Arhive categorie: HOME

Nicolae Titulescu. Portretul unui diplomat cum rar se nasc

*Și la fel de rarisim se educă (după cum am văzut în istorie) * Singurul ales în două mandate președinte al Ligii Națiunilor

Pentru că 2022 este anul în care îl serbăm la cei 140 ani de la naștere pe Nicolae Titulescu (4 martie 1882, Craiova – 17 martie 1941, Cannes, Franţa), și pentru că un proiect ZEP (Zilele europene ale patrimoniului) l-a avut ca subiect, vreau să punctam câteva repere biografice ale acestui diplomat cu o statură profesională impresionantă, în țară și peste granițe. Nicolae Titulescu fost un diplomat, profesor universitar, jurist, om politic. A fost singurul român devenit preşedinte al Ligii Naţiunilor (devenită între timp ONU) şi singurul preşedinte care s-a bucurat de două mandate aici. Personalitate marcantă în domeniul diplomaţiei, a avut un rol esenţial în recunoaşterea unităţii naţionale a României în fața opiniei publice internaţionale. Este creditat cu introducerea ideii de “spiritualizare a frontierelor” care presupune o apropiere transnaţională bazată pe valorile spirituale şi culturale. A fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale, preşedinte de onoare al Comitetului Român al Reuniunii Internaţionale pentru Pace, a primit titluri doctor honoris causa la universităţile din Bratislava şi Atena.

Născut la Craiova, aici a urmat școala primară şi liceul la “Carol I” unde și-a descoperit speciale abilităţi oratorice. Studii de drept la Paris, cu doctorat în 1905, urmate de întoarcere în România unde devine profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, după care se transferă la Universitatea din Bucureşti. Din 1907 intră în politică, în Partidului Liberal Conservator condus de Take Ionescu. În 1912 este ales pentru prima dată deputat. Din această poziţie, militează pentru întregirea României prin intrare în război. În 1917 a fost numit ministru al Finanţelor, iar în anul următor a contribuit la înfiinţarea Comitetului Naţional Român.

Din 1921 a funcţionat ca reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. Din această funcţie, a luptat pentru păstrarea graniţelor aşa cum au fost stabilite prin tratatele de pace de la Paris şi pentru buna cooperare a marilor puteri cu statele mici. Nicolae Titulescu a fost de trei ministru al Afacerilor Străine în perioada 1928 – 1936. A dus o politică împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta. A depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori.

În august 1936, cercurile de dreapta care au preluat puterea în țară au forțat eliminarea sa. Astfel, regele Carol II l-a demis pe Titulescu din toate funcţiile şi l-a expulzat din ţară. Diplomatul s-a refugiat întâi în Elveţia, apoi în Franţa (1937), la Cannes unde a și decedat, în 27 martie 1941. Și exilat, Titulescu a continuat activitatea diplomatică. A militat pentru evitarea războiului, publicând articole și conferenţiind în Franţa şi în Marea Britanie – prelegeri în Camera Comunelor, dar și la universităţile Oxford şi Cambridge.

**Bibliografie selectivă: „Nicolae Titulescu” de Oprea Ion (editura Ştiinţifică, 1966), „Dicţionar biografic de istorie a României” de Stoica Stan coord. (editura Meronia, 2008)

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Anca Parghel. O viață în jazz

*În 16 septembrie i-am fi spus „La mulți ani!”… dacă nu ne părăsea în 2008

Anca Parghel (foto) * Talentata solistă de jazz și profesoară s-a născut în 16 septembrie 1957, la Câmpulung Moldovenesc. A absolvit Liceul de Muzică la Iaşi, tot acolo și Conservatorul de Muzică – licenţa, cu tema „Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei”. Până în 1989, a predat canto, pian şi improvizaţie la liceele de muzică din Suceava, în Bucureşti, dar și la Conservatorul de Muzică în Belgia – la Bruges şi Namur, la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg – în Germania, la Silsoe şi Cleolaine Workshops – în Marea Britanie, la Chişinău.

A cântat în mari festivaluri de jazz începînd cu 1984 (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Costineşti, Iaşi, Nürnberg, Leipzig, Varşovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza şi Bratislava), şi în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria şi Elveţia. A fost pe scene alături de importanți muzicieni români – Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar şi străini – Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc. În orașul belgian Bruxelles, unde se stabilise, a fost profesoară de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles şi la Conservatorul Lemmens. Totodată, și-a continuat cariera solistică pe scenele de jazz din Belgia, Germania şi Olanda în formule de trio, cvartet sau cvintet, cu fii săi Ciprian Parghel – la bass, Tudor Parghel – baterie, dar și cu Puiu Pascu – pian. Românii au audiat-o în festivalul Jazz Supernight de la Mamaia, în iulie 2002, în recital împreună cu saxofonistul american Rick Condit, de bateristul italian Fabio Grande şi cu doi dintre bunii colaboratori – pianistul Ion Baciu Jr. şi basistul Pedro Negrescu. Tot în 2002, a cântat în Festivalul de Jazz Bucureşti alături de Big Band-ul Radiodifuziunii Române. În 2008 a primit mai multe premii in România, pentru albumul „Zamorena” şi single-ul „Brasil” lansat în colaborare cu Fly Project şi Tom Boxer. A primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Câmpulung Moldovenesc. În decembrie 2008, studio-ul de productie FlyRecords împreună cu Roton i-au lansat albumul „Colind pentru România”. La 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în urma unor dureri de cap şi de stomac, fiind ulterior diagnosticată cu un un cancer ovarian. La 5 decembrie 2008 s-a stins din viață la Spitalul Judeţean din Timişoara. Este înmormântată pe Aleea artiştilor în cimitirul Bellu, la Bucureşti.

(câteva detalii culese din „Enciclopedia personalităţilor feminine din România” – coord. George Marcu, editura Meronia, Bucureşti, 2012)

Canalul YouTube (și nu numai) reține câteva performanțe ale extraordinarei reprezentante a muzicii de jazz

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Emoții. Școală. Lecții

*Doar câteva gânduri, la început de an școlar 2022-2023

Da… chiar începe școala. Pentru unii, e primul pas în lumea învățatului cu program și teme, dar oricum ar fi e de preferat decât fără… fără lecțiile care sunt mult mai mult decât ce spune de la catedră Doamna sau Domnul învățător/ profesor.

Școala este locul unde înveți să te formezi și ca om. Dacă nu vei dori să fii foarte bun – și e posibil… date fiind multiple coordonate (familiale, sociale, de caracter) – atunci vei pierde șansa de a fi Om printre oameni. Dacă nu vei învăța foarte bine, atunci vei face parte din marea masă a celor care învârt, cuminți, roata lumii – e bine și așa (dar nu toți sunt „cuminți”). Dacă însă vei fi printre primii, la învățat vreau să spun, atunci vei pune „umărul” la construirea Roții – ceea ce nu e chiar pentru oricine.

Școala e și locul unde începi să vezi, dacă ai ceva gene, și cine e Dascăl, dar și cine doar dăscălește; cine dăruiește, de la catedră, și cine doar își ia salariu. Asta pentru că… nu-i așa?… noi avem nevoie de Modele!

Școala devine și un alt Acasă. Și atunci vei începe să pricepi că bine e aici numai prin învățare: din clasă, din manuale (chiar dacă nu-s perfecte… și nu sunt!), prin comparație, prin participarea la multe competiții. De ce? Pentru că toate îți sunt utile. Ție! Înveți pentru tine. Dacă înveți să se simtă mama mândră, nu e destul. Trebuie să devii tu mândru de tine că ești bun. Și dacă mai mulți sunt buni, atunci comunitatea e bună. Că doar trăim în societate, nu singuri. Și îi dăruim (cred/ sper) ceva din ce făptuim!

Dacă ne vom spune, privindu-ne dimineața în oglindă, că școala bună e pentru ca noi să fim mai buni, atunci e excelent. Dacă uităm, atunci să rugam pe cineva să ne reamintească. Altfel, vom continua să trăim în societatea care acceptă angajați care nu gândesc pentru societate (ci mai mult pentru sine… din nefericire, sunt destui), cu politicieni care nu înțeleg binele comun, care îi acceptă pe plagiatori, societate care face legi blânde pentru hoți etc.etc.etc. știm toate aceste subiecte… Pentru o societate mai bună, copiii care merg azi la școală trebuie să învețe cu adevărat foarte bine!

Iar eu (colaj foto de la întâlniri cu poveste), voi continua să spun povești copiilor care vor să le asculte. În clase unde sunt așteptată cu drag și unde profesorul este Modelul de urmat. În școli unde se încearcă păstrarea echilibrului, chiar dacă acum știm că el e nu doar fragil, ci și… ciudat (e o balanță care are pe un taler prea puțin bine, dar suficient ca să păstreze aparența). Emoții voi avea, deci, și eu. Voi primi, de asemenea, toate lecțiile pe care le oferă copilăria. Sper să reușiți și voi!

Un an școlar de/ cu toată bucuria vă doresc!

Armanda Filipine & revista Braila Chirei

Ziua Limbii Române, la Brăila

*Serbăm, că așa se cuvine! Modest, dar cu respect

Serbăm Ziua Limbii Române (31 august), pentru că așa e civilizat și corect!

* momente cu poezie populară la secția Etnografie (Gabriela Dorina Cloșcă, muzeograf șef) – Muzeul Brăilei ”Carol I”

și la

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Alina Sulicu, manager) – în 31 august 2022, interval orar 9.00 – 10.00

* eveniment cu scriitori la secția Memoriale, Casa Memorială ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” (Elena Ilie, muzeograf șef) – joi, 1 septembrie 2022, de la ora 16.00

Armanda Filipine & revista Braila Chirei

Viața străzii. Istoria de azi și de Ieri

*Trist… Foarte trist

O altă imagine (foto din seara de 10 august) sugestivă, din centrul vechi (istoric) al Brăilei. Pe Ceasul Monumental se vede de la distanță rugina. Piațeta e si acum (ce contează că sunt Zilele municipiului. cu o mulțime de oaspeți…) nereparată. Dalele sparte se pare că nu deranjează pe nimeni (și doar asta ar fi de făcut.. măcar… Să fie schimbate! Administrație avem?!?) Nu zic mai mult…

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Galopul prețurilor. Dublu ce-are?!?

*Pentru că e criză; ne mulțumim cu ea?!?

Cam așa-s acum destule preturi: mari, prea mari și chiar duble! Crescute cu mult peste ceea ce poate suporta „omul de rând”, cu alte cuvinte angajații cu venituri mici și pensionarii care nu beneficiază de legile speciale ale posdecembrismului. Și, da, unele prețuri au ajuns să fie duble: cum se vede in imagine – produsul (prosoape de hârtie pentru bucătărie, 4 buc) avea acum câteva zile în urmă un preț dintr-o singură cifră (mai mic de 6).

E doar un exemplu care reflectă dublarea de prețuri (cauzată întâi de barilul de petrol, apoi de ceilalți factori). Altele au crescut mai puțin. Dar când aduni… rezultă că ai rămas cu lista de cumpărături incompletă. Și banii disponibili s-au dus. Așa e criza, spun mulți. Se poate face ceva în sensul suportării ei ori a schimbării în bine? Nu. Și atunci… la naiba cu societatea de consum! Am putea trăi numai cu strictul necesar? Iar să începem cu… produsele de bază (care erau raționalizate, chipurile să ajungă la toată lumea, in războiin )? E clar că istoria e în curbă descendentă, într-o buclă atât de căzută că vedem prost, eronat. Ba încă și mai rău: cei mai mulți – masa de manevră electorală, cei care pot fi amețiți cu vorbe mari și goale – nu văd deloc clar negrul… sau griul existenței de zi cu xi… Doar percep ceva, cumva, colorat… parcă roz (ha!)… pentru că se mint.

Până la urmă, vor spune destui, trăim. Suntem – chiar și la granița cu un război – în pace. Unii nu duc lipsă nici de sănătate. Să fie destul? La atât să se reducă viața în mileniul trei?!? La suporatabilitate?

Nota red. Acest text, pornind/ pornit de la o simplă comparație de preț, îl puteți citi și ca editorial. O reflecție, o punere în tema unei interogații personale… poate că unii vor lua taurul de coarne, cum se spune, și vor căuta soluții la ieșirea din criza mondială care-i abia la început. Poate… de ce nu?

Revista Braila Chirei & Armanda Filipine

Suspine și o înghețată. Din „Reportajele orașului nevăzut”

*O poveste (da! e și o poveste…!) care ne duce direct în apele triste ale lumii copilăriei, despre care știm că există dar pe care refuzăm să le credem adevărate – un reportaj creionat cu ajutorul unei povești, dintr-o carte pentru copii (in lucru), destinația fiind ochiul adultului care ar putea face ceva (mai mult)

Ne-am intersectat adesea cu copii care arată ca niște mici cerșetori. Unii nu cer nimic. Nici nu plâng. Dar nu se poate să nu realizezi cât sunt de triști, asta dacă îi privești cu inima și dacă ai o doză mai mare de umanitare în bagajul propriei conștiințe. Dacă… faceți parte din această categorie, veți citi tot cu inima deschisă povestea de mai jos (parte a unei cărți în lucru, „Reportajele orașului nevăzut” – autor, Armanda Filipine) destinată, deopotrivă, copiilor și adulților care își păstrează intactă copilăria ori măcar o parte din ea (adulți care fac ori ar putea face mult mai mult pentru că lumea copiilor să fie frumoasă, și mai bună). Deci…

Din lumi paralele. Câteva suspine și o înghețată

Ochi albaștri, ca noaptea însingurată și tristă, dar și plânși sunt frumoși, invitându-te parcă să întrebi de ce… să îți pese… Întâi văd ochii… apoi copilul, căci e doar un copilandru – altfel, jerpelit, cu hăinuțe sărăcuțe, pe alocuri peticite stângaci, cu teniși gata să se desprindă de picioare de atâtea găuri – cel care îmi atrage atenția nu neapărat prin plâns, ci prin suspine. Stă pe marginea trotuarului, nu-i pasă – cred – că e în proximitatea autoturismelor și a autobuzelor… Privind cu atenție, intuiesc și de ce plânge… pe caldarâm, chiar lângă amărâții lui teniși, zace o înghețată; cu siguranță, a scăpat-o din mână… Mă apropii și îi șoptesc: „Nu mai plânge! Îți iau alta eu, acum, imediat…”. Se uită cu o mirare demnă de un prim-plan de cinema spre mine și spune cu o dicție impecabilă: „Nu din acest motiv plâng… Mi-a dat peste mână! Asta mă enervează! Mi-a dat peste mână! Intenționat!” Îl ascult și mintea face repede tot felul de „scanări” ale situației… dacă nu e înghețata subiectul principal, ce-o fi la mijloc? Vrea bani? Sau e pur și simplu supărarea unui copil exprimată cu nerv? „Cine a putut face așa ceva? De ce ar face, oricine, o așa mojicie?”, întreb cu speranța abia disimulată că astfel îl voi face să-și mai uite necazul. „Nu știi tu! Un vecin… Mă urmărește câteodată, chiar și când e școală – el nu vine, că nu îi place; îmi face tot felul de șicane. Dar de înghețata aceasta îmi pare tare rău! Plus că a văzut toată lumea din stația de autobuz că nu m-am apărat… M-a lovit din spate, m-a îmbrâncit, mi-a dat peste mână…”, rostește piciul dintr-o suflare, dar impostat impecabil fiecare cuvânt de parcă ar fi, repet, în fața camerei de filmat sau la ora de limba română: corect, foarte corect. Am chiar senzația că dacă ele – cuvintele – ar fi scrise, ar fi la fel, perfecte, după toate regulile. „Of! Chiar așa de urât a fost totul? Îmi permiți să mă așez lângă tine?”, îi spun și nu mai aștept răspunsul. Mă așez pe trotuar și suntem acum o pereche tare comică, având în vedere că eu nu port o ținută care să se potrivească trântitului pe jos. „Hai, spune-mi… dacă e un cunoscut care te șicanează des, nu se poate face nimic?”, îl întreb mai mult ca să nu-i mai aud suspinele. Oricum, curiozitatea a crescut și ea. Vreau să știu mai multe despre proprietarul ochilor albaștri ca noaptea. „Ei… parcă dacă îți spun se schimbă cu ceva situația? Nu se va întâmpla nimic. Toată lumea îi știe despre apucăturile, dar nimeni nu face nimic. Nici la școală nu i-au zic prea multe – pentru că el e mai mare, pentru că nu mai vrea să fie elev, pentru că și polițiștii cred că e un caz pierdut… Poate dacă m-ar răni urât, să ajung la spital, atunci ar interveni cineva… Altfel, nu are rost. Părinții lui sunt plecați de-acasă, el stă cu o bunică… O doamnă profesoară a spus, la școală, că și el e un amărât… Dar ție de ce îți pasă?”, îmi spune cam repezit interlocutorul meu care atunci când vorbește devine micul prinț – uiți cu totul că aparența e de cerșetor.

Ascult cu tristețe deja… Mă lovește drept în plex acel „și el e un amărât”… semn că micuțul meu interlocutor e conștient de precaritatea existenței, de tristețea vieții lui… Groaznic! Oare unde fuge copilăria în aceste cazuri? Mă abțin cu greu, și eu, să nu izbucnesc în plâns… „Chiar e tristă situația! Dar și revoltătoare! Să vadă adulții cum copiii își fac rău unul altuia și să nu intervină? Dar e scandalos de-a dreptul!”, ii spun încercând un ton convingător, ca și cum după tirada mea ar apărea numaidecât Sf. Gheorghe cu spada trasă din teacă, gata de atac în lupta pentru dreptate. „Lasă… nu te amărî și tu, că nu rezolvi nimic. Acum s-a dus și momentul acesta. Cu tot cu înghețată…”, spune puștiul cu glas stins și iar (exact ce nu doream! Mi se frânge inima…) suspină. Îngaim: „Dar de ce spuneai că exact de înghețata aceasta îți pare rău?” „Pentru că era cadou, ca o răsplată a unui ajutor. Eu am făcut ceva pentru cineva, acela a vrut să îmi plătească pentru serviciul oferit, eu m-am opus și atunci a întrebat dacă nu vreau să luăm amândoi câte o înghețată. Când am chemat vânzătoarea să comandăm, ea a spus că ne-a auzit vorbind și că ne oferă, cadou, înghețata, că merităm! Și ne-a dat din cea mai scumpă!”, spune iar cu dicție, și parcă i se mai duce din supărare. Am chiar senzația că aud un pic de mândrie, la faza cu ajutorul oferit… „Atunci chiar meriți altă înghețată! Măcar atât pot să fac și eu… Poate îți trece și plânsul. Mai mult nu știu cum să te ajut acum”, rostesc încercând să nu fie prea mult, să nu-l încarc emoțional exagerat. „Bine, accept. Dar să știi că mă simt ca în filmele science-fiction. Tu ești din altă lume… chiar dacă te văd, sigur nu ești adevărat. Când voi fi terminat de mâncat înghețata, va fi ca și cum ai fi venit, și ai fi plecat deja, într-o lume paralelă. Va fi exact ca atunci când ajung zilnic, acasă, de la școală. Frații mai mici îmi rup cărțile, chiar dacă îi rog frumos să nu o facă, mama nu îi ceartă, ca să învăț trebuie să mă baricadez în magazie și să pară că de fapt nu sunt acasă și multe de-astea, nu-ți mai zic… Lumile noastre sunt paralele. Chiar așa… cum de m-ai văzut?”, mi se adresează acum zâmbind. Îl privesc cu atenție. E un copil frumos la chip, frumos la minte, frumos la suflet. Nu știu cât va rămâne așa. Îl iau de mână că să înțeleagă că mergem la înghețată. Nu mai vorbesc. Cel puțin până când vom fi terminat înghețatele. Apoi o să îi spun că vreau să fim prieteni. Poate că accepta micul meu interlocutor.

**Și am un final pe care povestitorul nu ar trebui să îl mai sublinieze, dar țin morțiș: uneori, pe pământ unele lumi paralele – chiar dacă matematica are alte reguli – se pot întâlni, mai cu seamă dacă e vorba de a oferi ajutor; se pot întâlni ca în filmele SF. Iar un copil merită orice efort și tot ajutorul, posibil și chiar imposibil!

(cu un desen de Kiana Khansmith, via Pinterest)

Armanda Filipine

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice | 18 aprilie

*Și Brăila ar… serba, dacă ar avea cu adevărat grijă de minunățiile pe care le are (datorită înaintașilor)

Azi, 18 aprilie, este Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor istorice. De aceea se cuvinte tocmai azi să spunem (pentru cine este interesat, evident!) că Brăila are multe monumente la vedere – case frumoase, obiective cândva de interes economic, străzi întregi cum e cazul fostei Regale (oare va arăta vreodată civilizat?!), piața Traian etc. (Are Brăila aceste bogății și nu știe ce să facă cu ele… uf… nu mai dezvolt tema! Știm… Dar cui îi pasa?!?)

Brăila are și bogăție arheologică despre care ar trebui spuse povești (talentații care scriu au, deci, resurse) și mai ales are istorie. Din nefericire, are mai puțină strălucire în prezent… dar acesta e (și el) alt subiect.

Foto 1 – Casa Alexiu, în str. Polonă nr. 14, sediul secției Etnografie din muzeul brăilean: foto 2 – Fosta stradă Regala, în dreapta imaginii e Casa Rally – acum teatrul dramatic, dăruită municipalității de ultimul ei proprietar, Dumitru Ionescu (fost primar) la începutul secolului XX; foto 3 (de ieri) – Ceasul din piața Traian – care nu s-ar fi achiziționat (tocmai din Austria) dacă nu lăsa un brăilean cu inima mare – îl chema Petru Naum Petru – suma de bani în testament special pentru el. Și acum are mare nevoie de o curățare serioasă și de vopsea nouă; foto 4 – vedere (doar de ieri) a unei părți din piața Traian (cum am spus, înscrisă în Lista Monumentelor pentru că deține clădiri superbe – dar cineva a colorat în roșu închis o fațadă… complet aiurea…uf!)

Notă. Doar câteva imagini… selectate în grabă din arhiva proprie

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei

De Ziua Mondială a Poeziei, întâlnire la Casa ”Perpessicius”

*Luni, 21 martie 2022, de la ora 11.00 * Sub genericul unui motto ales de gazda noastră, muzeograf Elena Ilie: „Poezia este o taină și o lucrare de sine stătătoare” – Nichita Stănescu

Un motto generos și incitant: „Poezia este o taină și o lucrare de sine stătătoare” (Nichita Stănescu); el ne va guverna reuniunea de luni, 21 martie 2022, de la ora 11.00 pe care am gândit-o împreună cu gazda noastră, muzeograf Elena Ilie – sef secția Memoriale din Muzeul Brăilei ”Carol I”. În sediul din strada Cetății nr. 70 ne vom întâlni, câțiva dintre cei pentru care preocupările legate de lumea literară sunt la ordinea zilei, pentru a celebra Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și, depotrivă, pentru a răspunde provocării bunei gazde.

Elena Ilie: ”Având ca motto gândul lui Nichita despre poezie, am invitat iubitori și creatori de poezie luni, 21 martie, în casa lui Perpessicius, pentru a aduce un omagiu versului și poeților. Va fi prezentat volumul de poezie „Itinerar sentimental” al lui D. P. Perpessicius, cu emoționanta istorie a intrării sale în colecția Secției Memoriale.

Și-au anunțat prezența: Constantin Gherghinoiu, Viorel Coman, Mihai Vintilă, Virgil Andronescu, Lică Barbu, Elisabeta Furtună, Vasile Mandric, Luminița Dascălu, Mariana Marțian. Mediatoare a contactului cu distinșii prieteni ai muzeului, Armanda Filipine, un cronicar atent al creațiilor literare contemporane”.

Nota red. Nu am mai scris pe afiș… ca și la celelalte evenimente, va fi LIVE pe pagina https://www.facebook.com/ArmandaFilipine/ (apoi transferat și pe You Tube), iar în revista BRAILA CHIREI va fi prezentată întâlnirea

Armanda Filipine Armanda Filipine & revista de cultură și informație Braila Chirei