Arhive categorie: EVENIMENTE

Concursul naţional de pictură şi grafică „Vespasian Lungu” 2023, ediţia XXVIII la Brăila

*Concursul național de pictură și grafică ”Vespasian Lungu” 2023, ediția XXVIII la Brăila *Vernisajul expoziției, la Galeriile de Artă Brăila – în 31 mai 2023, de la ora 14.00

Expoziţia Concursului naţional de pictură şi grafică „Vespasian Lungu”, ediţia a XXVIII-a, se vernisează miercuri, 31 mai 2023, de la ora 14.00 la Galeriile de Artă Brăila. Vor putea fi admirate pe simeze lucrări ale cursanților din Şcoli populare de arte și secţii similare din Centre culturale judeţene.

Competiția este organizată de Şcoala Populară de arte şi meserii „Vespasian Lungu” (funcționează ca instituție în componența Consiliului Judeţean Brăila) – Gigi Cristian Morozan manager, iar expoziția este organizată cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) & Centrul de Creație Brăila (proprietarul Galeriilor de Artă Brăila).

La vernisaj se vor înmâna cele 29 premii, menţiuni şi premii speciale oferite în secţiunile Pictură seniori, Grafică seniori şi Grafică juniori.

Juriul ediției a fost format din Traian Ţamuris – artist membru Filiala Brăila a Uniunii Artiștlor Plastici (președinte), Florentin Sîrbu – preşedintele Filialei Constanţa UAP și profesor la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”, Olguţa Pâţu – artist membră a Filiala Iaşi UAP, manager Şcoala Populară de Arte din Bacău.

Profesori și cursanți (*) de la clasele de pian şi chitară din Școala Populară ”Vespasian Lungu” vor oferi un scurt program muzical la vernisaj.

Notă. Le spun cursanți, și nu elevi, pentru că la Școlile Populare sunt înscriși nu doar copii și tineri, ci și adulți, aceștia își plătesc cursurile; diplomele de absolvire la unele secții se acordă împreună cu un atestat profesional.

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

La Brăila, conferință medicală cu temă oftalmologică

*Desfașurată în amfiteatrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, în 26 și 27 mai 2023 * Au participat medici, universitari din Brăila, București, Galați, Iași etc.

Conferința ”Multidisciplinaritate în oftalmologie”, desfășurată în amfiteatrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, în zilele de 26 și 27 mai 2023, a fost un regal de informație medicală, premieră la Brăila ca abordare tematică. A fost organizată – și creditată cu ore EMC – de Colegiul Medicilor (CM) Brăila – site la https://cmbr.ro, Departamentul Profesional-Științific. Coordonatori ai programului științific: prof. univ. dr. Alina Popa-Cherecheanu de la Spitalul Universitar de Urgență București și dr. Dorina Tite ( Tite Dorina) – vicepreședinte CM Brăila, Departamentul Profesional-științific. Inițiator și moderator, drd. Alina Neacșu – medic primar Oftalmologie (SCJU Brăila).

Patologia oftalmologică a fost abordată multidisciplinar, având ca speakeri personalități medicale, cadre universitare din București, Iași, Galați, Brăila. Conferința a avut ca motto cuvintele lui Marcus Iullius Cicero: ”Ochii, asemeni unor santinele, ocupă poziția cea mai înaltă a corpului”.

Din lista speakerilor: prof. univ. dr. Alina Popa-Cherecheanu – medic primar Oftalmologie (București); conf. univ. dr. Ruxandra Pîrvulescu – medic primar Oftalmologie (București); conf. univ. dr. Carmen Tiutuca – medic primar Oftalmologie (Galați); șef lucrări dr. Raluca Iancu – medic primar Oftalmologie (București); șef lucrări Sînziana Istrati – medic primar Oftalmologie (București); șef lucrări dr. Nicoleta Anton – medic primar Oftalmologie (Iași); drd. Alina Mihaela Neacșu – medic primar Oftalmologie (SCJU Brăila); dr. Lucian Lăpușneanu – medic primar ORL (Brăila); drd. Cristiana Voineag – medic primar Diabet zaharat, nutriție, boli metabolice (Brăila); drd. Nicoleta Tovîrnac – medic primar Neurologie (Brăila); drd. Florin Țovîrnac – medic primar Ostetrică-ginecologie (Brăila); dr. Viorica Iuga – medic primar Medicină generală adulți, specialist Medicină de urgență, șef SAJ Brăila; dr. Monica Lăpușneanu – medic primar Medicină de Familie (Brăila); dr. Mihaela Vasile – medic primar Medicină de Familie (Brăila); dr. Dorina Tite – medic primar Medicină de familie, medic specialist Medicina muncii, vicepreședinte CM Brăila.

Mai multe foto, în album la https://www.facebook.com/media/set?vanity=ArmandaFilipine&set=a.10224232521507788

Evenimentul științific s-a bucurat de o largă audiență din partea medicilor din Brăila, dar și din județe limitrofe.

Foto 1 – în amfiteatrul SCJU Brăila; foto 2 – grup la conferință: foto 3 – dr. Alina Neacșu; foto 4 – dr. Dorina Tite; foto 5 – dr. Viorica Iuga

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Anunț Braicar. Modificări de trasee în municipiul Brăila

*Din 29 mai 2023, motivat de lucrările în vederea modernizării pe Calea Galați

Societatea de transport în comun Braicar SA Brăila anunță modificări de trasee începând cu data de 29 mai 2023, urmare a lucrărilor de modernizare pe Calea Galați (proiect cu fonduri europene) și închiderii circulației pe tronsonul cuprins între străzile Rahova și Grivița.

Autobuz linia 2

​Tur:​ Hipodrom – Centru – bdul Al. I. Cuza – str. General E. Grigorescu – str. Grivița – Calea Galați – Vidin;

Retur:​ Vidin – Calea Galați – str. Grivița – str. General E. Grigorescu – bdul Al. I. Cuza – Hipodrom

Autobuz 16

Tur:​ biserica Radu Negru – bdul Al. I. Cuza – sens giratoriu Calea Galați – bdul Al. I. Cuza – str. General E. Grigorescu – str. Grivița – Calea Galați – Vidin;

Retur: Vidin – Calea Galați – str. Grivița – str. General E. Grigorescu – bdul Al. I. Cuza – str. Polonă – Centru – str. Nicolae Bălcescu – biserica Radu Negru

Autobuz 17

Tur: biserica Radu Negru – bdul Al. I. Cuza – sens giratoriu Calea Galați – bdul Al. I. Cuza – STR str. General E. Grigorescu – str. Grivița – Calea Galați – Vidin;

Retur: Vidin – Calea Galați – str. Grivița – General E. Grigorescu – bdul Al. I. Cuza – biserica Radu Negru

Autobuz 33

Gara CFR – str General E. Grigorescu – bdul Al. I. Cuza – str. Polonă – bdul Al. I. Cuza – bdul Panait Istrati – Șos. de Centură

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Ziua internațională a medicinei de urgență

*În 27 mai; marcată în România la Târgu Mureș, prin Maratonul Resuscitării

Ziua internațională a medicinei de urgență (27 mai) a fost marcată anul acesta în România la Târgu Mureș, unde a avut loc Maratonul Resuscitării. Aici au fiind instruiți sute de copii și adulti – pe parcursul întregii zile au fost prezentate elemente din resuscitarea cardio-pulmonară absolut vitale în situații când au loc accidente și care adesea chiar pot salva vieți (aceste manevre mențin pacientul în viață până vine echipajul specializat și îl transportă la spital).

Instruirea din timpul maratonului a fost realizată cu ajutorul a zeci de voluntari – medici, asistenți, studenți și pompieri din mai multe județe.
Maratonul a fost organizat cu sprijinul Fundației pentru SMURD – înființată la inițiativa medicului Raed Arafat – în colaborare cu UPU-SMURD Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș.

Foto via Raed Arafat

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Festivalul „Aici – Acolo”, de ziua românilor de pretutindeni

*Festival „Aici – Acolo”, de ziua românilor de pretutindeni * În București, până în 28 mai 2023

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) & Centrul de Creație Brăila – Alina Petronela Sulicu ( Sulicu Alina ) manager – participă, în București la festivalul „Aici – Acolo” (25 – 28 mai 2023) organizat de Departamentul românilor de pretutindeni sub înaltul patronaj al Președinției României și cu partener Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România cu ocazia Zilei românilor de pretutindeni (ultima duminică a lunii mai). În expoziție vor fi obiecte din colecțiile instituției, unele realizate la Atelierul de Revitalizare a Textilelor Tradiționale – de altfel echipa atelierului va fi acolo, inclusiv cu unul din războaiele de țesut, alte obiecte realizate la Atelierul de ceramică – ambele ateliere s-au realizat în instituție cu ajutorul unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană. De asemenea, participă la manifestare și tinere membre ale ansamblului tradițional ”Mușețeanca” de la Însurăței – partener al CJCPCT Brăila în multe acțiuni; de altfel, instructorul coregraf al grupului, Titica Ioniță, este tot un partener fidel al Centrului de Creație Brăila.

În programul festivalului „Aici – Acolo” sunt incluse expoziții, concerte, conferințe – inclusiv științifice, alte manifestări cultural-artistice la Arcub, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română etc.

Alături de CJCPCT Brăila – instituție în componența Consiliului Județean Brăila, la festival au fost invitați reprezentanți ai Consiliilor Județene Constanța, Gorj și Suceava, primăria Negrești-Oaș, artistul Damian Drăghici, Muzeul satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Artă, UNATC (universitatea de teatru și film), Centrul Cultural al municipiului București; bineînțeles că participă și membri UAP.

Foto 1 – 2: din pliantul-program; foto 3 -6: din expoziția brăileană de la Palatul Parlamentului; foto 7 (stop-cadru din film): secvență dintr-un spectacol folcloric prezentat în festival

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

La Librăria Humanitas Brăila, reduceri la prețul cărților

*Astăzi, 26 mai 2023, în intervalul orar 12.00 – 18.00 * Ne bucurăm să anunțăm, tot acum, că librăria oferă 5 premii pe care le vom oferi la Festivalul-concurs de muzică folk ”Seară de Mai”

Librăria Humanitas Brăila oferă publicului reduceri la prețurile de carte astăzi, vineri – 26 mai 2023 – în intervalul orar 12.00 – 18.00.

Promoția specială de astăzi înseamnă 𝟐𝟎% 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 la toate cărțile din librărie. Ar putea profita de această oportunitate și părinții care au copiii școlari, care vor să le ofere un cadou special la finalul de an școlar – mai ales dacă acești copii au rezultate bune în catalog/ carnetul de note.

Nota red. Cu această ocazie vreau să anunț și că Librăria Humanitas Brăila oferă (mulțumim!) cinci premii, cărți de poezie, pe care le vom oferi în Festivalul-concurs de muzică folk ”Seară de Mai” organizat de Casa de Cultură Brăila și Asociația Clubul de turism ”Proilavia” Brăila condusă de Gabriel Lâlă, care se desfășoară în aceste zile, 26 și 27 mai, în curtea casei din str. Oituz nr. 5 (frumoasa construcție a aparținut armatorului grec Ianis Matukis).

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine (în juriul festivalului, împreună cu Gabriel Lâlă, Ioan Păvăloiu, Marinela Stan)

Grupul „Nino Nino”, întâlnire artistică la Valea Cânepii

*Grupul „Nino Nino”, întâlnire artistică la Valea Cânepii * Activitate în proiectul „Hai cu noi în Bărăgan!”

Grupul de copii „Nino Nino” inițiat și coordonat de Lică Barbu (un proiect sub egida asociației culturale Leviathan din București) a susținut momente artistice, duminică – 21 mai 2923 – în căminul cultural din satul Valea Cânepii, comuna Unirea. Aici, programul a fost completat de ansamblul folcloric ,,Grâuşorul Osmănean” coordonat de Lenuța Puia şi de ansamblul de cântece şi jocuri ,,Nicolae Bălan Bocioagă” coordonat de Mihai Jenică Puia. În spectacolul grupului „Nino Nino” a fost mult umor – au prezentat și parodii muzicale; de asemenea, copiii au interpretat scenete din care nu a lipsit ironia (așa le-a gândit coordonatorul, Lică Barbu). În călătoria din Bărăgan „Nino Nino” au fost însoțiți și de Doinița Mihaela Stanciu – bibliotecar la Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca din Biblioteca Județeană „Panait Istrati” – partener al grupului în toate activitățile.

Actuala componență a grupului „Nino Nino”: Nira Guedenon, Iulia Cojocaru, Marina Karina Christine Zaharia, Daria State, Alma Guedenon, Maria Andreea Dan (alintată Miţi), Alexandru Borbely şi Bogdan Borbely, Olga Brajenko din Ucraina.

Activitatea desfășurată la Valea Cânepii face parte din proiectul ,,Hai cu noi în Bărăgan!” care va continua.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista Braila Chirei

Azi, preselecția în festivalul „Seară de Mai”

*De la ora 17.00, la Casa de Cultură Brăila concurenții susțin prima probă – importantă (și ea), preselecția, în ediția 2023 a festivalului-concurs de folk „Seară de Mai”

Muzica folk este un gen aparte, nu mai trebuie să fie subliniat. Dar pentru că, am senzația, adesea se confundă impresia cu… valoarea, simt nevoia să spun (și) aici că în folk este importantă calitatea (tehnică) interpretării, dar și simțirea – rostirea, respirația interioară (pentru că iubesc și poezia, interpreții de folk știu ce înseamnă asta), alegerea pieselor. Într-un spectacol sau o înregistrare interpretul transmite cat poate de bine melodia, punându-și în valoare calitățile vocale și de expresivitate.

Și pentru că astăzi, 24 mai 2023, are loc preselecția în Festivalul-concurs de muzică folk „Seară de Mai” (https://brailachirei.wordpress.com/2023/04/26/seara-de-mai-2023-urmeaza-inscrierile/) repet că este important ca solistul să cânte – nu copiind interpretarea originală – ca el însuși. Și să se vadă/ audă că îi place ce face.

Dau exemplu aici (link din YouTube) interpretarea lui Johnny Cash – fără el, și alți artiști din muzica americană, lumea folk ar fi fost altfel; pentru că ei au pus bazele. Notă. Exemplificare mai ales în atenția concurenților care vin la „Seară de Mai astăzi, 24 mai 2023

#FestivalulSearadeMai

foto: cei trei componenți ai trupei „Sirius”, Maria Marchidanu, Rareș Brebenel, Mihnea Petru Viorel Popoacă – câștigătorii Marelui Premiu al ediției precedente; îi vom audia/ aplauda în Gala laureaților

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine (în juriul „Seară de Mai”, competiția organizată de Casa de Cultură Brăila împreună cu Asociația Clubul de turism „Proilavia” Brăila)

Lansare de carte la Librăria Humanitas Brăila

*Lansare de carte la Librăria Humanitas Brăila*”Gene dominante” de Ștefania Mihalache * Miercuri, 24 mai 2023, ora 18.30

Librăria Humanitas Brăila este organizator și gazdă al prezentării volumului „Gene dominante” – proză scurtă de Ștefania Mihalache (Humanitas, 2022). Participă la eveniment, alături de autoare (bineînțeles, va fi și sesiunea de autografe), Doru Căstăian și Liviu Chefane.

„Ștefania Mihalache ne propune o proză cu puternice accente lirice, în care semnificațiile adevărate ale vieții se arată pornind de oriunde, de la orice: de la niște rufe de spălat (…) de la dorința de a gusta o caisă (…) O carte despre noi, oamenii obișnuiți, și, cum se știe, atât de complicați!“ — scrie despre carte Simona Popescu.

** Stefania Mihalache (n. 1978, Brașov – studii de litere). Câteva dintre cărți: „Est-falia” roman (Paralela 45, 2004), „Poemele secretarei” roman (Cartea Românească, 2010), „Copilăria: Reconstituiri literare după 1989” (Paralela 45, 2019), „Sisteme de fixare și prindere” poezii (Nemira, 2016).

Armanda Filipine & revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Deputatul liberal Alexandru Popa, sprijin substanțial pentru școala profesională de la Cireșu

* Unitatea de învățământ profesional dual, cu un nume de rezonanță – Anastase Simu, va funcționa în satul Scărlătești * Președintele PNL Brăila, având afaceri în domeniul agricol, va oferi sprijin pentru baza materiale, burse elevilor, loc de practică și promite locuri de muncă acelora care se vor dovedi lucrători buni și serioși

Alexandru Popa (foto 1) – deputat și președinte PNL Brăila:

„Unul dintre proiectele mele, ca parlamentar, a fost/ este înființarea în județul Brăila a unor școli profesionale care să funcționeze în sistemul învățământului dual, în care să fie instruiți copiii din mediul rural care vor să lucreze în agricultură, dar care din motive financiare sau de altă natură nu pot urma o clasă cu profil agricol la un liceu din municipiu.Ca fermier, știu foarte bine ce probleme au agriculturii brăileni în a-și găsi angajați calificați în domeniu și, de asemenea, știu și ce greutăți financiare au o mulțime de familii din mediul rural când e vorba de a-și trimite copiii la liceu. De aceea am considerat că astfel de școli profesionale care să funcționeze în mediul rural reprezintă soluția atât pentru fermierii brăileni interesați să se implice în calificarea forței de muncă, cât și pentru familiile sărace, care dacă ar avea la dispoziție o variantă care să nu-i împovăreze cu costuri suplimentare, și-ar trimite copiii în continuare la o școală. Pentru că în agricultura modernă nu mai vorbim despre necalificați care să culeagă la mână recolta de pe câmp, ci vorbim de specialiști capabili să conducă un utilaj modern, care costă zeci sau sute de mii de lei – pe care, ca fermier, nu-l poți da pe mâna oricui, ca să-l folosească în câmp”.

Proiectul-pilot, Școala profesională „Anastase Simu”

„Nu întâmplător, proiectul-pilot l-am implementat în comuna în care m-am născut. Școala profesională <Anastase Simu> va avea sediul în satul Scărlătești, va fi în subordinea Școlii Gimnaziale Cireșu. Am avut mai multe discuții cu conducerea școlii din Cireșu și cu Primăria pentru a ne asigura să sunt îndeplinite toate condițiile legale. Aici se vor putea înscrie absolvenții de gimnaziu la una dintre cele două specializări, agricultor culturi de câmp (12 locuri) și mecanic agricol (12 locuri), cursurile fiind cu o durată de 3 ani. Și fiindcă nu poți învăța agricultura modernă doar în sala de clasă, ci trebuie să ieși în câmp, să faci practică, să folosești mașinile și utilajele despre care citești în manuale, firma la care sunt asociat își asumă asigurarea fondurilor pentru infrastructura școlară, precum și pentru burse și bonusuri pentru elevi. Aceștia vor avea unde să facă practică, iar apoi, vor avea și locuri de muncă, dacă vor dovedi că pot fi lucrători buni și serioși”, subliniază deputatul liberal.

„Intenționez să mă implic in a înființa 6 – 7 școli cu profil agricol”

Președintele PNL Brăila: „Și nu vreau să mă opresc aici. În funcție de modul în care vor merge lucrurile cu noua școală profesională, în baza experienței din acest proiect-pilot, intenționez să mă implic în a înființa încă 6 – 7 școli profesionale cu profil agricol în alte localități brăilene, ca să acoperim cea mai mare parte județului din acest punct de vedere.Investiția pe care o am în vedere pentru început este de până în 50.000 euro, pentru clasele care vor funcționa din toamnă în acest proiect-pilot, dar pe măsură ce lucrurile vor evolua – poate se va mări și numărul de clase – voi investi fonduri suplimentare pentru dezvoltarea școlii. Deja am informații că există un mare interes printre absolvenții de gimnaziu din Cireșu și din localitățile apropiate, pentru locurile anunțate în viitorul an școlar și asta mă bucură.Acest proiect este un mod de a susține comuna din care provin, de a ajuta copiii din Cireșu și din localitățile apropiate. Dacă lucrurile vor merge așa cum sper, voi merge mai departe, cu înființarea altor noi școli profesionale cu profil agricol în județul Brăila”.

** Anastase Simu (25 mart 1854, Brăila – 28 febr 1935, București) a fost un academician, doctor în științe politice și administrative, colecționar de artă și mare filantrop. Toată colecția sa stă la baza actualului Muzeu al municipiului București – inițial a dorit să o doneze Brăilei (dar nu s-a întâmplat… e o întreagă poveste), apoi a mers la București unde a construit pe cheltuiala sa Muzeul Simu (http://muzeulbucurestiului.ro/restituiri-muzeul-anastase-simu/).

Armanda Filipine & revista Braila Chirei