Samy Briss, expoziția itinerantă „Mémoires” și la Galeria „Gh. Naum”

*Vernisaj în 5 aprilie 2024, ora 13.00 * Expoziția cuprinde lucrări de pictură, sculptură și desen

Expoziția de pictură, sculptură și desen „Mémoires” a artistului Samy Briss , curatoriată de Adina Rențea, poate fi văzută/ admirată în perioada 5 aprilie – 5 mai 2024 la galeria „Gheorghe Naum”/ Muzeul Brăilei „Carol I”. Este o experiență itinerantă, începută în martie 2023, cu 110 lucrări la Muzeul Țării Crișurilor Oradea unde artistul român de origine evreiască, stabilit în străinătate din deceniul șase al secolului trecut, a expus prima dată după plecarea din România. Anul trecut, expoziția „Mémoires” a fost admirată și de bucureșteni, la Hanul Gabroveni, dar și la Bienala Albastră (in noiembrie) de la Brașov.

Expoziția de la Brăila este coordonată de Alina Mircea – șef secția Artă din muzeul brăilean.

** Samy Briss s-a născut la Iaşi, în 18 mai 1930, undeva între Teatrul Național, grădina lui Avram Goldfaden (care a fondat la Iaşi, în 1876, primul teatru profesionist în limba idiș din lume) și Biserica Trei Ierarhi.(Alte detalii biografice, dar și lucrări, la https://safrai.com/product-category/briss-sami/ ) A urmat Institutul de Arte Plastice Bucureşti şi, concomitent, între 1950 și 1954, a frecventat atelierul lui Camil Ressu. Între 1955 și 1957, participă la primele expoziţii de pictură şi grafică. Realizează decoruri și costume de teatru; lucrează ca asistent la catedra de scenografie de la Institutul de Teatru București. În 1957 reprezintă România la Trienala de Gravură din Elveția. În 1958, Samy Briss lucrează vin stilul realismului socialist – arta oficială impusă de regimul comunist. Prima sa expoziție de pictură la București este interzisă. Părăseşte România împreună cu familia, la sfârşitul anului 1959. După o lungă călătorie prin Europa, trecând prin muzee şi galerii de artă din Viena şi Napoli, şi făcând nenumărate schiţe ale vremurilor trăite, ajunge cu vaporul la Haifa, în Israel. Vom regăsi în lucrările sale ce vede în Israel: valori şi simboluri iudaice, teme biblice, tradiţii, sărbători şi arta muzicanţilor cleizmeri, muzica populară evreiască. Tot acum îl cunoaşte pe Marcel Iancu – unul dintre fondatorii mișcării Dada – și vor deveni prieteni. În perioada 1961-1966 realizează decoraţiuni murale pentru spitale, biblioteci, hoteluri, instituţii publice. La îndemnul sculptorului Dani Karavan, cel care a realizat uriaşa sculptură ”Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului” a zidului din parlamentul israelian (Knesset), Samy Briss expune la Tel Aviv și până în 1970 participă la mai multe expoziții de grup în Israel și în străinătate. La începutul lui 1971 Briss este invitat de Galeria pariziană Romanet să expună la Paris. I se propune un contract de exclusivitate pe 5 ani, condiţia fiind să se mute la Paris. Astfel, urmează – din 1972 – primele expoziții în Franţa, apoi în Statele Unite și întreaga lume. Criticii de artă, și nu doar ei recunosc, amprenta suprarealismului, contactul direct cu lucrări de Picasso, Paul Klee, Victor Brauner, Braque, Marc Chagall… În 2019 Samy Briss a fost numit Chevalier des Arts et des Lettres, distincția guvernului francez fiindu-i oferită la propunerea prietenului său Georges Banu. Foto 1 – afișul brăilean; foto 2 (via artexit.ro) artistul Samy Briss; foto 3 (via curatorial.ro) din expoziția de la Hanul Gabroveni; foto 4 – secvență din lucrarea aleasă pentru afiș

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine