Eminescu în sufletele și graiul românilor, la Centrul de Creație – eveniment cu Armanda Filipine

*Dedicat Zilei Culturii Naționale * Online, ora 12.00 – în 15 ianuarie 2021 – transmisie pe pagina Facebook a instituției gazdă

Sub genericul Momente artistice, evenimentul ”Mihai Eminescu în sufletele şi graiul românilor” la care voi participa (Notă. Armanda Filipine – manager și redactor unic al revistei de cultură și informație BRAILA CHIREI, poet, prozator, promotor cultural) la invitația Alinei Sulicu – managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT sau Centrul de Creație) Brăila, instituția în subordinea Consiliului Județean Brăila – va avea loc în în Galeria Violon D’Ingres (la etajul sediului din Piața Traian nr. 2, acolo unde a avut loc și Momentul special de poezie din 4 august 2021 – https://youtu.be/rGDLHZluBjU) fiind programat în Ziua Culturii Naționale și dedicat acestei sărbători (consfințită prin lege în 2010) – 15 ianuarie, de la ora 12.00. Va fi difuzat online pe pagina https://www.facebook.com/Centrul.de.Creatie.Braila din rețeaua Facebook a instituției.

  Așa cum sugerează titlul întâlnirii, Poetul nepereche și aniversat (data de 15 ianuarie 1850 fiind doar una oficială a nașterii lui Mihai Eminescu, nu e încă sigur că ar fi cea reală!) al zilei va fi subiectul, de aici urmând să pornească firele nevăzute care ne vor lega pe unii de alții, evident pe cei care vor dori să ni se alăture în această incitantă călătorie artistică, fire ce vor creiona un drum al Culturii în/ și cu frumusețea de Limbă română pe care Mihai Eminescu a ridicat-o la rang de bijuterie, limbă pe care noi azi o zăpăcim cu neologisme unul mai comic (ex. ”locație” când am putea spune, cum e și firesc, de loc) decât altul sau exprimări aiuristice gen ”ca și” (ca să se evite chipurile, cacofonii) ori ”a fost promovat de câtre instituția… ” Vai!… când se poate spune simplu, ”promovat de instituția)… Evident că voi aminti câteva dintre referințele critice relevante și, cum se putea altfel, voi avea cu mine cel puțin un volum cu poeme eminesciene, nelipsind – cum s-ar putea? – minunăția ”Mihai Eminescu. Poezii ilustrate de Leonard Salmen” editată în 2013 la Istros – Muzeul Brăilei ”Carol I”, ediție îngijită și cu o prefață de Valentin Coșereanu.

Despre mine (Armanda Filipine) va trebuie să facem vorbire foarte puțin, pentru că în economia tematică a întâlnirii subiectul trebuie să fie Poetul nepereche și, cu siguranță, trebuie menționat brăileanul Dumitru Panaitescu Perpessicius fără de care nu știm dacă Mihai Eminescu ar fi ajuns atât de repede la inimilor iubitorilor de poezie. Cum tot la fel de în temă va fi și referința la publicistica eminesciană, din acer de altfel se citează și astăzi cu surpriza că destule remarci – mai ales din cele critice la adresa administrațiilor ori a guvernnanților – scrise în alt timp se potrivesc, culmea, de minune realității mileniului 3 și României europene cu drepturi depline (pe care nu le dorește toată populația întotdeauna și nici nu le folosește la justa măsură). Poate totuși că voi lecura un poem din volumul meu ”Poezia și râuri de cafea” apărut în 2019 la Editura gălățeană Olimpias, dar mai mult ca să amintesc că pe coperta unu este reprodusă o pictură a regretatului prieten Ion Radu (14 august 1952 – 12 ianuarie 2021) – membru al Filialei Brăila a Uniunii Artiștilor din România (https://brailachirei.wordpress.com/2021/01/13/ne-luam-adio-de-la-artistul-plastic-ion-radu/).

Totuși, concluzia o pot spune și acum: pe Mihai Eminescu nu trebuie să-l iubim. Ci să-l citim, Să-l avem model de om al cetății, implicat, dedicat lumii în care a trăit: tânăr curios și foarte bine educat, minunat poet, autor interesant de povești și incitant publicist.

Armanda Filipine & Braila Chirei, revista de cultură și informație

Decembrie 1989 și cei 31 ani tăcuți despre morții de la Revoluție și despre condamnarea comunismului

*O tăcere pe care o datorăm (hm!…) nu doar autorităților, ci și nouă însine… * În realitate, încă mai așteptăm răspunsuri, așteptăm să fie puse la locul lor dreptatea și adevărul

Imediat după decembrie 1989 – ceea ce numim îndeobște Revoluția din decembrie 1989 (e adevărat că unii au propriile opinii, numind evenimentele o conjunctură care a avut la bază o lovitură de ”palat” cum s-ar spune, lovitură ajutată – și știm asta – de structurile militare din subordinea Armatei și din cea direct aflată în subordinea dictatorului Nicolae Ceaușescu), oamenii au așteptat în România să se facă un proces al comunismului, așa cum în Germania s-a condamnat public nazismul. Dar nu s-a întâmplat asta… S-au tipărut câteva cărți, dar nu destule, istoricii remarcând că ar fi prea devreme ca să spună lucrurilor pe nume.

Nici adevărul despre morți, nebunia cu teroriștii și multe altele de atunci nu și-au găsit o cale de ieșire în lume. Procesul s-a tot amânat și procurorii au găsit mereu nod în papură ca să nu caute cum se cuvine aflarea adevărurilor – pentru că un singur adevăr nu are cum să fie, dar pentru morții fără vină trebuie să răspundă cineva… sau așa s-ar cuveni. Culmea e că Institutul Revoluției Române (care ar fi trebuit să cerceteze ce s-a întâmplat atunci) rămâne să aibă ca președinte pe Ion Iliescu, cel care a chemat minerii în 13-15 iunie 1990, în București, ca să scape de revoluționarii care ocupau Piața Independenței, același Ilescu care a direcționat alcătuirea formațiunii politice numită azi PSD, o urmașă fidelă a structurilor comuniste (oricine spune altceva minte ori nu știe nimic!).

Deci, mâine – 22 decembrie 2020 – când oficialii vor ieși să omagieze eroii de la Revoluția din decembrie 1989, nu va fi decât o altă zi de tăcere din cei 31 ani trecuți. O tăcere care stoarce lacrimi de la familiile celor decedați atunci – unii uciși, alții morți din întâmplare, destui răpuși din inconștiența și vâltoarea momentului. O tăcere care face mereu o gaură în drapelul româneac, așa cum atunci, la evenimentele din decembrie 1989 cineva a avut ideea să rupă stema comunistă a republicii și să lase în centrul pânzei steagului un gol… Acest gol ne doare și acum. Și cere, aidoma unora dintre noi, dreptate și adevăr.

Nota red. La Brăila – oraș martir, pentru că aici au murit (și nu știm e ce!) oameni atunci – comemorarea are loc – în condiții de pandemie, doar cu oficialii – pe platoul Independenței, la Cruce, începând cu ora 11.00.

Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Momentul de poezie live279

*Continui proiectul Momentelor, început în pandemie și derulat zi de zi, și ca un medicament pentru minte și inimă, nu doar o simplă întâlnire cu poezia pe un fond sonor * Ieri, la aniversarea mea, triada poeților prezentați a fost cu prelungire – un poem propriu (Armanda Filipine)

Momentul de poezie live279 (tot atâtea zile, fără vreo pauză) din 19 decembrie 2020 a fost cu versuri de Marta Petreu din volumul „Falanga” (Editura Dacia, 2001), versuri de Viorel Suciu din „Poeți din Banat. Cele mai frumoase poezii” antologie de Marian Oprea (Editura Brumar, 2011), versuri de Geo Dumitrescu (17 mai 1920 – 28 sept. 2004) din antologia „Câinele de lângă noi” alcatuită de Teodor Dună (Editura Tracus Arte, 2020) și, un supliment (așa… de aniversarea zilei mele de naștere!) – poem de Armanda Filipine. Coloană sonoră: Antoine Forqueray (1671 – 1745), Pieses de viole.

Video pe You Tube la  https://youtu.be/FyGWLEPYJ1Q

Video și la https://www.instagram.com/tv/CI_d73BJPJO/
Live la http://facebook.com/armanda.filipine.official.Author/videos/3466197650159747
Foto la https://facebook.com/armanda.filipine.official.Author/posts/1361057790914462

Selecție și lectură, Armanda Filipine & Armanda Filipine – revista Braila Chirei

Se fac înscrieri în Clubul cititorilor fideli Vremea

*Editura Vremea luptă în acest fel cu problemele pandemiei dar, deopotrivă, vine în întâmpinarea pasiunii iubitorilor de carte oferind reduceri la fiecare achiziție de carte

În contextul actualei pandemii, când nevoia de carte a adevăraților cititori s-a mărit și posibilitățile de achiziționare au scăzut, editura Vremea a luat hotărârea să ofere prietenilor săi posibilitatea de a face un abonament care să le asigure condiții privilegiate de procurare a cărților publicate în colecțiile ei. În această perioadă grea, când nu profitul, ci supraviețuirea devine principalul scop al unei entități din domeniul culturii, avantajul editurii va fi cel de a-și aduna în jur prietenii, într-un adevărat club Vremea, și de a asigura întoarcerea mai fluentă și mai rapidă a capitalului investit în cărți, factor vital în vremuri de criză.

Termenii în care cititorii se pot înscrie pe lista abonaților Vremea sunt următorii: 1) Abonații vor beneficia de 35% reducere din prețul de librărie al cărților disponibile pe site-ul Vremea www.edituravremea.ro . Pentru a beneficia de acest avantaj, abonații trebuie să se oblige să cumpere cel puțin o carte pe lună, indiferent de prețul ei; 2) Abonații vor beneficia de o reducere de 35% din prețul de librărie și în cazul pachetelor promoționale anunțate pe site, chiar dacă acestea au reduceri mai mici de preț pentru marele public. În cazul pachetelor cu reducere mai mare de 35% se va acorda reducerea cea mai favorabilă pentru cumpărător; 3) Abonamentele se fac pentru o perioadă de un an; 4) Înscrierea pe lista abonaților se face exclusiv printr-un e-mail trimis la adresa abonamente@edituravremea.ro, cu subiectul Abonament Vremea, și datele de contact ale abonatului: nume, număr telefon, adresă de livrare a cărților; 5) Primele înscrieri și comenzi se primesc din data de 10 decembrie 2020, spre a se putea asigura la timp doritorilor trimiterea cărților pentru cadouri de Crăciun și de Anul Nou; comenzile pentru decembrie se primesc numai până la data de 20 decembrie, întrucât Vremea va fi în concediu de Sărbători din 23 decembrie până după Anul Nou; 6) După documentarea pe site, abonații sunt rugați să trimită comanda exclusiv pe adresa de e-mail abonamente@edituravremea.ro, pentru a se delimita astfel comenzile abonaților de cele ale cumpărătorilor neabonați; 7) În cazul în care editura va dispune de exemplare cu autograful autorului, abonații le vor primi cu precădere, în limita numărului disponibil de exemplare, pe criteriul „primul venit, primul servit”; 8) Condițiile de expediere a cărților rămân cele stipulate pe site-ul www.edituravremea.ro; 9) Odată cu cărțile, abonații vor primi documentele fiscale legale; 10) Cărțile vor putea fi ridicate în zilele lucrătoare, între orele 9.30 – 16.00, și de la sediul editurii (se asigură factură și bon fiscal), evitându-se astfel plata trimiterii; 11) Dacă abonații optează pentru acest serviciu, vor fi anunțați pe e-mail în momentul noilor apariții.12. Abonamentul și privilegiile conferite de acesta încetează în data de 30 a primei luni în care abonatul nu achiziționează nici o carte. Sperăm că acest demers îi va determina pe cei care iubesc cărțile, cultura, viața de calitate, în parametrii eleganței și ai bunului-gust, să strângă rândurile, contribuind astfel la dăinuirea unor valori neprețuite, grav amenințate de asaltul actual al grosolăniei și al inculturii.

Nota red. Acest mesaj, prezent și pe pagina din rețeaua Facebook a editurii coordonate de Silvia Colfescu ne-a determinat și pe noi să devenim membri ai clubului. În fond, iubim Cartea!

Stere Bucovală, organizator al Europoesia, a plecat pe steaua sa…

*Ziua ce mai tristă e aceea când pleacă un prieten, un Poet, un Om…

STERE BUCOVALĂ (2 iunie 1961, Tulcea – 23 noiembrie 2020, Brăila) S-a dus să organizeze încă un festival de Poezie în cer… Drum bun în lumină, prietene!

… ca să mai fii un pic aproape, am căutat un volum și cel mai la îndemână a fost „Oglinda secată” (2009, Junimea) care s-a deschis la „Priveghi la poem”

Armanda Filipine & https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial/, revista de cultură și informație Braila Chirei

Notă. Am să-mi încalc propria regulă, aceea de a nu repeta poeții, și la Momentul de poezie live de astăzi (cel cu nr. 253 – disponibil, ca de fieare dată, pe Facebook și You Tube) îl voi lectura din nou pe Stere Bucovală, de această dată din cel mai recent volum – ”Întoarcerea la umbre” (Editura Cronedit, 2020) , deopotrivă organizatorul și finanțatorul festivalului internațional Europoesia (cinci ediții, anul acesta prima fără invitați din străinătate… din motive de pandemie) care a promovat nu doar prin inetresante întâlniri poezia bună din țară și străinăatte rin inermediul creatorilor ei, ci și prin realizarea unor antologii consistente ”Europoesia” _ și din care am prezentat la Momentul de poezie destui autori. Și am să repet rugămintea de a ne proteja cu toții în această pandemie, protecția să fie foarte mare față de acest virus rău care ni l-a răpit pe prietenul nostru!

Politica, la firul ierbii

*Mică ”poveste” din teoria domeniului (editorial)

Teoriile politice spun că o campanie se face (*1) în funcție de publicul țintă și așteptările lui (dacă le știi, după studii serioase), în limita (*2) capacității candidaților și a partidelor de a oferi programe, proiecte și idei sustenabile, veridice & de interes general, dar și după (*3) cât/ cum poate/ știe mass-media să reflecte & să inducă din primele două aspecte menționate. La acest din urmă segment trebuie să ofer o explicație (de altfel, o intuiți): oferi cât știi și cum stii…hm.
Deci, dacă se aruncă noroi dintr-o parte în alta nu e musai pentru că unii sau alții dintre candidați sau programe sunt de dat la o parte, ci asta nu înseamnă decât că formula place celui care (se) promovează astfel…uufff. Să fie clar, nu sunt studii care să demonstreze că vrea publicul asta! Exemplu: în revista mea, Braila Chirei, promovez 99 la sută aspecte pozitive ale vieții și audiența e mereu în creștere. Să fie clar. Repet. Nu publicul vrea scandal! Așa că, să spunem concret, o campanie electorală poate fi decentă daca o desfășori ca atare. Ba chiar e indicat să fie asa. În fond, electoratul vrea să vadă omul și propunerile sale. Și-apoi, de ce aș vota pe cineva care e înclinat să arunce noroi în fața oricui? De ce aș vota (eu/ voi) candidați de la partide care au demonstrat că nu fac nimic pentru oameni (doar mint că măresc pensii – un caz, și, în realitate, economia spune altceva!), ci doar pentru interesul unor membri de partid (să mai dau exemple?! Dar sunt notorii… sperăm să nu mai apară între timp alții aidoma).
Aceste cuvinte poate nu vă schimbă votul din 6 decembrie, 2020 dar vă pot da de gândit. Pentru că POLITICA nu e pentru un om (ca singularitate), nu e pentru candidat și interesele lui personale, ci e pentru toți. Și în context, electoratul e ca iarba. Unii ajunși în funcții o lasă să se usuce, ori o calcă în picioare fără probleme și-apoi vor merge să își ridice pensia specială…

Despre un oraș, despre noi și ce nu facem, nu vrem să știm…

*Ar putea fi editorial. Sau o stare de nervi (iar) transpusă la vedere… și, de fapt e un semnal de alarmă!

Nu contează că-i duminică. Orice zi e bună ca să vezi bine. Corect. Să nu fii indolent, indiferent, rece și egoist.

Practic, ce avem? Un oraș urât, urâțit, neîngrijit, murdar, nemodernizat, bolnav. Și multe subiecte trecute cu totul cu vederea. Nu de presă; ea are alt rol (doar să informeze și informarea să fie strictă, la obiect, utilă pentru viața de zi cu zi – nu bârfe, nu povești despre ce va face X, ce a zis Y…). Iată câteva subiecte care îmi fac mie nervi pentru că știu că nimănui (și nu pricep de ce, că doar legi există… daca s-ar aplica cu strictețe ar fi altceva!) nu-i pasă:
* mizeria persistentă în zeci de locuri, cartiere, străzi, colțuri… de ai senzația că firmele de salubritate nu există;
* centrul istoric plin de case vechi nelocuite, puse la vânzare (de ani!);
* zeci, sute de locuințe nelocuite – la blocuri nici nu se știe câte sunt așa – care duc și ele la amplicarea ideii de dezolare;
* fațade de case și mai ales la blocuri distruse cu bună știință de cei care fac izolații termice, în ciuda legii care spune că lucrările de construcție trebuie să păstreze unitatea arhitecturală inițială (iar orice student de la construcții învață că izolația se face la interior!);
* nu spune nimeni câte persoane au fost condamnate în justiție pentru trafic de persoane (peostituția e doar o parte a problemei, traficul există, fete și băieți pleacă frecvent „la produs” în străinătate mai cu seamă, că acolo se fac mulți bani);
* nu spune nimeni cum sunt sprijiniți (oare sunt?) copiii cu părinții plecați în străinatate – da, sunt în continuare destui – și lăsați în grijă oricui;
* nu ne pasă câte străzi sunt fără canalizare (da! în mileniul 3) și câte locuințe sunt fără apă caldă la robinete;
* a căutat cineva să vadă câte librarii (care au Cărți! Da, cărți!!!) mai sunt în oraș?
* nu se spune câți bunici au fost internati la azil și li s-au luat casele (da! Pare bârfă. Dar e și el subiect pe care nu-l vedem, nu ne pasă!)
* nu se spune câți tineri ajung dependenți de alcool și altele (medicamente cu alcool în loc de droguri, ba încă și droguri);
* nu se explică de ce e lăsat centrul vechi urban cu piațeta centrală nereparată – pavajul a fost lăsat așa și în anul centenarului, iar azi e la fel;
* nu se întreabă nimeni de ce în ultimii 30 ani nu s-a construit vreo creșă;
* nu explică nimeni de ce lipsesc arhitecții peisagiști, iar copacii sunt „toaletați” – ei, dar termenul nu există în cărțile de specialitate! – cu drujba;
* știe cineva de ce sunt atât de multe farmacii? După ce criterii se dau atât de multe autorizații pentru existența lor?
* și-a pus cineva problema, la modul serios, de ce nu se reînființeaza clasele de profil agricol în județul care este eminamente agrar? Să nu mi se răspundă că nu vor copiii. Clasele nu se fac după criteriul voinței elevilor, ci după criterii economice…of! La fel și angajarea unora pe post de profesori… și ea ar trebui realizată după criterii clare de competențe (nu după așa-zisele diplome fără acoperire)
* Etc.
* Etc.
Listă deschisă…

11 octombrie 2020

Armanda Filipine & https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial, revista de cultură și informație Braila Chirei

Notă. Nu aștept ca noul CLM să pună asemenea probleme, cum nici cele dinainte nu au făcut-o, nu cred în vise realizate fără implicarea personală și a societății. Care societate știe foarte bine că în comunism aici au fost prea puțini (unu-doi, se pune?) dizidenți și luptători pe față contra regimului imbecil și de imbecilizare (omul nou vă spune ceva?!?) De ce ar fi azi visători implicați, când ieri nu erau?

La orice zi… Eminescu, mereu poezie

*Poem, în lectura autorului (Armanda Filipine), la bustul poetului din Grădina Publică

Armanda Filipine

Fără prea multe preparații, am zis că data de 15 iunie 2020 (la 131 ani de la moartea lui Mihai Eminescu) să nu treacă fără o vizită – mereu obligatorie în traseele noastre culturale – la bustul poetului național.

Așa că am mers în parcul Grădina Publică din Brăila. la bust – lucrare din bronz, autor Dumitru Pasima, dezvelit în 15 ianuarie 1990. Zis și făcut. Cu un poem propriu.

 

 

 

Armanda Filipine, revista Braila Chirei

Brăila, tot 3 pacienți cu COVID-19. Alții n-au ajuns, cum se speriară EGOIȘTII, NEOMENOȘII brăileni

* Cum s-a petrecut și data trecută, când Galațiul propusese să existe pentru județele Brăila și Galați un singur spital destinat pacienților cu COVID-19, și anume la Brăila – dar nu s-a mai întâmplat asta, în 8 mai 2020 s-a aflat că ar fi urmat să ajungă la Brăila 20 de pacienți din alt județ * Lumea, mai întâi cea politică, s-a inflamat și s-a revoltat; cum la noi, nu la noi! Și pacienții, chipurile că nu au vrut ei, nu au mai ajuns * Din toate (cu mici excepții) comentariile de pe rețeaua Facebook – unde stăm cu toții zilele acestea pandemice – rezultă un singur lucru (îngrijorător pentru specia umană) dinspre zona brăleană de comentatori înfocați: că nu avem Omenie, că lipsește simțul generozității și al carității, că nu se înțelege deloc ce înseamnă spiritul lui Hipocrat și că, în general, majoritarii sunt ghidați de un acut egoism, chiar feroce aș zice… 

Echipa medicală de la Brăila, din zona destinată COVID-19, are în grijă 3 pacienți infectați. Dintre cei 22 (în total) confirmați la Brăila – primul caz a fost anunțat în data de15 martie 2020 – avem deja, de mai multe zile, 19 vindecați. Ceea ce e foarte bine dacă ne uităm pe harta României unde foarte rău stâ județul Suceava, Bucureștiul. Pentru că e un material informativ sensibil, să îmi dați voie să-l tratez în format personal, jumătate știre și restul editorial. pentru că nu mai suport atâta aroganță, atâta ipocrizie, dar mai ales atâta lipsă totală de OMENIE.

    În jurul prânzului, primarul Marian Viorel Dragomir de la municipiul Brăila postează (iar… la fel a declanșat tâmpenia și data trecută… a se vedea materiaul de la https://brailachirei.wordpress.com/2020/03/23/braileni-si-galateni-sa-fim-calmi-si-sa-nu-ne-invrajbim-iar/) pe Facebook un document din care reiese că la Brăila ar urma să fie transferați de la Spitalul Municipal Adjud, 20 de pacienți cu COVID-19. Ce scrie Dragomir în dreptul documentului nici mai trebuie comentat (e rușinos… e politicianist!). Deci: ”Felicitari Tudose Mihai si Iulian Chiriac . Impreuna suntem mai puternci decat ei !!! Pacientii din alte judete nu vor mai veni la Braila. Poate afla acum si prefectul ca tot noi am rezolvat si acum. Fara el !!! O NOUA MIZERIE FACUTA PE ASCUNS !!! De ce au respectat brailenii regulile? Ca sa aduceti voi virusul in Braila pe ascuns ? Ce sa spunem? DEMISIA sau SA VA FIE RUSINE? Spuneti domnule prefect de ce s-a ascuns transferul bolnavilor ? De ce am afat „pe surse” de acest document dupa ce pacientii erau deja pe drum? Ca sa nu va putem bloca la timp ca data trecuta cand s-a intentionat aducerea lor de la Galati? Spitalele sunt in coordonarea Ministerului Sanatatii si acum simtim din plin lipsa implicarii autoritatilor locale in luarea deciziilor. De ce nu au fost consultate Consiliul Judetean Braila si Primaria Braila ? Pentru ca stiati ca ne opunem iar? Brailenii au respectat regulile, autoritatile si-au facut treaba, ne-ati dat amenzi sa stam acasa si acum ne imbolnaviti pe ascuns? Va solicit URGENT sa va recunoasteti incompetenta, slugarnicia si incapacitatea de a va respecta juramantul !!! Si sa plecati …….. deja este prea mult !!! Stiu ca va deranjeaza atitudinea mea, dar NICIODATA nu o sa fiu ca voi !!! NICIODATA !!!

Nota red. Mihai Tudose, fost PSD – pe listele căruia s-a tot ales deputat mai multe mandate – și apoi plecat la Pro România lui Ponta, este europarlamentar ales pe listele Pro România de unde s-a supărat și a plecat din nou în PSD… Nu s-a remarcat prin nimic care să ajute Brăila. Faptul că în mandatul lui scurt de premier s-a semnat investiția pentru Podul suspendat nu i se poate atribui în vreun fel. Că nu are de ce… la acel moment presiunea venea de la europarlamentarii români deoarece exista (s-a și întâmplat!) sprijin de la UE cu fonduri UE pentru podul care zăcea (în atât de lunga administrare pesedistă) prin sertare. Iulian Francisk Chiriac, tot PSD ca și primarul, e președinte la Consiliul Județean. A lucrat o vreme la Ministerul Sănătății. Oare nu a învățat nimic acolo? Nu are o vagă idee că medicina e pentru toți? Că suntem în pandemie? Uită că toată lumea e afectată…

Prefectul Cătălin Boboc (tot pe Facebook): ”O mascaradă politică la care nu vreau să fiu părtaș. Niște politicieni, respectiv președintele Consiliului Județean și primarul municipiului, fac un joc toxic, în care nu mai contează nimic altceva în afară de propriul interes. Cel electoral! Am aflat azi dimineață de transferul pacienților din Vrancea. Azi dimineață! Managerul Spitalului Județean de Urgență Brăila, doamna Delia Râșnoveanu, colega de partid a președintelui CJ, știa de aseară. N-au știut cum să iasă din situație și au zis că cel mai bine e să dea vina pe prefectură. Nu mă sperii, duc! O gașcă pentru care contează doar interesul de partid spune minciuni și jignește doar ca să dea bine la public. Brăilenii să nu uite acest teatru absurd, jucat în vremuri când alte lucruri sunt importante! Repet, nu știam despre acest transfer! Dar domnul Chiriac știa. Nu e vina mea că nu și-a anunțat colegul de partid, pe primarul Dragomir. Și este foarte grav că nu a anunțat niciun membru al echipei care a gestionat criza COVID la Brăila, DSP, ISU, Instituția Prefectului. Inițial, domnul Chiriac a spus că e de acord, apoi s-a răzgândit. Nu așa se gestionează o criză în care e vorba de sănătatea oamenilor, așa se gestionează problemele găștilor de partid. Înțeleg că am devenit o țintă pentru cei care au stat cu mâinile în sân în timpul pandemiei și și-au bătut joc de tot ce s-a făcut bine!

Între timp, pacienții nu mai ajung. La Spitalul Județean de Urgență Brăila, inclusiv în zona destinată COVID-19, totul e în regulă. Medicul Delia Râșnoveanu – managerul SJU – dă asigurări că personalul medical are toate materialele de care e nevoie pentru lipta pandemică. Nota mea. Și nu cred că ar fi fost o problemă, din moment ce suntem sub incidența Ordonanțelor Militare ale căror rost tocmai acesta este, să oblige lumea să fie utilă așa cum trebuie, să se rezolve problemele și pacienții să aibă acces urgent la tratament. Deci, dacă de la Centrul Național de Coordonare și Conducere al Intervenției s-a spus că la Adjud nu e mai loc sau că e mai bine să fie transferați, atunci era ceva cu această idee, nu?

La alte câteva ore, din nou pe pagina Facebok prefectul Cătălin Boboc postează: ”NO COMMENT! Dr. Arafat, la Digi24: Pacienții nu au fost de acord cu transferul la Brăila.

Chiriac: Cei 20 de pacienți nu mai vin (…) la cerința🙊 mea ca președinte al Consiliului Județean

Dragomir: Felicitari Tudose Mihai și Iulian Chiriac!

Instituția Prefectului Județul Vrancea: După o analiză a situației, Instituția Prefectului Județului Vrancea a decis ca pacienții să nu mai fie transferați, către spitalele respective fiind redirecționați viitorii pacienți care se vor încadra la categoria menționată”.

Concluzia zilei de 8 mai 2020. Nota mea. Pacienții nu mai ajung la Brăila. Rămâne gustul amar al unei zile triste. Din care aflu încă o dată că avem niște conducători iresponsabili, și îi numesc fără să îmi fie jenă pe Dragomir, Chiriac și Tudose (dacă și el o fi implicat, cum scrie primarul… cu toate că nu văd cum… nu e în zone de decizie… dar cum are legături cu structurile de informații… mai știi?) și lipsiți complet de omenie, de simțul generozității și al datoriei față de societate. Ce e grav, mai mult decât greu de suportat, e și prezența altor comentarii de bucurie cum că e bine că pacienții respectivi nu mai vin la Brăila… Facebook s-a umplut de vocea egoiștilor…

Oamenilor, omuleților, ce aveți? Chiar așa de rău vă afectează pandemia? Sau așa erați voi dintotdeauna și din când în când vă arătați arama de pe față? Zău, mi-e rușine… și nu mai pot să spun că trăiesc printre semeni! Mă simt, ca și în poezie, în minoritate. Vreau să mă mut de pe pâmânt. O fi vreo planetă prietenoasă pe undeva? Micule Prinț, pe unde ești? Vreau la tine…

Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Pandemia sau Războiul cu noi înșine

*Editorial *Armanda Filipine

   Ce ne face să ne revoltăm atunci când autoritățile impun măsuri speciale de prevenire a răspândirii bolii recent denumite COVID-19? De ce țipă unii sau alții – primii speriați, ultimii plini de sine – invocând drepturile omului atunci când ni se explică, bazat pe declarațiile specialiștilor virusologi, că distanțarea socială (o formulă verbală ce încearcă să cuprindă norma de depărtare umană tocmai în scopul dorit acum) e benefică nouă, tuturor, sănătății noastre? Că numai astfel virusul nou, SARS-COV-2, are șanse mici să invadeze propriul nostru organism?

     Poate că cei speriați au motive să creadă că li se impune o stare incorectă, că nedreptatea vine din dorința absurdă a autorităților de a-și impune cu orice preț puterea. Că, din motive lesne de înțeles – susțin ei, astfel vor câștiga numai unii, respectiv cei de la butoanele aparatului legislativ, ce vor: bani, importanță socială etc. În fine, chestii care țin de mondenitatea cu care i-au învățat televiziunea deșănțată și, în genere, media dusă cu pluta a ultimilor ani care nu mai e de mult un mediu de informare serios, ci unul de intoxicare câtă vreme jurnalistul însuși nu mai are destulă instrucție, educație și cultură ca să discearnă albul de negru, adevărul de minciună.

      Cu siguranță că există în acest raționament (debil) și o fărâmă de adevăr. Unii, da, dintre cei de la putere – ca întotdeauna, puterea are și uscături! – au în minte și avantaje personale în acest răstimp. Că și la război e posibil să ai parte de câștig propriu.

     Pentru că trebuie să recunoaștem, suntem în vreme de război. Unul pandemic, deci mondial, doar că e atipic, dușmanul fiind atât de mic că pare invizibil și atât de parșiv că încă nu s-au găsit metode de contracarare. Doar această pază de și prin singularitate, însigurare, fiecare la el acasă. Dacă nu o are, trebuie să aibă grijă sociatatea. La fel cum trebuie să aibă grijă și de ea însăși (societatea!) ocrotindu-ne cu forța pe noi, membrii săi, dacă altfel nu se poate – și de aici, Ordonanțele Militare. Obligându-ne să stăm acasă pe toți cei care putem face asta, pe toți care putem lucra/ învăța de acasă.

  Doar că și în acest context apare vocalitatea, urlătoare adesea, a celor care își enunță dreptul fundamental la libertate, la circulație, la întâlnirile cu ceilalți semeni etc. Într-o oarecare măsură au și ei dreptate. Dar până la un punct, care e atât de aproape de subiect și predicat că propoziția rămâne șchiopătând… ceva de genul ”Ana are…” și noi nu aflăm ce anume are… Pentru că și aici intervine dreptatea socială și dreptul la viață. Aici se impune verdictul specialiștilor virusologi și ascultarea cu atenție a declarațiilor medicilor care au lucrat direct cu pacienții afectați de infecția cu COVID-19. Deci, războiul devine unul cu noi înșine (nu detaliez aici de ce unii se plictisesc cu propria lor viață, în singurătate… nu acum!). Acceptăm sau nu să ne îmbolnăvim și să fim purtători de boală (am aflat cum… asimptomatici) spre a o da celor dragi: familiei, prietenilor, colegilor etc.

  E greu să luptăm cu noi înșine. Știm asta de când am învățat să stăm drept, să nu mințim, să citim și să scriem corect, să nu amestecăm ideile, să memorăm datele/ faptele importante pentru civilizație, să fim respectuoși cu cei care merită asta etc. Știm că e greu… De când ne-am lovit de propria reflecție în oglindă și ne-am dat seama că nu suntem exact așa cum ne visam. Dar acestea sunt detalii la care putem lucra. Mai ales acum când avem vreme stând acasă, mai mult timp pentru noi. Dacă ni-l oferim.

  În schimb, cerem autorităților în aceste clipe să lupte și ele cinstit în acest război, să limiteze pagubele colaterale și să-și facă, în primul rând ele, curățenie în ogradă. Să nu lase impostorii, profitorii, hoții să le stea alături.

  Noi facem ce ni se cere. Ei, din scaunele puterii (și aici mă refer la Guvern, nu la majoritatea parlamentară… știm de ce… nu mai detaliez), să facă ce trebuie!

  Cam asta-i cu regulile. Și drepturile. OAMENI să fim! Că biruim noi micuțul virus!

 

                                       Armanda Filipine, revista Braila Chirei

#acasapoezia Remember Momentele de poezie live1 – 21

*Proiectul cultural personal, vă reamintesc (realizator, Armanda Filipine) își propune nu doar o apropiere a iubitorilor de poezie de autorii ei în aceste momente triste de pandemie, ci și o invitație la lectură și, de ce nu, la noi descoperiri literare 

 

Armanda Filipine

Vă amintesc că primul Moment de poezie, live1, a fost în 16 martie 2020 (https://brailachirei.wordpress.com/2020/03/16/pandemie-cu-lectura-din-autori-indragiti-momentul-de-poezie-cu-armanda-filipine/).

Până acum am prezentat în Momentul de Poezie (disponibile pe You Tube Armanda Filipine și pe pagina https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial/) versuri de regretata Maria Cogălniceanu, Armanda Filipine și Luminita Dascalu (live1), Armanda, regretatul Nicolae Ungureanu și Virgil Andronescu (live2), Armanda, Gherghinoiu Constantin, și Nicolae Grigore Marasanu (live3), Vintila Mihai, Angela Baciu și Valeriu Valegvi (live4), Dan Anghelescu, Stere Bucovală și Aurel Buricea (live5), Gheorghe Lupașcu, Ana Sofian (Camelia Chirchiboi) și Mircea Romian Andronic (live7), regretata Mia Cuțitaru, Alexandru Hanganu și Adriana Bogatu (live8), Violeta Craiu (Georgeta Cârjan), Gabriela Dascalu și Mariana Marțian (live9), Vasile Datcu, Ion Zimbru și Corneliu Antoniu (Momentul de peozie live10), Ciprian Buzoianu, regretatul Candiano Priceputu și Cornelia Vîju (live11), Balaban Valentina, Viorica Vlad și Dumitru Barau (live12), Andrei Gheorghe Neagu, Camelia Iuliana Radu și Marian Gheorghe (live13), Mihaela Cristescu, Cipariu Dan Mircea și Leo Butnaru (live14), Claudia MoteaBistricean Dan și Ela Mays (Mihaela Dinca) în live15, Dinu Olărașu, Vasile Mandric și regretatul Eusebiu Ștefănescu (live16), Lia Faur, Andrei Novac și regretatul George Stanca (live17), Lucia Pătraşcu, Tudorita Tarnita și Vidican Gheorghe (live18), Adi Secară, Adrian Tarța și Dan Verona (live19), Dan Moldoveanu, Abalasei-Donosa Constanta și Aurel Furtună (live20), Angelica Deacu Moscu, Ivan Docev și subsemnata (Momentul de poezie live21).

Cu speranța în bine, #MomentuldePoezie continuă!

Armanda Filipine (foto de ieri, 5 aprilie 2020) – revista Braila Chirei (https://brailachirei.wordpress.com)

 

 

Prin România. Cu oiștea-n gard și covidul la fereastră

*Editorial 

     Avem 30 de zile de când s-au închis școlile. Cică ei, copii, învață pe computer. Cu pc-ul în brațe. Ei, aș… și ăia de la țară, credeți voi că au net ori bani de net? de calculatoare nu mai zic… De mai bine o lună știm sigur că trăim un coșmar. Oamenii au înțeles și nu prea pericolul noului coronavirus, guvernanții promit zilnic soluții la problemă. Primii se uită mai mult la tv – că nu învățat unde sunt informațiile sigure, le plac mai degrabă ”știrile” sub formă de bărfă și titlurile de scandal. Altfel nu-mi explic atâta pierdere de vreme pentru vorbe care nu schimbă nimic din situație!

       Ordonanțele militare au subliniat și nu prea necesitatea protecției sănătății prin izolare în propriile locuințe. Nici cei care TREBUIE să stea deoparte de ceilalați, în carantină ori în izolare, ca să-i protejeze în caz că ei sunt deja infectați, nu au (prea) înțeles… de ce ar face-o? Umanismul și generozitatea nu se predau la școală… dar și dacă ar fi predate, nu cred că le învață cineva… parcă de literatură ori istorie îi pasă vreunuia – dintre cei care au făcut… școala obligatorie (chipurile!) în România?!?…

       Acuma, să stăm strâmb și să judecăm drept, specialiștii ce-au păzit? Granița de… ruși? A… nu ăia. ci epidemiologii, cercetătorii în virusologie – că avem și de-aștia. Ei de ce nu au făcut pârtie pe drumul spre guvern să spună că e grav, e al naibii de grav ce se întâmplă în lume… că doar ei știu cum să descifrezele graficele morții și alte ”semne” specifice SARS-CoV-2 (cum a fost numit noul coronavirus care dă boala numită COVID-19) și care au fost postate din vreme pe site WHO în special… Organizația Mondială a Sănătății, pe înțelesul tuturor.

        Dar economia… ce face economia noastră cea dragă, ăia care trebuie să asigure – ce de-aia există pe lume – banul de la buget? Dă cu oiștea-n gard… asta face! Nu văd să se grăbească firmele să facă și ele un minim de gest de omenie și un maximim de publicitate în aceste dure vremuri, punându-se la dispoziția semenilor. Cum? Simplu: ajutând, fără bani. Că multe au de unde! Să facă exact ce se cere acum: materiale de protecție sanitară. Combinezoane (omologate… că nu e greu… și nici materia primă nu aș zice că e complicat de făcut pentru unii care au învățat chimia și au la dispoziție utilaje… asta dacă au învățat bine la școală, se înțelege! dacă le place profesia… și asta e de la sine înțeles!), mănuși chirurgicale și măști. Ultimele două categorii de produse sunt utile și oamenilor simpli, nu doar corpului sanitar. Nu pricep de ce nu fac firmele de confecții măști simple și nu le oferă oamenilor? De ce la vând la suprapreț? Să nu îmi spună x firmă din Brăila că 5 lei e ok pentru o amărâtă de cărpă cusută la mașină… bre! ne coasem singuri de-astea!… Măștile pentru medici, da, acolo e altă problemă. Dar, iarăși zic, nu cred că e o așa de mare chinuială să vadă un model cineva și să nu priceapă ce și cum… în 48 de ore, merg și obțin omologarea și mă apuc de lucru. dacă vreau să ajut!

          Uf… unde e românul ăla inventiv, care lega bujia cu sârmă (sau cum era? automobiliștii știu,,, de mergea Dacia 1100 treizeci de ani…ca unsă) și care făcea din copae barcă de svânta știuca prin Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei (că Insula Mare ați cadadicsit s-o asanați…. criminalilor,,, distrugând bunăciune de Bărăgan!)

         Deci, ne-am liniștit, Avem totul, dar nu avem nimic în lupta cu nul coronavirus extrem de virulent. Și când ne era lumea mai dragă și visam noi bine mersi, hop și feții frumoși de medici care nu știu jurământul lui Hipocrat că își dau demisia… de frică! Păi, normal, zic unii. Nu au combinezoane. Nu au măști. Mor de frică. Ei, asta e. Și restul lumii moare. de covid-19… adus din ce în ce mai vârtos via vămi. nu ale văzduhului aerat de unde vine poezia, ci din țările unde românașii au fugit ca potârnichile în căutare de zile mai bune… Iaca, nu a ieșit nici pasiența asta! Pas!

       Grav e că nici opoziția politică nu știe ce să facă în aceară pandemie. Nu are glas. Nu are soluții practice. Unde sunt firmele celor din opoziție acum, să iasă domnule la vedere, când țara e la ananghie, să pună la bătaie producție în slujba poporului căruia îi va cere votul și îi va spune: liberalii nu au gestionat bine criza pandemiei… ok. dar voi? În ce palate vă ascundeți, pesediști? În ce birouri, USR-iști? și ceilalți… în ce văgăuni? De ce nu aduceți soluțiile, acum, aici, pentru oameni. Pentru că nu le aveții, normal. Nici nu vă gândiți măcar…decât la propriul buzunar, ca restul lumii… Mi-e greață!

         Niscaica societate civilă ar mai fi, dar e firavă. La Brăila, aproape de zero. Mici scântei. Unele au în spate vâlvătaie politică. Dar le punem și pe ele. Altele, interese de imagine. Dar bine că sunt. Repet, puține sunt gesturile dc caritate și omenie, pot să le număr pe degetele de la o mână. De-astea vreau acum! Nu doar eu! O firmă mică dă câteva pizza gratuit la medicii din prima linie. Un grup de facebook (eu l-am format… dar nu asta e ideea…) adună oamenii și încearcă să-i convingă să se ajute unii pe alții, să strângă donații în vederea achiziționării materialelor de protecție necesare pentru medicii de familie care, nefiind în prima linie, nu sunt nici în lista de priorități – care, am spus doar, nu are decât cereri… nu și comenzi finalizate și transmise spitalor (unele deja în carantină, din motive de contaminare a personaluui medical! uf…).

        De ce nu suntem plini de omenie? Când e mai multă nevoie de ea? Cred că nu avem rezerve… și de când cu ideea ministrului Vela, sau a cui o fi fost, de a se urla în megafoane Imnul pe străzi, zău că îmi pare și mai trist totul… O Românie frumoasă din care au dispărut, ascunși în case, oamenii. Și care are la ferești, cum era cântecul… covid în loc de mușcate… Păcat… Oare vom învăța ceva din pandemia (apropo… unii politicieni din opoziție să se mai uite și în dicționar să vadă explicația cuvântului!) asta? Vom trăi și vom vedea! Până una-alta, stați în case, tovarăși de suferință! Și ajutați-i pe copii să învețe, ceva bun, nu de-alea de la tv, cum că se poate trăi bine și fără multă carte… pe care le înghițiți cu aviditate unii dintre voi, adulților! La bună vedere, vă zic din nou – așa cum închei seară de seară (am început în 16 martie) și Momentul de poezie pe pagina din rețeaua Facebook. Poate cuiva i se prinde frumusețea de pleoape…

                         Armanda Filipine – administrator și redactor unic al revistei de cultură și informație Braila Chirei 

Pandemie cu… lectură din autori îndrăgiți! Momentul de poezie, cu Armanda Filipine

*Un nou proiect cultural, zilnic un scurt video cu trei autori în Momentul de poezie – live pe Facebook și înregistrarea pe You Tube

 

Armanda Filipine în Momentul de poezie live1 din 16 martie 2020

Pentru că pandemia de COVID-19 produce anomalii în viața noastră, dar și o distanțare – urmare a măsurilor de protecție împotriva noului virus SARS-CoV-2 – evidentă între oameni, online-ul rămâne o formulă care ne poate uni. De aceea am ales să dezvolt un nou proiect personal, simplu, folosind cărțile și revistele pe care le am în bibliotecă. Din 16 martie 2020 încep seria Momentelor live de poezie, întâi cu autori brăileni și gălățeni – tocmai ca să subliniez apropierea dintre noi, urmând ca după epuizarea volumelor cu aceste producții să extind aria de interes și cu alți autori, evident selecția fiind personală – dependentă, bineînțeles, și de criteriile de valoare impuse de norma bunului simț estetic, dar și de ierarhiile criticii de profil. De asemenea, este și o invitație la lectură; cu siguranță, fiecare are acasă măcar o carte de versuri, iar acum – cu internetul la îndemână – sunt șanse să descoperiți și online autori care să vă placă.

Primele versuri, între care m-am inclus (deh! cum spune românul…. cine împarte, parte își face!) din Momentul de poezie live1 – disponibil LIVE la https://www.facebook.com/armanda.filipine.oficial/videos/544468722942212/ – sunt din volumul „Poezia și râuri de cafea” de Armanda Filipine, din volumul „Unduirea timpului” al regretatei Maria Cogălniceanu și din cartea „fiara nevisătorul trei” (Cartea Românească, 2018) de Luminita Dascalu. 

Va fi și fond sonor, clasică sau jazz de cele mai multe ori. La acest prim Moment am ales un prieten muzician, pe Nicolas Simion și albumul său ”Tarantella facile”.

Notă. Pentru că, din motive tehnice, nu pot folosi camera web a laptop-ului, înregistrarea e doar cu telefonul mobil și nu e prelucrată deloc.

Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei (pagină în Facebook Braila Chirei)

După înregistrea LIVE, am postat și pe canalul Armanda Filipine din You Tube – dacă vă înregistrați acolo ca urmăritori (în lb. engleză, subscribers), veți avea informări constante despre noutăți.

Legea scutirii de impozit pentru jurnaliști: imorală; poate finanța propaganda politică

*Avertismentul vine de la ActiveWatch, asociația care trimite astăzi o scrisoare deschisă președintelui Iohannis în care îi cere să nu promulge legea (propusă de social-democrați mai demult, dar introdusă și votată abia acum) * Ne raliem acestei doleanțe întrucât legea este discriminatorie și, în plus, induce ideea (deja s-a vehiculat în spațiul public…) că unii jurnaliști ar putea să facă și concesii în profesie în favoarea unora dintre cei care au propus legea

Pe data de 11 februarie 2020, Camera Deputaților a votat un proiect de lege care contribuie la compromiterea profesiei de jurnalist. Proiectul de Lege PL-x 270/ 2019 pentru completarea Legii nr. 227/ 2015 privind Codul fiscal propune scutirea jurnaliștilor de plata impozitului pe veniturile din salarii și drepturi de autor.

Situația, plus luarea de poziție a unor jurnaliști cunoscuți (între ei, Cosmin Prelipceanu de la Digi tv care a spus în emisunea sa de știri că el vrea să plătească impozit) care și-au experimat idignarea, l-a determinat pe Mircea Toma și echipa de la ActivWatch (https://www.facebook.com/ActiveWatch/) să ia atitudine. Așa s-a ajuns la următoarea csrisoare.

Domnule Președinte,
vă solicităm să nu promulgați această lege și să solicitați Parlamentului reexaminarea ei. Proiectul a fost inițiat în baza unei expuneri de motive care nu oferă nicio informație de substanță. O colecție de figuri de stil îmbracă propoziția pe care se sprijină întregul document: “mass-media din România se află într-o situație economică foarte dificilă”. Niciun argument empiric nu sprijină această concluzie. Soluția propusă pentru salvarea mass-media – de asemenea, în absența oricăror date care să o susțină – este scutirea de la plata impozitelor a două categorii profesionale: jurnaliștii și, respectiv, tehnicienii în radiodifuziune și televiziune. În primul din cele două articole ale Legii este redefinită profesia de jurnalist, într-un mod care prezintă suficiente ambiguități pentru a fi considerat o invitație la abuz. Pe traseul parlamentar, proiectul de lege a fost avizat negativ de guvern și de toate comisiile parlamentare în care a fost dezbatut. Ajuns în plenul Camerei Deputaților (camera decizională), proiectul a fost întors în Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Aici, aceiași deputați care îl respinseseră la prima dezbatere, la a doua încercare, i-au acordat, în unanimitate, aviz pozitiv.
Dincolo de argumentele invocate pentru respingerea Legii în diferitele instanțe de pe acest circuit parlamentar, argumente pe care le considerăm juste, adăugăm următoarele: 1). Legea este imorală; ea include jurnaliștii în familia profesiilor beneficiare ale unui tratament preferențial. Această condiție de “speciali” este de natură a altera imaginea publică a profesiei, imagine aflată deja în declin sever; 2). Legea îi pune pe ziariști într-o poziție de conflict de interese. Condiția de privilegiat poate să genereze, pe de o parte, autocenzură iar pe de altă parte, poate să altereze credibilitatea jurnalistului pus în situația de a investiga sau comenta condiția de privilegiați a altor categorii de persoane. Vă invităm să vă imaginați cum ar fi arătat dezbaterea din mass-media, în măsura în care ar mai fi existat, despre pensiile speciale, dacă această lege ar fi fost deja în vigoare; 3). Declinul vertiginos al încrederii în mass-media este interpretat de specialiști ca fiind cauzat de calitatea îndoielnică a actului jurnalistic, de “angajarea partizană și de discursul violent al unor redacții” care a dominat discursul din media în ultimul an. Sunt binecunoscute performanțele unor instituții mass-media ai căror angajați fac propagandă politică nu jurnalism. Or, Legea scutirii de impozit nu face nicio diferență între jurnaliștii care își respectă meseria și cei care o trădează. Cu alte cuvinte, în mass-media din România, raportul dintre minciună și adevăr, dintre propagandă și jurnalism va rămâne neschimbat, iar declinul de credibilitate al presei nu se va reduce în ciuda eventualului confort economic generat de Lege; 4). Promovarea acestei Legi în pragul unui an electoral care se anunță a fi extrem de tensionat poate să stârnească suspiciuni privind un eventual troc între instituții media și politicieni. Pe de o parte, inițiatorii legii aparțin unor partide care, împreună, constituie majoritatea parlamentară. În piața media, între televiziunile de știri – cele care sunt relevante în dezbaterea politică – , există două canale ale căror audiențe cumulate sunt estimate de ultimele măsurători ca fiind de 840.000 de telespectori, mai mult decât dublul audienței cumulate a celorlalte televiziuni de știri (378.000 telespectori). Cele două canale care domină audiența sunt principalele cutii de rezonanță pentru partidele care domină Parlamentul. Așa cum a fost croită Legea, este vizibil că autorii au avut în vedere în primul rând mass-media audiovizuală, pentru că pe lângă jurnaliști, de scutirea de impozit beneficiază și masa de tehnicieni care, în cazul mass-media online – fosta presă scrisă, platformele independente etc. – nu există. Scutirea de 10% devine, așadar, un combustibil bugetar suplimentar consistent în primul rând pentru televiziunile mari, cu mulți angajați, iar între acestea, celor mai puternice li se oferă posibilitatea să-și consolideze poziția dominantă. Dacă aceste premise sunt corecte, Legea poate să contribuie la accentuarea unui dezechilibru existent deja în spațiul comunicării politice audiovizuale. În ciuda dimensiunii sale, considerăm acest ultim argument ca fiind doar unul de conjunctură. Principalul motiv rămâne cel de la primul punct: faptul că jurnalistul este forțat să apară public ca fiind beneficiarul imoral al unor privilegii. De altfel, există deja ziariști care au declarat că vor refuza să folosească acest privilegiu și vor continua să își plătească impozitele la fel ca orice cetățean și care v-au cerut să nu promulgați legea. Ne exprimăm speranța că veți decide să protejați jurnaliștii din România, atâția câți mai există ei cu adevărat, de această degradantă inițiativă legislativă și să cereți Parlamentului să reexamineze legea.
ActiveWatch
Contact: Mircea Toma mircea@activewatch.ro 

Cum îți alegi… bunic

     Acesta nu este un editorial, ci o confesiune. E un râu de lacrimi convertit în text, e o pagină de cer coborâtă pe pământ fără să știu cum, fără să fi dorit măcar asta… Lacrimile au venit singure, multe și exagerat de fierbinți; ascultând o emisiune in memoriam Grigore Constantinescu (5 decembrie 1938 – 21 ianuarie 2020) – muzicolog, profesor universitar, autor de emisiuni radio și de cărți, de cursuri pentru studenți, de dicționare etc. Nu l-am întâlnit, dar nici pe bunici nu i-am cunoscut; pe cel din partea tatălui nici nu aveam cum pentru că nici tata nu l-a mai prins în viață. Pe bunicul matern l-am văzut puțin; a plecat dintre noi când aveam 4 ani. Așa că acum, ascultând vocea caldă, de bunic bun a muzicologului Grigore Constantinescu într-un interviu (de acum 10 ani) radiofonic m-am simțit ocrotită de parcă eram lângă un bunic. Universitarul a vorbit despre profesie și despre muzică, despre pasiune și muncă, despre perseverență, despre oameni care l-au ajutat și de alții care nu l-au înțeles și nu l-au iubit. Timbrul vocii, pronunția, ritmul, volumul vorbirii, alegerea cu seninătate a acelor expresii care să nu distoneze și să nu jignească – inclusiv în contexte nu tocmai plăcute ale povestirii – și faptul că a preferat să îndulcească notele biografice, să le dea o tentă moralizatoare fără să sune strident a morală, m-au făcut să plâng, să plâng… nu am mai plâns astfel de la moartea tatălui și de la plecarea mamei… Și la vestea că a plecat pe steaua lui saxofonistul Garbis Dedeian am plâns mult, dar în aceste situații au existat motive.

         Acum, în timpul emisiunii radio realizate de Luminița Arvunescu am decis să îmi aleg bunic. Pe regretatul Grigore Constantinescu. Pentru tot ce-a spus în acel interviu și pentru felul cum a spus, pentru că este autorul a peste 40 de cărți (care, în mare parte, s-au cerut scrise… a reieșit din interviu), pentru că a iubit din toată inima tot ce a făcut în viață, pentru că a suferit dar nu s-a descurajat. Din poveste a rezultat și că a avut noroc. A cunoscut oameni providențiali. Oameni care au luminat acolo unde era întuneric. Eu știu ce înseamnă asta. Și am înțeles, chiar și din lacrimile care nu mai conteneau, care m-au oprit în lumea radio o vreme, incremenită în singuratatea casei, înconjurată doar de cărțile mele dragi, prinsă în plasa confensiunii unui Om. Care a știut să trăiască pentru ceilalți; pentru familie, studenți și public – inclusiv pentru cel de la radio, pe care nu îl cunoști. 

           Am plâns altfel când l-am auzit spunând despre N. Steinhardt și despre rugăciune cuvinte fără emfază și fără pompă, dar cu atât mai mare putere fiind vorba de simplitate… De altfel, Luminița Arvunescu și-a început emisiunea cu un citat din regretatul Grigore Constantinescu din care reieșea că muzicologul punea accent mult pe ”simplitate”, ceea ce nu însemna deloc că ar fi apreciat cumva ”simplismul”. Nuanțe care s-au regăsit peste tot în interviu (sigur el va putea fi audiat și altă dată, fiind disponibil ca toate emisiunile Radio România Muzical și Radio România Cultural, la rubrica ”Arhivă”), un model de conversație în care intervievatul răspunde punând sufletul acolo unde auditoriul (reporterul etc) așteaptă (doar) cuvinte și idei.

        Cum s-ar spune, chiar dacă nu l-am cunoscut pe Grigore Constantinescu, de-acum încolo e ca și cum am fost o parte din viață în preajma domniei sale. M-a emoționat și când a vorbit de Roma, unde a stat doar trei zile și i-ar fi plăcut să vadă mult mai mult… când a vorbit de fiica sa, Irina, și ea în domeniul muzical, ca despre un copil perfect compatibil cu părinții, în principal cu sine, tatăl care i-a fost deopotrivă și dascăl.

        Și nu voi lăsa ca timpul să schimbe cu ceva aceste emoții. Îi voi căuta cărțile, le voi lectura și voi vorbi peste tot și tuturor despre Grigore Constantinescu așa cum trebuie vorbit despre Maeștri. Pentru că avem nevoie de astfel de semeni: bunici buni, profesori de calitate, formatori de oameni și de public, buni cunoscători ai fenomenului artistic care pot să ghideze, să descurce, să lumineze.

        Repet. Acest text nu e un editorial (dar poate fi pentru că se încadrează în calitățile jurnalistice ale editorialului, unde autorul își poate permite să aibă opinii personale, spre deosebire de articole unde nu are voie). E doar o rază de lumină căzută pe o frântură de viață. Și dacă v-am ales pe voi, stimați cititori, drept auditoriu e nu doar pentru că aceste cuvinte simțeau nevoie să fie spuse, ci și pentru că el, domnul Grigore Constantinescu, merită și această formă de reverență. La o despărțire care e numai aparentă. În realitate, așa cum s-a auzit la radio, cum vom descoperi în biblioteci, omul acesta minunat continuă să ne fie aproape, să ne îndrume, să ne dezvăluie, să ne transmită…

        Doamne, fericită lume care poate primi acest fel de lumină!

                                                                     (Armanda Filipine – în foto, revista de cultură și informație Braila Chirei)

Lacrimi (brăilene). La #Centenar

…. gânduri rezleţe (şi din păcate, triste) la #Centenar

    Dacă iubeam/ respectam acest oraș am fi refăcut nu doar toate fațadele zonei centrale de Monument istoric din Brăila (Lista Monumente Istorice-BR ) ci și faleza Dunării, cartierele din comunism (urâţite și mai mult de lucrările fără autorizații şi fără acordul vreunui arhitect), am fi construit rețele de canalizare în oras și în județ, am fi modernizat şcolile fără apă curentă și grup sanitar în clădire, am fi desenat/ format grădini la fel ca în occident (ca la ce parcuri avem… vai.. vai… cu toate că ele au o istorie şi la început – în secolul XIX – au fost frumoase), am fi deterninat copiii, elevii, studenţii să știe pe de rost lista personalităților  de talie mondială care au legătură cu Brăila etc etc. etc. Dacă am iubi acest oraş de legendă… dacă…

Titlu foto (neretuşată, din noiembrie 2018): „Peisaj din orașul care plânge”. Photo mobil Armanda Filipine, revista de cultură și informație Braila Chirei

Conferinţele BookLand Evolution, din nou la Brăila – gazdă Biblioteca Judeţeană

Joi, 8 noiembrie 2018, sunt unul dintre speakeri. Vă aştept să dialogăm cu rost și sens. Despre Oameni și Civilizație, Cultură și modele, valori și Viaţă. Adevărată. Frumoasă; pentru că în ciuda tuturor realităților, ea există… undeva. 

BRAILA CHIREI

*În perioada 5 – 9 noiembrie 2018, zilnic între 14.00 şi 16.00 speakerii vor dialoga cu tinerii 

   Întâlnirile sub genericul Conferinţele BookLand Evolution au loc la Brăila în perioada 5 – 9 noiembrie 2018, tot la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” (Piaţa Poligon nr. 4) ca şi în alţi ani. Tinerii sunt aşteptaţi la un dialog instructiv şi constructiv cu 15 speakeri care vor încerca să le alunge temerile asupra viitorului pe care îl are un tânăr în România, să le răspundă la întrebări referitoare la carieră, pasiuni, necesităţi şi obligaţii profesionale:  Corina Ciuraru, Dionise Mocanu, Cornelia Miler, Marius Vernescu, Codruța Nedelcu, Gabriel Ion, Stoica Popa Cristinel, Cristina Sabrina Popescu, Daniel Puflene, Doina Popescu Brăila, Armanda Filipine, Dan Ciurea, Cati Lupașcu, Valerica Oprișanu şi Gabriel Stoica. Intrarea este liberă.

        Cine le insuflă tinerilor dorinţa de a ‚face ceva’ cu viaţa lor? Cine le asigură acele momente revelatorii…

Vezi articolul original 185 de cuvinte mai mult

De ce să vedem Film românesc sau ”Întoarcerea din iad”, la superlativ

*Regia, scenariul, imaginea și montajul, actorii fac din peliculă una de referință, o adevărată lecție despre cum trebuie să fie un film bun

    TVR 2 are duminica în program film românesc. O idee excelentă, mai ales în contextul în care România nu prea mai are cinematografe, iar la Mall nu întotdeauna sunt programate cu generozitate producții de-ale noastre. Poate că unii se feresc să vadă filmele despre care au aflat că sunt cam prea aproape de viața reală, adică de ce să mai vedem cât de anapaooda sau de urât trăim, ori nu doresc să își amintească epoca dinante de 1989 și prin intermediul peliculelor. Dar uneori, merită. Așa cum e cazul cu ”Întoarcerea din iad”, film din 1983 regizat de Nicolae Mărgineanu, cu un scenariu de Petre Sălcudeanu după nuvela ”Jandarmul” a lui Ion Agârbiceanu. Cum perioada în care s-a turnat filmul era în plină dictatură, ce uza cu voluptate – am aflat din multiple mărturii scrise și povestite – de cenzură, Mărgineanu a preferat să facă un film care ne duce în alt veac, în altă lume – cea a țărănimii dinainte de exproprieri și CAP-uri, a războiului încă uman (Notă. Acum e unul mai degrabă al mașinăriilor – computere, rachete deleghidate, al scuturilor computerizate, al proiecțiilor care păcălesc radare etc.).

Filmul este superb imagistic – de altfel Nicolae Mărgineanu a fost întâi de toate un specialist în imagine (a absolvit UNATC la această secție în 1969), are o bogăție de caractere (aici e meritul lui Agârbiceanu, dar și al lui Sălcudeanu care știe să extragă bine esențele) cum rar găsește un regizor modern în scenariile de astăzi, este jucat impecabil – mai ales dacă ne referim la actorii din capul listei de distribuție, pentru că ei au consistență în rol: Constantin Brînzea, Maria Ploae, Remus Mărgineanu, Ana Ciontea. Drama, indiferent că e legată de iubire și patimă, de război și camaraderie se conturează în tonuri care creează un tablou ca de Rembrandt, cu multă umbră și cu lumină doar atât cât să dea și mai mult sens lacrimii.

”Întoarcerea din iad” este realizat în stil realist, fără multă simbolistică – e drept și că în vremea lui Agârbiceanu nu prea se lucra așa în literatura română. Replicile nu ne pun pe gânduri, ci transmit exact, dar corect, starea și emoțiile personajelor. Imaginile sunt explicite și crude. Dacă e amor, el se vede și se simte în public, dacă e război e urât și e moarte. Fără să fie folosit în exces, prim-planul ne arată actori minunați care ne fac să fim mândri de școala românească de actorie. Expresii, priviri, replici, încruntări, chiar plâns și urlete – toate sunt dozate ca la farmacie asfel încât să nu distorsioneze, ci să completeze fericit (din punct de vedere artistic) scenele. Lumea rurală românească, cu morala ei binecunoscută – dar încălcată adesea de unii și alții, mai ales în iubire care se transformă și în adulter, soțul care se întâlnește pe ascuns și cu fosta iubită din tinerețe (ca în cazul unor personaje principale din film) sau în iubire de compromis (căsătoriile din interes sau la sugestia părinților) – este pictată în culori calde, nu se face mare tapaj de defecte, ci se urmărește cu acribie firul poveștii. Finalul e trist – eroul principal, scăpat ca prin minune cu viață din război, e pe undeva internat la nebuni, iar cele două femei pe care le-a iubit suferă fiecare în felul ei. Regizorul intervine în firul narativ doar ca să pună ordine în idei, arătând privitorului unde să fie atent la detalii sau când să urmărească de la distanță contextul integrator. Povestea însăși nu te scapă, nu te lasă să pleci din fața ecranului nici măcar o clipă. Fiecare detaliu te face să urmărești cu emoție continuarea – nu degeaba Sălcudeanu a vândut bine roman polițist (Poate că unii critici nu îl așează în rândul marilor scriitori, dar el este un autor onest, care face servicii literaturii din genul policier – chiar dacă și aici descoperim concesii făcute regimului comunist… Dar acum avem maturitatea să trecem peste ele).

Nu am fost atentă la coloana sonoră, dar e clar că ea se potrivește de minune din moment ce nu a intervenit perturbator (uneori, marile nume ale muzicii fac asta fără să vrea, muzica devenind personaj principal și obligându-te să îi dai atenție specială… Nu întotdeauna e rău asta!) în șirul narativ cinematografic.

Una peste alta, am vrut doar să vă atrag atenția asupra faptului că Filmul Românesc merită din plin atenția noastră. Că ne spune ceva despre a șaptea artă și nu e mereu ”vândut” politicului, așa cum au încercat unii să acrediteze, vorbind despre pelicule realizate în perioada comunistă – e drept că în unele scenarii apar și asemenea idei, care au fost puse acolo spre a ajuta filmul să treacă de cenzură (ex. Comisarul Moldovan al lui Sergiu Nicolaescu… făcând pe prietenul comuniștilor dizidenți în lumea regimului fascisto-legionar). Vă garantez că și dacă îl revedeți, filmul despre care v-am vorbit își păstrează prospețimea (cum mi se întâmpă mie când revâd seria comediilor B.D. regia Mircea Drăgan, nu mă satur de ele!) pentru că sunt realmente bune. Foarte bune! Artistic. Estetic.

Armanda Filipine. revista de cultură și informație Braila Chirei

Despre patriotism si simboluri… 1 decembrie

*Câteva amare gânduri… după un drum pe (fosta) Regală; în Brăila 

Aș putea să-l consider (autor Armanda Filipine) și editorial… sau foto-reportaj cu multe note de subsol… 

Teatrul, Casa Rally în Lista monumentelor, casa Dumitru Ionescu donată municipalității

Am mers pe Regală, actuala stradă Mihai Eminescu… azi, 1 decembrie – Ziua națională României… de la Teatrul „Maria Filotti” (Casa Rally în Lista monumentelor, Casa Dumitru Ionescu donată municipalității) care a arborat steagul, conform uzanței (și al sentimentului de patriotism, al bunului simț de buni români), și până la fostul magazin Dunărea (eu i-aș fi obligat pe proprietari să nu schimbe numele!…) numai câteva steaguri: la sediul Direcției de Evidență a Persoanelor – dar pus spre bulevard, la sediul PSD – tot spre bulevard,

fostul Hotel Bristol

sediul ALDE

la sediul ALDE (cel mai frumos steag dintre toate!),

fost sediu CEC

la sediul Direcției Serviciilor Publice (dar nu prea se vede, că e înfășurat pe brațul de lemn), la balconul firmei lui Ștefan Fusea (președinte la Camera de Comerț), la Direcția pentru Cultură și unul mic într-un balcon.

      La sediul PMP nu este steag, nici la 99 la sută dintre magazine sau alte firme… În schimb, în vitrina firmei unei bune prietene – aromână de origine (ca și Gh. Hagi, Simona Halep) – e un aranjament vestimentar tricolor foarte frumos (a găsit repede cineva greșeala… că-s invers culorile…of)
… asta ca să vedem cine – și cine nu e – bun român… cine a învățat sau nu ceva în școală… pentru că și simbolul (inclusiv cel al drapelului) are rostul lui pe lume, ca și ziua de 1 decembrie și atâtea altele zise zile de sarbatoare! Am mai văzut și două mici steaguri pe două autoturisme și altul pe un taxi…

Evidența Populației

       Și numai zic și altele:  pe strada inclusă în Lista monumentelor se văd și ruine, prea multe pentru acest statut de patrimoniu național, prea multe apate de aer condiționat pe fațadele care nu ar trebui să aibă așa ceva, nu am fotografiat câinii, nici pe cei care locuiesc prin zonă și deranajează cu injurii sau mai rău trecătorii, nu mai spun de plăcile de pavaj care se desprind, de copacii care se usucă etc – să mai zic… mai bine mă opresc, că iar m-am enervat (foto Armanda Filipine)

Statul… paralel cu noi înșine. Meditații (ne)gratuite

 Armanda Filipine

            Am din ce în ce mai des sentimentul că pământul ne fuge de sub picioare, că nimic nu e aşa cum credeam, cum am citit (sper că nu mai trebuie să explic… clasici!), cum am învăţat… că lumea o ia razna încet, dar sigur şi că totul devine nesigur, bizar, cleios, stupid, fără sens şi viitor. Nu neapărat goana după bani şi obiecte, după gloria efemeră şi sclipicioasă, după funcţii acoperite cu diplome cumpărate şi doctorate plagiate (ştiaţi că mulţi semeni nu reacţionează în vreun fel la acest cuvânt… care nu e acelaşi lucru pentru ei, cu toate că e!, ca furtul), cât mai ales insistenţa cu care urmăresc numai dorinţe… Viaţa a devenit un mare coş de cumpărături. Degeaba se chinuie o mână de oameni inteligenţi şi realmente educaţi – cercetători, gânditori, scriitori, artişti, profesori, medici, ingineri… – să demonstreze prin activităţile lor că fac parte din cea mai înaltă formă de vieţuire de pe Terra. Ce contează că începem să cunoaştem anomaliile genetice, că am găsit formula prin care facem un pistol la… imprimantă, că new media începe să semene cu un scenariu de O. Wells, că războiul e o realitate cotidiană… şi anomaliile meteo fac să mai gândim coerent ziua de mâine?…  Începe să nu mai conteze. Copiii învaţă din stradă mai mult decât de acasă tot felul de „reguli” care le asigură minutul de glorie în faţa unor colegi mai puţin precoce, adulţii se comportă mai degrabă fals chiar şi faţă de ei înşişi adoptând normativele de convieţuire în turmă şi politicienii, aceşti aşa-zişi „aşi” în ale vieţii sociale, pun în practică – tot după aceleaşi idei din teoriile spiritului de turmă – numai ceea ce le convine ca să-şi asigure un confort personal sporit. Departe de politicieni gândul la marea masă şi binele comun… o spun ştiind cam câţi aleşi se preocupă zi de zi de problemele curente ale oamenilor care i-au trimis în parlament, inclusiv aducându-mi aminte cum ne povestea regretatul crititc literar Laurenţiu Ulici anumite şedinţe din senatul României… ehe, şi încă atunci mai era un pic de euforie rămasă de la evenimentele din decembrie 1989…

Dar publicul – restul lumii, marea masă – ce face în tot acest timp? Ce vrea, crede… spune şi el una, dar facr altcumva… având convingerea că aşa îşi duce la îndeplinire voinţa proprie și ajunge mai uşor la îndeplinirea dorinţelor. Pentru că, şi pe unii şi pe alţii, ne mână în lupta zilnică acelaşi deziderat (ha! Nu e locul acestui cuvânt aici, dar sună al naibii de interesant în propoziţie!): vrem să ni se îndeplinească visele. Nu am spus idealurile, pentru că acestea sunt prea înalte ca să le menţionez aici… şi acum. Când vreau să spun altceva; că m-am săturat să văd false probleme atrăgând atenţia lumii românești şi pe unii care sunt de departe doar simpli farsori, actoraşi pe măsura rolurilor lor de duzină, ce stau cocoţaţi în scaunele de pe podium şi se cred stăpânii lumii… sau măcar având în mâini frâiele unor cai de curse cu fals potenţial de câştig. Aşa ajungem să deviem şi să consacrăm prea mult timp din şi aşa scurta noastră viaţă unor poveşti fără noimă: statului paralel – inventat de cei din PSD, actualmente încă la putere în România debusolată, examenelor elevilor – la care se învaţă aiurea şi fără randament pentru că unii din altă putere politică (dar se putea corecta între timp!…) au inventat (poate pentru câţiva plozi fără tragere de inimă în materie de carte) media la admitere cu cea din ultimii ani de studiu şi admiterea computerizată (tot de frica hoţilor). La fel cum de spaima pierderilor la buget – nerezolvate cu o lege care există! – din necolectarea taxelor, actualii guvernanţi – cu premier de la Brăila (of! Nu există motive să ne mândrim…) – au găsit cu cale să schimbe Codul fiscal şi să facă în aşa fel încât să nu mai fie suficienţi bani pentru plata asigurărilor şi altor cheltuieli sociale pentru categoriile defavorizate, copii, bâtrâni etc. Ca să nu mai vorbesc de măririle de salarii făcute aiurea, fără acoperire în mediul real economic de unde vine plusul financiar – apropo, aţi citit analiştii care au explicat că aşa-zisa creştere economică din 2017 e una falsă, bazată pe consum şi pe import masiv?

Deci, dragilor, cred că suntem în situaţia de a nu vedea bula care ne-a înghiţit. Suntem Pinocchio în burta balenei şi nu ştim asta… facem meditaţii cu elevii în loc să facem şcoală serioasă… să mai aibă şi copii timp de un volei, un film, un teatru, de-o alergare prin parc (dacă nu-i muşcă maidanezii…), de-o carte (şi nu oricare, propusă de edituri care traduc pe bani puţini cărţi fără valoare literară)… Acum trebuie să recunosc că de aici a pornit enervarea mea în această seară. De la o ştire care nici nu trebuie dată… cu un preot care îi invită pe elevii de-a VIII-a la biserică unde vin profesori şi facmeditaţii pentru testele naţionale (pentru copii care nu-şi permit să plătească meditatori, ha!)… Doamne, ce m-am enervat când am văzut primele comentarii. Cum adică meditaţii, îmi spun? Pentru examenul de la finele gimnaziului? Pe ce lume trăim, fraților? Dar pentru olimpiade de ce trebuie să vă lăsaţi rugaţi ca să vă înscrieţi, dragi elevi? Acolo da, sunt necesare meditaţiile. În rest, învăţaţi zilnic şi rugaţi profesorii să facă mai des recapitulări… Sunt culegeri de matematică, slavă cerului, o mulţime… sunt o groază de cărţi din care puteţi citi ca să luați note mari la limba română… care-i problema?

Nu înţeleg de ce stâlcim lumea în care trăim cu bună ştiinţă… cum să dau o ştire despre o faptă bună făcută în numele lui Iisus? Păi, n-am învăţat că în sensul religios fapta trebuie s-o ştie doar îngerul? Să rămână ascunsă şi să vă bucuraţi doar voi, tu care ai dăruit şi el, cel care-a primit… abia atunci e cu bucurie şi la Domnul…

Zău… suntem normali? Nu!… Suntem, cum spuneam, Pinocchio cu nasul lung şi nu vedem, că oglinda e neştearsă de ceva (vreo 27) ani… şi ne lăsăm minţiţi de alţi Pinocchio care ne cred fraieri pentru că, asta e, ne comportăm ca atare…

Statul paralel? Există, cumva deasupra noastră, în sfere pe care cei care chipurile conduc, le cred înalte, dar care în realitate sunt doar negre… găuri negre care se suprapun cumva peste propria noastră viaţă şi o sufocă, o murdăresc. Statul paralel e bula aia în care ne complacem să stăm, căldicei: nici visând (la idealuri, la viitor, la frumos!), nici lucrând serios (cu rost, cu profit), nici dormind, nici călătorind… ci vegetând cu gândul la dorinţe mici, mereu mici, care nu se pot ridica din praful comediei statului paralel şi nu se pot hrăni decât cu meditaţii pentru un examen care îi obligă pe copii să folosească memoria de scurtă durată, cum facem de altfel cu toţii ca să ne fie mai simplu… Şi când mă gândesc că toate invenţiile lumii din asta au venit, din căutarea unui mod „mai simplu” de a face ceva… numai că lumea aceea e una civilizată. Citiţi vă rog poemul de mai jos şi apoi mergeţi la dicţionar pentru cuvântul Civilizaţie. Apropo, mai ştiţi că atunci când Spiru Haret semna legile educaţiei, la noi chiar era nevoie serioasă de şcoli, pe când alţii – în Europa aceea care nu ne place când ne dă lecţii – aveau de sute de ani universităţi?…

“Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?”- Ana Bandiana, “Eu cred” din 1983

           Revenind la oile noastre (ha! pe care ne tot îndeamnă dl Daea să le mâncăm noi, nu alții), cred că pământul va continua să fugă, cu altă viteză decât picioarele noastre, și în alt sens… pentru că nu ne pasă realmente de noi înșine, pentru că nu ne cunoaștem deloc interesul. Îi lăsăm pe alții, ca înainte de 1989 – vreo cinci/șase decenii (dar suficient ca să strice minți), să ne facă agenda și să ne impună reguli și norme care nu ajută, nu strălucesc, nu împlinesc nimic pentru buna noastră viață și a copiilor noștri care, la fel de creduli, speră că meditațiile în timpul lor liber au vreun rost; nu, copii, nu au decât dacă mergeți la olimpiade. Dar uneori… cu toții ne comportăm copilărește. Ideal ar fi să facem asta rar și în glumă. Altfel, e în joc viața însăși. Pe care o ratăm și nu vom pricepe de ce…

(editorial)