Primavara, din nou in glorioasa aparitie

martisor-ghiocei          Cum Romania serbeaza primavara si martisorul, nu intamplator prima zi a anotimpului, 1 martie, este numita Martisor dupa minunatul mic obiect legat cu snur alb-rosu pe care ni-l asezam la piept ori la rever, va spunem si noi „Bine ai venit, Primavara”!

De asemenea, uram tuturor prietenilor, colegilor, elevilor, profesorilor, parintilor, colaboratorilor, amicilor si chiar… neprietenilor numai bine si o primavara plina de bucurii. ccosar

martisor

 

romania-spring-celebration-martisor

 

Antonio Lucio Vivaldi „La Primavera”, Concerto Nº 1 in E minor, Op. 8, RV 229 – cu imagini din Venezia

 

Despre Mihail Sebastian, in prima intalnire din proiectul “Povesti adevarate din glorioasa Braila”

*La Centrul multicultural “Poarta cetatii’ din Braila, vineri – 11 noimebrie 2016, de la ora 15.30 * Primele grupe de beneficiari sunt de la Scoala „Mihai Viteazul’ si de la Liceul „Saligny’

afis-2-completat       Iubitorii de cultura si de literatura, chiar si cei care au lecturat din scoarta in scoarta – cum se spune – opera lui Mihail Sebastian (Iosif Hecther, ) sunt asteptati la prima intalnire din proiectul “Povesti adevarate din glorioasa Braila”, programata pentru vineri, 11 noiembrie 2016, de la ora 15.30 la Centrul multicultural “Poarta cetatii’ din Braila, str. Ana Aslan nr. 27 – 29 (foto), constructie renovata de Consiliul Judetean Braila. Evenimentul, ca si proiectul, este sprijinit de Consiliul Judetean Braila si Palatul Copiilor Braila. dscn1775

Participa elevi de la Scoala Gimnaziala “Mihai Viteazul’ cu prof. Daniela Stroe si de la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” – Scoala „C. Sandu Aldea’ (structura) cu prof. dr. Gabriela Vasiliu, ambele profesoare sunt partenere in proiect. Va fi o lectie nonformala despre Mihail Sebastian – opera si viata, tinerii urmand sa parcurga, lecturand din volume semnate de importantul scriitor nascut la Braila, si un traseu ce cuprinde strada din municipiu care ii poarta numele. Asa ca nu va sfiiti sa va alaturati noua (n.aut. Armanda Filipine, manager revista de cultura si informatie BRAILA CHIREI si profesor la Cercul de ziaristica la Palatul Copiilor Braila) pentru ca “scopul este unul de cunoastere si de recreere prin arta, de modelare a caracterelor dupa modele autentice, de prestigiu’ – citat din obiectivele proiectului, si nu ne poaite face rau o informatie pe care o auzim de mai multe ori; in plus, literatura – buna! – nu a facut nimanui rau vreodata! Si poate ca astfel, rememorand cu inima si gandul viata si opera marilor inaintasi, vom fi maine un pic mai buni decat azi si, de ce nu, vom imprumuta ceva din valoarea acestor minunate fiinte fara de care viata noastra ar fi mult mai saraca.

***   Proiectul “Povesti adevarate din glorioasa Braila’ este initiat de Armanda Filipine si Asociația Părinților, Profesorilor si Elevilor de la Scoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” Brăila cu scopul de a-i apropia si mai mult pe copii si tineri de valori si modele, de lectura si de Carte. Coordonatori ai activitatilor sunt profesorii Armanda Filipine, Daniela Stroe si Gabriela Vasiliu. Urmatoarele intalniri vor avea drept centru de interes personalitatile altor mari braileni, iar traseele cultural-educative vor fi locurile pe unde acestia si-au purtat pasii in copilarie si numai.

Intre parteneri se afla si Inspectoratul Scolar Judetean, Muzeul Brailei “Carol I”, Teatrul “Maria Filotti”, Biblioteca Judeteana “Panait Istrati’. Initiatorii multumesc si pe aceasta cale conducerii CJ Braila care si-a aratat disponibilitatea de a permite utilizarea frumoasei case din strada Aslan nr. 27-29 pentru intalniri educationale.

Adio, George Romeo Bunea!

*Directorul – in ultimii 15 ani – Scolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Braila ne-a parasit; avea 59 de ani, dar o multime de impliniri *Intre altele, dezvoltase la scoala braileana concurs national de pian pentru copii „Virtuozii”, concursul national de picture „Vespasian Lungu’ si concursul national de muzica usoara „Armoniile Dunarii” *A facut in asa fel incat scoala sa editeze o revista anuala, o reala bucurie pentru toti cititorii si colaboratorii ei

Romeo Bunea      George Romeo Bunea (foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei) a fost in ultimii 15 ani directorul/ managerul Scolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Braila. La 24 iunie 2016 implinise 59 de ani si isi spunea ca ar mai fi multe de facut… dar, la 29 august 2016 ne-a parasit, plecand acolo de unde nu se mai intoarce nimeni. Ramane in schimb amintirea, iar despre Romica Bunea ne vom aminti mereu cu drag si cu respectul datorat atator lucruri bune lasate in urma sa. As enumera macar cele trei competitii care au atras la Braila tinere talente – Concurs national de pian pentru copii „Virtuozii” cu Ioana Maria Lupascu presedintele juriului,  ajuns in 2016 la editia a VIII-a, Concurs national de muzica usoara pentru copii si tineri „Armoniile Dunarii” – editia 2016 a fost a VII-a – si nu numai tineri, concursul national de pictura „Vespasian Lungu” (ajuns la editia XXI) adresandu-se tuturor cursantilor de la clase de arta plastica din Scolile Populare. De asemenea, o alta initiava a lui Romica Bunea (portretizat de Nela Constantinescu – profesor si artist plastic, lucrare prezenta pe simezele Galeriilor de Arta Braila in august 2016 in expozitia de grup „Pictograph 2015”)  bine primita a fost si revista anuala „Casa Artelor’ in care profesori, elevi si prieteni ai Scolii Populare „Vespasian Lungu” si-au gasit formule jurnalistice de prezentare. Romica Bunea, portret de Nela Constantinescu

Ieri, 29 august 2016, a încetat din viaţă, după o îndelungată şi grea suferinţă, domnul profesor George-Romeo Bunea, manager al Şcolii Populare de Arte <Vespasian Lungu> Brăila. Profesionist desăvârşit în domeniul instrumentelor de percuţie, mentor al numeroase generaţii de tineri instrumentişti şi lider al unor formaţii muzicale de succes, domnul George-Romeo Bunea a condus şi activitatea Şcolii Populare de Arte brăilene timp de 15 ani, reuşind să crească permanent prestigiul acestei instituţii de cultură prin calitatea actului de învăţământ, dar şi prin iniţierea, sprijinirea şi implicarea în nenumărate evenimente educaţionale şi cultural-artistice la nivel local, naţional şi internaţional. Colectivul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila este alături de familia îndurerată de dispariţia fulgerătoare a domniei sale şi îl va păstra mereu în amintire.

Miercuri, 31 august 2016, la ora 20.00, e oficiată slujba de depunere la sediul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” (str. Mărăşeşti nr. 1, Brăila). Joi, 1 septembrie, la ora 12.00, după slujba de la sediul Şcolii, cortegiul funerar ajunge la Biserica „Sfântul Nicolae” şi, apoi, la Cimitirul „Sfântul Constantin”.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Viata strazii. Aspecte citadine in zi de… vot (hm!)

DSCN1408        „Glumesc” amar in titlu, fara sa fie motiv… Este adevarat si ca unii ar stramba din nas vazand imaginea, nu ca i-ar deranja, ci tocmai pentru a mea indignare! Adica de ce sa ma deranjeze cand asa ceva e la tot pasul…  mai precis balti pe spatiul corasabil, dar si pe trotuare, si mucuri de tigara peste tot…

Chiar asa… Voua va place acest oras (Braila) – imaginea este din spatiul situat foarte aproape de sediul administratiei locale!  In data de 5 iunie 2016 – zi de vot; alegeri locale.

N. aut. Si daca nu va place, ce sunteti dispus sa faceti ca sa schimbati situatia???

Nostalgii de catifea

Editorial de Armanda Filipine

armanda-edit-100_9417      Recitesc din “Cartea soaptelor” a lui Varujan Vosganian si ajung, in preajma Zilei Culturii Romane (15 ianuarie – data nasterii poetului Mihai Eminescu), la episodul in care Harutiun Khantirian – unul dintre fondatorii Uniunii Armenilor din Romania, primul presedinte al acestei uniuni si consul general al Consulatului Armeniei la Bucuresti (din 1918, cand s-a infiintat, pana in 1929 cand a fost scos oficial din “uz’ pentru ca Armenia fusese dezmembrata…) – nu mai este gasit in biroul sau de la consulat. Disparitia este una misterioasa, ori poate doar asa vrea sa ne lase impresia autorul, cel care spune atat de frumos ca cei cei care intrau acolo l-ar fi putut descoperi pe Harutiun Khantirian daca ar fi cautat printre rafturi si carti ori printre dosare, unde dintre stampile colorate consulul (unei tari care fusese distrusa de atacatori si stearsa din paginile geografiilor) “s-ar fi putut strecura dincolo de aceasta lume ca un scorpion de carti”. Si mai spune Varujan Vosganian ca, in schimb, a fost gasit pe birou textul, in armeana, a poemului “Mortua est!” a lui Eminescu pe care Harutiun Khantirian l-a tradus si l-a scris cu o cerneala ce parea extrem de proaspata in momnetul disparitiei…

Acestea si multe alte episoade din carte imi transfera o stare stranie, de melancolie, de parca as citi amintirile unor bunici, a unor oameni dragi si care au insemnat ceva pentru mine. Poate pentru ca Varujan Vosganian scrie despre armeni – poporul sau – cu o dragoste blanda, cu o luciditate – nu ocoleste adevaruri, nu indulceste trasaturi, nu infrumuseteaza chipuri ori caractere – aproape rece si cu o fantezie lingvistica impresionanta, de adevarat poet, exact cea care ii face pe multi sa-l urasca de-a dreptul pentru talent.

Patrunzand si mai adanc in tainele sentimentului care ma invaluie ca un balsam, pentru ca – trebuie sa recunosc – imi place sa vad cu ce gingasie isi creioneaza armeanul nostru semenii cu nume stranii, ca de pasari miraculoase si de ape vindecatoare, ori de zane si elfi, imi amintesc si o senzatie care se potriveste bine momentului: acea bucurie si surprindere placuta a mainilor ce ating si apoi mangaie o bucata de catifea: moliciunea si finetea, simplitatea si totusi sofisticata aparitie in lumea modei sunt atribute ce infioara si dezmiarda simturile, le ametesc si le asmutesc asupra frumosului ca un hamesit/ gurmand asupra mancarii.

Una peste alta, in preajma armenilor din “Cartea soaptelor’ cu povestile lor de viata atat de frumos purtate in slova de autor, nostalgia mea devine de catifea si se multiplica, asemeni oglindirii in cristal, gata-gata sa cante, sa doineasca, sa planga si sa surada tainic in acelasi timp cu acela tarit de armeni, ba inca si cel trait de Eminesc. Pentru ca asa, in poeme si carti, Mihai al lui Eminovici este viu si nemuritor. Si cultura germineaza frumos, ca graul painii. Care si ea, painea cea de toate zilele, daca are un mester fauritor plin de har, iese gustoasa si frumoasa si parfumata de nu-ti mai trebuie altceva sa te saturi… Asa si cuvintele, si oamenii, si scriitorii si oricare faurar de bine si frumos… cinste tarii/ tarilor care ii are si le trezeste, cum mi s-a intamplat mie, nostalgii de catifea si pofta de (re)lectura.

* * *

Si acum… sa-i dam Cezaului ce e al sau. Sa ne bucuram de poemul eminescian (preluare de pe net)

Faclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îsi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senina,
Cu râuri de lapte si flori de lumina,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regina pe rând vizitate.

Te vad ca o umbra de-argint stralucita,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornita,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.

O raza te-nalta, un cântec te duce,
Cu bratele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrajilor caier
Argint e pe ape si aur în aer.

Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece; 

Privesc apoi lutul ramas… alb si rece,
Cu haina lui lunga culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ti ramas înca viu 

Si-ntreb al meu suflet ranit de-ndoiala,
De ce-ai murit, înger cu fata cea pala?
Au nu ai fost juna, n-ai fost tu frumoasa?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasa?

Dar poate acolo sa fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc si cu poduri de-argint,
Cu tarmuri de smirna, cu flori care cânt;

Sa treci tu prin ele, o sfânta regina,
Cu par lung de raze, cu ochi de lumina,
In haina albastra stropita cu aur,
Pe fruntea ta pala cununa de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele, 

Când viata-i o balta de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viata-i un basmu pustiu si urât. 

Dar poate… o! capu-mi pustiu cu furtune,
Gândirile-mi rele sugrum cele bune…
Când sorii se sting si când stelele pica,
Imi vine a crede ca toate-s nimica.

Se poate ca bolta de sus sa se sparga,
Sa cada nimicul cu noaptea lui larga,
Sa vad cerul negru ca luminile-si cerne
Ca prazi trecatoare a mortii eterne…

S-atunci de-a fi astfel… atunci în vecie
Suflarea ta calda ea n-o sa învie,
Atunci graiu-ti dulce în veci este mut…
Atunci acest înger n-a fost decât lut.

Si totusi, tarâna frumoasa si moarta,
De racla ta razim eu harfa mea sparta
Si moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O raza fugita din chaos lumesc.

S-apoi… cine stie de este mai bine
A fi sau a nu fi… dar stie bine
Ca ceea ce nu e, nu simte dureri,
Si multe dureri-s, putine placeri.

A fi? Nebunie si trista si goala;
Urechea te minte si, ochiul te-nseala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o dezic.
Decât un vis sarbad, mai bine nimic.

Vad vise-ntrupate gonind dupa vise,
Pâna dau în mormintele ce-asteapta deschise,
Si nu stiu gândirea-mi în ce sa o sting:
Sa râd ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plâng?

La ce?… Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu sa fie?
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trait-ai anume ca astfel sa mori?

De e sens într-asta, e-ntors si ateu,
Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu.

(1871, 1 martie)

Bursele Europene: Jurnalişti în dialog, la Buzău

* Intâlnirea are loc in 26 iunie 2015 cu participarea Angelei Filote – șef Reprezentanta CE la Bucuresti * Proiectul este implementat de Freedom House România cu sprijinul Mercury360 Communications

100_4973 a       O nouă intâlnire din proiectul „Bursele Europene: Jurnalisti in dialog’ are loc vineri, 26 iunie 2015, la Buzău. S-au ocupat de selecția participanților – reprezentanți din media care prezintă frecvent informație europeană – Freedom House România și Mercury360 Communications.

Programul reuniunii/ seminar, așa cum au anunțat Isabela Negreanu și Anamaria Ghitoiu de la Mercury360 Communications, cuprinde o prelegere sustinută de Gelu Trandafir de la Freedom House România cu tema „Mai este nevoie de MCV?”, sesiune de întrebări și răspunsuri la care vine Angela Filote – șeful Reprezentanței Comisiei Europene (CE) în România, prezentarea lui Luca Niculescu, (redactor-șef Radio France International secția română, realizator DIGI24) cu tema „Rusia văzută din inima Uniunii Europene”, dezbatere cu tema „Fonduri europene, absorbție, oportunități de finanțare, infrastructură de transport” coordonată de Doina Moșneag – expert independent. 011 s

N.aut. La o altă ediție (foto stanga sus) a proiectului am dialogat despre UE la Tulcea (2 – 4 august 2013), cu Roxana Morea – PR la Reprezentanța CE in Bucuresti, dar și cu jurnalistii Ionel Dancă si Radu Herjeu (acum membru al CNA). Iar cu Angela Filote (foto dreapta cu Dacian Cioloș si Ioana Marchiș, in stânga) ne-am intâlnit in martie 2014, in altă formulă (cu participarea Centrelor Europe Direct din țară), la un dialog cu cetățenii al fostului comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloș.

Escalada zilnica. Pe muntii de indiferenta

20 mart 2012 Aa 100_9421 b         Ma intreb, adesea, cum e ziua voastra? Senina, placuta, cu intamplari neprevazute dar haioase, cu prieteni care va asculta, va inteleg si va ajuta, cu ore pline de bucurii?… Sper din toata inima ca da, asa e, pentru ca la mine e invers.

Eu trebuie sa ma incarc inca de dimineata cu multa energie si curaj pentru a face fata escaladei. Am de urcat, mereu si mereu, munti intregi de indiferenta. Si nu e vreo poteca ajutatoare, nu e nici macar un parau care sa-mi potoleasca setea, nu se aud nici pasarele vesele dinspre zonele impadurite… Nu! Padurile sunt de fapt locuri intunecate unde salasluiesc animale urate si viclene, care au din puteri deosebite ce le permit sa pacaleasca oamenii, sa-i ademeneasca si sa le aduca pieirea. Pacat; din departare, asa de frumos inverzite, par placute si te fac sa te gandesti la adevarate oaze de viata. In realitate, sunt surori “bune” muntilor de indiferenta…

De ce le zic astfel muntilor? Pentru ca asta sunt: conglomerate cristaline de o duritate fantastica si de o raceala cumplita. S-au format in timp, adunand ca un magnet urias toate tonurile gri din vietile oamenilor, toate faptele cu urmari nefericite, toate nedreptatile si toate minciunile lumii… dar mai ales, toata indiferenta.

Stiti, cand ma opresc sa respir un pic, sa-mi trag sufletul cum se spune, adunandu-mi puterile pentru urmatoarea runda in lupta cu inaltimile, ma uit in jur si descopar, din simpla contemplare a culorilor si nuantelor, cam ce anume a determinat formarea acelor zone. Fasiile cu tenta rosiatica sunt sigur de la rautatile violente; ori de cate ori cineva a lovit un semen, a pornit razboiul si a curs sange… s-au format acele sisturi. Fantele gri deschis, cu striatii alb-argintii sunt de la rautatea involuntara, sa zicem… ca atunci cand spui cuiva ca nu stii unde e strada Mare cand tu de fapt stii, si o faci nu pentru ca vrei sa fii rautacios, ci pur si simplu din lenea de a fi amabil. Zonele cu tenta galbuie sunt reziduri ale urii si ale violentei verbale, ale lipsei iubirii; pietrele verzui s-au format din absenta intelegerii si a simpatiei, iar cele cu irizari aurii au la baza sentimentele de invidie. Toate tonurile de maro sunt cauzate de lasitate si de gandurile, faptele meschine, iar albastrul tronand ca un machiaj prost peste fata muntelui este rodul bascaliei, a rasului fara motiv de altcineva, care se petrece in situatia fiintelor fara inima care vor cu orice prêt sa se distreze pe seama altora chiar daca asta le cauzeaza celor din urma suferinta.

Stiu ca multi dintre voi nu vedeti astfel muntele ori nu aveti de unde sa cunoasteti toate aceste amanunte… Pentru voi, un munte e doar un loc de vacanta, de relaxare departe de casa, de serviciu si de cotidian. Nu il asociati zilei si clipelor, nu il confundati cu viata. Si cel mai adesea, nu va ganditi la el decat ca la o simpla forma de relief.

Pentru mine, insa, muntele e viata. Pentru ca il vad cu ochii sufletului si simt toate nedreptatile zilelor si oamenilor asa cum malul simte mangaierea apei, dar si loviturile ei, muscaturile care ii smulg incet-incet bucati din trup, joaca valurilor transformata cateodata in tsunami… Muntele acesta, in varful caruia sunt toate idealurile, este in realitate tot ceea ce ii dam noi sa poarte: inima rece cand nu auzim strigatele de durere fizica si de nevoi, urechea surda care nu ne lasa sa intindem o mana de ajutor, mintea calculata care ne ghes sa spunem “Nu pot acum sa stau cateva clipe cu tine… sunt ocupat!” sau “Nu am cum sa te ajut… ’ chiar daca nu ar fi o problema pentru tine daca ai face-o…

Si sunt atatea care se pot face: in primul rand putina ordine in sentimente, in ganduri, apoi putin cate putin mai mult timp acordat celor dragi si celor singuri, adesea cate o intrebare de genul “Te simti bine? Ai tot ce iti trebuie? Cu ce te-as putea ajuta?’, legi mai bune, sisteme organizate de reala rasplata a efortului uman – fie munca salariala sau voluntariat, dar si clipe de bunatate acordata noua insine: sa nu ne lasam prada suficientei si sa nu lasam raceala sa ne cuprinda inima, mintea… Asa spune povestea ca ar trebui sa fie Binele si Lumina care sa scalde triumfator muntele. Si cam aceasta ar fi metoda prin care muntii de indiferenta ar fi doar simple formatiuni geografice alcatuite din roca pe care o putem folosi in diverse scopuri, evident, utile vietii.

Pana una-alta, pe mine ma asteapta o noua zi de escaladare si tot pe munti de indiferenta. Eu simt aceasta indiferenta. O vad si ma doare. Dar trebuie sa urc, mereu si mereu, pentru ca acolo, sus, am de atins cateva stele, carora le spun idealuri. Stiu ca aveti si voi. Chiar daca nu va uitati intotdeauna cu atentie la nuantele rocilor si nu sesizati lipsa potecilor, a paraului rece si cristalin…

Va doresc sa aveti zile pline de bucurii si de dragoste. Am auzit ca astfel se intampla celor care nu se apleaca prea des asupra nenorocirilor: au parte numai senin! Asa sa fie! In fond, chiar si un munte de indiferenta poate fi ocolit de nori cateodata…

N.aut (Armanda Filipine, revista de cultura si informatie Braila Chirei) Acest text este editorial; ar putea fi, la fel de bine, si poveste… adevarata…