Festival de teatru pentru copii, în Zilele Brăilei 2018

*În perioada 10 – 14 august 2018 * Principal organizator, Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş” 

Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş” Brăila invită iubitorii Thaliei la o nouă ediţie a Festivalului internaţional de teatru pentru copii „Cărăbuş” Brăila, a V-a, desfăşurat în Zilele municipiului Brăila în perioada 10 – 14 august 2018. Un spectacol brăilean din program este realizat în colaborare cu Liceul de Arte „Hariclea Darclee” – coordonator prof. dr. Gigi Antonescu de la clasa Arta actorului.

Reclame

Festivalul Zile şi nopţi de teatru la Brăila, ediția a XII-a, are deja program

*Echipa Teatrului ”Maria Filotti” a plecat în vacanță, iar publicul are timp să-și selecteze (biletele se vor vinde cu mult înainte) spectacolele pe care le va urmări în perioada 16 – 23 septembrie 2018 * Tema ediției este „Comedia între hohote și lacrimă”

 

Teatru „Maria Filotti’ în festival, arhiva revistei Braila Chirei

Teatrul ”Maria Filotti” (TMF https://www.tmf.ro/) din Brăila a pregătit programul Festivalului ”Zile și nopți de teatru la Brăila(început ca festival de teatru european, în 2004 – în foto stânga, se vede afișul realizat de scenograful Dragoș Buhagiar, brăilean) care se va desfășura în perioada 16 – 23 septembrie 2018 sub genericul „Comedia între hohote și lacrimă”. Bugetul manifestării este din cel al Primăriei Brăila, aprobat de Consiliul Local Municipal. Și ediția precedentă s-a axt pe comedie (https://brailachirei.wordpress.com/2017/08/11/s-a-definitivat-programul-festivalului-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila-2017-editia-a-xi-a/).

Lucian Sabados

A 12-a ediție, confirmă teatrologul Lucian Sabados (foto dreapta, arhiva A|manda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei, partener media al festivalului) – managerul TMF care are două spectacole ăn regie proprie cuprinse în program – va fi, ca de obicei, „una necompetiţională dar una care se ambiţionează să propună o panorama credibilă şi convingătoare a spectacologiei româneşti a momentului şi a unor colective teatrale valoroase„. Biletele vor fi puse în vânzare din vreme (anul trecut, din luna august) astfel încât iubitorii Thaliei să aibă acces la toate spectacolele dorite.

Lucian Sabados: „O altă ediție <Zile și nopți de teatru la Brăila>, sperăm noi, de colecție, a cărei temă readuce în prim plan comedia în multiplele ei ipostaze teatrale, respectiv comedia politică, socială, romantică, filosofică, absurdă, basmul modern, comedia muzicală, tragicomedia, comedia-circ, comedia amară, etc. În cele 8 zile de festival vom prezenta 16 spectacole, în ambele săli ale teatrului, companii teatrale de top, actori-emblemă, regizori ce au scris si vor scrie istorie în teatrul românesc! Tema acestei ediții, <Comedia între hohote și lacrimă>, este una extrem de apreciată şi dorită de către public„.

Manifestarea va debuta cu premiera dramaticului brăilean ”Before Breakfast” de Eugene O Neill, regia Andrei și Andreea Grosu, va include si premiera  spectacolului ”Regele gol” de Evgheni Șvarț, regia lui Lucian Sabados, care a încheiat la avanpremiră stagiunea 2017 – 2018. În cele opt zile de festival, publicul se va întâlni cu producții ale teatrelor din București, respectiv Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Teatrul Act, Unteatru, Teatrul de Artă, dar și ale unor teatre din țară precum Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul ”Regina Maria” Oradea, Teatrul ”Fani Tardini” Galați. Am primit, astfel, progarmul de la Rodica Antonescu – șef Relații Publice, coordonator Departament Dezvoltare, organizare și promovare spectacole și îl anunțăm aici pentru toți iubitorii teatrului.

Program ”Zile și nopți de teatru la Brăila, ediția a XII-a

Ziua I, duminică, 16 septembrie 2018

ora 19.00 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, premiera spectacolului Before breakfast de Eugene O’Neill (1h 10 min.),  regia Andrei și Andreea Grosu;

ora 20.30 în spațiu din str. Mihai Eminescu/ (Holul monumental) funcție de condițiile meteo Concert spectacol de muzică medievală susținut de trupa Pontice

Ziua II, luni, 17 septembrie 2018

ora 18.00 în Sala Mare TMF, spectacolul Breaking news adaptare după „Ultima oră” de Mihail Sebastian (2h 20 min. cu pauză), regia Mircea Cornișteanu, Teatrul de Comedie București;

ora 20.30 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, spectacolul Fata din curcubeu de Lia Bugnar (1 h), one woman show cu Marcela Motoc, Teatrul de Artă București

Ziua III, marți, 18 septembrie 2018

ora 18.00 în Sala Mare TMF, spectacolul Visătorul după romanul lui Ian McEwan (1 h), spectacol concert de Ada Milea, Teatrul Tineretului Piatra Neamț;

ora 19.30 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, spectacolul Pescarușul după A. P. Cehov (1h 30 min.), regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul Odeon București

Ziua IV, miercuri, 19 septembrie 2018

ora 18.00 în Sala Mare TMF, spectacolul Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (2h 30 min. cu pauză), regia Vlad Cristache, Teatrul Excelsior București;

ora 21.00 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, spectacolul șase din 49 de Spiró Győrgy (1h 30min.), regia Alexandru Maftei, Teatrul de Artă București

Ziua V, joi, 20 septembrie 2018

ora 17.30 în Sala Mare TMF, spectacolul … escu de Tudor Mușatescu (3h, cu pauză), regia Doru Ana, Teatrul Mic București;

ora 21.00 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, spectacolul Vârstele lunii de Sam Shepard (1h 10 min.), regia Toma Dănilă, Unteatru București

Ziua VI, vineri, 21 septembrie 2018

Ora 18,00 – Sala Mare TMF, spectacolul Leonce și Lena după Georg Büchner (1h 20 min), regia Mihai Măniuțiu, Teatrul regina Maria Oradea;

ora 20.00 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, N-ai tu treabă! de Cătălin Ştefănescu după “Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă (1h 20 min.), regia Alexandru Dabija, Teatrul Act București 

Ziua VII, sâmbătă, 22 septembrie 2018

ora 18.00 în Sala Mare TMF, premiera spectacolului Regele gol de Evgheni Șvarț (1h 40 min), regia Lucian Sabados, muzica Cornel Cristei, cu Adrian Ştefan, Nicholas Caţianis, Zane Jarcu, Narcisa Novac, Lucian Pînzaru, Cătălina Nedelea, Elena Andron, Flori Popa, Silvia Tariq, Dan Moldoveanu, Wanessa Radu, Alex Iordache, Teatrul Maria Filotti Brăila;

ora 20.00  Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, spectacol Praf de stele de Norm Foster (1h 50 min.), regia  Lucian Sabados, Teatrul Nottara București. 

Ziua VIII, duminică, 23 septembrie 2018

ora 18.00 în Sala Mare TMF, spectacol Uluitoarele numere de singurătate ale lui edward gant de Anthony Neilson (1h 50 min.), regia Dragoș Alexandru Mușoiu, Teatrul Fani Tardini Galați;

ora 20.00 în Sala Bujor Macrin (Studio) TMF, spectacol Hamlet în sos picant de Aldo Nicolaj (2 h). regia Alexandru Jitea, Teatrul Nottara București.

Final de stagiune la „Maria Filotti”; avanpremieră „Regele gol”

*Spectacolul după piesa lui Evgheni Şvarţ, regia Lucian Sabados, are loc sâmbătă, 23 iunie 2018, la ora 18.30 

 

Teatrul „Maria Filotti” se pregăteşte de vacanţă, dar înainte încheie stagiunea în forţă – cu o avanpremieră care ne va pune pe gânduri (n.aut. Aşa cum trebuie să facă mereu TEATRUL pentru spectatorul şi Omul adevărat). Astfel, teatrologul Lucian Sabados – managerul dramaticului brăilean – ne propune în calitate de regizor spectacolul „Regele gol” de Evgheni Şvarţ, un spectacol dedicat aniversării celor 650 ani de atestare documentară a Brăilei şi Centenarului Marii Uniri. 

Publicul se va întâlni cu povestea – care are la bază „Hainele cele noi ale împăratului” al celebrului Hans Christian Andersen – în noua variantă scenică sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 18.30 în sala mare.

N. aut. (Armanda Filipine, revista de cultură şi inormaţie Braila Chirei) Generaţii de copii au aflat întâmplările prin care trece împăratul care se lăsa minţit de curtenii săi, la fel şi generaţii întregi de părinţi – deci, adulţi. Asta nu înseamnă că am învăţat cu toţii ceva… pentru că mereu este un „împărat (adult în funcţie înaltă”) care se lasă minţit ori îi place să fie minţit, ori pur şi simplu iubeşte atât de mult poziţia sa mult peste cea a omului de rând încât ajunge să traiască mereu… gol şi să nu-i mai pese. Piesa, aidoma poveştii lui Andersen, este o parabolă filosofică pe care nu trebuie s-o trecem cu vederea dacă ne pasă de sănătatea morală a vieţii noastre, particulare şi sociale.  Este o lecţie binevenită la început de vacaanţă – vorba vine… mintea noastră nu ia vacanţă niciodată, aşa că avem la ce medita în umrătoarea perioadă!

Lucian Sabados: „Preluând motivul central din basmul lui Hans Christian Andersen, <Hainele cele noi ale împăratului>, piesa <Regele gol> a lui Evgheni Şvarţ tratează în parabole probleme grave cu care se confruntă lumea contemporană, în speţă aspecte ale unui sistem totalitar de care Europa actuală nu duce lipsă, din nefericire. Andersen a scris acest basm, care, prin mesaj, este destinat mai mult adulţilor, decât copiilor. Este o ilustrare vie a infatuării fără limite, a slugărniciei, a ignoranţei şi a conformismului de turmă, toate aceste defecte umane devenind surse de inspiraţie şi, mai târziu, mijloace de speculaţie pentru escroci. Scrisă în 1934, în plină ascensiune fascistă, piesa lasă să se ghicească multe în spatele replicilor rostite pe scenă, devenind o vehementă satiră la adresa dictaturii în general, şi un apel la sinceritate, frumuseţe morală şi dreptate„.

      Regia artistică și ilustrația muzicală – Lucian Sabados; decorul – Gheorghe Mosorescu; costume – Elena Gheorghe; muzica originală şi orchestrație – Cornel Cristei; coregrafia – Gelu şi Dana Baciu; concept video şi proiecții – Ştefan Cudălbeanu.
Distribuţia: Christian – Adrian Ştefan, Heinrich – Nicholas Caţianis, Prim ministrul – Zane Jarcu, Prinţesa – Narcisa Novac, Regele gol – Lucian Pînzaru, Guvernanta, Poetul curţii – Cătălina Nedelea, Ministrul sentimentelor intime – Elena Andron, Ducesa, Bucătarul, Învăţatul – Flori Popa, Contesa,, Şambelanul, Lustragiul – Silvia Tariq, Regele tată – Dan Moldoveanu, Baroneasa, Croitorul – Cătălina Nedelea/ Wanessa Radu, Primarul, Valetul, voce roboțel – Alex Iordache.

FITS 2018, a 25-a ediţie a unei splendide întâlniri sub semnul Thaliei la Sibiu

*Zece zile de teatru, muzică, dans şi alte forme ale artelor spectacolului într-un program dens şi atractiv care transformă Sibiul în cel mai atractic loc în 8 – 17 iunie 2018 * Spectacolele de teatru sunt oferite de trupe din China, Danemarca, Franţa, Germania, Israel, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Republica Moldova, România, Rusia, Statele Unite

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS, toate detalile pe site http://www.sibfest.ro) 2018, a XXV-a ediţie, îşi deshide astăzi, 8 iunie 2018, la Sibiu porţile cumva şi la propriu, pentru că timp de 10 zile, până pe 17 iunie 2018, întregul oraş este angrenat în activitatea festivalieră. Biletele s-au pus în vânzare şi online în chiar Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie – şi pentru multe evenimente ele s-au epuizat.

Programul include nu doar spectacole de teatru – oferite de trupe din China, Danemarca, Franţa, Germania, Israel, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Republica Moldova, România, Rusia, Statele Unite, ci şi dans, muzical, circ, teatru de stradă, concerte – unele speciale pentru spaţiul interior al unor biserici, operă, teatru lectură, conferinţe, expoziţii, filme, lansări şi discuţii despre cărţi de teatru, ateliere de creaţie. De asemenea, o secţiune specială este dedicată Festivalului Universităţilor de teatru şi managementului cultural.

Manifestarea se desfăşoară anul acesta sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României – Centenar. „Maturitatea festivalului, selecţia extraordinară cu care ne-am obişnuit deja spectatorii şi renumele de care se bucură toţi artiştii invitaţi au generat o energie fantastică, concretizată prin vânzări rapide de bilete la majoritatea spectacolelor-eveniment. Ediţia 25 e cu adevărat una de sărbătoare: sărbătorim pasiunea cu care, an de an, organizăm acest festival împreună cu o echipă dedicată trup şi suflet unei comunităţi alături de care am crescut şi învăţat enorm”, subliniază actorul Constantin Chiriac – preşedintele FITS, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Merită menţionaţi, deopotrivă, membrii de onaore ai echipei de organizare a importantului festival: George Banu – eseist, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale al Universităţii La Sorbonne Nouvelle (Paris III), Yun Cheol Kim – preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Jonathan Mills – fost director Edinburgh International Festival, regizorul român Silviu Purcărete, prof. univ. Noel Witts de la Leeds Metropolitan University, Kazuyoshi Kushida – director Matsumoto Performing Arts Centre, Ioan Holender – consilier artistic al Metropolitan Opera New York și al Festivalului de primăvară din Tokyo, membru de onoare al Operei de Stat din Viena și al Volksoper Viena.

Un eveniment în program este spectacolul „Povestea prinţesei deocheate” al Teatrului „Radu Stanca” Sibiu, după un text de Tsuruya Namboku al IV-lea, în regia lui Siviu Purcărete. în care se foloseşte tehnica teatrală de patrimoniu a Japoniei – kabuki. Trei reprezentaţii ale acestei producţii au fost programate în FITS, în 9, 10 şi 14 iunie 2018, de la ora 22.00, la Fabrica de Cultură UniCredit (Sala Eugenio Barba). Un alt eveniment de atracţie este şi „Ziarul orizontal” al artistului vizual Dan Perjovschi.

Festival “Arlechino – Caravana Poveştilor” la Braşov, ediţia a IV-a

*În perioada 28 mai – 3 iunie 2018 * Participă 16 teatre din România – din Alba Iulia, „Cărăbuş” din Brăila, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Timişoara şi din străinătate – Bulgaria, Italia, Serbia, Ungaria

   Teatrul pentru copii Arlechino (str. Apollonia Hirscher nr. 10, site la https://teatrularlechino.ro) din Braşov organizează a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii “Arlechino – Caravana Poveştilor” în perioada 28 mai – 3 iunie 2018. în parteneriat cu Consiliul Local şi Primăria Municipiului Braşov.

Sunt invitate cu spectacole de referinţă pentru arta actorilor păpuşari din repertoriul a 16 teatre din ţară – ex. Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia, Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş” din Brăila – manager Daniela Mihovici (care prezintă recenta piesă „Pinocchio” – https://brailachirei.wordpress.com/2017/10/13/pinocchio-premiera-la-teatrul-de-papusi-carabus-braila/) cu echipa formată din actorii Daniela Antonescu, Iulian Gheorghe, Florin Chirpac, Gabriela Picuş, Aurora Popescu, Sofia Gabriela Cătruna, Valentina Lepădatu, Daniel Mecu, Ioana Zarnescu, teatre din Bucureşti, din Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Teatrul „Guliver” din Galaţi, Timişoara şi din Bulgaria, Italia, Serbia, Ungaria. Spectacolele vor avea loc în sala Teatrului Arlechino Braşov şi în sala Centrului Cultural Reduta.
Copiii – de toate vârstele, subliniază organizatorii – sunt aşteptaţi să intre în lumea magică a poveştilor, alături de “Scufiţa rosie”, “Prinţesa şi broscoiul”, “Mica sirena”, ”Cei trei purceluşi”, ”Sânziana şi Pepelea”, ”Gulliver”, “Ivan Turbincă”, “Pinocchio”.

În Bucureşti, Festivalul internațional de statui vivante 2018, ediția a VIII-a

*Organizat de Teatrul Masca în perioada 22 – 28 mai * Statuile vivante pot fi admirate în Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Grădina Cismigiu, Parcul Regele Mihai

     Teatrul Masca din Bucureşti – manager şi iniţiator Mihai Mălaimare, actor, regizor – organizează Festivalul Internațional de Statui Vivante (FISV ) în perioada 22 – 28 mai 2018. Sponsorul manifestaării este firma KEIA. Parteneri – Uniunea Teatrală din România (UNITER), Muzeul municipiului București. Ediţia a VIII-a (http://www.masca.ro/teatru/festivalul-international-de-statui-vivante-2018/) a unicei manifestări de acest gen aduce în capitala României 16 statui vivante, în premieră, de la Teatrul Masca și invitaţi, anul acestea fiind peste 40 de artişti de profil din Germania, Macedonia, Olanda, Portugalia, Spania, Ucraina, UK. Mihai Mălaimare: „Festivalul din acest an se constituie într-un eveniment cultural-educativ. Pe lângă reprezentațiile artiștilor, spectatorii vor avea acces la expoziții de fotografie și de costume, la demonstrații de machiaj, proiecții video și spații de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor și statuia vivantă”.

Publicul va putea admira statuile vivante în cinci spaţii din București – Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Grădina Cismigiu, Parcul Regele Mihai (intrarea dinspre Sos. Nordului). Accesul la toate reprezentațiile din festivalul este gratuit.

Participanţii ediţiei

       Invitați: Helena Reis & Ana Torrie  din Portugalia – Mr. Chocolate; LevendTheater din Olanda – Goddess of Agriculture, Heart Conquering, Mademoiselle Perfume, Prince Charming, Snow-White, The Angel, The Host, The Photographer; Beeldje.nl din Olanda – Persefona,  Fille,  Mary Poppins; PaSSaR Performing Arts din Olanda – Water carrier , Meditating Buddha; Artel MYTH  din Ucraina – Mr. Showtime, Mr.&Ms. Steam, Governor, One day in the life of Ucrainians, Concordia, B-Boy, Yaroslavna, Levitating Alladin, Kosak; JohnMan din Germania– Candy Man; Teatrosk Theatre din Macedonia – Double Bass; Marta Teresa da Rocha din Spania – Music Box; Alucinarte Animacion  Teatral din Spania – The Odd Lady, The Secretary, Neptune, The Photographer, The Painter, The Angel, The Cyclist; Gardeners Theatre din Spania –  Rosita; Antonio Santos din Spania –Guitar Hero; Francisco Aguado Añonuevo din Spania –  Manuscrito; Nuno Faria din Portugalia – Fernando Pessoa,  Carlos Ferreira din Portugalia– Eca de Queiroz, Susana Sousa din Portugalia – Duchess , Carolina Dias din Portugalia – Selling Portuguese, Strapafourd din Portugalia – Cabaret; .David French din UK – He who is Red.

Anamaria Pîslaru

Teatrul MASCA cu “Strigătele Parisului“ 1) personajul Vânzătoarea de chibrituri – interpretă actriţa Anamaria Pîslaru (Era întâlnită la încrucișarea străzilor și oferea, pentru câteva parale un pachet de chibrituri sau pietre de scăpărat. Tristă mai mereu, căci profitul era mic, șoptea uneori un refren la fel de nefericit ca propria-i privire: Chibrituri, chibrituri, poate cumpărăți / Încerc să trăiesc cu banii ce-mi dați … Chibrituri vă vând, chibrituri luați /Aprindeți-vă focul, luați, nu plecați!); 2) Vânzătoarea de broderii – Dora Iftode (Dantela a cucerit Parisul încă din scolul XVI. În secolul XVII, Colbert, celebrul ministru de finanțe al lui Ludovic al XIV lea a salvat producția franceză transformând-o într-o adevărată industrie. “La Paris poți fi sărac lipt dar trebuie neapărat să ai mănuși, chiloți de mătase și dantele” scria Mercier. În Faubourg Saint Antoine unde erau instalate, dantelăresele scriau cu degetele muzica firului de mătase); 3) Vânzătorul de orvietan Valentin Mihalache (Cunoscut în tot Parisul, un oarecare Christophe Contugi făcea din micul său comerț un adevărat spectacol. Medicamentul pe care îl vindea și pe care îl botezase singur Orvietan, ajuta la lecuirea tuturor bolilor din lume. “Am inventat cel mai bun leac / Nu-l are nimeni pe Pământ / Orvietanul nu e fleac / Vindecă tot, eu nu vă mint); 4) Vânzătorul de panglici – Sorin Dinculescu (Panglicile au creat la Paris o adevărată frenezie, se puneau peste tot, pălării, haine, pantaloni, pantofi, de toate culorile și făcute din orice fel de material de la lână ordinară și până la mătase. Un vânzător de panglici era cu adevărat o apariție pe malurile Senei); 5) Vânzătoarea de mături – Vera Brătfălean (Mături, măturici, pămătufuri, se plimbau pe străzile Parisului în căutarea celor care luptau cu praful și gunoiul din abundență la vremea aceea! Strigătul celebru : mătura, mătuuuuuuuraaaaa avea să fie cel mai longeviv, ajungând până în zilele noastre); 6) Aprinzătoarea de felinare – Andreea Bănică (În nopțile fără lună străzile Parisului erau un adevărat coșmar! Au apărut întâi felinarele cu lumânări, apoi cele cu gaz iar arpinzătorul de felinare era una dintre cele mai pitorești figure pe care strada pariziană a cunoscut-o); 7) Vânzătoarea de ouă – Cristiana Savu (În fiecare dimineață strigătele ei anunțau micul dejun și o nouă zi pentru toată lumea, săraci și bogați! Ouă albe, ouă roșii făceau deopotrivă celebra omleta pariziană); 8) Cântăreața Alina Bondoc (Se cântă pe străzile Parisului despre orice, despre crime, despre execuții, despre iubire, se cântă cu tristațe, se cântă cu voie buna din acordeon sau din vioară Glasurile cântărețelor umpleau clipele Parisului ca un fel de știri cântate); 9) Vânzătorul de cutii – Ionuț Ghiorghe (Pitoresc la înfățișare, vindea cutii de toate dimensiunile și culorile! Cartonul era materialul casnic cel mai folosit atunci și a răscoli prin grămada de cutii pe care o purta  cu el era o adevărată încântare! Domnișoare, domnișoare/ Am cartonul cel mai mare/ Pentru tot felul de doamne/ Cartonașul meu nu doarme); 10) Spălătoreasa – Alina Crăiță (O, ce figură pitorescă pe malurile Senei! Nicăieri în lume nu se spalau atat de multe camasi ca la Paris! Dar, daca trec de cateva ori prin mana spalatoreselor guralive camasile devin biete carpe de vase. Gurese ca niste vrabii se certau cu trecatorii, iar cand nu-i dovedeau cu vorba isi ridicau poalele aratandu-le fundul); 11) Vânzătoarea de dulciuri – Laura Dumitrașcu Duică (Multă vreme necunoscut, apoi importat din Indii, zahărul a devenit un bun comun abia din secolul XV când a început cultivarea trestiei de zahăr în Franța și Spania. În secolul XVIII erau denumite cu termenul de confiture cam tot ceea ce era dulce, gemuri, dulcețuri, jeleuri, marmalade, siropuri. La colț de stradă sau în magazinașe cochete, dulcele făcea parte din viața de zi cu zi a parizienilor); 12) Vânzătorul de tigăi – Mario Garcia (Uneori artizani recunoscuți, dar cel mai adesea niște cârpaci, colindau Franța vânzând și reparând tigăi și oale. Aveau un fluier cu care își însoțeau strigătele adesea cu două înțelesuri: Domnișoara strigă satul/ Că tigaia-ți s-a stricat /Iată a venit băiatul/ Și repară tot ce-i spart); 13) Vânzătoarea de pește – Cristina Panait (Erau cunoscute în întreg Parisul ca fiind cele mai vulgare, bețivance desăvârșite, bătăușe și  slobode la gură cât încape. Peștele era însă o mâncare căutată așa că lumea accepta ca fără vânzătoarele acestea îngrozitoare n-ar fi avut nici pește și nici fructe de mare. Așadar “hai la pește, măi!”); 14) ModistaMaria Panainte (Tânără, frumoasă, iubește florile și pălăriile de paie pe care le garnisește cum știe ea mai bine. Și uneori, când este singură în atelier, pălăriile și florile devin oameni și lumea sclipește ca aripile unui gingaț fluture); 15) Plăpumăreasa Daciana Voinescu (În zilele de vară, în colțuri dosite și la adăpost de razele soarelui și praful drumului, o femeie desfăcea și refăcea saltelele simțindu-se ca un demiurg care construiește și distruge destine! Când visurile ei se destrămau din cauza unei înțepături în acul curbat viața revenea la griul urât și murder al saltelelor la care lucra); 16) Vânzătorul de otravă pentru șobolaniAndrei Costin (Urât, misterios însă, un om își purta pe străzile Parisului, ascunsă în sticluțe colorate teribila otravă pentru nu mai puțin îngrozitorii șobolani  care cutreierau orașul în lung și în lat. Vânzările mergeau bine, atunci ca și acum șobolanii își vedeau de treaba lor, prea puțin sensibili la leacuri de acest fel. “Pentru șobolani cât vaca o pisică nu e bună/ Doar otrava mea minune șobolanii ți-i adună”)

Mihail Sebastian – portretul unui jurnalist versatil

*Un text de prof. drd. Gheorghe Antonescu de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, parte din teza sa de doctorat 

 

Mihail Sebastian

Iosef Hechter foloseşte pentru prima dată pseudonimul Mihail Sebastian în anul 1926, când publică, aşa cum am menţionat şi în primul capitol, articolul Bacalaureatul – „generaţia violenţei” şi altele, în revista Politica, 6 august 1926. Problemele sociale şi cele care ţin de sistemul educaţional vor reveni pe parcursul anilor, în articolele autorului. Ceea ce el însuşi consideră adevăratul său debut ca jurnalist este articolul trimis ziarului Cuvîntul, un an mai târziu, Sentimentalul Gourmont. Consideraţii în jurul metodelor gourmontiene, replică la un alt articol despre Remy de Gourmont, semnat de Mircea Eliade.

Faptul că acest articol este asociat de Sebastian cu începutul carierei sale publicistice este semnificativ din mai multe puncte de vedere. În primul rând, el indică preţuirea cronicii literare ca forma pe care autorul o consideră cea mai reprezentativă pentru portretul său de jurnalist. În al doilea rând, debutul în ziarul Cuvîntul („familia Cuvîntul”, cum va scrie el însuşi, mai târziu), cu o replică adusă celui ce avea să-i devină unul dintre cei mai buni prieteni, este o bornă de marcaj pe harta emoţională a vieţii autorului, pe care este firesc să o considere adevărata intrare în această lume. Apoi, nu întâmplător, este prima dată când Sebastian iniţiază o polemică intelectuală cu un alt scriitor şi ceea ce rezultă este un articol scris cu un stil încântător, cu vervă, curaj, analizând din mai multe puncte de vedere problema „metodei” lui Gourmont nu doar pentru a contrazice consideraţiile congenerului său, ci pentru a găsi propriile chei de interpretare a autorului. Unele dintre cele mai bune articole ale autorului sunt scrise în acest stil, polemica fiind, pentru el, un resort puternic pentru a duce discuţia în jurul unor autori sau al unor idei (uneori, prea uşor acceptate şi îmbrăţişate de către prea mulţi comentatori ai fenomenului artistic) la un alt nivel.

Ciclul de articole Consideraţii asupra romanului modern, publicat în toamna anului 1927, tot în ziarul Cuvîntul, îi atestă lui Mihail Sebastian valoarea de cronicar. „Deşi foarte tînăr pe atunci – nici 20 de ani – se impune, din capul locului, ca un informat şi subtil comentator al fenomenului literar românesc şi francez, impresionînd prin siguranţa şi dezinvoltura stilului, dar şi prin incisivitatea polemică faţă de multele preconcepţii, instalate confortabil în conştiinţa critică şi publică.”[1]

Din anul 1928, tânărul jurnalist începe să colaboreze şi cu alte publicaţii: Universul literar, Vremea şi Tiparniţa literară (unde era angajat şi bunul său prieten, Camil Baltazar). În anul 1929, Sebastian devine redactor permanent al ziarului Cuvîntul, unde inaugurează rubricile Scrisori către o provincială şi Semne pe un dulap cu cărţi. Începe să colaboreze cu Vitrina literară şi Contimporanul, unde semnează articole pe tema Povestea vorbii.

La finalul anului 1929, Sebastian pleacă la studii în Franţa, de unde se va întoarce abia în 1931. În perioada în care lipseşte din ţară, trimite eseuri pe diverse teme (locuri vizitate, diferenţe culturale între ţara natală şi Franţa, meditaţii asupra călătoriei) şi cronici literare ziarului Cuvîntul. Din anul 1932, an care marchează şi debutul ca prozator, activitatea de publicist începe să capete din ce în ce mai mare amploare. Colaborează cu revista Cronicarul, începe să scrie şi pentru România literară şi este unul dintre membrii fondatori ai revistei Azi. Această revistă, al cărei prim număr a fost lansat pe data de 1 martie 1932, este rezultatul unui efort comun al câtorva dintre vârfurile generaţiei din care face parte Mihail Sebastian. Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Paul Sterian, Mircea Vulcănescu ş.a. creează gruparea intelectuală Forum, care susţine o serie de 11 conferinţe cu tema Explicarea timpului nostru. Cu banii strânşi de pe urma acestor conferinţe, a fost posibilă finanţarea publicării revistei, precum şi a câtorva cărţi şi eseuri, reunite în colecţia Cartea cu semne a Editurii Bucovina (printre ele, Fragmente dintr-un carnet găsit, debutul lui Mihail Sebastian ca prozator). Conferinţa susţinută de Mihail Sebastian, la data de 3 februarie 1932, a avut tema Individ şi colectivitate – o preocupare constantă a autorului, atât în articolele sale pe teme sociale, cât şi în opere.

Din 1933, Sebastian începe să colaboreze şi cu ziarele Index, Reporter, Glasul studenţimii şi Răboj. În anul 1934, după interzicerea ziarului Cuvîntul, colaborează cu Reporter şi Vremea, publică în Azi şi începe, în luna august, să semneze articole pentru Revista Fundaţiilor Regale. Această revistă va rămâne, în următorii ani, punctul central al activităţii publicistice a autorului – atât prin constanţă (Sebastian devine redactor angajat, post pe care îl va avea până în 1940, când este eliberat din funcţie din pricina legislaţiei antisemite), cât şi prin calitate. Cu o apariţie lunară, această revistă de literatură, artă şi cultură generală îi oferea autorului câteva preţioase avantaje. În primul rând, intervalul de apariţie îi dădea răgazul necesar pentru a medita îndelung asupra temelor discutate în cronicile sale. În al doilea rând, spaţiul generos pe care îl avea la dispoziţie îi oferea posibilitatea de a dezvolta ideile expuse, lucru rar între publicaţiile cu care mai colabora. În câteva ocazii, atunci când scrie articole pentru ziare cu apariţie zilnică sau săptămânală, sau în care articolele nu puteau depăşi un anumit număr de rânduri, Mihail Sebastian se plânge de lipsa timpului necesar discernerii şi de lipsa spaţiului pentru a aprofunda, promiţând mereu că va reveni asupra temelor pe care consideră că abia reuşeşte să le deschidă.

Din 1935, începe să colaboreze şi cu revistele Rampa (la care inaugurează rubrica Voluptatea de a fi scriitor şi la care va publica seria de articole Banca „H”, dedicată teatrului şi cronicarilor dramatici), Studio, La zid! şi L’Indépendance Roumaine. În 1938, publică articole şi pentru două reviste cu care, în perioada Cuvîntul, nici nu şi-ar fi imaginat măcar că ar putea colabora, din cauza atacurilor reciproce dintre redacţii: Viaţa românească (despre care scrisese fraze incisive în perioada în care era angajatul lui Nae Ionescu) şi Adam (revistă evreiască între paginile căreia Sebastian fusese atacat, cu o violenţă verbală rară, în anul publicării romanului De două mii de ani…). După marea tăcere cauzată de pierderea dreptului de a publica, în 1940, Mihail Sebastian va mai scrie doar câteva articole, în 1945, pentru Revista Fundaţiilor Regale şi Cortina. În aceste articole, relatează evenimentele care au făcut posibilă scrierea şi reprezentarea piesei Steaua fără nume.

Pseudonimele autorului au fost Mihail Sebastian, M. Sb., Amyntas şi Flaminius, ultimul dintre ele rezervat pentru publicaţia în limba franceză L’Indépendance Roumaine, unde semnează cronici muzicale şi, ocazional, cronici literare. Dacă alegerea pseudonimului care i-a devenit şi numele din acte a fost, după propria mărturisire, un act spontan (la fel ca alegerea pseudonimului Victor Mincu pentru Steaua fără nume), Amyntas şi Flaminius sunt nume cu puternice trimiteri istorice şi literare.

Amyntas este numele mai multor figuri istorice din antichitate: regi ai Macedoniei sau ai Eladei, scriitori, militari reputaţi (unul dintre ei fiind un general important al armatei lui Alexandru cel Mare, regele admirat de profesorul naiv Alexandru Andronic, din piesa Ultima oră). Totodată, Amyntas este personajul eponim al uneia dintre cărţile lui André Gide, în care sunt relatate, în forma unui jurnal romanţat, experienţele scriitorului din cei cinci ani petrecuţi în Tunisia şi Algeria. Gide este unul dintre scriitorii francezi a căror lectură acompaniază anii adolescenţei lui Iosef Hechter şi a căror critică defineşte primele poziţii luate de cronicarul Mihail Sebastian.

Numele Flaminius se regăseşte în istoria Romei antice, fiind purtat de câţiva oameni de stat (consuli, magiştri, cenzori, un militar care a luptat – şi a pierdut – împotriva lui Hanibal). De asemenea, în piesa Timon din Atena, de William Shakespeare, Flaminius este unul dintre slujitorii lui Timon. William Shakespeare, după cum reiese din jurnalul lui Mihail Sebastian, este autorul a cărui lectură în original este o imensă bucurie. Nu putem şti cu certitudine dacă alegerea acestor pseudonime se datorează dorinţei de a trimite la personalităţile istorice sau la personajele literare. Cu toate acestea, putem bănui posibilitatea ca autorul, un om cu o vastă cultură, să fi dorit să includă atât referinţa literară, cât şi pe cea istorică. Sub pseudonimul Flaminius, Mihail Sebastian prezintă concertele şi evenimentele muzicale ale anilor 1935-1939, pe care le urmăreşte cu entuziasmul melomanului care preferă să audieze un concert decât să vadă un spectacol de teatru. După cum recunoaşte într-un articol din 1938, din cele 5 premiere bucureştene ale lunii martie, nu a fost decât la patru, întrucât în seara în care era programată ultima a ales să meargă la un concert la Ateneul Român.[2]

Cu pasiunea celui îndrăgostit de muzică, Sebastian urmăreşte creşterile şi descreşterile valorice ale instrumentiştilor Filarmonicii bucureştene, subliniind importanţa dirijorului pentru organizarea unei seri muzicale excepţionale. În stagiunea 1936-1937, atunci când George Enescu este invitat pentru a dirija şi a interpreta într-o serie de zece concerte, autorul remarcă: „cele zece concerte pe care ni le oferă George Enescu ne consolează în avans de întreaga mediocritate obişnuită a vieţii noastre muzicale… Nu este numai o serie de concerte pe care ni le dă George Enescu. Este o şcoală veritabilă de educaţie muzicală la care ne invită, cu simplicitatea generoasă pe care i-o cunoaştem. Din această şcoală, admirabilă prin varietatea programului, prin nobleţea spiritului ei, prin severitatea repertoriului, vom ieşi cu toţii, muzicieni sau simpli auditori, mai bine informaţi despre această artă […] Prin simpla sa prezenţă, George Enescu aduce şi impune respectul artei, o înaltă conştiinţă a valorilor, o mare disciplină a muncii. Acestea sînt, mi se pare, cele trei lucruri care lipsesc cel mai dureros vieţii noastre muzicale. Mare artist, Enescu este în aceiaşi măsură un mare educator. Vocaţia sa de dirijor răspunde, poate, nu numai unei necesităţi de expresie personală, dar şi unei nevoi de a impune celorlalţi o tehnică a muncii, de a le transmite o disciplină a artei. […] El ne face să trăim muzica din plin (fiindcă el însuşi o trăieşte), dar faptul nu-l împiedică să controleze cu o rigoare permanentă toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. […] Filarmonica nu este lipsită de muzicieni individuali dotaţi. Dar ceea ce îi lipseşte este o coeziune de ansamblu, o legatură intimă, profundă, minuţioasă. […] Posibilităţile artistice ale unei orchestre sînt, înainte de toate, o chestiune de direcţie, de orientare.”[3] Am citat extensiv din această cronică pentru a sublinia un tip de structură pe care Sebastian îl foloseşte destul de des pentru a sublinia aspecte generale pe care le desprinde dintr-un eveniment particular. Pentru el, ceea ce contează mai mult decât un fapt artistic izolat este felul în care acesta se integrează în ansamblul manifestărilor unui artist sau ale unei instituţii. De asemenea, este vizibil faptul că Sebastian este genul de critic care, atunci când identifică o problemă (artistică, de viziune sau administrativă), oferă şi soluţii. În cazul cronicii din care am citat mai sus, pretextul concertelor dirijate de Enescu îi serveşte pentru a realiza, pe un prim palier de lectură, portretul marelui muzician, când, în fond, îşi doreşte să radiografieze posibilităţile de evoluţie ale unei orchestre, cuprinse de inerţie şi mediocritate, atunci când are şansa de a lucra cu un dirijor de excepţie.

Un alt tip de structură pe care îl foloseşte foarte des Mihail Sebastian este formula eseului argumentativ, în care porneşte de la o afirmaţie cu valoare de teorie apodictică, pe care o demonstrează, punct cu punct, în paragrafele ce urmează. Totuşi, acest analist lucid îşi permite şi eseuri în care digresează, cu un avânt sentimental neîngrădit, pe marginea temelor de meditaţie. Acest tip de eseu este cel mai des întâlnit atunci când tratează autori sau opere care îl entuziasmează, iar condeiul său transmite paginii pasiunea cititorului cucerit emoţional de materialul pe care îl descrie.

Şi eseurile trimise ziarului Cuvîntul în 1930-1931 sunt realizate în acest stil îmbibat de reverie. De la primul articol, Breviar de călătorie („Cuvîntul”, 17 ianuarie 1930), în care Mihail Sebastian meditează asupra „eliberării de circumstanţe” pe care o poate oferi o plecare, ciclul de articole din această perioadă dezvăluie apropierea autorului de stilul pe care îl foloseşte în operele în proză. Inclusiv atunci când va scrie despre un roman, în perioada pariziană, va alege să-şi formuleze consideraţiile tot în acest fel, în loc de a realiza o cronică literară (Tess d’Urberville, „Cuvîntul”, 7 septembrie 1930).

În articolele acestor ani, se strecoară, cu măiestrie, şi ironia autorului care, asemeni eroului lui Caragiale, simte enorm şi vede monstruos când este confruntat cu o situaţie de domeniul parodicului. În articolul O seară futuristă la Paris („Cuvîntul”, 22 martie 1930), Mihail Sebastian relatează cum şi-a petrecut câteva ore asistând la demonstraţiile artistice şi discursurile ţinute de o seamă de artişti, adepţi ai curentului iniţiat de „Monsieur F. T. Marinetii, de l’Academie d’Italie[4], care îşi face intrarea în scenă exact la ora anunţată, niciun minut mai devreme sau mai târziu. Sebastian comentează, într-o paranteză: „îmi place această ordine burgheză la o reuniune futuristă.”[5] Descriind, cu umor, atmosfera pe care o creează vorbitorul,  stilul acestuia antrenant şi jovial de a conferenţia, Mihail Sebastian mărturiseşte că, spre final, enormităţile debitate de Marinetti au căpătat un „aspect sinistru” atunci când „s-a apucat să teoretizeze. Am aflat că futurismul este spiritul «ultra-sintetic» al veacului, că expresionismul neamţ, cubismul, rayonsimul rus, suprematismul, ultrismul spaniol, fortissimul englez, purced toate de la acest spirit futurist. […] Am aflat mai ales că Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Corbière, Regnier şi Mallarmé (auziţi? Mallarmé!) sînt precursorii futurismului.”[6] În cadrul aceleiaşi reuniuni futuriste, Mihail Sebastian a văzut câteva tablouri de Prampolini (pentru care, deşi nu face risipă de laude, are, totuşi, termeni apreciativi) şi a audiat muzică produsă la „russolophon”. Acest straniu instrument are numele derivat din cel creatorului său, Russolo, care ţine şi el o scurtă prelegere, înainte de a face o demonstraţie cu invenţia sa. Muzicianul „vorbeşte despre calitatea estetică a zgomotului şi despre prejudecata sunetului. Ne vorbeşte despre o muzică nouă, creată împotriva melodiei.”[7] Pe baza descrierii pe care o face Sebastian instrumentului (de fapt, o deducţie imaginativă realizată pornind de la sunetele produse), putem concluziona că Russolo reuşeşte să pună în practică teoriile sale, căci „«Russolophonul» e o ladă în care stau rînduite, ca în rafturile unui dulap, o serie de ustensile: un fierăstrău, două scînduri pe care, printr-un şurub, muzicantul le freacă una de alta, un ciocan de lemn, cîteva clopoţele, o piuliţă şi o rindea.”[8] Chiar dacă, pe baza acestor rânduri şi a altor consideraţii asupra câtorva experimente artistice (de exemplu, pictopoezia creată de Ilarie Voronca şi Victor Brauner, pe care o descrie în termeni nefavorabili), s-ar putea deduce că Sebastian contesta arta modernă, el era, de fapt, sceptic faţă de motivele şi scopurile acestor experimente. Mihail Sebastian nu pierde niciun pretext pentru a sancţiona, cu vervă satirică, excesele artiştilor al căror unic scop este de a şoca, demascând impostura cu fiecare ocazie.

Într-un articol în care analizează motivele pentru care modernismul românesc părea a se îndrepta spre eşec, el distinge net între „autentice valori aparţinîndu-i exclusiv (adică Ion Barbu, Ion Vinea, Brîncuşi şi Marcel Iancu)”[9] şi cei care doar au mimat revoluţia spirituală, fără a-şi stabili repere, principii pentru a o înfăptui. În opinia criticului, modernismul românesc a pornit la drum fără o orientare sigură, fără un sistem de valori ce i-ar fi putut îndruma căutările. Mihail Sebastian afirmă: „Cîtă vreme o mişcare posedă precise puncte cardinale, descoperite treptat din propriile sale experienţe, drumul, dacă nu este drept, îi este pornit din rosturile sale adevărate şi urmează înclinări organice. Numai atunci un curent se poate defini pe sine, apropiindu-şi valorile înrudite şi eliminîndu-le pe cele străine de firea sa.”[10]

Un spirit clasicizant, apolinic defineşte raportarea spiritului modern al criticului la arta epocii. Dintre valorile clasice ale artei, respinge vehement cerinţa mesajului moralizator şi cea a cenzurării stilului. Atunci când pledează în procesul autorilor acuzaţi pentru scrieri indecente (Geo Bogza, Tudor Arghezi ş.a.), scrie, cu nerv, un eseu în care atacă prejudecata legăturii necesare dintre artă şi morală. „Odată pentru totdeauna ar trebui să se înţeleagă că arta şi morala sînt două lucruri net distincte, fără nici un raport posibil. Criteriile lor sînt deosebite, planurile lor sînt străine, legile lor sînt reciproc indiferente. Operele nu sînt morale şi imorale, ci numai bune şi proaste. Este în structura însăşi a faptului de artă o lumină purificatoare, oricare i-ar fi materialul, pudic sau impudic, brutal sau delicat.”[11]

Mihail Sebastian propune în permanenţă o reconsiderare a judecăţilor de valoare, a clişeelor vocabularului critic, demontând idei general acceptate pentru a descoperi nuanţele reale din spatele termenilor, pierdute prin uzul în exces. „Gata să dinamiteze locurile comune, găseşte totdeauna argumente convingătoare (sau măcar plauzibile) şi ştie să pună surdină «acutelor», astfel încît demersul lui să nu fie afectat de vreo stridenţă verbală.”[12] El procedează în această manieră întrucât, deşi este motivat de un spirit polemic, scopul său nu este stricta contrazicere a prejudecăţilor, ci reliefarea sensurilor pe care acestea le anulează. Pornind de la confuzia dintre „umor” şi „comic”, Mihail Sebastian concepe, în două articole, o adevărată teorie a umorului ca mod liric, sentiment individualizant ce defineşte o „atitudine” şi este superior comicului, care este un simplu „fapt”, reductibil la o situaţie cu caracter general, lipsită de nuanţe. Pentru a exemplifica ce înţelege prin „comic”, vorbeşte despre comedia de moravuri şi podeaua mobilă de bâlci. Pentru „umor”, în schimb, foloseşte câteva exemple din filmele lui Charlie Chaplin. În alt articol, Sebastian mărturiseşte că i s-a cerut, de către un editor, să folosească termenul „tragic” în locul cuvântului „tragism”: „Am stat nehotărît cu condeiul deasupra unui text din care fusesem sfătuit să şterg cuvîntul de al doilea şi să-l înlocuiesc cu cel dintîi, şi căutam să prind deosebirea lor subţire şi neobservată, care probabil exista de vreme ce aveam sentimentul ei.”[13] Analizând, el ajunge la concluzia că tragismul este „posibilitatea de a suferi tragicul. E forma sa acţionată şi mobilă, e faza lui preliminară, e virtualitatea sa încă nerealizată deplin, […] un patetism nefixat. Pe cînd tragicul e sfîrşit ca o poveste. E traducerea în clipe realizate a tragismului.”[14]

 

Profesor Gheorghe Antonescu, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, catedra Arta actorului

 

[1] Dorina Grăsoiu – Mihail Sebastian sau ironia unui destin, op. cit., p. 22.

[2] Vezi Mihail Sebastian – Două duzini de trandafiri, „Viaţa românească”, aprilie 1938, în volumul Mihail Sebastian – Jurnal de epocă, ed. cit., p. 549.

[3] Victor Eskenasy – Ieri ca şi azi – cu Mihail Sebastian despre Enescu şi Filarmonică. Scrisoare pentru melomani, online la adresa http://suplimentuldecultura.ro/2471/scrisoare-pentru-melomani/

[4] Mihail Sebastian – O seară futuristă la Paris, „Cuvîntul”, 22 martie 1930, în volumul Mihail Sebastian – Eseuri. Cronici. Memorial, ed. cit., p. 579.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 580.

[7] Ibidem.

[8] Idem, pp. 580-581.

[9] Mihail Sebastian – Între experienţă şi temperament. Reflexii asupra modernismului român. I, „Cuvîntul”, 8 decembrie 1927, în volumul Mihail Sebastian – Eseuri. Cronici. Memorial, ed. cit., p. 101.

[10] Idem, p. 100.

[11] Mihail Sebastian – Basmul cu morala publică, „Rampa”, 18, nr. 5200, 16 mai 1935, p. 1, apud Dorina Grăsoiu – Mihail Sebastian sau ironia unui destin, op. cit., p. 67.

[12] Dorina Grăsoiu – Mihail Sebastian sau ironia unui destin, op. cit., p. 109.

[13] Mihail Sebastian – Note. II, „Cuvîntul”, 28 noiembrie 1928, în volumul Mihail Sebastian – Eseuri. Cronici. Memorial, ed. cit., p. 117.

[14] Ibidem.