Arhive categorie: editorial

Brăila, nu ești nostalgică după vremurile bune ale atletismului?

*Brăileni, nu vă deranjează degradarea Stadionului de atletism?!?

TV5 Monde Europe transmite des în direct de la ediția 2023 a Jocurilor Francofoniei (Jeux de la Francophonie 2023) care se desfășoară la Kinshasa, în Republica Democratică Congo, până în 6 august (competiție începută în 28 iulie). Azi, atletism – finale masculine (foto 1).

Și eu îmi amintesc că Brăila a avut vremuri excelente în domeniu, plus un om de excepție – regretatul antrenor Buzoianu – și un stadion special amenajat care acum este o ruină. De fapt, de prea mult timp este o ruină stadionul de atletism din parcul Monument (noi dădeam acolo câteodată probe școlare) și nimeni din administrație nu dă semne că ar avea intenții să schimbe situația (în afara vorbelor).

31 iulie 2023

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Meditații… pentru guvernanți

*Dacă vă pasă

Dacă tot aveți de numit miniștri, în urma scandalului monstru numit pe bună dreptate al „azilelor groazei”, faceți și treabă legată de risipa banului public. Desființați Ministerul Familiei (o stupizenie… mai ținem minte când și de ce a fost inventat) – poate fi, foarte bine, o structură la Ministerul Muncii, reveniți la Ministerul Sportului – pentru că domeniul este important – sau modelați Ministerul Educației să se îmbine armonios cu sportul – care ajută tinerii să se dezvolte corect, fizic și mental (dacă au un antrenor educat și capabil), eliminați Ministerul Culturii și transformați-l în Departament de stat al patrimoniului (de Artă se poate ocupa foarte bine zona cu specialiști și oameni cu talent, recunoscuți de cei din domeniu ) pentru că nu e nevoie de e o armată de angajați ca să mute hârtii în domeniu…

Și era să uit: desființați primăriile din localitățile mici. Faceți mai repede reforma regionalizării… se aruncă prea mulți bani publici pe o administrație aproape inutilă…

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Despre teatru. Sublinieri

*Necesare… azi parcă mai mult ca oricând (din nefericire… pentru că, altfel, aceste idei ar trebui doar să se așeze în firesc)

Spectacolul de teatru este, dincolo de tematică și subtrat ideatic, locul în care două grupuri distincte de oameni se află împreună, dar diferiți, încercând (mai mult unii… îmi pare câteodată) să găsească nu doar un numitor comun care să îi (re)unească realmente, ci și un mod de a comunica, de a se regăsi mai apoi, în timp, la fel de ”împreună” pentru ceea ce au descoperit unii și alții (sau măcar unii… of!) în scurta reprezentație – spectacolul. Care este, așa cum știm, irepetabil. Deci, unic. Nu doar pentru că spectatorii sunt mereu alții, deci atenția e diferită și energia care se degajă este alta – în consecință, ecoul ei în artiștii de pe scenă (și din spatele ei) e diferit, ci și pentru că artiștii înșiși nu pot să fie repetitivi aidoma unor mașini. Stările sunt altele, emoțiile se schimbă, deci spectacolul e mereu altul.
Dar chiar și așa, teatrul poate să se cheme cu majusculă: Teatru. Dacă el schimbă în tine (sper să o facă!) – artist ori spectator – ceva care până atunci a fost doar o umbră, ceva care prinde contur, capătă un sens, un nume (poate fi doar un gând, o stare, o emoție, o nouă iubire etc) atunci spectacolul a meritat timpul dăruit lui (și… ție, artist ori spectator). Pentru că așa cum sublinia Peter Brook (nu doar el, dar acum la uriașul creator de teatru vreau să fac referire), dacă teatrul e aidoma vieții și nu spune nimic în plus, la ce bun teatrul?!?
El, teatrul, e adesea inspirat din viață, dar e o rescriere altfel… în așa fel încât să se transforme în oglindă, una în care să ne privim (artiști și spectatori). Și în care să găsim – dacă nu exact răspunsuri la întrebări (importante, esențiale) – măcar crâmpeie de răspunsuri și chiar alte întrebări. Dacă le vom căuta în teatru, le vom găsi. Evident, acolo unde teatrul se face și se scrie cu majusculă. Unde teatrul se va lucra cu inima, cu palme însângerate, cu ochi înlăcrimați. Cu reflectorul pus pe grimă, pe zâmbet, pe scrâșnet. Și în care tăcerea spune la fel de mult sau chiar mai mult decât cuvântul.

(Cu mulțumirea imensă că l-am cunoscut pe George Banu și am acasă multe dintre cărțile sale) Și pentru că luna martie este cea în care serbăm TEATRUL

foto (de Daniela Antonescu – actriță și profesor asociat la Liceul de Arte HD) din 2017: Armanda Filipine (eu), pe scena Teatrului ”Maria Filotti”, la concursul național de comedie ”Ștefan Mihăilescu-Brăila” organizat de prietenii de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclée”

15 martie 2023

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista Braila Chirei

Festival(uri) de teatru la Brăila

*Au fost… și vor mai fi… eu sper în mai bine!

Un colaj din două foto, cu mine că aici public punctul meu de vedere. Foto stânga, din 2021 în teatrul dramatic ce poartă numele actriței și directoarei de teatru Maria Filotti; foto dreapta, din 2022 – ambele imagini fără prea multă strălucire (asta e! nici mie nu mi-e ușor să mă ridic mereu acolo unde sper!) că nu avea de unde veni – poate doar de la splendida clădire…

Ar fi putut fi și mai bine, și mai interesant – pe gustul și pentru așteptările personale (evident că la Festival mă refer, nu la altceva – ca să fie foarte clar). Pentru că vreau ca Teatrul (și în festival!!!) să mă completeze, să mă zdruncine, să-mi aducă profunzimi… nu să îmi pierd vremea hlizindu-mă la subiect (sunt răutăcioasă, dar cu rost!). Nu e musai să fim în/ de acord. Dar cel care înțelege Teatrul, care îl iubește (în plus, care a înțeles că în România activitatea de acest tip e plătită/ suportată din bugetul public – tocmai ca să existe componenta libertății artistice de CALITATE (zic eu, pentru asta cred)! – și atunci nu facem piese pentru săli pline de dragul adunării la grămadă întru hlizeală de grup) vrea mai mult. Și dacă vreau mai mult de la mine (înjurați, că aveți și mutra aici, să știți pe cine!) atunci cu siguranță vreau mai mult de la teatru. Și nu schimb nimic din cerințe: artă și miez. Și nu-s simple vorbe (cunoscătorii îmi vor da dreptate). Repet: profunzimi. Și sens(uri). Artistice (nu glumitze). TEATRU… nu teatru(l locul de unde vine salariul)

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Emoții. Școală. Lecții

*Doar câteva gânduri, la început de an școlar 2022-2023

Da… chiar începe școala. Pentru unii, e primul pas în lumea învățatului cu program și teme, dar oricum ar fi e de preferat decât fără… fără lecțiile care sunt mult mai mult decât ce spune de la catedră Doamna sau Domnul învățător/ profesor.

Școala este locul unde înveți să te formezi și ca om. Dacă nu vei dori să fii foarte bun – și e posibil… date fiind multiple coordonate (familiale, sociale, de caracter) – atunci vei pierde șansa de a fi Om printre oameni. Dacă nu vei învăța foarte bine, atunci vei face parte din marea masă a celor care învârt, cuminți, roata lumii – e bine și așa (dar nu toți sunt „cuminți”). Dacă însă vei fi printre primii, la învățat vreau să spun, atunci vei pune „umărul” la construirea Roții – ceea ce nu e chiar pentru oricine.

Școala e și locul unde începi să vezi, dacă ai ceva gene, și cine e Dascăl, dar și cine doar dăscălește; cine dăruiește, de la catedră, și cine doar își ia salariu. Asta pentru că… nu-i așa?… noi avem nevoie de Modele!

Școala devine și un alt Acasă. Și atunci vei începe să pricepi că bine e aici numai prin învățare: din clasă, din manuale (chiar dacă nu-s perfecte… și nu sunt!), prin comparație, prin participarea la multe competiții. De ce? Pentru că toate îți sunt utile. Ție! Înveți pentru tine. Dacă înveți să se simtă mama mândră, nu e destul. Trebuie să devii tu mândru de tine că ești bun. Și dacă mai mulți sunt buni, atunci comunitatea e bună. Că doar trăim în societate, nu singuri. Și îi dăruim (cred/ sper) ceva din ce făptuim!

Dacă ne vom spune, privindu-ne dimineața în oglindă, că școala bună e pentru ca noi să fim mai buni, atunci e excelent. Dacă uităm, atunci să rugam pe cineva să ne reamintească. Altfel, vom continua să trăim în societatea care acceptă angajați care nu gândesc pentru societate (ci mai mult pentru sine… din nefericire, sunt destui), cu politicieni care nu înțeleg binele comun, care îi acceptă pe plagiatori, societate care face legi blânde pentru hoți etc.etc.etc. știm toate aceste subiecte… Pentru o societate mai bună, copiii care merg azi la școală trebuie să învețe cu adevărat foarte bine!

Iar eu (colaj foto de la întâlniri cu poveste), voi continua să spun povești copiilor care vor să le asculte. În clase unde sunt așteptată cu drag și unde profesorul este Modelul de urmat. În școli unde se încearcă păstrarea echilibrului, chiar dacă acum știm că el e nu doar fragil, ci și… ciudat (e o balanță care are pe un taler prea puțin bine, dar suficient ca să păstreze aparența). Emoții voi avea, deci, și eu. Voi primi, de asemenea, toate lecțiile pe care le oferă copilăria. Sper să reușiți și voi!

Un an școlar de/ cu toată bucuria vă doresc!

Armanda Filipine & revista Braila Chirei

Galopul prețurilor. Dublu ce-are?!?

*Pentru că e criză; ne mulțumim cu ea?!?

Cam așa-s acum destule preturi: mari, prea mari și chiar duble! Crescute cu mult peste ceea ce poate suporta „omul de rând”, cu alte cuvinte angajații cu venituri mici și pensionarii care nu beneficiază de legile speciale ale posdecembrismului. Și, da, unele prețuri au ajuns să fie duble: cum se vede in imagine – produsul (prosoape de hârtie pentru bucătărie, 4 buc) avea acum câteva zile în urmă un preț dintr-o singură cifră (mai mic de 6).

E doar un exemplu care reflectă dublarea de prețuri (cauzată întâi de barilul de petrol, apoi de ceilalți factori). Altele au crescut mai puțin. Dar când aduni… rezultă că ai rămas cu lista de cumpărături incompletă. Și banii disponibili s-au dus. Așa e criza, spun mulți. Se poate face ceva în sensul suportării ei ori a schimbării în bine? Nu. Și atunci… la naiba cu societatea de consum! Am putea trăi numai cu strictul necesar? Iar să începem cu… produsele de bază (care erau raționalizate, chipurile să ajungă la toată lumea, in războiin )? E clar că istoria e în curbă descendentă, într-o buclă atât de căzută că vedem prost, eronat. Ba încă și mai rău: cei mai mulți – masa de manevră electorală, cei care pot fi amețiți cu vorbe mari și goale – nu văd deloc clar negrul… sau griul existenței de zi cu xi… Doar percep ceva, cumva, colorat… parcă roz (ha!)… pentru că se mint.

Până la urmă, vor spune destui, trăim. Suntem – chiar și la granița cu un război – în pace. Unii nu duc lipsă nici de sănătate. Să fie destul? La atât să se reducă viața în mileniul trei?!? La suporatabilitate?

Nota red. Acest text, pornind/ pornit de la o simplă comparație de preț, îl puteți citi și ca editorial. O reflecție, o punere în tema unei interogații personale… poate că unii vor lua taurul de coarne, cum se spune, și vor căuta soluții la ieșirea din criza mondială care-i abia la început. Poate… de ce nu?

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Revoluție, eroi, uitare, comunism, contemporan, nepăsare

*Nici editorialul nostru nu face dreptate, dar măcar subliniem punctele slabe ale contemporaneității – din care nu ne putem, oricât am dori, sustrage… cu tot cu responsabilități

Cu toții suntem responsabili pentru ce trăim în societate. Altfel, am fi – bine, mersi – unicii beneficiari ai timpul câștigat la naștere. Sau, cel puțin, așa ne spune teoria. În practică, ne comportăm aidoma copiilor și dăm vina, mereu, pe alții dacă ceva nu e așa cum ar trebui să fie (cum visăm, cum dorim, cum credem că e bine). Așa facem și la comemorările evenimentelor din decembrie 1989… nu noi am ucis… Dar cine?!? Că procesul morților de la Revoluție (așa i se spune… unii nu vor s-o numească astfel, au motive, argumente cum că ar fi fost o complotare de nivel înalt coroborată cu multe alte elemente) nu s-a finalizat. Nici lustrația nu s-a formulat.

Împotriva comunismului românesc care a format – și încă cum! – omul nou nu s-a mai ridicat nimeni în acești ultimi ani de la evenimentele din decembrie 1989. Dar el, comunismul oribil nu s-a dus de tot. Ceva de atunci tot se păstrează. poate nu și amintirea acelor zile și mai ales nopți când se tăia curentul electric și nu era căldură, când pentru o sticlă de lapte mamele stăteau la cozi infernale, din ore de noapte în fața magazinelor cu rafturi aproape goale, acele timpuri când oameni care scriau jurnal – ca Gheorghe Ursu – ajungeau la închisoare pentru că doar visau în scris să vadă și să admire lumea largă din afara granițelor țării, granițe pe care foarte puțini aveau voie să le treacă…

Aș zice că trăim azi un amalgam de sentimente care sunt înfășurate în nepăsare vis-a-vis de acele timpuri și de Revoluția din decembrie 1989, revoluție pe care regimurile politice postdecembriste au menționat-o cu data de 22 decembrie și un nume pompos: Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, subliniind cumva măcar un adevăr: a fost o zi a eroismului. Pentru libertate. Măcar pentru libertatea de a spune ce crezi și pentru libertatea de a călători. În rest… mai vedem cum stăm. Eroii nu mai au cum să vadă – cei care au murit, nu știm (încă) de ce, cei care s-au așezat în fața gloanțelor (oare de ce trase? mai ales cele de la Brăila… dau acest exemplu pentru că am fost acolo… căteva zile și nopți în stradă… și nu era motiv de moarte… nici de certificate de revoluționar! Și nici aici nu s-a stabilit cine sunt vinovații pentru morți… nu se știe de ce s-a tras, de ce era nevoie să se tragă și la Brăila?!?.. )

Așa că, un text cu mesaj dureros nu va face, nici el, dreptate. Dar măcar amintește… celor care uită, care se arată nepăsători. Sau poate nu va face nici asta! Pentru că noi, toți, trebuie să facem ceva. Mai mult decât se petrece acum, raportat la evenimentele din decembrie 1989… și la amintirea morților – eroilor – de atunci. Nicio floare la nicio troiță nu rezolvă, nu ajută, nu înseninează și nu luminează… din nefericire…

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Când profesionalizarea nu ajută la nimic. Pandemia privită… de sus

*Acest text poate fi lecturat și ca editorial… cu toate că e mai mult o atenționare! Pandemia și-a arătat forța, nu e cazul să ne jucăm cu viețile oamenilor

Medicul Alexandru Rafila (PSD), mai nou ministru, are opinii despre certicatul verde… însă altele decât lumea civilizată. El nu va milita, a declarat, pentru introducerea acestei măsuri de stopare/ încetinire a pandemiei (alte tări deja o adoptă și dă rezultate măcar în ceea ce privește cazurile foarte grave și decesele) ci va încerca altă variantă: testarea.

Îi reamintesc acestui individ că a învățat (sau nu e așa?!) medicina și că vaccinarea a stopat alte situații similare (în cazul unor boli transmisibile la fel de urâte ca aceasta, COVID-19). Deci… de ce face tipul aceste declarații? Că li se pare, la partid, că ar fi în asentimentul oamenilor (de rând)? Dar aceștia din urmă nu știu medicina… Și atunci, de unde atâta indolență, de unde atâta indecizie (mai degrabă impostură)? Așteaptă sa ajungem iar la cifrele de sute de morți zilnic? Nu a fost evident în atâtea alte cazuri că vaccinarea ajută?

Ceva nu e în regulă. Și cei care suferă, din păcate, o vor face până la capăt. Acest capăt este moartea. Și ea poate fi evitată prin vaccin. Iar Rafila stie asta și ezită. Politic. Păcat. Pentru ceilalți (cred că el s-a imunizat).

**Repet. Puteți citi acest text și că editorial. În fond, am dreptul să spun adevărul – confirmat, de altfel de elita medicală a lumii.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Când discursul e din alt context, cuvintele pot deveni mincinoase; de multe ori, sunt!

*Tehnica poate fi interesantă în literatură; în politică e tehnică discursivă, dar poate fi adesea subversivă, cu scopul de a distorsiona atenția sau chiar adevărul

Când se folosește un fragment dintr-un text pentru a se construi cu ajutorul lui altul, dar cu sens diferit decât originalul, de fapt, se cheamă ”a minți” prin omisiune. În literatură e în regulă. Poate fi chiar interesant, Dar în politică însă nu e chiar așa; e o tactică discursivă. Ei bine, asta face Vasile Dîncu (senator PSD, de profesie sociolog) astă-seară la un post tv. Preia din discursul președintelui Klaus Iohannis expresia ”partide responsabile” și o atașează partidului lui. Vai, câtă IPOCRIZIE!

Și atunci cred că trebuie să explic pentru cei care nu știu cum se petrec lucrurile în materie de manipulare. Iar în aceste vremuri de criză să fim, deopotrivă, realiști: PSD nu a dovedit niciodată, dar niciodată, că știe ce e asta și nici nu a adus probe concrete în toată activitatea lui în guvernare că ar fi partid responsabil.

Să dăm exemple brăilene de așa-zisă responsabilitate a social-democraților care au condus cel mai mult după 1989 zona?!? Mai e cazul? Când orașul-municipiu și județul arată groaznic și nu au viață economică (și atunci… zero bani)???

Cum să spui așa o minciună? cu social-democrația și responsabiliatea… Dar Dîncu o spune, ba încă nonșalant și senin. Și unii (aparatul de partid n-are decât!) vor crede, pentru că nu gândesc în termenii realității, ci în sens emoțional, personal, evaziv (deh! Cât a învâțat/ citit/ intuit fiecare)… și atunci… vai de noi!

Nota mea. Acest text (în caz că nu e clar) este un editorial.

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Criza… pe ciolan

*Punctul de vedere are la bază declarația lui Florin Câțu cum că s-ar putea mări numărul de ministere

S-a văzut acum de ce „merg” greu negocierile (cu social-democrații… uf… cel mai rău scenariu posibil!) pentru formarea unui nou guvern. A recunoscut, public (sunt înregistrări video), acum câteva minute Florin Cîțu: se dorește inclusiv creșterea numărului de ministere (știm de ce: să ajungă la toată lumea felii de putere… deh! Împărțirea ciolanului = banului public în tot felul de interese).

Nu e destul că România are un număr imens de angajați la stat (alt motiv, pe lânga fenomenul accelerat și continuu al emigrării, pentru care sectoarele private suferă!), mai trebuie și asta în pandemia care nu se mai termină (că nu ne vaccinam! De-aia!), în criza energetică și fenomenul de creștere a prețurilor etc. Ministere mai multe… după ce ne-am chinuit atâția ani să le mai reducem…

Și sa ne mai lase cu abureala programului de guvernare, că vezi doamne s-ar ocupa acuma și de asta. Nu e cazul. Prioritățile, grave și multe, sunt de program! Ele și atât Restul… nu e timp și nu sunt bani. Altfel spus… vai de noi!

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Strategiile politice, sau ce-or fi… complet aiurea deocamdată

*Nu au viziune sau nu vor să caute soluții pentru guvernare…

Later up date. (ora 23) Și încă ceva! Să nu se uite un lucru. Politica, guvernarea, orice plan pentru o societate are nevoie – nu de votul democratic (vai.. ce prost sună! Dar ce prostie… să faci ce vrea vulgul… Uf!) – ci de viziune, de planuri. Or acestea trebuie făcute de ELITE! Deci, de oameni, de personalități (nu personaje), nu de grup(uri).

De fapt, a ieșit Ludovic Orban (care deja s-a retras din grupul parlamentar PNL) și a spus că s-a decis continuarea negocierilor cu PSD. Apoi s-a spus că vor încerca dicuții în zilele viitoare și cu USR… Ce mai zile ne așteaptă!

ora 22. 30 (luni, 8 noiembrie 2021) Criză politică prelungută. Să fie clar. Dacă PNL (nu contează cine a țipat mai tare în ședinta din astă seară de la București!) intră în coaliție de guvernare cu PSD, nu doar că fac o uriașă greseala politică pentru ei – ca partid, dar intorc țara asta (iar) cu zeci de ani în urmă… știm de ce… social-democrații cheltuie, în neștire, dând ceea ce se cheamă generic pomeni electorale – și care nu ajută economia cu nimic – plus ce mai vor doar pentru ei (uf!). De unde atâta ”guvernare”?

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Cum ne lăsăm manipulați & cum se fac de râs firmele de sondare

*Cu date aparent reale (Acesta este un editorial)

Un recent sondaj, comandat (deci, și plătit!) de psd, îi dă ca pierzătorii momentului – cu cifre mici în încrederea populației – pe premierul demis Florin Cîțu și pe președintele Iohannis. Până aici nimic nou. Știam și fără sondaj că cei doi au făcut greșeli și nu mai sunt văzuți cu ochi buni. Dar să îi dai pe Rafila și pe Ciolacu noii favoriți… e deja prea mult! E adevărat și că nu m-am uitat cum au fost formulate întrebările (contează!), dar în sondare se mizează (mult) și pe ceea ce induci cu rezultatele, nu doar pe ceea ce spui efectiv cu ele.
Cu alte cuvinte, e manipulare! Iar publicul se lasă înșelat, așa cum s-a lăsat în voia sorții cu vaccinarea în pandemie… și o face numai când e constrâns!
Revenind la sondaj mai trebuie spus că el are ca marjă de eroare nu cifre, ci substanța însăși a intrebărilor și a răspunsurilor. Pentru că de acolo pleacă falsul. De înțelegere, de percepție. Ba chiar și partidele în substanța lor au o doză mare de fals în felul cum activează, cum pun problemele, cum rezolvă situații… Să mai spun că psd însuși e un mare balon de săpun? Că e partidul care (își) face jocurile propriilor membri și al acoliților? Că niciodată un psd-ist (ministru, șef de partid, premier, primar etc) nu a făcut ceva pentru binele comunității dacă asta nu aduce(a) aproape 100% beneficiu în buzunar? Stiți bine că am dreptate (cu o excepție – e mai jos sau, în fine, cu alte vreo dou-trei). Vă mai amintiți de ce a câștigat Iliescu mandat(e) de președinte? Același care a adus minerii în București… trebuia să fie în pușcărie imediat după acele momente… dar nu a fost…
În fine, sondajul recent e menit să facă valurile și mai mari, să se scufunde corabia liberală tot mai mult. Și așa românii, îndoctrinați de comuniști cât cuprinde, aproape au urât pnl la începutul lui 1990, abia-abia au înțeles că e un partid cu potențial. Că are și el perdanții lui, are. Dar nu e atât de toxic ca psd – dacă erau mai mulți ca medicul Daniela Bartoș aș fi spus altceva, dar nu pot!
La fel de toxici sunt cei care se văd la tv. Până și așa-zișii moderatori par/ sunt falși. Pentru că nu reușesc (nu știu sau nu vor) să păstreze echidistanța, cum cer regulile jurnalisticii. Și nici nu invită interlocutori cu coloană vertebrală – un exemplu e Cristian Pîrvulescu (ar mai fi Dumitru Borțun, dar e invitat rar) să comenteze/ explice situațiile din mediul politic atât de contondent zilele acestea. Mediu care arată, și din latura usr, că și acolo sunt interese. Multe și proprii, nu ale comunității cum dau ei de înțeles.
Nu prea are biata țărișoară șanse. Așa că trebuie să ne implicăm și noi. Cum putem. Dar neapărat să ne implicăm. Altfel, sondajele (și știrile, și talkshwourile) păcătoase iîși fac cu vârf și îndesat efectul. Așa cum vor cei care le-au comandat. Azi e psd. Din nefericire pentru toți…

Armanda Filipine Armanda Filipine (foto) & revista de cultură și informație Braila Chirei

România, tragedia nu se oprește cu vorbe!

*Dar așa cred unii, se vede treaba * Iar politicul tot nu învață, se pare, că negocieze * Românii abia acum, de frica morții, merg rapid la vaccinare

Vai! deci… abia acum se încearcă, la nivel central – doar cu declarații (abia de luni… nu de mâine se aplică!) – până și președintele Iohannis a ieșit azi să repete că e importantă vaccinarea (cea gratuită… deja posibilă… de care au vrut să se bucure așa de puțini…), deci abia acum se iua măsuri serioase pentru diminuarea efectelor NEGATIVE în România ale pandemiei! Abia azi… după ce suntem deja într-o stare groaznică (în fine, mulți dintre cei care nu s-au vaccinat sunt așa!), spitalele nu mai fac față – pacienți pe holuri, pacienți care nu știu că au boala COVID-19 pentru că nu se testează (nu vrea nimeni să dea banii lui… uitând că UE oferă posibilitatea vaccinării GRATUITE de atâta vreme!), pacienți care nu știu cum să mai reacționeze… Ar fi trebuit luate de mult măsuri! Vaccinarea trebuia să fie la alt nivel…

Și politicul e tot în criză. Nici acolo nu e hotărâre. Plenul parlamentului l-a refuzat pe Cioloș cu propunerile lui, PNL continuă să îl vrea pe Cîțu… nici unii și nici alții nu se decid să facă o reală comunicare și un dialog politic consistent (de la opoziție nici nu am pretenții), care înseamnă NEGOCIERE. Până acum au ținut-o pe-a lor: al meu e mai bun!

Dar pandemia și tăvălugul scumpirilor nu se opresc. Pandemia nu se duce nicăieri. Oricât de mulți se vor vaccina, ritmul e totuși mic față de necesitate…

Scumpirile, cu toate măsurile propuse, tot vor face din viața multora o viață din ce în ce mai urâtă – nu doar grea. Iar banii pe care îi va consuma zona publică (pentru că subvențiile se suportă din bugetul central… vor fi iar bani puțini pentru toate sectoarele… deci iar subfinanțare pe educație și sănătate! exact zonele care fac din România ceea ce e acum… nu mai repet… ar fi trebuit să se înțeleagă asta de mult!) Oare ce mai așteaptă (politicienii, partidele politice, oamenii cu expertiză, experiență) toți cei care pot ajuta – cu fapte, cu sfaturi? Chiar fac asta? Dacă da, e ok. Dar dacă nu… de ce?!?

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei