* Editorial, de Armanda Filipine (administrator, unic realizator Revista de cultura si informatie Braila Chirei)
M-am intrebat mereu de ce serbam aceste zile… prin formule distrative egoiste, cred, de genul “fac ce vreau’, “stau acasa’ cand in mod normal ele ar trebui subliniate prin activitati care sa reflecte tocmai subiectul in cauza – arta Thaliei daca e Ziua Teatrului, dansul contemporan pe scena – in strada chiar – daca e Ziua Dansului s.a.m.d. Cand e Ziua Muncii mi s-ar parea corect, ideal chiar – hm! Dar cine mai gandeste in formule idealiste astazi?!… – sa incoronam, la propriu, oferind un mare premiu celor care au onorat MUNCA in cel mai bun mod cu putinta, aducand calitatea, profitabilitatea, onorabilitatea innobiland astfel actul de zi cu zi de a fi la serviciu, de a-si castiga existenta cum se spune. 
Visez la serbarea Zilei Muncii prin… munca, nu altfel, ci prin asezarea in matca fireasca a actiunii acolo unde ii este locul, unde e necesara si gandita, exact in structura elementara a grilei sale.
Vizez la o societate care sa aduca elogii reale muncii, sa stabileasca criterii clare pentru Omul de calitate si Munca adevarata, sa aseze pe trepte de noblete pe cei care se evidentiaza net de ceilalti si care nu doar se inscriu in limitele – de jos, din nefericire, daca e sa ma iau dupa felul cum sunt oferite unele sporuri in administratie spre exemplu – ale normalitatii.
Visez o societate in care cei care conduc sa nu mai caute intai privilegii pentru sine si sa uite, sistematic – aa cum se vede clar in lumea postcomunista din Romania – de societate si de semeni pe care, intre noi fie vorba, ii curteaza mai ales in campanii electorale; ca acum, cand sper ca ne vom prezenta in numar foarte mare la scrutinul din 25 mai 2014 pentru Parlamentul European, poate si in ideea/ dorinta de a da peste cap sondajele pesimiste.
Visez o lume cu oameni constienti de necesitatea unei societati normale, normalitate insemnand si binele comun, al tuturor celor care alcatuiesc corpul a ceea ce generic se numeste – da! – Comunitate si care, din pacate, este tratat ca un simplu cuvant in alcatuirile de vorbe de toata ziua… si ale oamenilor de rand si ale policitienilor.
Visez la o Romanie frumoasa, care sa nu prezinte fisuri – cum au strazile in orasele distruse in structura lor arhitectonica, dar si organica, interioara (a fiintei umane chiar) de comunism(ul de care nu reusim sa scapam nici astazi, pentru ca o lege a lustratiei nu a avut nimeni curajul sa formuleze… inca…) . Vizez o Romanie in care legea sa apere Omul-cetatean, nu omuletul-hot, o tara pentru toti cei care pun umarul la construire si nu la distrugerea sistematica a valorilor morale si de constiinta. Vizez o Romanie care sa semene tot mai mult cu Europa renasterii – e adevarat, una care pare mai degraba din si in carti – si cu stralucirea istoriei tarilor din vestul Europei, sa aduca tot mai mult a Cultura si Civilizatie nu a maidan.
Vizez orase frumoase, in care oamenii-cetateni sa se simta parte a unei structuri numita, pe bune, Societate si Comunitate, si care sa puna umarul, fara sa simta presiunea legii, la rotunjirea contururilor acestor doua notiuni, in sensul in care si matematica numeste cercul un corp perfect. Visez orase in care cladirile frumos construite din punct de vedere arhitectonic sa fie protejate, nu distruse cum se intampla astazi in Romania postdecembrista inclusiv din vina unei legi si a unor oameni mici sufleteste care au lasat legea asa, formulata gresit, incompleta, o lege a monumentelor… furate, care mai degraba ajuta smecherii sa fure – la propriu – patrimoniul tarii pentru ei insisi, sa distruga, sa demoleze…
Vizez sa intalnesc tot mai multi oameni frumosi, Oameni-Cetateni carora sa le fie drag sa puna zilnic cate o caramida la constructiile comune numite Tara, Societate, Comunitate; oameni care sa vrea sa se bucure de Ziua Muncii prin munca, cinstind astfel o caracteristica a speciei ce desparte… apele aducand lamuriri simple si clare despre diferenta dintre om si animal. Cand doar mancam, dormim si iar mancam si iar dormim, suntem corp animalic. Cand visam, muncim si iar visam si iar muncim, suntem Oameni. Si apropo tot de munca: visez la o societate, in Romania, care sa construiasca legi bune pentru toti oamenii care muncesc… pentru ca, inca se inatmpla, unii au salariu si nu prea il justifica, iar altii muncesc si nu reusesc sa puna pe masa (mai) nimic…
Vizez… si cred ca si voi, stimati cititori si dragi prieteni, ganditi la fel unii ca vis, altii ca ideal. Poate reusim impreuna sa transformam acestea toate in realitate, una care sa aduca beneficii tuturor, nu doar catorva. Nu-i asa ca e un vis realizabil?
Platforma Airbnb (
Ideea mobilizarii societatii civile (din nou – 
Aici, pe colt (in Braila, B-dul Independentei, fost Carol, cu str. Mihai Eminescu fosta Regala), era o librarie; cu vitrina plina de carti – titluri unul si unul, autori consacrati sau mai putin cunoscuti, carti din paginile carora inveti cate ceva din minunatiile lumii, o cunoastere care ne face mai buni, mai intelepti, mai pregatiti sa luam in piept provocarile vietii.
BRAILA CHIREI 