Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste

*Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste *Personalități din toate categoriile profesionale și sociale, fețe bisericești, scriitori și oameni simpli – pe mulți am ajuns să îi numim „Sfinții închisorilor”, pentru că au suferit regimul opresiv și nedrept din închisorile comuniste, motivul fiind cel mai adesea doar acela că nu erau de acord cu regimul politic și nu făceau pe plac comuniștilor

Data de 14 mai este Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, moment în care se cuvine să menționăm că cei numiți în context Martiri pot fi toți cei care au suferit nedreptatea de a fi fost condamnați la închisoare fără o vină reală. Spun asta pentru că mă voi referi întâi la cineva care nu a murit în detenție, ca mulți alții, dar care a povestit despre acele vremuri. Mărturia sa ne poate da măsura crimei, dar criminalii/ vinovații pentru ce s-a pătimit în comunism nu au fost pedepsiți (Cum nici cei care au adus minerii în București în 1990 nu au fost pedepsiți!).

Cel la care vreau să fac primul apel aici este părintele Arsenie Papacioc (13 aug 1914 – 19 iul 2011) care a fost închis de comuniști dar a avut norocul să mai trăiască în libertate. Pentru că am luat recent – când am fost în drumeție cu Gabriel Lâlă – cartea „Veșnicia ascunsă într-o clipă” apărută în 2014 la editura Reîntregirea din Alba Iulia, voi cita din ea.

„Dumnezeu dă formă clipelor istoriei”

„M-au condamnat 40 de ani, să fie siguri că acolo voi rămâne pentru totdeauna. Fără discuție, s-a observat că ne-a apărat Dumnezeu grozav, deși noi, din partea dușmanilor eram mereu pe listele lor negre. Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viața (…) doreau să ne dărâme complet din credința în Hristos. Ancheta a durat 90 de zile. A fost cea mai scârboasă perioadă. Te omorau și te băteau, numai ca să zici ca ei. <Nu, domnule! Nu zic! Tăie-mi capul și nu zic!>. Bineînțeles că apăram anumite lucruri. Dar, în sfârșit, au găsit: cu Rugul Aprins la Antim, unde făceam sâmbăta întruniri cu oameni de înaltă trăire. Găsiseră că noi făceam acolo propagandă și că ne organizăm împotriva lor. Ori noi făceam întâlniri duhovnicești (…) Era durere să te uiți la semenii tăi primejdioși, că n-aveau frică de Dumnezeu. Și mă uitam la pierderea lor. Pentru că problema vieții mele nu mi-o mai puneam. Așa cum începuseră să izbească și să lovească și să acuze, nu puteai să crezi că mai trăiești. Și atunci acceptai moartea cu orice chip. Și atunci nu mai sufereai lanțurile. Te întrista faptul că erau semenii tăi care făceau lucrurile acestea (..) Aiudul mai avea o secție, Zarcă. Acolo nu era glumă. Era moarte fără discuție, era regim de exterminare. M-au întrebat mulți dacă s-a făcut vreo minune. S-au făcut minuni! <Care?> au zis curioșii, <aceea că nu s-a făcut niciuna>. Dar să stai ani de zile nemâncat și pălmuit și să trăiesc acum nu e minune? Că am avut semne, că e divină și complexă ființă omenească, asta e altceva. Ajunsesem până acolo încât să văd cum iese sufletul (..) Simțeai ca forță, ca putere; secretul era acesta: prezența continuă la Dumnezeu, știind pentru ce suferi. Asta ca o scuză materială, ca un autodialog, ca să zic așa, dar lucrul acesta nu se raționaliza: trăiam pe Dumnezeu, eram în cer. Nu puteam face teatru acolo; în foc, nu poți ca să spui: mai așa sau așa; e foc, arzi pe toate părțile fără să te mistui. Sau te mistui încet, încet. Dar ce s-a constatat? Lucru foarte greu de înțeles și de prezentat: simțeai că e un har foarte ascuns, care pălea sabia dușmanului, ceea ce m-a făcut să spun <Dumnezeu dă formă clipelor istoriei>. Acesta este un semn pe care nu l-ar înțelege lumea. Descopereai frumusețea și Dumnezeul din om (…) Dacă nu ești prezent, cazi, ești vândut (…)”.

Fericitul Vladimir Ghika

Abia acum fac apel la biografia unui Martir adevărat, cel care este Fericitul Vladimir Ghika așa cum l-a canonizat Biserica Catolică pe Monseniorul Vladimir Ghika (25 dec 1873, Constantinopole – 16 mai 1954, Jilava). Nu mai dau referințele biografice – sunt destule pe internet (sper, corecte), există și pagina web https://www.vladimirghika.ro pe care vă invit să o cercetați – pentru că sunt și destule cărți (pdf) acolo.

Vreau să îmi amintesc eu însămi cum am ajuns, în 2012, să iau parte (întâmplare!) la Notre Dame, la una dintre liturghiile ce au precedat actul oficial de la Vatican – semnat de papa Francisk într-o miercuri, era 27 martie 2013 -, decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan (…) ucis din ură față de credință (…), la 16 mai 1954”. Cu alte cuvinte, trecerea Monseniorului Ghika – urmaș de domnitor din țară românească – în calendarul Sfinților ca Fericit (preot martir). Atunci nu mi-a venit să cred… a fost un dar absolut special (va trebui la un moment dat să îmi dau seama care e rostul lui adevărat pentru mine) și o bucurie lăuntrică greu de transpus în cuvintele de toată ziua…

Dar altceva vreau să subliniez aici. Fericitul Vladimir Ghika era preot catolic în 1934, prin activitățile sale misionare și de caritate aflându-se în acea perioadă la Bruxelles. Când a aflat că Panait Istrati, de care îl lega o amiciție specială, era internat în sanatoriul pentru tuberculoși în București și că nu se simte bine, imediat a luat trenul și a mers să îl îmbărbăteze pe Panait Istrati, să îi fie aproape. Nu zic mai mult. Doar să ne rugăm Fericitului Vladimir Ghika!

Poeți în închisorile comuniste

Din tot felul de motive care se învârteau in jurul ideii „nu ești cu noi, ești împotriva noastră”, scriitorii au fost și ei țintele comuniștilor iar unii au ajuns în temnițe. Nu toți au murit acolo, dar poezia nu s-a lăsat ținută între zăbrele. Stau mărturie versuri de (numesc doar pe câțiva) Nichifor Crainic, Radu Gyr, Dinu Pillat, Constant Tonegaru (el a murit în închisoare), Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Ion Caraion care a confirmat (și el) că în închisori se scria poezie „care în gând, care pe-o bucată de sticlă, care pe-o tăbliță de lemn, pe-un papuc, pe-o pingea, pe o coajă de săpun sau pe spatele gamelei. Hârtie nu era, hârtia era prohibită. Pentru un simplu petec de sac de ciment sau pentru o gămălie de vârf de creion, obținute și acelea câine-câinește, cine știe cum, rar, prin curajul demenței, s-a întâmplat neîntâmplător să fie omorâți oameni. Și totuși toată lumea scria și nu toată lumea era numai din poeți alcătuită”.

De altfel, sunt tot felul de povești despre Martirii închisorilor comuniste. Merită să le cunoaștem. Nu doar pentru că fac parte din istoria noastră, ci și pentru ceea ce spunea Nicolae Iorga: „Cine uită, nu merită!”

Nota autorului. Scriu acest text cumva literar (și la persoana întâi) pentru că anumite subiecte – de care (unii) ne simțim mai legați – ar merita citite altfel, ele adresaîndu-se întâi inimii.

Foto 1 – Arsenie Papacioc, cartea; foto 2 (via site) – Monseniorul Vladimir Ghika vizitându-l pe Panait Istrati la sanatoriul bucureștean (1934); foto 3 (via site) – Fericitul Vladmir Ghika; foto 4 via Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – galeria deținuților și deportaților politic (Muzeul Sighet gândit de regretatul Romulus Rusan și realizat împreună cu soția sa, poeta Ana Blandiana, plus o echipă de specialiști)

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Duminica Tomei. Despre credință și îndoială

*Duminica Tomei. Despre credință și îndoială * O zi anume parcă pentru conștiință

Prima duminică după Sărbătoarea Paștelui, o zi anume parcă așezată în calendar (cel religios) pentru a ne da o lecție: despre credință și îndoială, despre curajul de a crede. Repetă această idee și folcloristul, etnograful Simion Florea Marian; citatul se regăsește în vol. 2 al cărții „Sărbătorile la români” (Editura Fundației Culturale Române, 1994):

„Duminica întâia după Paști se numește pretutindeni Duminica Tomei, pentru că în această duminică s-a arătat Iisus Hristos pentru prima oară, după învierea sa, și apostolului Toma care, îndoindu-se de cuvintele celorlalți învățăcei, ce-l văzuse mai înainte pe Iisus că a înviat din morți, zise că el, până ce nu va fi văzut în mâinile lui semnele cuielor, și până ce nu va fi pus degetul său în semnul cuielor, și până nu va fi pus mâna sa în coasta lui, nu va crede, din care cauză a fost mai pe urmă numit și Toma necredinciosul”.

Foto 1 – tabloul „Neîncrederea Sfântului Toma” a lui Caravaggio (1601-1602); foto 2 – cartea

Armanda Filipine & Armanda Filipine

Izvorul tămăduirii

*Izvorul tămăduirii *Sărbătoarea religioasă din vinerea Săptămânii luminate în calendarul ortodox

Izvorul Tămăduirii este prăznuit în acest an la 10 mai, în Săptămâna luminată. Sărbătoarea se referă – așa cum se menționează în scrierile biblice – la puterea vindecatoare a lui Hristos. În cântările bisericești, i se spune Izvorul vieții, iar Maicii Domnului i se spune Izvor al tămăduirilor sau Izvorul purtător de viață. În centrul icoanei Izvorului Tămăduirii se află Maica Domnului, pentru că ne rugăm la Maica Sfântă spre a primi ajutorul de la Mântuitor. Tot în această zi este pomenită sfințirea bisericii Izvorul dătător de viață sau Izvorul Tămăduirii din Constantinopol – secolul V, ridicată de împăratul Leon, rezidită de Justinian și de împărații Vasile Macedoneanul, Leon cel Înțelept.

E sărbătoare în bisericile care au hramul Izvorul tămăduirii. Are loc și sfințirea apei – aghiasma (de altfel, cuvântul aghiasmă – din greacă – înseamnă sfinţire). „Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai aghiasma cea mare, care se săvârşeşte la Bobotează). Aghiasma mică se săvârşeşte în biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri, fântâni, izvoare, grădini etc” – via Doxologia. Credincioșii sunt bucuroși să ia aghiasma mică despre care se crede că are putere de vindecare în boli și tot felul de necazuri.

„Izvorul Tămăduirii cade întotdeauna în prima zi de vineri de după Duminica Învierii Domnului sau în vinerea din Săptămâna Luminată; în această zi, preoții scot icoanele și fac slujbe la câmp pentru ploaie și împotriva molimelor; unele femei fac pască și ouă roșii, iar a doua zi, în Sâmbăta Tomei, le duc la biserică, pentru a fi slujite, și apoi le duc la cimitir și pun lângă fiecare cruce de pe mormântul răposaților din neam câte un ou și o pască, aprinzând și câte o lumânare, pentru a face și morților <rânduială>” – din cartea „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești” de Romulus Antonescu (TipoMoldova, 2016).

Iconografie

„Înțelegerea Maicii Domnului ca izvor al tămăduirii e exprimată în icoane de cele mai multe ori reprezentand-o pe Maica Domnului singură, alteori înfățișând-o cu Pruncul Sfânt în brațe. O reprezentare simplă și frumoasă a temei Izvorul tămăduirii este o frescă (în foto), din 1434, aflată în paraclisul mănăstirii athonite Sfântul Pavel. Aici, Maica Domnului este reprezentată așezată într-un vas baptismal, cu Pruncul Hristos în brațe. În dreapta ei stă regele proroc Solomon cu un filacter în mână pe care e scris <Te văd pe tine Fecioară ca pe o grădină și ca pe un izvor pecetluit>” – via site crestinortodox.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

În Săptămâna luminată. Obiceiuri și tradiții populare – ceata Junilor din Șcheii Brașovului

*În Săptămâna luminată. Obiceiuri și tradiții populare – ceata Junilor din Scheii Brașovului *Frumosul obicei al coborârii Junilor călări în cetate va avea loc și în această perioadă

Un obicei străvechi, certificând existența mândrilor proprietari de cai, este cel în care ceata Junilor din Șcheii Brașovului ( Junii Brasovului ) – în miercurea Săptămânii luminate – iese pe străzi. Junii și caii erau împodobiți cu flori. Un extras din cartea „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești” de Romulus Antonescu (TipoMoldova, 2016) oferă mărturie.

Obiceiul se păstrează și astăzi – foto 2. De altfel, încep Zilele Brașovului astăzi, 8 mai 2024, și se termină duminică – unul din punctele de interes fiind coborârea Junilor, călări, în cetate.

„Pentru ceata Junilor din Șcheii Brașovului, miercurea din Săptămâna luminată este ziua cea mai animată; se adună cam 200-300 de călăreți, caii acestora fiind împodobiți cu ghirlande de flori, numite <presine>, confecționate de femei mai sărace și vândute doritorilor; oamenii, chiar și cei care doar asistă la manifestare, își pun ghirlandele de flori la gât și subsuoară, de-a dreapta și de-a stânga, ele încrucișându-se pe piept; la cai, se pun după cap și în spatele șeii, iar călăreții își împodobesc pălăriile cu flori rupte, prinse în formă de cruce; la capătul satului, când coboară miercurea Junii, îi așteaptă un om poznaș, cu fața mascată, care face lumea să râdă și care se numește măscăriciul Junilor; spre deosebire de celelalte zile cu ospețe ale Junilor (lunea, marțea, joia și duminica), miercurea se prezintă ca o serbare a întregii comunități din Schei. Sărbătoarea aceasta este atestată și într-un document datând din 1793, unde se specifică și sacrificarea unui miel, iar, la 1839, se vorbește și de un foc mare la care se frige acest miel; la 1880, un istoric ceh apropie serbarea aceasta cu alte manifestări petrecute pe culmile dealurilor sau munților, cu <Târgul de fete> de pe Muntele Găina, cu alte asemenea târguri din Bihor, de pe Ceahlău și de la Sinaia, concluzionând că românii sunt singurul popor din Europa care se urcă pe cele mai înalte creste ale Carpaților, când vor să petreacă; faptul că, în această zi, se călărește pe distanțe care nu necesită folosirea cailor atestă că este vorba de o călărire de primăvară, rituală, care simbolizează declanșarea procesului vegetativ, putând fi pusă alături de obiceiul numit <Încurarea cailor>” – din cartea menționată.

Foto 1 – juni călare, Șcheii Brașovului (1880 – 1940) din arhiva Muzeului Țăranului Român; foto 2 (via pagina Facebook Junii Brașovului) – Junii Brașovului, la sărbătoarea din 2023;

foto 3 – cartea

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Săptămâna luminată

*Săptămâna luminată… * și nu uitam suferința unei mame, Maica Domnului, încercând totodată să pătrundem taina Învierii

”Să ne facem la fel cu Hristos, fiindcă El s-a făcut la fel cu noi. Să ne facem Dumnezei pentru el, fiindcă și el s-a făcut pentru noi; a luat asupră-și ceea ce era mai rău ca să dea ceea ce era mai bun; s-a sărăcit, ca să ne îmbogățim noi prin sărăcia lui; a luat chip de rob, ca să dobândim noi libertatea; s-a coborât el, ca să ne înălțăm noi; a fost ispitit el, ca să biruim noi; a fost necinstit el, ca să ne slăvească pe noi; a murit el, ca să ne mântuiască; s-a înălțat, ca să ne tragă la el pe cei care zăceau pe jos, în decăderea adusă de păcat” – Sf. Grigorie Teologul (Sf. Grigorie de Nazians, 330 – 390)

În imagini: La Madonna della Pietà – cunoscută ca „Pietà”, sculptura lui Michelangelo Buonarroti, realizată în 1498–1499

Michelangelo avea doar 25 ani când a finalizat lucrarea în marmură de Carrara, de admirat la Vatican;

este singura sculptură pe care s-a semnat

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

„Biserica Sfânta Cruce din Brăila” de Octavian Osanu, lansare

*”Biserica Sfânta Cruce din Brăila” de Octavian Osanu, lansare *Monografia se prezintă la biblioteca brăileană în 10 mai 2024, de la ora 17.00

Octavian Osanu – profesor de istorie, a lucrat cercetând arhive și documente volumul „Biserica Sfânta Cruce din Brăila” – in context religios și istoric, monografie – apărut la editura Proilavia a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” (publicat în 2023, ediția a II-a revizuită). Tot la bibliotecă se lansează cartea; mai precis în 10 mai 2024, de la ora 17.00, cu prezentări de Ioan Munteanu – profesor și publicist, prof. dr. Stefan Aftodor – președinte Filiala Brăila a Societății Științe Istorice, director Centrul Județean de Excelență Brăila , prof. Daniel Voinea, Adrian Dragoș Neagu – director biblioteca gazdă, moderator.

Biserica parohiei urbane „Sf. Cruce”, din cartierul Obor, ridicată în 1943 și reconstruită în 2012, are hramul Înălțarea Sfintei Cruci, dar și hramul Izvorul tămăduirii. Până de curând, biserica avea trei preoți (așa cum apare și pe pagina web a Arhiepiscopiei): Ionuț Marius Vargă – preot paroh, preot slujitor Mihail Dănilă – a trecut la Domnul foarte recent, preot slujitor Gheorghe Marinescu – fost conducător al Protopopiatului Brăila.

Lăcașul creștin ortodox a împlinit în 2023 opt decenii de existență. „Biserica Sfânta Cruce este construită în condițiile vitrege ale celui de-al doilea Război Mondial, iar patru dintre preoții care au slujit la această biserică au cunoscut mucenicia arestului Securității și a temnițelor comuniste, alături de alți 14 preoți ortodocși brăileni. Monografia a constituit pentru autor un prilej de cunoaștere aprofundată a organizării și ierarhiei bisericești, a strădaniei clerului și a credincioșilor pentru păstrarea, conservarea și îmbogățirea patrimoniului spiritual în lupta cu regimul comunist ateu„, scrie Paul Munteanu – profesor de istorie – în prefață.

Foto (arhiva noastră) 1 – Octavian Osanu; 2 – biserica parohiei „Sf. Cruce”

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Sărbătoare pascală, la 34 ani de la ctitorie, în Catedrala „Nașterea Domnului” din Brăila

*Sărbătoare pascală, la 34 ani de la ctitorie, în Catedrala „Nașterea Domnului” din Brăila *Sfânta liturghie din a doua zi de Paști a lui 2024 a fost săvârșită în prezența arhiepiscopului Casian al Dunării de Jos

Sfânta liturghie din a doua zi de Paşti, 6 mai 2024, în biserica numită Catedrala „Nașterea Domnului” din Brăila a fost săvârșită de sobor de preoți având în frunte pe IPS Casian – arhiepiscopul Dunării de Jos ( Arhiepiscopia Dunării de Jos ). Biserica este prima ridicată după 1990; autorizația a fost semnată de Vasile Datcu – primul primar al Brăilei după Revoluția din decembrie 1989. Au fost prezenți la slujbă, ca de fiecare dată, mulțime de credincioși, ei fiind împărtășiți și cu Sfintele Taine. Momentul a fost de două ori sărbătoresc. Pe lângă bucuria pascală, a fost și serbarea celor 34 ani de la punerea pietrei de temelie a locaşului de cult realizat in mare parte din donații.

Corul de copii ”Chiralina” al bisericii, dar și membri ai corului mixt „Trison“ de la Şcoala Populară „Vespasian Lungu” ( Şcoala Populară de Arte Vespasian Lungu Brăila oficial ) au oferit un recital cuprinzând cântece pascale. (Foto via Arhiepiscopia Dunării de Jos) S-au bucurat de sărbătoare și beneficiarii cantinei din așezământul cultural și social-filantropic al parohiei Nașterea Domnului. Ofrandele pascale și bucatele anume pregătite au fost binecuvântate de IPS Casian. În general, cantina oferă hrană caldă zilnic pentru vreo două sute de persoane.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Învierea Mântuitorului

*Învierea Mântuitorului *În iconografie și artă

În calendarul Paștelui la creștinii ortodocși, noaptea Învierii a fost serbată în 4/ 5 mai 2024. Hristos a Înviat! Și dacă au fost sau nu la Slujba Învierii în lăcașurile de cult, credincioșii încearcă uneori să își reprezinte imaginar momentul, unul dintre cele mai importante în religia creștină. Arta picturală ajută în acest sens.

Știm că întreg conținutul biblic a fost de la început o temă pentru pictori, tendința s-a accentuat pe măsură ce spațiul religios a devenit unul complementar spațiului laic în civilizațiile unde biserica a făcut parte din arealul conducător statal. În contextul existenței lăcașurilor de cult, a dorinței reprezentaților zonei religioase de a transmite către enoriași poveștile biblice – nu uităm că multă vreme aceștia din urmă nu știau, în majoritate, citi și scrie – lucrările de acest gen (fresce, picturi/ tablouri) s-au înmulțit.

În egală măsură, pictura de factură religioasă a avut mereu și o caracteristică socială – specialiștii, mai cu seamă în pictură bizantină (canonică), precizează aspectul referitor la sublinierea ierarhiilor (evident, la începuturi stăpânii de cetăți, castele comandau și plăteau). Nu toate pot fi numite icoane, așa cum obișnuim astăzi să le spunem reprezentărilor biblice.

Dar oricum ar fi, unele lucrări artistice impresionează la fel de mult ca însuși subiectul lor. Așa este și tema Învierii Mântuitorului Iisus. O ilustrăm aici prin câțiva reprezentanți ai artelor vizuale (cum li se spune, mai nou, artelor plastice pentru a îngloba și domenii recente – ex. instalațiile).

Foto 1 – Învierea, fresca lui Giotto lucrată între 1303 și 1305, aflată în Cappella degli Scrovegni (Padova); foto 2 – Învierea lui Iisus și femeile la mormânt (1438 – 1446), frescă de Fra Angelico, acum în Muzeul San Marco (pe atunci, în mănăstirea San Marco unde a lucrat și Michelangelo), Florenţa; foto 3 – Învierea, ulei pe pânză (1580) de Paolo Veronese, în Venezia, Basilica San Francesco della Vigna; foto 4 – Învierea, pictură pe pânză de Jacopo Tintoretto, în Galeria Academiei venețiene;

foto 5 – Învierea, pictură (1499 – 1502) de Raphael Sanzio, în muzeul brazilian de artă din Sao Paolo

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Săptămâna Patimilor. Sâmbăta mare

*Săptămâna Patimilor. Sâmbăta mare *Iconografie, tradiții și obiceiuri

Sâmbăta din Săptămâna Patimilor, la creștini, este Sâmbăta Mare, Sfânta și Marea Sâmbătă când se prăznuiește îngroparea Mântuitorului și pogorârea la iad unde „a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” după cum spune Apostolul Petru, citat în Evanghelii.

Sfântul Ioan Damaschin, autorul Canonului Sfintelor Paști, spune: „Deși Hristos a murit ca un om, iar sufletul său s-a desprins din preacuratul său trup, dumnezeirea lui a rămas nedespărțită de amândouă, de trup și de suflet”.

Sâmbăta mare este ultima zi din postul Paștelui. Creștinii se pregătesc cu respect pentru praznicul Învierii Domnului, marea sărbătoare. Pe vremuri, credincioșii țineau vinerea post negru și nu mergeau la câmp, nu lucrau în casă. Femeile pregăteau și coceau pasca, încă de vineri. O făceau în formă rotundă, după credința că scutecele în care a fost înfășat Iisus Hristos aveau formă rotundă; sau făceau pasca cu patru colțuri, după model piatra de mormânt. La mijloc, pasca avea o cruce. Semnul crucii era și în ritualul introducerii în cuptor. Femeie făceau semnul crucii cu lopata pe cei patru pereți ai cuptorului și spuneau „Cruce-n casă,/ Cruce-n piatră,/ Cruce în tus-patru/ Cornuri de casă/ Dumnezeu cu noi la masă,/ Maica Precista la fereastră”. Cojile de la ouăle din aluatul de pască erau aruncate pe o apă curgătoare.În noaptea de sâmbătă spre duminică, creștinii mergeau (merg și acum) la biserică pentru slujba Învierii având cu ei pasca, ouă roșii și alte alimente care vor fi sfințite. Duminică dimineață, la încheierea Sfintei Liturghii se întorceau acasă cu lumânarea aprinsă și o stingeau de grindă. Luau sfânta anafură, pasca, ouăle și celelalte bucate sfințite la biserică și pregăteau masa de Paști. Tot aici se afla și mielul – aliment ritual, simbol pascal și hristic.

Foto 1 – Coborârea de pe cruce în viziunea artistică a lui Fra Filippo Lippi (Filippino Lippi), Galleria dell Accademia, Florența; foto 2 – Așezarea în mormânt a Mântuitorului (iconografie bizantină); foto 3 – Punerea în mormânt pictată de Caravaggio, în Muzeul Vatican

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Săptămâna Patimilor. Vinerea mare – obiceiuri și tradiții populare

*Săptămâna Patimilor. Vinerea mare – iconografie, obiceiuri și tradiții populare românești *#sarbatoripascale

Foto 1 – frescă reprezentând Crucificarea realizată (1300) de Giotto;

foto 2 – crucificarea pictată de Fra Angelico (lucrare din 1420 – 1423);

foto 3 – crucificarea, pictură (1600) de El Greco – face parte din colecție privată;

foto 4 – crucificarea în viziunea artistică a lui Anthony van Dick (lucrare realizată între 1628 și 1633)

Obiceiuri și tradiții populare din Vinerea Mare

Vinerea Mare (Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor) este ziua de amintire a răstignirii lui Iisus. În bisericile ortodoxe se scoate Sfântul Epitaf pe sub care trec oamenii. Se crede că cei ce trec de trei ori nu-i doare capul și mijlocul, iar daca își sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi. Zilei i se spune și Vinerea Seacă. Mai ales femeile bătrâne țineau post negru și seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură. Despre florile aduse la slujbă, se credea că sunt purtătoare de leac. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări, jelesc morții. Credincioșii mergeau către case cu lumânări aprinse, că să afle și morții. Ocoleau casa de trei ori și intrand, se închinau, făceau câte o cruce cu lumanarea aprinsă în cei patru pereti sau la grindă și păstrau lumanarea pentru vremuri de necaz.Se credea că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu, anul nu va fi roditor. Nu se cocea pâine sau altceva în această zi, să nu le ardă mâinile Maicii Domnului. Nu se cosea, ca să nu orbească. Nu se țesea, nu se torcea, nu se spăla, ca să nu se supere Sfânta Vineri. Se afuma casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori în zorii zilei, pentru ca primejdiile, bolile să nu se apropie de casă, de pomi, să fie apărați de trăsnet. Vinerea seacă era considerată și vinerea sluțeniei – oamenii cu diverse afecțiuni ale pielii mergeau să se scalde în primele ore ale dimineții, în ape curgătoare, fără să fie văzuți de nimeni. Copiii adunau flori de câmp si le duceau la biserică.În Vinerea Mare, credincioșii participă seara la slujba (denie) Prohodului Domnului. (Informații din „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată” de Marcel Lutic, editura Vasiliana și de la alți cercetători etnologi)

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Săptămâna Patimilor. Joia mare – tradiții și obiceiuri populare românești

*Săptămâna Patimilor. Joia Mare – tradiții și obiceiuri populare românești *Oamenii din vechime nu lucrau în această zi * Se făceau focuri pentru morți * Se vopseau ouă

În spațiul românesc, majoritar creștin, Sărbătorile Pascale au un rol important. Obiceiurile și tradițiile sunt strâns legate de tot ce se întâmplă în zilele Paștelui (poveștile biblice devin repere). Alteori, tradițiile vin din timpuri mult mai vechi. La mijlocul săptămânii, în Joia Mare, sunt multe simboluri în joc.

Cităm spre exemplificare din cartea „Ghidul sărbătorilor românești” de Irina Nicolau (Humanitas, 1998): „Joia Mare din Săptămâna Patimilor este foarte însemnată. Se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoarsă. Pe unele pur şi simplu le fură, le frige şi le mănâncă. Când Joimăriţa nu se manifestă explicit, o fac, pe alocuri, colindătorii: ei controlează torsul, îşi bat joc de leneşi şi chir ard fuioarele netoarse. Nu se lucrează în această zi. Se face, în schimb, borş. Borşul din Joia Mare ţine tot anul. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic, adică nu va fi bun de treabă, până în anul următor. Fetele fac iar vrăji, ca să fie plăcute băieţilor.

Pentru morţi se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate. Pe lângă foc se aşează scaune, se pune pâine cu vin, se tămâiază. În această zi morţii se pregătesc să vină pe pământ, aşa că trebuie să fie ajutaţi şi primiţi bine. Pe morminte se varsă apă şi se pun lumânări şi aşchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca şi cântă:<Toacă tocănelele,/ Joi, Joimărelele./ Paşte popa vacile/ /Pe toate ogaşele,/ Duminică-i Paştele>.În Joia Mare cade Nunta urzicilor. Din momentul în care înfloresc, urzicile nu mai sunt bune de mâncat. În unele locuri există obiceiul de <strigare peste sat>, asemănător celui de la Lăsata Secului. Tinerii se strâng şi, într-o formă ce poate aminti unui orăşean de brigăzile de agitaţie, fac publice greşelile celor păcătoşi.Iată o mostră de dialog: <- Vai de mine, măi!/ – Ce ţi-e ţie, măi?/ – Că mă doare capul…/ – Pentru ce te doare capul?/ – Pentru că Constantinu Nuţului s-a îmbătat la făgădău (cârciumă) şi…>.

În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roşii se numesc merişoare. Cele cu modele se numesc, de la o zonă la alta, ouă împistrite, încondeiate, scrise, pictate (pictate cu ceară), muncite, chinuite. Legendele despre ouăle de Paşte sunt foarte numeroase. Primul ou încondeiat de încercare se numeşte <cearcă>. Se vopsesc şi ouă negre dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar: brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, roata carului, mânecă sucită, floarea Paştelui, brăduţul, cercelul doamnei, lintea, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, grâul câmpului, calea rătăcită, fluturul, peştele, păianjenul, laba gâştei, aripioara, berbecele, unghia caprei, urechile iepurelui, creasta cocoşului, laba broaştei, laba racului, laba cârtiţei, inelul ciobanului, cârja, steaua, fluierul ciobanului, pălăria neamţului… În lumea oraşului, care este domeniul unde omul obişnuit ţine cu atâta minuţie socoteala ornamentelor? Ouăle muncite nu se dau de pomană – nu le primeşte Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înşiră pe aţă şi se pun la icoană. Scrisul ouălor se plăteşte. Femeile mai pricepute îl fac şi pentru alte case. Se plăteşte pe claie. O claie numără 30 de ouă. Numai oul roşu se duce la câmp; el se păstrează peste an ca să te apere de farmece. Şi Dracu tot de ouăle roşii se interesează. Cică el de două lucruri întreabă: dacă oamenii mai colindă şi dacă mai fac ouă roşii. Când n-or mai face asta, Dracu devine stăpân peste lume. Există şi o rândului a ciocănitului. Se crede că oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paşte se întâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocneşte capul cu capul şi dosul cu dosul. În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanţă) ţine oul şi cel mare îl ciocneşte: <Hristos a înviat!, Adevărat a-nviat!>. Se ciocneşte şi pe luate – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să i-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat şi uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înălțare. Alţii cred că mai poţi s-o faci de Duminica Mare a Rusaliilor. A observat cineva că spargerea ouălor este un gest violent?”

Conform poveștii biblice, in Joia mare s-au petrecut cel puțin patru momente semnificative care îl au în centru pe Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de taină, sărutul lui Iuda, rugăciunea din grădina Ghetsimani. Iconografia – creștină și nu numai – e revelatoare în acest sens.

Foto 1 – Iisus spală picioarele ucenicilor (iconografie bizantină); foto 2 – Cina cea de taină (pictura murală realizată, în 1495 – 1498, de Leonardo da Vinci; în biserica dominicană Santa Maria delle Grazie, Milano); foto 3 – rugăciunea lui Iisus din gradina Ghetsimani (iconografie bizantină); foto 4 – sărutul lui Iuda (fresca lui Giotto, datată 1305); foto 5 – cartea

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”, invitație la Concert pascal

*În data de 30 aprilie 2024, ora 12.30 – holul Casei Tineretului; intrare liberă

Filarmonica „Lyra-George Cavadia” ( Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Braila ), prof. col. (r) dirijor Petrea Gogu director, propune brăilenilor un concert dedicat Paștelui – serbat de creștinii ortodocși în această perioadă. În Săptămâna Patimilor, au fost alese rugăciuni pentru Concertul pascal. Vor interpreta piese potrivite momentului, sextetul și corul filarmonicii brăilene, ambele dirijate de Petrea Gogu.

Soliste vor fi eleva Anda Ștefania Baciu de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclée” ( Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Braila ) și Raluca Elena Baciu – studiază canto clasic la Școala Populară ”Vaspasian Lungu”. Concertul pascal oferit de prietenii noștri are loc în data de 30 aprilie 2024, de la ora 12.30 în holul Casei Tineretului. Intrarea este liberă.

De ce rugăciuni cântate? Ne spune prof. Alexandra Gurgu – secretar muzical al filarmonicii, în invitație: ”Și cum rugăciunea colectivă este întotdeauna mai puternică, glasurile reunite în cadrul Corului Filarmonicii vor interpreta un repertoriu adecvat Sărbătorii Pascale, fiind însoțit pe alocuri de susținerea armonică a sextetului Filarmonicii, ambele formații fiind sub conducerea dirijorală a maestrului Petrea Gogu. Sopranele Raluca Elena Musat și Anda Ștefania Baciu se vor remarca în calitate de soliste”.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri populare românești

Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri populare românești *În destule gospodării încă se mai face curățenia generală – ca pe vremuri, se dau pomeni pentru morți, se fac ouă roșii și cozonaci

Tradițiile populare din spațiul românesc stabilesc, dincolo de regulile duhovnicești ale perioadei Pascale, anumite reguli de conduită care completează, cumva, norma religioasă sau îi caută un sens laic, mai aproape de înțelegerea celui care nu cunoaște destulă teologie. Din volumul „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești” de Romulus Antonescu (editura TipoMoldova, 2016) aflăm câteva astfel de tradiții și obiceiuri, unele încă active în comunitățile rurale și nu numai – exemplu, curățenia generală care se face în gospodării, pomenile pentru morți, postul negru din Vinerea Mare, pregătirea în casă a cozonacilor, a ouălor roșii.

„Săptămâna Patimilor se deosebește de toate celelalte prin câteva caracteristici liturgice, care îi conferă o notă de sobrietate și măreție în același timp, tristețe dar și de bucurie, de pocăință și nădejde; acum se retrăiește amintirea plină de dramatism a patimilor Mântuitorului; se crede că acum morții revin printre cei vii, de aceea abundă practicile de pomenire a morților și strămoșilor, pomenirea lor făcându-se în Joia Mare; slujbele ținute în biserică amintesc de evenimente și momente din istoria sfântă a mântuirii, fiind cunoscute sub numele de Denii. Astfel, lunea se face pomenirea lui Iosif cel prea frumos, pierdut de frații săi, dar și pilda smochinului neroditor ca simbol al sinagogii care nu a adus rodul mântuirii. Marțea se face pomenirea celor zece fecioare. Miercurea este dedicată amintirii femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului.Joia patimilor este închinată amintirii a patru evenimente din viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească înainte de Patimi, unde accentul cade pe iubire și începutul Patimilor prin vinderea Domnului Iisus Hristos. În Vinerea mare se face pomenirea Patimilor și mărturia tâlharului care a ajuns în Rai; se rostește Prohodul. Sâmbăta este ultima zi a Săptămânii Mari, când se pomenește despre îngroparea trupului lui Iisus și coborârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica la viață veșnică pe cei din veac adormiți.

Postul acestei săptămâni are următoarea rânduială: luni, marți, miercuri și sâmbătă se consumă mâncare uscată, numai seara; joi este dezlegare la ulei și vin; vineri nu se cuvine a mânca; cei care nu pot respecta postul (bolnavii și bătrânii) pot mânca pâine și bea apă după apusul soarelui; mâncarea uscată constă în pâine, apă, nuci, halva, smochine, miere, alune, prune uscate, mere etc.; se poate mânca și mâncare gătită de post, consumată după apusul soarelui; nu este voie să se mănânce urzici sau mâncăruri gătite cu oțet, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu urzici și i s-au umezit buzele cu oțet în loc de apă; curățenia sufletească și trupească este însoțită și de curățenia de Paște din gospodării; se văruiește, se zugrăvește, se spală covoarele, preșurile și geamurile, se văruiesc trunchiurile copacilor; spre sfârșitul săptămânii, se pregătesc cozonacii, ouăle roșii și preparatele din carne de miel, toate trebuind să fie gata pentru a fi sfințite la biserică, în dimineața Duminicii Învierii Domnului”.

Foto 1 via Muzeul Muzeul Național al Țăranului Român – icoană pe sticlă „Maica Domnului Îndurerată”, Țara Bârsei, sec. XIX; foto 2 – cartea „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești”

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

„Hristos, Mântuitorul lumii” – corul „Armonia” în concert pascal

*”Hristos, Mântuitorul lumii” – corul „Armonia” în concert pascal *La casa „Goangă” & Casa de Cultură Brăila în 25 aprilie 2024 de la 17.00

Un concertul extraordinar sub genericul „Hristos, mântuitorul lumii” a pregătit corul bărbătesc „Armonia”, prilejuit de apropierea marii sărbători creştine a Învierii Domnului. Va avea loc joi, 25 aprilie 2024, de la ora 17.00, la casa memorială „Petre Ștefănescu-Goangă” – sediul Casei de Cultură Brăila. Corul bărbătesc „Armonia” este coordonat și dirijat, cum se știe, de preot prof. Ioan Păvăloiu.

Emanoil Mircea Ciucasu – manager Casa de Cultură Brăila , organizator manifestare: „Vă aşteptăm, cu mare drag, să ne bucurăm împreună sufletele prin minunatele cântări închinate Sfintelor Patimi pentru ca, puțin câte puțin, să ajungem de pe Golgota la Înviere, prin Canonul Sfintelor Paști”.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Pesach sameach! Paște fericit!

*Sărbătoarea pascală la evrei

Sărbătoarea Paștelui la evrei are loc timp de 8 zile, în perioada 22 – 30 aprilie anul acesta, Pesah în limba ebraică. Brăila, care are o Comunitate a Evreilor – președinte Nadia Ustinescu, serbează aidoma etnicilor din întreaga lume.

Pesah simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt sub conducerea luu Moise. Simbolizează, deopotrivă, toate suferinţele îndurate de poporul evreu în timpul celor 40 ani de peregrinări prin deşert.

Unul din cântecele pentru timpul Sederului va fi „Vehi SheAmda”, simbol al perenității și rezistenței poporului evreu.

וְהִיא שֶׁעָמְדָה לַאֲבוֹתֵיֽנוּ וְלָנֽוּ. שֶׁלֹא אֶחָד בִּלְבָד, עָמַד” עָלֵיֽנוּ לְכַלּוֹתֵנֽוּ. אֶלָּא שֶׁבְּכָל דּוֹר וָדוֹר, עוֹמְדִים עָלֵיֽנוּ לְכַלּוֹתֵנֽוּ. וְהַקָּדוֹשׁ בָּרוּךְ הוּא מַצִּילֵנוּ מִיָּדָם

Vehi She’amda, La’avotainu Velanu Shelo Echad Bilvad, Amad Aleinu Lechaloteinu Ela Sheb’chol Dor VaDor Omdim Aleinu Lechaloteinu V’HaKadosh Baruch Hu Matzilenu Miyadam

– în traducere „Și acestea (binecuvântarea Domnului și Tora) ne-au ținut în viață pe noi și pe părinții noștri. Pentru că, în fiecare generație, mulți au încercat să ne distrugă, dar bunul Dumnezeu ne-a salvat din mainile lor”

Chag Pesach Kasher ve Sameach!

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Comunitatea musulmană, în Ramazan Bayram

*Comunitatea musulmană, în Ramazan Bayram * Miercuri – 10 aprilie 2024 – este prima din cele trei zile de sărbătoare care încheie Luna Sfântă Ramazan

Prima zi din cele trei de Ramazan Bayram este miercuri – 10 aprilie 2024 – și începe cu slujba oficiată în toate lăcașurile de cult musulman, slujbă la care vor lua parte bărbații. După slujbă, membrii familiilor vor merge la cimitir pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice, urmând ca mai târziu copiii să colinde din casă în casă, vestind zilele de sărbătoare. Copiii primesc dulciuri de la gazde. Ramazan Bayramul este binecunoscut ca „Bayramul dulce”, de la baclavale tradiționale în această sărbătoare.

Muftiul Muurat Iusuf va oficia slujba de Ramazan Bayram la Geamia Hunchiar, începând cu ora 7.00. În prag de sărbătoare, Muftiul Muurat Iusuf – șeful Cultului Musulman din România – transmite credincioșilor musulmani următorul mesaj:„Stimați credincioși, încheiem Luna Sfântă Ramazan cu bucurie în suflet și alături de cei dragi. Potrivit tradiției, timp de trei zile cât vom celebra Ramazan Bayramul, casele noastre vor fi deschise prietenilor și rudelor, sărbătorind în jurul meselor cu bucate tradiționale și mulțumindu-i Bunului Allah la finalul celor 30 de zile de post și rugăciune pentru primenirea sufletească și trupească de care ne-am bucurat în această perioadă. Bunătatea, căința, credința, respectul pentru semenii noștri pe care le-am manifestat pe parcursul Lunii Sfinte Ramazan trebuie să fie, însă, reperele vieții noastre de zi cu zi. Vă îndemn și în continuare la reflecție și la rugăciune, vă îndemn să fiți mereu atenți la nevoile celor din jur și să ajutați ori de câte ori puteți, vă îndemn să vă aplecați mai mult asupra hranei spirituale și să mergeți mai des la geamie! Sărbătorile sunt prin definiție un prilej de bucurie și voie bună, dar să nu uităm că în lume sunt semeni de-ai noștri care trec prin momente grele pricinuite de boală, lipsuri materiale și războaie și vă îndemn ca și în aceste zile să vă rugați pentru ei și să vă rugați pentru pace în lume. Vă urez să vă bucurați de liniște și să petreceți sărbătorile în tihnă alături de familie și prieteni. Doresc să transmit tuturor credincioșilor musulmaniRamazan Bayram Fericit! Ramazan Bayramı Qayırlı bolsın! Ramazan Bayramı hayırlı olsun!Eid Al-Fitr Mubarak!”

** Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada lunii Ramazan (care a debutat la data de 11 martie 2024) cine tradiţionale (iftar) specifice musulmanilor în localitățile Constanţa, Tulcea, Bucureşti, Brăila, Galaţi, Mangalia, Techirghiol, Medgidia, Cobadin, Tuzla, Eforie, Lazu, Cumpăna, Valu lui Traian, Fântâna Mare.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Concert de muzică sacră

*Interpretează, corala „Camerata” a CJCPCT & Centrului de Creație Brăila condusă de plt. Ionuț Raul Badale * La Capela Militară în 21 aprilie 2024, de la ora 10.00

Corala „Camerata” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) & Centrului de Creație Brăila condusă de plt. Ionuț Raul Badale va oferi un concer de muzică sacră la Capela Militară ”Sf. Mucenici Brâncoveni” din municipiul Brăila în 21 aprilie 2024, de la ora 10.00.

Salvați data și ora în agendă… * CJCPCT & Centrul de Creație Brăila *

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Lansare de carte la Muzeul Brăilei „Carol I”

*Volumul este o cercetare de tradiții, obiceiuri și credințe spirituale/ religioase, autorul fiind universitar timișorean; vineri – 12 aprilie 2024 – ora 13.30

Nicolae Hurduzeu – cadru universitar la Timișoara – a publicat la editura Istros/ Muzeul Brăilei „Carol I”, anul acesta, cartea „Călăuzirea sufletului în lumea de apoi în satele de pe valea râului Timiș (jud. Caraș Severin)”. Ea va fi lansată vineri – 12 aprilie 2024 – de la ora 13.30.

Vor prezenta lector univ. dr. Nicolae Hurduzeu (autorul) de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Universitatea de Vest din Timișoara, muzeograf Gabriela Dorina Cloșcă ( Gabriela Dorina Closca ) – șef secția Etnografie și artă populară/ Muzeul Brăilei „Carol I” ( Muzeul Brăilei „Carol I”,Colecțiile Etnografice); de asemenea, sunt așteptați să intervină online colegi ai autorului, respectiv lector univ. dr. Nicoleta Mușat, lector univ.dr. Simona Regep și pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga. Moderează, conf. univ. dr. Costin Croitoru – managerul instituției muzeale brăilene. Eveniment în sala de conferințe muzeală, cea numită „Regele Ferdinand și Regina Maria”. Nota red. Va fi, cu siguranță, o întâlnite deosebită având în vedere subiectul cărții (pe care abia așteptăm să o citim!).

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Buna Vestire. Sărbătoarea religioasă, tradiții, obiceiuri

*25 martie este și Ziua Cucului – se spune că în această zi se dezleagă limba păsărilor

Ce e viața fără sărbători? Dar fără tradiții? Comunitățile umane au nevoie de aceste repere, chiar și cele care rămân mai degrabă în ”istorie”. Ne raportăm la ele mai cu seamă dintr-un motiv cultural: în spatele cutumelor, fricilor, poveștilor și legendelor populare, se ascunde o înțelepciune (populară) de la care e bine să luăm – cum se spune – apă vie și lumină. Și ne ghidăm din scrierile celor care au învățat temeinic înainte să aștearnă pe hârtie spusele așa-numite de la popor.

Pentru tradițiile și obiceiurile (multe uitate) din ziua de 25 martie – Buna Vestire în sinaxarul ortodox, ne uităm în cartea „Ghidul sărbătorilor românești” de Irina Nicolau (editura Humanitas, 1998):

„În această zi se sărbătorește vestea cea bună adusă Fecioarei Maria de către trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gavriil: <Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei…căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată, vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus… Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea, și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema>.

25 martie e sărbătoare mare. Se zice că într-un an Buna Vestire a căzut în aceeași zi cu Paștele. Preotul s-a dus de cu noapte în biserică și a citit liturghia Paștelui, dar de Buna Vestire nu a pomenit nimic. Și oamenii așteptau să se facă ziuă și nu se mai făcea. Erau acolo mai mulți preoți și unuia i-a trecut prin cap să facă slujbă și pentru Buna Vestire. Pe loc s-a făcut lumină! Dar n-a fost lumină de dimineață, pentru că soarele era deja la amiază.

Să muncești de Buna Vestire este un păcat de neînchipuit. Cică dacă ar măcina unul mălai și din mălai ar face mămăligă pe care ar arunc-o în apă, peștii care ar mânca din ea ar muri. Dacă ar pune mămăliga pe pomi, pomii n-ar rodi. Ouăle ouate în această zi nu sunt bune de clocit. Nici o împerechere făcută între animale în această zi nu este bună. Se duc vitele la păscut. Se fac focuri în livezi și grădini, se afumă pomii. Hainele se scot în curte la aerisit. Oamenii se spală pe corp cu apă de nea ca să scape de purici. În această zi se dezleagă limba păsărilor și începe să cânte cucul. De aceea se numește și Ziua Cucului. Se zice că pe timpuri Cucu avea pene de aur și pe nevasta lui o chema Sava. Și Sava s-a iubit cu privighetoarea. Cucu s-a supărat și i-a spus că pleacă. Plină de părere de rău, Sava l-a întrebat unde să-l caute, iar el i-a spus că va fi pe undeva (nu i-a spus unde), de la Blagoveștenie până la Sânziene. De atunci, Sava îl caută peste tot, strigând: cucu, cucu, timp de o lună. Așa că pasărea pe care o vedem și o auzim cântând nu este Cucu, ci nevasta lui, Sava. Într-o altă legendă este vorba de doi gemeni. Pe unul îl cheamă Cucu. Fratele lui îl caută mereu. Se crede că, după șapte ani, cucul se preface în uliu„.

Foto 1 – icoană pe sticlă Buna Vestire, meșter Savu Moga, datare sec. XIX, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului, clasată în categoria Tezaur – colecția Muzeului Național al Țăranului Român;

Foto 2 – cartea regretatei Irina Nicolau (29 ian 1946 – 3 iul 2002)

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Ziua Eroilor Turci, serbată la Brăila

*În cimitirul din municipiul Brăila unde sunt înhumați eroii – 754 ofițeri și soldați turci, unde se află și monumentul dedicat lor

Ziua Eroilor Turci – 18 martie – a fost serbată la Brăila, ca în alți ani, printr-un eveniment desfășurat în cimitirul din municipiu unde se află monumentul ridicat în cinstea eroilor turci. Evenimentul face parte dintr-o agendă culturală care pune în valoare minoritățile etnice din România.

Fedbi Osman – președinte Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) – şi Ervin Ibraim – secretar general al UDTR – au participat la evenimentul comemorativ organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, în 18 martie 2024, la Brăila. Cei doi lideri ai UDTR au depus o coroană de flori şi au păstrat un moment de reculegere la monumentul eroilor turci, în cimitirul unde îşi dorm somnul de veci 754 ofiţeri şi soldaţi turci – sunt doar 12 morminte; majoritatea sunt îngropați în gropi comune. Au depus, de asemenea, coroane de flori Gülten Abdula – președinta Sucursalei UDTR Galați (nota Red. După cum știm, o autoare de cărți despre istoria și tradițiile turcilor trăitori în România), Renan Rustem – președinte Sucursala UDTR Brăila. Au participat la eveniment și Timur Ibraim – președintele Comisiei de religie din UDTR, Şefchet Tefic – președinte Sucursala UDTR Valu lui Traian. Evenimentul, organizat cu prilejul împlinirii a 109 ani de la victoria forţelor navale, la Çanakkale, s-a desfăşurat în prezenţa consulului general al Republicii Turcia la Constanţa – Emre Yurdakul, a reprezentanţilor administraţiei publice locale din Brăila şi din Galaţi. Foto via UDTR

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine