Sebastian, cu volume și cu documente – poate fi vizionată până în 24 octombrie 2022.

18 octombrie 2022 – Ziua I din festival „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian – spectacol independent, producție Cortina AG în regia lui Vlad Zamfirescu, scenografia Mădălina Marinescu, asistent regie Mădălina Ciupitu, decor Sfera Dekor, sunet și lumini E-stage. Distribuție: Diana Roman, Vlad Zamfirescu, Adrian Titieni, Andi Vasluianu, Valentin Teodosiu, Luminița Erga, Gabriel Vatavu, Eva Cosac (de la ora 18.00, în sala mare TMF; durata 2h 30 min, cu pauză).

19 octombrie 2022 – Ziua 2 din festival „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian – spectacol de la Teatrul național „Mihai Eminescu” din Chișinău în regia lui Alexandru Cozub, scenografia Iurie Matei, costume Tudor Andreev, proiecţie video Ian Onică, coloana sonoră Alexandru Târșu. Distribuție: Petru Oistric, Ghenadie Gâlcă, Mihai Zubcu, Olga Triboi, Draga-Dumitrița Drumi, Alexandru Pleșca, Iurie Focșa, Diana Decuseară, Nicu Suveică, Petru Hadârcă. Spectacolul are Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala premiilor UNITEM 2018.(de la ora 18.00, în sala mare TMF; durata 2h 40 min, cu pauză).

20 octombrie 2022 – Ziua 3 din festival „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, piesă TMF. Regia Cristian Ban, scenografia (tare frumoasă!) Cristina Milea. Distribuție: Narcisa Novac, Nicholas Cațianis Jr., Dan Moldoveanu, Monica Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Adrian Ştefan, Blanca Doba, Elena Andron, Ciprian Chiricheș.(de la ora 18.00, în sala mare TMF; durata 1h 50 min, fără pauză).

Mihail Sebastian

**Mihail Sebastian (18 octombrie 1907, Brăila – 29 mai 1945, București) – în foto, mai sus – pe numele real Iosif Mendel Hechter (din familie evreiască), cu studii de drept și filozofie (și cu importante cunoștințe din multe alte domenii… se observă din felul cum a scris și din preocupări), rămâne un reper în cultura română și mondială. Comunitățile culturale și, deopotrivă, cele de evrei din întreaga lume au dorit ca el să fie cunoscut în cât mai multe spații culturale, astfel că opera sa este tradusă în foarte multe limbi pe glob. „Jurnal”- ul său, publicat postum și foarte târziu (1996, în România și 1998 în Franța) a contribuit mult la cunoașterea omului Iosif Hechter/ Mihail Sebastian. Ca niște brăileni care se respectă, ar trebui să știm/ să fi citit ce a scris Mihail Sebastian – literatură, dramaturgie, publicistică, critică literară și multiplele cronici, plus minunatul „Jurnal (1935 – 1944)”.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Un gând despre „Festivalul internațional „Mihail Sebastian” 2022. Brăila”

  1. A republicat asta pe BRAILA CHIREI și a comentat:

    De astăzi… trei zile aflate sub semnul unui mare bune al culturii române și internaționale: Mihail Sebastian. Anul acesta, noi mai teatru în festivalul care îl celebrează pe evreul născut la Brăila în 18 octombrie 1907 sub numele Iosif Mendel Hechter (și dacă istoria ar fi avut alt curs, acesta ar fi fost titulatura festivalului).

    Armanda Filipine

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.