Arhive etichetă: festival

Festivalul internațional ”George Grigoriu” 2023, recitaluri

*Cu binecunoscuta Corina Chiriac, dar și cu Ștefan Bănică Jr, Alina Eremia *Biletele se pun în vânzare din 16 martie

Festivalul internațional de muzică ușoară „George Grigoriu” (concurs destinat tinerilor interpreți – una din piese este neapărat din creația lui George Grigoriu!), ajuns la ediția XVIII (perioada 12 – 14 mai 2023), este o manifestare organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) & Centrul de Creație Brăila – manager Alina Sulicu.

Ca în fiecare an, serile de concurs și cea de premiere (Gala laureaților) sunt completate cu un recital – de data aceasta, invitații sunt îndrăgita Corina Chiriac, Alina Eremia și Ștefan Bănică Jr. – în această ordine, în zilele de 12, 13 și 14 mai.

Biletele vor fi puse în vânzare din data de 16 martie 2023 la Agentia de bilete a CJCPCT Brăila, dar și pe blt.ro

** George Grigoriu – compozitor, aranjor, interpret de muzică ușoară (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999)

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine & Armanda Filipine

Festivalul internațional „Sub bagheta lui Merlin” 2022, Timișoara

*Ediția VII, în perioada 2 – 9 octombrie * Spectacolele din programul festivalului de animație sunt de la teatre din Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Craiova, Cluj-Napoca, Galați, Oradea, Ploiești, Reșița, Tg. Mureș (România) și de la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina)

Teatrul pentru copii și tineret „Merlin” din Timișoara, organizatorul ediției 2022 – a șaptea – a Festivalului internațional de animație „Sub bagheta lui Merlin”, a invitat 14 trupe de teatru din Arad, Alba Iulia, Craiova, Reșița, Baia Mare, București, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Galați, Oradea, Brăila și din Sarajevo (Bosniei și Herțegovina).

În program sunt 18 spectacole – cu păpuși, cu actori (ca la teatrul pentru adulți), teatru de umbre, spectacole nonverbale, concertul „nouă piese remixate” susținut de actorul Alex Ștefănescu, lansarea cărții „Viață și teatru. Scrisori pentru Toma” a regizorului Toma Hogea – sunt prezentate și în alte spații (sala Teatrului German de stat/ Teatrului Maghiar de stat Csiky Gergely, sala Lira), nu doar în binecunoscutul teatru pentru copii timișorean.

Spectacolele din program sunt: „Cine este Mary P?„, „Copilul dintr-o stea„, „Pantofii roșii” și „Orice șoarece iubește cașcavalul” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, „Aladdin și lampa fermecată” (foto 1) de la Teatrul de Păpuși „Cărăbuș” Brăila, „Rățușca cea urâtă” de la Teatrul Municipal Baia Mare, „Omul de turtă dulce” de la Teatrul de Vest Reșița, „Viață de chibrit” de la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, „Dorde neunde” (foto 2) coproducție Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad cu trupa Marionete din Teatru „Merlin”, „Cenușăreasa” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” Craiova, „Robin Hood” de la Teatrul pentru Copii „Arlechino” Brașov, „Bucle aurii” de la Teatrul pentru Copii „Imaginario” Ploiești, „Spiridușul voinic” de la Teatrul de Păpuși „Puck” Cluj-Napoca, „Mateiaș Gâscarul” de la Teatrul de Animație „Țăndărică” București, „Mica Sirenă” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel” Tg. Mureș, „Cufărul celor 7 pitici” de la Teatrul „Merlin”, „De ce lor nu le pasă/ Why don’t they care” KA production & Youth Theater Sarajevo, „Capra cu trei iezi” cu Teatrul de Păpuși „Gulliver“ Galați, „Hansel și Gretel” cu trupa Arcadia de la Teatrul „Regina Maria” Oradea.

Nota red. Bineînțeles că un festival este o bucurie pentru publicul din localitate și împrejurimi, prilej să vadă alte producții teatrale decât cele cunoscute. La fel cum este și o bucurie pentru actori, regizori, scenariști și alte categorii de artiști implicați în lumea teatrului – să se (re)vadă, să facă schimb de experiență. Și continui să sper că este un foarte bun prilej pentru părinți să îi îndemne pe copii și tineri să CITEASCĂ… pentru că povestea la teatru este extraordinară, dar cea din carte are în plus șansa unei provocări pe care teatrul (oricât ar fi de bun) nu o deține: aceea de a-ți lasă libere frâiele imaginației proprii. Și când ai citit mult (și ce trebuie… cu alte cuvinte, literatură de calitate!) atunci și imaginația merge pe cărări bune.

Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine

Danube Jazz, Blues & Rock 2022, festival la Galați

*Ediția VIII – din 23 până în 25 septembrie; regal muzical ca de fiecare dată, cu artiști români și străini

În perioada 𝟮𝟯 – 𝟮𝟱 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮 are loc la Galați o nouă ediție, a 𝐕𝐈𝐈𝐈-𝐚, din 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐃𝐚𝐧𝐮𝐛𝐞 𝐉𝐚𝐳𝐳, 𝐁𝐥𝐮𝐞𝐬 & 𝐑𝐨𝐜𝐤, în care nu mai e nevoie să spunem că iubitorii de jazz și rock vor întâlni muzicieni valoroși din țară și străinătate. Stă mărturie programul.

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟐𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 Liviu Marculescu – Dixie Tramps, Norman Beaker Trio (SUA), Emil Bizga Quintet.

Sâmbătă, 𝟮𝟰 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 New Levites, Tell Me More/tmm Band și Random (Serbia).

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜ă, 𝟐𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 Hoodooleen (Australia), Catalin Milea – Tetris Effect, Koszika & The HotShots.

Evenimentele Danube Jazz, Blues & Rock se desfășoară în grădina Leonard, in fiecare zi de la ora 19.00.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Teatrul „Maria Filotti” – start Festival

  • *Sâmbătă, 17 septembrie 2022

Prima zi (17 septembrie) din Festivalul internațional de teatru și arte performative (https://brailachirei.wordpress.com/2022/08/26/dramaticul-brailean-are-programul-festivalului/) organizat de Teatrul „Maria Filotti”:

spectacolele brăilene „Naufragiat!” (premieră – https://brailachirei.wordpress.com/2022/09/16/premiera-si-start-festival-de-teatru-la-dramaticul-brailean/) și „Fii cuminte, Cristofor” (https://brailachirei.wordpress.com/2022/05/02/tmf-invitatie-la-premiera-fii-cuminte-cristofor/ – nu dăm detalii… trebuie vizionat!), urmate de filmul spaniol „El buen patrón”

Foto 1: afișul Festivalul internațional de teatru și arte performative 2022; foto 2: afișul spectacolului „Naufragiat!”; Foto 3: Zane Jarcu și Marcel Turcoianu (deopotrivă regizorul) în spectacol „Fii cuminte, Cristofor”;

foto 4: afiș film „El buen patrón”

Revista BRAILA CHIREI & Armanda Filipine

Premieră și start festival de teatru, la dramaticul brăilean

*Sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 18.00

Festivalul de teatru organizat de dramaticul „Maria Filotti” (TMF) se deschide în 17 septembrie 2022, la ora 18.00 în sala mare cu spectacolul „Naufragiat!” (Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont povestite de el însuși) de Donald Margulies realizat cu echipă brăileană. Textul este montat în premieră națională, traducerea fiind realizată de Corina Moise. Regia artistică aparține lui Andrei Huțuleac.

„Este rezultatul unui efort colectiv de a aduce în lumina reflectoarelor textul lui Donald Margulies, montat în premieră în România. Alături de actorii Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Nicholas Cațianis, Corina Borș, împreună cu scenografa Maria Nicola și light-designer-ul Lucian Moga, susținuți cu profesionalism de corpul tehnic al teatrului, am încercat să oferim publicului șansa de a se reîndrăgosti de un teatru curat, capabil să spună povești coerente, inteligibile și care emoționeză un spectru cât mai larg de spectatori, indiferent de vârstă sau de nivelul de educație. Îmi place să cred că am făcut un spectacol care se adresează celor mulți fără a sacrifica în niciun fel elementul altitudinar care le vorbește celor puțini”, spune regizorul Andrei Huțuleac.

Nota red. De festival – care începe la TMF chiar sâmbătă – am amintit încă de la momentul (https://brailachirei.wordpress.com/2022/08/26/dramaticul-brailean-are-programul-festivalului/) când teatrul a anunțat programul. Publicul brăilean își va fi ales, între timp, preferințele. Dacă nu, iubitorii Thaliei pot merge la agenția teatrală și verifica la ce spectacole mai sunt locuri disponibile.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festivalul de teatru tânăr „Ora de teatru” 2022

*În Vrancea, cu participarea tinerilor din cercuri și cluburi/ asociații de profil etc. din întreaga țară – o bună ocazie de a-i ajuta și mai mult pe tineri să devină un public specializat

O manifestare cum este Festivalul de teatru tânăr ”Ora de teatru” organizat în Vrancea nu este neapărat despre actori profesioniști de vârstă mică, este mai mult despre educația artistică. Pentru că nu toți tinerii care activează în trupe – în asociații formate de actori, în palate/ cluburi ale copiilor ori în instituții de cultură cu finanțate de stat – vor ajunge actori, dar cu siguranță vor fi parte a unui public care va ști să aprecieze mai aproape de realitatea artistică un spectacol/ o producție teatrală. Astfel că Festivalul ”Ora de teatru”, ediția 2022, desfășurat în perioada 7 – 11 septembrie în organizarea asociației ”Protha” Panciu cu finanțare de la Consiliul Județean Vrancea (aici banii chiar au fost utilizați cu folos!) a avut rostul lui.

Nota red. Și ne bucurăm/ îi felicităm pe premianții brăileni, respectiv tineri (foto mai jos) care activează la Casa de Cultură a municipiului Brăila la cercul de teatru al Asociației Culturale „Ludik Art”, coordonator Cătălina Nedelea – actriță (și ea a primit două premii, unul pentru promovarea educației prin teatu). Tinerii premianți brăileni sunt Miruna Mocanu, Alina Constantin, Teodora Hahui, Bianca Ghita, Viviana Gheorghică, Cristina Obreja, Tiberiu Dinu și Yunus Ozgur.

În zilele de festival, tinerii participanți s-au bucurat de un program pe cinste – numai bun să facă din ei mai buni cunoscători ai domeniului, așa cum am menționat. S-au întâlnit cu minunata actriță și director (la Teatrul Evreiesc) Maia Morgenstern, cu actrița Adriana Trandafir (care are un spectacol dramatic în care cântă, cel despre Maria Tănase), cu actorii Florin Piersic Jr și Marius Bodochi; au avut și bucurii muzicale, grație recitalurilor oferite de Alexandru Anastasiu și Lucian Maxim. O întâlnire care sigur le-a schimbat percepția despre teatru și educație (ambele în aceeași propoziție!) a fost cea cu regizorul Radu Apostol, acum prorector al UNATC București. Au fost și ateliere dedicate copiilor hipoacuzici ori cu autism, pentru că arta tearală este pentru toată lumea – nu doar pentru cei care iau note foarte mari la școală.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festivalul Sinaia Forever 2022

*Ediția 27, în perioada 9 – 11 septembrie

Primăria Sinaia este organizatorul principal al Festivalului Sinaia Forever, ediția XXVII tema din 2022 find ”I am Sinaia”.

Sinaia se transformă zi de zi. Istoria ne obligă să fim mai buni, mai creativi, dar și inovatorii Sinaiei de mâine” – din declarația primarului Vlad Oprea.

Festivalul se desfășoară în perioada 9 -11 septembrie. Primul moment din program are loc vineri, începând cu ora 18.00 – o paradă cu toți participanții, invitații și – dacă doresc – cu spectatorii. Vor fi treceri prin trei porți alegorice, traversând centrului orașului și parcurgând trei zone – semnificând trecutul, prezentului și viitorul – tematice ale festivalului. Multe evenimente au loc pe scena mare din centrul parcului Dimitrie Ghica, aici fiind concerte seară de seară, iar la final focuri de artficii. Bulevardul Carol I devine pietonal în timpul manifestării cu program cuprinzând 21 artiști și 28 concerte.

Câteva detalii organizatorice: traficul auto este restricționat pe B-dul Carol I de la intersecția cu B-dul Republicii până la intersecția cu B-dul Ferdinand, dar și pe str. Octavian Goga până duminică 11 septembrie. ora 22.00 – accesul auto se va face pe rute alternative care vor fi semnalizate corespunzător la intrarea și la ieșirea din localitate; trebuie evitate zonele unde vor fi amplasate materialele pirotehnice pentru artificii (zonele sunt împrejmuite și semnalizate corespunzător).

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festivalul borșului lipovenesc 2022, ediția a treia la Jurilovca

*În 27 și 28 august 2022: borș de pește gratuit pentru toată lumea

O nouă ediție, a treia, a Festivalul borşului lipovenesc se derulează la Jurilovca, judetul Tulcea, sâmbătă și duminică, respectiv în 27 și 28 august 2022. Manifestarea a fost gândită – Primăria Jurilovca, principal organizator – pentru promovarea zonei, a turismului în această parte a Dobrogei, a tradițiilor și culturii dobrogene în care obiceiurile membrilor Comunității Rușilor Lipoveni joacă un rol important. Organizatorii pregătesc borș de pește după rețeta lipovenească în 50 de cazane a câte 50 de litri fiecare, cu alte cuvinte participanții având la dispoziție peste 40.000 porții de borș pescăresc – oferite gratuit. De asemenea, au fost pregătite și alte rețete din bucătăria tradițională dobrogeană.

Concomitent a fost organizat un târg al meșterilor populari și producătorilor din regiune. Iar participanții – public, oaspeți și participanții din programul festivalului – au avut parte și de momente artistice susținute de ansamblurile „Landăș” din Sarichioi, „Cimbrișor” din Isaccea, solistele Diana și Alexandra Amelian, „Băbăianca” din Babadag, „Baladele Deltei”, solistele Diana și Alexandra Amelian, Gjonda și Tanoufara din Tulcea, grupurile „Juraveli” și „Reabinușca” (foto) ale Comunității Rușilor Lipoveni din Jurilovca, plus concerte cu Delia și Radu Captări, Elena Gheorghe și Marcel Pavel.

Festivalul s-a încheiat cu focuri de artificii. Organizatorii au încercat să fie cât mai eficienți: parcarea automobilelor a fost gratuită, voluntari oferind detalii despre locurile de parcare; un microbuz a transportat oaspeții de la parcări la zona de festival.

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

La Brăila: Festivalul internațional de teatru pentru copii și tineret „Cărăbuș”, ediția 2022

*Cum deja știm, până în 15 august – inclus, ca de obicei, în programul Zilelor municipiului Brăila

Așteptat (sper!) de copiii brăileni cu nerăbdare, festivalul internațional de teatru pentru copii și tineret ”Cărăbuș” organizat de Teatrul de păpuși ”Cărăbuș” din Brăila – Daniela Mihovici, manager – începe astăzi, 10 august 2022. Timp de 6 zile oferă căteva atracții și, cum am spus în articolul celălalt (https://brailachirei.wordpress.com/2022/08/03/urmeaza-festivalul-international-de-teatru-pentru-copii-si-tineret-carabus-2022-la-braila/), sugestii de lectură pentru vacanță. Sunt spații de joc afară, deci prilej pentru toată lumea să ajungă la spectacole și la atelierele pregătote cu generozitate de echipa de actori de la teatrul brăilean . Iată programul complet

Miercuri,10 august

** în parc Grădina Publică ora 18.30 spectacol „Peripețiile … domnului Goe” cu Teatrul de Păpuși ”Cărăbuș” Brăila;

** în parcul Monument (la rondou) ora 18.30Soacra cu trei nurori” cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani

Joi, 11 august

** în parc Monument ora 11.30 spectacol „Ursul păcălit de vulpe” cu Teatrul de păpuși Brăila; ora 17.00 Atelier: improvizație și mișcare pe ritmuri muzicale cu Teatrul de Păpuși Brăila; ora 18.30 spectacol „Ispravile lui Păcală” cu Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești;

 ** în parc Grădina publică ora 11.30 spectacol „Soacra cu trei nurori” cu Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache” din Botoșani; ora 17.00 Atelier de creație: ”Învățăm să mânuim păpuși” cu Teatrul de păpuși Brăila; ora 18.30 spectacol „Elefanțelul curios” cu Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea

  Vineri, 12 august

** în parc Monument ora 11.30 spectacol „Elefanțelul curios” cu Teatrul „Anton Pann”; ora 17.00 Atelier de creație: ”Învățăm să mânuim păpuși” cu Teatrul de păpuși Brăila; ora 18.30 spectacol „Parte dreaptă” cu Teatrul municipal de păpuși „Guguță” din Chișinău;

 ** în parc Grădina publică ora 11.30 spectacol „Ispravile lui Păcală” cu Teatrul „Alexandru Davila”; ora 17.00 Atelier de creație și pictură: „Ne jucăm și colorăm” cu Teatrul de păpuși Brăila;

** în Brăila Mall ora 18.00 spectacol „Doi vecini” cu Teatrul „Piciul Julien” din Chișinău;

** în parc Calea Galați (în apropiere de Piața Săracă) ora 18.30 spectacol „Ridichea uriașă” cu Teatrul de păpuși Brăila

Sâmbătă, 13 august

** în parc Monument ora 11.30 spectacol „Doi vecini” cu Teatrul „Piciul Julien”; ora 17.00 Atelier: improvizație și mișcare pe ritmuri muzicale, cu Teatrul de păpuși Brăila; ora 18.30 spectacol „Arvinte și Pepelea” cu Teatrul de păpuși „Gulliver” din Galați;

** în parc Calea Galați ora 11.00 Atelier de creație: ”Învățăm să mânuim păpuși” cu Teatrul de păpuși Brăila;

** în parc Grădina Publică ora 11.30 spectacol „Parte dreaptă” cu Teatrul municipal de păpuși „Guguță” din Chișinău; ora 17.00 Atelier de creație și pictură: „Ne jucăm și colorăm” cu Teatrul de păpuși Brăila; ora 18.30 spectacol „Cei trei purceluși” cu Teatrul de păpuși Brăila

Duminică, 14 august

** în parc Monument ora 18.30 spectacol „Peripețiile lui Păcală și Tândală” cu Teatrul republican muzical dramatic „B. P. Hașdeu” din Cahul;

** în parc Grădina Publică ora 18.30 spectacol „Cenușăreasa” cu Ateneul național din Iași

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine