* Un palmares pe măsura valenţelor competiţiei, atrâgând atenţia şi asupra valorii de patrimoniu a cântecului popular de autentică tradiţie
Dacă nu aţi urmărit Festivalul-Concurs de muzică populară “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” în serile de 29, 30 şi 31 iulie 2011, pe scena Esplanadei brăilene de pe faleză, şi nici nu aţi reuşit să vă aflaţi în faţa micilor ecrane – transmisii LIVE de TVR 3, partener al organizatorilor, respectiv Consiliul Judeţean (CJ) Brăila şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – atunci trebuie să ştiţi că evenimentul este unul cu adevărat de excepţie în primul rând pentru calitatea muzicii şi a tuturor elementelor caracteristice artei populare. Sponsori ai evenimentului au fost firmele Tancrad, Concivia, Confort 2000, Risk, hotel Triumph, parteneri media Centrul de Informare Europe Direct Brăila, Fundaţia Phoenix Bucureşti, postul radio-tv Unirea din Austria. Datorită implicării etnomuzicologului drd. Elise Stan – preşedinte al juriului încă de la prima ediţie – competiţia de la Brăila beneficiază de consultanţă de specialitate şi de o selecţie riguroasă a candidaţilor. Astfel, şi în conformitate cu regulamentul de concurs, interpreţii vin în costume şi cu piese muzicale reprezentative pentru zonele lor geografice, una dintre melodii fiind neapărat din folclorul autentic, de arhivă am putea spune, de preferinţă fără acompaniament – doină, baladă. Publicul are astfel şansa să facă diferenţa (n.aut. Veţi vedea că acest lucru este foarte important în educaţia muzicală în spiritul cunoaşterii tradiţiei, aşa cum mi-a explicat Elise Stan într-un interviu pe care îl veţi urmări zilele următoare pe “Brăila Chirei” – şi concomitent pe paginile Facebook şi Twitter) şi să realizeze ce pierde dacă audiază prea mult piese din aşa-zisul folclor de factură modernistă.
Interpreţii Maria Radu din Brăila – 30 ani, laureată la ediţia trecută a festivalului brăilean, absolventă a Şcolii Populare, în prezent studentă în Galaţi, Dănuţ Ionuţ Popescu din Vlaşca, judeţul Teleorman, Ioachim Moser din Austria – solist la Opera din Viena, Elena Lucreţia Goacea din Râmnicu Vâlcea – absolventă de Şcoala Populară, acum studentă la Sibiu, Şirin Narenji din Constanţa – 17 ani, studiază şi la Şcoala Populară, Daniel Constantin Pop din Sălaj – 18 ani, Stela Botez Grigore din Chişinău, Republica Moldova – studentă, Gianina Mariana Manea din Piteşti, Ion Chiripuci din Giurgiu – 50 ani, lucrează la Casa de Cultură, Elbet Slobodan din Novi Sad, Serbia, Cristina Poteraş din Galaţi au evoluat în prima seară de concurs.
Gabriel Marin Dumitru din Piteşti – 21 ani, Maria Hlavacova din Slovacia, Costel Atanasov din Tulcea – 42 ani, reprezentând Comunitatea Armenească, Maria Ciocan din Brăila (descoperită, cum a precizat Gheorghe Bunea Stancu, la concursul “Karaoke, star pentru o zi” – altă competiţie organizată de CJ Brăila), Kristztina Laura Burgel din Ungaria, Ionel Lazăr, Mihaela Diana Ceană, Monika Rebholz din Germania, Paul Daniel Ananie din Vadul Izei, Carmen Teodoraşcu, Olena Stroia din Ucraina au încântat publicul în cea de-a doua seară a competiţiei.
În a treia seară am aflat palmaresul, i-am aplaudat pe câştigători audiind încă o dată piese deosebite din folclorul popoarelor – din ţările menţionate în primul material despre eveniment https://brailachirei.wordpress.com/2011/07/28/festivalul-de-folclor-%E2%80%9Ccantecul-de-dragoste-de-a-lungul-dunarii%E2%80%9D-editia-a-v-a-la-braila/ – şi am avut bucuria să asistăm la recitaluri deosebite. Unul l-a avut ca protagonist pe binecunoscutul şi apreciatul taragostist Dumitru Fărcaş, iar celălalt pe Mioara Velicu (surpriza serii, nu era în program! – in foto dreapta, cu Iuliana Tudor in public, aplaudată şi de concurenţi).
Tot acum a prezentat spectacolul Iuliana Tudor – fiind proaspătă mămică nu a putut fi prezentă şi în primele seri la Brăila, atunci prezentarea a fost realizată de Mihaela Grec – o tânără interpretă din Maramureş. Ca şi în celelalte ediţii ale concursului, maestrul Nicolae Botgros şi formaţia “Lăutarii” ne-au delectat cu momente de virtuozitate, nelipsind “Ciocârlia” sau piese din repertoriul componistic semnat George Enescu (şi ce interesant poate să sune…!)
Primii au aflat rezultatul competiţiei interpreţii care au obţinut Diploma de participare. Ei au primit din mâna preşedintelui CJ – Gheorghe Bunea Stancu – diplomele şi câte o mică atenţie din partea organizatorilor (însemne sugestive ale locului, realizate la atelierele Centrului de Creaţie). Concurenţii străini au primit şi câte un CD cu înregistrările serilor de concurs, pentru “a promova competiţia brăileană în ţările lor”, după cum a subliniat Bunea Stancu. A urmat în program un microrecital cu membrele grupului vocal din Serbia care a obţinut locul I anul trecut la concurs (este iarăşi o tradiţie frumoasă a locului, impusă de preşedintele CJ, anume ca laureaţii premiilor întâi sau a trofeului în cazul Festivalului de muzică uşoară “George Grigoriu” să vină anul următor şi să cânte în recital).
Primul premiu oferit a fost cel de Popularitate; el a revenit lui Costel Atanasov şi a fost înmânat de Ioan Godja – membru al juriului, preşedinte al Asociaţiei Centrul Cultural româno-austriac din Austria. Premiul Consiliului Judeţean, înmânat de Maria Puşcaciu – director Centrul de Creaţie – a revenit foarte tinerei Şirin Narenji.
Urmare a prestaţiilor deosebite ale concurenţilor, juriul a decis că se impune la această ediţie şi un premiu… al juriului, el fiind câştigat de Monika Rebholz. Premiul i-a fost înmânat de Doina Isvanov de la Muzeul Satului din Bucureşti, cercetătoarea folosindu-se de prilej pentru a aprecia la superlativ eforturile organizatorilor (repet, la sugestia Elisei Stan) de a pune accent pe repertoriul valoros, autentic popular.
Menţiune a treia, pentru Mihaela Diana Ceană, a fost înmânată de Doiniţa Ciocan – viceprimar a municipiului Brăila. Menţiune a doua, înmânată de Niţă Frăţilă – şeful catedrei de Muzicologie de la Academia din Novi Sad, membru al juriului, ne-a adus şi salutul românilor de peste graniţa de vest, la fel cum a făcut şi Ioan Godja, a revenit lui Paul Daniel Ananie. Menţiunea întâi, înmânată de Florin Mija – vicepreşedinte CJ, a revenit brăilencei Maria Radu.
Recitalul lui Dumitru Fărcaş a stârnit urale, la final publicul aplaudând în picioare pe taragotistul – şi poetul – cu o mare dragoste patriotică. Şi Nicolae Botgros (foto în stânga) a avut parte de asemenea urale, la fel şi membrii formaţiei “Lăutarii”, după secvenţele interpretative de excepţie care au reprezentat un mirorecital în programul serii de gală a festivalului. Ultimul recital a fost cel al Mioarei Velicu.
Şi cel mai aşteptat moment, sosirea câştigătorilor. Premiul III – înmânat de Elise Stan şi punctat cu un mic discurs despre valorile tradiţiei autentice şi necesitatea păstrării lor intacte – a revenit tinerei Elena Lucreţia Goacea (foto dreapta). De asemenea, Elise Stan a adus mulţumiri colegilor de la TVR care au ajutat la transmisia în direct pe TVR 3, respectiv Aurel Badea – regizor artistic, Ana Maria Tîrîlă de la carul TV şi întregii echipe.
Premiul II a revenit lui Gabriel Dumitru (foto stânga) şi a fost înmânat de Aurel Gabriel Simionescu – primarul municipiului Brăila. Premiul I şi aprecierile tuturor au mers către Olena Stroia (o voce deosebită, interpretare cu personalitate – foto mai jos), a fost înmânat de Bunea Stancu – preşedintele CJ a mulţumit încă o dată TVR pentru sprijin, nu a uitat să amintească şi faptul că tot Ucraina a luat şi trofeul (autoturismul) la Festivalul “G. Grigoriu”. Totodată, a ţinut să sublinieze că doreşte să formeze acelaşi tip de premiere şi la festivalul cântecului popular, tot un automobil, pentru ca atracţia participării să fie şi mai mare.
Valoarea premiilor s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, Consiliul Judeţean găsind resurse pentru a răsplăti interpreţii de muzică populară autentică, mai cu seamă că ei se include şi în demersul de popularizare a Brăilei în contextul transmiterii evenimentului în direct la TVR 3 şi a retransmiterii ulterioare pe postul TVR 1 şi TVR Internaţional. Astfel, laureaţii de pe podium au fost răsplătiţi cu 2.000 euro, respectiv 1.500 şi 1.000 euro, menţiunile şi celelalte premii fiind de 500 euro. De asemenea, fiecare concurent a plecat acasă cu Diploma de Participare şi cu un cadou simbolic din partea organizatorilor, iar soliştii din străinătate au primit – la sugestia preşedintelui Gheorghe Bunea Stancu – şi câte un CD cu înregistrarea competiţiei pentru a promova în ţările lor festivalul şi Brăila gazdă.
Organizatorii au oferit şi la această ediţie un final grandioas, acordurile muzicale folclorice fiind în armonie… cu focurile de artificii care au luminat cerul nopţii brăilene deasupra fluviului Dunărea. Am întâlnit la eveniment şi pe senatorul Ion Rotaru, consilieri judeţeni şi municipali, Ana Hărăpescu – director Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, directori de direcţii locale – semn că eforturile organizatorilor şi muzica populară găsesc aprecieri atât în rândul publicului larg, care a sosit în număr mare pe faleză, dar în rândul persoanelor cu diverse demnităţi.