Ziua mondiala fara tutun – 31 mai

* Campania natională ocazionată de acest eveniment are sloganul „Ajută-mă să cresc sănătos!” * La Brăila, CPECA a derulat o activitate tematică la Ianca impreună cu liceenii din localitate

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, asupra consecinţelor alegerii de a fuma. În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, Agenţia Naţională Antidrog susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele asociate fumatului. Marcarea acestui eveniment în acest an, se va realiza prin continuarea campaniei anterioare, iniţiate de către Agenţia Naţională Antidrog cu ocazia marcării Zilei Naţionale împotriva Fumatului 2014  denumită generic „Ajută-mă să cresc sănătos!”

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila – coordoantor Olga Condrat – derulează în această perioadă activităţi de sensibilizare la problematica fumatului în şcolile din municipiu şi judeţ, penitenciar, instituţii de ocrotire a copiilor, comunitate, sub forma dezbaterilor, acţiuni stradale, vizionarea de materiale documentare. Vineri, 29 mai 2015, în localitatea Ianca  s-a organizat un marş al ţigării; au participat elevii celor două licee din localitate si cadrele didactice. Au fost oferite trecatorilor pliante cu mesaje tematice, au fost expuse la vedere bannere cu sloganul campaniei şi ţigări confecţionate de elevi, simbolizând armele morţii albe. Activitatea face parte din proiectul  „Zilele siguranţei” realizat în parteneriat cu O.M.V. Petrom, IPJ Brăila, Primăria oraşului Ianca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

* * *

_8-GUERRA-ANTITABACO     Conform datelor  ultimului  Studiu în Populaţia Generală (din 2013) realizat de către Agenţia Naţională Antidrog, prevalenţa consumului de tutun înregistrează cel de-al doilea nivel al consumului de droguri în populaţia României. Astfel, un procent de 62,5% dintre cei intervievaţi au fumat cel puţin o dată de-a lungul vieţii, 36,2% dintre aceştia declarând că fumează zilnic. După ce în 2010, consumul experimental de tutun părea să se stabilizeze în jurul valorii de 55%, în 2013, acest tip de consum revine la o valoare similară celei din 2004, înregistrând o creştere cu aproape 10% şi atingând valoarea de 62,5%. Consumul recent de tutun şi cel actual, aflate în scădere la studiul anterior, cunosc creşteri cu 18%, respectiv cu 17%, faţă de valorile observate anterior. Analiza vârstei medii de debut în consumul produselor din tutun indică faptul că peste jumătate (52,1%) dintre respondenți au declarat că au fumat pentru prima dată în intervalul 15-19 ani. De asemenea, s-a înregistrat un procent îngrijorător în ceea ce priveşte acest comportament înaintea împlinirii vârstei de 14 ani (18,5%). Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC). Pentru jumătate dintre fumătorii cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

A trecut o jumătate de mileniu de când, câţiva marinari spanioli din flota lui Cristofor Columb au adus în Europa planta numită tabac şi obiceiul fumatului. Nimeni nu şi-a imaginat atunci că acest cadou făcut europenilor va deveni, în timp, cel mai groaznic criminal în serie care va ucide sute de milioane de oameni. Conform mai multor păreri avizate, „ţigara este cea mai ucigătoare invenţie din întreaga istorie a umanităţii”. Tabagismul este răspunzător de aproximativ 25 de boli ce pun în pericol viaţa. În fiecare an se înregistrează aproximativ 3,5 milioane de decese provocate de fumat. La fiecare 24 de ore mor aproximativ 100 de fumători. Fumatul este responsabil pentru 75% dintre infarctele la fumătorii cu vârsta sub 50 ani şi pentru 30% dintre decesele cauzate de diferitele forme de cancer. Consumul de tutun afectează practic întregul organism prin pătrunderea în circulaţie a compuşilor din fumul de ţigară. Există o listă destul de lungă de oameni vestiţi prin creaţiile lor, dar care au fost mari fumători în viaţa lor: actori, scriitori, politicieni, oameni de ştiinţă, cultură, artă. Prezentăm doar cîteva nume sonore de mari fumători care şi-au încheiat viaţa, mult mai devreme, din cauza acestui flagel:  Walter Disney, Pablo Picasso, Albert Einstein, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, Alexandru Ioan Cuza,  Maria Tănase, Ştefan Iordache, Carol I,  Zoe Ceuşescu, Carol al II-lea, Regina Maria şi lista poate continua„, se arata intr-un comunicat transmis de ANA.

Foto: un afis tematic spaniol

Palmares la a VI-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai”, Brăila

*Marele Premiu a revenit lui Cristian Piron, 18 ani, elev la Liceul „Perpessicius’ 

 

A VI-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai” (https://brailachirei.wordpress.com/2015/05/29/va-asteptam-la-seara-de-mai-concurs-folk-editia-2015/), manifestare organizată de Casa de Cultură a municipiului Brăila în parteneriat cu Asociaţia Clubul de turism “Proilavia” s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute, în Brăila. Marele Premiu – foto dreapta Cristian Piron 2015

Ramona Andreea Bivoleanu 2015       Vineri, 29 mai 2015, după amiază, zeci de tineri au fost prezenți la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă” pentru a urmări programul competițional de muzică folk, care a cuprins interpretările a 20 de soliști și recitalul Ramonei Andreea Bivoleanu (foto stanga) – câștigătoarea ediției a V-a a Festivalului „Seară de Mai”.

Juriului, format din Gabriel Lâlă – președintele Asociației “Proilavia”, Armanda Filipine – ziarist la jurnalul de cultură și informație “Brăila Chirei” și Cornelia Buzoianu – muzician, lead vocal al “Moonlight Shadow Band”, i-a revenit misiunea de a nota atât calitățile intepreților, cât și tehnica instrumentală a concurenților.

Festivitatea de premiere și Gala Laureaților concursului s-au desfășurat sâmbătă, prilej pentru candidați să se afirme cu cele mai bune interpretări, la care s-au adăugat vocile și aplauzele publicului entuziast.

Teodor Gabriel Scheaua 2015      Premiul I la categoria de vârstă 9 – 14 ani i-a revenit Teodor Gabriel Șcheaua (foto stanga), 12 ani, elev la Școala Gimnazială “Al. I. Cuza”, premiul II – Crina Gabriela Păsculescu (foto dreapta), 12 ani, Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Crina Gabriela Pasculescu

Mara Maciuca Oprisanu 2015 premiul III – Mara Măciucă Oprişanu (foto dreapat), 9 ani, Şcoala  “Vasile Alecsandri”,

mențiune – Bianca Gabriela Frîncu (foto stanga), 13 ani, Şcoala Generală „Ion Băncilă’. Bianca Gabriela Francu 2015

Bianca Catalina  Chiburta 2015        Premiul I la categoria de vârstă 15 – 25 de ani a fost câștigat de Cătălina Bianca Chiburţă (foto stanga), 15 ani, eleva la Colegiul Naţional “Gh. Munteanu-Murgoci”,

premiul II – Leonard Dafinoiu (foto dreapta), 15 ani, elev la Colegiul Național “Ana Aslan”, Leonard Dafinoiu 2015

Dragos Stefanut Milea 2015 premiul III – Dragoș Stefanut Milea (foto stanga), 18 ani, elev la Liceul “Panait Cerna”,

mențiune – Nicolae Grama (foto dreapta), Colegiul Naţional “Murgoci”. Nicolae Grama 2015

Marele premiu al Festivalului Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai” 2015 a fost câștigat de Cristian Piron (foto dreapta sus), 18 ani, elev la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”.

Festivalul Seară de Mai a fost constituit ca o rampă de lansare pentru tinerii care vor să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk„, spune  Emanoil (Mircea) Ciucașu – manager Casa de Cultură a municipiului Brăila.

Notă. A fost o ediţie cu foarte buni concurenţi, tineri care ne dau speranţe ca muzica e pe maini bune si va fi, pe zi ce trece, tot mai bine interpretată.

Festivalul International „Serile de Literatură ale Revistei Antares”, la Braila

* Evenimente in data de 31 mai 2015, la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati”, incepand cu ora 10.00

 

serile de literatura Antares , 31 mai 2014         La fel ca anul trecut (album foto la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.669995463093046.1073741988.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei de cultură si informatie Braila Chirei), cateva dintre evenimentele aflate pe agenda Festivalului International „Serile de Literatura ale revistei Antares” au loc la Brăila. Scriitori gălăteni in frunte cu poetul Corneliu Antoniu, redactor sef al revistei galatene „Antares”, presedintele filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din Romania, directorul festivalului si oaspetii din străinatate vin duminică, 31 mai 2015, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”. Intrarea este liberă. Foto de la intalnirea din mai 2014 de la biblioteca braileana, recita un oaspete din Turcia; la masa prezidiului (de la dreapta) Constantin Gherghinoiu, Corneliu Antoniu, Viorel Mortu.

Programul zilei, asa cum il comunica gazdele prin intermediul Laurei Caplea – purtator de cuvant la biblioteca braileana – este urmatorul:

ora 10.00 prezentarea invitaţilor; lansare de carte; ora 11.30 vizitarea Casei Memoriale “Panait Istrati”; lansare de carte, autor Constantin Gherghinoiu, prezintă Viorel Coman (nume real Viorel Mortu, profesor cu doctorat – tema din opera lui Fanus Neagu); lansare de carte – Dragomir Dumitrache, prezintă A. G. Secară; ora 16.00 croazieră pe Dunăre; recitaluri poetice; lansarea revistei “Antares” nr. 202-203-204, prezintă Radu Voinescu.

* * *

A XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional Serile de Literatură ale Revistei Antares” se desfășoară in perioada 29 mai – 3 iunie 2015  în oraşele Galaţi, Brăila, Isaccea, Tulcea şi Sulina. Pe lângă numeroasele personalităţi ale literaturii române invitate la festival – Silvia Bitere, Florin CioceaDiana Corcan, Rodian DragoiMarius Dumitrescu, Constantin Gherghinoiu, Iulian GrigoriuIon MuresanAlina Naiu, Gheorghe NeaguStefania OproescuTeda Peles, Doina Popa, Tudor Cristian RoscaNicolae Spataru, Paul Spirescu, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian SuciuValentin Talpalaru, Lucian Vasilescu pe lista invitaților sunt si autori din Belgia – Anne Penders, Turcia – Mueser Yeniay, Metin Cengiz, Yavuz Osdem, din Republica Moldova – Leo ButnaruArcadie Suceveanu, din Israel – Menachem Falek, din Franţa – Laurent Bayart, din India – Rati Saxena, din Nigeria – Kadri Koda Oumarou.

În programul festivalului sunt lansări de carte, colocvii de critică şi istorie literară sustinute de Al. Dobrescu, Viorel Mortu, Eugen Negrici, Vasile Spiridon, Viorel Stefanescu, Radu Voinescu, lecturi publice, croaziere pe Dunăre şi Marea Neagră, precum și vizite la monumente istorice. La finalul evenimentului, la Galați, va avea loc decernarea premiilor laureaţilor festivalului şi ai revistei de cultură „Antares”.

La editia precedentă au participat scriitori din Spania, Germania, Italia, Turcia, Uruguay, Irak, Israel, Franţa si Romania. 

Concursul judetean “Parada costumelor neobisnuite”, editia a XI-a

* Organizat de Scoala „Alecsandri” Braila, a reunit si in 2015 numerosi participanti: 59 de elevi din 11 scoli insotiti de 18 cadre didactice * Ca de fiecare data, ingeniozitatea artizanilor a intrecut toate asteptarile 

parada 1          Cea de-a XI a editie a concursului judetean “Parada costumelor neobisnuite” – organizat de Scoala Gimnaziala „Vasile Alecsandri’ din municipiul Braila s-a desfăşurat in data de 28 mai 2015, în sala de festivităţi a Centrului Militar Brăila. parada 3

Ca de fiecare dată, în fata audientei s-au amintit obiectivele concursului: concretizarea bunelor practici în domeniul educaţiei ecologice prin crearea unor costume din materiale refolosibile; promovarea ideilor originale privind reciclarea şi refolosirea materialelor care degradează mediul natural; dezvoltarea ataşamentului tinerei generaţii faţă de un mediu de bună calitate; stabilirea unor relaţii de prietenie între participanţii prezenţi la concurs.

Din comisia de evaluare au facut parte Ion Camelia – profesoara de desen de la Scoala Gimnazială “Vasile Alecsandri”, Tudose Mariana – profesoara de desen la Liceul Pedagogic şi Avram Manona de la Agentia pentru Protectia Mediului Braila.

parada 2            Activitatea a fost organizată de aceleaşi inimoase profesoare: Ioana Butoi, Camelia Chirchiboi si Safta Constantin care, ca în fiecare an au creat atmosfera propice desfasurării concursului.

Au participat 59 de elevi din 11 scoli si 18 cadre didactice. Costumele create din materiale refolosibile au fost inedite, fiind lucrate în parteneriat părinte-elev-profesor. Copiii au defilat pe scenă cu dezinvoltură, fiecare fiind mândru de „opera” lui. Juriului i-a fost cel mai greu să acorde premiile, deoarece, chiar fiecare copil ar fi meritat un premiu. S-au acordat – în document parada-2015-premiantii1 – click pe fisier (format DOCX) pentru amănunte –  13 premii I 15 premii II 10 premii III 15 mentiuni.

Palmares „Parada costumelor neobisnuite” 2015

Holban Cristina, Vizitiu Alexandra-Simona, Manea Alexandru Iulian, Ozgur Yunus, Salceanu Sara Maria, Patrascu Sara Josipa, Costea Robert, Mitu Raluca- Stefania, Babușcă Bianca Stefania, Bogdan Laurențiu-Andrei, Mocanu Valentina, Petrof Daria, Nicola Valentin Andrei – premiul I

Grajdeanu Cosmin Valentin, Cireasa Diego, Coman Camelia, Dobrota Mario, Trufașu Selena- Georgiana, Kalo Loredana, Coman Elisa, Turcu Stefania, Pinzariu Teodora, Dobrin Alexandra, Mocanu Teodora, Grozav Laura, Tanase Alina Maria, Negura Maria, Balan Mirel – premiul II

Armenciu Adela Ioana, Lipan Sabina, Radu Lucka Daniel, Gherghiceanu Antonia, Mircea Daria Elena, Vișan Alexandru, Mustață Irina, Costache Elena, Dredetean Sonia, Dragomir Alin – premiul III

Vîlcea Ioana, Plopeanu Andrei, Cotescu Stefan Ioan, Dudulea Ana Maria, Iacob Andrei Georgian, Cazan Ruxandra, Rogoza Carmen Ionela, Ureche Bianca, Bumbelea Cristina, Ionescu Bogdan, Mihai Lorena Ana Maria, Braicovici Mihaela, Ruseff Bianca, Bajanica Andreea, Nicu David – mentiuni

Felicitari tuturor participantilor – si, deopotriva, profesorilor, parintilor – pentru inspiratie, dorinta de afirmare, respect pentru mediu (materialele din care au fost confectionate costumele sunt reciclabile), buna manufactura si, nu in ultimul rand, expresivitate, respect pentru Scoala si cerintele din aria extracurriculara!

Palmares „Culorile Baraganului’ 2015

* De fapt, toti concurentii au fost castigatorii unei frumoase editii in care au avut parte de o noua lectie de frumos gratie unor inimosi organizatori, gazdele noastre din Movila Miresii, judetul Braila

Editia 2015 a Concursului judetean de pictura „Culorile Baraganului” s-a desfasurat la Casa de Cultura din comuna Movila Miresii, judetul Braila, in 29 mai 2015 – cum am anuntat la https://brailachirei.wordpress.com/2015/05/28/o-noua-editie-a-concursului-culorile-baraganului/. Organizatorii competitiei: prof. Mirela Brezuica – directorul Scolii Gimnaziale Movila Miresii, prof. inv. primar Florica Munteanu, prof. inv. primar Ionica Ciocarlan, prof. inv. primar Vasilica Neacsu.

Atmosfera a fost una cu totul si totul speciala, ca si la celelalte editii – ex. https://brailachirei.wordpress.com/2014/05/24/concurs-culorile-baraganului-2014-traditii-si-obiceiuri-pictate-de-copii/ . Nu numai pentru spatiul amplu destinat expozitiei de obiecte traditionale – ii si camasi populare, stergare, marame, covoare traditionale, oale si ulcele de lut frumos ornamentate (din care s-au putut inspira copiii in desenele lor), razboi de tesut si ustensile din arta populara a tesutului (vartelnita, fuse etc) – ci si pentru minunata colectie de lucrari artistice realizate de tanara pictorita Bianca Pirlog (fiica a locului, acum studenta la arte in strainatate – a se vedea si https://brailachirei.wordpress.com/2014/08/13/bianca-pirlog-tanara-talentata-cu-maturitate-artistica/) pe care organizatorii le-au aranjat la vedere, dar si pentru florile care invadasera pur si simplu incaperea luminoasa a Casei de Cultura. Spiritul de buni gospodari si de oameni cu bun simt se poate, de altfel, simti inca de la distanta: jur-imprejur, cladirea este inconjurata de flori alese cu grija in asa fel incat sa dea senzatia de eleganta si frumusete, ceea ce se si intampla.  DSCN8847

Copiii au venit, ca de fiecare data, cu placere la competitie, profitand de acesta si pentru o mica excursie. Mai mult, gratie bunei organizari, cu totii am avut parte si de o surpriza frumoasa: corul „Movilenii” al Scolii Movila Miresii a sustinut un placut program artistic. Solista a fost imbracata intr-un atractiv costum popular. Felicitari deopotriva si coordonatorilor, profesorii Viorel Toader si Maria Ghiorghita.   DSCN8969

DSCN9044        Juriul (foto alaturata impreuna cu organizatori si cativa profesori oaspeti): prof. artist plastic Hugo Maracineanu – presedinte, prof. Mirela Brezuica, directorul Scolii Movila Miresii – vicepresedinte, prof. inv. primar Florica Munteanu, prof. inv. primar Paula Orzan de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Braila – reprezentant din partea Inspectoratului Scolar Judetean Braila, prof. inv. primar Milan Ciocarlan, bibliotecar Liliana Panturu – reprezentant al Primariei si Consiliului local Movila Miresii, Armanda Filipine – administrator si redactor unic la revista de cultura si informatie Braila Chirei. Laureatii au fost recompensati cu premii in carti.  DSCN8928

DSCN8849      Mai multe foto la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.876227332469857.1073742144.196618800430717&type=3 pe pagina Facebook a revistei Braila Chirei.

Palmares

     Sectiunea intai: clasele pregatitoare, I-a si a II-a

  Alina Constantin, clasa pregatitoare la Scoala Scortaru Vechi, inv. Elena Risnoveanu – premiul I; Andreea Prus, I B la Scoala Sutu, inv. Maria Cornea – premiul II, Ana Maria Ciutacu, Scoala Corbu Nou, inv. Lucia Teodorescu – premiul III, Elena Ionescu, I-a la Scoala Tudor Vladimirescu, inv. Laura Sandu – mentiune, Ioana Costea, a II-a la Scoala Corbu Nou, inv. Mihaica Stroe – mentiune, Gabriel Alin Petre, clasa pregatitoare la Scoala Bordei Verde, inv. Ionel Comsa – mentiune, Adriana Vasile, clasa pregatitoare la Scoala Scortaru Vechi, inv. Silica Rasnoveanu – mentiune. DSCN9038

    Sectiunea a doua: clasele III- IV

Danut Stepanenco, a III-a la Scoala Tudor Vladimirescu, inv. Raluca Caldarescu – premiul I, Teodora Desaga, a III-a la Scoala Tepes Voda (structura a Scolii Movila Miresii), inv. Penca Budur – premiul II, Ionela Lal, a IV-a la Scoala Tepes Voda, inv. Elena Rascarache – premiul III, Madalina Dobrin, a III-a la Scoala Corbu Nou, inv. Mihalca Stroe – mentiune, Beatrice Grigore, a III-a la Scoala Sutesti, inv. Elena Ecaterina – mentiune, Cristina Banica, a III-a la Scoala Movila Miresii, inv. Geanina Sandu, Andreea Ceama, a III-a la Scoala Sutesti, inv. Luminita Nicoara.

         Felicitari tuturor!

 DSCN8854        N.aut. Copiii de la sectiunea I au avut de desenat elemente de decor pe plansa in asa fel incat aceasta sa arate ca un adevarat „covor” traditional, iar cei de la sectiunea a II-a au avut de reprezentat obiceiuri sau traditii populare (colindatul de Ajun si/ sau Anul Nou, Caloianul, nunta, sezatoare etc).

        Subsemnata – Armanda Filipine – le-a compus tinerilor prezenti o poezie, anume pentru ei si concurs, demonstratie vie a faptului ca inspiratia poate sa fie o unealta ca oricare alta, de care sa ne folosim cum si cand dorim… dat cu o conditie importanta: sa fim pregatiti, mai precis… sa fi citit suficiente carti (sper ca este evidenta invitatia…) inainte!

Expoziţie de ilustraţie, de Iulia Maria Ignat, la Galeria „Naum’ Braila

* La Muzeul Brailei „Carol I”, sâmbătă – 30 mai 2015, ora 17.00

 

afis expo ilustratie          Sâmbătă, 30 mai 2015, de la ora 17.00, în spaţiul Galeriei „Gheorghe Naum” – Muzeul Brăilei „Carol I’, sectia Artă – are loc vernisajul expoziţiei de ilustraţie semnate Iulia Maria Ignat.

Expoziţia personală de la Galeria „Gheorghe Naum” prezintă iubitorilor de artă şi literatură două dintre cele mai recente proiecte ale sale: ciclurile de ilustraţii realizate pentru povestea „Crăiasa Zăpezii”, de Hans Christian Andersen, şi pentru piesa „Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare. Iulia Maria Ignat (n. 1987) este o tânără graficiană română şi unul dintre cei mai interesanţi exponenţi ai noii generaţii de ilustratori.

* * *

Caracteristică pentru felul Iuliei de a „traduce” un text în imagini este atenţia îndelung-cercetătoare şi aproape exclusivă acordată personajelor şi detaliilor de fizionomie, gestică şi costum care le individualizează. Odată surprinse în ceea ce au mai particular, prezenţa lor în imagine devine atât de puternică, încât se poate dispensa de recuzită şi de orice alt element secundar al naraţiunii. Independent de decor, de repere spaţiale şi temporale precise, personajele poartă întreaga încărcătură expresivă şi narativă a textului ilustrat, într-un fel care apropie imaginile Iuliei de pictogramă şi simbol.

             Iulia Maria Ignat a absolvit, în 2009, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, Secţia Grafică. Tot aici—şi în cadrul aceleiaşi secţii—şi-a încheiat studiile masterale, în 2011. Este membru al Clubului Ilustratorilor Români din 2013.

              Activitatea sa recentă numără o expoziţie personală la Galeria „St. Ink, Laborator de Artă” din Bucureşti (2013) şi participări la expoziţii de grup deschise în cadrul Romanian Design Week, Bucureşti, Shj Children’s Reading Festival, Sharjah, Emiratele Arabe (2015), Osten Biennal of Drawing, Skopje, Macedonia, şi Bookfest, Bucureşti (2014).

Nou spectacol de teatru brăilean: „Acasă la tata”

* Scenariul Mimi Branescu, regia Radu Nichifor * Avapremiera si premiera in 30 si 31 mai 2015, la Teatrul „Maria Filotti”, sala Studio

Acasa la tata 1           Ultima premieră a stagiunii 2014 – 2015 la dramaticul brăilean isi asteaptă publicul la avanpremiera de sâmbătă, 30 mai 2015 – ora 18.00, la sala Studio si duminică, 31 mai 2015, de la ora 18.00.

Astfel, prietenii Teatrului „Maria Filotti’ (TMF) iubitori ai Thaliei sunt asteptati la spectacolul „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, în regia lui Radu Nichifor şi scenografia Soranei Ţopa. Coloana sonoră – Cornel Cristei, compozitor.”O poveste în care dragostea interacţionează cu mediul social, de multe ori ostil, senilizat, însă întotdeauna amuzant, încărcat de situaţii şi momente comice. Fiecare dintre cele şapte personaje are propria poveste de viaţă, pretext pentru veritabile recitaluri actoriceşti„, subliniaza in invitatie Lucian Sabados – managerul TMF.  Acasa la tata 2

               „Acasă la tata”, o comedie explozivă, rafinată, plină de ritm şi de situaţii amuzante, un spectacol în care joacă actorii Corina Borş, Adrian Ştefan, Alexandru Marin, Monica Zugravu, Narcisa Novac şi Dan Moldoveanu, alături de Lucian Pânzaru de la Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi, colaborator fidel al teatrului nostru. Din distribuţie mai fac parte Mihail Ardeleanu, Ionel Spălatu şi Ştefan Cudălbeanu. Foto de pe pagina Facebook a TMF. 

Concurs national „Vespasian Lungu” la Braila: invitatie la vernisaj

* Sambata, 30 mai 2015, de la ora 12.00 la Galeriile de Arta * Au participat la editia a XX-a 110 concurenti, de la 20 de scoli populare, cu 160 lucrari

    afis Concurs pictura V Lungu          Concursul National de Pictura si Grafica „Vespasian Lungu” – manager Romeo George Bunea, aflat anul acesta la editia aniversara cu numarul 20 isi deschide portile catre public prin expozitia de la Galeriile de Arta Braila. Vernisajul are loc sambata, 30 mai 2015, de la ora 12.00.
             In expozitie sunt prezentate lucrarile premiate si alte picturi, desene reprezentative selectate de membri juriului: Gheorghe Mosorescu – scenograf, presedinte filiala Braila a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, presedintele juriului, Maria Stoica – critic de arta, sef Sectia Arta la Muzeul Brailei „Carol I”, Mihai Serbanescu – profesor la Scoala Populare „Octav Enigarescu” Targoviste, Hugo Maracineanu – profesor, artist plastic (Braila), Liviu Nedelcu – profesor ;a Scoala Populara de Arte Focsani.
             La aceasta editie s-au inscris in concurs 20 de scoli populare de arte cu 160 de lucrari si 110 concurenti.
             Evenimentul este organizat de Scoala Populara de Arte „V. Lungu” – institutie afalta sub coordonarea Consiliului Judetean Braila. 

Va asteptam la „Seara de Mai” – concurs folk, editia 2015

* In serile de 29 si 30 mai 2015, la Casa memoriala „Goanga” – Casa de Cultura a municipiului * In juriu Gabriel Lâlă – initiatorul manifestarii, Cornelia Buzioianu, Dragoș Țuțulan, Armanda Filipine * Douazeci de tineri au trecut de preselectie si vor incanta auditoriul pasionat de muzica tineretii   

 

La Casa Memorială “Petre Ștefănescu-Goangă” începe (cum am anuntat deja la https://brailachirei.wordpress.com/2015/05/11/festivalul-concurs-de-muzica-folk-seara-de-mai/) vineri, 29 mai 2015, de la ora 17.30, a VI-a ediție a  Festivalulului-concurs de muzică folk „Seară de Mai”. Structurat pe două categorii de vârstă 9 – 14 ani și 15 – 25 ani, concursul se va desfăşura cu participanţii selectaţi  – din cei 33 de înscriși – în cadrul preselecţiei desfăşurată în data de 28 mai 2015.  Unii dintre tineri sunt participanti si/ sau laureati la editia precedenta – amanunte la https://brailachirei.wordpress.com/2014/06/01/palmares-festival-concurs-seara-de-mai-editia-2014/

DSCN8833       Premierea câștigătorilor are loc, sâmbătă – 30 mai 2015, cu începere de la ora 18.00, în Gala Laureaților care include, la final, recitalul Ramonei Bivoleanu – câștigătoarea ediției a V-a a Festivalului „Seară de Mai” din 2014. Se vor acorda diplome și premii în cadrul fiecărei categorii, marele premiu fiind o chitară electro-acustică Ibanez. Juriul acestei ediţii a festivalului concurs „Seară de Mai” este format din Gabriel Lâlă, președintele Asociației “Proilavia”, Armanda Filipine – ziarist, administrator al jurnalului de cultură și informație “Brăila Chirei, Cornelia Buzoianu – muzician, lead vocal al “Moonlight Shadow Band” și Dragoș Țuțulan – reprezentantul Casei de Cultură a municipiului.  Mai multe informaţii privind ediţia a VI-a a Festivalului Concurs „Seară de Mai” se regăsesc pe site-ul http://www.culturabraila.ro (permanent si pe pagina web a revistei Braila Chirei). Intrarea este libera!DSCN8759

Emanoil (Mircea) Ciucaşu – directorul casei gazdă: „Vă aşteptăm să urmărim împreună speranţele folk-ului brăilean în cadrul unui festival-concurs deja tradiţional pentru oraşul nostru. Manifestarea este organizată de Casa de Cultură a municipiului Brăila în parteneriat cu Asociaţia “Proilavia” și reunește tineri din Brăila care doresc să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk„.  DSCN8761

DSCN8770      Ii vom audia, admira si aplauda pe Daria Androne, Silviu Lucian Carbunaru, Stefania Casiana Chirila, Denisa Ioana Danila, Bianca Gabriela Francu, Georgian Leonard Gheorghiu, Marina Grama, Mara Maciuca-Oprisanu, Crina Gabriela Pasculescu, Teodor Gabriel Scheaua  – prima categorie de varsta, Bianca Catalina Chiributa, Leonard Dimitrie Dafinoiu, Nicolae Grama, Alexandru Mihai Iaurum, Elena Marina, Dragos Stefanut Milea, Cristian Piron, Maria Flavia Radulescu, Gabriel Sofrone, Bianca Stefania Tecu.

Foto de grup din seara de 28 mai 2015, dupa preselectie si foto cu o parte a juriului, in seara de joi. N.aut. Am fost tare bucurosi  noi, cei din juriu, dar si Dumitru Popescu – profesor de chitara, coordonator al grupului „Generatii” (unde unii dintre tineri canta deja) – sa-i vedem pe tineri, in asteptarea rezultatelor preselectiei, cantand impreuna, glumind, razand… Bravos, tineret frumos si talentat!

Manifestarea cadreaza foarte bine exigentelor proiectului „Braila, capitala culturala europeana in 2021” – foto cu tineri concurenti si membri ai familiilor lor langa banner-ul omonim, tot in seara de 28 mai, la preselectie.