Simpozion național la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila

*Primul eveniment din ediția a V-a a Proiectului Național “Istoria noastră văzută prin ochii cititorilor români” *Au participat cu lucrari 51 de cadre didactice și elevi

 

DSCN1119         La sfârșitul acestei săptămâni ( 30 ianuarie 2016), Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din municipiul Brăila a fost organizator si gazda pentru Simpozionul național “Gânduri şi simţiri prin fapte, cultură şi valoare naţională oglindite în presă, istoriografie şi în literatură din perspectiva Primului Război Mondial” – prima activitate din Proiectul Național “Istoria noastră văzută prin ochii cititorilor români”, ediția a V-a (pentru al treilea an consecutiv în CAEN). Simpozionul s-a derulat pe trei paliere: (partea I) cadrele didactice înscrise în proiect au trimis la şcoala organizatoare referate, poezii, eseuri pe tema simpozionului; (partea a II-a) pentru elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, cadrele didactice au prezentat în fiecare şcoală înscrisă în proiect materiale referitoare la Epoca Primului Război Mondial; (partea a III-a) publicarea materialelor simpozionului în lucrarea Epoca Primului Război Mondial oglindită în presă, istoriografie şi în literatură – CD-ROM, 2016).

Sub privirile inocente și curioase ale elevilor din clasele VII B și VIII A, tineri care se pregătesc pentru viața de licean, activitatea s-a derulat nu fără emoții date fiind auspiciile tematice. Au vibrat la sentimentul patriotic, alături de tinerii elevi, cadre didactice care au participat cu lucrări la eveniment; între participanți și prof. Violeta Bădără, prof. Daniela Coteț, prof. Gabriela Beiliciu, prof. Silvia Manea – director adjunct al Școlii Gimnaziale „Ion Băncilă” Brăila, prof. Dorina Boiangiu – director Școala „Mihai Viteazul” (școala inițiatoare), prof. Iulia Adelina Mihai și prof. Daniela Stroe – cei doi coordonatori ai acestor acțiuni de amploare care-și lasă amprenta asupra inimilor oamenilor. Atmosfera evenimentului, încărcată de povara amintirii jertfei eroilor români, a fost subliniată elocvent de mai mulți elevi care au interacționat în finalul activității și după ce au vizionat prezentările susținute de prof. Manea Silvia și prof. Mihai Iulia Adelina. Mai multe imagini la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.994996687259587.1073742202.196618800430717 in album foto pe pagina Facebook a revistei de cultură și informație Braila Chirei (partener media in proiect). DSCN1130-1

Reușita acestui simpozion, și nu numai, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul permanent și necondiționat al profesorului Raluca-Violeta Marica – inspector școlar ISJ Brăila (fost director la Școala „Mihai Viteazul”), inițiatorul de drept și de suflet, susținător al întregului drum parcurs de acest interesant și atractiv proiect.
DSCN1131       In acest an, simpozionul a reunit 51 de lucrări ale profesorilor dornici să vadă istoria prin cuvinte și imagini, să fie purtătorii de mesaj al evenimentelor produse în timpul Primului Război Mondial. Dincolo de sentimentele redescoperite, de patriotismul ce înnobilează sufletul oricărui român de pretutindeni, simpozionul a produs si un CD cu ISBN (978-973-0-20847-4) unde sunt adunate aceste lucrări, el putând fi un util exercițiu de istorie, un auxiliar folosit cu succes la orele de istorie, limba română și nu numai.

E bine să ne reamintim, măcar din când în când, faptul că suntem români și, de aceea, suntem datori cu sufletul istoriei acestui neam atât de încercat! E bine să cultivăm simțul dreptății și să dezvoltăm patriotismul pe care unii încă îl mai au! E bine să fim oameni cu cei care ne ajută să ne redescoperim trecutul când avem nevoie de el! E bine să fim noi, așa cum suntem în realitate! E bine…!” – din motivatiile organizatorilor. DSCN1125

Simpozionului i se vor alătura și alte acțiuni înscrise în calendarul acestui proiect: Concursul naţional “Istoria noastră văzută prin ochii cititorilor români”, expoziţie „Istoria noastră văzută prin ochii cititorilor români” și „Culoare locală, determinare naţională”- pagini de cultură şi istorie locală (publicare de carte).

Elevii romani vor un invatamant de secol XXI

* Viziunea tinerilor este foarte clara: „Avem nevoie de o educație performantă, care să vizeze așteptările elevilor, să îi formeze pentru viață și să îi facă să dobândească valori și competențe, nu asimilarea unor noțiuni într-un limbaj de lemn”

Dupa ce la Ministerul Educatiei Nationale a fost anuntat/ propus planul-cadru de masuri care sa aduca schimbari sistemului, de la Consiliul National al Elevilor (CNE) a venit, prompt, o riposta. Semn ca tinerii au inteles ca au responsabilitate, dar si ca trebuie/ merita sa-si controleze… viitorul. Membrii CNE s-au consultat si l-au delegat pe liderul lor sa le spuna optiunile.  horia-onita

În România secolului XXI încă se mai crede că se poate învăța după actualul sistem de discipline, valori și competențe, care se plia foarte bine pe interese elevilor și așteptările societății de integrare pe piața muncii, dar în secolul XIX și începutul secolului XX. Avem nevoie de o educație performantă, care să vizeze așteptările elevilor, să îi formeze pentru viață și să îi facă să dobândească valori și competențe, nu asimilarea unor noțiuni într-un limbaj de lemn. Dar miza cea mare în acest sens este la programe școlare. Propunerile de plan-cadru aduc schimbări de formă, nu de fond, dar totuși prin anumite ajustări s-ar putea îmbunătăți considerabil. Ore de educație cetățenească, prin care elevii să fie învățați în mod obiectiv care sunt drepturile lor, cum să lupte pentru ele și care le sunt obligațiile – și aici menționăm proiectul inedit al dl. Magistrate Cristi Dănileț, pe care îl susținem în întregime-, curriculum la decizia elevului, care să vină în întâmpinarea intereselor elevului, nu pentru completarea normei didactice a profesorilor. Capacitarea elevului și prin dreptul de a se înscrie după propriile convingeri la ora de religie, așa cum prevede Codul Civil și mai ales o educație normată nu pe discipline, ci pe abilități. Ne întrebăm în schimb câte generații de elevi vor mai fi sacrificate pentru ca sistemul să accepte schimbarea în acest sens”, a declarat Horia Onița (foto) – președintele Consiliului Național al Elevilor (punctul de vedere este postat si pe wedu.ro, dar si pe pagina Facebook a CNE – https://www.facebook.com/consiliulelevilor/ ).

Palmares Gala Premiilor Culturale Brăilene pentru anul 2015

*Printre laureati: Corina Ciuraru pentru Atelierul „Povestile IEI”, poetul si editorul Mihai Vintila, prof. Virgil Cernat de la Palatul Copiilor, elevii Raluca Sbîrnea, Maria Cristina Barac, Andrei Cristian Rădulescu, Radu Pupezeanu de la Colegiul Naţional „Bălcescu’, actorii Corina Bors si Emilian Oprea, Muzeul Brăilei „Carol I’, Constantin Teodorescu, Fundaţia “Obscina” Brăila, asociaţia „Cooltura’, Bogdan Lifşin – conducator al corului „Macabi” al Comunitaţii Evreilor din Brăila, Constanţa Abălaşei-Donosă 

După-amiaza de vineri, 28 ianuarie 2016 a adus bucurie unora dintre brăilenii care activează în domenii culturale sau care au desfăşurat activităţi de gen în 2015 in beneficiul publicului, al educaţiei pentru artă si cultură. Meritul oferirii acestui frumos sentiment aparţine iniţiatoarei Galei Premiilor Culturale Brăilene, prof. dr. Ana Hărăpescu – director al Directiei Judetene pentru Cultură Brăila – care a organizat şi ediţia a V-a a manifestării, oferind laurii celor care in anul 2015 au incercat să se apropie cel mai mult de idealul actului artistic, mai precis să fie şi pe gustul audienţei, dar şi să respecte regulile Artelor. Si dacă anul trecut (album foto la  – pe pagina Facebook a revistei de cultură şi informatie Braila Chirei) Ana Hărăpescu a prezentat gala împreună cu teatrologul Lucian Sabados – managerul Teatrului „Maria Filotti”, de această dată l-a avut alături pe actorul Florin Chirpac – manager Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş’ (foto dreapta – de la Ana Harapescu pe Facebook, din brailapebune.net). Ana, Chirpac

Asa cum a fost anunţat (https://brailachirei.wordpress.com/2016/01/27/gala-premiilor-culturale-brailene-editia-a-v-a/), un atractiv program artistic a insoţit momentele de suspans şi de emoţia primirii premiilor. Astfel, au încantat audienta (unii dintre solisti fiind si laureaţi in gala din acest an sau din alţi ani) corul „Macabi’, Cosmin Cernat – recital de chitară clasică, Maria Radu – recital de muzică populară (a interpretat “Doină”, “Dunăre apă zglobie”, “Sârba mare” – piese specifice zonei Brăilei şi zonelor de interferenţă), Florentina Soare – arii din opereta „Valurile Dunării” de George Grigoriu, Gabriel Nicolae Ciubuc – recital de muzică uşoară, grupul “Steluţe dunărene” – recital, trupa „Antic” cu Leonard Puia – chitară şi Mario Apostol – percuţie, ultimii oferind „bis’-uri.

Palmares 

              Secţiunea  I – Cultura în sectorul public: Trofeul – profesor Virgil Cernat de la Palatul Copiilor Brăila, pentru cele 12 premii I şi II obţinute la ce-a de a IX-a ediţie a Festivalului internaţional de interpretare „Micul virtuoz” de la Bucureşti, 2015; Ansamblul „Pandelaşul” al Casei de Cultură a municipiului Brăila – coordonator instructor coregraf, Epure Marius Sandrino, pentru  locul I obţinut la Festivalul internaţional de folclor  „Plevna cântă şi dansează” (4 – 6 septembrie 2015, Plevna – Bulgaria); Dragoş Adrian Neagu – managerul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati”, pentru diversitatea, complexitatea şi calitatea proiectului „ Clubul de vacanţă 2015”; Tinerii Raluca Sbîrnea, Maria Cristina Barac, Andrei Cristian Rădulescu şi Radu Pupezeanu – elevi ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila, pentru proiectul „Locuieşti sau aparţii locului?!” şi locul al III-lea obţinut la concursul de proiecte „Lider european” al Reprezentanţei Comisiei Europene în România; primar Dumitru Panţuru – primarul omunei Movila Miresii, pentru implicarea directă în revigorarea şi afirmarea culturii specifice comunităţii locale.

sect Patrimoniu cultural national      Secţiunea II – Patrimoniul cultural naţional: Trofeul – SC Dedal Bahamat srl, ing. Dumitru Bahamat, pentru înalta calitate a lucrărilor de restaurare, conservare şi punere în valoare a unui reper unic al patrimoniului cultural medieval, arheologic şi arhitectural din judeţul Brăila: casa monahală („Stăreţia veche”) a Manastirii voievodale Măxineni, monument istoric de importanţă naţională; SC Telorian Com. srl. – pentru  calitatea deosebită de execuţie  a lucrărilor de restaurare, renovare şi punere în valoare a imobilului din Brăila, str. Polonă nr. 4; familia George şi Silvina Codreanu – pentru succesul eforturilor de salvgardare a valorilor arhitecturale ale imobilului din strada Orientului nr. 35 , cu fonduri proprii; Corina Ciuraru – şef Serviciu la Biblioteca Judeţean „Istrati”, pentru iniţierea şi dezvoltarea cu succes a proiectului instructiv-educativ Atelierele „Poveştile IEI” (1 şi 2); Muzeul Brăilei „Carol I” – pentru lucrarea „Contribuţii privind istoria oraşelor”, vol. XIII, „Atlas istoric al oraşelor din România„ seria B, Tara Românească, fascicula 3, „Brăila”– autori: Ionel Cândea, Maria Stoica, distins cu  premiul „Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române.

Secţiunea III – Cultură scrisă şi mass-media: Trofeu –  Consiliul Judeţean Brăila, vicepreşedinte prof. dr. Viorel Mortu pentru iniţierea, organizarea şi reuşita  proiectului cultural „Târgul de carte” la Brăila, ediţia I ( 21 – 24 octombrie 2015); revista online InfoZone – director Gabriela Popa, pentru proiectul interjudeţean „Tradiţii şi obiceiuri în satele româneşti” cu  şezătoarea cultural – artistică „Datini, joc şi voie bună”; Ana Maria Curcă – corespondent regional al postului tv Digi 24, pentru consecventa implicare jurnalistică în problematica protejării patrimoniului cultural local;  editorul Mihai Vintilă – pentru sprijinul permanent şi eficient acordat în special vieţii culturale rurale şi întreaga activitate editorială în domeniul culturii, prin publicaţia online InfoEst; publicaţia online „Probrăila” – pentru complexitatea şi diversitatea activităţii publicistice în domeniul culturii locale şi naţionale.

Secţiunea IV – Arte vizuale şi muzicale: Trofeu – mezzosoprana Florentina Soare pentru obţinerea premiului II la ediţia jubiliară a Festivalului-Concurs internațional de canto „Hariclea Darclée” 2015; corul mixt „Trison” al Scolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” – dirijori prof. Marcica Lupu şi Stefan Lupu, pentru cele doua medalii de argint obţinute la cea a XIII-a ediţie a Festivalului-concurs internaţional de muzică corală „ Antonio Vivaldi” în 2015 (la Karpenissi – Grecia); actriţa Corina Georgiana Borş – pentru obţinerea premiului publicului la „Gala tânărului actor HOP” în anul 2015; actorul Emilian Oprea, pentru distribuirea în roluri de referinţă ale cinematografiei naţionale în anul 2015; Marian Căpăţână – consilier judeţean (independent), pentru iniţierea proiectului  Simpozionul internaţional de sculptură „Nicăpetre”.

Secţiunea V – Promovarea valorilor culturale brăilene; Trofeul – Constantin Teodorescu (Teo, pentru prieteni), pentru iniţierea şi dezvoltarea proiectului „Brăila – capitală europeană a culturii 2021”; Muzeul Brăilei „Carol I”, pentru proiectul cultural-educaţional „Patrimoniu imaterial: obiceiuri şi tradiţii locale în Scorţaru Nou (25 martie – 30 aprilie 2015), coordonator Viorel Stoian, muzeograf; Fundaţia “Obscina” Brăila – preşedinte prof. Fedosia Jipa-Rubanov, pentru proiectul editorial “Ruşii lipoveni din românia – istorie şi actualitate. Comunitatea ruşilor lipoveni din Brăila – model de convieţuire multietnică în context naţional şi european” (autor Pavel Tudose), cofinanţat ACN şi Comunitatea Ruşilor lipoveni din România; Constanţa Abălaşei-Donosă, pictor, grafician şi poet, distinsă cu Grand Prix și medalia de argint „Floare de cireș” pentru albumul de carte poștală „Eminescu – 165 de ani de la naștere, în cadrul Concursului internațional  „Art & life” din Japonia în 2015; grupul „Steluţe dunărene” – coordonator Liliana Toader, pentru cele doua trofee şi 8 premii obţinute la a xv-a ediţie a Festivalului naţional de interpretare a cântecelor de iarnă pentru copii „Flori de gheaţă” (Bucureşti – 2015);

Secţiunea VI – Prietenii culturii brăilene: Trofeu – dr. Aurel Vainer – preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, pentru implicarea personală în organizarea, susţinerea şi promovarea valorilor culturale ale Brăilei,  prin proiectul  „Zilele Mihail Sebastian” (ediţiile I – III); prof. Bogdan Lifşin – pentru efortul de instruire şi conducere a activităţii  culturale a corului „Macabi” al Comunităţii evreilor din Brăila, la 18 ani de la înfiinţare (video preluare de la Marius Mitrof, pagina Facebook);

http://https://www.facebook.com/marius.mit.7?fref=photo

asociaţia “Cooltura“ – preşedinte Athena Bondoc, pentru inovativul proiect “lada de zestre” – expoziţie inedită de artă contemporană, tradiţii şi obiceiuri, realizată în multiple limbaje artistice; Elena Dumitrescu Nentwig – pentru prezenţa  editorială în spaţiul cultural  internaţional; asociaţia „Coloreria” pentru derularea proiectului “kinedok” de proiecţii de filme documentare în spaţii neconvenţionale (Brăila, 17 august – 2 noiembrie 2015);

Florin Mihaileascu Braila, Florin Chirpac          Secţiunea  VII – In memoriam actorul Stefan Mihăilescu-Brăila,  la 90 ani de la naştere, pentru semnificativitatea prezenţei sale artistice în elita  vieţii culturale naţionale; s-a acordat Trofeu, primit cu emotie de fiul regretatului actor, Florian Mihăilescu-Brăila (care vine an de an la Brăila si pentru Concursul national de comedie „Stefan Mihăilescu-Brăila’ organizat de Liceul de Arte „Hariclea Darclee’ si unde este in juriu).

Primirea ministrului afacerilor externe şi comerțului exterior al Ungariei

*S-a pus accent pe intensificarea relatiilor bilaterale, dar s-a discutat si despre gestionarea problemei migratiei 

 

Dacian Cioloș, prim-ministrul României, l-a primit in 29 ianuarie 2016 pe Péter Szijjártó – ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei – aflat în vizită oficială la București la invitația omologului român. Peter Szijjarto, Ciolos sa

În cadrul discuțiilor s-a subliniat interesul reciproc pentru aprofundarea relației bilaterale, cu accent pe oportunitățile cooperării economice, energetice și în domeniul infrastructurii. Cei doi înalți demnitari și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea interconectării infrastructurii regionale, factor în măsură să contribuie la întărirea cooperării bilaterale și la dezvoltarea regiunii Europei Centrale și de Est. A avut loc și un schimb de vederi pe teme de actualitate europeană, precum gestionarea migrației, principala provocare cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent. Cei doi oficiali au exprimat poziții similare, considerând că este esențială consolidarea frontierelor externe ale Uniunii„, se arată in comunicatul de la Biroul de presă al Guvernului.

Concert Frenchmania – Keo și invitații săi, la Cinema Elvire Popesco

*A treia ediție * Pe scenă vor mai fi Gabriel Cotabiță, Ruby, Adrian Despot * Concertele Frenchmania fac parte din campania ”BY THE WAY și eu vorbesc limba franceză”, iniţiată de Institutul Francez din România

 

                Concertul Frenchmania, primul din acest an – Keo & invitații săi cântă în franceză – are loc pe 2 februarie 2016, de la ora 20.00 la Cinema Elvire Popesco (Bucuresti, Bulevardul Dacia nr. 77). Invitații sunt Gabriel Cotabiță, Ruby, Adrian Despot și Alexandra Ungureanu.

Print              Evenimentul,  ajuns la a 3-a ediție, este organizat de Institutul Francez din România în parteneriat cu TV5 MONDE și RFI.

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la instalarea Institutului Francez în clădirea de pe bulevardul Dacia, desfășurarea acestui eveniment a dobândit o simbolistică deosebită fiindcă proiectul inițiat de către Christophe Gigaudaut, directorul instituției culturale, și-a propus ca și obiectiv principal promovarea legăturii franco-române prin intermediul unui stil muzical destinat noii generații. Spectacolul din data de 2 februarie oferă prilejul de a încuraja folosirea limbii franceze datorită implicării unor artiști ai scenei muzicale românești bine cunoscuți de publicul larg, care vor interpreta live piese în limba lui Molière„, subliniază organizatorii.

Preţul biletului este de 30 de lei pentru intrare generală şi 50 de lei intrare care permite accesul la petrecerea privată în prezenţa artiştilor şi locuri VIP în sală. Biletele pot fi cumpărate de pe eventbook.ro, de la librăriile Anthony Frost, Kyralina și Hecate și de la casa de bilete a cinematografului Elvire Popesco.

Concertele Frenchmania fac parte din campania ”BY THE WAY și eu vorbesc limba franceză”, iniţiată de Institutul Francez din România cu scopul de a promova plurilingvismul și o francofonie activă, modernă.

Pentru a recompensa entuziasmul de care dă dovadă un public din ce în ce mai numeros, Proiectul Frenchmania va beneficia de alte trei ediții în cursul acestui an, și anume în luna martie, în mai și în iunie 2016.

Centrul Antidrog Braila, bilant activitate 2015

*Eveniment derulat la Prefectura Braila in 28 ianuarie 2016 * Din raport CPECA… „În anul 2015 s-au colectat 162 de fişe de urgenţe datorate consumului de substanţe psihoactive de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi 493 fişe de admitere la tratament şi externare de la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon”: Serviciul de Medicină Legală a raportat următoarea situaţie la nivelul judeţului Braila 14 decese înregistrate ca urmare a consumului de alcool, un caz de deces înregistrat ca urmare a consumului de noi substanţe cu proprietăţi psihoactive, 540 expertize toxicologice realizate pentru consumul de alcool”

 

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila a prezentat vineri, 28 ianuarie 2016, la sediul Prefecturii Brăila bilanţul activităţii din 2015. Reuniunea (la care au participat toţi partenerii instituţionali – reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, instituţii publice, ONG-uri, culte, spitale, penitenciare – cu care colaborează CPECA Brăila) a fost deschisă de Lucian Nicu Olteanu – prefectull judeţului, care a punctat câteva caracteristici ale Brăilei din punct de vedere al consumului de droguri şi importanţa implementării Strategiei Judeţene Antidrog, instrument de lucru de referinţă în raport cu instituţiile implicate în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, la nivel judeţean. În cadrul aceleiaşi întâlniri, a fost analizat şi stadiul implementării Planului de Acţiune pentru perioada 2014 – 2016, aferent Strategiei Judeţene Antidrog 2014 – 2020, realizat împreună cu partenerii Grupului de Lucru constituit prin Ordinului Prefectului.

antidrog raport 2015       Psiholog Olga Condrat – coordonator CPECA – a prezentat principalele linii de activitate (activităţi în domeniul prevenirii consumului de droguri  – şcoală, familie, comunitate, activităţi în domeniul asistenţei consumatorilor de droguri, indicatori epidemiologici cheie, colectare date) şi realizările în domeniul de referinţă, apoi a invitat partenerii la discuţii, dezbateri, propuneri privind colaborarea. „Conform cercetărilor în domeniu, grupul cel mai vulnerabil îl reprezintă adolescenţii, motiv pentru care programele de prevenire a consumului de droguri trebuie orientate prioritar către populaţia cu vârstă mică, în scopul întârzierii debutului în consum„‘, s-a subliniat.

Din RAPORT

Activităţi în domeniul prevenirii consumului de droguri – sectiune Prevenire în şcoală. Proiecte derulate in martie – iunie 2015: „Adolescenţă fără dependenţă”, ediţiile a IV-a şi a V-a, cu parteneri Serviciul de Probaţiune Brăila, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Brăila, Şcolile Gimnaziale: „Nedelcu Chercea” şi „Ion Băncilă” Brăila; „SNPP – un pericol real” cu parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, CJRAE Brăila; „Busola profesiei”, „Drogurile … viitorul?!” , „Cheia e la tine” (proiecte iniţiate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila) cu parteneri Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, „Zilele Siguranţei” – ( iniţiat de OMV Petrom S.A.- ASSET  IX Moldova Sud şi Liceul Tehnologic „N. Oncescu”Ianca) cu parteneri ISJ Brăila, Primăria Ianca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, IPJ Brăila, OMV Petrom S.A., Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi, Liceul Tehnologic „Nicolae Oncescu” Ianca  şi  Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca; Concursul Naţional „Mesajul meu Antidrog” ediţia a XII-a cu parteneri ISJ Brăila, Primăria Brăila. Rezultate naţionale: locul I la secţiunea “Film” – liceu; Sectiune Prevenire în familie: „Familie sănătoasă – cămin fericit” – ediţia I şi a II-a cu parteneri  Fundaţia „Surorile Clarise ale Sf. Sacrament” Brăila şi Asociaţia „Diaconia” – Căminul Speranţei  Brăila, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila; sectiunea Prevenire în comunitate: „Învaţă să te poţi ajuta” cu parteneri Direcţia Asistenţă Socială Brăila – Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă, Muzeul Brăilei, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Brăila, Teatrul „Maria Filotti” şi IPJ Brăila,„Antidrog” – program de asistenţă  psihologică specifică destinat persoanelor cu antecedente de consum de droguri cu partener Penitenciarul Brăila, Curs de formare de bază în domeniul drogurilor destinat personalului Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila.

 Sectiune Campanii – Campanie antitutun dedicată Zilei Mondiale fără Tutun, parteneri IPJ Brăila, OMV-Petrom şi unităţi de indirecţi: comunitatea locală municipală, a oraşului Ianca; Campanie antitutun dedicată Zilei Naţionale fără Tutun, parteneri Şcoala Gimnazială Tufeşti şi Şcoala Gimnazială Stăncuţa din judeţul Brăila,  Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială„Constantin S. Aldea”, Şcoala Gimnazială „Ion Băncilă” şi Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci” din Brăila; Ziua Internaţională Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri, parteneri Asociaţia Diaconia „Căminul Speranţei”, Biblioteca Judeţeană „P. Istrati”, DGASPC Brăila, Penitenciarul Brăila; „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” (iniţiator MAI), parteneri IPJ Brăila, Liceul Teoretic „Panait Cerna”, Liceul „Oncescu” Ianca, Şcoala Gimnazială Mircea Vodă, Şcoala Gimnazială Şuţeşti.

Activităţi în domeniul asistenţei consumatorilor de droguri. Număr de beneficiari  pentru care s-a acordat asistenţă: 50 (asistenţă individuală) + 8 (asistenţă de grup, beneficiari referiţi de Serviciul de Probaţiune Brăila) dintre care 4 au fost admişi în 2014, iar 54 s-au adresat în 2015; persoane private de libertate: 14; persoane în libertate: 44. Tipuri de droguri consumate de beneficiari: canabis, SNPP, alcool, tutun, medicamente psihotrope. Vârsta beneficiari : 12  –  62 ani. Număr servicii acordate: 83 evaluări psihologice, dintre care 38  evaluări conform Ordonanţelor referite de DIICOT  – ST Galaţi, Buzău, Vrancea, Brăila, Suceava, Neamţ şi Botoşani; 176 intervenţii psihologice individuale; doua intervenţii psihologice de grup; 91 şedinţe management de caz.

Indicatori epidemiologici cheie. În anul 2015 s-au colectat 162 de fişe de urgenţe datorate consumului de substanţe psihoactive de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi 493 fişe de admitere la tratament şi externare de la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon”: Serviciul de Medicină Legală Braila a raportat următoarea situaţie la nivelul judeţului: 14 decese înregistrate ca urmare a consumului de alcool, un caz de deces înregistrat ca urmare a consumului de noi substanţe cu proprietăţi psihoactive, 540 expertize toxicologice realizate pentru consumul de alcool, 3 expertize toxicologice realizate pentru consumul de droguri cu rezultat negativ.

La TMF, un nou spectacol in lucru: „Schimb urgent… trei surori’

*Regia Lucian Sabados – managerul dramaticului brăilean, scenografia Gheorghe Mosorescu – presedinte UAP Filiala Brăila *Din distributie: Corina Borș, Emilia Mocanu, Flori Popa, Elena Andron, Lucian Pânzaru (de la Teatrul ”Fani Tardini” Galați)/Zane Jarcu, Alexandru Marin, Dan Moldoveanu, Monica Ivașcu, Cătălina Nedelea, Marcel Turcoianu, Adrian Ștefan

Lucian Sabados         Un nou spectacol – ”Schimb urgent… trei surori” de Nagle Jackson – a intrat in „creuzetul” Thaliei la Teatrul „Maria Filotti’ (TMF) Braila. Provocarea vine direct de la Lucian Sabados (foto stanga din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei de la unul dintre evenimentele Zilele Mihail Sebastian, al Muzeul Brailei „Carol I’ cand teatrologul a vorbit despre scriitorul si dramaturgul brailean) – managerul TMF – care este si regizorul spectacolului. Pentru scenografie a fost ales Gheorghe Mosorescu – angajat al dramaticului brăilean, cel care conduce si Filiala Brăila a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) din Romania.

064 din Leonce si Lena        Alte amănunte avem in informarea de la organizatori: „Din distribuție, în ordinea intrării în scenă (rolurile sunt oricum aproape egale ca importanță și întindere) îi menționăm pe: Corina Borș (laureata in Gala tanarului actor „HOP\’ editia 2015, ‘foto din „Leonce si Lena’  de Georg Buchner in regia lui Vlad Cristache), Emilia Mocanu, Flori Popa, Elena Andron, Lucian Pânzaru (actor al Teatrului ”Fani Tardini” Galați)/ Zane Jarcu (foto dreapta), Alexandru Marin, Dan Moldoveanu, Monica Ivașcu, Cătălina Nedelea, Marcel Turcoianu, Adrian Ștefan (…) Și în acest fel probăm valoarea și omogenitatea trupei actoricești iar prin povestea adusă de acest text, veți putea cunoaște și mai bine, dumneavoastră, spectatorii, culisele teatrului, destinul dificil al artiștilor în timp și prin extesie, soarta noastră, a celor ce sunt nevoiți să-și schimbe mentalitatea, felul de a fi și scara valorilor, într-un moment al istoriei„. Zane Jarcu

                 Spectacolul vine in tandem, ca noutate, cu premiera ”Jacques și stăpânul său” de Milan Kundera (invitația la https://brailachirei.wordpress.com/2016/01/27/premiera-tmf-spectacolul-jacques-si-stapanul-sau-de-milan-kundera/) pe care iubitorii teatrului au putut-o urmări, deocamdată, in deplasare – la Galați, motivația fiind lucrările de renovare/ reconstructie la TMF care au impus absența avizului de la ISU „Dunarea” pentru sala de spectacole.
Așa cum speră echipa noii producții, spectacolul va putea fi vizionat de public la finele lunii martie 2015, si – în funcție de finalizarea lucrărilor menționate mai sus – posibil chiar să inaugureze innoitul edificiu al teatrului
.

 

La Şcoala “Radu Tudoran” Brăila, serbarea patronilor spirituali

*Sfinţii Trei Ierarhi au fost principala inspiraţie * Concurs de icoane, serbare cu scenetă de Caragiale

       Sc Radu Tudoran 2         Întru cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi (ocrotitorii învăţământului teologic, sărbătoriţi la 30 ianuarie în calendarul creştin ortodox) – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur – care din 1990 au fost aleşi patronii spirituali ai Şcolii Gimnaziale “Radu Tudoran” Brăila, unitatea de învăţământ a fost în sărbătoare în perioada 21 – 28 ianuarie 2016.

Astfel, în săptămâna 21 – 27 ianuarie s-a organizat un concurs de icoane ortodoxe coordonat de prof. Petruş Dorobanţu (Sc Tudoran 1in foto dreapta) – director adjunct, prof. Petrica Marin (educaţie plastică) şi prof. Alina Puha (religie). După cum confirmă directorul adjunct, „cele mai reuşite creaţii artistice ale micilor iconari au constituit o expoziţie permanentă pe holul şcolii pentru ca ceilalţi elevi să admire talentul colegilor şi frumuseţea icoanelor ortodoxe. Totodată, cei 24 de artişti au fost premiaţi în faţa colectivului de cadre didactice„. Elevii artişti au fost răsplătiţi cu diplome şi premii, oferite cu generozitate de membri ai Parohiei „Sf. Mucenic Mina” prin parteneriatul Şcoală – Biserică.

Sc Radu Tudoran 3       În data de 28 ianuarie 2016, în cadrul Cabinetului de Documentare şi Informare elevii claselor a V-a şi a VI-a sub îndrumarea profesorilor de religie Alina Puha şi Petruş Dorobanţu au oferit cadrelor didactice un program artistic. Din serbarea şcolară nu a lipsit teatrul, Georgeta Apostu – profesor de limba română, punând în scenă cu elevii de la V A schiţa „Bubico” de I. L. Caragiale care a încântat audienţa. La serbare a participat prof. Otilia Adriana Teodoru – directorul şcolii – care a mulţumit pentru implicare tuturor cadrelor didactice şi i-a felicitat pe elevi pentru munca depusă în realizarea serbării şcolare; de asemenea, a participat şi preotul Cornel Boboc – paroh al Bisericii „Sf. Mucenic Mina”: „Să fiţi cuminţi şi ascultători faţă de părinţii voştri şi să urmaţi exemplul de hărnicie şi dăruire al Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur”, a fost îndemnul preotului către elevi, iar aceştia au promis că îşi vor asculta pe mai departe părinţii şi îi vor răsplăti cu rezultate bune la învăţătură.

Stagiunea Regala: concert extraordinar la Ateneu

*In 6 februarie 2016, ora 19.00 

 

Sâmbătă, 6 februarie 2016, de la ora 19.00 are loc la Ateneul Român – sub Inaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României – un concert extraordinar sustinut de Camerata Regală*, cu Horia Andreescu – dirijor și violonistul Gabriel Croitoru – solist.

Bilete (prețuri intre 60 si 95 lei) la http://www.bilete.ro/concert-stagiunea-regala-06-feb-2016,  la casa de bilete a Ateneului Român, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos.  afis Camerata Regala 6 febr

In program: „Concertul pentru orchestra de coarde” de Paul Constantinescu, „Rondo Capriccioso” de Camille Saint-Saens, „Zigeunerweisen” de Pablo de Sarasate, „Souvenir de Florence” de Piotr Ilici Ceaicovski.

Camerata Regala, formatia       *Camerata Regală (foto, preluare de pe pagina Facebook – https://www.facebook.com/Camerata-Regala-1079513635411664/), formată din studenti la Universitatea Naţională de Muzică (UNM) Bucureşti a fost inaugurată la 13 decembrie 2009 printr-un concert de muzică exclusiv românească, care a avut loc în Sala “George Enescu” a UNM Bucureşti. Evenimentul a fost sprijinit de prof. univ. dr. Dan Dediu (compozitor, n. 16 martie 1967, Brăila) – rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Ansamblul a colaborat cu personalități marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Membrii Cameratei au avut șansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul Internațional Sergiu Celibidache. În anul 2014, la 5 ani de la înființarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia Regele Mihai al României pentru înaltul profesionalism cu care își desfășoară activitatea concertistică.

     horia andreescu          Horia Andreescu (foto, preluare de la www.fge.org.ro), născut în Braşov (România); a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia dirijat. A urmat cursuri de măiestrie la Viena (cu Swarowsky şi Östereicher), la Trier şi München (cu Celibidache). În 1976 – 1987 a fost dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Ploieşti, iar din 1987 a dirijat Orchestra Filarmonicii George Enescu din București (unde a deținut funcția de director adjunct în 1987 – 1990) şi Orchestra Naţională Radio (în calitate de prim dirijor). A format „Virtuozii” din Bucureşti, ansamblu cu care a susţinut numeroase concerte şi turnee.  Timp de peste 12 ani a fost dirijor principal (invitat) al Berliner Rundfunk Orchester, Schwerin Staatskapelle şi Dresden Staatskapelle, având deopotrivă angajamente cu Berlin Staatskapelle, Orchestrele Simfonice din Berlin, Viena, Ierusalim şi Gewandhaus – Leipzig, BBC Scotland, Orchestrele Radio din Madrid, Lisabona, Leipzig, Hamburg, Copenhaga, Reykjavik, orchestrele filarmonice, simfonice şi de cameră din Olanda, Copenhaga (Collegium Musicum), Israel Chamber Orchestra, Filarmonicile din Londra şi Budapesta. A colaborat cu solişti celebri ca Anne Sophie Mutter, Maxim Vengerov, Misha Maisky, Viktor Tretiakov, Elisabeta Leonskaia, Uto Ughi, Zoltan Kocsis etc. A fost frecvent invitat la festivaluri de renume – ex. Wien Modern, Wienerfestwochen, Europa Musicale Munchen, Berlin Contemporary Music Biennial Festival, George Enescu International Festival (București) – și la festivalurile din Dresda, Copenhaga, Santander, Istanbul.

         gabriel croitoru        Gabriel Croitoru (foto, de pe pagina sa Facebook) Solist-concertist al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești (din 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat Transilvan al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca și profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București. A susținut concerte și recitaluri pe scenele tuturor Filarmonicilor din România și pe podiumuri de concert din întreaga lume. A fost solist în compania unor orchestre de prestigiu: London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orchester Leipzig, Orchestra de camera Regina Sofia, Festival Strings of Lucern Chamber Orchestra, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. A susținut recitaluri în Franta, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Ceha, China, Bulgaria, S.U.A., Ungaria etc. Din 2008, Gabriel Croitoru a obținut prin concurs dreptul de a cânta la vioara Guarneri (de patrimoniu universal) care a aparţinut lui George Enescu, instrumentul fiind în administrarea Muzeului Naţional George Enescu.

In proiectul „Muzica lumii între sunet şi suflet”, eveniment dedicat muzicii italiene

*Joi,  28 ianuarie 2016, de la ora 13.30, în sala festivităţi a Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

afis Sc muzicala italiana        Proiectul educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” (despre care am mai scris la https://brailachirei.wordpress.com/2014/11/26/muzica-lumii-intre-sunet-si-suflet-tema-intalnirii-canto-clasic-sau-cantecul-ingerilor/ ori la https://brailachirei.wordpress.com/2015/03/30/femeia-in-poezia-franceza-program-lirico/) initiat de profesorul Nicolae Bacanu (in foto, prezentand in incinta Muzeului Brailei „Carol I’ la o alta activitate, din noiembrie 2014, tema aleasă) la Colegiul Economic „Ion Ghica” Brăila continuă cu un eveniment avand ca tema „Şcoala muzicală italiană de la Antonio Vivaldi la Giuseppe Verdi”. poezie-si-muzica-la-muzeu-3-dec-2013

O adevărată lectie, ca si celelelate, care are loc joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 13.30, în sala festivităţi a Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila. Intrarea este liberă.
De această dată, parteneri in organizare sunt Colegiul Economic „Ion Ghica” Brăila, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila şi Liceul de Artă „Hariclea Darclee”.

Colegiul prefectural Braila, ianuarie 2016

*Miercuri, 27 ianuarie * Au raportat activitatea din 2015 IPJ, IJJ, Politia de frontiera, Baza reparatii nave, Politia de transporturi, ISU „Dunarea’

 

Miercuri, 27 ianuarie 2016, de la ora 10.30 a avut loc la Sala Mare a Palatului Administrativ ședința Colegiului Prefectural al județului Brăila aferentă lunii in curs. Foto: revista de cultură şi informație Braila Chirei. colegiu prefectural

Asa cum a anunțat Stelianina Dobromir – director Cancelarie prefect (Nicu Lucian Olteanu), ordinea de zi a fost următoarea:

1. Bilanţul (detalii in raport 2015 IPJ – click pe documentul in format PDF) activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, anul 2015; 2. Raport (detalii in raport 2015 IJJ – click pe documentul in format PDF) privind activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila, anul 2015; 3. Informare (detalii in informare 2015 Politia Frontiera – click pe documentul in format PDF) privind activitatea Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pe anul 2015; 4. Informare (detalii in informare 2015 Baza nave – click pe documentul in format PDF) privind activitatea Bazei de Reparaţii Nave Brăila, pe anul 2015; 5. Informare (detalii in informare 2015 Politie transporturi – click pe documentul in format PDF) privind activitatea desfăşurată de Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi în anul 2015; 6.Raport de evaluare (detalii in raport 2015 ISU Dunarea – click pe documentul in format PDF) a activităţilor desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dunărea” al judeţului Brăila în anul 2015; direcţiile prioritare de acţiune pentru îmbunătăţirea activităţii pe anul 2016. 7. Proiecte de hotărâri pentru aprobare: „Programului orientativ al şedinţelor de lucru ale Colegiului Prefectural al judeţului Brăila ce urmează a avea loc în anul 2016″; Programului de măsuri stabilite pentru realizarea direcţiilor prioritare de acţiune în vederea îmbunătăţirii activităţii ISU <Dunărea> al judetului Brăila în anul 2016 ”; 8. Diverse.

Gala Premiilor Culturale Brăilene, ediţia a V-a

*Vineri, 29 ianuarie 2016, de la ora 17.00 la „Lyra” 
Gala Premiilor Culturale Brailene 2015      Gala Premiilor Culturale Brăilene, eveniment iniţiat şi organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila – reprezentantul în teritoriu al Ministerului Culturii – a ajuns la ediţia a V-a şi are loc vineri, 29 ianuarie 2016, cu începere de la ora 17. 00 la Instituţia Publică de Spectacole „Lyra”. Foto (album la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.803940083031916.1073742091.196618800430717 in pagina Facebook a revistei de cultură şi informatie Braila Chirei, laureată la prima editie a Galei prin manager Armanda Filipine) de la ediţia precedentă: Ana Hărăpescu, profesorul Nicu Negoita de la Gradiştea, vorbind despre scriitorul academician Fănuş Neagu.

Acest eveniment cultural, ajuns la a cincea ediţie a sa, se doreşte a fi un mijloc de recunoastere şi recompensare a valorii, de stimulare şi promovare a eforturilor, acţiunilor, demersurilor, proiectelor şi oricăror produse şi servicii culturale făcute în beneficiul Brăilei şi comunităţii brăilene, atât de către instituţiile publice de cultură, cât şi de asociaţii, fundaţii, persoane fizice şi/sau juridice şi simpli cetăţeni ai Brăilei, cu iubire,  interes şi dăruire pentru viaţa cultural spirituală a <cetăţii>. Cu acest prilej, vor fi acordate Diplome de Onoare şi Trofee de Excelenţă celor care, pe domenii de referinţă ale culturii şi patrimoniului naţional,  au realizat  superior actul cultural/artistic sau, au avut iniţiative, debuturi şi proiecte remarcabile în domenii de specialitate,  respectiv cultura în sectorul public, patrimoniul cultural naţional, cultură scrisă şi mass media, arte vizuale şi muzicale, promovarea valorilor culturale brăilene, şi, nu numai, de-a lungul anului 2015. Inaugurăm, începând cu această ediţie, atât o nouă structură a secţiunilor de acordare a premiilor, cât şi o altă configuraţie a desfăşurării evenimentului nostru anual, care vizează creşterea calităţii şi competitivităţii în toate domeniile vieţii culturale locale, stimularea într-un grad mai înalt a emulaţiei în rândul creatorilor şi deţinătorilor de valori cultural – spirituale„, se afirmă in comunicatul-invitaţie transmis de Ana Hărăpescu – directorul executiv al DJC Brăila, iniţiator al manifestării.  invitatie Gala Premiilor Culturii Brailene

Ca de obicei, premianţii şi publicul vor putea audia, admira, aplauda momente artistice; ele vor fi susţinute de data aceasta de Corul Macabi al Comunitatii Evreilor Braila (pe care l-am audiat, impreună cu Ana Hărăpescu şi multi alţi brăileni, cu plăcere la evenimentele din Templul Coral brăilean), Corul mixt „TRISON”, Maria Radu, Gabriel Nicolae Ciubuc, Grupul „Steluţe Dunărene”, Trupa „Antic” şi invitaţii săi Leonard Puia. Mario Apostol.

Evenimentul are loc cu sprijinul acordat de partenerii Instituţia Publică de Spectacole „Lyra”, Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” şi  Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila.

Premiera TMF: spectacolul ”Jacques și stăpânul său” de Milan Kundera

*Joi, 28 ianuarie 2016, de la ora 19.00 la Teatrul „Fani Tardini” Galati

Afis spect Jacques      Cel mai bun mod de a petrece o seara agreabila este, pentru iubitorii Thaliei, intalnirea cu spectacolul, cu actorii, cu emotia scenei. Si o premiera este cu atat mai mult un regal. Asa ca anuntata premiera – https://brailachirei.wordpress.com/2016/01/14/prima-premiera-a-teatrului-maria-filotti-se-joaca-la-galati/ – a Teatrului „Maria Filotti” (TMF) Braila este o tentatie, cred, greu de refuzat. Sunt convinsa ca iubitorii genului si-au rezervat deja bilete si, deci, deplasarea la Teatrul „Fani Tardini” din Galati unde joaca artistii de la Braila (teatrul brailean fiind in proces de reparatie/ consolidare/ restaurare nu are avizul PSI pentru sala de spectacole).

Redau in continuare invitatia TMF si a managerului Lucian Sabados si comunicatul transmis de Rodica Antonescu – PR, coordonator Departament Dezvoltare – cu ocazia acestui inceput de an. „Din această săptămână, Teatrul <Maria Filotti> își reia reprezentațiile din stagiune, atât în Municipiul Brăila, cât și în orașele apropiate. Debutul se adresează celor mici, pe care îi invităm miercuri, 27 ianuarie la Sala Lyra, pentru a viziona îndrăgitul spectacol <Bagheta magică>. De altfel, pe parcursul lunii februarie am programat la această cochetă sală, Lyra, mai multe reprezentații cu acest spectacol și cu un alt titlu iubit de cei mici, <Vaniușa cel viteaz>. Programarea acestor spectacole poate fi consultată pe sie-ul teatrului (www.tmf.ro), dar și la Agenția teatrală, unde pot fi aflate detalii despre rezervarea biletelor. Tot în această săptămână lansăm un interesant program de spectacole în deplasare, conștienți fiind de faptul că o trupă actoricească performantă, ca cea a Teatrului ”Maria Filotti” trebuie să fie întreținută, provocată și în permanent contact cu publicul. Asfel, joi 28 ianuarie 2016, de la ora 19.00, vom prezenta la Teatrul <Fani Tardini> din Galați, Premiera spectacolului ”Jacques și stăpânul său” de Milan Kundera, în regia lui Cristi Juncu. Această reprezentație va constitui o inedtită premieră locală, într-un spațiu profesionist, în prezența unui număr de 50 devotați spectatori brăileni, cărora teatrul le asigură transport cu autocarul propriu. <Jacques și stăpânul său>, un text modern, european, beneficiază de o lectură regizorală inteligentă, subtilă, dar și plină de comic, de o scenografie luxuriantă, prin costume și funcțională prin decoruri, realizată de Cristina Milea, și desigur impresionantă prin prestația actoricească, susținută cu strălucire de Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan, Mihaela Trofimov, Alin Florea, Silviu Debu, Adrian Ștefan, Narcisa Novac și Corina Borș. De altfel programul de spectacole al Teatrului Maria Filotti poate fi consultat pe site-ul teatrului, rămânând valabilă oferta noastră, ca la fiecare reprezentație de la Galați să asigurăm gratuit transportul pentru 50 de spectatori (pentru spectacolele susținute la Sala Mare a Teatrului <Fani Tardini>, primilor 50 de spectatori care achiziționează bilete). Vă așteptăm să ne susțineți în această perioadă mai dificilă a instituției noastre, până la mult dorita finalizare a reparației teatrului„.

Simpozion internaţional „Extemporal şi la dirigenţie”, la Colegiul Economic „Ghica’ Brăila

*Miercuri, 27 ianuarie 2016 *Cu sectiuni pentru cadre didactice – 138 profesori inscrisi si elevi – 341 inscrisi cu desene, colaje, fotografie digitala, materiale in power-point, filme scurte

afis Simpozion Colegiu Ghica       La Colegiul Economic „Ion Ghica’ din municipiul Braila au loc miercuri, 27 ianuarie 2016 lucrarile simpozionului international „Extemporal şi la dirigenţie” care se desfasoara pe doua sectiuni: pentru cadre didactice cu tema ,,Educaţia – mod de combatere a violenţei” (s-au înscris, cu lucrări, 138 profesori) si pentru elevi, cu tema ”Împreună împotriva violenţei!” (s-au înscris 341 elevi cu desene, colaje, fotografie digitala, filme scurte – max 5 min, materiale in power-point.

Prin simpozionul internaţional <Extemporal şi la  …. dirigenţie> ne-am propus informarea şi sensibilizarea actorilor implicaţi în actul educaţional cu  scopul dezvoltării comportamentelor pozitive în mediul şcolar si comunitate, bazate pe respect şi toleranţă„, precizeaza organizatorii: prof. Istrate Camelia – director Colegiul ”Ghica”, prof. Zafiu Doiniţa – director adjunct Colegiul ”Ghica”, prof. Simona Gianina Muşat, prof. Steluţa Claudia Berechet, prof. psiholog Rita Drâmbei – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţional (CJRAE)/Cabinet Interşcolar, prof. Cătălin Fulger Istrate (echipa de coordonare, toate cadrele didactice functioneaza la Colegiul Economic ”Ion Ghica” Brăila).

Din argumentul evenimentului: „Albert Einstein spunea: <Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă>. În societatea noastră şcolii îi revine tot mai mult rolul de a educa tânăra generaţie. Şcoala este mediul de formare a atitudinilor, a capacităţilor şi a competenţelor elevului deoarece în mediul şcolar, elevul trăieşte o continuă schimbare de comportament, acumulează experienţe prin care îşi aliniază existenţa personală la realitatea vieţii sociale, în interesul propriu şi al comunităţii. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate.  Vorbind despre formarea ca cetăţeni a elevilor, un loc important îl ocupă ora de dirigenţie susţinută în demersul ei educativ de activităţile extraşcolare şi de voluntariat„.

Scopul simpozionului este „reconsiderarea, la nivelul şcolii, a managementului educaţional din cateva perspective: problematica adolescenţilor şi a dezvoltării competenţelor lor de viaţă şi civice, introducerii/menţinerii unui climat de ordine şi disciplină, în viaţa personală şi a comunităţii aparţinătoare, parteneriatul şcoală – comunitate şi a creşterii calităţii învăţământului, în vederea pregătirii şi participării susţinute a tinerilor la viaţa socio-economică a comunităţii în continuă schimbare„. Similar, obiectivele simpozionului sunt: „conştientizarea publicului şcolar şi a comunităţii asupra problemelor  omenirii în general şi ale tinerilor în special; contributia la dezvoltarea conştiinţei/siguranţei personale şi de apartenenţă la mediul/cultura liceului/comunităţii; cunoasterea  regulilor  de comportament civic cu valenţe sociale; dezvoltarea abilităţilor de viaţă în contextul dezvoltării durabile; implicarea cadrelor didactice şi elevilor în realizarea  schimburilor  de experienţă, participarea la concursuri; realizarea de  materiale informative cu privire la consecinţele negative ale comportamentelor de risc; valorificarea potenţialului creativ„.

Partenerii Colegiului „Ghica” in organizarea simpozionului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Inspectoratul Judeţean de Poliţie  Brăila, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi, Capela Căminelor de persoane vârstnice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, CJRAE Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, Casa Corpului Didactic Brăila, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, Scoala Escola Secondaria  PINHEIRO E ROSA, Faro, Portugal, Colegiul Tehnic Feroviar Bălti, Republica Moldova, 96 unităţi şcolare din Brăila şi din ţară. Organizatorii au si doi sponsori: Cofetăria Caramelo by Vero Brăila şi SC Pancronex Brăila.

Nicăpetre 80 – aniversare la Muzeul Brăilei „Carol I’

*La Centrul Cultural „Nicăpetre”, miercuri – 27 ianuarie 2016, cand marele sculptor ar fi implinit 80 ani *Evenimente: lansări de carte, colocviu, lansarea medaliei aniversare, festivitate de premiere concurs cu elevi 

afis 27ian2       Miercuri, 27 ianuarie 2016, de la ora 17.00 au loc la Centrul Cultural “Nicăpetre” – parte din sectia Artă a Muzeului Brăilei „Carol I’ (municipiul Brăila, strada Belvedere nr. 1) evenimente dedicate împlinirii a 80 ani de la naşterea marelui sculptor român Nicăpetre (27 ianuarie 1936, Brăiliţa – Brăila, Romania – 21 aprilie 2008, Toronto, Canada). Foto afis stanga: Angelica Iordan. 27 ian 2016
În program:
* lansarea Medaliei “Nicăpetre 80”; prezintă prof. univ. dr. Ionel Cândea – managerul Muzeului Brăilei “Carol I”;
* Colocviul “Nicăpetre 80”; participă sculptorul Ioan Deac Bistriţa şi scriitorii Viorel Coman (prof. dr. Viorel Mortu) şi Vasile Vasiescu;
* Lansări de carte: “Dădica Melea” de Nicăpetre (coperta IV cu desenul autorului); prezintă conf. univ. dr. Zamfir Bălan – director adjunct la Muzeul Brăilei “Carol I”; coperta IV carte Dadica Melea
“Invocându-l pe Nicăpetre” de Gheorghe Lupaşcu; prezintă scriitorul Constantin Gherghinoiu – profesor, directorul Liceului Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpesscius” Braila;
afis concurs  * Festivitatea de premiere a concursului pentru elevi “Nicăpetre 80”, coordonat de muzeograf Mariana Bogdan – artist plastic, desfăşurat în 24 ianuarie 2016 (foto); liceenii au avut de rezolvat test grilă, exerciţiu de creativitate, probă practică. concurs elevi Nicapetre 2016 ian

În întâmpinarea acestui eveniment, dedicat memoriei sculptorului Nicăpetre, Consiliul Judeţean Brăila, prin Muzeul Brăilei “Carol I”, a organizat prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală “Nicăpetre”, Brăila 2015 (https://brailachirei.wordpress.com/2015/08/23/simpozionul-international-de-sculptura-monumentala-nicapetre-braila-2015-editia-i/), coordonat de Maria Stoica, şef secţia Artă a muzeului.
* * *

Nicăpetre a donat Muzeului Brăilei “Carol I” cea mai mare parte a operei sale (sculptură, desen, material documentar). Aceasta este expusă şi se poate vizita la Centrul Cultural “Nicăpetre”, înfiinţat în anul 2001, în cadrul programului de integrare a operei lui Nicăpetre în patrimoniul cultural naţional, program iniţiat de Maria Stoica şi coordonat de Ionel Cândea.

Inscrieri la Clubul de dezvoltare personală de la Biblioteca Judeteană Brăila

*Intâlnirile vor avea loc o dată pe lună: 30 ianuarie, 27 februarie, 26 martie, 23 aprilie, 28 mai și 25 iunie 2016

afis club dezvolatare personala         Laura Caplea – purtător de cuvânt la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila – anunță pentru perioada ianuarie – iunie 2016 un nou club – Clubul de dezvoltare personală, susținut de Rodica Ifrim – formator și public speacker: „Cursurile sunt gratuite și se adresează oamenilor care caută constant să-şi depăşească limitele sau care îşi pun întrebări despre cum pot fi mai productivi, cum îşi pot seta mai bine obiectivele şi cum îşi pot păstra motivaţia pentru a reuşi„.

Întâlnirile au loc o dată pe lună, de la ora 10.00, la Sala „Fănuș Neagu” etaj 3, la sediul bibliotecii din municipiul Braila, Piața Poligon nr. 4, în 30 ianuarie, 27 februarie, 26 martie, 23 aprilie, 28 mai și 25 iunie 2016. Înscrierile se fac la club.dezvoltare@gmail.com, unde sunt necesare datele de contact ale doritorilor.

Consiliul Local Municipal Braila, sedinta ianuarie 2016

*Vineri, 29 ianuarie 2016, de la ora 10.00

DSCN0220             Consilierii locali braileni sunt convocati vineri, 29 ianuarie 2016, la şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Brăila, in sala Companiei de Utilităţi Publice „Dunărea” SA, de la ora 10.00. Foto de la o şedinţă CLM anterioară (decembrie 2015) din arhiva revistei de cultură si informatie Braila Chirei.

Ordinea de zi propusa este următoarea:

1) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetul local al municipiului Brăila, pe anul 2016; 2) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșa în anul 2016; 3) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea utilizării sumei de 29.000,00 mii lei din excedentul anual al bugetului local al municipiului Brăila, pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare, pe anul 2016; 4) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Brăila, pe anul 2016; 5) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor, pe anul 20166) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila  pe anul 20167) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică SEROPLANT Brăila pe anul 20168) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciul de Transport Public Local de Calatori si Administrare Portuara Brăila pe anul 20169) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila pe anul 201610) Proiect de hotărâre iniţiat de domnul consilier local municipal Caranica George – Marius, membru în A.G.A. la S.C. „ECO” S.A. Brăila, privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. „ECO” S.A. Brăila pe anul 201611) Proiect de hotărâre iniţiat de consilierii locali municipali Ciocan Ilie Eduard și Coroş Maria membri în A.G.A. la S.C. Administraţia Pieţelor si Târgurilor S.A. Brăila, privind  Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Administraţia Pieţelor şi Târgurilor S.A. Brăila pe anul 201612) Proiect de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al R.A. Administraţia Zonei Libere Brăila pe anul 201613) Proiect de hotărâre iniţiat de consilierii locali municipali Badiu Virginia Loredana, Dumitru Florin, Păun Dan, Pricop Cristian Florinel şi Traian Adrian, membri în A.G.A. la S.C. Braicar S.A. Brăila, privind Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Braicar S.A. Brăila pe anul 201614) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea bugetului general centralizat al municipiului Brăila, pe anul 2016; 15) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Reactualizarea tarifelor serviciului de transport public local de călători în municipiul Brăila practicate de S.C. ”Braicar” S.A. Brăila, începând cu data 01.01.201616) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Actualizarea Anexei nr.1 la H.C.L.M. Brăila nr.423/2010, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr.358/2014 privind aprobarea tarifelor de salubrizare pentru anul 2016; 17) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea tarifului pentru serviciile prestate de Poliția Locală Brăila; 18) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Completării Strategiei actualizate de stabilire, modificare și/sau ajustare a prețurilor și tarifelor serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare delegate operatorului S.C. ”Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila” S.A., pe anii 2016 și 2017 și a Actului adițional nr. 4 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr.670/ 10.09.2009; 19) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Caietului de sarcini și achiziția unui contract de prestări servicii pentru întreținerea și menținerea sistemului de iluminat public pentru perioada 01.03.2016 – 31.07.2016, dar nu mai târziu de semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Brăila; 20) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării Programului ”Spații verzi” – componenta Spații Verzi Urbane, ediția 2016, finanțat de MOL România în colaborare cu Fundația pentru Parteneriat, de către Asociația pentru dezvoltarea  Liceului Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” Brăila, pentru amenajarea unei grădini botanice în incinta fermei didactice a Liceului Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” Brăila; 21) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării Programului ”Spații verzi” – componenta Spații Verzi Urbane, ediția 2016, finanțat de MOL România în colaborare cu Fundația pentru Parteneriat, de către Asociația Părinților, Copiilor și a Cadrelor Didactice de la Grădinița nr. 1 ”Narcisa” Brăila, pentru amenajarea curții Grădiniței cu program prelungit nr. 1 ”Narcisa” Brăila; 22) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării Programului „Spaţii verzi” – componenta Spaţii Verzi Urbane, ediţia 2016, finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru Parteneriat, de către Asociaţia Grădiniţa nr. 37 ”Dumbrava Minunată” Brăila, pentru amenajarea curţii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 37 ”Dumbrava Minunată”; 23) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru municipiul Brăila în calitate de proprietar al terenului, în vederea accesării Programului „Spaţii verzi” – componenta Spaţii Verzi Urbane, ediţia 2016, finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru Parteneriat, de către Asociaţia Părinţilor şi  Cadrelor Didactice ale  Grădiniţei nr. 39 ”Căsuţa Fermecată” Brăila, pentru amenajarea curţii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 39 ”Căsuţa Fermecată”; 24) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul de principiu al Consiliului Local Municipal Brăila, pentru schimbarea destinației imobilului situat în Brăila, B-dul. Independenței nr. 65, din spațiu de învățământ în spațiu cu altă destinație, imobil ce aparține domeniului public al municipiului Brăila; 25) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Darea în administrarea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și Cimitirelor Brăila a imobilului aparţinând domeniului public al municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Rm.Sărat, nr.115, având destinația de locuințe sociale; 26) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea procedurii și a criteriilor pentru organizarea concursului de recrutare a personalului contractual de conducere la instituțiile și serviciile publice de interes local; 27) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Planului de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă pentru anul 2016; 28) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordul Consiliului Local Municipal Brăila pentru executarea unor lucrări de amenajare a străzii Anghel Saligny, pe tronsonul cuprins între Str. Danubiului și Str. Împăratul Traian, în vederea ameliorării spațiului public, de către S.C. ROMNAV S.A Brăila29) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Completarea H.C.L.M. Brăila nr.51/ 27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”; 30) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordarea dreptului de a executa rețele subterane pentru traseul  situat în Brăila, șos. Baldovinești nr. 14 D, proprietatea S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice, Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A., Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Brăila; 31) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Dezmembrarea, partajarea și alipirea unor terenuri ce aparțin domeniului privat al municipiului Brăila; 32) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Încetarea dreptului de folosință gratuită a terenului situat în Brăila, str. Petre Ciucă nr. 4, NCP 76976, constituit prin H.C.L.M. nr. 181/30.05.2005, în favoarea numitului Cornea Marcel; 33) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Încetarea dreptului de folosință gratuită a terenului situat în Brăila, str. Petre Ciucă nr. 6, NCP 79428, constituit prin H.C.L.M. nr.106/30.03.2009, modificată prin H.C.L.M. nr.366/21.10.2009 și H.C.L.M. nr.258/29.07.2011, în favoarea numitei Gheorghiță Mihaela (fostă Manea); 34) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru obiectivul <schimbare de destinație a apartamentului din locuință în spațiu comercial, construire Windfang, podest, trepte și alee acces>, situat în Brăila, Cartier Viziru I, Str. Radu Negru nr. 2, bl. 2 BIS, parter, sc.2, ap.21, iniţiat de Țiripa Vasile35) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Propunerea Consiliului Local Municipal Brăila pentru evaluarea performanţelor profesionale individuale ale d-lui Drăgan Ion (foto), secretar al municipiului Brăila, în anul 2015; Dragan Ion, secretar mun Br

36) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea rezilierii Contractului de concesiune nr. 25/20446/03.05.2006 încheiat de Consiliul Local al Municipiului Brăila şi FIN.CO.GE.RO. S.P.A- având ca obiect „Construire Complex Multifuncţional Faleza Dunării 3S+P+24E pentru parcări supraetajate, spaţii comerciale şi apartamente la adresa Faleza Dunării Zona Străzii Griviţei”; 37) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Modificarea componenţei comisiei prevăzută de art.3 din H.C.L.M. Brăila nr.4/30.01.2003  referitoare la „Aprobarea novării contractelor de concesiune ce au ca obiect bunuri imobile ce aparţin domeniului privat al municipiului Brăila, în contracte de vânzare cumpărare”; 38) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului Casei de Cultură a municipiului Brăila aferent perioadei ianuarie 2015 – decembrie 2015; 39) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului Teatrului „Maria Filotti” Brăila aferent perioadei ianuarie 2015 – decembrie 2015; 40) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului Teatrului de Păpuşi Brăila aferent perioadei ianuarie 2015 – decembrie 2015; 41) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Acordarea unui mandat special primarului municipiului Brăila, pentru a vota, în calitate de reprezentant al municipiului Brăila în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Dunărea” Brăila, cotizația membrilor asociați; 42) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Aprobarea  Actului Adițional nr.1/2015 cu privire la modificarea Documentului de poziție privind modul de implementare a proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor” în județul Brăila, Studiului de Oportunitate privind fundamentarea deciziei de Delegare a gestiunii activității pentru colectarea și transportul deșeurilor în cadrul ”Sistemului de management integrat al deșeurilor” în județul Brăila, Delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în județul Brăila și a activității de măturat, spălat, stropire și întreținerea căilor publice în municipiul Brăila” prin procedura de licitație deschisă, Documentației de atribuire privind ”Delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale în județul Brăila și a activității de măturat, spălat, stropire și întreținerea căilor publice în municipiul Brăila” (Fișa De date, Caietul de sarcini, Contractul, Formulare) și a Regulamentului serviciului de salubrizare al Județului Brăila și Indicatorii de performanță ai serviciului; 43) Proiect de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Brăila privind Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna februarie 2016; 44) Raport privind Activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav în cursul semestrului II al anului 2015; 45) Raport privind Acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției acordate în anul 2015, întocmit în baza dispozițiilor art.21 din H.G. nr.1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială; 46) Alte probleme.

Col. Vasile Moţ, locul I la Campionatul Internaţional în unde scurte

*Primul adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, născut la Tulcea, a primit acum trofeul competiţiei desfăşurate in august 2015 la care au participat peste 350 de staţii de lucru din România şi 3000 de staţii din afara ţării * Tot in 2015, a obţinut şi locul I la Cupa Internaţională a Mării Negre, competiţie organizată de Federaţia din Ucraina

col Vasile Mot P1140909       Colonelul Vasile Moţ (foto) – primul adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila a ocupat locul I la Campionatul Internaţional în unde scurte al României, la categoria un singur operator în toate benzile în modul de lucru telefonie şi telegrafie cu putere mică (F1. SO-AB-Mixt-LP). Concursul s-a desfăşurat în luna august 2015, dar acum au fost trimise premiile; au participat peste 350 de staţii de lucru din România, iar din afara ţării aproximativ 3000 de staţii (diploma a fost
primită abia la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că, după terminarea propriu-zisă a concursului, urmează procedura de verificare şi validare a legăturilor efectuate, activitate ce se desfăşoară pe baza jurnalului staţiei radio. În mod normal o competiţie se desfăşoară cu toţi concurenţii în acelaşi loc, însă în acest caz concurenţii se află în diferite zone ale lumii, iar validarea finală a rezultatelor este de durată).  P1140902

La acest campionat mi-am amplasat echipamentele pe Dealurile Topologului, în judeţul Tulcea. La început, condiţiile au fost neprielnice, a plouat, a bătut vântul, cu toate acestea am reuşit să realizez legăturile pe toată durata celor 24 de ore de concurs. Este prima dată când particip singur, până acum am participat doar în echipă”, a declarat colonel Vasile Moţ despre competiţie.

Pentru ofiţerul Jandarmeriei Brăila, anul 2015 a fost unul plin de realizări în acest domeniu, pentru că a obţinut şi locul I la Cupa Internaţională a Mării Negre, competiţie ce a fost organizată de Federaţia din Ucraina. Concursul s-a bucurat de o mare participare, peste 5000 de participanţi din toată lumea, iar clasamentul s-a efectuat pe naţiuni – precizare de la Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ Brăila.

* * *

Colonelul Vasile Moţ este angajat al Jandarmeriei Române din anul 1993, atunci când a absolvit Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza ca şef de promoţie. De atunci, a ocupat mai multe funcţii, comandant de pluton, comandant detaşament, diferite funcţii în Statul Major al unor unităţi ale jandarmeriei din Constanţa şi Tulcea, iar în prezent este prim adjunct al inspectorului şef la IJJ Brăila. Această pasiune o are de la vârsta de 8 ani, atunci când, din curiozitate, a făcut o vizită la Clubul Sportiv de Radioamatorism din Tulcea, localitate unde s-a născut.

Gala Culturii Gălățene, ediția a IV-a

*Se desfasoara, ca si la editiile precedente, sub genericul „Zece de nota 10′ 

 

      afis Gala Culturii Galatene 2016              A patra ediție a Galei Culturii Gălățene are loc marti, 26 ianuarie 2016, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini’. Principalul organizator, Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Galați, va răsplăti contribuțiile remarcabile la susținerea, afirmarea și dezvoltarea celor mai reușite proiecte culturale ale anului 2015. Festivitatea de premiere este și prilej de promovare a unor artiști locali și formații, astfel că momentul coincide cu un spectacol dedicat laureaților și publicului, Intrarea este liberă. Gala Culturii Galatene 2015

              Ca de fiecare dată, gala are loc sub genericul „ Zece de nota 10″. Foto de la ediția precedentă, din arhiva DJC Galați.

In preambul, se vernisează o expoziție cu lucrări de sculptură ale artiștilor plastici Sergiu Dumitrescu și Liviu-Adrian Sandu – anunțată și la https://brailachirei.wordpress.com/2016/01/25/expozitie-de-sculptura-la-teatrul-fani-tardini/ – în foaierul teatrului, organizator Muzeul de Artă Vizuală din Galați.

Sedinta Consiliului Judetean Braila, ianuarie 2016

*Vineri, 29 ianuarie 2016

Prima sedinta ordinara a Consiliului Judetean Braila este programata pentru data de 29 ianuarie 2016, vineri, de la ora ora 9.00 in sala mare de sedinte a Palatului Administrativ (Piata Independentei nr. 1). Foto din arhiva revistei de cultura si informatie Braila Chirei, de la o sedinta similara anterioara.

Ordinea de zi propusa consilierilor este urmatoarea:  sedinta Consiliul Judetean a

             1) Proiect de hotarare privind alegerea presedintelui Consiliului Judetean Braila; 2) Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii organigramei si a statului de functii ale Spitalului Judetean de Urgenta Braila; 3) Proiect de hotarare privind validarea Dispozitiei presedintelui Consiliului Judetean Braila nr. 1071/30.12.2015 privind virarile de credite intre subdiviziunile clasificatiei bugetare in cadrul bugetului propriu al judetului Braila pe anul 2015; 4) Proiect de hotarare privind aprobarea executiei bugetului propriu al judetului Braila pentru trimestrul al IV-lea al anului 2015; 5) Proiect de hotarare privind stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de functionare ale Centrelor de zi pentru Protectia Copilului din judetul Braila si a contributiei Consiliului Judetean Braila la finantarea acestor cheltuieli pe anul 2016; 6) Proiect de hotarare privind suplimentarea numarului de posturi pentru personalul neclerical angajat in unitatile de cult la nivelul judetului Braila; 7) Proiect de hotarare privind aprobarea “Programului pentru finantarea nerambursabila a activitatilor nonprofit de interes judetean – cultura, sport pentru anul 2016”; 8) Proiect de hotarare privind aprobarea achizitionarii unor servicii de consultanta si asistenta juridica pentru anul 2016; 9) Proiect de hotarare privind aprobarea cuantumului contributiei Consiliului Judetean Braila, pentru anul 2016 catre Asociatia Sportiva Handbal Club “ Dunarea” Braila; 10) Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului propriu al judetului Braila pe anul 2016 si estimari pe anii 2017 – 2019; 11) Proiect de hotarare privind modificarea componentei Comisiei pentru Protectia Copilului Braila; 12) Proiect de hotarare privind acordarea unui mandat special presedintelui Consiliului Judetean Braila in calitate de reprezentant al judetului Braila in Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara “Eco Dunarea” Braila; 13) Proiect de hotarare privind aprobarea Actului Aditional nr. 1/2015 cu privire la modificarea Documentului de pozitie privind modul de implementare a proiectului „Sistem de management integrat al deseurilor” in judetul Braila; 14) Proiect de hotarare privind aprobarea Devizului general actualizat ca urmare a modificarii cotei TVA, conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, a noilor indicatori tehnico-economici si a cofinantarii privind cheltuielile de capital necesare obiectivului de investitie “Reabilitarea DJ 212A, Braila-Marasu, transonul KM 0+000 – KM 32+000, etapa II”;15) Proiect de hotarare privind aprobarea Devizului general actualizat ca urmare a modificarii cotei TVA, conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, a noilor indicatori tehnico-economici si a cofinantarii privind cheltuielile de capital necesare obiectivului de investitie “Reabilitare DC 59, KM 0+000 – KM 11+000, intre DJ 212A si statiunea Blasova, judetul Braila”; 16) Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii retelei scolare de invatamant special din judetul Braila, pentru anul scolar 2016 – 2017; 17) Proiect de hotarare privind aprobarea Completarii Strategiei – actualizate – de stabilire, modificare si/sau ajustare a preturilor si tarifelor serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare delegate Operatorului SC Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila SA, pe anii 2016 – 2017 si a Actului Aditional nr. 4 la Contractul de Delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare nr. 670 din 10.09.2009; 18) Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii termenului de transmitere in folosinta gratuita pana la data de 29.12.2017 a unor bunuri ce fac obiectul Contractului de Finantare nr.505/29.07.2009, prin Programul Operational Regional 2007-2013 Axa prioritatea 3, Spitalul de Urgenta Braila; 19) Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii termenului de transmitere in folosinta gratuita a unor bunuri ce fac obiectul Contractului de Finanatare nr.503/29.07.2009, prin Programul Operational Regional 2007-2013 Axa prioritatea 3, Spitalului de Pneumoftiziologie Braila, pana la data de 29.03.2018; 20) Proiect de hotarare privind aprobarea transmiterii unei parti din imobilul situat in orasul Insuratei, str. Distilariei nr.9, apartinand demeniului privat al judetului, din administrarea Consiliului Judetean Braila in administrarea Consiliului Local al orasului Insuratei, pentru o perioada de 10 ani; 21) Raport privind activitatea desfasurata de Comisia de strategii, studii si prognoze economica-sociale in perioada septembrie 2014 – decembrie 2015; 22) Raport de activitate al domnului consilier judetean Tanasa Horia pentru perioada mai – decembrie 2015; 23) Alte probleme.

 

revista de cultura si informatie