Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri populare românești *În destule gospodării încă se mai face curățenia generală – ca pe vremuri, se dau pomeni pentru morți, se fac ouă roșii și cozonaci
Tradițiile populare din spațiul românesc stabilesc, dincolo de regulile duhovnicești ale perioadei Pascale, anumite reguli de conduită care completează, cumva, norma religioasă sau îi caută un sens laic, mai aproape de înțelegerea celui care nu cunoaște destulă teologie. Din volumul „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești” de Romulus Antonescu (editura TipoMoldova, 2016) aflăm câteva astfel de tradiții și obiceiuri, unele încă active în comunitățile rurale și nu numai – exemplu, curățenia generală care se face în gospodării, pomenile pentru morți, postul negru din Vinerea Mare, pregătirea în casă a cozonacilor, a ouălor roșii.
„Săptămâna Patimilor se deosebește de toate celelalte prin câteva caracteristici liturgice, care îi conferă o notă de sobrietate și măreție în același timp, tristețe dar și de bucurie, de pocăință și nădejde; acum se retrăiește amintirea plină de dramatism a patimilor Mântuitorului; se crede că acum morții revin printre cei vii, de aceea abundă practicile de pomenire a morților și strămoșilor, pomenirea lor făcându-se în Joia Mare; slujbele ținute în biserică amintesc de evenimente și momente din istoria sfântă a mântuirii, fiind cunoscute sub numele de Denii. Astfel, lunea se face pomenirea lui Iosif cel prea frumos, pierdut de frații săi, dar și pilda smochinului neroditor ca simbol al sinagogii care nu a adus rodul mântuirii. Marțea se face pomenirea celor zece fecioare. Miercurea este dedicată amintirii femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului.Joia patimilor este închinată amintirii a patru evenimente din viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească înainte de Patimi, unde accentul cade pe iubire și începutul Patimilor prin vinderea Domnului Iisus Hristos. În Vinerea mare se face pomenirea Patimilor și mărturia tâlharului care a ajuns în Rai; se rostește Prohodul. Sâmbăta este ultima zi a Săptămânii Mari, când se pomenește despre îngroparea trupului lui Iisus și coborârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica la viață veșnică pe cei din veac adormiți.
Postul acestei săptămâni are următoarea rânduială: luni, marți, miercuri și sâmbătă se consumă mâncare uscată, numai seara; joi este dezlegare la ulei și vin; vineri nu se cuvine a mânca; cei care nu pot respecta postul (bolnavii și bătrânii) pot mânca pâine și bea apă după apusul soarelui; mâncarea uscată constă în pâine, apă, nuci, halva, smochine, miere, alune, prune uscate, mere etc.; se poate mânca și mâncare gătită de post, consumată după apusul soarelui; nu este voie să se mănânce urzici sau mâncăruri gătite cu oțet, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu urzici și i s-au umezit buzele cu oțet în loc de apă; curățenia sufletească și trupească este însoțită și de curățenia de Paște din gospodării; se văruiește, se zugrăvește, se spală covoarele, preșurile și geamurile, se văruiesc trunchiurile copacilor; spre sfârșitul săptămânii, se pregătesc cozonacii, ouăle roșii și preparatele din carne de miel, toate trebuind să fie gata pentru a fi sfințite la biserică, în dimineața Duminicii Învierii Domnului”.
Foto 1 via Muzeul Muzeul Național al Țăranului Român – icoană pe sticlă „Maica Domnului Îndurerată”, Țara Bârsei, sec. XIX; foto 2 – cartea „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești”
Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine
BRAILA CHIREI 