Lacrimi (brăilene). La #Centenar

…. gânduri rezleţe (şi din păcate, triste) la #Centenar

    Dacă iubeam/ respectam acest oraș am fi refăcut nu doar toate fațadele zonei centrale de Monument istoric din Brăila (Lista Monumente Istorice-BR ) ci și faleza Dunării, cartierele din comunism (urâţite și mai mult de lucrările fără autorizații şi fără acordul vreunui arhitect), am fi construit rețele de canalizare în oras și în județ, am fi modernizat şcolile fără apă curentă și grup sanitar în clădire, am fi desenat/ format grădini la fel ca în occident (ca la ce parcuri avem… vai.. vai… cu toate că ele au o istorie şi la început – în secolul XIX – au fost frumoase), am fi deterninat copiii, elevii, studenţii să știe pe de rost lista personalităților  de talie mondială care au legătură cu Brăila etc etc. etc. Dacă am iubi acest oraş de legendă… dacă…

Titlu foto (neretuşată, din noiembrie 2018): „Peisaj din orașul care plânge”. Photo mobil Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Reclame

Conferinţele BookLand Evolution, din nou la Brăila – gazdă Biblioteca Judeţeană

Joi, 8 noiembrie 2018, sunt unul dintre speakeri. Vă aştept să dialogăm cu rost și sens. Despre Oameni și Civilizație, Cultură și modele, valori și Viaţă. Adevărată. Frumoasă; pentru că în ciuda tuturor realităților, ea există… undeva. 

BRAILA CHIREI

*În perioada 5 – 9 noiembrie 2018, zilnic între 14.00 şi 16.00 speakerii vor dialoga cu tinerii 

   Întâlnirile sub genericul Conferinţele BookLand Evolution au loc la Brăila în perioada 5 – 9 noiembrie 2018, tot la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” (Piaţa Poligon nr. 4) ca şi în alţi ani. Tinerii sunt aşteptaţi la un dialog instructiv şi constructiv cu 15 speakeri care vor încerca să le alunge temerile asupra viitorului pe care îl are un tânăr în România, să le răspundă la întrebări referitoare la carieră, pasiuni, necesităţi şi obligaţii profesionale:  Corina Ciuraru, Dionise Mocanu, Cornelia Miler, Marius Vernescu, Codruța Nedelcu, Gabriel Ion, Stoica Popa Cristinel, Cristina Sabrina Popescu, Daniel Puflene, Doina Popescu Brăila, Armanda Filipine, Dan Ciurea, Cati Lupașcu, Valerica Oprișanu şi Gabriel Stoica. Intrarea este liberă.

        Cine le insuflă tinerilor dorinţa de a ‚face ceva’ cu viaţa lor? Cine le asigură acele momente revelatorii…

Vezi articolul original 185 de cuvinte mai mult

De ce să vedem Film românesc sau ”Întoarcerea din iad”, la superlativ

*Regia, scenariul, imaginea și montajul, actorii fac din peliculă una de referință, o adevărată lecție despre cum trebuie să fie un film bun

    TVR 2 are duminica în program film românesc. O idee excelentă, mai ales în contextul în care România nu prea mai are cinematografe, iar la Mall nu întotdeauna sunt programate cu generozitate producții de-ale noastre. Poate că unii se feresc să vadă filmele despre care au aflat că sunt cam prea aproape de viața reală, adică de ce să mai vedem cât de anapaooda sau de urât trăim, ori nu doresc să își amintească epoca dinante de 1989 și prin intermediul peliculelor. Dar uneori, merită. Așa cum e cazul cu ”Întoarcerea din iad”, film din 1983 regizat de Nicolae Mărgineanu, cu un scenariu de Petre Sălcudeanu după nuvela ”Jandarmul” a lui Ion Agârbiceanu. Cum perioada în care s-a turnat filmul era în plină dictatură, ce uza cu voluptate – am aflat din multiple mărturii scrise și povestite – de cenzură, Mărgineanu a preferat să facă un film care ne duce în alt veac, în altă lume – cea a țărănimii dinainte de exproprieri și CAP-uri, a războiului încă uman (Notă. Acum e unul mai degrabă al mașinăriilor – computere, rachete deleghidate, al scuturilor computerizate, al proiecțiilor care păcălesc radare etc.).

Filmul este superb imagistic – de altfel Nicolae Mărgineanu a fost întâi de toate un specialist în imagine (a absolvit UNATC la această secție în 1969), are o bogăție de caractere (aici e meritul lui Agârbiceanu, dar și al lui Sălcudeanu care știe să extragă bine esențele) cum rar găsește un regizor modern în scenariile de astăzi, este jucat impecabil – mai ales dacă ne referim la actorii din capul listei de distribuție, pentru că ei au consistență în rol: Constantin Brînzea, Maria Ploae, Remus Mărgineanu, Ana Ciontea. Drama, indiferent că e legată de iubire și patimă, de război și camaraderie se conturează în tonuri care creează un tablou ca de Rembrandt, cu multă umbră și cu lumină doar atât cât să dea și mai mult sens lacrimii.

”Întoarcerea din iad” este realizat în stil realist, fără multă simbolistică – e drept și că în vremea lui Agârbiceanu nu prea se lucra așa în literatura română. Replicile nu ne pun pe gânduri, ci transmit exact, dar corect, starea și emoțiile personajelor. Imaginile sunt explicite și crude. Dacă e amor, el se vede și se simte în public, dacă e război e urât și e moarte. Fără să fie folosit în exces, prim-planul ne arată actori minunați care ne fac să fim mândri de școala românească de actorie. Expresii, priviri, replici, încruntări, chiar plâns și urlete – toate sunt dozate ca la farmacie asfel încât să nu distorsioneze, ci să completeze fericit (din punct de vedere artistic) scenele. Lumea rurală românească, cu morala ei binecunoscută – dar încălcată adesea de unii și alții, mai ales în iubire care se transformă și în adulter, soțul care se întâlnește pe ascuns și cu fosta iubită din tinerețe (ca în cazul unor personaje principale din film) sau în iubire de compromis (căsătoriile din interes sau la sugestia părinților) – este pictată în culori calde, nu se face mare tapaj de defecte, ci se urmărește cu acribie firul poveștii. Finalul e trist – eroul principal, scăpat ca prin minune cu viață din război, e pe undeva internat la nebuni, iar cele două femei pe care le-a iubit suferă fiecare în felul ei. Regizorul intervine în firul narativ doar ca să pună ordine în idei, arătând privitorului unde să fie atent la detalii sau când să urmărească de la distanță contextul integrator. Povestea însăși nu te scapă, nu te lasă să pleci din fața ecranului nici măcar o clipă. Fiecare detaliu te face să urmărești cu emoție continuarea – nu degeaba Sălcudeanu a vândut bine roman polițist (Poate că unii critici nu îl așează în rândul marilor scriitori, dar el este un autor onest, care face servicii literaturii din genul policier – chiar dacă și aici descoperim concesii făcute regimului comunist… Dar acum avem maturitatea să trecem peste ele).

Nu am fost atentă la coloana sonoră, dar e clar că ea se potrivește de minune din moment ce nu a intervenit perturbator (uneori, marile nume ale muzicii fac asta fără să vrea, muzica devenind personaj principal și obligându-te să îi dai atenție specială… Nu întotdeauna e rău asta!) în șirul narativ cinematografic.

Una peste alta, am vrut doar să vă atrag atenția asupra faptului că Filmul Românesc merită din plin atenția noastră. Că ne spune ceva despre a șaptea artă și nu e mereu ”vândut” politicului, așa cum au încercat unii să acrediteze, vorbind despre pelicule realizate în perioada comunistă – e drept că în unele scenarii apar și asemenea idei, care au fost puse acolo spre a ajuta filmul să treacă de cenzură (ex. Comisarul Moldovan al lui Sergiu Nicolaescu… făcând pe prietenul comuniștilor dizidenți în lumea regimului fascisto-legionar). Vă garantez că și dacă îl revedeți, filmul despre care v-am vorbit își păstrează prospețimea (cum mi se întâmpă mie când revâd seria comediilor B.D. regia Mircea Drăgan, nu mă satur de ele!) pentru că sunt realmente bune. Foarte bune! Artistic. Estetic.

Armanda Filipine. revista de cultură și informație Braila Chirei

Despre patriotism si simboluri… 1 decembrie

*Câteva amare gânduri… după un drum pe (fosta) Regală; în Brăila 

Aș putea să-l consider (autor Armanda Filipine) și editorial… sau foto-reportaj cu multe note de subsol… 

Teatrul, Casa Rally în Lista monumentelor, casa Dumitru Ionescu donată municipalității

Am mers pe Regală, actuala stradă Mihai Eminescu… azi, 1 decembrie – Ziua națională României… de la Teatrul „Maria Filotti” (Casa Rally în Lista monumentelor, Casa Dumitru Ionescu donată municipalității) care a arborat steagul, conform uzanței (și al sentimentului de patriotism, al bunului simț de buni români), și până la fostul magazin Dunărea (eu i-aș fi obligat pe proprietari să nu schimbe numele!…) numai câteva steaguri: la sediul Direcției de Evidență a Persoanelor – dar pus spre bulevard, la sediul PSD – tot spre bulevard,

fostul Hotel Bristol

sediul ALDE

la sediul ALDE (cel mai frumos steag dintre toate!),

fost sediu CEC

la sediul Direcției Serviciilor Publice (dar nu prea se vede, că e înfășurat pe brațul de lemn), la balconul firmei lui Ștefan Fusea (președinte la Camera de Comerț), la Direcția pentru Cultură și unul mic într-un balcon.

      La sediul PMP nu este steag, nici la 99 la sută dintre magazine sau alte firme… În schimb, în vitrina firmei unei bune prietene – aromână de origine (ca și Gh. Hagi, Simona Halep) – e un aranjament vestimentar tricolor foarte frumos (a găsit repede cineva greșeala… că-s invers culorile…of)
… asta ca să vedem cine – și cine nu e – bun român… cine a învățat sau nu ceva în școală… pentru că și simbolul (inclusiv cel al drapelului) are rostul lui pe lume, ca și ziua de 1 decembrie și atâtea altele zise zile de sarbatoare! Am mai văzut și două mici steaguri pe două autoturisme și altul pe un taxi…

Evidența Populației

       Și numai zic și altele:  pe strada inclusă în Lista monumentelor se văd și ruine, prea multe pentru acest statut de patrimoniu național, prea multe apate de aer condiționat pe fațadele care nu ar trebui să aibă așa ceva, nu am fotografiat câinii, nici pe cei care locuiesc prin zonă și deranajează cu injurii sau mai rău trecătorii, nu mai spun de plăcile de pavaj care se desprind, de copacii care se usucă etc – să mai zic… mai bine mă opresc, că iar m-am enervat (foto Armanda Filipine)

Statul… paralel cu noi înșine. Meditații (ne)gratuite

 Armanda Filipine

            Am din ce în ce mai des sentimentul că pământul ne fuge de sub picioare, că nimic nu e aşa cum credeam, cum am citit (sper că nu mai trebuie să explic… clasici!), cum am învăţat… că lumea o ia razna încet, dar sigur şi că totul devine nesigur, bizar, cleios, stupid, fără sens şi viitor. Nu neapărat goana după bani şi obiecte, după gloria efemeră şi sclipicioasă, după funcţii acoperite cu diplome cumpărate şi doctorate plagiate (ştiaţi că mulţi semeni nu reacţionează în vreun fel la acest cuvânt… care nu e acelaşi lucru pentru ei, cu toate că e!, ca furtul), cât mai ales insistenţa cu care urmăresc numai dorinţe… Viaţa a devenit un mare coş de cumpărături. Degeaba se chinuie o mână de oameni inteligenţi şi realmente educaţi – cercetători, gânditori, scriitori, artişti, profesori, medici, ingineri… – să demonstreze prin activităţile lor că fac parte din cea mai înaltă formă de vieţuire de pe Terra. Ce contează că începem să cunoaştem anomaliile genetice, că am găsit formula prin care facem un pistol la… imprimantă, că new media începe să semene cu un scenariu de O. Wells, că războiul e o realitate cotidiană… şi anomaliile meteo fac să mai gândim coerent ziua de mâine?…  Începe să nu mai conteze. Copiii învaţă din stradă mai mult decât de acasă tot felul de „reguli” care le asigură minutul de glorie în faţa unor colegi mai puţin precoce, adulţii se comportă mai degrabă fals chiar şi faţă de ei înşişi adoptând normativele de convieţuire în turmă şi politicienii, aceşti aşa-zişi „aşi” în ale vieţii sociale, pun în practică – tot după aceleaşi idei din teoriile spiritului de turmă – numai ceea ce le convine ca să-şi asigure un confort personal sporit. Departe de politicieni gândul la marea masă şi binele comun… o spun ştiind cam câţi aleşi se preocupă zi de zi de problemele curente ale oamenilor care i-au trimis în parlament, inclusiv aducându-mi aminte cum ne povestea regretatul crititc literar Laurenţiu Ulici anumite şedinţe din senatul României… ehe, şi încă atunci mai era un pic de euforie rămasă de la evenimentele din decembrie 1989…

Dar publicul – restul lumii, marea masă – ce face în tot acest timp? Ce vrea, crede… spune şi el una, dar facr altcumva… având convingerea că aşa îşi duce la îndeplinire voinţa proprie și ajunge mai uşor la îndeplinirea dorinţelor. Pentru că, şi pe unii şi pe alţii, ne mână în lupta zilnică acelaşi deziderat (ha! Nu e locul acestui cuvânt aici, dar sună al naibii de interesant în propoziţie!): vrem să ni se îndeplinească visele. Nu am spus idealurile, pentru că acestea sunt prea înalte ca să le menţionez aici… şi acum. Când vreau să spun altceva; că m-am săturat să văd false probleme atrăgând atenţia lumii românești şi pe unii care sunt de departe doar simpli farsori, actoraşi pe măsura rolurilor lor de duzină, ce stau cocoţaţi în scaunele de pe podium şi se cred stăpânii lumii… sau măcar având în mâini frâiele unor cai de curse cu fals potenţial de câştig. Aşa ajungem să deviem şi să consacrăm prea mult timp din şi aşa scurta noastră viaţă unor poveşti fără noimă: statului paralel – inventat de cei din PSD, actualmente încă la putere în România debusolată, examenelor elevilor – la care se învaţă aiurea şi fără randament pentru că unii din altă putere politică (dar se putea corecta între timp!…) au inventat (poate pentru câţiva plozi fără tragere de inimă în materie de carte) media la admitere cu cea din ultimii ani de studiu şi admiterea computerizată (tot de frica hoţilor). La fel cum de spaima pierderilor la buget – nerezolvate cu o lege care există! – din necolectarea taxelor, actualii guvernanţi – cu premier de la Brăila (of! Nu există motive să ne mândrim…) – au găsit cu cale să schimbe Codul fiscal şi să facă în aşa fel încât să nu mai fie suficienţi bani pentru plata asigurărilor şi altor cheltuieli sociale pentru categoriile defavorizate, copii, bâtrâni etc. Ca să nu mai vorbesc de măririle de salarii făcute aiurea, fără acoperire în mediul real economic de unde vine plusul financiar – apropo, aţi citit analiştii care au explicat că aşa-zisa creştere economică din 2017 e una falsă, bazată pe consum şi pe import masiv?

Deci, dragilor, cred că suntem în situaţia de a nu vedea bula care ne-a înghiţit. Suntem Pinocchio în burta balenei şi nu ştim asta… facem meditaţii cu elevii în loc să facem şcoală serioasă… să mai aibă şi copii timp de un volei, un film, un teatru, de-o alergare prin parc (dacă nu-i muşcă maidanezii…), de-o carte (şi nu oricare, propusă de edituri care traduc pe bani puţini cărţi fără valoare literară)… Acum trebuie să recunosc că de aici a pornit enervarea mea în această seară. De la o ştire care nici nu trebuie dată… cu un preot care îi invită pe elevii de-a VIII-a la biserică unde vin profesori şi facmeditaţii pentru testele naţionale (pentru copii care nu-şi permit să plătească meditatori, ha!)… Doamne, ce m-am enervat când am văzut primele comentarii. Cum adică meditaţii, îmi spun? Pentru examenul de la finele gimnaziului? Pe ce lume trăim, fraților? Dar pentru olimpiade de ce trebuie să vă lăsaţi rugaţi ca să vă înscrieţi, dragi elevi? Acolo da, sunt necesare meditaţiile. În rest, învăţaţi zilnic şi rugaţi profesorii să facă mai des recapitulări… Sunt culegeri de matematică, slavă cerului, o mulţime… sunt o groază de cărţi din care puteţi citi ca să luați note mari la limba română… care-i problema?

Nu înţeleg de ce stâlcim lumea în care trăim cu bună ştiinţă… cum să dau o ştire despre o faptă bună făcută în numele lui Iisus? Păi, n-am învăţat că în sensul religios fapta trebuie s-o ştie doar îngerul? Să rămână ascunsă şi să vă bucuraţi doar voi, tu care ai dăruit şi el, cel care-a primit… abia atunci e cu bucurie şi la Domnul…

Zău… suntem normali? Nu!… Suntem, cum spuneam, Pinocchio cu nasul lung şi nu vedem, că oglinda e neştearsă de ceva (vreo 27) ani… şi ne lăsăm minţiţi de alţi Pinocchio care ne cred fraieri pentru că, asta e, ne comportăm ca atare…

Statul paralel? Există, cumva deasupra noastră, în sfere pe care cei care chipurile conduc, le cred înalte, dar care în realitate sunt doar negre… găuri negre care se suprapun cumva peste propria noastră viaţă şi o sufocă, o murdăresc. Statul paralel e bula aia în care ne complacem să stăm, căldicei: nici visând (la idealuri, la viitor, la frumos!), nici lucrând serios (cu rost, cu profit), nici dormind, nici călătorind… ci vegetând cu gândul la dorinţe mici, mereu mici, care nu se pot ridica din praful comediei statului paralel şi nu se pot hrăni decât cu meditaţii pentru un examen care îi obligă pe copii să folosească memoria de scurtă durată, cum facem de altfel cu toţii ca să ne fie mai simplu… Şi când mă gândesc că toate invenţiile lumii din asta au venit, din căutarea unui mod „mai simplu” de a face ceva… numai că lumea aceea e una civilizată. Citiţi vă rog poemul de mai jos şi apoi mergeţi la dicţionar pentru cuvântul Civilizaţie. Apropo, mai ştiţi că atunci când Spiru Haret semna legile educaţiei, la noi chiar era nevoie serioasă de şcoli, pe când alţii – în Europa aceea care nu ne place când ne dă lecţii – aveau de sute de ani universităţi?…

“Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?”- Ana Bandiana, “Eu cred” din 1983

           Revenind la oile noastre (ha! pe care ne tot îndeamnă dl Daea să le mâncăm noi, nu alții), cred că pământul va continua să fugă, cu altă viteză decât picioarele noastre, și în alt sens… pentru că nu ne pasă realmente de noi înșine, pentru că nu ne cunoaștem deloc interesul. Îi lăsăm pe alții, ca înainte de 1989 – vreo cinci/șase decenii (dar suficient ca să strice minți), să ne facă agenda și să ne impună reguli și norme care nu ajută, nu strălucesc, nu împlinesc nimic pentru buna noastră viață și a copiilor noștri care, la fel de creduli, speră că meditațiile în timpul lor liber au vreun rost; nu, copii, nu au decât dacă mergeți la olimpiade. Dar uneori… cu toții ne comportăm copilărește. Ideal ar fi să facem asta rar și în glumă. Altfel, e în joc viața însăși. Pe care o ratăm și nu vom pricepe de ce…

(editorial)

Conferintele BookLand Evolution 2017, a IV-a ediţie la Brăila

*La Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, zilnic de la 14.30 la 16.00 în perioada 6 – 10 noiembrie 2017

      A IV-a a ediţie a Conferintelor BookLand Evolution îşi deschide porţile pentru tinerii din Brăila luni, 6 noiembrie 2017, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” (Piaţa Poligon nr. 4). Sunt aşteptaţi tineri – elevi, studenţi – care doresc să afle mai multe soluţii care să le netezească drumul spre viaţa de adult. Până vineri, 10 noiembrie 2017, zilnic în intervalul orar 14.00 – 16.00, vor urca pe scena personalitati  pregătite să răspundă întrebări: Armanda Filipine (notă. Am fost speaker şi la BookLand 2015), Cornelia Miler, Lucian Ţilea, Valeriu Petrof, Dumitru Aurelian Blanaru, Mirela Boroeanu, Cati Lupaşcu, Codruţa Nedelcu, Gabriel Lâlă, Paul Alexandru Mihăilă, Marius Vernescu, Lucian Sabados, Simona Muscă, Constantin Adrian Gluga şi Bianca Gheorghe. Moderatorii ediţiei sunt Bianca Gheorghe şi Dinu Dănuţ. Intrarea la conferinţe este liberă.      

Cine le insuflă tinerilor dorinţa de a „face ceva” cu viaţa lor? Cine le asigură acele momente revelatorii, care le ghidează apoi paşii înspre obiectivele personale şi profesionale care li se potrivesc cu adevărat? Răspunsurile vin în această ordine: familia, prietenii, şcoala, mass media. Oare e suficient să fii ancorat(ă) în cele „4 cercuri”? Cum ar fi să primeşti nemijlocit sfatul (şi poate chiar mentoratul) unui om de succes, pe care-l admiri, dar pe care nu ai avut încă şansa să-l întâlneşti faţă în faţă? Cu această ofertă vin Conferintele BookLand Evolution, care de 4 ani strabat 23 orase, reunind tinerii şi personalităţile marcante, care-i încurajează & motivează prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viaţă, povestindu-le despre provocările care-i aşteaptă dar care nu trebuie să-i oprească din a-şi urma vocaţia! Cel mai amplu proiect educational – prin seria celor 115 zile de conferinte organizate anual – oferă liceenilor şi studenţilor o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuţii libere, bazate pe experienţa personală şi interacţiune directă cu profesionişti consacraţi” – organizatorii.

Parteneri în organizarea evenimentelor: Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Pladis, NESCAFE 3in1, Himalaya Herbals, Siveco, Deutsche Leasing, Asevi, Genco’93, Atec, Tractor Proiect Comert, Nikon, Pegas, Cumpana.

** *

BookLand a luat naştere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând timp de 3 ani peste 40 de oraşe. Librăria online www.book-land.ro şi Tabara Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinte BookLand Evolution şi platforma www.inPractica.ro îi completează abordarea social-educaţională asumată.

Colectiv… doi ani de lacrimi

        Colectiv, doi ani de lacrimi…

  Armanda FILIPINE

     …şi prea puţine alte chestii care să ne ducă mai aproape de ce s-ar putea numi „am învăţat lecţia!”. Nu. Nici pe departe! Chiar dacă s-au făcut câţiva paşi legislativi, prea mici dacă mă întrebaţi pe mine şi cam alambicaţi, şi alţii care au mai schimbat cât de cât felul în care reacţionează salvatorii în cazuri de incendiu extrem de grav şi nu numai – SMURD,  UPU, Pompierii etc. – şi tot nu am făcut câte se puteau face, omeneşte, ca să fim împăcaţi.

Şi cum să fim cu gândul senin şi inima liniştită, ştiind că 64 de suflete s-au ridicat la cer doar pentru că sistemul sanitar românesc nu a ştiut cum să-i ajute pe acei frumoşi oameni care erau la un concert de rock! Doamne, auzi ce năzdrăvănie! Plecaseră de-acasă nu pe mare, nu în furtună ori în mină – unde ştim cu toţii că factorul risc e mult mai probabil, ci… la un club din capitala României. Şi nu a fost o bombă. Dar parcă asta ar fi fost. Şi cei care au lucrat în acel loc la amenajările nefericite care au dus la răspândirea rapidă a focului, şi cei care conduceau acel bar, şi pompierii care nu au făcut controale etc. etc. etc. toţi trebuie să plătească! Aşa e corect.

S-au spus atâtea în aceşti doi ani…dar nu s-au găsit vinovaţii. Oare trebuie să aştepte şi familiile lor tot atât cât au aşteptat (şi aşteaptă încă…) cei cu copii, părinţi, fraţi morţi (ucişi) în decembrie 1989? Iar, daţi-mi voie să spun, nu mi se pare corect.

Dar ce-i corect în ţara asta? Şi unde-i dreptatea? Îmi spune şi mie cineva? Că un copil premiant nu primeşte aceleaşi cadouri drept răsplată ca unul cu părinţi îmbogăţiţi (şi pe acel părinte nu-l întreabă nimeni cum şi-a crescut, ilegal, averea!), un student eminent nu va avea job bine plătit la finele studiilor decât dacă ajunge să facă pentru a primi acel post ceva peste „norma” bunului simţ, că nu va ajunge un om bine intenţionat şi cu capacitate intelectuală peste medie în vreo poziţie importantă în stat dacă nu are în spate un partid – care îi va cere apoi să facă prea multe, mult prea multe compromisuri.

În ce ţară trăim? Ştim cu toţii. Spun aici repede câteva chestii care îmi macină zilnic nervii – ştiind că există legi şi nu se aplică decât discreţionar şi la bunul plac. În ţara cu prea mulţi câini vagabonzi, în ţara cu prea mulţi copiii care uită să spună mama pentru că-i plecată departe (la muncă ori la…nu se ştie ce) să câştige o amară pâine, în ţara cu prea mulţi incompetenţi care lucrează la stat şi ei sunt în număr uriaş, mult peste nevoi (gândiţi-vă câte primării există pentru doar câteva zeci de familii).

Trăim în ţara unde cei aflaţi vremelnic la putere dau legi numai pentru ei – cum au fost cele pentru pensii speciale ori nefericita Ordonanţă 13 anulată după ce au ieşit oamenii să protesteze în stradă (de-a „vuit” presa internaţională câteva zile la rând), în ţara cu oraşe bombardate de urât şi indiferenţă – cu prea multe case frumoase arhitectonic, de patrimoniu, lăsate să se prăbuşească pentru ca investitorii imobiliari să cumpere mai simplu terenuri centrale, în ţara cu câmpii nesemănate de oameni prea săraci şi neajutaţi de guvernanţi, aceeaşi ţară care – membră a Uniunii Europene fiind – primeşte an de an un buget generos de la Comisia Europeană să-l folosească scriind proiecte… şi n-o face.

Sunt atât de multe păcate, că mă mir cum nu se surpă pământul pe unde călcăm. Şi încă nu ne cerem iertare, prin fapte, de la cei 64 de îngeri…încă nu ştim cum s-o facem…

Acum şi aici vă cer eu iertare, părinţi, fraţi, prieteni ai celor care s-au dus ca păsările câtre înaltul cerului… suntem atât de laşi că ne gândim întâi la noi, atât de egoişti că facem mereu primele lucruri pentru noi şi dorinţele noastre, ne pasă întâi de viaţa noastră uitând ce uşor putem să n-o mai avem…

Iertare! De 64 de ori IERTARE!…