Elevii cu 10 la bac și testele naționale, premiați cu bani de Guvernul condus de Dacian Cioloș

*In sfarsit, performanta in invatamant se premiaza si de la acest nivel * Premierea este astfel: 1000 lei, respectiv 3000 lei primesc 86 absolvenți de bac, 253 absolvenți de clasa a VIII-a care au obținut media maximă la examene

 

Absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere față de performanțele realizate. Potrivit hotărârii adoptate astăzi, 31 august 2016, de Guvernul condus de Dacian Cioloș, va primi 1.000 lei fiecare absolvent care a obținut media 10 la evaluarea națională (pentru clasa a VIII-a), respectiv 3.000 de lei fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat 2016. elevi

Susținerea tinerilor capabili de performanțe școlare înalte reprezintă o parte integrantă a politicilor educaționale promovate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice„, se subliniază in comunicatul transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Vor primi stimulentele 86 de absolvenți de clasa a XII-a (Hotnews a publicat lista cu numele lor la http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21153380-rezultate-bac-2016-cine-sunt-elevii-nota-10-bac-care-sunt-liceele-care-absolvit.htm) care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, dar si 253 de absolvenți de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională.

Nota. In sfarsit, performanta la invatatura a elevilor se premiaza si la acest nivel; pana acum, pentru ca Ministerul Educatiei oferea doar cateva zeci de lei olimpicilor, Consiliile Locale si Judetene ofera – din bugete locale – sume de bani copiilor cu foarte bune rezultate la competitiile scolare.

 

 

Ziua Jandarmeriei Rurale, serbată şi la Brăila

*La 1 septembrie se aniversează 123 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în România  

Pe 1 septembrie 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila aniversează 123 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în ţara noastră. Cu acest prilej, începând cu ora 10.30, la sediul Jandarmeriei Brăila se vor desfăşura mai multe activităţi care vor marca importantul eveniment din viaţa jandarmilor.

P1130893      La 1 septembrie 1893 a intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Prin această lege se remarcă accentul pus pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a  „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării. Din punct de vedere al misiunilor de poliţie judiciară, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucţie şi procurorilor.

Până în anul 1998, 1 septembrie era şi Ziua Jandarmeriei Române, însă, odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, aceasta se sărbătoreşte la 3 Aprilie, zi care marchează  promulgarea, de către domnitorul  Grigore Alexandru Ghicaîn anul 1850, a primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României.

  „În anul 1893, în judeţ se înfiinţează Compania de Jandarmi Brăila, ce avea un număr de 16 militari – jandarmi împărţiţi pe trei sectoare. La sfârşitul secolului trecut efectivul atingea 44 militari, distribuiţi în 6 sectoare, pentru ca în preajma celui de-al Doilea Război Mondial să ajungă la 129 jandarmi, împărţiţi în opt secţii. Începând cu anul 1929, companiile de jandarmi devin legiuni. Legiunea de Jandarmi Brăila avea în subordine sectoare şi posturi care au oscilat ca număr, în funcţie de organizarea administrativ-teritorială a judeţului şi de legile de organizare succesive„, se arată in materialul transmis de la Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ Brăila.

La multi ani!

Festivalul de film de la Venezia, la editia 73

*In perioada 31 august – 10 septembrie 2016 *

afis film festival Venezia 2016       Festivalul de Film de la Venetia (http://www.labiennale.org/en/cinema/73rd-festival/), cel mai longeviv eveniment de gen din Europa, a ajuns la editia cu numarul 73. Se desfasoara in perioada 31 august – 10 septembrie 2016. Printre participantii la sectiunea scurt metraj se afla si „Prima noapte”, regia Andrei Tanase (o coproductie romano-germana pentru care romanul a obtinut, in 2014, premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul International de Scurtmetraj din Cipru).

Alberto Barbera (foto de la editia nr. 71, impreuna cu actorul Al Pacino la premiera filmului „Manglehorn”) – critic de film – este directorul festivalului, editia din acest an fiind dedicata, in memoriam, regizorilor Abbas Kiarostami si Michael Cimino plecati in luna iulie dintre noi. Un juriu (dintre cele 4 – „Venezia 73”, „Orizzonti”, „Opera prima’, „Venezia classici”) este format cu Sam Mendes – presedinte, Laurie Anderson, Gemma Arterton, Giancarlo De Cataldo, Nina Hoss, Chiara Mastroianni, Joshua Oppenheimer, Lorenzo Vigas, Zhao Wei.

Festivalul se deschide cu comedia „La la land’ regizat de tanarul american Damien Chazelle. Intre regizorii foarte cunoscuti prezenti cu filme in festival se afla Tom Ford, Emir Kusturica, in intre cei cu filme prezente in afara competitiei – Mel Gibson. Unul dintre evenimentele 73rd Venice International Film Festival este inaugurarea unei noi sali de proiectii, aici urmand a fi sectiunea dedicata culturii migrantilor. Manglehorn+Premiere+71st+Venice+Film+Festival

Din respect pentru memoria celor peste 290 de victime si a ranitilor in recentul (din 24 august, cu sute de replici – foarte grav afectata si localitatea Amatrice) cutremur din zona Accumoli – Arquata del Tronto, in centrul Italiei, organizatorii festivalului  au anulat traditionala petrecere din prima zi a manifestarii.

Adio, George Romeo Bunea!

*Directorul – in ultimii 15 ani – Scolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Braila ne-a parasit; avea 59 de ani, dar o multime de impliniri *Intre altele, dezvoltase la scoala braileana concurs national de pian pentru copii „Virtuozii”, concursul national de picture „Vespasian Lungu’ si concursul national de muzica usoara „Armoniile Dunarii” *A facut in asa fel incat scoala sa editeze o revista anuala, o reala bucurie pentru toti cititorii si colaboratorii ei

Romeo Bunea      George Romeo Bunea (foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei) a fost in ultimii 15 ani directorul/ managerul Scolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Braila. La 24 iunie 2016 implinise 59 de ani si isi spunea ca ar mai fi multe de facut… dar, la 29 august 2016 ne-a parasit, plecand acolo de unde nu se mai intoarce nimeni. Ramane in schimb amintirea, iar despre Romica Bunea ne vom aminti mereu cu drag si cu respectul datorat atator lucruri bune lasate in urma sa. As enumera macar cele trei competitii care au atras la Braila tinere talente – Concurs national de pian pentru copii „Virtuozii” cu Ioana Maria Lupascu presedintele juriului,  ajuns in 2016 la editia a VIII-a, Concurs national de muzica usoara pentru copii si tineri „Armoniile Dunarii” – editia 2016 a fost a VII-a – si nu numai tineri, concursul national de pictura „Vespasian Lungu” (ajuns la editia XXI) adresandu-se tuturor cursantilor de la clase de arta plastica din Scolile Populare. De asemenea, o alta initiava a lui Romica Bunea (portretizat de Nela Constantinescu – profesor si artist plastic, lucrare prezenta pe simezele Galeriilor de Arta Braila in august 2016 in expozitia de grup „Pictograph 2015”)  bine primita a fost si revista anuala „Casa Artelor’ in care profesori, elevi si prieteni ai Scolii Populare „Vespasian Lungu” si-au gasit formule jurnalistice de prezentare. Romica Bunea, portret de Nela Constantinescu

Ieri, 29 august 2016, a încetat din viaţă, după o îndelungată şi grea suferinţă, domnul profesor George-Romeo Bunea, manager al Şcolii Populare de Arte <Vespasian Lungu> Brăila. Profesionist desăvârşit în domeniul instrumentelor de percuţie, mentor al numeroase generaţii de tineri instrumentişti şi lider al unor formaţii muzicale de succes, domnul George-Romeo Bunea a condus şi activitatea Şcolii Populare de Arte brăilene timp de 15 ani, reuşind să crească permanent prestigiul acestei instituţii de cultură prin calitatea actului de învăţământ, dar şi prin iniţierea, sprijinirea şi implicarea în nenumărate evenimente educaţionale şi cultural-artistice la nivel local, naţional şi internaţional. Colectivul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila este alături de familia îndurerată de dispariţia fulgerătoare a domniei sale şi îl va păstra mereu în amintire.

Miercuri, 31 august 2016, la ora 20.00, e oficiată slujba de depunere la sediul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” (str. Mărăşeşti nr. 1, Brăila). Joi, 1 septembrie, la ora 12.00, după slujba de la sediul Şcolii, cortegiul funerar ajunge la Biserica „Sfântul Nicolae” şi, apoi, la Cimitirul „Sfântul Constantin”.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Consiliul Local Municipal Braila, sedinta august 2016

DSCN5840*In data de 31, de la ora 11.00 la sala de sedinte a Companiei de Utilitati „Dunarea

Primarul Marian Viorel Dragomir a convocat sedinta ordinara a Consiliului Local Municipal Braila pentru data de 31 august 2016, de la ora 11.00 la sala de sedinte a Companiei de Utilitati „Dunarea’.  Foto din arhiva revistei de cultura si informative Braila Chirei de la sedinta anterioara (din 27 iulie 2016, cea in care consilierii liberali au propus „Amendamentul transparentei’ – https://brailachirei.wordpress.com/2016/07/27/liberalii-au-propus-in-noul-clm-braila-amendamentul-transparentei/).

Ordinea de zi propusa este urmatoarea:

1) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind: Aprobarea Planului centralizat de ocupare a funcţiilor publice pentru semestrul II al anului 2016, pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Brăila, Direcția de Asistență Socială Brăila și Poliția Locală Brăila; 2) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Asumarea asigurării sustenabilităţii şi continuităţii serviciilor acordate de Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, pentru anul 2016 şi anul 2017, în vederea implementării programului de interes naţional „Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice”; 3) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Asumarea asigurării sustenabilităţii şi continuităţii serviciilor acordate de Căminul pentru Persoane Vârstnice „Lacu Sarat”, pentru anul 2016 şi anul 2017, în vederea implementării programului de interes naţional „Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice”; 4) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Înaintarea către Consiliul Județean Brăila a propunerii de emitere a unei hotărâri referitoare la „Transmiterea terenului în suprafață de 6.201,00 mp, situat în T11, N 134/4, DR 135/5 – corp proprietate 37, NCP 78571, din domeniul public al județului Brăila și din administrarea Consiliului Județean Brăila, în domeniul public al municipiului Brăila și în administrarea Consiliului Local Municipal Brăila; 5) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Exprimarea acordului municipiului Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Brăila; 6) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Repartizarea prin încredinţare directă, spre închiriere, a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aparţinând domeniului privat al municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 46, parter, Partidului Socialist Român – Organizația Județeană Brăila, în vederea desfăşurării activităţii; 7) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Alipirea unor terenuri ce aparțin domeniului privat al municipiului Brăila; 8) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea H.C.L.M. Brăila nr.51/ 27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”; 9) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea schiței corespunzătoare poziției 11 din anexa nr.3b la H.C.L.M. Brăila nr.429/ 21.12.2015; 10) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea anexei nr. 4 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015 referitoare la centralizarea suprafeţelor de teren ce aparţin domeniului public al municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcţii cu caracter provizoriu și aprobarea închirierii directe către solicitanți, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.199/2015; 11) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea H.C.L.M. Brăila nr.102/ 29.03.2016 referitoare la „Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila pentru transferul dreptului de proprietate asupra unor investiții realizate pe terenuri aparținând domeniului public al municipiului Brăila, în conformitate cu prevederile art. 2.15, alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr.199/29.07.2015”, cu completările ulterioare; 12) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziţiei nr. 4, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/30.09.2011, referitoare la Centrul de Asistență Paleativă „SF. Maria” Brăila, conform raportului de evaluare întocmit de Sierra Quadrant Consulting Grup S.A.; 13) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziției nr.9 a Capitolului H – Terenurile și clădirile instituțiilor publice, din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/30.09.2011, referitoare la Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Pantelimon” Brăila, conform proceselor – verbale de recepție finală nr.3487/29.03.2016 și nr.3488/29.03.2016; 14) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziţiilor nr. 34 și nr. 46, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/30.09.2011, referitoare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 30 „Licurici” Brăila și Grădinița cu Program Prelungit nr. 44 „Piticot” Brăila , conform proceselor – verbale de recepție finală nr.164/29.10.2014 și nr.165/29.10.2014; 15) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziției nr. 44 a Capitolului H – Terenurile și clădirile instituțiilor publice, din Inventarul Domeniului Public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/ 2011, referitoare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 42 ”Voiniceii” (structura Școlii Gimnaziale ”Nedelcu Chercea”) conform procesului – verbal de recepție finală a lucrărilor nr.1342/11.09.2015; 16) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea poziţiei nr. 56, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/30.09.2011, referitoare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 56 „Negruț”, conform documentației de cadastru; 17) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziției nr.62, Capitolul A – ”Străzi”, din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/30.09.2011, ca urmare a finalizării investiției ”Modernizare Șoseaua Buzăului, între Calea Călărașilor și Șoseaua de Centură”, conform procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.3299/26.01.2016; 18) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziției nr. 89 a Capitolului H – Terenurile și clădirile instituțiilor publice, din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.325/2011, referitoare la Colegiul Tehnic ”C.D. Nenițescu”, conform proceselor – verbale de recepție la terminarea lucrărilor nr.5863/26.09.2014 și nr.1637/10.03.2016; 19) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea poziţiei nr. 93, Capitolul H – „Terenurile și clădirile Instituțiilor Publice” din Inventarul Domeniului Public al municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr. 325/ 30.09.2011, referitoare la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” Brăila, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.1707/22.12.2014; 20) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul <Construire ansamblu apartamente – hotel cu funcţiuni complementare D+P+4E+M>, la adresa din Brăila, str. Împăratul Traian nr. 32, Lot 1, iniţiat de S.C. Orient Company S.R.L. Brăila; 21) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului brăila privind: aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul <Lotizare teren în vederea construirii de locuințe>, la adresa din Brăila, Tarlaua nr. 36, Parcela 271/ 6, iniţiat de Topal Mihai Saen și Topal Rodica; 22) Proiect de hotărâre inițiat de primarul municipiului Brăila privind Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna septembrie 2016; 23) Alte probleme. 

Masuri de stimulare la incadrarea in munca a absolventilor

*Sume din bugetul asigurarilor de somaj primesc angajatorii care angajeaza absolventi, prime de incadrare sau prime de instalare pot primi absolventii care se angajeaza imediat dupa finalizarea studiilor

 

Angajatorii care incadreaza cu contract de munca pe durata nedeterminata absolventi ai unor institutii de invatamant beneficiaza de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, angajatorii sunt beneficiarii masurilor de stimulare a incadrarii in munca a absolventilor – sub forma de subventii, iar tinerii absolventi sunt beneficiarii unor stimulente financiare acordate ca urmare a angajarii – precizari oferite de Monica Bratu (foto), director Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Braila. Monica Bratu

„Angajatorii care incadreaza cu contract de munca pe durata nedeterminata absolventi ai unor institutii de invatamant, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arta si meserii sau o suma egala cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii se invatamant secundar superior sau invatamant postliceal sau o suma egala cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii se invatamant superior; in cazul in care angajatorii incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap, ai formelor de invatamant mentionate anterior primesc, lunar, sumele mentionate anterior pe o perioada de 18 luni.    Dupa indeplinirea obligatiilor privind mentinerea raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni, angajatorii pot beneficia, la cerere, de un ajutor financiar, din bugetul asigurarilor pentru somaj, pe o perioada de cel mult 2 ani, egal cu suma aferenta contributiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane„, se arata in comunicatul de la AJOFM Braila transmis de Laurentia Vasilescu de la Compartimentul Analiza pietei muncii, programe de ocupare, implementare masuri active si economie sociala,

La randul lor, pentru ca se incadreaza in munca, legea confera absolventilor cateva beneficii, respectiv stimulente financiare. Astfel, absolventii pot primi Prima de incadrare egala cu 500 lei (valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii) – de aceasta prima pot beneficia absolventii institutiilor de invatamânt si absolventii scolilor speciale, in vârsta de minimum 16 ani, inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca, in situatia in care se angajeaza cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni. Acest drept se solicita in termen de maximum 60 de zile de la data angajarii.

Nu beneficiaza de drepturile prevazute anterior: a) absolventii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de munca sau de serviciu; b) absolventii care se incadreaza la angajatori cu care au fost in raporturi de munca sau de serviciu in ultimii 2 ani; c) absolventii care la data solicitarii dreptului urmeaza o forma de invatamant; d) absolventii institutiilor de invatamant fata de care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a-i incadra in munca; e) absolventii pentru care plata indemnizatiei de somaj a fost suspendata la data incadrarii in munca, conform legii, pe o perioada de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbarii duratei contractului individual de munca, plata indemnizatiei de somaj inceteaza.

Absolventii carora li s-a stabilit dreptul la indemnizatie de somaj si se angajeaza in perioada de acordare a indemnizatiei de somaj, cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiaza, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, in conditiile legii, pâna la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat. Acest drept se solicita in termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajarii.

         Absolventii mai pot primi Prima de instalare, neimpozabila, egala cu 3500 lei (de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta, In vigoare la data instalarii), se acorda, la cerere, persoanelor care in perioada in care beneficiaza de indemnizatie de somaj se incadreaza in munca, pentru o perioada de cel putin 12 luni, potrivit legii, intr-o alta localitate si ca urmare a acestui fapt isi schimba domiciliul. De asemenea, absolventii ar putea primi Prima de incadrare, neimpozabila, egala cu 1000 lei (de doua ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data acordarii), se acorda, la cerere, persoanelor care in perioada in care beneficiaza de indemnizatie de somaj se incadreaza in munca, pentru o perioada de cel putin 12 luni, potrivit legii, intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi au domiciliul stabil.

Nu beneficiaza de prime de mobilitate: a) persoanele care au mai beneficiat de o prima de incadrare sau de o prima de instalare in ultimele 36 de luni premergatoare solicitarii primei de mobilitate; b) persoanele care se incadreaza la angajatori cu care au fost in raporturi de munca sau de serviciu in ultimii 2 ani; c) persoanele pentru care plata indemnizatiei de somaj a fost suspendata pentru angajare pe durata determinata de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbarii duratei contractului individual de munca, plata indemnizatiei de somaj inceteaza (durata contractului a devenit mai mare de 12 luni); d) absolventii licentiati ai facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie care, la data solicitarii dreptului, au promovat concursul national de rezidentiat pe locuri sau pe posturi In conditiile legii; e) absolventii institutiilor de invatamânt fata de care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a-i incadra in munca.

Pot beneficia de prime de instalare sau incadrare, la cerere, si somerii de lunga durata inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca, care nu beneficiaza de indemnizatie de somaj. Somer de lunga durata este persoana care este somer pe o perioada mai mare de 12 luni, in cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani si pe o perioada mai mare de 6 luni, in cazul persoanelor cu vârsta cuprinsa intre 16 ani si pâna la implinirea vârstei de 25 de ani.

Brailenii pot primi informatii suplimentare la sediul AJOFM Braila (municipiul Braila, b-dul Dorobantilor nr.603 – 605) sau la telefon 0239/611386.

Informatii pentru absolventi, de la Agentia pentru Ocupare in Munca

*Despre indemnizatia de somaj – 250 lei, lunar, pe o perioada de 6 luni – pe care o pot solicita, in conditiile legii, tinerii care au terminat o forma de invatamant

 

sediul AJOFM Braila
AJOFM Braila, sediu

Absolventii pot solicita acordarea indemnizatiei de somaj, conform Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, numai daca în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă in a cărei raza teritorială îşi au domiciliul, si in aceasta perioada nu au reusit sa se incadreze in munca. De asemenea, absolventii inregistrati in evidenta AJOFM pot beneficia gratuit de servicii de informare si consiliere, medierea muncii, formare profesionala, prime de incadrare/instalare in cazul in care se incadreaza in munca potrivit prevederilor legal in vigoare„, se precizeaza in comunicatul transmis de la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM – foto sediu) Braila de Laurentia Vasilescu de la Compartimentul Analiza pietei muncii, programe de ocupare, implementare masuri active si economie sociala.

Data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire.

Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi se acordă la cerere, pe o perioadă de 6 luni; este o sumă fixa, in cuantum de 250 de lei/luna; se acordă de la data  absolvirii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap. Indemnizatia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data expirarii perioadei de 60 de zile de la data absolvirii, sau 12 luni de la data absolvirii, pentru absolventii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap si se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Indemnizatia de somaj se acorda de la data mentionata mai sus doar daca solicitarea este inregistrata in termen de 10 zile calendaristice de la aceasta data. Daca solicitarea este inregistrata dupa expirarea termenului de 10 zile, indemnizatia de somaj se acorda de la data inregistrarii cererii„, se precizeaza Monica Bratu – director executiv AJOFM Braila.

Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, urmează o forma de învăţământ. Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legii.

Congresul Național al Istoricilor Români, prima ediție

*La Cluj-Napoca în perioada 25 – 28 august 2016 * Au participat istorici români din Austria, Canada, Franța, Germania, Israel, Italia, România, Republica Moldova, Serbia și Ungaria

deschidere, Congresul istoricilor      Universitatea „Babes-Bolyai” – Facultatea de Istorie si Filosofie, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane si Comitetul național al istoricilor români au organizat în 25 – 28 august 2016 prima ediție a Congresului Național al Istoricilor (http://cnir.conference.ubbcluj.ro/ – mai multe foto pe site). Au participat 447 istorici români din Austria, Canada, Franța, Germania, Israel, Italia, România, Republica Moldova, Serbia și Ungaria. Congresul a fost structurat în 6 sesiuni plenare, 47 de secțiuni și 19 mese rotunde – intreg programul in ProgramCNIR.2016 (document in format PDF); s-a desfășurat și un târg de carte, unde au expus 15 dintre cele mai importante edituri românești – inclusiv Editura Istros a Muzeului Brailei „Carol I’, manager prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române; Ionel Cândea a participat la secţiunea „Marea Neagră şi Dunărea de Jos în Istoria Românilor”.  De asemenea, Ionel Cândea (in foto, de Ionuț Földes, dreapta sus ) a prezentat volumul „Mărturii româneşti peste hotare / Creaţii româneşti şi izvoare despre români în colecţii din străinătate” de Virgil Cândea, serie nouă. vol. VI / Ucraina – Vatican, Editura Academiei Române – Editura Istros, Bucureşti – Brăila, 2016. Ionel Candea, lansare Congres istorici

In plenul congresului au fost prelegerile „Despre respectul pentru meseria de istoric, astăzi‘ – sustinuta de acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop (Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română – Centrul de Studii Transilvane), presedintele Comitetului stiintific al congresului, „Despre menirea istoriei’ – acad. Dan Berindei, „Everyday Law in the Middle Age” – Martyn Rady, Masaryk Professor of Central European History, (UCL School of Slavonic & East European Studies), „Românii şi mongolii în regiunea Dunării de Jos” – acad. Victor Spinei, „Legături personale cu școala clujeană: scurtă evocare” – prof. univ. dr. Șerban Papacostea (membru corespondent al Academiei Române), „Istorism și conștiința de sine” – acad. Alexandru Zub (Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi), „Medievistica românească în sec. XXI permanențe, provocări, perspective. Studiu de caz: Institutul ”Nicolae Iorga” al Academiei Române” – cercetator stiintific I dr. Ovidiu Cristea (Academia Română, Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga”, București), „Institutul de Istorie Națională al Universității din Cluj în perioada interbelică” – prof. univ. dr. Ovidiu Ghitta (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filozofie), „Timpurile moderne la români. Reflecții istoriografice” – prof. univ. dr. Gheorghe Clivetti (Institutul de Istorie „A.D. Xenopol al Academiei Române, Iași) etc.

targul de carte, Congresul istoricilor        „În societatea românească actuală, dar și în contextul dezvoltării accelerate a cercetării istorice românești din ultimul deceniu, organizarea unui Congres Național al Istoricilor poate fi privită nu doar ca un deziderat, ci și ca o necesitate.  Istoricii nu sunt doar cercetători ai trecutului și interpreți ai documentelor, ci trebuie să reprezinte o voce distinctă în spațiul public, să își asume, în baza experienței specifice breslei, prezentarea de soluții și răspunsuri la problemele cotidiene care își au originea, sau care se regăsesc în forme similare în trecutul istoric. În același timp, explozia tematică și publicistică din câmpul cercetării istorice îngreunează cunoașterea adecvată a întregului spectru de preocupări actuale ale istoricilor români, iar circulația informației și a producției bibliografice între centrele de cercetare nu funcționează întotdeauna așa cum ar fi dezirabil” – din argumentul manifestării.

Chiralinele din marmura prind viata in tabara internationala de sculptura de la Braila

*Cei sapte artisti selectati de organizatorii Simpozionului international de sculptura monumentala „Nicapetre’ 2016, editia a II-a – Consiliul Judetean prin Muzeul Brailei „Carol I”, Centrul Cultural Nicapetre – dau forma blocurilor de marmura dupa tema aleasa, „Chira Chiralina, simbolul tinereţii şi al frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber”, pentru viitoarele statui care vor impodobi orasul de la Dunare in care s-a nascut scultorul in memoria caruia are loc manifestarea 

Cald; si praf… de piatra, uneori foarte mult praf. Dar nu orice piatra, ci marmura alba care pare sub mainile maiastre ale artistilor sculptori plastelina de modelaj, foaie de desen ori creionul pe care o zana misterioasa le misca, cu majestate, dezvaluind incet-incet cate ceva din ideea care la final va fi statuie – un model care sa corespunda temei „Chira Chiralina, simbolul tinereţii şi al frumuseţii, al farmecului feminin şi al bucuriei de a trăi liber’ aleasa anul acesta pentru Simpozionul international de sculptura monumentala „Nicapetre’, editia a II-a desfasurat in perioada 7 august – 3 septembrie 2016 (https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/09/s-a-deschis-simpozionul-international-de-sculptura-monumentala-nicapetre-braila-2016/). In curtea fostului liceu de chimie din Braila, actualul Colegiu Tehnic „C. D. Nenitescu’ pare liniste daca faci abstractie de sunetele daltilor, ciocanelor, discurilor abrazive, a cutitelor pentru cioplit, frezelor etc; dar nu e decat o aparenta calmitate dincolo de care s-ar putea auzi gandurile creatorilor: „Oare am taiat bine?’, „Cred ca aici trebuia mai rotund…’, „Ah! Am intrat prea abrupt in material…’ imi imaginez ca isi spun Dinu Câmpeanu, Alexey Kanis, Leonid Kozlov, Malin Malinov, Iurie Platon, Elena Saracino ori Serhii Sbitniev – artistii sculptori selectionati (https://brailachirei.wordpress.com/2016/07/16/final-de-selectie-in-simpozionul-international-de-sculptura-monumentala-nicapetre-2016/) de organizatorii celei de-a doua tabere internationale de sculptura – Consiliul Judetean Braila prin Muzeul Brailei „Carol I”, Centrul Cultural „Nicapetre” din Sectia Arta – sef sectie muzeograf dr. Maria Stoica.

Cu siguranta, sculptorii – constransi de timpul relativ scurt (mai putin de o luna de zile) – isi vad cu grija de drumul ales (ei au configurat inca de la inceput tema, in vederea selectiei) si traseul artistic, metodic, practic de la idee la produsul finit nu e decat indemnare, curaj si multa, foarte multa munca bruta. Si atunci, te intrebi, descurajat de aceasta ordine aproape matematica, unde e poezia creatiei daca totul a fost deja desenat, trasat, formulat si acum doar se lucreaza la forma…? Pai, trebuie sa raspunzi constrans de realitate, poezia este exact aici, in fata ta. Se scrie arcuindu-se printre vartejurile de praf de marmura ce devine acum praf de stele, se armonizeaza din cuvinte care tipa in ritmul daltilor si al frezelor, cu rime care spumega in aer asa cum balonasele de sapun vorbesc copiilor in jocul din fata luminii… Poezia e pe fetele acoperite de praf alb si in mainile invaluite in manusi de muncitor, maini care stiu insa ce e dincolo de marginea pietrei n chiar miezul/ inima ei, maini care construiesc o magie cu nume atat de frumos; Sculptura. Frumos va fi si finalul, cand cele 7 Chiraline ivite din pietre ca Afrodita din spuma marii ori ca visul din ochii copilului inteligent, cuminte si curajos. Da, pentru ca inteligent trebuie sa fii sa transformi fara sa sfarmi Ideea de inceput in Statuie-femeie, cuminte trebuie sa fii ca sa spui oamenilor ce vrei tu dar in asa fel incat sa para ca le spui ce vor ei, curajos trebuie sa fii ca sa lasi in urma ta semne mai durabile decat propriul eu…

Film din tabara/ simpozion preluat (la fel ca si prezentarile celor 7 sculptori) de pe pagina Facebook a Centrului Cultural Nicapetre – 23 august 2016

dinu campeanu
Dinu Campeanu

dinu campeanu 1    Dinu Câmpeanu este licenţiat al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi membru al UAPR. Are în palmares 10 expoziţii personale; 35 simpozioane de creaţie (România, Austria, Elveţia, Germania, Liban, Olanda, Portugalia, Scoţia, Slovenia); 9 lucrări de artă monumentală (România); participări la expoziţii de grup din ţară şi din străinătate. Deţine 5 premii pentru sculptură. Creaţia sa, organizată în cicluri tematice, aduce în modernitate forme arhaice, cu toată încărcătura lor simbolică. Lucrează, cu aceeaşi virtuozitate, piatra şi lemnul, valorificând virtuţile expresive ale fiecărui material. Este pentru a doua oară invitat la Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală “Nicăpetre”. Proiectul lui Dinu Câmpeanu poartă numele personajului istratian, Chira Chiralina, şi reprezintă o siluetă feminină, dinamică, amplu drapată, forţînd ieşirea din captivitate. 

alexey kanis
Alexey Kanis

Alexey Kanis, din Rusia, este licenţiat al Academiei de Artă şi Industrie din Petersburg, departamentul de Sculptură. Are în palmares zece expoziţii naţionale şi internaţionale, şapte simpozioane de creaţie (Rusia, China, Italia, Finlanda, Bolivia, Cipru, Danemarca) şi două premii pentru sculptură. Sculptura monumentală figuratăvă, realizată de Alexey Kanis în diferite locuri de pe glob, include spaţiul şi îl transformă în componenta esenţială a formei. Golul, asociat absenţei sau folosit doar în scop compoziţional, pare a fi amprenta de identitate stilistică a tânărului artist. Dintre proiectele înscrise la simpozion a fost ales acela care poartă titlul “Tension” şi care reprezintă un tors de femeie cu forme voluptuoase, cu spatele arcuit, formând aproape unghi drept cu orizontala; atitudinea corpului pare să eternizeze o secvenţă dintr-un dans al Chirei Chiralina, ale cărui dinamism şi emoţie sunt subliniate plastic de forma spaţiului închis între volum şi suprafaţa de sprijin. 

leonid kozlov
Leonid Kozlov

Leonid Kozlov este sculptor, pictor şi grafician, licenţiat al Academiei de Artă din Kiev şi membru al Uniunii Artiştilor din Ukraina. Are în palmares: 11 expoziţii personale, participări la zeci de expoziţii colective şi de grup, interne şi internaţionale, 14 simpozioane de creaţie (Ukraina, China, Rusia, Uzbekistan), premii şi medalii. Creaţia sa, în fiecare dintre domenii, conţine două aspecte: unul prin care valorifică tradiţia realismului, în lucrări figurative, iar celălalt, prin care o sublimează pe aceasta, în lucrările nonfigurative. O temă iubită de sculptor este Dansul, exprimat printr-o serie de statuete din bronz, având ca subiect Balerina. Proiectul propus pentru simpozion se numeşte “Dance of life” şi se prezintă sub forma unui modul cilindric, în mişcare ascendentă, contrapunctată, răsucindu-se în punctul de maximă extensie pentru a urma traseul în sens invers. Miezul formei închide spaţiul şi îl înviorează.

iurie platon
Iurie Platon

Iurie Platon, din Republica Moldova, în prezent rezident în Germania, este licenţiat al Institutului de Arte din Tallin (Estonia), docent al Academiei de Arte din Chişinău şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Republica Moldova. Este un artist complex, cu activitate susţinută în domeniile sculpturii, picturii şi ceramicii. Are în palmares expoziţii personale şi de grup, interne şi internaţionale, simpozioane de creaţie (Germania, Cehia), burse şi premii. Creaţia sa conţine lucrări realizate în piatră/marmură, lemn sau bronz, de la sculptura mică la cea monumentală. Este autorul impresionantului monument din Chişinău, dedicat memoriei deportaţilor în timpul regimului comunist. În proiectul lui Iurie Platon, Chira Chiralina este o fantasmă alcătuită din forme senzual rotunjite, alunecând provocator şi imprimând ritm mişcării trupului. 

malin malinov
Malin Malinov

 Malin Malinov, din Bulgaria, licenţiat al Academiei de Arte Frumoase din Velico-Târnovo, este designer, sculptor şi pictor. Are în palmares: 12 expoziţii personale de sculptură şi pictură, 3 simpozioane de creaţie (Bulgaria, China, Iran), proiecte de design. Este membru al comisiei de design din cadrul Ministerului de comerţ interior de la Sofia. Creaţia sa conţine sculptură mică şi sculptură monumentală, în piatră, lemn, metal, ceramică sau materiale combinate; pictură realistă (portret, peisaj), compoziţii nonfigurative şi abstracte; icoane; obiecte decorative şi bijuterii. Proiectul propus Brăilei, cu titlul “Family”, este un ansamblu compus din trei module concave, sprijinindu-se unul de celălalt şi unduindu-se în spaţiu; atât forma, în întregul ei, cât şi mişcarea meandrică a volumelor în spaţiu sunt puse în valoare de piedestalul static şi solid, al cărui rol compoziţional este dublat de unul simbolic.

elena saracino
Elena Saracino

elena saracino 1    Elena Saracino, din Italia, este licenţiată în sculptură la Accademia delle Belle Arti, Carrara. Are în palmares doua expoziţii personale, 14 expoziţii de grup; 27 simpozioane de creaţie (Italia, Germania, Portugalia, Noua Zeelandă, Franţa, Turcia, Elveţia, Spania, Egipt, Slovenia). Este multiplu premiată la concursuri internaţionale de sculptură. Creaţia sa conţine sculptură monumentală, sculptură şi instalaţii ambientale.  Materialul preferat este piatra/marmura, dar lucrează şi în alte materiale. Se exprimă prin forme simbolice, compoziţii clare, volume gândite în armonie cu spaţiul care le conţine. Proiectul Elenei Saracino pentru Brăila este zeiţa Venus/Afrodita, reperul mitologic al frumuseţii şi iubirii, în care ne îndeamnă să recunoaştem o ipostază posibilă a personajului Chira Chiralina. 

serhii sbitniev
Serhii Sbitniev

serhii sbitniev 1     Serhii Sbitniev, din Ukraina, este absolvent al Institutului de Artă din Harkov şi membru al Uniunii Naţionale a Artiştilor din Ukraina. Are în palmares zeci de expoziţii personale şi de grup, zeci de simpozioane de creaţie (Ukraina, Rusia, Turcia, România), şi multe premii pentru sculptură. Este pentru a doua oară invitat la Brăila. Creaţia sa conţine sculptură mică, realizată mai ales din bronz, delicată ca un desen călător în spaţiu, şi sculptură monumentală din piatră – granit, gresie, marmură -, adesea cu detalii din bronz polisat. Subiectele, fie ele alese de pe hărţile cerului, pe care le studiază ca un pasionat de astronomie ce este, din literatură sau din realitate, sunt exprimate în forme figurative, din care emană câmpuri energetice. Proiectul trimis Brăilei, intitulat Heartstrings, înfăţişează o siluetă feminină, dominatoare, cântând la vioară; personajul însuşi se transformă în instrumentul care captează şi redă, prin muzică, mişcarea aştrilor, povestindu-le pământenilor destinul. 

Nota de final a autorului (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Dupa 3 septembrie 2016, Braila cea plina de frumuseti – de la cele cateva zeci de personalitati de talie mondiala la cladirile de patrimoniu si la atatea si atatea produse culturale (carti, tablouri, sculpturi etc.) – se va imbogati cu inca sapte. Nu pitici, ci femei frumoase. nemuritoare, din marmura. Gata se se ia la intrecere cu toate pietrele si lemnele ce poarta amprenta unica a lui Petre Balanica (numele real al celebrului sculptor Nicapetre care si-a donat institutiei muzeala intreaga opera si care sta la baza celui mai mare muzeu de sculptura din Romania). Si pe care autoritatile vor trebui sa puna in valoare aceste minunate Chiraline asa cum se cuvine, gasindu-le locul in urbe, pentru cei de azi, pentru cei de maine, multumind astfel si artistilor sculptori – Dinu Câmpeanu, Alexey Kanis, Leonid Kozlov, Malin Malinov, Iurie Platon, Elena Saracino, Serhii Sbitniev – care si-au pus in ele o particica de suflet, de dragoste, de vis. Pana atunci, noi, cei care iubim Arta, admiram operele si capodoperele, lucrarile de arta si artistii, va multumim!

Viata strazii. „Alo, Politia? Cum protejati orasul…?

DSCN9769    Patrimoniul si legile care il protejeaza, regulile urbanistice si modul cum gandim (ori nu!) sa acceptam cresterea economica sunt doar cateva aspecte ale vietii cotidiene care nu reduc la simple formule verbale. Cel mai adesea, acestea se suprapun peste actiuni umane care incalca flagrant legea si bunul simt.

Este si cazul unor terase asa-zis sezoniere care nu doar ca se afla pe… trotuare, dar sunt si inumane – la propriu. Pe langa faptul ca nu au deloc caracter sezonier (a se vede in foto! din vremea cand a fost… chipurile dezafectata, apoi la exact o zi s-a pornit refacerea ei, tot cu podium de aspalt si structura metalica incastrata in trotuar), mai sunt si in calea… trecatorilor. In plus, cea la care fac aici referire incalca si Legea monumentelor  – cladirea langa care se afla fiind declarata monument istoric. Asa ca… Politia ar trebui sa ia masuri; nu simple notificari sau amenzi. Nu! Ci intrarea in legalitate, respectiv interzicerea acestei terase care se afla si pe artera principala Brailei. Si arhitectul sef ar putea sa mai faca notificari in acest sens. Tocmai pentru ca este Arhitect si, din cate stiu, Marian Ion isi iubeste profesia.

Iar eu iubesc acest oras, ca multi dintre voi, stimati cititori.  Ar trebui sa putem face mai mult pentur ca el sa arate cu adevarat uman, frumos, atragator! Cred – inca mai cred! – ca se poate!  Si nu cred ca oamenii de afaceri care iubesc si ei orasul nu vor putea sa isi faca treburile fiind in legalitate…

Expozitie Emilia Dumitrescu: „Le Grand Tour. Călătoriile de studiu ale unui artist român: 1959–1961”

*La Muzeul Brailei „Carol I’, in Galeria de arta „Gh. Naum’ * Expozitia ramane deschisa pana in luna septembrie 2016 *

afis-expo-emilia-dumitrescu       Asa cum am anuntat (la https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/14/in-memoriam-expozitia-de-grafica-emilia-dumitrescu-la-muzeul-brailei-carol-i/), artista plastica Emilia Dumitrescu (31 iulie 1921 – 22 septembrie 2005) este readusa in atentia publicului, la Galeria de arta „Gheorghe Naum’ a Muzeului Brailei „Carol I’, cu o expozitie cuprinzand lucrari de grafica numita „Le Grand Tour. Călătoriile de studiu ale unui artist român: 1959–1961”. lucrare-1-emilia-dumitrescu

Mai multe foto din expozitie la  https://www.facebook.com/BrailaChirei/photos/?tab=album&album_id=1125112860914635 pe pagina din reteaua Facebook a revistei de cultura si informatie Braila Chirei.

    Alina-Ruxandra Mircea, cea care s-a ocupat de selectia lucrailor si organizarea expozitiei, muzeograf la Sectia Arta (sef sectie Maria Stoica) a Muzeului Brailei „Carol I’, ofera mai multe detalii despre regretata artista si despre opera sa.

    lucrare-2-emilia-dumitrescu  „Le Grand Tour” însemna, începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi până către mijlocul secolului al XIX-lea, vizitarea, după un traseu bine stabilit, a marilor monumente ale Antichităţii şi Renaşterii. Un astfel de pelerinaj cultural reprezenta, pentru artişti şi pentru tinerii vest-europeni de condiţie bună, oportunitatea de a-şi desăvârşi educaţia în contact cu cele mai importante opere de artă şi de arhitectură ale trecutului. Restrâns iniţial la Peninsula Italică (s-a numit, de aceea, şi „Marele Tur al Italiei”), fenomenul s-a extins şi s-a metamorfozat treptat pentru a cuprinde, în preziua izbucnirii Primului Război Mondial, aproape întreg Vestul şi Centrul Europei, Bazinul Mediteranean şi chiar, pentru cei mai temerari dintre călători, Nordul Africii şi Orientul Apropiat.

Comoţia adusă de cele două conflagraţii mondiale şi, mai ales, diviziunile geo-politice care le-au urmat au limitat, după cum se ştie, mobilitatea artiştilor. Se cuvine amintit, însă, că artiştii au fost, în lagărul socialist, printre primii turişti ai perioadei postbelice. Vizitele peste hotare ale artiştilor – organizate fie sub forma „documentării”, fie sub cea a „schimbului de experienţă” – prefaţează extinderea şi relativa liberalizare a turismului în ţările socialiste după aşa-numitul „Dezgheţ” al Epocii Hruşciov.

Între 1959 şi 1961, încă tânăra pe atunci Emilia Dumitrescu a avut şansa rară de a călători în Europa şi de a vizita nu numai capitalele spaţiului rusofon sovietic (Kiev, Moscova şi Leningrad), ci şi câteva capitale ale circuitului cultural tradiţional, ca Viena, Roma şi Veneţia. Anii aceia au fost pentru ea, în condiţiile de atunci, un „Grand Tour” sui generis.

În patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I” se păstrează, de pe urma acestor călătorii, un corpus de 54 de lucrări de grafică (48 de schiţe lucrate la faţa locului şi 6 elaborări ulterioare, „de atelier”), dintre care 32 au fost selectate pentru a figura în expoziţia de faţă. Lucrările prezintă un însemnat interes documentar atât pentru că înregistrează chipurile trecute ale locurilor reprezentate, cât şi pentru informaţiile pe care le aduc despre „chipul” Emiliei Dumitrescu însăşi. Arhiva personală a artistei fiind astăzi pierdută, opera sa rămâne, până la o cercetare sistematică a arhivelor publice, principala sursă pentru reconstituirea parcursului său profesional.

Interesantă este varierea progresivă a mijloacelor de reprezentare şi, odată cu ele, a funcţiei retorice a imaginii. Se observă, după 1960, abandonarea interesului pentru motivul pitoresc şi exotic, care caracterizează peisajele lucrate în 1959 la Plovdiv, în favoarea vederilor topografice, apropiate de tradiţia vedutei. O notă aparte în rândul acestora din urmă o dau cele trei mari vederi urbane din Moscova şi Leningrad. Aici, perspectiva plonjantă, compoziţiile închise, amintind de ovalul unei camee, culorile foarte vii şi tendinţa de a circumscrie formele în contururi viguroase se asociază unei viziuni preponderent decorative asupra realităţii. Remarcabilă, pe de altă parte, la peisajele urbane romane, veneţiene şi vieneze – la cele din Occident, aşadar – este preocuparea de a nota numele diverselor firme comerciale (Fische-Kons, Il Tempo, Martini, Philips, Swiss Airlines etc.) care punctează frontul clădirilor. Prezenţa lor în imagine semnalează un al doilea strat de semnificaţie, economic şi social, suprapus celui propriu-zis istoric şi cultural şi reflectă o efervescenţă a consumului şi o diversitate „capitalistă” absente dincoace de Cortina de Fier.

Aceste trăsături permit observarea, în acelaşi scurt interval de timp (1960–1961), a unei diferenţe subtile, dar semnificative. Pe de o parte, imaginea oraşelor estice este puternic stilizată şi aproape atemporală. În „Aspect din Moscova”, simplificarea şi ordonarea ritmică a volumelor fac ca oraşul să arate de-a dreptul futurist. Excepţie relativă face schiţa reprezentând Biserica Sfântului Sânge din Sankt Petersburg/Leningrad – relativă, pentru că notaţia din colţul superior al paginii are rolul de a înregistra nu atât coordonatele spaţio-temporale concrete, cât faptul extraordinar de a fi executat desenul la lumina neverosimilă a unei nopţi albe. În schimb, vederile urbane vestice păstrează, chiar şi în lucrările finite (a se vedea gravura „Annadamo”), mărci indexicale ale realităţii: nume şi elemente de identificare ce situează cu precizie, ca pe un suvenir preţios, imaginea în timp şi spaţiu.   

A 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, cu România țară invitată

*Manifestarea se incheie pe 28 august 2016 *La standul tarii noastre au fost expuse peste 1200 de titluri de carte, inclusive albume, aparute la 20 de edituri * ICR s-a ocupat de amenjarea standului romanesc 

Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF), ajuns la editia a 23-a, are loc in 24 – 28 august 2016 în Noul Centru Expozițional din Beijing și este organizat de Administrația Națională pentru Presă, Edituri, Film, Radio și Tv, prin International Expo Center of China Publishing Group Corporation. România, alături de celelalte țări central și est-europene, este invitată de onoare. Participarea țării noastre este susținută de Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Naţional al Cărţii, cu mesajul „Booking Romania”. La standul României au fost expuse peste 1200 de titluri (albume și cărți) apărute la 20 edituri românești, traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din ICR. Cărțile românești sunt la final oferite, prin intermediul Ambasadei României in China, Institutului Cultural Român de la Beijing, Catedrei de Limba Română din Universitatea de Limbi și Literaturi Străine din Beijing. De asemenea, Biblioteca Națională a României pune la dispoziția ICR peste 120 de titluri de carte, pentru o Expoziție dedicată traducerilor din limbile chineză și română.  2 beijing

Pentru ediția 2016 a Târgului de la Beijing, programul de evenimente realizat de ICR a inclus lansări de carte – ex. albumul Enescu „Muzicianul de geniu în imagini”, „Gramatica Limbii Române Contemporane” de Dong Xixiao. Au fost si evenimente muzicale sustinute de Grigore Leșe și violonistul Andrei Mihail, dar si o piesa de teatru: „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în prezența autorului. Au mai fost expozitia colecției filatelice a lui Alexandru Bartoc, conferințe, dezbateri, întâlniri cu traducătorii și editorii chinezi. Totodata, un eveniment special a fost dedicat Zilei Limbii Române, în ultima zi a târgului, cu conferințe, dialog româno-chinez, recital poetic din opera lui Mihai Eminescu și lansarea cărților „Gramatica limbii române contemporane” și „Istoria culturii române moderne”. Douazeci de sinologi și scriitori de renume din toată lumea, intre care și Constantin Lupeanu – director ICR de la Beijing, au primit Premiului Special pentru Carte, cea mai prestigioasă distincție a Chinei în domeniu.

01_16           Din delegația României la BIBF de la Beijing fac parte Ligia Deca – consilier de stat, Irina Cajal – subsecretar de stat la Ministerul Culturii, Adrian Silvan Ionescu – directorul Institutului de Istoria Artei, Cristina Andrei – director Muzeul Național „George Enescu”, Octavian Dumitru – director Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, muzicianul Andrei Mihail, scriitorul Matei Vișniec, Grigore Leșe – interpret de muzică tradițională românească, Cristian Todie – artist vizual. Din partea Institutului Cultural Român participa Mihaly Zoltán Nagy – vicepreședintele ICR, Cristina Liberis – secretar general adjunct al ICR, Bogdan Popescu – directorul Centrului Național al Cărții (CENNAC), Silvia Sâmihăian – expert în cadrul CENNAC

Târgul Internațional de Carte de la Beijing a avut loc pentru prima dată în 1986 și a devenit unul dintre primele patru târguri internaționale de carte din lume. Evenimentul se desfășoară în fiecare an la sfârșitul lunii august și reunește editori, organizații, scriitori și vizitatori din 82 de țări. România a participat pentru prima dată cu un stand de țară la BIBF în 2015, cu ocazia inaugurării Institutului Cultural Român din Beijing. Partenerii ICR pentru evenimentul din acest an sunt Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a României,  Fundația Bartoc.

Dacia Unirea Braila – ASU Poli Timisoara, pe stadionul municipal Braila

*Sambata, 27 august 2016, de la ora 15.00

meci Dacia Unirea cu A SU Poli Timisoara       Meciul de fotbal dintre F.C. Dacia Unirea Brăila si ASU Poli Timişoara, care se va disputa sâmbătă, 27 august 2016, pe stadionul Municipal din Brăila, începând cu ora 15.00.

Pret bilete; 10 lei la tribuna 1, iar la tribuna 2 biletele sunt 5 lei.

Inspectoratul Judetean de Jandarmi (IJJ) Brăila va asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meci. Pe această cale, Jandarmeria Brăila recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină sau să efectueze orice operaţiune cu materiale pirotehnice. Ca urmare, spectatorii nu au voie să introducă în arena sportivă astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminare de orice fel şi la violenţă, este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenei sportive. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator„, se precizeaza in comunicatul transmis de la Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ Braila.

Lideri nationali si locali din Uniunea Salvați România (USR), întâlnire la Brăila

*Sambata, 27 august 2016, de la ora 10.00 la Hotel Saint Germain

        

nicusor-dan
Nicusor Dan

                Uniunea Salvați România (USR – formatiunea, devenita partid politic, initiata de matematicianul Nicusor Dan – foto; site la https://www.nicusordan.ro/ – pe bazele Uniunii Salvati Bucurestiul) isi formează filiala si la Brăila, in acest sens are loc sambata – 27 august 2016 – o întâlnire/ conferintă de presă sustinuta de lideri USR. Vor fi prezenti Clotilde Armand (foto; site la http://clotildearmand.ro/) – membru marcant USR, Florin Grigorescu – responsabil extindere USR pentru zona Sud-Est.

Clotilde Armand
Clotilde Armand
              „Evenimentul este organizat si ca intalnire informala, adresata publicului interesat de programul noii formatiuni politice, in care se vor discuta despre USR ca alternativă la partidele politice tradiţionale, despre extinderea USR la nivel national si despre obiectivele pe termen scurt si mediu. Clotilde Armand și Florin Grigorescu vor vorbi, de asemenea, și despre experiența recentă din cadrul administrației locale, ambii având şi poziția de consilier = local sau general. In măsura timpului disponibil, vom aborda si teme de interes local si național. La întâlnire vor participa si membrii grupului de lucru ai simpatizanților USR,  constituit în urmă cu aproximativ patru saptamâni. Întâlnirea va fi interactive„, se subliniaza in invitatie.
             Intalnirea are loc in municipiul Braila, la Hotel Saint Germain (Strada Gradinii Publice nr. 1 – pagina Facebook la https://www.facebook.com/hotelsaintgermainbraila/) incepand cu ora 10.00.
             Cu o zi inainte, echipa USB a avut intalniri similare – cu echipa USB in formare, jurnalisti, simpatizanti – la Galati. In plus fata de programul brailean, Clotilde Armand s-a intalnit si cu galatenii oameni de afaceri.

Consiliul Judetean Braila, ordine de zi sedinta august 2016

*In data de 31 august, de la ora 9.00

Consiliul Judetean Braila – presedinte Iulian Francisk Chiriac (din partea PSD), vicepresedinti Ionel Epureanu (PSD) si Catalin Dan Murea (ALDE) – anunta sedinta de plen aferenta lunii august pentru data de 31, de la ora 9.00, in sala de sedinte a Companiei de Utilitati Publice „Dunarea’ (Piata Uzinei nr.1).

Ordinea de zi propusa de Iulian Francisk Chiriac (foto) pentru reuniune este urmatoarea: Iulian Francisk Chiriac, 18 aug 2016 a

  1). Proiect de hotarare privind desemnarea a 6 consilieri ca membri ai Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Braila

2).  Proiect de hotarare privind suplimentarea consumului de carburanti pentru  lunile august si septembrie la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Dunarea “ Braila; 3).  Proiect de hotarare privind desemnarea domnului Francisk-Iulian Chiriac, presedintele Consiliului Judetean Braila, in calitate de reprezentant al Consiliului Judetean Braila in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara “Sud-Est pentru Situatii de Urgenta“; 4).  Proiect de hotarare privind aprobarea executiei bugetului propriu al judetului Braila la trimestrul II al anului 2016; 5).  Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului propriu al judetului Braila, pe anul 2016; 6).   Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii termenului de transmitere in folosinta gratuita catre Facultatea de Inginerie Braila-Universitatea “ Dunarea de Jos” Galati a unor spatii din imobilul situat in municipiul Braila, Calea Calarasilor nr. 29, pe o perioada de 4 ani; 7). Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, a statului de functii si a Regulamentului de organizare si functionare ale Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Braila; 8).  Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei, a statului de functii  si a Regulamentului de organizare si functionare ale Muzeului Brailei “Carol I“; 9).  Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei si a statului de functii ale Spitalului Judetean de Urgenta Braila; 10). Proiect de hotarare privind modificarea organigramei si a statului de functii ale Camerei Agricole a judetului Braila; 11). Raport privind inventarierea si atestarea domeniului public al judetului Braila; 12). Raport privind activitatea  Asociatiei “Centrul de Informare si Documentare pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Durabila“; 13). Raport privind activitatea  Filarmonicii “Lyra-George Cavadia“ Braila; 14). Alte probleme.

Final de proiect Erasmus+ pentru Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu’’ Brăila, România

*,,Save the earth – to be here tomorrow’’ a fost proiectul, derulat începând cu septembrie 2014 si în care au fost partenere organizații școlare din Turcia (coordonator european), România, Lituania, Bulgaria, Polonia și Spania

 

Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu’’ din Brăila a beneficiat, în perioada 1 septembrie 2014 – 31 august 2016, de un grant pentru proiectul „Save the earth – to be here tomorrow” cu numărul de referință 2014-1-TR01-KA201-011361_4, proiect finanțat de Comisia Europeană, prin programul Erasmus+, Acțiunea KA2, parteneriate strategice doar intre scoli, prin Agentia Națională de Programe Comunitare și Dezvoltare Profesională. Proiectul s-a derulat  pe perioada a doi ani prin implicarea a 6 școli: Mehmet Çekiç Ortaokulu, Ankara din Turcia, coordonator european (www.savethetomorrow.com); Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu’’ Brăila – România (pagina speciala a proiectului la www.mihailsadoveanu.org/); Kaunas Versvu Secondary School, Kaunas – Lituania; General Secondary School „Vasil Levski”, Dolni Chiflik, regiunea Varna – Bulgaria; Ies L’Allusser, Mutxamel (Alicante) – Spania; Gimnazjum nr. 2 IM. Jana Pawla II UL. Zacisze 1, 67-400 Wschowa – Polonia. 1

Limba de comunicare a fost limba engleză „ceea ce a condus la îmbunătățirea și exersarea competentelor în lb. engleză, iar materialele elaborate pentru reuniunile și diseminările de proiect au contribuit la dezvoltarea și exersarea competențelor TIC„, afirma membri din echipa braileana de proiect la finalul lui.

2
vizita la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila

Scopul proiectului: elevii noștri să fie conștienți de importanța cercetării, inovării și competitivității pentru a dezvolta abilități și competențe la un nivel care sa-i echipeze pentru viața profesională. Obiectivele proiectului: reducerea consumului excesiv de apă și energie pentru un viitor sustenabil; cresterea gradului de constientizare privind consumul excesiv , responsabilitati comune, solutii pentru problemele de mediu; exersarea abilitatilor de cercetare si inovare in stiinte; dezvoltarea imaginatiei si gandirii critice a elevilor; imbunatatirea competentelor IT si de limba engleza; dezvoltarea spiritului de lucru in echipa; dezvoltarea competentelor sociale,de cooperare, respect fata de ceilalti„.

S-au derulat toate activități de organizare și coordonare necesare celor 2 ani de proiect, de la stabilirea echipei de elevi și – cu implicarea părinților și profesorilor, a altor elevi, stabilirea sarcinilor, rolurilor și responsabilităților, colectarea de informații pentru coordonatorul european (Turcia), stabilirea schemei Gantt a proiectului, promovarea permanentă a proiectului „Save the earth – to be here tomorrow” (în școală prin panourile Erasmus+, banner, în mass-media, în comunitate), tehnoredactarea, administrarea, centralizarea și analiza rezultatelor din prechestionare, chestionare periodice și finale; s-a comunicat permanent cu partenerii europeni pe eTwinning, pagini pe Facebook (WE ARE A HARDWORKING TEAM și ,,Save the Earth – to be here tomorrow’’), email, skype și la reuniunile de proiect. Au fost organizate expoziții de logo, postere, foto3D, machete și costume reciclabile, drama show, pantonim show, picturi murale, întâlniri cu reprezentanți ai comunităților din România, Turcia, Bulgaria, Polonia, Spania, Lituania.

          S-au organizat reuniunile transnaționale: in Spania, 24 – 28 noiembrie 2014 (https://brailachirei.wordpress.com/2014/12/05/scoala-sadoveanu-braila-in-spania-prima-intalnire-de-proiect-erasmus/), in Romania, Braila, la Scoala Gimnaziala ,,Mihail Sadoveanu’’, 23 – 27 martie 2015 (https://brailachirei.wordpress.com/2015/03/29/la-scoala-sadoveanu-braila-vizita-partenerilor-din-proiect-erasmus/), in Turcia la Ankara, 24 – 29 mai 2015 (https://brailachirei.wordpress.com/2015/06/07/scoala-sadoveanu-braila-vizita-erasmus-in-turcia/), in Lituania la Kaunas, 4 – 9 octombrie 2015 (https://brailachirei.wordpress.com/2015/10/19/scoala-sadoveanu-braila-la-reuniunea-de-proiect-erasmus-in-lituania/), in Polonia, 13 – 18 martie 2016, in Bulgaria la Varna , 6 – 10 iunie 2016 (https://brailachirei.wordpress.com/2016/03/26/scoala-sadoveanu-braila-vizita-erasmus-in-polonia/).

Pagini pe reteaua de socializare Facebook:

WE ARE A HARDWORKING TEAM: https://www.facebook.com/groups/403776749778002/

Save the Earth – to be here tomorrow: https://www.facebook.com/groups/288658961323749/

Salvati Pămantul! Sa fim si maine aici! : https://www.facebook.com/groups/828062737292894/

Pagina Trip Advisor Wow: https://apps.facebook.com/tripwow

Organizarea ședințelor transnaționale de proiect a urmărit subiecte în concordanță cu conținuturile si cu obiectivele proiectului: managementul și implementarea proiectului, analiza și evaluarea demersului și calității activităților din proiect, importanța monitorizării si diseminării in scopul atingerii obiectivelor si producerii de rezultate, implementarea activităților planificate; strategii de evaluare și autoevaluare la nivelul parteneriatului : procese verbale, minute; metode și instrumente de monitorizare a progresului proiectului: raport intermediar, chestionare; impactul proiectului asupra grupului țintă, succesul, progresul sau eventuale probleme; metode pentru gestionarea riscurilor, existența unui plan de asigurare a vizibilității proiectului;Schimb de bune practici între școlile partenere prin împărtășirea strategiilor, experiențelor didactice și manageriale, prin participarea la momente în demersul didactic și schimb de portofolii cu proiecte didactice, fișe, teste pentru îmbunătățirea calității procesului didactic; identificarea, testarea şi îmbunătăţirea tehnicilor de predare pe modelul Curriculumului European; organizarea și coordonarea seminariilor pentru diseminare reuniuni, activități, materiale elaborate ( ex. ,,Harta consumului de apă și energie la nivel de parteneriat europen’’, „Studiu de cercetare privind consumul de apă și energie acasă și la școală’’), comunicare informații și prezentare de rezultate pentru elevi, părinți și profesori.

        Echipa braileana de proiect: prof. Urse Florena Cornelia – coordonator proiect, prof. Casănaltă Simina, prof. Constantin Mihaela, prof. învatamant primar Ionașcu Liliana, prof. înv. primar Voicu Nora Daniela .                                                                    

Rezultatele proiectului au fost benefice pe mai multe planuri: impact asupra elevilor – creșterea motivației elevilor pentru științe și formarea abilitatilor de cercetare si inovare; impact asupra părinților – dobândirea competențelor de bază pentru un consumator bine educat; impact asupra profesorilor – o contribuție mai mare la dezvoltarea profesională; impact asupra comunității – imagine pozitivă a școlii in comunitate; impact asupra școlii – diversificarea Curriculumului școlar la decizia școlii, creșterea oportunităților de a impartăși experiențe; impact European – colaborare, comunicare eficientă intre școli din Europa, creșterea dimensiunii europene, Invățarea de noi metode și tehnici de predare și evaluare. Dimensiunea europeană a tuturor reuniunilor de proiect desfășurate în țările partenere, a oferit oportunități in context European  cu vizarea următoarele obiective specifice: compararea sistemelor de invătământ, dezvoltarea compețentelor TIC, progres in comunicarea in limba engleză, creșterea motivației elevilor pentru știintele exacte, dobândirea abilităților de bază pentru un consumator bine educat cu privire la consumul de apă și energie, schimb de bune practici manageriale și pedagogice și dezvoltarea tehnicilor de predare și a metodelor centrate pe elev pentru imbunatătirea calității educației, implicarea unui număr mare de elevi in toate activitățile proiectului, promovarea respectului reciproc dintre parteneri, cât și descoperirea tradițiilor si a diversității culturale„, apreciaza echipa de proiect prin vocea Florenei Urse.    

Foto din vizitele de proiect mentionate; in foto stanga, Mihaela Constantin, Simina Casănaltă, Florena Urse.

La Braila, expozitia Grupului de pictori ,,Atelier 13” din Dobrich, Bulgaria

*Vernisaj joi, 25 august 2016, de la ora 18.00 la Galeriile de Arta

 

        плакат - Braila 4      Iubitorii (braileni, galateni si nu numai ei) de arta plastica sunt asteptati la vernisajul ce va avea loc joi, 25 august 2016, ora 18.00 in Galeria de Arta Braila.
              Expune Grupul de pictori ,,Atelier 13” din Dobrich din Bulgaria, respectiv
Hristo Kralev – pictura,
Nikolay Tudorov – pictura,
Georgi Atanasov – grafica,
Georgy Sabev – sculptura,
Veneta Galceva – pictura,
Hristo Konstantinov – pictura,
Dimitri  Konstantonov – sculptura lemn
si
Valentin Shaltev – pictura, cel pe care l-am mai intalnit pe simezele brailene (o frumoasa expozitie despre Balcic – a se vedea materialul de la https://brailachirei.wordpress.com/2012/09/09/la-galeriile-de-arta-braila-expozitia-lui-valentin-shaltev-din-balcic-bulgaria/) si galatene in 2012 si pe cele bucurestene in 2015. 100_6165
           Foto dreapta: Gh. Mosorescu, Valentin Shaltev, Gheorghe Andreescu din UAP Filiala Galati. Expozitia bulgarilor vine dupa o expozitia a galatenilor (album foto la https://www.facebook.com/196618800430717/photos/?tab=album&album_id=1108901955869059 pe pagina Facebook a revistei Braila Chirei) vernisata in 7 iulie 2016.
          Evenimentul este organizat de Primaria Orasului Dobrich – Bulgaria, Filiala din Braila a Uniunii Artistilor Plastici din Romania condusa de scenograful Gheorghe Mosorescu, Centrul de Creatie Braila – spatiul Galeriilor de Arta apartine institutiei subordonata Consiliul Judetean Braila.

„Armata Romană in Marele Razboi (…)”, eveniment la Muzeul Brăilei „Carol I’

*Organizatorii, Garnizoana Brăila prin Cercul Militar, rememorează pagini de istorie cu prelegeri sustinute de muzeograf Viorica Preda si col (r) Ionel Teodorescu *Evenimentul face parte din programul MApN de comemorare a eroilor căzuti la datorie in primul razboi mondial 

afis Garnizoana, muz aug 2016          Garnizoana Brăila, prin Cercul Militar Brăila condus de Adriana Alexe, organizează si sustine joi, 25 august 2016, de la ora 14.00 la Muzeul Brailei „Carol I’ un eveniment prin care se rememoreaza pagini din istoria militarilor romani. Practic, se comemorează eroii căzuti la datorie in primul razboi in conformitate cu programul MApN (mai jos) in acest sens. Foto dreapta sus – din timpul primului razboi, arhiva MApN.

Astfel, cei 100 ani de la intrarea României in primul razboi mondial (1914 – 1918) si eroii militari sunt prezentati, pe scurt, in prelegeri sustinute de Viorica Preda – muzeograf, col. (r) Ionel Teodorescu – presedinte filiala Braila, Asociatia Nationala Cultul Eroilor „Regina Maria’. manifestarea poarta titlul (cum se vede si pe afisul alaturat – realizat de Bogdan Cosmin Alexe) „Armata Romana in Marele razboi. Glorie si sacrificiu’. Alte foto, din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei, de la evenimentul brailean din 9 mai 2016 (https://brailachirei.wordpress.com/2016/05/08/ziua-victoriei-si-a-independentei-9-mai-la-braila-program/ – album foto la https://www.facebook.com/196618800430717/photos/?tab=album&album_id=1076606022431986), la Cimitorul Eroilor (in cimitirul „Sf. Constantin’) organizat de Prefectura Brăila – prefect Mădălina Cochino – in colaborare cu Primaria si Consiliul Judetean Braila, Garnizoana Braila. Primul_Razboi_Mondial_arhiva MApN

De asemenea, in conformitate cu programul MApN, Garnizoana Brăila organizează „Rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial pentru întregirea României” la monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu (în faţa Colegiului Naţional „Gh. Munteanu-Murgoci”), vineri, 26 august 2016, de la ora 10.00 cu slujba religioasă, moment de reculegere, col. Gheorghe Soare – comandant Brigada 10 Geniu „Dunarea de Jos’ da citire preambulului şi listei cu eroilor, in prezenta reprezentanţilor instituţiilor publice locale, reprezentant al Flotilei Fluviale Brăila, reprezentanţi ai asociaţiilor Veteranilor de Război, Cultul Eroilor – filiala Brăila, Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Arma Geniu etc. Se depun buchete de flori şi se aprind candele.

Totodată, in tonul acestor evenimente este şi aniversarea veteranului (din al doilea razboi mondial) Constantin Orăşanu – https://brailachirei.wordpress.com/2016/08/14/la-tataru-braila-aniversarea-lui-constantin-orasanu-veteran-de-razboi/

* * *

DSCN0416      „Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii. Ceremonii militare şi religioase în memoria celor peste 330.000 de militari care şi-au dat viaţa pentru ţară în acest război vor fi organizate pe întreg teritoriul naţional. Ex. program: vineri, 26 august 2016, de la ora 10.00, vor avea loc în premieră, în 100 de cimitire sau monumente ale eroilor ceremonii <Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial>. Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cetăţeni vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi. Începând cu ora 17.45, o ceremonie similară se va desfăşura şi în Piaţa Tricolorului din Bucureşti (esplanada Palatului Cercului Militar Național). Sâmbătă, 27 august 2016, la Curtea de Argeş vor fi organizate, de la ora 11.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori în Cimitirul Eroilor iar la ora 12.00 va fi depusă o candelă la mormântul Regelui Ferdinand I, urmată de o slujbă de pomenire, la Catedrală. Tot sâmbătă, de la ora 9.00, va avea o ceremonie şi la Fundata, în judeţul Braşov, la Monumentul dedicat primului ofiţer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial; de asemenea, de la ora 21.00, militarii Armatei României vor trece din nou Carpaţii, în mod simbolic. Efective de valoare pluton vor executa marşuri tactice pe principalele rute pe care, exact cu 100 de ani în urmă, ostaşii armatei noastre luau în stăpânire trecătorile Munţilor Carpaţi, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor române aflate în ofensivă. Duminică, 28 august, de la ora 12.30, o manifestare comemorativă va avea loc la Monumentul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol, care va cuprinde, printre altele, o rugăciune de pomenire a eroilor, depunerea unei coroane de flori şi un moment prezentat de Asociaţia Tradiţii Militare. Luni, 29 august, la Palatul Cercului Militar Naţional se va desfăşura, de la ora 18.00, Masa rotundă cu tema ”Intrarea României în Primul Război Mondial şi consecinţele asupra conflagraţiei”, iar de la ora 20.00 un exerciţiu de mânuire a armamentului, de tip drill-team şi un concert de muzică de fanfară. Ministerul Apărării Naţionale îi invită pe cetăţeni să asiste la toate aceste activităţi de comemorare a eroilor Primului Război Mondial” – comunicat MApN pe site (http://www.mapn.ro/). DSCN0428

* * *

           România Întregită s-a clădit, în principal, prin sacrificiul ostaşilor, căzuţi pe câmpurile de bătălie din ţară sau pieriţi în prizonierat, eroi care au pus mai presus de propria lor viaţă binele naţiunii. Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.
          Prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Programul Naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, iar la propunerea primului ministru, preşedintele României a acordat Înaltul Său Patronaj activităţilor – id. site MApN.

Rata şomajului la Brăila, aproape 7 la sută – mai mare decât cea din luna anterioară

*AJOFM Brăila are in evidente, la 31 iulie 2016, peste 8500 de someri, cei mai multi (peste 7500) nu mai sunt in plata; majoritarea sunt persoane care nu au finalizat liceul * În primele 7 luni ale anului 2016, prin AJOFM s-au angajat 4302 persoane aflate in evidente

 

Monica Bratu
Monica Bratu

La 31 iulie 2016, în evidenţele Agentiei Judetene de Ocupare si Formare in Munc (AJOFM) Brăila se aflau înregistraţi 8573 şomeri, din care 3119 femei  (36,4 %) si  5454 bărbaţi (63,6 %); 1036 şomeri indemnizaţi (12,1 %) şi 7537 şomeri neindemnizaţi (87,9 %), 6370 şomeri din mediul rural (74,3 %) şi 2203 (25,7 %) din mediul urban. Dupa nivelul de pregătire, sunt 7463 (87,0 %) şomeri cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional/ şcoală de arte şi meserii, 829 (9,7%) cu nivel de instruire liceal/postliceal şi 281 (3,3 %) cu studii universitare.

În ceea ce priveşte structura şomerilor aflaţi în evidenţa agenţiei, la 31 iulie 2016, pe grupe de vârstă, menţionăm faptul că:  2639 persoane au vârsta cuprinsă între 40-49 ani (30,8%), 1803 persoane au vârsta între 30-39 ani (21,0%), 1661 persoane au vârsta peste 55 ani (19,4%), 907 persoane au vârsta între 50-55 ani (10,6%), 969 persoane au vârsta sub 25 ani (11,3 %) şi 594 persoane au vârsta între 25-29 ani (6,9 %). Rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Brăila, la 31.07.2016, a fost de 6,64 %, cu 0,10 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată la finele lunii anterioare„, se arată in comunicatul transmis de Monica Bratu (foto) – director executiv AJOFM Brăila.

În primele 7 luni ale anului 2016, în urma activităţilor desfăşurate de AJOFM Brăila, au fost ocupate 4302 persoane aflate în evidenţa agenţiei. Solicitanţii de loc de muncă au participat la următoarele măsuri active: informare, consiliere şi orientare profesională; servicii de medierea muncii; cursuri de formare profesională; completarea veniturilor salariale ale şomerilor care se încadrează înainte de expirarea şomajului; stimularea mobilităţii forţei de muncă; prime de încadrare pentru angajarea absolvenţilor. De asemenea, angajatorii au beneficiat de subvenţionarea locurilor de muncă pentru încadrarea: şomerilor peste 45 ani, şomerilor care sunt parinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, absolvenţilor din instituţii de învăţământ şi tinerilor cu risc de marginalizare socială.

Dintre persoanele ocupate 1447 (33,6 %) sunt reprezentate de femei iar 2855 (66,4 %) de bărbaţi; 1136 (31,8 %) persoane sunt din mediul rural, iar 2936 (68,2 %) din mediul urban. Precizăm faptul că 826 (19,2 %) dintre persoanele ocupate sunt cu vârsta mai mică de 25 ani, 900 (20,9 %) cu vârsta cuprinsă între 25 – 35 ani, 1119 (26,0 %) cu vârsta cuprinsă între 35 – 45 ani, iar 1457 (33,9 %) cu vârsta peste 45 ani. Structura persoanelor angajate pe niveluri de pregătire şcolară s-a prezentat astfel: 2742 (63,8 %) şomeri cu nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional/ şcoală de arte şi meserii, 1266 (29,4 %) cu nivel de pregătire liceal/postliceal şi 294 (6,8 %) cu nivel de pregătire universitar – se mai arata in materialul comunicat prin intermediul Laurenţiei Vasilescu de la Compartimentul Analiză pietei muncii, programe de ocupare, implementare măsuri active si economie socială din AJOFM Brăila.

ANBPR – Filiala Brăila va publica un nou album cu monumente ale Brailei

*Va fi al doilea album – “Orașul ca moștenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu  şi interes turistic”, primul fiind „Aleiul Cuza si alte monumente’ editat cu ajutorul lui Ioan Munteanu in 2015, de asemenea cofinantat de Consiliul Judetean Braila

DSCN7058 corina ciuraru
Corina Ciuraru

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) – Filiala Brăila a editat cu sprijin financiar de la Consiliul Judetean (CJ) Braila un frumos album cu monumente brailene – „Aleiul Cuza si alte monumente” (coperta in dreapta) aparut la Editura Proilavia (a Bibliotecii Judetene „Panait Istrati” Braila; el s-a lansat in 2015 (https://brailachirei.wordpress.com/2015/11/12/lansare-de-album-la-biblioteca-judeteana-braila/). Acum, in 2016, filiala braileana ANBPR pregateste un nou volum similar – “Orașul ca moștenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu  şi interes turistic”, coordonat (ca si primul) de Corina Ciuraru (foto) – sef Serviciu la Biblioteca Judeteana „Paniat Istrati” Braila, manager al proiectului cofinantat de la CJ Braila si semnat ((la fel ca si primul album) de profesorul si publicistul Ioan Munteanu, Cetatean de Onoare al municipiului Braila. coperta Aleiul Cuza si alte monumente

În 2015 a avut loc lansarea primului volum al unei lucrări inedite, a unui album foto deosebit din punct de vedere grafic, dar și documentar, care conţine informații despre o parte dintre clădirile brăilene și evidenţiază valoarea lor istorică. El este rezultatul unui proiect implementat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – Filiala Brăila în co-finanţare cu Consiliul Județean Brăila. Volumul s-a bucurat de un mare succes, a fost solicitat de către sute de brăileni şi nu numai, a trecut graniţele României, plecând către persoane care s-au stabilit de multă vreme în străinătate, dar au rămas legate sentimental de oraşul Brăila. De asemenea, albumul a ajuns în diverse instituţii publice din Brăila, a fost oferit ca premiul elevilor merituoşi care au participat la diverse competiţii şcolare, unele de nivel naţional. Încă de la evenimentul de lansare, cei prezenţi au menţionat importanţa continuării proiectului prin realizarea unui al doilea volum care să ofere informaţii şi pentru restul de clădiri şi monumente de patrimoniu ale oraşului Brăila. Prin urmare, în 2016, ANBPR – Filiala Brăila a aplicat din nou pentru obţinerea unei finanţări de la Consiliul Judeţean Brăila în cadrul Programului pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean – cultură, sport pentru anul 2016. Proiectul a fost admis şi continuând colaborarea cu profesorul Ioan Munteanu, ANBPR – Filiala Brăila, în sfârşitul lunii octombrie a anului în curs, invită brăilenii să-şi îndrepte atenţia, de data aceasta, către un set de materiale care va cuprinde al doilea album despre casele de patrimoniu şi o frumoasă mapă turistică, menită a satisface nevoia de informare a tuturor celor care iubesc Brăila şi vor să o cunoască mult mai bine, la pas. Obiectivele urmărite prin acest proiect vizează: promovarea patrimoniului arhitectural și a imaginii orașului Brăila, consolidarea identității culturale brăilene prin produse editoriale de calitate, promovarea turismului cultural în centrul istoric al orașului, atragerea atenției asupra necesității protejării și conservării acestui patrimoniu arhitectonic unic. Ca de fiecare data, cum s-a întâmplat cu orice proiect al ANBPR-Filiala Brăila, Biblioteca Județeană <Panait Istrati> Brăila susține acest demers editorial și încurajează orice inițiativă care promovează lectura, biblioteca publică și profesia de bibliotecar„, se precizeaza in comunicatul transmis de Laura Caplea – purtator de cuvant la Biblioteca „Istrati’.

logo ANBPRAsociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România  – Filiala Brăila continuă să îşi aducă contribuţia la dezvoltarea culturală a oraşului Brăila realizând proiecte editoriale de interes pentru comunitatea noastră. După editarea albumului <Aleiul Cuza şi ale monumente>, o istorie ilustrată, continuăm colaborarea cu domnul profesor Ioan Munteanu şi, în toamnă, ne propunem să aducem în atenţia brăilenilor continuarea acestei lucrări. Este vorba tot despre un album foto-documentar cu înaltă ţinută grafică, bazat pe o cercetare riguroasă, care îşi propune să parcurgă şi restul de case de patrimoniu din Brăila. Cele două volume reprezintă un proiect de suflet care ne dorim să trezească interesul pentru istoria şi memoria culturală locală, nu numai brăilenilor, dar şi tuturor celor care sunt interesaţi de Brăila. Finanţarea binevenită a Consiliului Judeţean Brăila, prin aceste două albume, se întoarce astfel către brăileni, ca un omagiu adus frumuseţii acestui oraş şi locuitorilor lui„, afirma Corina Ciuraru – managerul ambitiosului proiect.