Arhive categorie: media

Ziua Mondială a Libertății Presei, tot în pandemie și nu prea fericită

*Situația care este, în destule țări, sinonimă cu îngrădirea libertății de informare a publicului asupra situației reale (infectări, teste etc) * Dar dincolo de pandemie, sunt țări – cum e Turcia, dar și Rusia – unde puterea administrativă și politică aduce grave prejudicii libertatea presei începând cu viața jurnaliștilor

Ziua Mondială a Libertății Presei – 3 mai – subliniază cât de importante sunt libertatea de exprimare și de informare. Dar privite în contextul în care guvernele, administrațiile publice, oficialii și în egală măsură angajații instituțiilor media, jurnaliștii independenți înțeleg responsabilitățile sociale, înțeleg cu toții că servesc doar interesul public și nu pe cel personal ori de grup (social, economic, politic).

Această zi, în mod special, trebuie coroborată cu aspecte care au legătură directă cu informația de interes general (legislație, sănătate, educație etc.) și modul cum aceasta poate fi la îndemâna publicului interesat de ea. Astfel, este important să urmărim modul în care guvernele și politicienii aflați la putere prezintă disponibilitate în a fi deschiși către cetățeni și a permite jurnaliștilor să aibă acces la informațiile pe care să le ”traducă” pe înțelesul tuturor oamenilor. De aceea, ne uităm pe clasamentul țărilor realizat de Jurnaliști fără Frontiere/ Reporters Without Borders (RWB https://rsf.org/en/ranking) unde România se situează pe locul 48 din totalul de 180 țări luate în calcul (China e pe locul 177). Evident că aici criteriul de bază este tocmai libertatea pe care guvernanții o lasă jurnalistului de a avea acces la informații – în pandemie au fost de interes, spre exemplu, și câte teste antiCOVID se fac și cifra lor nu a fost disponibilă în România de la început.

În țări precum Turcia și Rusia guvernele și politica sunt principalii dușmani ai presei, la modul propriu, în sensul că în aceste state sunt jurnaliști, și scriitori (am prezentat în revista noastră și toate scrisorile de protest ale PEN Club România referitoare la situația din Turcia https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) în închisoare pentru simplul motiv să nu sunt de acord cu regimul de la putere. Când a prezentat raportul său privind libertatea presei, RWB a subliniat Egiptul și Siria în exemplele negative, primul stat interzicând prezentarea datelor privind infectările cu virusul SARS-CoV-2, celălalt nepermiând jurnaliștilor să vorbească, în afara agenției de stat, despre pandemie. Au fost prezentate și cazurile flagrante de dezinformări, gen știri false, pornind chiar de la șefi de stat – fostul președinte american Donald Trump, dar și Jair Bolsonaro – șeful de stat al Brazilei ori Nicolás Maduro din Venezuela.

În contexul apariției unor canale de informare care nu mai pot fi controlate deloc, cum sunt Facebook, Twitter și alte câteva similare, se pune întrebarea cum luptăm aici pentru libertatea de informare. Pentru că acum oricine poate scrie ceva care devine știre (dar, atenție! Nu orice informație este știre!), publicul cititor are în față mereu o capcană pentru că o mulțime de informații sunt false voit, sunt falisificate prin omisiune, sunt false din punct de vedere politic, sunt flase din punct de vedere științific (a se vedea campania împotriva vacinării) etc.. Singura formulă prin care se poate apăra cineva este EDUCAȚIA media. Să învețe să aleagă din mulțimea de informații pe cele care îi sunt realmente utile. Și să poată face diferența (hm! adesea nici profesioniștii nu pot!) între informația corectă, reală și cea falsă.

Nota mea. Libertatea presei trebuie să cuprindă, neapărat, responsabilitate și imparțialitate; și, nu în ultimul rând, sensul bun al omenescului, aceasta pentru că nu orice acțiune trebuie să devină știre, nu orice opinie merită transmisă celorlalți. Ziua nu este neapărat despre jurnaliști, ci despre profesionalismul lor, uneori e despre sacrificii – unii au fost închiși (cum se întâmplă acum în Turcia cu opozanii regimului, spre exemplu) ori uciși pentru că au făcut dezvăluiri asupra unor afaceri etc – dar cel mai adesea este despre adevăr. Dar acel adevăr care înseamnă prezentarea tuturor fațetelor diamantului numit clipă, nu doar a unei singure fețe a lui. Repet: această zi se referă la informarea corectă și la informarea cu rost pentru bunul mers al societății.

Armanda Filipine & Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

Ziua Mondială a Presei Libere

*Astăzi, 20 aprilie; din 1991, la propunerea organizației Reporters without Borders (Reeporteri fără frontiere)

20 aprilie este Ziua Mondială a Presei Libere (World Press Freedom, din 1991.
Ca să se știe că acțiunea de informare a publicului merită atenție la fel ca viața celui care practică profesia de jurnalist. De ce? Pentru că uneori viața celui din presă/ media este pusă în pericol – și nu e vorba de război aici… Din nefericire, sunt cazuri recente în lume de jurnaliști întemnițați și uciși pentru că au făcut dezvăluiri. Sau pentru că au scris ceva care nu a plăcut unora. Sau pentru că au desenat și nu era conform cu unele viziuni…
Inițiativa de a promova astfel de zi aparține organizației Reporteri/ jurnaliști fără frontiere (https://rsf.org/), organizație cu membri care au avut și au de suferit tot felul de situații neplăcute, până la deces. De altfel, și acum se pot lectura pe site materiale din care reiese un adevăr foarte trist: sunt state unde jurnaliștii sunt închiși pe nedrept, maltratați – ex. Turcia (de altfel am prezentat și noi, aici pe site-ul BRAILA CHIREI, cele 11 scrisori ale membrilor PEN Clubului România adresate unui număr egal de scriitori și jurnaliști turci aflați în închisoaer – între timp unul a fost eliberat), sunt state unde jurnaliștii se află în perciol de moarte din motive de pandemia de COVID-19, în alte locuri pericolul vine de la război. Ba chiar și în Europa, în Ungaria, jurnaliștii sunt supuși unor presiuni venite dinspre regimul politic impus de Viktor Orban – regim care împinge jurnalismul spre o zonă fără libertate de exprimare. Și acestea sunt doar câteva exemple. Mai sunt și jurnaliștii uciși la comandă pentru că au făcut dezvăluiri care au deranjat diverse interese financiare ori care puteau destructura adevărate carteluri de tip mafiot etc.

Notă. Ziua Libertății Presei este în 3 mai. Până la urmă, presa liberă și libertatea presei sunt sinonime până la un punct. Ideea de bază este aceea că informația (evident, cea care contează în viața societății, cea care aduce un plus de bine, care face ca lucrurile să meargă conform așteptărilor civilizației și progresului – nu mă refer aici la toate bărfele, și can-can-urile, trivialitățile, bășcălia pe care și-o strigă unii așa-zis polticieni altora, dar în văzul lumii, pe Facebook și Twitter de multe ori, acestea chiar nu au ce căuta în presă! În rest, să (ne) informăm cât mai bine – sunt, slavă cerului, și paginile web ale instituțiilor acum – și mai decent.

Armanda Filipine Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Ahmet Altan, eliberat după 4 ani de închisoare abuzivă în Turcia

*Decizia salutară nu a venit de la guvernul țării sale, ci după o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului * În continuare, în Turcia se află în regim de detenție 158 scriitori, jurnaliști

Scriitorul turc Ahmet Altan a fost eliberat ieri, după patru ani de închisoare abuzivă, în urma unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Radu Vancu – președintele PEN Club român: ”PEN România a adresat 11 scrisori de susținere către 11 scriitori și jurnaliști turci, în semn de protest pentru închiderea lor abuzivă de către statul turc. Ahmet Altan a fost cel dintâi (https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) dintre scriitorii căruia i-am adresat public o scrisoare, prin vocea lui Liviu Antonesei. Eliberarea lui a venit în ziua în care am publicat ultima dintre cele 11 scrisori, cea a Elenei Vlădăreanu. PEN România cere autorităților turce eliberarea imediată a celor 158 de scriitori, jurnaliști și lucrători turci închiși abuziv de regimul politic”.

PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a 11-a, ultima din proiect, adresată de Elena Vlădăreanu lui Erkan Akkuș

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 15 aprilie 2021, cu scrisoarea a a 11-a adresată de scriitoarea, jurnalista (radio Cultural) Elena Vlădăreanu jurnalistului Erkan Akkuș (foto).

Dragă Erkan Akkuș, Nu știu nimic despre tine, doar că înainte de a fi fost arestat și condamnat la aproape 7 ani de închisoare ai stat ascuns patru ani. Patru ani! Ce poți face în patru ani? În patru ani, un bebeluș devine un copil care merge, vorbește, mănâncă și se îmbracă singur. În patru ani, poți încheia un ciclu școlar,  în patru ani, poți pierde tot (chiar și în mai puțin de patru ani poți pierde tot). Cum trec patru ani atunci când te ascunzi și te gândeși că în ziua următoare, dar nu în ziua următoare, ce zic eu?, ci acum, în minutul următor, poliția poate veni la ușa și să te închidă pentru nu se știe cât? Te-ai ascuns și de familie, de prieteni? În altă parte, am citit că atunci când ai fost prins, erai în casa părinților tăi și că te-a dat pe mâna poliției cineva de acolo, un vecin poate. Îmi este imposibil să îmi imaginez prin ce ai trecut, ce ai simțit, cum ai stat cu teamă atâta timp. Sau, poate, dimpotrivă, patru ani este o perioadă suficient de lungă încât să poți pretinde că viața ta este normală. Pentru mine, ca pentru mulți colegi scriitori și jurnaliști culturali din România, libertatea, pierderea libertății, libera expresie sunt mai degrabă noțiuni abstracte. Foarte puțini dintre noi pot spune că au avut de-a face de-a lungul timpului cu cenzura, cu atât mai puțin cu amenințări la adresa vieții, siguranței, libertății, familiei. Lucrez în presa culturală de 20 de ani. În timpul ăsta, bineînțeles, am auzit deseori despre cenzură și despre încercări de limitare a libertății presei. Dar în România a lucra în presa culturală vine la pachet cu o serie de dezavantaje și privilegii. Un privilegiu ar fi că nimeni nu prea își bate capul cu jurnaliștii care scriu despre cultură, că sunt într-un fel protejați și își pot face treaba fără ingerințe (iar atunci când sunt, acestea sunt mai degrabă amuzante, cum ar fi un regizor de teatru care își imaginează că poate scăpa de supărarea pricinuită de o cronică negativă sunându-l pe directorul publicației și cerându-i ca autorul cronicii să fie dat afară). Dezavantajul ar fi că, tocmai pentru că lipsește miza politică, în presa privată mai ales, salariile sunt mici și joburile jurnaliștilor culturali sunt primele amenințate. Am prins o perioadă, acum mai bine de 15 ani – încă puteam discuta la nesfârșit despre presă scrisă vs online –, când paginile de cultură ale cotidienelor erau primele care dispăreau la restructurări. Dar nimeni nu m-a amenințat vreodată, nici pe mine, nici pe colegii mei care scriau despre cărți, filme, spectacole și niciodată viața mea nu a fost în pericol. Asta nu înseamnă că nu am disperat de multe ori. Dar una e să disperi în libertate și alta e să disperi între gratii. Am citit despre Silivri, locul în care ești închis acum, parcă e descrierea unei nave spațiale.  E mai mare disperarea într-o astfel de închisoare, extrem de sigură, de tehnologizată?  Ce te duce pe tine în pragul disperării? Dorul de familie? De o  viață normală, în care să te vezi cu prieteni, să te plimbi, să mergi la un concert? Ce faci când simți că nu mai poți? Scrii? Citești? Îți imaginezi? Te ajută scrisul să treci dincolo de pereții celulei? Nu te cunosc, am găsit foarte puține lucruri despre tine, dar mă gândesc la tine și poate într-o zi o să-mi răspunzi la aceste întrebări la o cafea în Istanbul, în timp ce îți treci mâna prin blana unei pisici.

Elena Vlădăreanu

PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a zecea, de la scriitorul Radu Vancu – președintele PEN Clubului român – către Nuh Gönültaş

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 14 aprilie 2021, cu scrisoarea a zecea adresată de scriitorul Radu Vancu – președinte al PEN Clubului român – jurnalistului Nuh Gönültaş (foto).

Dragă Nuh Gonultaș,

M-a indignat și m-a întristat enorm ce am citit despre uriașa nedreptate care ți s-a făcut. Iubesc Turcia, am fost de multe ori acolo la festivaluri de poezie, iubesc Istanbulul – și iau foarte personal tot ce se întâmplă în Turcia. Admir enorm, în plus poezia turcă – și, de asemenea, proza ei de azi, de la Orhan Pamuk la Asli Erdogan și la Burhan Sonmez. În fine, iubesc libertatea – în mod evident, nu așa de mult ca tine, fiindcă în protestele mele din România nu am fost nevoit să-mi asum riscuri atât de mari cum ți-ai asumat tu. Exact asta țin să-ți spun: curajul tău, dragostea ta de libertate, forța ta și a colegilor tăi turci sunt demonstrații admirabile că libertatea există. Citind memorii și jurnale despre închisorile tuturor totalitarismelor care au desfigurat planeta, îi admirăm cutremurați pe oamenii care au străbătut infernul în locul nostru, iluminându-l cu uriașul lor curaj, cu umanitatea lor firavă și de neînfrânt. Și știm, grație lor, că există în om ceva mai puternic decât omul. Tot astfel, citind despre lupta voastră de acum, despre sacrificiile voastre imense de azi, știm că libertatea există – și că există oameni suficient de puternici încât să lupte pentru ea. Poate că, uneori, vi se pare că, întrucât v-au închis, sunteți învinși. Vă asigur – fără să fac exerciții de literatură sau de stil – că nu e deloc așa: de pe toată planeta se vede limpede că voi sunteți învingătorii. Dacă mai există vreo speranță pentru ceea ce numim om, de la oameni ca voi vine. Vă sunt – ca toți cei îndrăgostiți de libertate, ca toți cei care cred încă în om – recunoscător. Și sper îți pot spune asta cât de curând, față în față, la o cafea turcească. Prietenul tău, cu admirație,

Radu Vancu

PEN România, solidaritate cu scriitorii și jurnaliștii închiși abuziv în Turcia

*Scrisoarea a noua, de la Cosmin Perța către Ali Ahmet Böken

Proiectul ”PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii închiși abuziv în Turcia” (detaliat la https://brailachirei.wordpress.com/2021/04/05/pen-club-romania-solidaritate-cu-scriitori-si-jurnalisti-inchisi-abuziv-in-turcia/) continuă. Astăzi, 13 aprilie 2021, cu scrisoarea a noua semnată de scriitorul Cosmin Perța și adresată jurnalistului, coordonatorului din zona media Ali Ahmet Böken (foto).

Dragă Ahmet,

Nu mă cunoști, eu sunt Cosmin și sunt un scriitor român. M-am născut într-o dictatură comunistă, dar când împlineam opt ani am scăpat de ea. Eu nu am crescut cu teama de securitate și de poliție politică, așa cum crescuseră părinții mei, eu nu a trebuit să mă feresc să spun ceea ce cred, deși oamenii șușoteau în continuare în jurul meu din inerție, dintr-o spaimă care li se implantase ca o grefă sub piele. Am crescut în libertate. În minciună și manipulare, da, un pion pe o tablă de interese uriașe, dar în libertate și nu-mi pot imagina ce înseamnă să îți fie luată această libertate ultimă, de a te exprima. Prin urmare nu o să te mint și nu o să spun că înțeleg ce se întâmplă în inima ta. Înțeleg spaima, înțeleg furia, înțeleg frustrarea, înțeleg neputința, pentru că le-am trăit la rândul meu, dar nu pot înțelege lipsa de libertate deși știu, cum și tu știi foarte bine, că este unul dintre cele mai fragile lucruri din univers, pe care mulți îl privesc ca pe un dat. Libertatea se pierde. Așa cum se și câștigă. Ce nu se poate pierde însă este demnitatea. Caracteristica aceea finală, cea care face diferența dintre un om și un individ, ceea care, cred eu, alături de smerenie, va conta cel mai mult atunci când ne vom înfățișa în fața Creatorului. Iar demnitatea ta, Ahmet, este neștirbită. Așa că nu te întrista, drag prieten de la distanță, mii de oameni se gândesc la tine, din libertate, pentru că știu că libertatea lor are un preț și tu ești unul dintre cei care l-au plătit pentru ei. Pentru că ești un exemplu de demnitate și cei ca tine au suferit cel mai mult de-a lungul istoriei, dar tot ei au fost și cei care au pus mereu puținul curaj în inimile oamenilor care i-au urmat pe lungul drum al adevărului. Și mai cred ceva, Ahmet, cred că deși suferi, fiind la distanță de copiii tăi, și îți este teamă pentru ei, pentru copiii tăi ești un erou, așa cum ești un erou pentru mine și pentru vocile acelea fără de număr și fără de identitate, amuțite. Pentru oamenii aceia care nu au avut puterea ta și nici nu trebuie să le-o ceri, dar care adânc în interior știu adevărul. Nu îți voi ura nimic la final pentru că nimic din ce ți-aș ura eu tu nu ai deja. Curaj, dârzenie, răbdare, verticalitate? Le-ai dovedit din plin. A, ba da, poate ceva la care nici tu nu te-ai gândit încă. Îți urez ca la un moment dat, după mulți, mulți ani, să îi poți ierta. Asta cu adevărat i-ar umili. Cu prietenie și încredere,

Cosmin Perța