Exerciţiu de alarmare audio, la Brăila

*Ca şi în alte ocazii, miercuri în intervalul 10.00 – 11.00 se vor auzi sirenele de alarmare pentru situaţii de urgenţă

 

           Primăria Brăila anunţă într-un comunicat că în data de 1 noiembrie 2017 va avea loc un exerciţiu de înștiințare și alarmare pentru situații de urgență.  

          În conformitate cu Ordinul Inspectorului General nr. 21866 din 24.07.2017 și a adresei cu nr. 1616274 din 28.07.2017 a Inspectoratul Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) ”Dunărea” Brăila referitor la ”Organizarea și desfășurarea exercițiilor privind funcționarea mijloacelor de înștiințare și alarmare în situații de urgență pe anul 2017 începând cu luna august 2017 în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00 ISU”Dunărea” Brăila va organiza și desfășura antrenamente / exerciții pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică.    

          Anterior introducerii semnalului acustic de alarmare  va fi transmis următorul mesaj vocal ”Cetățeni, acesta este un exercițiu! Nu intrați în panică!”. În scopul preîntâmpinării panicii, a cunoașterii semnificației semnalelor de alarmare acustice și a măsurilor care trebuie adoptate în situații de protecție civilă, acest eveniment se va mediatiza către populație, instituții publice și operatorii economici de pe raza municipiului Brăila.

Coaliția „Solidari pentru Sănătate”, o nouă structură tip ONG

*S-a înfiinţat la finele lui octombrie 2017, având ca membri Societatea Națională de Medicina Familiei, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, asociaţii ale pacienţilor 

 

           În 28 octombrie 2017, s-a constituit la București Coaliția „Solidari pentru Sănătate” – o asociere fără personalitate juridică, formată din organizații independente, ce lucrează împreună în scopul de a îmbunătăți sistemul public de sănătate. În conformitate cu prevederile Protocolului de funcționare, Coaliția este o structură non-guvernamentala, non-profit, independentă politic, care își propune să urmărească obiective comune și să ofere un cadru pentru organizațiile partenere pentru a coopera și a se sprijini reciproc în campanii la nivel național sau la nivel european, în vederea îndeplinirii obiectivelor comune stabilite.

           Din Coaliția „Solidari pentru Sănătate” fac parte: Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) reprezentată de dr. Rodica Tănăsescu, președinte; Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) reprezentată de dr. Marina Pîrcălabu, președinte interimar; organizaţia „Salvați Copiii” — România reprezentată de Gabriela Alexandrescu; Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC) reprezentată de Cezar Irimia; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) reprezentată de Rozalina Elena Lapadatu, președinte; Asociația Națională pentru Protecția Pacienților (ANPP) reprezentată de Vasile Barbu, președinte; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România (APAN) reprezentată de Dragoș Popescu, președinte; Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) reprezentată de Marinela Debu, președinte; Asociația „Mame pentru mame” reprezentată de Ana Măiță, președinte.

             Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) reprezentată de Radu Gănescu, președinte, a anunţat că susține Coaliţia „Solidari pentru Sănătate” care a decis să avertizeze prin acțiuni de protest actuala clasa politică, precum și instituțiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului național de asistență medicală primară cu privire la situația de criză mjoră prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienților.

            Dr. Marina Pîrcălabu – președinte interimar FNPMF: „În calitate de factori responsabili pentru apărarea dreptului pacienților noștri la sănătate, tragem cel mai sumbru și urgent semnal pentru a salva ce se mai poate salva acum, în al paisprezecelea ceas, după 25 de ani de politici de sănătate din care pacientul lipsește cu desăvârșire. Medicina de familie este pe cale să devină o raritate, plătită de stat cu cel mai mizerabil tarif, în condițiile în care contribuțiile românilor au crescut an de an Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate„.

Rodica Tănăsescu – președinte SNMF: „Nu avem altă opțiune decât să luptăm împreună pentru salvarea accesului pacienților noștri la servicii medicale de bază și facem pe această cale un ultim apel la adresa autorităților — Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Sănătății — de a interveni rapid și eficient pentru restabilirea acestui drept fundamental al românilor„.

Marinela Debu – președinte APAH-RO: „Asistența medicală primară este esențială, medicii de familie reprezintă primul punct de interacțiune a pacienților cu sistemul medical. În același timp, dacă au condițiile necesare, pot asigura prevenția prin informarea corectă a pacienților. APAH-RO militează încă din 2009 pentru includerea markerilor virali în pachetul de analize gratuite prescrise de către medicii de familie pentru a simplifica diagnosticul și a preveni noile infectări„.

Coaliţia anunţă că în data de 2 noiembrie 2017 va organiza, simultan, la ora 11.00, pichetarea sediilor județene ale Prefecturilor și Caselor de Asigurări de Sănătate, sediul Guvernului și sediul CNAS, dar și o conferință de presă în care se vor anunța protestele din medicina de familie din România. La aceste manifestări, reprezentanții Coaliției vor depune la sediile pichetate un memoriu în care se descriu solicitările Coaliției privind asistența medicală primară. La conferința de presă, președinții organizațiilor unite în Coaliție vor detalia solicitările depuse la sediile avute în vedere.

De asemenea, în 15 noiembrie 2017, Coaliția va organiza un miting în București, în care împreună, pacienți și medici vor arăta că în România nu se mai poate asigura asistența medicală primară în lipsa unor schimbări fundamentale care să asigure calitatea adecvată a actului medical.

** *

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizație profesională, științifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizații județene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din județele României și a municipiului București.

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF)este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.

Asociaţiile pacienţilor sunt structuri tip ONG care au ca scop protejarea drepturilor – medicaţie, tratament nediscriminatoriu etc. – ale pacienţilor şi au ca membri pacienţi, medici, jurişti.

Colectiv… doi ani de lacrimi

        Colectiv, doi ani de lacrimi…

  Armanda FILIPINE

     …şi prea puţine alte chestii care să ne ducă mai aproape de ce s-ar putea numi „am învăţat lecţia!”. Nu. Nici pe departe! Chiar dacă s-au făcut câţiva paşi legislativi, prea mici dacă mă întrebaţi pe mine şi cam alambicaţi, şi alţii care au mai schimbat cât de cât felul în care reacţionează salvatorii în cazuri de incendiu extrem de grav şi nu numai – SMURD,  UPU, Pompierii etc. – şi tot nu am făcut câte se puteau face, omeneşte, ca să fim împăcaţi.

Şi cum să fim cu gândul senin şi inima liniştită, ştiind că 64 de suflete s-au ridicat la cer doar pentru că sistemul sanitar românesc nu a ştiut cum să-i ajute pe acei frumoşi oameni care erau la un concert de rock! Doamne, auzi ce năzdrăvănie! Plecaseră de-acasă nu pe mare, nu în furtună ori în mină – unde ştim cu toţii că factorul risc e mult mai probabil, ci… la un club din capitala României. Şi nu a fost o bombă. Dar parcă asta ar fi fost. Şi cei care au lucrat în acel loc la amenajările nefericite care au dus la răspândirea rapidă a focului, şi cei care conduceau acel bar, şi pompierii care nu au făcut controale etc. etc. etc. toţi trebuie să plătească! Aşa e corect.

S-au spus atâtea în aceşti doi ani…dar nu s-au găsit vinovaţii. Oare trebuie să aştepte şi familiile lor tot atât cât au aşteptat (şi aşteaptă încă…) cei cu copii, părinţi, fraţi morţi (ucişi) în decembrie 1989? Iar, daţi-mi voie să spun, nu mi se pare corect.

Dar ce-i corect în ţara asta? Şi unde-i dreptatea? Îmi spune şi mie cineva? Că un copil premiant nu primeşte aceleaşi cadouri drept răsplată ca unul cu părinţi îmbogăţiţi (şi pe acel părinte nu-l întreabă nimeni cum şi-a crescut, ilegal, averea!), un student eminent nu va avea job bine plătit la finele studiilor decât dacă ajunge să facă pentru a primi acel post ceva peste „norma” bunului simţ, că nu va ajunge un om bine intenţionat şi cu capacitate intelectuală peste medie în vreo poziţie importantă în stat dacă nu are în spate un partid – care îi va cere apoi să facă prea multe, mult prea multe compromisuri.

În ce ţară trăim? Ştim cu toţii. Spun aici repede câteva chestii care îmi macină zilnic nervii – ştiind că există legi şi nu se aplică decât discreţionar şi la bunul plac. În ţara cu prea mulţi câini vagabonzi, în ţara cu prea mulţi copiii care uită să spună mama pentru că-i plecată departe (la muncă ori la…nu se ştie ce) să câştige o amară pâine, în ţara cu prea mulţi incompetenţi care lucrează la stat şi ei sunt în număr uriaş, mult peste nevoi (gândiţi-vă câte primării există pentru doar câteva zeci de familii).

Trăim în ţara unde cei aflaţi vremelnic la putere dau legi numai pentru ei – cum au fost cele pentru pensii speciale ori nefericita Ordonanţă 13 anulată după ce au ieşit oamenii să protesteze în stradă (de-a „vuit” presa internaţională câteva zile la rând), în ţara cu oraşe bombardate de urât şi indiferenţă – cu prea multe case frumoase arhitectonic, de patrimoniu, lăsate să se prăbuşească pentru ca investitorii imobiliari să cumpere mai simplu terenuri centrale, în ţara cu câmpii nesemănate de oameni prea săraci şi neajutaţi de guvernanţi, aceeaşi ţară care – membră a Uniunii Europene fiind – primeşte an de an un buget generos de la Comisia Europeană să-l folosească scriind proiecte… şi n-o face.

Sunt atât de multe păcate, că mă mir cum nu se surpă pământul pe unde călcăm. Şi încă nu ne cerem iertare, prin fapte, de la cei 64 de îngeri…încă nu ştim cum s-o facem…

Acum şi aici vă cer eu iertare, părinţi, fraţi, prieteni ai celor care s-au dus ca păsările câtre înaltul cerului… suntem atât de laşi că ne gândim întâi la noi, atât de egoişti că facem mereu primele lucruri pentru noi şi dorinţele noastre, ne pasă întâi de viaţa noastră uitând ce uşor putem să n-o mai avem…

Iertare! De 64 de ori IERTARE!…

Folk de Seară la Casa de cultură a municipiului Brăila

*Recital cu membri ai grupului „Generaţii” condus de Dumitru Popescu; expoziție „Portrete” cu lucrările lui Florin Gabriel Călin și expoziție „Afișe

        În frumosul sediu al Casei de Cultură a Primăriei municipiului Brăila – Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă” (Piaţa Poligon nr. 2A ) a avut loc sâmbătă, 28 octombrie 2017, încă un recital muzical oferit de membri ai grupului „Generaţii” sub genericul „Folk de Seară” – la fel ca în toamna lui 2016 (https://brailachirei.wordpress.com/2016/10/22/folk-de-seara-recital-cu-grupul-brailean-generatii/), a lui 2015 (https://brailachirei.wordpress.com/2015/10/08/folk-de-seara-cu-grupul-generatii-la-casa-goanga-braila/)…

Creat din dorinţa de a promova şi perpetua muzica folk în rândul publicului brăilean de orice vârstă și având ca motivație principală bucuria de a cânta și de a fi împreună, evenimentul este a fi o incursiune în tainele muzicii folk, muzică ce a inspirat generaţii întregi”, subliniază Mircea Ciucaşu – managerul Casei de Cultură.

        Au încântat audienţa tinerii Andra și Ioana Axente, Bianca Frâncu, Elena Panait, Raluca Tănase, Leonard Dafinoiu și Gabriel Sofrone (pe unii dintre ei i-am aplaudat cu totii şi cu alte ocazii, inclusiv la Festivalul concurs „Seară de Mai” unde câţiva au fost laureaţi) şi profesorul lor, Dumitru Popescu, cel care coordonează Grupul de muzică tânără „Generaţii” – formaţie cunoscută a Casei de Cultură Brăila încă din 1998. 

Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/culturabraila/photos/?tab=album&album_id=1564444566983302

O secvenţă din program al unei seri sub acelaşi generic din urmă cu ani… (pentru că folkiştii sunt şi nostalgici, nu-i aşa?)

De asemenea, la sediul case de Cultură au fost amenajate special pentru iubitorii de folk şi două expoziţii: una de grafică și pictură cu tema „Portrete” cuprizând lucrări ale artistului plastic Florin Gabriel Călin și alta de fotografii cu instantanee de la diverse manifestări organizate de Casa de Cultură Brăila, cu titlul „Afișe„. 

Şedinţa Consiliului Local Municipal Brăila, ordine de zi 30 octombrie 2017

*Între subiectele propuse spre dezbatere se află modificarea salariilor la unele instituţii din subordine, bugete pentru instalaţii contra incendiilor la unele licee, mărirea capitalului social la SC ECO pe care administraţia doreşte s-o transforme în candidat pentru operatorul unic de salubritate etc.

   Consilierii municipali, primarul Marian Viorel Dragomir, viceprimarii, directori de direcţii se reunesc pentru şedinţa aferentă lunii în curs a Consiliului Local Municipal (CLM) luni, 30 octombrie 2017, la sala de şedinte a Companiei de Utilităţi Publice „Dunărea” de la ora 10.00.  Foto din arhiva revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei de la o şedinţă CLM anterioară.

Ordinea de zi propusă pentru dezbaterea în plen este următoarea:

1) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Bălan Costel Dănuț, ca urmare a aplicării prevederilor art. 9 alin.(2) lit.a) din Legea nr.393/2004 Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare; 2) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Hagiu Cătălin, ca urmare a aplicării prevederilor art. 9 alin.(2) lit.a) din Legea nr. 393/ 2004 Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare; 3) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea HCLM nr. 222/ 23.06.2016 referitoare la „Alegerea Comisiei de validare a CLM Brăila”; 4) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea HCLM Brăila nr. 61/ 30.03.2017, referitoare la „Aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetul local al municipiului Brăila pe anul 2017”; 5) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila pe anul 2017; 6) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila pe anul 2017; 7) Proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali municipali Badiu Virginia Loredana și Păun Dan, membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Administrația Piețelor și Târgurilor (APT) SA Brăila, privind Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC APT SA Brăila pentru anul 2017; 8) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al RA Administrația Zonei Libere Brăila pe anul 2017; 9) Proiect de hotărâre inițiat de domnul consilier local municipal Caranica George Marius, membru în Adunarea Generală a Acționarilor la SC ECO SA Brăila privind Majorarea capitalului social la S.C. ECO S.A. Brăila și modificarea Actului Constitutiv al SC ECO SA Brăila; 10) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea execuției bugetului general centralizat al municipiului Brăila la 30.09.2017; 11) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea Anexei nr. 1 la HCLM nr. 82/ 30.03.2017, privind aprobarea utilizării sumei de 56.657,91 mii lei din excedentul anual al bugetului local al municipiului Brăila, pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare pe anul 2017; 12) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificare bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Brăila pe anul 2017; 13) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Rectificarea bugetului general centralizat al municipiului Brăila pe anul 2017; 14) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea valorii redevenţei ce va fi plătită de SC APT SA Brăila în anul 2017; 15) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Statului de Funcții și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/ 2017, pentru Serviciul Public de Asistență Medicală și Administrare a Creșelor Brăila; 16) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/ 2017, pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice „Lacu Sărat” Brăila; 17) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/2017, pentru Centrul de Asistență Paleativă „Sfânta Maria” Baldovinești; 18) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/ 2017, pentru Centrul de Îngrijire „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila; 19) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Listei de Investiții Prioritare pe sistemele de alimentare cu apă și a Listei de Investiții Prioritare pe sistemele de apă uzată în perioada de programare 2014 – 2020 actualizate (august 2017), care se vor realiza prin Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila în perioada 2014 – 2020; 20) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea revizuirii HCLM Brăila nr. 256/ 19.09.2014 referitoare la <Aprobarea contribuției de 1% pentru cofinanțarea de către Unitatea Administrativ-Teritorială municipiul Brăila a Proiectului de “Asistență Tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila în perioada 2014 – 2020”>; 21) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Planului de Acțiune pentru reducerea zgomotului în municipiul Brăila22) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Prelungirea mandatelor membrilor Consiliului de Administrație al SC Braicar SA Brăila până la data finalizării procedurii de selecție, dar nu mai târziu de 31.01.2018; 23) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Acordarea unei cantităţi de material lemnos provenit din toaletările şi doborârile de arbori cu durata de viaţă depășită sau în urma unor evenimente meteorologice extreme de pe raza municipiului Brăila, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activităţi de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice; 24) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea documentației tehnico-economice faza I – DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitarea Castelului de Apă din Grădina Publică, Brăila”; 25) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Patinoar artificial acoperit din municipiul Brăila, str. Vadul Schelei nr. 4”; 26) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Instalație de detectare, semnalizare și avertizare incendiu corp clădire internat” la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Brăila, Calea Călărașilor nr. 206; 27) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Lucrări de prevenire și stingere incendii – montare hidranți interiori Corp A Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, B-dul Al. I. Cuza nr. 184, Brăila”; 28) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Sistem de detecție și avertizare la incendiu” pentru Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” Brăila, str. Galați nr. 6129) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind  Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare punct termic” – Școala Gimnazială „Nedelcu Chercea” Brăila; 30) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea și completarea HCLM nr. 53/ 27.02.2014 referitoare la ”Actualizarea tarifelor de utilizare a navelor şi de închiriere teren în zona de Administrare portuară (km 170 + 875 la km 175 + 800) ale Serviciului de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară Brăila”; 31) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea Cap. III. 3 din Anexa nr. 2 la HCLM Brăila nr. 360/ 11.08.2017 referitoare la „Aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Brăila 2016 – 2030 și a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Brăila, 2016 – 2023”; 32) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea statului de funcţii la Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş” Brăila prin transformarea unor posturi vacante în regim contractual; 33) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei Sociale pentru analiza solicitărilor și repartizarea locuințelor aflate în domeniul public și privat al municipiului Brăila, precum și a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, construite din fondurile Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL);

34) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Exprimarea acordului municipiului Brăila pentru amenajarea străzii Anghel Saligny, între strada Împăratul Traian și strada Danubiului, în vederea ameliorării spațiului public urban de SC Romnav SA Brăila; 35) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea prețului de vânzare pentru locuința tip ANL situată în Brăila, Ansamblul Brăilița, str. Sulina nr. 4, Bl. A1, sc.2, etaj 2, ap.14; 36) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea bunului public denumit generic „Parc Monument” înscris în Inventarul domeniului public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 30.09.2011, la Capitolul G4 – Parcuri publice și zone de agrement – poziția nr.1, conform documentației de cadastru; 37) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea datelor de identificare ale bunului denumit generic Faleza”, înscris în Inventarul domeniului public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 30.09.2011 la Capitolul G4 – Parcuri publice și zone de agrement – poziția nr. 4, conform documentației de cadastru; 38) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea valorilor de inventar a bunurilor înscrise în Inventarul domeniului public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 30.09.2011 la Capitolul G10 Cimitire – poziția nr. 13 „Alei Cimitirul Sfânta Maria”, poziția   nr. 36 „Alei Cimitirul Sfântul Constantin” și poziția nr. 45 „Alei Cimitirul Brăilița 1”, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 13486/ 27.07.2017; 39) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea valorii de inventar a bunului imobil denumit generic Grădinița cu Program prelungit nr. 32 „Albinuța” înscris în Inventarul domeniului public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 2011 la Capitolul H – „Terenurile și clădirile instituțiilor publice” poziția nr. 36, conform procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 918/ 17.11.2016; 40) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea valorii de inventar a bunului imobil denumit generic Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila, aflat în Inventarul domeniului public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 2011 la Capitolul H – „Terenurile și clădirile instituțiilor publice” poziția nr. 96, conform procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1299/ 07.08.2017; 41) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea datelor de identificare ale bunului public denumit generic “Strada Petre Ştefănescu Goangă”, aflat în Inventarul domeniului public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 30.09.2011 la Capitolul A – „Străzi”, poziția nr. 188, conform procesului-verbal de recepţie finală nr. 15321/ 14.09.2017; 42) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea și actualizarea datelor de identificare a unor bunuri publice, străzi înscrise la Capitolul A – „Străzi” și Spațiu verde înscris la Capitolul G6 ”Spații verzi, locuri de joacă și parcări”, aflate în Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin HCLM nr. 325/ 30.09.2011, conform  documentaţiei de cadastru; 43) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Brăila a imobilului situat în Brăila Șos. Baldovinești Km 5, NCP 116936, în vederea valorificării acestuia; 44) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea HCLM Brăila nr. 51/ 27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”; 45) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Dezmembrarea, partajarea și alipirea unor terenuri ce aparțin domeniului privat al municipiului Brăila; 46) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Exprimarea acordului municipiului Brăila cu privire la transferul dreptului de superficie, asupra trenului în suprafață de 311,00 mp situat în Brăila str.  Constantin Berlescu nr. 11, constituit prin contractul nr. 3464/ 22.09.2017, în vederea înstrăinării construcției C1, proprietatea numitei Măcelaru Veronica Lucica, amplasată pe acest teren; 47) Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului în suprafață de 258,00 mp, situat în Brăila str. G-ral Praporgescu  nr. 177 bis, NCP 85801, teren ce aparține domeniului privat al municipiului Brăila, numiților Andrei Sabin și Murgoci Rodica Georgiana, teren pe care se află amplasată construcția C1, proprietatea acestora; 48) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului în suprafață de 306,00 mp real măsurat (300,00 mp în acte) situat în Brăila str. Trotușului nr. 2 B, NCP 88331, teren ce aparține domeniului privat al municipiului Brăila, numiților Beldie Ioan, Beldie Aneta, Velicu Gheorghe și Velicu Carmelia, teren pe care se află amplasată construcția C1, proprietatea acestora; 49) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului în suprafață de 240,00 mp situat în Brăila str. Dorului nr.1 E, NCP 90342, teren ce aparține domeniului privat al municipiului Brăila, numiților Berlescu Costel și Berlescu Rozalia; 50) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului în suprafață de 38,00 mp indiviz din 288,00 mp situat în Brăila str. Ecaterina Teodoroiu nr. 65, NCP 80403, teren ce aparține domeniului privat al municipiului Brăila, numiților Pârvu Adrian Vivi și Pârvu Florentina Felicia, teren pe care se află amplasată construcția C1, proprietatea acestora; 51) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Atribuirea denumirii de ”Aleea Platanului” drumului de acces public către loturile destinate pentru construirea de locuințe situat în Brăila  str. George Enescu nr. 151 lot 21;

 52) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Încetarea aplicabilității HCLM Brăila nr. 291/ 17.10.2014 referitoare la „Atribuirea prin încredințare directă spre închiriere a imobilului proprietate publică a municipiului Brăila situat în Brăila, Calea Galați nr. 130 către Asociația “Aura 2010”, în vederea desfășurării unor activități de asistență socială pentru persoane cu dizabilități și pentru persoane vârstnice”; 53) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Încetarea dreptului de folosinţă gratuită a terenului situat în Brăila, str. Castanului nr. 35 A, în suprafaţă de 256,00 mp, NCP 15608, constituit prin HCLM nr. 113/ 31.05.2006, în favoarea domnului Cațaros Ionuț;

 54) Proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali municipali Bucur Claudia Raluca, Ioniță Ion Sorin și Fusea Marian Paul privind Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilele care nu sunt cuprinse în Strategia de dezvoltare a municipiului Brăila și pentru care nu există prevedere bugetară alocată în vederea cumpărării; 55) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Edmond Nicolau nr. 7; 56) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Fața Portului nr. 1, parter; 57) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Malului nr. 1; 58) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Neexercitarea dreptului de preempţiune al municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 3, parter, NCP 1267/0.1/2 şi 1267/0.1/3 (1/2), înscris în Cartea Funciară cu nr. 2348/N şi respectiv nr.70258-C1-U1 (1/2); 59) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Desemnarea reprezentanţilor CLM Brăila şi aprobarea componenţei comisiei de licitaţie pentru concesionarea unor bunuri (teren Perimetrul III) aflate în administrarea RA Administrația Zonei Libere Brăila; 60) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea formei negociate a înțelegerii de cooperare între municipiul Brăila, România și sectorul Beșiktaș, orașul Istanbul, Republica Turcia, precum și deplasarea unei delegații a municipiului Brăila, în vederea semnării Acordului de Înfrățire; 61) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna noiembrie 2017; 62) Alte probleme.

Balul toamnei cu preşcolari şi educator Ştefana Căldăruş, ediţia 2017

*La Grădiniţa din Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu” Brăila, în după-amiaza de 27 octombrie; cu un program de recapitulare a ceea ce au învăţat micuţii până acum, cu program artistic şi un aranjament de sărbătoare populară autentică

     După cum cititorii revistei Braila Chirei ştiu (ex. https://brailachirei.wordpress.com/2010/11/13/balul-celor-mai-mici-boboci-de-la-gradinita-sf-nicolae/ ori https://brailachirei.wordpress.com/2012/10/26/balul-toamnei-spectacol-cu-prescolarii-braileni-coordonati-de-stefana-caldarus/) prof. înv.preşcolar Ştefana Căldăruş a format o adevărată tradiţiei invitându-i pe părinţi şi bunici la un eveniment special – Balul Toamnei. De data aceasta el a avut loc cu frupa mijlocie la Grădiniţa din Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu” Brăila – director prof. Carmen Elena Guşatu, în după-amiaza de 27 octombrie 2017. 

A fost, ca de fiecare dată şi o formulă de a vedea părinţii ce au învăţat micuţii până acum – exerciţiile sub formă de joc fiind absolut delicioase pentru orice privitor – candoare copiilor întrece totul, dar a fost şi motiv de bucurie generală, pentru că întreaga activitate a fost şi cu program artistic, într-o sală ca de bal popular, cu aranjament de sărbătoare tradiţională autentică. Pe pereţii sălii de sport au fost aranjate ştergare şi covoare, peretare, costume populare – totul ca într-o sală de muzeu etnografic. Evident că un rol important l-a jucat aici doamna educatoare, o neobosită dăscăliţă în ale tradiţiei, cea care a avut ideea, dar şi familiile micuţilor care au contribuit fiecare cu ce a putut, aducând de acasă ori împrumutând obiecte reprezentative pentru tradiţia populară autentică. Şi copiii, şi Ştefana Căldăruş, s-au îmbrăcat în costume populare. Mai multe foto la https://www.facebook.com/pg/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1576160862476497 în album pe pagina Facebook a revistei de cultură şi informaţie Braila Chirei.

    Şi ca la orice bal al toamnei, nu au lipsit bogăţiile anotimpului – fructele şi legumele, precum şi bunătăţi pe care le face orice gospodină în casă – dulciurile în diferite forme şi reţete. A fost frumos şi că unele mămici au venit cu costume populare, cum le-a sugerat doamna educatoare, între acestea prof. Emilia Meiroşu (în foto dreapta jos) – deputat.  

    Programul Balului s-a derulat conform programării: joc didactic interdisciplinar „Ce ştii despre” – fructe şi legume de toamnă, formulare de propoziţii, aşezarea pe tabla magnetică a bulinelor corespunzătoare numărului de cuvinte din propoziţie, precizarea numărului cuvintelor şi ordinea lor în propoziţie,  interpretarea unor poezii şi cântece de toamnă, dar şi dansuri populare româneşti, prezentarea fructelor/ legumelor personificate (realizate acasă). la final, cu toţii au servit fructelor de sezon şi a prăjiturilor făcute cu fructe de toamnă.

Concurs „Oraşul meu, oraşul tău”, la Biblioteca Judeţeană Brăila

*Pentru preşcolari şi elevi din clasele 0 – IV; este a IV-a ediţie şi se desfăşoară, în 1 – 24 noiembrie 2017, cu parteneri din ţară şi din Republica Moldova; lucrările premiate vor fi publicate într-o carte

      Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila – manager Adrian Dragoş Neagu, prin Secția „Împrumut pentru Copii. Ludotecă”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila organizează o nouă ediţie a Concursul de desene şi povestiri cu tema „Oraşul meu, oraşul tău”. Pot participa preşcolari şi elevi până la clasa a IV-a inclusiv. Data limită de transmitere a lucrărilor, la sediul Ludotecii (Piaţa Poligon nr. 4) – cocordonator concurs bibliotecar Doiniţa Mihaela Stanciu (în foto de la o ediţie anterioară, cu una dintre premiante), este 24 noiembrie 2017, ora 16.00. Din juriu fac parte brăilenii Mariana Tudose – profesor educaţie plastică, profesor învățământ primar Steluța Mirela Cornea, profesor învățământ preșcolar Carmen Grădeanu.
Competiţia va permite şi realizarea unei expoziţii, premierea fiind programată pentru data de 27 noiembrie 2017 (detalii şi la https://www.facebook.com/394830023982410/photos/a.394880450644034.1073741828.394830023982410/1126808977451174/?type=3&theater, dar şi în  concurs Orasul meu, orasul tau ed IV 2017 – click pe documentul în format DOC pentru detalii) face parte dintr-o serie de acţiuni comune, în parteneriat internațional, realizate cu Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova, Biblioteca „Gheorghe Asachi” Iași, Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” Chișinău  din Republica Moldova, Centrul De Documentare și Informare „Mihail Sadoveanu” Soroca din Republica Moldova, Asociația Biblioclub Madrid din Spania, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” Strășeni – director poeta Nadia Pădure – din Republica Moldova. Lucrările premiate vor fi incluse în cartea „Brăila, oraşul meu” ce se va afla în toate bibliotecilor partenere ca şi la ediţiile precedente. 

Deputat Antoneta Ioniţă, medic – noul preşedinte la Organizaţia de Femei PNL Brăila

*În şedinţa din 26 octombrie 2017 * Parlementarul vrea ca onestitatea, eficiența, performanța, transparenta, perseverenta și meritocrația să fie liantul şi baza Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Brăila 

Deputat Antoneta Ioniţă, medic, a fost aleasă joi, 26 octombrie 2017, în functia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Naţional Liberal (pe scurt, OFL) Brăila. La Organizatia Municipală de Femei a PNL Brăila, preşedinte a fost aleasă Mariana Vernescu. La eveniemnt a fost prezent şi Alexandru Dănăilă-Zaharia – preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Brăila, consilier judeţean.

medic Antoneta Ioniţă, deputat PNL
alegeri OMF Brăila,
26 oct. 2017

     „Toți cei care mă cunosc știu că sunt un om al faptelor, al rezultatelor concrete, benefice pentru oameni și nu pentru interesul personal. Cum bine știți, schimbările nu se produc de la sine, ele apar și devin vizibile atunci când oamenii aleg să se implice și să acționeze. Acesta este motivul pentru care am decis să candidez pentru funcția de președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale din Brăila. Personal am ales să mă implic direct, într-un mod responsabil și asumat și să reprezint schimbarea. Valorile pe care mă bazez sunt cele care m-au călăuzit toată viața: onestitatea, eficiența, performanța, transparenta, perseverenta și meritocrația. Știu că aceste valori vor fi liantul și apoi vor deveni baza #OFLBraila Felicitări si colegelor mele, membre ale Biroului Județean OFL Brăila”, a transmis parlamentarul brăilean (primul mandat) pe pagina sa din reţeaua de socializare Facebook.

Ziua Culturii Elene, la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Cu ocazia Zilei Marelui NU, sâmbătă – 28 octombrie 2017, de la ora 11.00 la sediul muzeal şi la Centrul Diversităţii Culturale: conferinţă cu dr. Georgeta Filitti, program cu Ansamblul „Parnassos” al Comunităţii Elene Brăila, expoziţii 

     Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversităţii Culturale şi Comunitatea Elenă Brăila desfăşoară Ziua Culturii Elene organizată cu ocazia Zilei „Marelui NU” – sâmbătă, 28 octombrie 2017, ora 11.00, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” şi Centrul Diversităţii Culturale (Piaţa Traian nr. 3).
În program:

*alocuţiuni susţinute de prof. univ. dr. Ionel Cândea – membru corespondent al Academiei Române, managerul Muzeului Brăilei „Carol I” şi Adrian Mavrochefalos – preşedintele Comunităţii Elene Brăila; 

*program artistic – dansuri tradiţionale greceşti cu Ansamblul „Parnassos” al Comunităţii Elene Brăila;

   *conferinţa „Greci şi români, mereu împreună” susţinută de prof. univ. dr. Georgeta Filitti – istoric;

*fotoexpoziţie „Brăila grecească” şi expoziţie de carte din biblioteca Centrului Diversităţii Culturale, expoziţie „Pasiuni” cu machete de utilaje pentru construcţii şi transport din colecţia ing. Marius Lucian Gănescu – membru al Comunităţii Elene Brăila. Expoziţiile pot fi admirate în perioada 28 octombrie – 30 noiembrie 2017, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversităţii Culturale; coordonator Camelia Hristian – şef Serviciul Relaţii Publice. Traduceri în limba greacă – Haralambie Caravia.

Tineri de la Centrul de tip familial “Universul copiilor”, meci cu Dacia Unirea Brăila

*Activitatea, desfăşurată în proiectul “Împreună pentru viitorul fotbalului brăilean!” finanţat de Consiliul Judeţean Brăila, a permis unui număr de 16 copii şi tineri asistaţi de stat să joace fotbal în compania unor juniori de la Clubul ASC Dacia Unirea; la final, au fost oferite daruri 

         Miercuri 25 octombrie 2017, după partida de fotbal din Cupa României, clubul ACS Dacia Unirea a desfăşurat activitatea cu titlul “Promovarea incluziunii si responsabilitatii sociale prin fotbal”. Aceasta s-a derulat la Stadionul Municipal şi face în proiectul “Împreună pentru viitorul fotbalului brăilean!” finanţat de Consiliul Judeţean Brăila în baza Legii 305/ 2005. 

    Gabriel Mărgineanu – secretar general ACS Dacia Unirea: „Cu această ocazie, a fost invitat un grup de 16 baieti de la Centrul de tip familial “Universul copiilor”, unitate aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braila. Copiii, insotiţi de şeful centrului, Virgil Lupu, au participat la un meci demonstrativ in compania unei echipe de juniori ai clubului ACS Dacia Unirea, pentru ca in final să fie răsplătiţi cu cadouri constând în echipament sportiv, mingi de fotbal, dulciuri ţi rechizite scolare. Din partea CJ Braila a participat Narcis Mândroiu. Multumim şi pe această cale, pentru sprijinul acordat in derularea acţiunii, doamnei Simona Cimpoaie – director DGASPC Braila„.